Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 74/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 74/AP DOSAR NR-

Ședința publică din 28 octombrie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

Judecător: - -

Grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea apelu lui declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 117/S din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata inculpată asistată de apărătorul ales - avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. 11Cod procedură penală aduce la cunoștința inculpatei prevederile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Întrebată fiind, declară că nu dorește a da declarație în fața acestei instanțe.

Întrebați fiind, reprezentanta parchetului și apărătorul ales al inculpatei declară că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. 1 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra apelului declarat de Ministerul Public.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, susține că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită pevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. 1 Cod penal, iar prima instanță pe baza probatoriului administrat, a pronunțat o soluție de condamnare la 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, în sensul prevăzut de art. 81 Cod penal.

Apelul parchetului vizează individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, cuantumul fiind orientat spre minimul prevăzut de lege în raport de infracțiunea de corupție comisă de inculpată, astfel încât pedeapsa aplicată nu reflectă criteriile generale de pedeapsă prevăzute de art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal. Relevant este înscrisul de la fila 71 din dosarul Tribunalului Brașov, din care rezultă că inculpata prin convorbirile telefonice purtate cu diferite persoane, precum și membrii familiei sale, vor să se răzbune pe denunțător.

Concluzionează apreciind că se impune admiterea apelului declarat și majorarea cuantumului pedepsei aplicate, cu menținerea modalității de executare a acesteia.

Avocat ales pentru intimata inculpată, solicită respingerea apelului declarat de Ministerul Public ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov ca fiind legală și temeinică, la adăpost de orice critică.

Susține că prima instanță în mod judicios a valorificat criteriile de individualizare judiciare a pedepsei precum și modalitatea de executare a acesteia.

Subliniază faptul că inculpata are o pregătire școlară precară, nu a avut de-a face cu legea penală și a reacționat în acest fel. Solicită a se reține faptul că inculpata a fost provocată deoarece agentul de poliție nu avea nici un motiv legal să o citeze la poliție pe inculpată.

În consecință, ținând cont de circumstanțele reale ale faptei, de circumstanțele personale ale inculpatei, că are 3 copii chiar majori, de faptul că a suferit mai multe operații neurochirurgicale, văzând că referatul de evaluare este favorabil și că inculpata are o atitudine adecvată în raport cu normele și valorile sociale, consideră că scopul pedepsei poate fi atins prin cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicate de prima instanță.

solicitând respingerea apelului Ministerului Public ca nefondat.

Intimata inculpată, personal, având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă, susține că nu a realizat ceea ce a făcut și promite că nu va mai face așa ceva.

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Asupra apelului de față,

Prin sentința penală nr. 117/S din 18.03.2009 a Tribunalului Brașov în baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. 1 (tezele 1 și 3) Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatei - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a,b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepselor: principală și accesorie aplicate inculpatei. În baza art. 82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare 3 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

S-a constatat că inculpata a fost reținută 24 de ore de la 12.05.2008 la 13.05.2008.

În baza art. 19 din Legea 78/2000 raportat la art. 255 alin 4 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 250 lei, aflată la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în data de 10.05.2008, în jurul orei 14:30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu printre care și patrulare, constatarea și sancționarea contravențiilor și infracțiunilor, fiind angajat în calitate de ajutor de șef de post în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi B - Postul de Poliție -, martorul l-a observat la volanul autoturismului VW Golf, cu număr de înmatriculare - ce rula pe str. T - din Mun. B pe martorul, pe care-l cunoștea de mult timp. I-a solicitat acestuia, după efectuarea semnului regulamentar de oprire a autoturismului și legitimare, potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, să-i prezinte permisul de conducere, actele de identificare ale lui și ale mașinii.

Martorul care era singur în autoturism i-a relatat agentului de poliție că nu posedă permis de conducere pentru nici categorie și nu are asupra lui nici un act al autoturismului, invocând în apărare că urmează cursurile școlii de șofer, peste două săptămâni urmând a susține examenul de obținere a permisului.

Lucrătorul de poliție a solicitat numitului, paznic la grupul școlar CF Transport să asiste la proceduri ca martor asistent deplasându-se toți trei la postul de Politie TF -, autoturismul depistat în trafic fiind condus de martorul. La postul de poliție s-a întocmit proces verbal de depistare fiind luate declarații martorului și martorului asistent. După întocmirea actelor de constatare (127-129 dosar urmărire penală), agentul de poliție i-a solicitat martorului să se prezinte la post în data de 12.05.2008, ora 14:00 însoțit de unul dintre părinți pentru a-i prezenta actele mașinii, înmânându-i și cheile autoturismului. Martorul s-a întors la domiciliu și i-a relatat mamei sale inculpata cele întâmplate și că domnul polițist urmează să-i întocmească dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere. Inculpata i-a solicitat numitului, coleg de serviciu al fiului său cel mic, care le mai conducea uneori mașina, să aducă acasă autoturismul ce fusese parcat de agentul lângă postul de poliție. Potrivit declarației inculpatei date la data de 13.05.2008 (fila 17 dosar urmărire penală), care se coroborează cu declarațiile martorului, (p. 35 dosar fond) și cu conținutul interceptărilor audio-video din mediul ambiental din 12.05.2008 și redate în procesul verbal fila 102 urmărire penală, numitul a obținut telefonul mobil al martorului - - și în după-amiaza zilei de 10.05.2008 inculpata, cât și acest l-au apelat de mai multe ori pe polițist de pe telefonul mobil al inculpatei - - solicitând relații cu privire la cele întâmplate cu martorul. I-am solicitat acestuia în mod repetat și insistent să procedeze de o asemenea manieră încât să nu se ajungă la întocmirea unui dosar penal solicitându-i să discute și personal, însă agentul i-a spus că nu poate solicitându-i să vină cu fiul său luni la ora 14:00. Inculpata chiar s-a deplasat la biroul TF - pentru a discuta personal cu martorul, dar nu l-a găsit. De asemenea și numitul după interpelarea telefonică a polițistului, la solicitarea inculpatei (căreia i-a relatat că-l cunoaște pe polițist de la un unde au chefuit împreună) l-a abordat și personal în după amiaza zilei de 10.05.2008 cu pretextul că el s-a aflat la volanul mașinii și nu martorul, însă s-a dovedit că l-a confundat pe agentul de poliție cu o altă persoană. Agentul a refuzat să poarte vreo discuție cu această persoană, cât timp nu-l cunoaște și nu are nici calitate în cauză.

În acest context, având convingerea că inculpata direct sau prin persoane interpuse ori alt membru al familiei va continua oferirea de avantaje pentru a-i asigura fiului său scăparea de sancțiunea penală, martorul și-a anunțat telefonic superiorul - pe martorul despre împrejurările că a avut o constatare în legătură cu un tânăr care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere și că s-ar fi oferit un avantaj material pentru a nu întocmi dosar penal, fără a- da amănunte privind persoana care oferă. Acesta conform atribuțiilor de serviciu a raportat mai departe evenimentul deosebit superiorului său - martorul care i-a solicitat să ia legătura urgent cu un subcomisar, ceea ce martorul și făcut, spunându-i apoi agentului să nu mai comunice cu nici o persoană și să se prezinte urgent la sediul.

Luni dimineață 12.05.2008, în jurul orei 10:00 inculpata l-a contactat din nou pe telefonul mobil pe agentul de poliție pentru a se asigura dacă rămâne valabilă ora 14:00 de la birou, ocazie cu care potrivit propriei declarație a inculpatei (18 ) care se coroborează cu declarația martorului "m-am rugat de acesta în sensul de a găsi o soluție să se rezolve situația fără a se ajunge la un dosar penal".

În aceeași dimineață de 12.05.2008 martorul a depus și denunț scris, urmare căruia prin ordonanța procurorului din data de 12.05.2008 s-a dispus autorizarea provizorie a interceptării și înregistrării audio -video pe bandă magnetică pentru 48 de ore (12.05.2008, ora 10:30 - 14.05.2008, ora 10: 30) a convorbirilor purtate între denunțătorul și făptuitorul în mediul ambiental și în orice alt loc în care s-ar afla, respectiv a interceptării și înregistrării convorbirii telefonice purtate de primul de la - și și, de la numărul -, ordonanță ce a fost confirmată potrivit dispozițiilor art. 91/2 al. 3 Cod procedură penală prin încheierea nr. 26/13.05.2008 a Tribunalului Brașov.

La rugămintea martorului martorul, agent de poliție la postul TF T - s-a deplasat la domiciliul familiei la data de 12.05. în jurul orei 11:00 pentru a-i solicita inculpatei să se prezinte la post la ora 13:00 cu actele mașinii. A deschis ușa martorul căruia polițistul i-a transmis solicitarea agentului.

În jurul orei 13:55 inculpata s-a prezentat la biroul agentului de poliție având asupra sa geanta în care introdusese toți banii pe care îi avea acasă, respectiv 250 lei, întâlnindu-se cu fiul său martorul la sediul postului TF deoarece în acea dimineață acesta s-a ocupat de efectuarea demersurilor legale de înmatriculare a autoturismului pe numele său întreaga documentație fiind depusă la Biroul Înmatriculări, urmând a ridica numărul de înmatriculare a doua zi. Martorul i-a înmânat agentului de poliție certificatul vechi de înmatriculare al autoturismului și chitanța de plată a RCA, relatându-i că doar dimineață a făcut demersurile pentru înmatriculare, urmând ca a doua zi să ridice talonul. În prezența fiului său inculpata a încercat să-l sensibilizeze pe agent prezentându-i situația familială, arătând că este tânăr și la prima abatere, întrebându-l "cât o costă toată afacerea", " să nu se mai bage amărâtul acesta de dosar", "să-l rupi să nu mai existe". La un moment dat inculpata i- solicitat fiului său să iasă afară din birou, după care a continuat să-i facă oferte: "măi, cât mă costă? să-ți spun pe șleau, eu acuma la mine am două milioane J, ți dau pă îștia și când vii din concediu, îți mai dau cât vrei tu. și poate că o să mai ai nevoie vreodată de, și-o să-ți mai facă și el când o să ai nevoie la casă, o să fie nevoie tot timpul și o să sară că mi-o zis.", "îți dau acușa pe ăștia și când vii din concediu îți mai dau și alții. hai. îi pe ăștia acuma, îi pun aici (inculpata deschide cu mâna un registru ce se află pe birou) dacă nu vrei să-i iei în mână, îi bag aicea".

În momentul imediat următor în jurul orei 14:45 organele de urmărire penală și procurorul au intervenit solicitând inculpatei să precizeze motivul prezenței sale în acel birou. Inculpata a declarat că s-a prezentat pentru dosarul fiului său, iar în momentul în care i s-a arătat suma de bani din registrul de pe birou, inculpata a declarat că nu-i aparține.

Reținând vinovăția inculpatei, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a condamnat-o pe aceasta la pedeapsa arătată mai sus cu aplicarea prev. art. 81.pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel:

- Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei, pericolul social al faptei săvârșite de inculpată fiind deosebit de ridicat, inculpata săvârșind infracțiunea de dare de mită, astfel că aplicarea pedepsei de 17 ani închisoare nu este de natură a asigura înfăptuirea scopului preventiv și coercitiv al acesteia.

Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin.2 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 371 alin. 1 Cod procedură penală, constată că apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Fapta comisă de inculpată, împrejurările săvârșirii ei și vinovăția inculpatei au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.

Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.

Și pedeapsa de 1 an închisoare a fost bine individualizată, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, instanța de fond ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, pe care le-a aplicat în mod just.

Astfel, au fost avute în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social crescut al faptei), cât și circumstanțele personale ale inculpatei (care nu are antecedente penale, a săvârșit fapta în scopul de a-și proteja copilul, este în vârstă de 41 de ani, mamă a 3 copii, a avut o atitudine cooperantă și de regret în cursul procesului penal).

Totodată, inculpata beneficiază de susținere din partea familiei, este bine integrată în societate, motive pentru care nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatei, scopul pedepsei putând fi realizat, potrivit art. 52 Cod penal, prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de legea penală.

Prin urmare, hotărârea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele analizate, considerente pentru care apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov va fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

În temeiul prevăzut de art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 117/S din 18 martie 2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- C - - -

GREFIER

- -

Red./06.11.2009/tehnoredact.DS/09.11/2009/2 ex./jud.fond.

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 74/2009. Curtea de Apel Brasov