Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 5/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 5

Ședința publică din data de 08 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Ghena PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL

JUDECĂTOR 2: Dumitru Petruș

JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Directia Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Directia Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, declarat împotriva Deciziei penale nr. 249/19.09.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 2 din data de 08.01.2008 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr-), privind pe intimatul - inculpat (fiul lui și, născut la data de 12.02.1962 în P, județul V, CNP: -, domiciliat în localitatea P,-, cod -).

La apelul nominal au răspuns: intimatul inculpat în stare de libertate, asistat de avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 1141/5.12.2008, lipsă fiind reprezentanții intimatei părți civile Ministerul Dezvoltării lucrărilor publice și Locuințelor și al intimatei părți responsbaile civilmente - SRL

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Apărătorul ales al intimatului inculpat nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public expune pe scurt situația de fapt a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia. Cât și soluțiile pronunțate în cauză de instanța de fond și apel, iar în ceea ce privește recursul declarat în cauză, susține că acesta vizează individualizarea pedepselor aplicate inculpatului și modalitatea de executare.

Se apreciază că instanța de fond nu a procedat la o precizare concretă a argumentației care a stat la baza individualizării pedepselor prin aplicarea prevederilor corespunzătoare a articolelor 74 și 76 Cod penal, nedând astfel eficiență celor două împrejurări de agravare a pedepselor reliefate de prevederile art. 41 și art. 33 lit. a Cod penal.

Totodată, nu s-a dat eficiență criteriilor stricte de individualizare a pedepselor raportate la situația de fapt, sens în care invocă modalitatea concretă de comitere a faptelor, la cuantumul prejudiciului, la faptul că acesta nu a fost acoperit și nu s-au depus diligențe în acest sens. Solicită să se aibă în vedere că nici instanța de apel nu a argumentat în mod concret individualizarea pedepselor aplicate și a modalității de executare, apreciind în mod eronat că doar simpla enumerare a acestor criterii de către instanța de fond este suficientă pentru realizarea respectivei individualizări.

În concret, se apreciază, ținându-se seama de datele cauzei, cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a desfășurării activității infracționale denotă un grad ridicat de pericol social al faptelor reliefate de altfel și de limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii, critica privind modalitatea de executare a pedepselor fiind circumscrise prevederilor art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate iar în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice privind pedeapsa și modalitatea de executare.

Apărătorul ales al intimatului inculpat depune la dosar copie de pe ordinul de plată din data de 7.01.2009 cu care face dovada că acesta a achitat suma de 2000 lei RON cu titlu de prejudiciu.

Solicită admiterea recursului declarat în cauză de parchet, întrucât acesta este neîntemeiat, având în vedere că cele două instanțe au apreciat corect asupra vinovăției inculpatului. Consideră că atunci când s-a orientat la pedepsele aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal și a făcut aplicarea art. 76 lit. c Cod penal în cazul art. 18/ 2 alin. 1 din Legea nr. 78 și a art. 76 lit. e pentru celelalte infracțiuni.

Supune atenției Curții faptul că inculpatul este infractor primar, că a realizat consecințele faptei sale, a recunoscut și a cooperat cu organele de urmărire penală iar în instanță a arătat că mai mult din inconștiență a comis fapta și nu din rea voință. Precizează că inculpatul este un om muncitor, pe care orașul P se bazează, el are două blocuri de locuințe în construcție și de pavat câteva zeci de metri de drum din oraș și solicită menținerea soluției date de instanțele de fond și apel.

Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt intimatului inculpat care solicită a fi avute în vedere concluziile apărătorului ales.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.2/08.01.2008 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, incomplete ce au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene prev. de art.181al.1 Legea nr.78/2000 cu art.41 al.2 cod penal și art.74-76 cod penal la 2 ani închisoare;

- schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute de la bugetul general al Comunității Europene prev. de art.182al.1 din Legea nr.78/2000 cu art.41 al.2 cod penal și art.74-76 cod penal la 2 ani închisoare;

- fals intelectual prev. de art.289 al.1 cod penal cu art.41 al.2 cod penal la 4 luni închisoare;

- deturnare de fonduri prev. de art.3021al.1 cod penal cu art.41 al.2 cod penal și art.74-76 cod penal la 4 luni închisoare.

În baza art.33 lit. a cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în condițiile art.81,82,83 cod penal și s-a dispus anularea actelor false și s-a menținut sechestru asigurator.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că la 29.11.2003 a fost încheiat un Contract de grant în valoare de 53.815 euro între - SRL P și Autoritatea Contractantă reprezentată de Ministerul Integrării Europene B și Agentia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare - B, reprezentând finanțare nerambursabilă din fonduri PHARE,în vederea implementării unui proiect intitulat"Noi activități de construcții în orașul P"(contract filele 279-351 vol. III).

Programul PHARE 2001- Economică și Socială Asistență pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii,a asigurat asistența financiară și de consultanță pentru susținerea proiectelor de investiții implementate de către microintreprinderi și intreprinderile recent înființate pentru a pune bazele sau a extinde capacitățile productive și pentru crearea de noi locuri de muncă.

Asistența pentru intreprinderi mici și mijlocii-schema de finanțare nerambursabilă-a fost implementată în cele 11 zone prioritare,la nivel subregional,identificate în România și aprobate prin HG 399/2001.Aceste zone prioritare au două caracteristici importante și anume,au fost afectate în urma impactului negativ al restructurării industriale,pe de o parte,iar pe de altă parte,au potențial de creștere economică.

Asistența financiară s-a acordat pentru întreprinderile operaționale mici și mijlocii având maximum 50 de angajați, înființate în perioada 01.01.2001-31.12.2002, precum și pentru microîntreprinderile având maximum nouă angajați, înființate până la 31.12.2002, care intenționau să-și dezvolte afacerile (ghidul solicitantului filele 4-155 vol. III).

Regiunea de dezvoltare de Sud - a României cuprinde județele B,B,C,G,V și T și are ca responsabili pentru implementarea și monitorizarea proiectelor contractate, Agenția de dezvoltare Regională a regiunii de dezvoltare Sud - cu sediul în B-. Sprijinul financiar pentru implementarea proiectelor selecționate a fost cuprins între 10.000 Euro și 100.000 Euro/proiect.

Pentru a face cunoscut acest program de finanțare nerambursabilă, Ministerul Dezvoltării și a anunțat licitația deschisă de proiecte de investiții,ce trebuiau depuse de întreprinderile operaționale mici și mijlocii, precum și de microîntreprinderi.

La data de 9.06.2003, - SRL P, prin intermediul inculpatului, în calitate de administrator și responsabil de proiect, a depus la Agenția de dezvoltare Regională a regiunii de dezvoltare Sud- Boc erere de finanțare nerambursabilă pentru proiectul intitulat"Noi activități de construcții în orașul P",ce a fost înregistrată sub numărul 056/09.06.2003(cerere filele 157-256 vol III). Conform cererii de finanțare nerambursabilă,inculpatul a solicitat de la Autoritatea Contractantă un ajutor financiar extern nerambursabil,în sumă de 43.200 Euro,reprezentând 60% din costul total al proiectului anterior menționat.

Obiectivul principal al proiectului a constat în "accelerarea dezvoltării regionale și zonale prin creștere capacității de valorificare a potențialului întreprinderilor mici și mijlocii de pe plan local de a prelucra materii prime și materiale autohtone și de a furniza produse și servicii de calitate,utilizând echipamente și tehnologii moderne"

Obiectivul cantitativ a constat în "dezvoltarea cantității de produse și lucrări oferite pe piața orașului P jud. V,prin înființarea unei linii moderne de fabricare a elementelor de beton pentru construcții în orașul P dotată cu aparatură modernă,cu parametrii tehnologici și caracteristici de funcționare care garantează o productivitate ridicată și costuri reduse,fără impact negativ asupra mediului înconjurător,utilizată cu succes în sfera producției din țară și străinătate.".

Pentru îndeplinirea acestor obiective,- SRL se obliga să achiziționeze un utilaj pentru pregătit, amenajat și dalat șanțuri și alte amenajări,de prelucrare a betoanelor în vederea susținerii digurilor și malurilor în zonele colinare ale orașului,numit buldoexcavator și care urma a fi achiziționat în sistem second-hand, datorită prețului foarte ridicat.

Obiectivul calitativ consta în"elaborarea unei strategii de marketing în vederea promovării noilor produse pe piața județului V,în scopul atragerii de noi segmente de consumatori și al inducerii unei cereri sporite de produse specifice și cuceririi de noi segmente de piață."

Obiectivul economic l-a constituit"satisfacerea nevoii de elemente necesare construcțiilor în sectorul public și privat pentru minimum de 10% din populația orașului P și 10% din populația Județului V prin produse corespunzătoare din punct de vedere calitativ. Procesul de producție urma să se desfășoare într-un spațiu echipat în cadrul proiectului,care să corespundă cerințelor de calitate,siguranță și protecție,impuse de legislația adaptată în conformitate cu aquis-ul comunitar.

Pentru realizarea activităților anterior descrise și pentru atingerea scopului final al proiectului propus de către solicitantul - SRL P,prin reprezentantul legal,s-a estimat necesitatea unui buget în cuantum de 69.900 Euro,din care beneficiarul să participe cu o contribuție financiară proprie,în numerar,de 40% din valoarea totală a finanțării, repsectiv 28.800 euro(buget filele 179-182 vol.III).

La data depunerii cererii de finanțare nerambursabilă,09.06.2003,- SRL P datora la bugetul de stat suma totală de 7.086 lei RON. Inculpatul a prezentat Autorității Contractante cu această ocazie,"declarația solicitantului"cu date inexacte care au ascuns datoriile pe care - SRL P le datora la bugetul de stat.

Că din analiza acestor documente, a rezultat că bilanțul depus evidențiază doar datoriile existente la data de 31.12.2002,care ulterior puteau fi achitate. Potrivit ui Solicitantului,Comitetul de Evaluare a verificat din acest document doar dacă firma avea profit sau pierderi pe anul precedent.

Că de asemenea,din actele anexate cererii de finanțare a rezultat că inculpatul a depus balanța de verificare sintetică pe luna aprilie 2003,însă aceasta nu era relevantă la data de 09.06.2003,deoarece datoriile evidențiate puteau fi achitate până la această dată.

Ca atare,Comitetul de Evaluare nu putea și nici nu avea obligația legală de a verifica accesoriile fiscale și datoriile la stat,luând în considerare doar declarația solicitantului completată pe proprie răspundere.

La data de 18.11.2003,martora () a efectuat vizita în teren,la firma inculpatului,- SRL P(raport de vizită la fața locului filele 284-286 vol.III). Cu acest prilej, i s-a adus la cunoștință acestuia că din suma solicitată de 43.200 Euro,Comisia de Evaluare i-a aprobat suma de 25.015 Euro ca împrumut nerambursabil,contribuția personală urmând să fie aceeași,adică de 28.800 Euro. Această reducere s-a datorat neeligibilității costului reabilitării clădirii(10.000 Euro) întrucât aceasta nu era proprietatea inculpatului,la fel ca si costul achiziționării celor 4 matrițe(6000 Euro).

Că pentru a se înțelege mai clar activitatea infracțională a inculpatului,se impune efectuarea unei analize a documentelor depuse la reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud- B pentru dovedirea eligibilității firmei sale, - SRL P, în vederea încheierii Contractului de.

Certificatul de atestare fiscală nr. 6501/12.11.2003, emis de Administrația Financiară P, jud. V, relevă faptul că - SRL P nu avea datorii la data eliberării acestuia (fila 295, vol.III dosar urmărire penală).

Documentul a fost întocmit de funcționara.

Că în urma verificării documentelor contabile ale societății, așa cum rezultă din Raportul de constatare financiar-contabilă efectuat în cauză, la data respectivă firma inculpatului avea următoarele datorii restante la bugetul de stat:

- TVA în valoare de 18.014.256 lei ROL;

- impozit pe profit în valoare de 5.223.470 lei ROL;

- impozit pe salarii în valoare de 353.700 lei ROL;

în total 23.591.426 lei ROL.

Că eliberarea acestui certificat fiscal, ce nu corespunde realității, de către funcționarii Administrației Financiare Paf ost posibilă datorită faptului că inculpatul nu a declarat aceste impozite și taxe și astfel organul fiscal competent nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de aceste datorii ale firmei către bugetul de stat.

Că din analiza documentelor de evidență contabilă ale societății, rezultă că la acea dată - SRL P înregistra următoarele debite restante la asigurările sociale de stat:

- contribuție asigurări sociale - angajator, în valoare de 10.178.572 lei ROL;

- contribuție asigurări sociale - angajat, în valoare de 3.867.859 lei ROL, în total 14.046.431 lei ROL.

Funcționarii Casei Județene de Pensii V nu au cunoscut aceste datorii, întrucât obligația de a furniza date despre evidența nominală a asiguraților și sumele de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat îi revine angajatorului.

Ca și documentele descrise mai, nici acesta nu reflectă realitatea, deoarece din actele de evidență contabilă ale firmei rezultă existența unor debite restante la fondul asigurărilor de sănătate, după cum urmează:

- contribuție asigurări de sănătate-angajator, în sumă de 2.850.001 lei ROL;

- contribuție asigurări de sănătate - angajat, în sumă de 2.646.429 lei ROL;

în total suma de 5.496.430 lei ROL.

Casa de Asigurări de Sănătate V nu a cunoscut aceste datorii ale firmei inculpatului, deoarece acesta nu le declarase.

Întrucât inculpatul nu a raportat, calculat și plătit aceste contribuții la fondul de asigurări de sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate V nu a avut în evidență datoriile restante ale - SRL

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, prin adeverința nr. 9855/J/13.11.2003, atestă în mod nereal, faptul că - SRL P nu avea obligații de plată restante la fondul asigurărilor de șomaj, la data de 31.10.2003. Documentul a fost întocmit de funcționara (fila 297, vol. III).

Din actele contabile ale firmei, rezultă că la acea dată societatea avea un debit restant în valoare de 2.097.000 lei ROL, reprezentând fond șomaj angajator.

Că inculpatul nu a respectat aceste dispoziții legale și ca atare, AJOFM V nu a avut în evidențele sale suma respectivă, ca debit restant, motiv pentru care a eliberat adeverința mai precizată.

Pe baza acestor documente false și inexacte privind eligibilitatea - SRL P, inculpatul a indus în eroare funcționarii Agenției de Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud- B încheind Contractul de, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul Comunităților Europene.

La data de 29.11.2003, s-a încheiat contractul nr. RO 01.08.03.01 - 100 între Ministerul Integrării Europene, în calitate de Autoritate Contractantă, Agenția de Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud- B, în calitate de Autoritate de Implementare și - SRL P, în calitate de beneficiar (contract filele 279-361, vol. lll dosar urmărire penală).

Din partea beneficiarului, contractul a fost semnat de înv., care cunoștea că nu îndeplinește condițiile de eligibilitate cerute de solicitantului și de contractare.

Obiectul contractului 1-a constituit împrumutul nerambursabil oferit de către Autoritatea Contractantă în vederea implementării proiectului denumit "Noi activități de construcții în orașul P".

Durata de execuție a proiectului a fost stabilită inițial la 5 luni, potrivit clauzei 2 din contract.

Costul total al proiectului a fost estimat la valoare de 53.815 euro din care Autoritatea Contractantă s-a obligat să acorde maximum 25.015 euro, reprezentând 46,48% din costul total eligibil.

Că în contract s-a stipulat ca plata să se efectueze în 3 tranșe, respectiv avans, în procent de 50% din valoare contractului, reprezentând 11.226, 50 euro, plata intermediară în procent de 40%, reprezentând 8.981,20 Euro și plata finală în procent de 10%, reprezentând 4.807,30 euro.

Că pentru obținerea plăților intermediare și finale, inculpatul avea obligația contractuală de a întocmi rapoarte tehnice și financiare privind cheltuirea sumelor anterioare și implementare proiectului, ce trebuiau să însoțească cererile de plată.

Că pentru derularea proiectului, în conformitate cu cerințele prevăzute în de contractare, inculpatul a deschis pe numele - SRL P un cont în euro la Bank - Agenția P, cu nr. -/Euro, un cont în lei la aceeași bancă, cu nr. -/ROL, iar la Trezorerie - Agenția P - contul în lei nr. -.

Aceste conturi erau destinate exclusiv primirii banilor din finanțarea nerambursabilă (fonduri PHARE, cofinanțare de la bugetul de stat și contribuția proprie) (filele 308 și 310, vol.lll dosar urmărire penală).

La data încheierii Contractului de, 29.11.2003, - SRL P nu își achitase debitele către bugetul de stat, înregistrând următoarele datorii restante:

-asigurări sociale de stat - angajator - în valoare de 4.800.659 lei ROL;

-asigurări sociale de stat - angajat - în valoare de 1.701.413 lei ROL;

-asigurări sociale de sănătate - angajator - în valoare de 1.260.304 lei ROL;

-asigurări sociale de sănătate - angajat - în valoare de 1.170.883 lei ROL;

-fond de șomaj - angajator - în valoare de 630.152 lei ROL.

Aceste sume restante, în total 9.563.411 ROL, împreună cu obligațiile de plată înregistrate în lunile următoare nu au fost achitate nici până în luna martie 2004.

Pentru toate cele trei conturi, inculpatul a prezentat specimen de semnătură, fiind singura persoană cu drept de dispoziție asupra conturilor, în calitatea sa de responsabil pentru implementarea proiectului.

Că în cauză, pentru a identifica toate operațiunile financiare efectuate de către inculpat, precum și destinația dată fondurilor alocate proiectului, s-a procedat la verificarea conturilor pentru proiect de la societatea bancară și trezorerie,precum și conturile curente ale - SRL P deschise la Bank-Agenția

Că studiindu-se documentația bancară ridicată,s-au identificat o serie de tranzacții suspecte,neconforme cu regulile contractuale impuse,fapt ce a condus la necesitatea clarificării acestei situații prin efectuarea unei constatări tehnico-stiințifice în domeniul financiar contabil,efectuată de către specialistul din cadrul Ministerului d e Justiție (filele 522-546 vol. I dosar urmărire penală).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - G pentru următoarele motive:

- greșita condamnare a inculpatului pentru o infracțiune nededusă judecății, existând o contradicție între expunere și dispozitivul hotărârii;

- greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului și a modalității de executare;

- contradicția între cuantumul sumei menționată cu titlul de despăgubiri civile, la care a fost obligat inculpatul și cuantumul sumelor defalcate;

- greșita aplicare a prevederilor art.191 cod procedură penală privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de condamnare;

- nerespectarea prevederilor art.315 cod procedură penală.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de către apelant cât și din

oficiu în condițiile art.371 al.2 cod procedură penală s-a constatat de către tribunal că prima instanță a reținut corect situația de fapt.

Astfel din raportul de constatare tehnico-științifică financiar-contabilă, actele contabile ale - SRL P, cerere de finanțare și acte anexă, contract de girant și acte anexă, extrase de cont, dosar de achiziții utilaje, raport de vizită la fața locului, ghidul solicitantului și cel privind procedurile de contractare, contracte de lucrări încheiate între - SRL P și Primărie, adrese ITM, BNR, Trezoreria P și Bank-Agenția P, documentația sud-est B, documente și certificate privind eligibilitatea - SRl P și acte privind interesul acestei societăți coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială precum și cu cele ale martorilor audiați la urmărirea penală și la instanță este dovedit că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev.de art.181al.1 Legea nr.78/2000 cu art.41 al.2, art.74-76 cod penal; art.182al.1 Legea nr.78/2000 cu art.41 al.2, art.74-76 cod penal; art.289 al.1 cod penal cu art.31 al.2 cod penal, art.41al.2 cod penal, art.74-76 cod penal și art.3021al.1 cod penal cu art.41 al.2 cod penal și art.74-76 cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual s-a constatat că deși în expunerea hotărârii instanței de fond se face referire la infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prev.de art.32 cod penal, în referire la art.289 al.1 cod penal, faptă reținută în sarcina inculpatului, în dispozitivul hotărârii se reține săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în calitate de autor a inculpatului, prin aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea prev.de art.289 al.1 cod penal.

Există evidentă existența unei contradicții între expozitivul și dispozitivul hotărârii.

În sarcina inculpatului s-au reținut faptele de a fi determinat, cu intenție, funcționari ai Administrației Financiare P, Casa Județeană de Pensii V, Casa de Asigurări de Sănătate V și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, respectiv martorele, și, să elibereze certificatele nr.6501/12.11.2003, 12373/17.11.2003, 8328/14.11.2003 și adeverința nr.9855/13.11.2003, prin care se atestă nereal inexistența datoriilor la bugetul de stat.

Prin urmare, s-a apreciat că este vorba despre o participație penală în care autorii falsului au acționat fără vinovăție și anume participație improprie, reglementată de art. 31 al.2 cod penal.

Cu privire la prejudicii, s-a apredciat că acesta este alcătuit din două sume, respectiv 114.000.000 lei ROL (11400 lei RON) și 8419,87 Euro așa cum s-a constituit parte civilă Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor prin adresa nr.26312/28.06.2007 și nu cum greșit a reținut instanța de fond indicând suma de 456.862,5 lei.

De asemenea prima instanță nu a avut în vedere la obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, a disp.art.191 al.3 cod procedură penală conform cărora partea responsabilă civilmente în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu privire la motivul de apel, cum că prima instanță nu a indicat literele de la art.74-76 cod penal, s-a apreciat că aceasta nu prezintă relevanță atâta timp cât ele au fost motivate pe larg de instanța de fond.

S-a apreciat că în cauză prima instanță a procedat corect la aplicarea disp.art. 81, 82 cod penal ca modalitate de executare a pedepsei, motivând pe larg acordarea acestora.

Față de aceste considerente, Tribunalul Vrancea prin decizia penală nr. 249/2008 admite apelul declarat de către - Serviciul Teritorial Galați, împotriva sentinței penale nr. 2 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr- privind pe inculpatul .

A desființat sentința în ceea ce privește încadrarea juridică, latura civilă a cauzei, cheltuielile judiciare către stat, precum și încheierea din 9 ianuarie 2008.

A înlărurat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente - " " SRL P la plata sumei de 456.862,5 lei (11400 lei și 3.800 Euro).

A completat încadrarea juridică pentru infracțiunea prev.de art. 289 al.1 pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen. cu dispozițiile art. 31 al.2 pen.

A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - " " SRL P la 8.419,87 Euro și la 11.400 lei și dobânda legală către partea civilă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

A obligat partea responsabilă civilmente - " " SRL P în solidar cu inculpatul la cheltuielile judiciare către stat stabilite de prima instanță.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați care apreciază hotărârile recurate ca fiind netemeinice sub aspectul greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal și modalitatea de executare a pedepsei rezultante, prin suspendarea executării pedepsei raportat la prejudiciul cauzat prin infracțiune de către inculpat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanțele pe baza analizei probelor administrate în cauză, au constatat săvârșirea cu faptelor cu vinovăție de către inculpat și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Referitor la pedeapsa aplicată, precum și la modalitatea de executare a acesteia Curtea reține următoarele:

Este adevărat că inculpatul folosind actele false a reușit, deși nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege să obțină un împrumut nerambursabil pentru executarea proiectului noii activități de construcție în orașul P, a reușit să obțină de la Comisia de evaluare o sumă de 25.015 euro ca împrumut nerambursabil.

Din această sumă, inculpatul a deturnat, schimbând destinația, suma de 3350 euro.

Deci, în condițiile în care inculpatul nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege să obține un împrumut Fhare, prin inducerea în eroare a organelor abilitate, a reușit obținerea acestui împrumut pentru realizarea de construcții de locuințe, iar din suma primită, doar o mică parte, respectiv 3.350 euro a fost folosită de inculpat în alte scopuri.

În acest context, respectiv activitatea infracțională desfășurată de inculpat și pe cale de consecință, gradul de pericol social al fiecărei fapte reținute în sarcina acestuia, se va analiza pedeapsa aplicată și modalitatea și executare, avându-se în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 73 Cod penal.

Astfel, din actele dosarului rezultă că inculpatul este la primul impact cu legea penală, pe timpul procesului penal atât în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești a avut p poziție sinceră și a recunoscut faptele comise, nu în ultimul rând, nu trebuie neglijat că pe timpul procesului penal, inculpatul a restituit prin plată, o parte din valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiunile săvârșite, ultima plată în sumă de 2ooo lei RON către partea vătămată efectuându-se la data de 07.01.2009.

Toate acestea formează convingerea instanței că inculpatul, fiind conștient de greșeala comisă, de bună voie încearcă repararea prejudiciului creat prin faptele sale.

În concluzie, în condițiile în care inculpatul din suma totală primită ca împrumut nerambursabil a folosit doar o mică parte din acesta în alte scopuri, coroborat și cu persoana inculpatului care este la primul impact cu legea penală,m a fost sincer și a recunoscut faptele comise, manifestând disponibilitate pe timpul procesului penal pentru achitarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, în mod judicios instanțele au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante și de asemenea, în mod judicios s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestuia, pedeapsă care, raportat pe deplin prevederile art. 52 Cod penal.

Față de aceste considerente, hotărârile recurate fiind legale și temeinice se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiie - DNA - Serviciul Teritorial Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Directia Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, declarat împotriva Deciziei penale nr. 249/19.09.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 2 din data de 08.01.2008 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr-), privind pe intimatul - inculpat (fiul lui și, născut la data de 12.02.1962 în P, județul V, CNP: -, domiciliat în localitatea P,-, cod -).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. / 9.01.2009

Tehn. 12 Ianuarie 2009

Apel: -

Fond: Dr.

Președinte:Mariana Ghena
Judecători:Mariana Ghena, Dumitru Petruș, Constantin Cârcotă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 5/2009. Curtea de Apel Galati