Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 557/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.557
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina
*
Grefier -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de
PROCUROR -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul împotriva deciziei penale nr.591/A/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din data de 11 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă -A - Serviciul Teritorial Bacău și de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 591/A/ din 07.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3246 din 30.XI.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.8910/2004 s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului după cum urmează:
- din art. 290 Cod penal în art. 290 Cod penal cu referire la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
- din art. 10 lit. c din Legea 78/2000 și art. 17 lit. b și h din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, în două infracțiuni prevăzute de:
- art. 10 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- art. 323 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 17 lit. b din Legea 78/2000 și referire la art. 10 lit. c din Legea 78/2000.
În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în ce privește faptele reținute în sarcina inculpaților și, după cum urmează:
- din art. 290 Cod penal și art. 17 lit. c din Legea 78/2000 în art. 290 Cod penal cu referire la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
- din art. 17 lit. b din Legea 78/2000 și art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit.h din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 17 lit. b din Legea nr.78/2000 și cu referire la art. 10 lit. b, c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
S-a constatat că nu se impune aplicarea agravantei prevăzute de art. 75 lit. a Cod penal, faptelor de înșelăciune reținute în sarcina celor trei inculpați.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, coroborat cu art. 10 lit.a Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 9.10.1956 în comuna, jud. I, domiciliat în I,-, cetățean român, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 și cu referire la art. 10 lit. b, din Legea nr. 78/2000;
- instigarea la acordarea de credite cu încălcarea legii și neurmărirea creditelor, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals material, prevăzută de art. 290 Cod penal, cu referire la art. 17 lit.
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.aCod penal și 76 îit. e Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare.
- înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.
41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 îit. a Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.
- utilizarea creditelor în alte scopuri, prevăzută de art. 10 lit. c din Legea
nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
- folosirea cu rea-credință a creditului de care se bucură societatea,
prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele 4 pedepse aplicate în cea mai grea dintre ele la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare.
Pedeapsa rezultantă pentru este de 1 an și 10 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal, cu excepția drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 21.08.1953 în comuna, jud. I, domiciliat în I,-, - 21,. 3,. 10, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. a Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpaților și, fiica lui și, născută la 7.07.1967 în P N, domiciliată în sat,. 2. A,. 27, comuna, jud. I, cetățean român, studii superioare, necăsătorită, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals material, prevăzută de art. 290 Cod penal cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
- asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 și cu referire la art.10 lit.b,c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. c Cod procedură penală au fost achitați inculpații ȘI pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de neurmărire a destinației creditelor și a creditelor restante, prevăzută de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, așa cum prevede art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
S-a luat act că inculpații au fost reprezentați de apărători aleși.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea în totalitate a cererilor adresate Băncii - Sucursala I, aflate la filele 76 și 77 din volumul I al dosarului 8/P/2003 și anularea parțială a cererii de la fila 18 volumul 1 dosar 8/P/2003, anexei la cerere de la fila 21 volumul I dosar 8/P/2003, actelor adiționale de la filele 41, 42, 48, 54, 61 volumul I dosar 8/P/2003, doar în ce privește precizarea de la rubrica "administrator" din finalul acestor acte și anume " ".
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat la 900 RON cheltuieli judiciare către stat și pe la 450 RON cheltuieli judiciare către stat.
In baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli au rămas în sarcina statului.
S-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de obligare a PNA la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
este asociat la Com SRL I împreună cu, B - și, ultimii doi având și calitatea de administratori ai firmei.
Totodată, inculpatul este asociat și la SRL I, împreună cu Farte și, aceasta din urmă fiind și administrator.
Inculpatul a îndeplinit funcția de director al Băncii - Sucursala I în perioada 1995 - 22.08.2000.
Inculpata este administrator de credit la Banca Românească - Sucursala I din anul 1995, iar până în luna octombrie 2000 administrat creditele acordate către COM SRL și SRL I până în luna octombrie 2000.
În anul 1998, Com SRL Iac ontractat un credit - plafon de lucru - ce se acordă pentru acoperirea decalajului între încasări și plăți necesar desfășurării activității curente - în sumă de 250.000.000 lei conform contractului de credit bancar nr. 225 din 1.11.1998, încheiat cu Banca Românească - Sucursala
Următoarele acte adiționale încheiate au prelungit perioada de creditare și au suplimentat creditul până la 750.000.000 lei vechi.
- act adițional nr. 1/9 din 12.01.1999, prelungește perioada de creditare până la 15.02.1999.
- act adițional nr. 2.13 din 19.01.1999 suplimentează creditul până la nivelul de 300milioane lei - termen de rambursare 19.07.1999.
- act adițional nr. 17.3 din 27.01.1999 suplimentează creditul până la nivelul de 500 milioane lei.
- act adițional 4/238 din 20.07.1999 prelungește perioada de rambursare până la 20.01.2000;
- act adițional 5.388 din 23.12.1999 suplimentează creditul până la nivelul de 750 milioane lei, cu termen la 23.10.2000.
Creditul și actele adiționale ulterioare au fost semnate de, în calitate de administrator, dar și de în aceeași calitate, deși, conform statutului societății acesta avea doar calitatea de asociat. -se administrator, inculpatul a fost menționat, ca atare, în cuprinsul actelor întocmite pe care le-a semnat.
Creditul acordat nu a fost utilizat conform destinației legale, respectiv acoperirea decalajului între încasări și plăți. Această situație a rezultat în urma analizei datelor înscrise in balanțele de verificare a lunilor decembrie din anii 1999, 2000 și 2001, care arată că decalajul dintre volumul încasărilor și cel al plăților s-a datorat faptului că inculpatul a ridicat din casieria societății sub formă de avansuri de trezorerie, sume importante pe care nu le-a justificat, acestea nefiind folosite în interesul societății. Astfel, s-a constatat că de la data ultimei suplimentări, decembrie 1999, sumele ridicate și nejustificate erau de 342.318.248 lei vechi, iar la 31.12.2001, suma avansurilor nejustificate ajunsese la 1.187.921.231 lei.
În ce privește modul de acordare a creditului, așa cum rezultă din documentația întocmită de BNR cu ocazia controalelor efectuate la Banca Românească - Sucursala I (filele 181-211 voi. I dosar 8/P/2003), notele de constatare întocmite de specialiștii din cadrul PNA I, expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire, au fost încălcate Normele de creditare 10/1996 emise de Banca Românească SA.
Astfel, conform secțiunii G lit. e din Normele 10/1996 se interzice acordarea de credite sau suplimentarea celor deja acordate societăților care au rate și dobânzi neachitate, în cauză, societății Com SRL Iis -a acordat un credit - plafon de lucru, ce a fost ulterior suplimentat, deși la momentul întocmirii actelor adiționale creditul inițial nu era achitat. Este adevărat că plafonul de lucru reprezintă o formă specială de creditare în care societății i se acordă un plafon valoric în limita căruia extrage sume de bani pentru efectuarea plăților pe care le acoperă apoi din încasări. Pentru perioada cât din plafonul maxim a fost extrasă o sumă de bani societatea plătește dobânzi băncii. Trebuie precizat însă că în cadrul acestei forme de creditare se stabilește o dată scadentă finală, când întreaga sumă acordată să se regăsească în cont. La momentul suplimentării creditului pentru Com SRL I, creditul inițial nu fusese achitat în totalitate, astfel că banca nu putea avea garanția că debitorul este solvabil, și că activitatea sa se desfășoară în limite normale; așadar suplimentările nu trebuiau acordate.
De asemenea nu au fost respectate dispozițiile secțiunii C pct. 6 și 7 din Normele de creditare 10/1996 în sensul că documentația de credit nu a cuprins planul de trezorerie și situația cash-flow pe toată perioada creditării.
In sfârșit nu au fost respectate dispozițiile Secțiunii D anexa 4 - deoarece la efectuarea analizei bonității clientului nu s-au calculat indicatorii obligatorii de risc, a Secțiunii G pct. d, întrucât s-au acordat credite și suplimentări, în condițiile în care societatea comercială înregistra pierderi (conform situației financiare la 30.06.1999) și a Secțiunii A, întrucât au fost acordate creditele și suplimentările fără ca fondurile proprii și capitalul social să reprezinte cel puțin 20% din valoarea creditului.
Privitor la urmărirea destinației creditului și a creditelor restante, administratorul de credite avea obligația, conform Secțiunii B pct. 5 din Normele 10/1996 să solicite societății creditate, trimestrial, situațiile financiar-contabile care trebuiau să stea la baza analizării de către bancă a situației economice a firmei pentru a se putea stabili dacă se mențin condițiile de acordare a facilităților. Aceeași obligație este prevăzută și de Secțiunea G lit. f pct. 9 din Norme. De asemenea, conform Secțiunii G lit. f pct. 2, Banca are obligația să verifice gradul de utilizare a creditului.
Trebuie precizat că, analizând toate aceste dispoziții, rezultă în mod clar că verificarea modului de utilizare a creditului nu este o obligație ce incumbă Băncii la finalul perioadei de creditare, ci chiar în timpul derulării contractului, din momentul încheierii lui și punerea sumei la dispoziția clientului.
Aceleași situații precizate anterior pentru SC Com SRL I se constată și în cazul societății SC SRL
Astfel, la data de 25.05.1998, între Banca Românească - Sucursala I și societatea amintită s-a încheiat un contract cu nr. 92 pentru utilizarea unui plafon de credit în valoare de 80 milioane lei, pe un termen de 6 luni, având ca destinație "derularea activității curente a firmei". Ulterior, acest credit a fost suplimentat prin actul adițional nr. 381/9.12.1999 până la suma de 600 milioane lei, cu termen de rambursare 23.03.2000, după care unitatea bancară, prin actul adițional nr. -/27.11.2000, transformă creditul din "plafon de lucru" în linie de credit, prelungind astfel durata rambursării până la data de 24.01.2001.
Pentru această operațiune s-a apelat la un garant suplimentar, respectiv SC Com SRL I, care la data de 28.02.2001 avea o restanță la aceeași bancă de 838.034.628 lei. Ca și în cazul SC " Com", SC SRL nu a achitat ratele și dobânzile aferente creditului, astfel că la data de 18.03.2003 înregistra un debit de 1.228.397.160 lei. De asemenea, înregistrarea creditelor restante ale SC s-a făcut abia la 31.10.2000 cu o întârziere de 246 zile.
Așadar, acordarea creditului s-a făcut cu încălcarea următoarelor norme:
- Secțiunea C pct. 6 din Normele 10/1996 întrucât nu s-a solicitat planul de trezorerie pentru plafonul de lucru
- Secțiunea G lit. f pct. 14, întrucât înregistrarea la credite restante nu s-a făcut în ziua imediat următoare scadenței, ci cu întârziere de 246 zile
- Secțiunea A, întrucât fondurile proprii și capitalul social nu au reprezentat 20% din valoarea creditului acordat.
De asemenea, potrivit precizărilor anterioare, nici de această dată nu au fost respectate de către obligațiile de urmărire a modului de utilizare a creditului.
Situația de fapt prezentată s-a confirmat, coroborând următoarele probe: adresa nr. 378/II/1/2003 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și ordonanța din 04.02.2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași prin care s-a declinat cauza în favoarea - Serviciul Anticorupție I (file nr.. I - 4-5 ), ordonanța din 26.02.2003 a - Serviciul Anticorupție I prin care s-a dispus efectuarea cercetărilor (file nr.. I - 9 ), cererea inculpatului de recuzare a Serviciului Anticorupție I (file nr.. I - 10 ), ordonanța nr- emisă de - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție prin care s-a respins cererea de recuzare (file nr.. 1-15 ), documentația întocmită cu ocazia solicitării și acordării creditelor SRL și SRL (cereri, contracte, acte adiționale) (file nr.. I - 18-93. 279-318 ), adrese Banca Românească - Sucursala I nr. 2542 și 7052 (file nr.. I - 95, 103 ), balanțele de verificare obținute de la Administrația Financiară (file nr.. 1-147 ), datele obținute de la Oficiul Registrului Comerțului privind cele două societăți (file nr.. 1-164 ), adrese Banca Românească - Sucursala I nr. 7054 și 7053 (file nr.. 1-177, 180 ), adresa nr. 4564 emisă de Banca Națională a României împreună cu procesele verbale de control (file nr.. I - 222 ), adresele nr. 2316 și 2317 ale Gărzii Financiare I împreună cu documentele aferente (file nr.. I 225, 278 ), notele de constatare întocmite de specialistul PNA (file nr.. II - 1-13 ), raportul de expertiză contabilă (file nr.. II - 24-194 ), declarațiile martorilor (file nr.. II - 195-211 ), declarațiile inculpaților (file nr.. 11-214-220, 223-226, 231, 234 ), procesele verbale de prezentare a materialului (file nr.. II - 221, 227, 235 ).
În ce privește încadrarea în drept a faptelor comise de inculpați se impune o amplă discuție raportat la fiecare infracțiune reținută în faza de urmărire penală și având în vedere situația de fapt precizată anterior.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal constând în aceea că, -se administrator al SC SRL Ias emnat în această calitate contractul de credit și actele adiționale. Instanța a constatat că această faptă există și a fost săvârșită de inculpat impunându-se angajarea răspunderii sale penale. Insă, pentru fiecare act întocmit, inculpatul săvârșește un act material distinct ce constituie element material al infracțiunii, astfel că încadrarea corectă a faptei presupune și reținerea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, privitor la infracțiunea continuată. Trebuie precizat că actele materiale de fals au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, intenția de a obține creditul și suplimentările ulterioare. Așadar, instanța în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică și a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii al cărei cuantum a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege motivat de reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal constând în lipsa antecedentelor penale.
La individualizare, instanța a ținut seama de un aspect foarte important, și anume că toate actele întocmite în relația cu Banca au fost semnate și de administratorul real al SC SRL,. Așadar, consecințele falsurilor întocmite sunt minime atâta timp cât, chiar în lipsa inculpatului, oricum creditul și suplimentările ulterioare s-ar fi acordat, actele fiind semnate în mod legal și de administrator.
De asemenea, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Din oficiu, instanța a pus în discuție schimbarea de încadrare a faptei prin reținerea dispozițiilor art. 75 lit. a Cod penal, atât timp cât toți cei trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune. concluziile procurorului, instanța a constatat că nu se impune această schimbare de încadrare, deoarece inculpații au fost trimiși în judecată în mod separat și pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, astfel că s-ar fi ajuns la o dublă agravare.
Instanța a constatat că fapta de înșelăciune există și a fost comisă de cu intenție directă și în formă continuată, inducând și menținând în eroare banca cu prilejul întocmirii contractelor și actelor adiționale. Intenția infracțională este demonstrată de conduita inculpatului ulterioară achiziționării creditelor, prin retragerea unor mari sume de bani ca avansuri de trezorerie, sume pe care le-a utilizat în interes personal. Inculpatul a negat comiterea faptei, iar din expertiza efectuată în faza judecății rezultă că acesta nu ar fi folosit banii în interes personal. Instanța nu a negat, de plano, o astfel de variantă, însă a constatat că experții nu oferă nici un argument plauzibil în acest sens, simpla lor concluzie neputând fi convingătoare. Mai mult, așa cum s-a precizat, intenția infracțională a fost confirmată, cele două societăți în numele cărora s-au contractat împrumuturi având o datorie estimată, în data de 25.06.2003, la suma de 2.308.244.835 lei reprezentând întregul credit acordat și dobânzile aferente.
Prin urmare, instanța a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune la pedeapsa închisorii, al cărei cuantum a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege, motivat de reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal, constând în conduita bună înainte de comiterea faptei.
De asemenea, la individualizare, instanța a ținut seama că, în faza de urmărire penală, întreg prejudiciul a fost recuperat și s-a prezentat în instanță la aproape toate termenele de judecată. De asemenea, trebuie reținut că mijlocul fraudulos folosit, pretinderea calității de administrator, nu a avut o influență decisivă asupra încheierii contractelor cu banca, atât timp cât acestea au fost semnate și de administratorul real al societății,.
Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. c Legea 78/2000, art. 17 lit. b Legea 78/2000 și art. 17 lit. h Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Potrivit art. 10 lit. c Legea 78/2000 se sancționează penal utilizarea creditelor și a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Art. 17 Legea 78/2000 prevede următoarele:
"In înțelesul prezentei legi următoarele infracțiuni sunt în legătură cu infracțiunile de corupție:
.
b) asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevăzute în secțiunea a 2-a și a 3-a din prezenta lege
.
h) infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute de Legea 31/1990."
După cum se poate observa, art. 17 Legea 78/2000 nu este un text incriminator propriu-zis, ci doar face trimitere la texte incriminatoare din Codul penal sau alte legi. Prin urmare, organele de urmărire penală, printr-o gravă eroare de interpretare, au trimis în judecată pe inculpați încadrând faptele în textul art. 17 Legea 78/2000. Prin urmare, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 10 lit. c Legea 78/2000, art. 17 lit. b și h Legea 78/2000, în două infracțiuni prevăzute de art. 10 lit. c Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 323 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 17 lit. b Legea 78/2000 și la art. 10 lit. b, c Legea 78/2000. În ce privește textul art. 17 lit. h Legea 78/2000, acesta nu a mai fost reținut în noua încadrare, deoarece face referire la toate infracțiunile din Legea 31/1990, iar organele de urmărire nu au precizat pentru care dintre acestea au înțeles să trimită în judecată pe inculpat. De altfel, Parchetul a trimis în judecată pe pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 Legea 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța a constatat că infracțiunile prevăzute de art. 10 lit. c Legea 78/2000 (utilizarea creditelor în alte scopuri) și art. 266 pct. 2 Legea 31/1990 (folosirea cu rea-credință a creditului într-un scop contrar intereselor societății) s-au probat în cauză conform argumentației prezentate la descrierea situației de fapt. Prin urmare, instanța a condamnat pe inculpatul la pedepse cu închisoarea, al căror cuantum a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege, motivat de reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal constând în conduita bună înainte de comiterea faptei. De asemenea, la individualizare, instanța a avut în vedere aspectele prezentate anterior ce justifică aplicarea pedepselor sub minim și pentru celelalte fapte.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal, cu excepția drepturilor părintești, având în vedere interpretarea pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o textului Convenției Europene într-o speță recentă împotriva României la care se adaugă următorul argument:
Legea 78/2000 a intrat în vigoare la 18 mai 2000, astfel că reprezintă obiect al incriminării doar faptele prevăzute de această normă, comise după data de 18 mai 2000. In conținutul constitutiv continuat al infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c Legea 78/2000, organele de urmărire au reținut toate actele materiale comise de din momentul acordării primului credit la 25.05.1998. Or, actele materiale comise înainte de data de 18.05.2000 nu pot fi reținute în conținutul infracțiunii continuate, astfel că pericolul social rezultat este mai redus, numărul actelor materiale scade, ceea ce justifică o pedeapsă mai puțin aspră.
In baza art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit cele 4 pedepse aplicate lui pentru infracțiunile descrise în cea mai grea dintre ele, la care s-a aplicat un spor.
În ceea ce privește fapta de asociere cu ceilalți inculpați în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal, prin schimbarea încadrării din art. 17 lit. b Legea 78/2000, aceasta nu s-a confirmat din nici o probă a dosarului. Într-adevăr, analizând întreaga situație de fapt se poate specula existența unei înțelegeri prealabile între inculpați, însă angajarea răspunderii penale trebuie să se bazeze pe probe, iar actul de justiție trebuie să fie unul transparent, neechivoc.
Pentru trimiterea în judecată, Parchetul se bazează, exclusiv pe supoziții, plecând de la premisa greșită că atât timp cât funcționarii bancari nu au respectat în totalitate Normele de creditare, înseamnă că ei au avut un plan întocmit împreună cu cu scopul de a comite fapte penale. Această concluzie nu poate fi reținută de instanță și, prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și art. 10 lit. a Cod procedură penală a achitat pe inculpatul, constatând că fapta nu există.
Prin rechizitoriu, a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 10 lit. b Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Nici această faptă nu s-a probat în cauză, având la bază simple supoziții rezultate din modul de derulare al evenimentelor. Astfel, inducând în eroare banca și pentru a obține creditare din partea acesteia a comis infracțiunea de înșelăciune, fals material și utilizarea creditului în scop personal, însă nu se poate trage concluzia fără probe concrete că ar fi instigat funcționari bancari să încalce legea. Această atitudine echivalează cu ideea unei înțelegeri prealabile între inculpați, pe care instanța a exclus-o potrivit argumentației prezentate anterior. Prin urmare, în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală a achitat pe, constatând că fapta de instigare nu există.
In ce privește faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și și încadrarea dată acestora.
Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Din oficiu, instanța a pus în discuție schimbarea de încadrare a faptei în sensul reținerii circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a Cod penal. Așa cum s-a argumentat anterior în cazul inculpatului, instanța la deliberare a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice. Având în vedere întreg probatoriul administrat, instanța a ajuns la concluzia că funcționarii bancari nu au comis infracțiunea de înșelăciune alături de, în dauna instituției. Astfel, așa cum s-a argumentat în descrierea situației de fapt, au fost încălcate unele dispoziții din Normele bancare la acordarea creditelor către cele două societăți, însă nu s-a probat intenția funcționarilor de a înșela banca. Astfel, trebuie avute în vedere mai multe aspecte legate de modul de derulare al evenimentelor. In momentul în care s-a adresat băncii, administratorul de credite și directorul ar fi trebuit să observe și probabil că au observat că solicitantul nu este administratorul SC Com SRL Însă, extrem de important este că toate contractele și actele adiționale au fost încheiate cu administratorul real, ceea ce face ca valabilitatea lor să se mențină chiar în situația constatării semnăturii false a lui aplicate pe acestea. În acest context, certitudinea funcționarilor din partea băncii se înscrie în sfera unei abateri apreciată ca fiind nesemnificativă, a unei neglijențe în lipsa căreia nu s-ar fi schimbat cu nimic situația faptică ulterioară. ar fi putut lipsi ca semnatar al contractelor, semnate oricum de administratorul real, producându-se aceleași consecințe ca și cele care s-au produs.
Pentru a argumenta fapta de înșelăciune a funcționarilor bancari, o forță reală ar avea-o încălcarea de către aceștia a Normelor de creditare, ce ar putea conduce la o analiză superficială, la concluzia că în înțelegere cu aceștia au intenționat să obțină un folos material injust. Această idee nu rezistă însă în fața următoarelor contraargumente:
Acordarea unui credit are două finalități: obținerea profitului prin încasarea dobânzilor și eliminarea riscului de insolvabilitate pentru recuperarea silită, dacă este nevoie, a sumelor acordate. In contractele în cauză, funcționarii bancari au avut în vedere aceste finalități, astfel că ideea intenției de fraudare a băncii este exclusă. Astfel, contractele și actele adiționale prevăd atât dobânzile legale, cât și garanții materiale suficiente pentru acoperirea creditului și a eventualelor penalități ce ar fi putut să apară. Tocmai datorită acestui aspect, întreg prejudiciul a fost recuperat în faza de urmărire penală prin executare silită. De altfel, ambele expertize contabile au ajuns la aceeași concluzie. Spre exemplu, în raportul din faza de urmărire (fila 42, volumul II dosar 8/P/2003) se arată că "creditul acordat firmei SC Com SRL este un credit neperformant, dar care poate fi recuperat integral". Este adevărat că s-au constatat în mod corect nereguli în ce privește garanțiile materiale ale creditelor acordate, în sensul că bunurile au fost evaluate la o valoare inferioară față de cea reală. Acest lucru s-a făcut însă în ideea achitării de către împrumutat a unei prime de angajare mai mici, dar bunurile au fost gajate în integralitatea lor, făcând imposibil ca debitorul să dispună de ele. Așadar, nici aceste nereguli nu pot demonstra intenția de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune de către funcționarii băncii.
Mai mult decât atât, existența infracțiunii presupune a acționa în scopul obținerii unui folos material injust. Acest aspect trebuie să fie probat, or, în cauză, având în vedere și argumentele prezentate anterior, nu există dovezi în acest sens. Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. c Cod procedură penală a achitat pe inculpați pentru art. 215 alin. 2,3 Cod penal cu 41 alin. 2 Cod penal.
Prin rechizitoriu, și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. b Legea 78/2000 și art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. h Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Așa cum s-a argumentat în cazul inculpatului, art. 17 nu este un text incriminator, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 17 lit. b Legea 78/2000, la art. 10 lit. b, c Legea 78/2000.
Instanța a constatat că această faptă nu există conform argumentației prezentate pentru infracțiunea similară reținută în sarcina inculpatului. De asemenea, precizările ce au condus la achitarea funcționarilor bancari pentru înșelăciune întăresc concluzia inexistenței infracțiunii de asociere. Așadar, în baza art. 11 pct. 2, lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. a Cod procedură penală instanța a achitat pe inculpați.
Prin rechizitoriu, Parchetul a trimis în judecată pe și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 Cod penal și art. 17 lit. c Legea 78/2000. Așa cum s-a argumentat anterior, textul art. 17 nu este unul incriminator, făcând, practic, trimitere la toate infracțiunile de fals din Codul penal. Așadar, se impune schimbarea încadrării juridice a celor două infracțiuni într-una singură, de fals material prevăzută de art. 29 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, având în vedere că în relațiile cu cele două societăți împrumutate, funcționarii bancari au întocmit numeroase acte (contracte, acte adiționale, note de constatare).
În rechizitoriu nu se descrie în ce constă falsul reținut în sarcina inculpaților, iar instanța, dând dovadă de rol activ și analizând întreaga situație de fapt nu a reușit să determine ce au avut în vedere organele de urmărire la reținerea acestei infracțiuni.
Prin urmare, în baza art. 11 pct 2 lit. a Cod procedură penală, instanța a achitat pe inculpații și pentru art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În sfârșit, inculpații și au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b Legea 72/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Încadrarea juridică a fost corect reținută de organele de urmărire penală, însă în conținutul constitutiv continuat al faptei au fost incluse, cel puțin cum rezultă din considerentele rechizitoriului, mai multe acte materiale decât cele care fac obiectul analizei în fond a cauzei. Astfel, având în vedere momentul intrării în vigoare a Legii 78/2000, 18.05.2000, este evident că pot fi sancționate doar faptele prevăzute de acest act normativ și comise după data indicată.
In cauză, contractele cu SRL I și SC SRL I, precum și actele adiționale au fost întocmite până la 18 mai 2000. întocmirii lor a fost analizată în fond de instanță pentru a determina răspunderea penală a inculpaților pentru celelalte fapte reținute în rechizitoriu (fals, înșelăciune, asociere), însă privitor la infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c Legea 78/2000 este evident că nu pot fi avute în vedere actele de acordare a creditelor cu încălcarea legii sau a normelor de creditare și cele de neurmărire a destinației creditelor și a creditelor restante, comise înainte de intrarea în vigoare a legii incriminatoare, conform dispozițiilor art. 11 Cod penal.
Un singur act adițional, la contractul încheiat cu SC SRL I la data de 27.11.2000, poate face obiectul analizei în fond a infracțiunii. Însă trebuie constatat că nici, nici nu au reprezentat banca în cazul acestui act.
Astfel, de la 22.08.2000, nu mai era director, iar începând cu luna noiembrie 2000, dosarul SC SRL Iaf ost dat în lucru altui administrator de credite decât, și anume.
In concluzie, instanța a avut în vedere pentru soluționarea fondului actele materiale de neurmărire a destinației creditelor și a creditelor restante comise de în perioada 19.05.2000 - 22.08.2000 și pentru în perioada 19.05.2000 - octombrie 2000,
Referitor la inculpatul, în calitate de director avea atribuții de control și coordonare a întregii activități a Băncii - Sucursala De asemenea, exercită și o serie de atribuții concrete de execuție prevăzute de Normele și Regulamentele bancare. Una dintre acestea este cea prevăzută în Secțiunea G, lit. f, pct. 13 din Normele 10/1996 care prevede următoarele:
"Dată fiind lipsa de competentă în aprobarea creditelor în valută de către sucursalele Băncii SA, a faptului că, deși cererile de credite în valută se primesc și se analizează în sucursală, dar aprobarea o dă Centrala, administratorul de credite care a întocmit nota de aprobare a creditului, are obligația de a controla periodic situația creditului pe baza situațiilor operative primite la sucursale, informând conducerea serviciului, a Direcției și Direcția contencios în cazurile apariției de scadențe neachitate, lipsă garanții etc.
Notă: Răspunderea în urmărirea efectivă a derulări creditului o poartă administratorul de credite din sucursală din teritoriu, șeful serviciului Credite și directorul sucursalei".
Citind cu atenție textul menționat, se poate observa, fără putință de tăgadă, că punctul 13 face referire exclusiv la creditele în valută, care nu sunt în competența de aprobare a sucursalelor. Așadar, nota din finalul textului are în vedere același gen de credite. Mai mult, nici o altă dispoziție din regulamente sau Norme bancare nu precizează obligația directorului de urmărire efectivă a tuturor creditelor.
În cauza de față, societățile inculpatului au primit doar credite în lei astfel că pct. 13 lit. f secțiunea G din Normele 10/1996 nu sunt aplicabile.
Art. 10 lit. b din Legea 78/2000 sancționează actul material de neurmărire a creditelor nu și lipsa controlului efectuat de managerii băncii, care pot atrage sancțiuni disciplinare.
Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală a achitat pe inculpatul nefiind întrunite elementele materiale ale infracțiunii atât sub aspectul laturii obiective (lipsa elementului material), cât și a laturii subiective (lipsa intenției).
Referitor la aceeași faptă reținută în sarcina inculpatei instanța a constatat că răspunderea penală trebuie angajată deoarece conform dispozițiilor Secțiunii B pct. 5 și Secțiunii G lit. f pct. 2 și 9 din Normele 10/1996, administratorul de credite are obligația de urmărire a destinației acestuia prin solicitarea periodică, cel puțin o dată pe trimestru a situației financiare sau a bilanțului contabil al societății împrumutate. În perioada 18.05.2000 octombrie 2000, ce cuprinde aproape două trimestre, inculpata nu a îndeplinit aceste obligații pentru nici una din societățile creditate ( și ), astfel că se face vinovată de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. b din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța a condamnat pe inculpată la pedeapsa închisorii al cărei cuantum a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege motivat de reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, constând în conduita bună înainte de comiterea faptei. De asemenea, la individualizare, instanța a avut în vedere și faptul că la acordarea creditelor și a suplimentărilor s-au solicitat garanții ce s-au dovedit suficiente pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
Mai mult, nu este de neglijat faptul că partea vătămată prejudiciată prin acțiunile inculpatei, nu a considerat oportun să dispună încetarea contractului de muncă a acesteia, astfel că, în continuare a îndeplinit funcția de administrator de credite.
Din aceleași considerente, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, astfel că în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, așa cum prevede art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-a lua act că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
în baza art. 348 Cod procedură penală a dispus anularea în totalitate a cererilor aflate la filele 76 și 77 din. 1 al dosarului 8/P/2003, întocmite și semnate exclusiv de ca administrator la COM SRL, deși nu avea această calitate. În ce privește contractul de credit pentru COM SRL și toate actele adiționale, instanța a constatat că nu se impune anularea totală a acestora deoarece sunt semnate, în mod legal, și de administratorul real al societății, astfel că, în lipsa semnăturii false a lui, efectele s-ar fi produs în totalitate. Așadar, instanța a anulat doar precizarea din finalul acestor acte, făcută la rubrica "Administrator" referitoare la numele, ".
În ce privește cererea inculpatului de obligare a PNA I la cheltuielile judiciare din cadrul procesului, instanța a respins-o constatând că nu există temei juridic în acest sens. Ministerul Public nu are calitatea de parte în dosar, ci în calitate de garant al drepturilor ocrotite prin textele penale incriminatoare a întocmit un dosar asupra persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni.
Acuzațiile aduse, au fost discutate, probate, analizate în fața unui judecător, conform dispozițiilor legale în vederea pronunțării soluției de condamnare sau achitare. Indiferent de decizia instanței nu exista temei legal pentru obligarea instituției acuzatoare la cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul, inculpații și partea civilă Banca Românescă SA-Sucursala
Prin decizia penală nr. 591/A din 07.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-au dispus următoarele:
In temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, apelanții - inculpați, - și, apelanta parte civilă BANCA ROMÂNEASCĂ Sucursala, împotriva sentinței penale nr.3246/30.11.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.8910/2004.
S-a desființat în totalitate sentința penală apelată.
S-a reținut cauza spre rejudecare și pe fond:
1. In baza art.334 Cod pr.penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului, după cum urmează:
- din art.290 Cod penal, în art.290 Cod penal, cu referire la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.4l alin.2 Cod penal;
- din art.10 lit.c din Legea nr.78/2000 și art.17 lit.b și h din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.4l alin.2 Cod penal, în două infracțiuni prevăzute de:
- art.10 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.4l alin.2 Cod penal;
- art.323 alin.l Cod penal, cu referire la art.17 lit.b din Legea nr.78/2000 și referire la art.l0 lit.b, c din legea nr.78/2000.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în ce privește faptele reținute în sarcina inculpaților și, după cum urmează:
- din art.290 Cod penal și art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 în art.290 Cod penal cu referire la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 și cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
- din art.17 lit.b din Legea nr.78/2000 și art.26 Cod penal raportat la art.17 lit.h din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, într-o singură infracțiune prevăzută de art.323 alin.1 Cod penal cu referire la art.17 lit.b din Legea nr.78/2000 și cu referire la art.10 lit.b, c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
S-a constatat că nu se impune aplicarea agravantei prevăzute de art.75 lit.a Cod penal, faptelor de înșelăciune reținute în sarcina celor trei inculpați.
A fost condamnat inculpatul, cu date de stare civilă cunoscute, pentru înșelăciune - art.215 alin.2, 3 Cod penal, cu art.4l alin.2 Cod penal, cu art.74 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.76 lit.c Cod penal, la pedeapsa de l (un) an închisoare.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la 09.10.1956 în comuna, județul I, domiciliat în I,-, cetățean român, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art.323 alin.1 Cod penal cu referire la art.17 lit.b din Legea nr.78/2000 și cu referire la art.10 lit.b, c din Legea nr.78/2000;
- instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii și neurmărirea creditelor, prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.10 lit.b din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
A fost achitat inculpatului, în baza art.ll pct. 2 lit.a Cod pr.penală raportat la art.l0 lit.b Cod pr.penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.4l alin.2 Cod pr.penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
S-a încetat procesul penal împotriva inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.l0 lit.g, Cod pr.penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicareaart.4l alin.2 Cod penal și "folosirea cu rea credință a creditului de care se bucură societatea" prevăzută de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu art.4l alin.2 Cod penal, întrucât a intervenit prescripția specială pentru aceste infracțiuni.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a în condițiile și pe durata art.7l alin.2 Cod penal.
In temeiul art.81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de l an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pe durata termenului de încercare de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra art. 83.pen.
În temeiul art. 71 al.5 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.a, teza II, lit.b pen.
II. În temeiul art. 11 pct.2 lit.b pen. a fost achitat inculpatul cu date de stare civilă cunoscute pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 lit.b Lg. 78/2000 cu 41 al.2 întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 11 pct. 2 lit.a, rap. la art. 10 lit.d a Cod Penal fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.2,3 cu Cod Penal aplic. 41 al.2 pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În temeiul art. 11 pct.2 lit.a cu 10 a C.P.P. fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 323 al.1.Cod Penal cu referire la art. 17 lit.b din Lg. 78/2000 și cu referire la art. 10 lit.b, c Lg. 78/2000, întrucât fapta nu există.
S-a încetat procesul penal în baza art. 11 pct.2 lit. b p Cod Penal rap. la art. 10 lit.g pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290.Cod Penal cu 17 lit.c Lg. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 întrucât a intervenit prescripția specială.
III. A fost achitat inculpatul în baza art. 11 pct.2 lit.a, rap. la art. 10 lit.b pentru Cod Penal săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 lit.b Lg. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 întrucât Cod Penal fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
A fost achitat inculpatul în baza art. 11 pct.2 lit.a cu C.P.P. 10 lit.d pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.2,3 cu Cod Penal art. 41 al.2, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
A fost achitată inculpata în baza art. 11 pct. 2 lit.a cu art. 10 lit. a pentru Cod Penal săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 323.Cod Penal al.1 cu Cod Penal art. 1,7 lit.b din Lg. 78/2000 cu art. 10 lit.b,c Lg. 78//200 întrucât fapta nu există.
S-a încetat procesul penal în baza art. 11 pct. 2 lit.b cu 10 lit.g pornit C.P.P. împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290.C.P.P. cu art. 17 lit.c Lg. 78/2000 cu 41 al.2 întrucât Cod Penal a intervenit prescripția specială.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. rap. la art. 998. civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca Românească și în consecință a fost obligat inculpatul să achite acestei părți civile suma de 17.817,70 cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că inculpații au avut apărător aleși la fond și în apel.
În temeiul art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul la 900 ron cheltuieli judiciare către stat aferente soluționării cauzei la prima instanță.
În temeiul art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat la prima instanță și în apel, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Se observă că instanța de fond, in urma analizei temeinice probelor administrate in cauză, a stabilit o situație de fapt corespunzatoare adevărului.
De asemenea prima instanță a dat o încadrare juridică a faptelor reținute in sarcina inculpaților, in raport de starea de fapt ce rezultă din actele și lucrările dosarului.
Cu toate acestea, ținând cont că in intervalul de timp scurs de la pronunțarea hotărârii apelate și până la judecarea apelurilor declarate in cauza, au intervenit mai multe cazuri care împiedică exercitarea acțiunii penale împotriva inculpaților pentru unele fapte, care impun modificarea semnificativă a soluției pronunțată in cauză, tribunalul, ținând cont de caracterul devolutiv al apelului, va rejudeca cauza in totalitate, urmând a pronunța in cauză, o nouă hotărâre.
Sub un prim aspect, tribunalul constată incident in cauză principiul retroactivității legii penale, reglementat de art.12 Cp.
Potrivit principiului amintit, legea nouă care dezincriminează anumite fapte prevăzute de legea penală anterior (abolitio criminis) se aplică și faptelor săvârșite înainte de intrarea ei in vigoare.
Fundamentul acestui principiu are legătură cu scopul dreptului penal de apărare socială și care nu se mai justifica daca fapta si-a pierdut caracterul penal.
Astfel prin Legea 69/2007 s-a modificat conținutul art.10 din Legii 78/2000, in sensul ca infracțiuni constituie doar acordarea de subvenții cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinațiilor subvențiilor precum si utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Printr-un raționament per a contrario, se constată ca infracțiunea de folosire cu rea credința a creditului de care se bucura societatea, ce făcea obiectul vechii reglementari a Legii 78/2000, prev. de art. 10 lit. b, reținuta in sarcina inculpaților nu mai este prevăzuta de legea penala, nemaiconstituind infracțiune.
In consecința, in baza art.10 lit.b Cpp, s-a pronunțat achitarea inculpaților, pentru infracțiunea sus menționata, întrucât fapta acestora nu mai este prevăzuta de legea penala.
Pe de alta parte, s-a constatat ca in cursul judecații a intervenit o cauza care înlătura răspunderea penala a inculpaților pentru infracțiunea de fals in înscrisuri in înscrisuri sub semnătura privata prev de art. 290 Cp cu art. 17 lit.c Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al.2 Cp, respectiv infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea 31/1991 reținuta doar in sarcina inculpatului, respectiv prescripția speciala.
Ținând cont ca termenul de prescripție prev. de art.122 lit.d Cp, in ceea ce privește infracțiunile menționate mai sus, s-a împlinit cu inca J, tribunalul, fata de acest incident, in baza art.10 lit. gap ronunțat în cauza o soluție încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaților pentru aceste infracțiuni.
In ceea ce privește celelalte fapte, reținute in sarcina celor 3 inculpați, față de care acțiunea penala nu este împiedicata, fiind posibila tragerea acestora la răspundere penala, instanța apreciază, ca doar inculpatul a comis o fapta ce intra in sfera ilicitului penal.
Probele in acuzare administrate in cauza releva, existenta unei infracțiuni de înșelăciune in forma continuata,prev. de art.215 al.2,3 Cp cu aplic art.41 al.2 Cp comisă de inculpatul in dauna părții vătămate Banca Româneasca - Sucursala
Apărările inculpatului care invoca nevinovăția sa față de aceasta fapta nu pot fi primite de instanța de apel, fiind contrazise de ansamblul probator administrat in cauza, care înfrânge prezumția relativa de nevinovăție ce operează in favoarea acestuia.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, elementul material se realizează printr-o acțiune de inducere in eroare, săvârșită prin prezentarea ca adevărata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele 2 modalități, făptuitorul îi creează persoanei vătămate o falsa reprezentare a realității, indiferent de mijloacele folosite in acest sens. Daca mijlocul folosit este fraudulos, infracțiunea este mai, potrivit al.2, iar daca acesta întrunește elementele unei infracțiuni, va exista un concurs de infracțiuni.
Revenind la starea de fapt ce rezulta din economia dosarului, se observă, ca inculpatul a indus in eroare partea vătămata Banca - Sucursala I, folosind un mijloc fraudulos pentru a obține încheierea contractului de credit acordat. Având in vedere ca inculpatul a întocmit in fals mai multe acte in scopul obținerii acordării creditului si suplimentările ulterioare, fiecare dintre acestea fiind comise in baza unei rezoluții infracționale unice, fapta comisa de inculpat constituie o infracțiune unica cu caracter continuat.
Astfel, inculpatul cu ocazia încheierii contractului credit, pentru a obține consimțământul părții vătămate, a declarat in fals ca are calitatea de administrator al Com SRL I, deși in realitate nu avea aceasta calitate. Nefiind mandatat de asociați, in sensul de a contracta credite in interesul societății, declararea nereala a calității de administrator constituie un mijloc fraudulos folosit de inculpat pentru inducerea in eroare a părții vătămate in scopul obținerii acordării creditului, pentru ca banii aferenți acestuia sa fie folosiți in interes personal.
De asemenea activitatea infracțională a inculpatului, întrunește elementele constitutive a formei agravate a infracțiunii de înșelăciune in convenții prev de art. 215 al.3 Cp.
adevărul, in sensul declarării nereale a calității de administrator, inculpatul a indus și menținut in eroare in acest fel partea vătămata. Eroarea provocata de inculpat a avut un rol determinant, la încheierea contractului de credit, întrucât fără aceasta eroare, partea vătămata nu ar fi încheiat contractul in condițiile stipulate.
In considerarea celor expuse, tribunalul constând ca fapta exista, constituie infracțiune, și a fost săvârșita de inculpatul, a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
Apreciind buna conduita, anterioara săvârșirii faptei, a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuanta prev de art.74 lit.a Cp, drept pentru care, in baza art. 76 lit.c Cp a stabilit o pedeapsa sub minimul special prev.de lege.
Ținand cont de circumstanțele personale ale inculpatului, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi obținut și fără executarea efectiva a acesteia, motiv pentru care în baza art.81 Cp a suspendat condiționat executare pedepsei pe durata unui termen de încercare fixat in condițiile art.82 cp.
In baza art 359 Cpp a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 a căror nerespectare determina revocare beneficiului suspendării condiționate.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si lit.b Cp in condițiile si pe durata art.71 al.2 Cp.
In baza art.71 al.5 Cp a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
In ceea ce privește celelalte infracțiuni reținute in sarcina inculpaților, respectiv asociere in vederea comiterii de infracțiuni prev de art.323 al.1 cu referire la art.17 lit.b din Legea 78/2000 si cu referire la art.10 lit.b, c din Legea 78/2000, respectiv instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii si neurmărirea creditelor, prev de art.25 Cp raportat la art.10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplic art.41 al.2 Cp doar in ceea ce-l privește inculpatul, tribunalul a observat că instanța de fond a apreciat corect ca faptele nu exista.
Infracțiunile in materie de criminalitate organizata cum este cea prev de art.323 al.1 cu referire la art.17 lit.b din Legea 78/2000 si cu referire la art.10 lit.b, c din Legea 78/2000 reținuta in sarcina fiecărui inculpat, sunt condiționate in esența, de existenta unui lider, a unei ierarhii, a unui plan prestabilit, precum si a unei coeziuni intre membrii grupului infracțional, care fiecare trebuie sa îndeplinească atribuții care se completează intre ele, realizându-se astfel finalitatea infracționala, obținerea unor considerabile beneficii materiale.
Tribunalul a constatat ca si instanța de fond, ca probele administrate in cauza, nu releva existenta acestor infracțiuni, motiv pentru care a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art.323 Cp in baza art. 10 lit.
Aceeași soluție s-a pronunțat și in ceea ce privește infracțiunea de instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii și neurmărirea creditelor, prev. de art.25 Cp rap. la art.10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplic art.41 al.2 Cp pentru care este acuzat inculpatul, fapta imputată acestuia neavând nici o susținere probatorie, argumentarea instanței de fond fiind solidă si convingătoare.
In ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune prev de art.215 al.2, 3 Cp imputate inculpaților și prin actul de sesizare al instanței, tribunalul a confirmat raționamentul instanței fond care a pronunțat o soluție de achitare a celor 2 inculpați.
A constatat că din analiza probelor administrate în cauză nu rezultă că inculpații sus menționați au acționat cu intenția directa de a înșela partea vătămata, respectiv banca unde își desfășoară activitatea.
De asemenea lucrările dosarului cauzei, nu relevă existenta unei atitudini psihice ale celor 2 inculpați, manifestată in sensul urmăririi de către aceștia a unui folos material injust pentru ei sau pentru o alta persoană.
Totuși, instanța de apel, a constatat o neconcordanță între motivarea soluției de achitare pentru aceste fapte și temeiul de drept reținut în dispozitivul hotărârii.
Prima instanța a constatat corect ca faptelor de înșelăciune pentru care sunt acuzați inculpații si, le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectiva, fiind incident cazul prev. de art.10 lit.d Cpp, însă în dispozitivul hotărârii s-a dispus achitarea inculpaților pentru aceste fapte în temeiul art.10 lit.c, existând astfel o contradicție intre motivare si dispozitivul hotărârii.
In consecința, având in vedere cele expuse, s-a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunile de înșelăciune fata de care sunt acuzați, in temeiul art.10 lit.d Cpp.
In ceea ce privește acțiunea civila formulată în cauză de partea civila Banca Româneasca - Sucursala I, tribunalul faâî de situația de fapt reținuta mai sus, a constatat că in cauză sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii civile fata de inculpatul.
Din înscrisul depus in apel d e apelanta-parte civila Banca Româneasca - Sucursala I (fila 211), rezultă că aceasta a suferit ca urmare a faptei inculpatului a unui prejudiciu in cuantum 17.817.731 lei Ron reprezentând sumele restante înregistrate de SC Com SRL, la care se adăuga cheltuieli de executare in suma de 914,20 lei Ron.
Tribunalul a apreciat că acțiunile de inducere in eroare a părții civile, care au condus la obținerea unui folos material injust de către inculpat, au produs părții civile un prejudiciu cert si nereparat, existând o legătură de cauzalitate directa intre fapta ilicita a inculpatului și prejudiciu produs.
In consecința, s-a dispus tragerea la răspundere civila a inculpatului, urmând ca acesta sa fie obligat să achite părții civile Banca Româneasca - Sucursala I, sumele restante aferente creditului încheiat de SC Com SRL in mod fraudulos prin fapta inculpatului.
Inculpatul nu a fost obligat și la cheltuielile de executare, menționate de către partea civilă, întrucât legătura de cauzalitate între fapta comisă de inculpat și aceste cheltuieli nu există, nefiind întrunite condițiile art.998 civ.
Împotriva deciziei penale au declarat recurs în termen legal Parchetul și inculpatul.
În motivarea recursului său Parchetul a arătat următoarele:
Instanța de apel, prin decizia penală nr.591/A/2007 a Tribunalului Bacău, în cazul inculpatului a reținut în mod incorect circumstanța atenuată prevăzute de art.74 lit.a raportat la art.76 lit.c (conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii) Cod penal, deși față de poziția procesuală nesinceră a acestuia în cursul urmăriri penale cât și a cercetării judecătorești, precum și valoarea ridicată a prejudiciului cauzat la Banca Românească - Sucursala I, în cuantum de 17.817,70 RON, nerecuperat, nu se justifică regimul sancționator atât de blând, respectiv un an de închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal, întrucât astfel s-ar contraveni dispozițiilor art.72 din Codul penal privitoare la criteriile generale și de individualizare a pedepsei.
Astfel, infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea are un grad de pericol social ridicat, aspect ce rezultă și din pedepsele prevăzute de lege în limitele de la 3 la 15 ani, iar la trimiterea în judecată a acestuia, în sarcina sa au fost reținute mai multe infracțiuni, inclusiv din legi speciale (Legea nr.78/2000 și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990), pentru care după caz a intervenit dezincriminarea ori încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.
Aceste aspecte vădesc în mod indubitabil o predispoziție infracțională a inculpatului și faptul că, deși condițiile de la momentul comiterii lor și cel al soluției dispusă de instanța de apel, s-au schimbat sub aspectul cadrului legal, periculozitatea în concret a lui justifică aplicarea unei pedepse privative de libertate peste minimul special și doar în aceste condiții realizându-se cu adevărat scopul pedepsei, așa cum se regăsește în dispozițiile art.52 Cod penal.
În ceea ce privește pe inculpații și -, instanța de apel, apreciem că a avut o viziune greșită în ceea ce privește analizarea materialului probator existent la dosarul cauzei privitor la existența infracțiunii de înșelăciune în formă agravată prevăzută de art.215 al.2 și 3 Cod penal.
Motivarea soluției adoptate, de achitare în cazul acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective, în sensul că lipsește intenția directă de a înșela partea vătămată, respectiv Banca Românească - Sucursala I, unde își desfășurau activitatea, este contrazisă de faptul că, inculpatul, având calitatea de director al sucursalei, iar -, cea de administrator de credite, aveau experiența necesară, capacitatea profesională și cunoștințele de legislație (normele bancare specifice (respectiv Norma nr. 10/2000), din care să-și dea seama cu certitudine că nu aveau dreptul de a acorda credite societăților inculpatului, fără ca acesta să prezinte documentele necesare aprobării respectivului împrumut).
Această activitate a celor doi funcționari bancari, care au indus în eroare partea vătămată printr-o acțiunea conjugată constând în acordarea de credite cu încălcarea normelor legale, prin intermediul rapoartelor false folosite în acest scop, s-a creat în mod indubitabil un folos necuvenit, injust în favoarea inculpatului, în speță contravaloarea sumelor obținute din împrumuturi în numele societăților sale -SC COM SRL I și SC SRL
Acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate Banca Românească -Sucursala Iaf ost dovedită cu declarații de martori și notele de constatare și rapoartele de expertiză contabilă efectuate în cauză.
Pentru aceste considerente apreciem că nu poate fi primită ca fiind corectă decizia penală criticată în ceea ce privește lipsa intenției directe ca element constitutiv a infracțiunilor de înșelăciune reținute în sarcina inculpaților - și, cu prilejul actului de sesizare a instanței, în folosul societăților celui de-al treilea inculpat.
În drept, Parchetul și-a întemeiat cererea de recurs pentru motivele expuse, pe dispozițiile art.3859alin.l pct. 14 și 18 precum și pe cele prevăzute de art.38513pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală și a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost el formulat și motivat, desființarea hotărârii judecătorești atacate, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și aplicarea unor pedepse inculpatului, peste limita legală prevăzută pentru infracțiunea de înșelăciune și în regim privativ de libertate. În cazul inculpaților - și a solicitat reținerea în sarcina acestora a infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 al.2 și 3 Cod penal, existând probe clare din care să rezulte comiterea acestor fapte, iar din materialitatea și modalitățile de realizare a acestora rezultă și faptul că cei doi inculpați au avut reprezentarea faptelor lor și au urmărit producerea rezultatului scontat, acela de a prejudicia unitatea bancară la care erau angajați.
A anexat dosarele nr- al Tribunalului Bacău, nr.8910/2004 al Judecătoriei Bacău, nr.21974/2003 al Judecătoriei Iași și nr.8/P/2003 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.
Inculpatul nu și-a motivat în scris recursul iar cu ocazia dezbaterilor a solicitat prin apărător achitarea și pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăția sa.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.385/14 pr.penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate și din oficiu conform art.385/9 al.3 pr.penală constată că aceasta este netemeinică în raport de motivele Parchetului și legală și temeinică în raport de motivele inculpatului recurent.
Pedeapsa aplicată inculpatului de numai 1 an închisoare este prea mică în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite, de prejudiciul creat și de modul în care a fost săvârșită, fiind nesocotite prevederile art.72 și 52.penal de către tribunal.
În raport de această situație urmează a se admite recursul Parchetului, a se casa decizia atacată și rejudecând cauza se va dispune majorarea pedepsei în raport de prevederile art.72 și 52.penal.
Cât privește reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, de către instanța de apel, această măsură este justificată în raport de comportarea anterioară bună a inculpatului, lipsa de antecedente penale și recuperarea aproape în totalitate a prejudiciului.
Și aplicarea art.81 penal este îndreptățită pentru motivele arătate de tribunal, existând elemente de natură a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia.
Nu pot fi primite criticele făcute de Parchet cu privire la achitarea inculpaților și, întrucât din probele administrate în cauză și care au fost arătate pe larg de tribunal nu rezultă că inculpații ar fi comis infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.2 și 3.penal.
Cei doi inculpați nu au acționat cu intenție directă de a înșela unitatea la care își desfășurau activitatea și nu au urmărit realizarea unui folos material injust pentru ei sau pentru o altă persoană.
În ce privește recursul inculpatului prin care solicită achitarea, acesta este neîntemeiat, întrucât din probele administrate în cauză și care au fost arătate în mod detaliat de primele instanțe rezultă în mod cert vinovăția sa cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.2, 3.penal cu art.41 al.2 penal.
Inculpatul a indus în eroare pe partea civilă Banca Românească - Sucursala I, folosind un mijloc fraudulos pentru a obține credite.
Acesta a întocmit în fals mai multe acte pentru a obține credite în mai multe etape, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice.
Inculpatul a declarat în fals că are calitatea de administrator al " Com" I, deși în realitate nu avea această calitate.
Față de cele ce preced se va admite recursul Parchetului, se va casa decizia atacată cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca în rejudecare să se dispună majorarea acesteia.
Se va proceda pe cale de consecință și la mărirea termenului de încercare, în raport de noua pedeapsă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, pentru motivele care au fost arătate anterior.
În ce privește cererea intimatului inculpat privind obligarea Parchetului la plata cheltuielilor judiciare pe care le-a suportat în acest dosar, aceasta nu are temei legal, cum de altfel a arătat și tribunalul, urmând a fi respinsă în consecință ca nefondată.
Se va constata că inculpații au avut apărători aleși.
Văzând și prevederile art.192 al.2 și 3.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1) În baza art.385/15 al.1 oct.2 lit.d Cod pr.penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă J.- - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 591/A din 07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău pe care o casează în parte cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și a termenul de încercare.
cauza sub aspectul casării și majorează pedeapsa de la 1 an la 2 ani și 4 luni închisoare.
termenul de încercare la 4 ani și 4 luni.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Constată că inculpatul și intimații-inculpați au avut apărători aleși.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului conform art.192 al.3 Cod pr.penală.
Respinge ca nefondată cererea intimatului-inculpat privind cheltuielile judiciare.
2) În baza art.385/15 al.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurentul-inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Red. /
Red.r Șt./06.10.2008
Tehnored. / 07.10.2008
4 ex.
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Valerica Niculina Grosu, Ecaterina
