Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 693/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.693/R/2009
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Ioana Cristina
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpații, și, împotriva încheierii penale din data de 6 octombrie 2009, prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate în ansamblu a OUG 134/2005 de modificare a OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție în raport de disp.art.115 alin.6 din Constituție de în parte a OUG 134/2004, respectiv a prev. art.1 alin.1 și alin.3/1 și art.4 alin.1 din OUG 134/2005 în raport de disp.art.132 alin.1 din Constituție.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul inculpaților și, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, pentru inculpatul delegația fiind depusă în substituirea av., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G, av. I, din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul ales al inculpatei, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, pune în discuția părților inadmisibilitatea recursului având în vedere că la instanța de fond s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar legea specială nr.47/1992 prevede că doar încheierile de respingere a cererii e sesizarea a Curții Constituționale pot fi atacate cu recurs. Legea 47/1992 nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs a dispoziției de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, o astfel de posibilitate nefiind prevăzută nici de art.303 alin.6 Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului susține excepția invocată solicitând respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.303 alin.6 pr.pen. invocând și Decizia nr.9/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, disp.art.385/1 alin.2 pr.pen. sunt de strictă aplicabilitate în cauză.
Apărătorul inculpaților și, solicită respingerea excepției iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului cu consecința suspendării judecății. Astfel, menționează că practica instanțelor a fost ezitantă până la publicarea deciziei 9/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Art.29 din Legea 47/1992 prevede că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, judecarea cauzei se suspendă. Deci, suspendarea este obligatorie în condițiile în care instanța a încuviințat cererea cu privire la sesizarea Curții Constituționale. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatei solicită respingerea excepției iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului cu consecința suspendării judecății. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea excepției întrucât încheierea este atacabilă cu recurs iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului cu consecința suspendării judecății. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatului G, solicită respingerea excepției întrucât încheierea este atacabilă cu recurs iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului cu consecința suspendării judecății. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatei, solicită respingerea excepției iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului. Dispozițiile art.303 alin.6 pr.pen. prevăd că instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției.
Reprezentantul Parchetului depune la dosar decizia nr. 9/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA
Prin încheierea penală fără număr din data de 6 octombrie2009 a Tribunalului Maramureș în temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate în ansamblu a OUG 134/2005 de modificare a OUG 43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție, în raport de disp. art.115 alin.6 din Constituție și de neconstituționalitate în parte a OUG 134/2004, respectiv a prevederilor art.1 alin.1 și alin.31și art. 4 alin.1 din OUG 134/2005 în raport de disp. art.132 alin.1 din Constituție, invocată de inculpații, și prin apărătorul ales, avocat.
S-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut cu privire la excepția de neconstituționalitate în ansamblu a OUG 134/2005 de modificare a OUG 43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție, în raport de disp. art. 115 alin.6 din Constituție și de neconstituționalitate în parte a OUG 134/2004, respectiv a prevederilor art.1 alin.1 și alin.31și art. 4 alin.1 din OUG 134/2005 în raport de disp. art.132 alin.1 din Constituție, invocată de inculpații, și prin apărătorul ales, avocat dar însușită și de apărătorii celorlalți inculpați, următoarele:
În susținerea excepției, apărătorul inculpaților a învederat faptul că nr.OUG 134/2005 a fost adoptată sub noul regim constituțional, care în conformitate cu prev. art. 115 alin.6 din Constituție, exclude regimului de reglementare prin ordonanțe de urgență, între altele și regimul instituțiilor fundamentale ale statului.
Pe cale de consecință, s-a solicitat constatarea neconstituționalității de ansamblu a OUG134/2005, prin care a fost afectat regimul unei instituții componente a autorității judecătorești, Parchetul Național Anticorupție - ulterior Departamentul Național Anticorupție și apoi, prin această ordonanță criticată prin excepția de neconstituționalitate, Direcția Națională Anticorupție. de la acea dată a Departamentului național Anticorupție nu numai că a fost înlăturată, dar a fost plasată complet în afara constituției, chiar din nou înființată Direcția Națională Anticorupție, deoarece însăși crearea noii instituții s-a făcut printr-un act contrar normelor imperative ale Constituției.
Prin aceeași cerere s-a invocat și neconstituționalitatea prevederilor art.1 alin.1 și alin. 31și alin.4 din aceeași ordonanță, pe motiv că prin acest text de lege se instituie un organism paralel instituției constituționale a Ministerului Public, instituție care trebuie să funcționeze unitar și coerent pe principiul legalității, imparțialității și a controlului ierarhic.
Prin textele OUG 134/2005, s-a mai arătat că în realitate se creează un "stat în stat" sustras ierarhiei constituționale și care trebuie să guverneze Ministerul Public.
În motivarea excepției s-a mai menționat că principiul subordonării ierarhice a membrilor acestui minister este prevăzut expres și imperativ de constituție și nu poate fi nesocotit de legiuitor cu atât mai mult, cu cât acest legiuitor nu este cel legitim constituțional.
Pornind de la dispozițiile art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 care instituie obligativitatea instanței de a-și exprima un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, tribunalul a apreciat că prevederile OUG 143/2002 în ansamblu și respectiv dispozițiile art.1 alin.1 și alin.31și art.4 alin.1 din aceeași ordonanță, în raport de disp. art.115 alin. 6 și art.132 alin.1, ambele din Constituția României sunt constituționale și a opinat în sensul respingerii acesteia.
Constatând însă că excepția invocată are legătură cu cauza și vizează dispoziții legale care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară și deci că sunt îndeplinite cerințele art.29 alin.1 și 3 din Legea 47/1992, a dat curs cererii, apreciind însă că textele ce se cer a fi constatate ca neconstituționale nu aduc atingere nici dispozițiilor Constituției României și nici prevederilor Curții Europene a Drepturilor Omului așa cum s-a susținut în concluziile orale dar și scrise formulate.
Potrivit art.115 alin.6 din Constituție, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute, drepturile electorale, și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Din analiza acestui text, rezultă că se urmărește reglementarea expresă a limitelor de admisibilitate a ordonanței de urgență, nu numai după categorii de legi ci și după materie, interzicându-se într-un cuvânt, ca printr-o ordonanță de urgență să se afecteze regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau să conțină reglementări care să diminueze sfera garanțiilor legale ale oricărui drept și a oricărei îndatoriri prevăzute de legea fundamentală.
Prin adoptarea OUG43/2002 modificată prin OUG 134/2005 și aprobată ulterior prin Legea 54/2006 prin care s-a înființat Direcția Națională Anticorupție, care-și exercită atribuțiile prin procurori specializați în combaterea corupției, nu se poate trage concluzia că prin această instituție se afectează în vreun restricțiile impuse de constituție, menționate mai sus, sau se limitează în vreun fel drepturile și libertățile stabilite de legea fundamentală, ci doar s-a reorganizat o instituție deja existentă.
Pe cale de consecință, tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și va înainta dosarul instanței în vederea soluționării acesteia.
Pornind de la obligația instanței de a veghea la derularea procedurii judiciare într-un termen rezonabil, de la prioritatea normelor internaționale și a practicii judiciare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la numărul mare de inculpați din prezenta cauză (125) și complexitatea acesteia, dar și de la evitarea încălcării unui principiu deja statuat și anume menținerea persoanelor acuzate de săvârșirea unor infracțiuni într-o stare de nesiguranță cu privire la situația acestora, pentru o perioadă prea mare de timp, (urmărirea penală a început în luna iulie 2008), dată importantă în aprecierea caracterului rezonabil al procedurii judiciare, tribunalul, apreciază că nu se impune suspendarea cauzei.
De altfel, simpla valorificare a tuturor garanțiilor prevăzute de procedura internă (în speță Legea nr.47/1992 prin care se poate solicita oricând constatarea neconstituționalității unor dispoziții legale) sau utilizarea căilor de atac nu poate fi imputabilă părților, cel puțin în materie penală și nici apreciată ca un comportament abuziv al acestora, însă acestea constituie în mod evident elemente în aprecierea comportamentului autorităților și în primul rând al judecătorului de caz, care trebuie să respecte obligația de rezultat și anume aceea a desfășurării procesului într-un termen rezonabil.
Pentru a evita încă o perioadă lungă de inactivitate, având în vedere că prezenta cauză ar fi la a doua suspendare a judecării ei, situație care ar putea fi greu justificată, instanța respinge această cerere, respingere care-și găsește temei chiar pe disp. art.21 alin. 2 din Constituția României, unde se statuează că reglementările internaționale au prioritate față de cele interne.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații,.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursurile formulate nu sunt fondate și le va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că potrivit prevederilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 rep. acă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1, 2 sau 3 ale art.29 din același act normativ, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Așadar numai încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale este supusă căii de atac a recursului, nu și cea prin care instanța a admis o astfel de cerere.
Legea specială nu prevede posibilitatea atacării cu recurs în mod separat a dispoziției de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei.
Nici art.303 alin.6 din Codul d e procedură penală nu dă posibilitatea atacării separate cu recurs a dispoziției de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei în situația ridicării unei excepții de neconstituționalitate.
Prin decizia nr.9 din 9.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art.303 alin.6 din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu este supusă căii de atac a recursului.
Într-o decizie de speță pronunțată la data de 2.07.2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta inculpată împotriva încheierii penale fără număr din data de 24.06.2009 a Curții de APEL CLUJ, dosar nr-, prin care de asemenea s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate și a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei.
Având în vedere inadmisibilitatea căii ordinare de atac, curtea nu poate examina criticile cu privire la soluția de respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, deoarece inadmisibilitatea căii ordinare de atac prevalează analizei pe fond a recursurilor.
În consecință, pentru toate considerentele prezentate, curtea va respinge n baza art.38515pct.1 lit.a proc.pen. ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații, împotriva încheierii penale din 6 octombrie 2009 Tribunalului Maramureș.
În baza art.189 proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru fiecare inculpat recurent, precum și pentru inculpatul
În baza art.192 alin.2 proc.pen. vor fi obligați inculpații recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații, împotriva încheierii penale din 6 octombrie 2009 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru fiecare inculpat.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
Red./
16.11.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ioana Cristina
