Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 808/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 11737/4/2007
602/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 808
Ședința publică din data de 03 IUNIE 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata () împotriva Deciziei penale nr.802 din data de 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2009, respectiv pentru data de 03.06.2009, astăzi, când în aceeași compunere,
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1172 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, s-a dispus în baza art.256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, condamnarea inculpatei (fostă ), la 2 ani și 6 luni închisoare pentru primire de foloase necuvenite, cu aplicarea art. 71-64 lit. a, b, c Cod penal.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.b, c Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor: principală și accesorie pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni.
S-au pus în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal.
S-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 16.960,60 dolari SUA (în echivalent lei), dobândită prin infracțiune.
A fost menținut sechestrul asigurător luat asupra imobilului teren și construcție din B, nr.86, Sector 2, dispus prin Ordonanța nr. 43/P/2007 din 09.11.2007 a și înscris în CF 24739 a OCPIB - Sector 2.
A obligată inculpata la 5300 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:
Prin rechizitoriul nr.43/P/2007 din 19.12.2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost trimisă în judecată inculpata pentru infracțiunea pre art. 256 alin.1 Cod penal, raportat Ia art. 6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea ca în calitate de șef serviciu la DGFPE din cadrul Ministerului Finanțelor, a primit la data de 14.02.2003, de la firma elvețiană"CCAG" suma de 16.960,60 într-un cont bancar deschis la "Erste Bank" - Viena, după ce anterior, în perioada aprilie - iunie 2002, în conformitate cu atribuțiile sale de serviciu, coordonase activitatea de elaborare a notelor - mandat de negociere și a notelor - propuneri privind emiterea scrisorilor de garanție în legătură cu contractul de furnizare produse nr.841//05.02.2002 încheiat între Ministerul Justiției și firma elvețiană anterior menționată.
Inculpata a fost audiată la data de 26.02.2008, însă a negat că ar fi avut cunoștință despre depunerea sumei de circa 17.000 dolari în contul soțului său, precizând că titularul contului era exclusiv soțul și că, în ceea ce o privește, era doar împuternicită să efectueze anumite operațiuni, considerând că este posibil ca numele său să fi fost utilizat de martorii elvețieni,în urma obținerii cărții sale de vizita, în cursul numeroaselor contacte pe care le avea în virtutea funcției.
u fost audiați martorii, - -,.
Analizând întreg probatoriul, prima instanță a reținut că, în baza deciziei unei comisii de licitație condusă de numitul - (inculpat într-o altă cauză pentru modul în care și-a exercitat atribuțiile în această activitate), a fost perfectat contractul de furnizare produse nr.841//05.02.2002 între Ministerul Justiției și firma elvețiană"CCAG" cu o valoare de 11.385.889 Euro, având ca obiect achiziția de echipamente medicale de înaltă performanță pentru dotarea unităților sanitare din rețeaua DGP și Spitalului "Dr. ".
Pentru suma în cauză, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - urma să garanteze un credit extern de 20.000.000 USD (în valoarea creditului, fiind cuprinse și alte contracte comerciale).
Conform Legii nr.81/1999 și Ordinului nr.1631/1999, Direcția Generală de Finanțe Publice Externe din cadrul Ministerului Finanțelor urma să întocmească în baza documentației transmise de Ministerul Justiției notele - mandat, notele - rezultat de negociere și propuneri în conformitate cu care Ministrul Finanțelor urma să semneze scrisorile de garanție; documentația privind emiterea scrisorilor de garanție, încheierea convențiilor de garantare și acoperire a riscurilor ce decurg dintr-o astfel de operațiune, urmărirea derulării împrumuturilor garantate de stat, analiza condițiilor de garantare, reveneau Serviciului angajamente și garanții externe pentru agenții economici și pentru instituțiile publice centrale, structură coordonată de către inculpata.
Inculpata nu a contestat faptul că, în cadrul atribuțiilor de serviciu, i-a revenit desfășurarea unor activități pentru garantarea împrumutului extern mai sus menționat, în calitatea sa de șef al serviciului citat (serviciu ce a întocmit nota-mandat de negociere a împrumutului, nota - mandat cu privire la condițiile de negociere a ofertei de finanțare, nota-rezultat cu privire la condițiile financiare, scrisorile de garanție a împrumutului), documentele întocmite fiind validate prin semnătură de inculpată.
Ulterior, la data de 14.02,2003, firma elvețiană "CC AG", câștigătoarea prin licitație a contractului de achiziție aparatură medicală, a plătit în contul deschis la sucursala "Erste Bank" Viena pe numele titularului (soțul inculpatei), suma de 16.960,60 dolari SUA, asupra căreia s-a dispus, după aceea, prin transferuri bancare către alte persoane fizice.
Instanța de fond a arătat că este de menționat împrejurarea că inculpata era împuternicită de titularul contului (soțul său) să desfășoare operațiuni în cont (inclusiv să ridice sume de bani), că suma respectivă figurează și în extrasul de cont emis de " Bank" la 13.02.2003 (o zi înaintea transferării efective în cont a sumei) și că suma apare menționată și într-un document al CC AG intitulat " COMISIOANE", fiind trecută o mențiune a unei plăți de 17.000 dolari SUA către "" (fila 41 și 212. II ).
Prima instanță a apreciat că plata respectivă a fost făcută în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către inculpată, în privința documentației necesare emiterii scrisorilor de garantare a împrumutului extern în vederea executării contractului cu CC AG și că această plată s-a făcut cu știința și acordul (cel puțin tacit) al inculpatei.
Aceste concluzii sunt urmarea unor deducții bine întemeiate în situația de fapt expusă mai sus și rezultate din probe.
Astfel, singura legătură între soțul inculpatei și CC AG (legătură indirectă), o constituie activitatea desfășurată de inculpată anterior, prin care s-au realizat unele proceduri necesare derulării contractului dintre Ministerul Justiției și CC AG. Atât inculpata, cât și soțul său nu au precizat că ar fi avut vreun alt tip de raport cu CC AG, astfel că nu există vreo altă justificare a plății celor 17.000 dolari, decât cea legată de activitatea de serviciu desfășurată de inculpată și care a contribuit la finalizarea contractului câștigat prin licitație de CC AG (plata putând fi o "recompensare").
Apoi, respectiva plată presupunea cunoașterea de către plătitor a numărului de cont al soțului inculpatei, ceea ce, pe de o parte, întărește cele menționate în paragraful anterior, iar pe de altă parte, relevă acordul inculpatei (ce a oferit datele) la primirea acestei plăți.
Aceste probe sunt decisive în deducția despre care s-a vorbit mai sus, iar deducția nu poate fi înlăturată decât prin prezentarea unei alte justificări rezonabile.
Așa cum s-a arătat, nu există și nici nu s-a invocat vreun alt raport intre CC AG și inculpată sau soțul său, care să justifice, circumstanțele faptice și probele administrate exclud o plată "din greșeală" (de vreme ce pe extrasul de cont de la fila 212. Il, există și o mențiune olografă legată de probele inculpatei - martorul ).
S-a analizat în ce măsură poate fi reținută explicația oferită de apărare, sprijinită pe declarația martorului (fila 25), în sensul că suma era de fapt destinată acestui martor și îi era datorată de un partener de afaceri (un anume ), motivat de faptul ca martorul garantase pentru societatea acestui partener, fiind posibil ca plata datorată martorului să fi fost efectuată de un alt partener al debitorului (spre exemplu CC AG) și a fost efectuată în contul soțului inculpatei (declarația martorului ).
Dincolo de caracterul improbabil al acestei pretinse "coincidențe", privind plata în contul soțului inculpatei a unei sume de 17.000 dolari exact de către CC AG (dar cu presupusul titlu de plată, în numele lui, pentru ) și, dincolo de un oarecare interes de ordin subiectiv al martorului (frate al inculpatei), instanța a înlăturat această apărare și pentru că nu au fost aduse înscrisuri, în sensul celor afirmate de martor, în condițiile în care, dacă cele declarate ar fi fost întru totul reale, cu siguranță s-ar fi putut procura acte care să probeze relațiile de afaceri între și, din care ar fi rezultat presupusa datorie a acestuia din urmă față de martorul, acte din care să rezulte relațiile de afaceri între presupusul și CC, care să fi generat o datorie a CC AG către și în contul căreia să fi fost efectuată pretinsa plată către martorul prin intermediul contului soțului inculpatei.
În lipsa unor astfel de înscrisuri, care să întărească o declarație de martor care (dincolo de orice subiectivitate) nu poate singură să răstoarne probele acuzării, instanța a înlăturat această apărare a inculpatei.
În sprijinul situației de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, au fost avute în vedere și anumite detalii circumstanțiale, legate de diferite întâlniri și contacte dintre inculpată și reprezentanți sau angajați ai CC, în cursul anului 2002 (numitele, ), de diferite mențiuni existente fie în acte ale CC AG (fil. 41, 42 II ) sau în extrasele de cont bancar pentru cardul utilizat de (angajată CC AG - secretar și contabil), din care rezultă notarea unor plăți către o persoană "" (în actele CC ) cu titlul de comisioane, sau efectuarea unor mențiuni olografe "cadou d-na. "", "cadou d-na / Ministerul d e Finanțe Române" (fil. 43-46 II ).
Inculpata a negat că ar fi avut contacte cu (în apărările sale susține că este posibil ca mențiunile privind presupuse "cadouri" să fi fost plăsmuite pentru a masca eventuale activități ilicite ale martorei elvețiene), însă susținerile sale au fost înlăturate atât de faptul că a fost recunoscută după planșa foto de către, cât și de faptul că aceasta o cunoștea după apelativul "", ceea ce nu ar fi putut cunoaște dacă singurele informații despre inculpată le-ar fi avut datorită unei cărți de vizită dată de inculpată martorei și care ar fi putut ajunge și la, așa cum s-a apărat inculpata în declarațiile sale.
Astfel fiind, instanța de fond a concluzionat că - în drept - fapta inculpatei constituie infracțiunea prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.
Apărările formulate de inculpată, prin diferite concluzii scrise depuse la dosar, în sensul ca nu a avut legătură cu desfășurarea licitației ori cu contractul comercial și că, în consecință, nu se pune problema primirii vreunei sume de bani de la CC AG, în scopul îndeplinirii vreunei atribuțiuni de serviciu, pentru că (se subînțelege) nu ar fi existat o motivație concretă pentru o astfel de plată a firmei elvețiene, au fost înlăturate, întrucât în speță nu se pune problema infracțiunii de luare de mită (caz în care anterior menționatele apărări ar fi avut relevanță), ci primirea unui folos necuvenit pentru îndeplinirea corectă a atribuțiunilor inculpatei în cadrul procedurii legate de desfășurarea contractului încheiat de Ministerul Justiției cu CC AG; această din urmă infracțiune nu presupune condiționarea de către făptuitor a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de primirea unei sume de bani sau alt folos, ci primirea folosului după îndeplinirea corectă a actului ce intra în sarcinile sale de serviciu, pericolul social constând în periclitarea relațiilor de serviciu prin posibilitatea de a se naște în intelectul angajatului concepția că se cuvine a fi răsplătit de către beneficiarii serviciului pe care îl desfășoară altfel decât prin retribuția legal stabilită.
Nu prezintă relevanță pentru întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 256 Cod penal, împrejurarea că plata s-a făcut într-un cont care nu aparține inculpatei, ci soțului acesteia, întrucât, pe de o parte, folosul poate fi primit prin interpuși, iar pe de altă parte, chiar în ipoteza în care suma ar fi fost destinată soțului inculpatei, poate constitui folos necuvenit al funcționarului și un beneficiu acordat familiei acestuia.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere, conjugat, atât stabilirea cuantumului, cât și modalitatea de executare a sancțiunii, pentru realizarea scopurilor și funcțiilor pedepsei, atât din punct de vedere punitiv, cât și al reeducării, prevenției și exemplarității.
Prima nstanță a considerat că elementele principale de individualizare, față de infracțiunile de corupție de funcționari publici, sunt cele legate de natura și gravitatea faptei în primul rând și de conduita procesuală a inculpatei în al doilea rând, celelalte elemente fiind secundare, dar utile pentru completarea.
Referitor la infracțiunea dedusă judecății, instanța fondului a apreciat că fapta în concret se situează la nivel mediu de pericol social în cadrul plajei de gravitate a pericolului social generic prezentat, primirea de foloase necuvenite, nefiind nici o variantă ușoară a infracțiunii în raport de folosul primit și de calitatea funcționarului, dar nici una din variantele cele mai grave care pot fi concepute în raport de aceleași criterii.
De asemenea, s-a avut în vedere, că însăși infracțiunea de primire de foloase necuvenite nu este dintre cele mai grave infracțiuni de corupție (în raport, spre pildă cu luarea de mită), ceea ce observă și din limitele de pedeapsă.
S-a mai subliniat că, deși inculpata a negat săvârșirea in fracțiunii, a făcut-o strict sub aspect subiectiv, iar nu din punctul de vedere al existenței faptei, și că este un drept al inculpatului să își susțină nevinovăția, această chestiune netrebuind să constituie o circumstanță agravantă (ci doar nu va exista beneficiul atenuant al mărturisirii), ceea ce este, însă, important din punctul de vedere al conduitei procesuale este faptul că inculpata nu a încercat în niciun fel să obstrucționeze cursul procesului, dimpotrivă s-a prezentat constant și s-a îngrijit pentru o rapidă rezolvare (indiferent de soluție) a cauzei ce o privea.
Toate aceste elemente, mai sus detaliate, adăugate la împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, aflându-se la prima sancțiune penală la vârsta de 56 de ani - a apreciat prima instanță - conduc la aprecierea că o pedeapsă medie, dar suspendată condiționat, conform art.81 - 82 Cod penal, este suficientă atât sub aspect punitiv și al exemplarității, cât și din perspectiva preventivă și reeducativă, în condițiile în care această sancțiune este conjugată și cu măsura de siguranță confiscării și cu o pedeapsă complementară.
Instanța a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a, b, c Cod penal, întrucât în ipoteza revocării ulterioare a suspendării prezentei pedepse, se impune a se considera o nedemnitate totală în exercițiul drepturilor electorale și al exercitării profesiei de pe urma a beneficiat de folosul necuvenit.
De asemenea, s-a aplicat o pedeapsă complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b, c Cod penal.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpata și PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, pe aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatei, atât în ceea ce privește stabilirea cuantumului cât și modalitatea de executare a sancțiunii, considerate ca fiind în contradicție cu prevederile art.72 Cod penal.
Astfel, s-a arătat că atitudinea inculpatei este într-o flagrantă contradicție cu toate mijlocele de probă care evidențiau - în mod clar - primirea acelei sume de bani, și în plus, se remarcă maniera ascunsă greu detectabilă în care inculpata a intrat în posesia banilor, ceea ce denotă un grad de pericol social însemnat, necompatibil cu aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a pedepsei.
În al doilea rând, s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, cu privire la greșita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, arătându-se că interzicerea drepturilor prevăzute la litera b nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prev. la litera a, afară de cazul când legea dispune altfel.
Cum în speță inculpata nu se află în situația de excepție, prevăzută de teza a II-a a alin.2 din art. 64 Cod penal, pedeapsa complementară trebuia să vizeze atât interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.b, cât și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal.
Prin apelul său, inculpata a arătat că este nevinovată și a depus la dosar o cerere de probatoriu, respinsă de tribunal, pe motiv de inutilitate, în care a solicitat efectuarea unei expertize financiar bancare, audierea martorei și proba cu înscrisuri.
În cererea de expertiză, inculpata tinde să evidențieze modul în care s-au realizat operațiunile bancare referitoare la suma de bani de 16.960,60USD, instrumentele bancare folosite pentru plata acestei sume, destinatarul sumei respective și dacă inculpata a făcut vreun act de dispoziție cu privire la această sumă de bani.
Înscrisul solicitat ca probă se referă la un certificat constatator emis de ORC privind istoricul International, care să evidențieze relațiile dintre numita, soția martorului și numitul, care au fost asociați ai societății menționate mai sus.
Martora a fost solicită de inculpată spre a fi audiată cu privire la relațiile existente între și martorul.
Tribunalul considerând aceste probe inutile și nerelevante soluționării cauzei, a avut în vedere existența la dosar a tuturor datelor necesare stabilirii traseului parcurs de banii la care se face referire, astfel încât, nu se mai impun a fi administrate în apel probe suplimentare, față de cele deja administrate de instanța de fond și de procuror în faza urmării penale.
Astfel, din examinarea motivelor apelurilor declarate în cauză, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut ca fiind fondat apelul promovat de Parchet, pe care l-a admis; a desființat - în parte - sentința atacată și, rejudecând:
În baza art.65 Cod penal, raportat la art.64 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c Cod penal, pe o durată de 2 ani, în condițiile art.66 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea, pe durata suspendării condiționate, a pedepsei principale și executarea pedepsei accesorii.
Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la apelul inculpatei, Tribunalul a considerat că este nefondat, întrucât vinovăția în săvârșirea faptei dedusă judecății este cert stabilită, neexistând vreun dubiu în sensul că suma de bani nu ar fi fost destinată inculpatei, cum a încercat apărarea să acrediteze ideea prin nota de probatorii depusă la dosar, sau că nu ar fi intrat banii în patrimoniul inculpatei, ci al altei persoane, relevante fiind probele cu actele bancare depuse la dosar cu privire la traseul banilor.
Această probă nu poate fi combătută prin declarații ale unor martori, întrucât parcursul bancar al sumei de bani, este lesne de stabilit, prin urmărirea operațiunilor efectuate, începând cu expeditorul și terminând cu destinatarul banilor.
Scopul în care banii au fost primiți, este acela al facilitării anumitor operațiuni care intrau în atribuțiile de serviciu ale inculpatei, rezultând clar legătura de cauzalitate între primirea banilor și efectuarea actului promis.
Ca atare, elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000, sunt întrunite atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și latura subiectivă a acestei fapte.
În concluzie, apelul inculpatei a fost apreciat de Tribunal ca fiind nefondat și a fost respins ca atare, potrivit dispozițiilor art.379 pct.1 lit. Cod procedură penală. I
Referitor la apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Tribunalul a constatat că este întemeiat, doar în privința greșitei aplicări a pedepsei complementare care - într-adevăr - trebuia să prevadă pe lângă interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit b și c și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a Cod penal.
Cu privire la motivul de apel, vizând modalitatea de executare și cuantumul pedepsei închisorii stabilite de instanța de fond, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, Tribunalul a considerat că acestea sunt corespunzătoare criteriilor generale de individualizate a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, față de persoana inculpatei, care este la prima încălcare a legii penale, are studii superioare, loc de muncă stabil, este căsătorită și are vârsta de 56 de ani.
Din oficiu, Tribunalul a constatat omisiunea aplicării dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând îndreptarea acesteia, în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, Parchetul critică decizia (vizând și sentința fondului) sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, invocând în drept dispozițiile art.3859pct.14 Cod procedură penală, iar inculpata critică decizia sub aspectul greșitei condamnări, invocând în drept, în principal, dispozițiile art.3859pct.18 și pct.10 Cod procedură penală, iar în subsidiar dispozițiile art.38517Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursurile declarate sunt nefondate.
Cât privește recursul promovat de inculpata (), Curtea apreciază că acesta este nefondat, întrucât instanțele anterioare au interpretat în mod corect probele administrate în cauză, probe ce atestă fără dubiu că suma de bani în discuție a fost destinată inculpatei; aceasta fiind împuternicită de titularul contului (soțul său) să desfășoare operațiuni în cont (inclusiv să ridice sume de bani).
Ideea acreditată de apărare,potrivit căreia suma de bani "a tranzitat contul soțului inculpatei din eroare" este infirmată de probele cu înscrisuri bancare, depuse la dosar, care atestă parcursul bancar al banilor, operațiunile efectuate în acest context, începând cu expeditorul și terminând cu destinatarul.
Împotriva acestor evidențe, declarațiile unor martori sunt lipsite de relevanță, astfel cum în mod corect au apreciat și instanțele anterioare.
Relativ la susținerea că suma de bani de 17.000 dolari SUA era destinată numitului, este de observat că nicio probă nu a fost administrată în fundamentarea acestei opinii; astfel, nu există nici un document din care să rezulte eventualele afaceri dintre această persoană și CC AG și care să ateste faptul că această firmă elvețiană ar fi avut vreo datorie de achitat lui, în contul căruia să fi fost efectuată pretinsa plată către martorul, prin intermediul contului soțului inculpatei.
Înscrisul evocat de apărare și care a fost depus la instanța de apel nu demonstrează nici obiectul și nici cauza obligației, pe care se pretinde că ar fi avut-o numitul, îndoielnică fiind și declarația acestuia din urmă, care arată - pe de o parte - că ar fi avut o datorie personală, iar - pe de alta - că aceea reprezenta datoria International; în plus, martorul, în încercarea de a sprijini versiunea falsă a martorului - fratele inculpatei - a declarat (după ce în faza de urmărire penală a spus că nu cunoaște nimic în legătură cu fapta dedusă judecății) că a dat numărul contului soțului inculpatei (cumnatul său), tocmai pentru a-i fi transferată acestuia suma de bani de la un anume; înscrisurile, însă, dovedesc faptul că fratele inculpatei avea două conturi bancare la acea dată, ceea ce nu justifică afirmația că acesta nu ar fi avut cont deschis, cum a afirmat martorul.
De asemenea, nu există nicio dovadă care să arate că, între martorul și numitul ar exista relații de afaceri, acesta din urmă având astfel de relații cu numita; în plus, la dosar se află un înscris prin care inculpata l-a înștiințat pe că nu mai are dreptul să emită polițe de asigurare; de asemenea, nu s-a probat existența vreunei legături între firmele CC AG și International
Curtea observă că, pentru stabilirea traseului parcurs de suma de bani din litigiu, documentele bancare au oferit toate datele necesare dezlegării pricinii, motiv pentru care - în mod just - instanța de apel a respins, ca inutilă, proba cu expertiză solicitată de către inculpată, probă care nu ar fi condus decât la întârzierea soluționării cauzei.
Cât privește soluția de achitare cerută de apărătorii inculpatei, Curtea notează că fapta săvârșită de aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped.de art.256 alin.1 Cod penal, raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, deoarece probele produse cauzei au demonstrat cu suficiență faptul că inculpata, în calitate de șef serviciu la, din cadrul Ministerului Finanțelor, a primit la data de 14.02.2003, de la firma elvețiană "CC AG", suma de circa 17.000 dolari SUA, într-un cont bancar deschis la "Erste Bank"-Viena, după ce, anterior (aprilie-iunie 2002), în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, coordonase activitatea de elaborare a notelor - mandat de negociere și a notelor - propuneri, privind emiterea scrisorilor de garanție, în legătură cu un contract de furnizare a unor produse, intervenit între Ministerul Justiției și firma elvețiană mai susmenționată.
Poziția constantă de negare a inculpatei a fost infirmată de probele administrate în cauză, respectiv actele emanând - în principal - de la instituția bancară, dovezi care, prin forța lor probantă au răsturnat prezumția de nevinovăție de care aceasta a beneficiat.
Nu este de ignorat nici inconstanța apărărilor invocate de inculpată, care - în funcție de actele depuse - a recurs la noi argumente, adaptate la conținutul înscrisurilor depuse pe parcursul soluționării cauzei.
Este adevărat că aceasta și-a îndeplinit corect actul ce intra în atribuțiile sale de serviciu, dar a primit ca folos (necuvenit, desigur) suma de bani în discuție, periclitând astfel relațiile de serviciu, prin aceea că a considerat că trebuie să fie recompensată de către beneficiarii respectivului act și altfel (în plus) decât prin salariul pe care îl primea pentru activitatea desfășurată ca angajată la Ministerul Finanțelor.
Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție urmează - de asemenea - a fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea observă că, modalitatea de executare și cuantumul pedepsei închisorii - astfel cum au fost stabilite de instanța fondului și menținute de cea de apel - respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, corespund criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal, față de circumstanțele personale ale inculpatei care este la prima încălcare a legii penale, are studii superioare, având o comportare bună în familie și societate și un loc de muncă stabil.
Așa fiind, Curtea apreciază că scopul și funcțiile pedepsei, astfel cum sunt ele reglementate deart.52 Cod penal, se pot îndeplini și fără privarea de libertate a inculpatei, aspectele anterior menționate fiind de natură de atenua periculozitatea acesteia și de a releva aptitudinea inculpatei de a se îndrepta, chiar fără executarea pedepsei, Curtea având convingerea că această măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei stimulează eforturile de autoeducare în cazul acestei inculpate, dovedite în buna conduită ce va trebui să o adopte pe parcursul termenului de încercare.
Așadar, constatând că nu există niciun impediment pentru ca inculpata să beneficieze de măsura suspendării condiționate a executării pedepsei, stabilită de instanțele anterioare, urmează să respingă recursul promovat de Parchet.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, constatând că inculpata se află în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpata împotriva deciziei penale nr.802 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurenta inculpată la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact./16.07.2009
Ex.2
Red.--II.
Red.F-Jud.Sect.4
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana
