Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 975/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DOSAR NR-
1340/2009
DECIZIA PENALĂ NR.975/
Ședința publică din data de 06 iulie 2009
CURTEA DIN:
REȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR 1: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.78/A din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul intimat inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire atașată la fila 35 din dosar, lipsă fiind intimatul parte vătămată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Navală
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul intimat inculpat a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 30.06.2009, motive de recurs completate, atașate la aflate la filele 37-49 din dosar, precum și înscrisuri în administrarea probei încuviințate la termenul anterior, atașate la filele 50-77 din dosar.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat solicită amânarea judecării cauzei, în vederea asigurării continuității completului de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se respinge cererea astfel formulată, având în vedere că termenul de astăzi a fost stabilit în perioada vacanței judecătorești, completele de judecată putând fi compuse și din alți judecători decât cei inițial învestiți cu judecarea cauzei.
Curtea, având în vedere că, în perioada vacanței judecătorești, la nivelul instanței, sunt constituite complete de judecată compuse și din alți judecători decât cei inițial învestiți cu judecarea cauzei, respinge cererea de amânare formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513alin.1 din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului Parchetului, solicită admiterea acestuia și casarea deciziei atacate, în temeiul art.3859alin.1 pct.14 și pct.17 din Codul d e procedură penală.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, susține că instanța de apel a procedat în mod greșit la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal, prin înlăturarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea unuia dintre actele materiale pentru care a fost trimis în judecată, constând în fapta acestuia de aod etermina pe casiera unității la care lucra să-i elibereze suma de 4.550 RON, în baza unei dispoziții de plată întocmite cu încălcarea prevederilor legale și pentru care nu au existat documente justificative. Într-adevăr, expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că această sumă a fost ridicată din casieria unității, însă, în opinia Parchetului, în privința acestei fapte, instanța de apel nu a dat eficiență celorlalte probe administrate în cauză, respectiv declarației martorei, care a arătat că sumele de bani pe care le ridica inculpatul din casierie nu erau trecute în registrul de casă. Martora a mai declarat că, în perioada respectivă, inculpatul a achitat un avans pentru achiziționarea unui autoturism, astfel cum rezultă și din relațiile furnizate de Bank. Pe de altă parte, susținerile inculpatului cu privire la suma de 4.550 RON nu au niciun suport real, acesta declarând că a scris din greșeală suma respectivă, având în vedere denominarea monedei naționale din acea perioadă, aspect necredibil în raport cu pregătirea lui profesională. În același timp, inculpatul nu a oferit o explicație în ceea ce privește sursa alimentării contului curent, înainte de data stabilită pentru acordarea salariului, cu suma de 3.100 RON, precum și în ceea ce privește existența semnăturii sale pe verso-ul acestui document de plată. Pentru aceste motive, consideră că se impune a se reține săvârșirea de către inculpat și a celui de-al doilea act material al infracțiunii în discuție și a se dispune, în consecință, schimbarea încadrării juridice, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal și condamnarea inculpatului în raport cu această încadrare.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, critică greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul duratei acesteia, cât și sub aspectul modalității ei de executare. Astfel, apreciază că, în raport cu materialul probator al cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea dispozițiilor art.74-76 din Codul penal, având în vedere că inculpatul a comis un număr de patru infracțiuni aflate în concurs real, în cazul a trei dintre ele fiind reținută și forma continuată. De asemenea, trebuie avută în vedere și calitatea inculpatului, care este contabil de meserie, fiind obligat, potrivit atribuțiilor de serviciu, să verifice și să asigure desfășurarea activității specifice în condiții de legalitate. Sub același aspect, solicită a se ține seama și de atitudinea procesuală a inculpatului, care, pe tot parcursul procesului penal, a fost una nesinceră, lipsită de suport probator. În consecință, solicită înlăturarea aplicării dispozițiilor art.74-76 și art.81 din Codul penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c din Codul penal, atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, în raport cu durata pedepsei principale.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat, având cuvântul asupra recursului declarat de Parchet, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Arată că, la dosar, au fost depuse documente din care rezultă că martora denunțătoare, la un moment dat aflată în subordinea inculpatului, a fost sancționată de acesta și ulterior nici nu a mai lucrat în cadrul Referindu-se la dispoziția de plată nr.01/2005, arată că inculpatul nu a negat completarea și semnarea ei, însă din nicio probă, alta decât declarația martorei denunțătoare, nu rezultă că a și ridicat suma menționată în aceasta. că martora denunțătoare a pus la dispoziția organului de urmărire penală originalul acestei dispoziții de plată după o perioadă de aproximativ 6 luni de când și-a încheiat activitatea în cadrul T, aspect ce denotă că ea a acționat din răzbunare pentru sancțiunile care i-au fost aplicate.
În susținerea recursului propriu, arată că acesta se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.3, pct.9, pct.10, pct.18 și pct.171din Codul d e procedură penală (cel din urmă repus în vigoare conform Deciziei Curții Constituționale nr.783/12.05.2009) și solicită admiterea lui, casarea deciziei atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000, art.288, 289 și art.291 din Codul penal.
Susține că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat dispozițiile legale ce reglementează judecata în prima instanță, care presupun soluționarea fondului cauzei ca rezultat al examinării nemijlocite a probelor, de către instanța competentă, cu participarea părților. În speță, instanța de apel a examinat fondul cauzei și a pronunțat o hotărâre de condamnare, pe care și-a întemeiat-o exclusiv pe o nouă interpretare a probatoriului, inclusiv declarații ale martorilor pe care nu i-a ascultat ea însăși.
De asemenea, aceeași instanță nu a motivat respingerea apelului inculpatului, întrucât nu a analizat motivele invocate de acesta și nu a răspuns criticilor formulate de el, în sensul că, în speță, nu poate fi angajată răspunderea sa penală pentru infracțiunea prevăzută de art.289 alin.1 din Codul penal, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a semnat adeverința de salariu nr.388/16.05.2005, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește eliberarea acesteia, el nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Totodată, nu s-a pronunțat nici asupra motivului de apel prin care se invoca inexistența unei cerințe esențiale a conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art.291 din Codul penal, respectiv scopul urmărit.
Mai arată că instanța de apel, în mod eronat și neargumentat, a reținut că, în speță, ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.288, art.289 și art.291 din Codul penal, fără a indica în concret faptele sau împrejurările de fapt ce corespund acestora și nici mijloacele de probă prin care au fost dovedite, aspect ce atrage nulitate relativă a deciziei pronunțate, cu consecința casării acesteia.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal, susține ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe de achitare a inculpatului, întrucât nu este îndeplinit un element esențial al conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, câtă vreme nu a fost novedită niciuna dintre urmările imediate alternative, respectiv o tulburare însemnată sau o pagubă în patrimoniul Mai mult, teza producerii unei pagube este chiar contrazisă, atât de expertiza administrată, cât și de poziția oficială a T, care a precizat în mod expres că nu se constituie parte civilă în cauză, neexistând niciun prejudiciu produs de inculpat.
În final, critică decizia recurată și sub un aspect referitor la compunerea completului de judecată al instanței de apel, pe motiv că unul din membrii acelui complet, respectiv doamna judecător, s-a mai pronunțat anterior în prezenta cauză, intrând în componența completului de judecată care a pronunțat Decizia penală nr.192/A din data de 05 noiembrie 2008, ceea o plasează într-o situație de incompatibilitate, întrucât, potrivit legii, judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac, încălcându-se prin aceasta și dreptul inculpatului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 CEDO.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului inculpatului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.3 din Codul d e procedură penală, consideră că nu au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la incompatibilitate, întrucât judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.
De asemenea, consideră că nu sunt incidente în speță nici cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.9, pct.10 și pct.171din Codul d e procedură penală, instanța de apel motivându-și în mod legal temeinic soluția pronunțată.
Referindu-se la urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, arată că prejudiciul a fost cauzat la data de 13 mai 2005 și a fost recuperat la data de 19 mai 2005, perioadă în care inculpatul a beneficiat de suma de bani pe care a încasat-o fără drept cu titlu de normă de hrană. Prin urmare, această faptă s-a consumat, iar împrejurarea că inculpatul a înțeles ulterior să acopere prejudiciul cauzat nu poate conduce la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.289 din Codul penal, arată că instanța de apel a reținut că inculpatul se face vinovat pentru comiterea ambelor acte materiale, astfel încât susținerea apărării potrivit căreia unul din aceste acte matriale nu a fost descris și motivat în decizia recurată este nejustificată.
De asemenea, arată că instanța de apel a făcut referire și la consecințele juridice menționate în art.291 din Codul penal, motivând în mod explicit că, în cazul infracțiunilor de fals, simpla menționare a unor date nereale este suficientă pentru consumarea infracțiunii, nefiind necesar ca autorului falsului să și obțină un rezultat.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.288 alin.2 din Codul penal, arată că instanța de apel a reținut că aceasta constă în falsificarea, prin adăugire, a sumei care i se cuvenea inculpatului cu titlul de normă de hrană, în cuprinsul statului de plată pe luna mai 2005, din probele adminsitrate în cauză rezultând fără dubiu intenția acestuia de a falsifica acel înscris oficial, pentru a îndeplini astfel condițiile impuse de bancă cu privire la contractul de overdraft.
Cu privire la caracterul devolutiv al apelului, susține că apărarea ignoră dispozițiile art.378 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora judecarea acestei căi de atac nu impune readministrarea nemijlocită a tuturor probelor administrate în primă instanță, probatoriul putând fi completat cu probe noi.
Recurentul intimat inculpat, având ultimul cuvânt conform art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, susține că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.490/F din data de 23 aprilie 2007, pronun țată în Dosarul nr-, Judecătoria Tulcea a hotărât următoarele:
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 26 octombrie 1972 în municipiul B, județul B, CNP -) pentru infracțiunea prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.288 alin.2 din Codul penal.
În temeiul art.334 din Codul d e procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals intelectual și respectiv a infracțiunii de uz de fals, în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal.
În temeiul art.289 alin.1 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În temeiul art.291 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În temeiul art.33-34 din Codul penal, a contopit pedepsele astfel aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.
În temeiul art.81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art.348 din Codul d e procedură penală, a dispus anularea adeverinței nr.388/16.05.2005 emisă de T, falsificată de inculpat.
În temeiul art.191 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că, prin rechizitoriul nr.40/P din data de 27 iulie 2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanta, inculpatul a fost trimis în judecată, fiind acuzat că, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, respectiv aceea de a-și asigura avantaje patrimoniale, rezultat care s-a și produs, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de contabil-șef în cadrul T, determinând-o pe numita, casier în cadrul aceleiași instituții, să-i elibereze din casierie suma de 4.550 RON, în baza unei dispoziții de plată întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru care nu existau documente justificative și procedând la modificarea, prin adăugare, a sumei ce i se cuvenea cu titlul de normă de hrană pe luna mai 2005, sume pe care le-a folosit în interes personal, cauzând în patrimoniul Top agubă în valoare totală de 83.249.840 ROL, recuperată integral. De asemenea, inculpatul a fost acuzat că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit în fals dispoziția de plată nr.01/15.07.2005, determinând-o cu intenție pe numita să nu o înregistreze în registrul de casă, a completat cu date nereale adeverința de salariu nr.388/16.05.2005 și a falsificat, prin adăugire, suma care i se cuvenea cu titlul de normă de hrană din cuprinsul ștatului de plată întocmit în luna mai 2005, folosind apoi toate aceste înscrisuri contrafăcute.
Analizând probatoriul administrat, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Navală T, unde deține funcția de contabil-șef, având gradul profesional de subcomisar.
La data de 26 ianuarie 2006, martora, fost casier în cadrul aceleiași instituții până în luna iulie 2005, sesizat Direcția Națională Anticorupție - Biroul Anticorupție T cu privire la repetate încălcări ale atribuțiilor de serviciu de către inculpat și respectiv la întocmirea în fals a unor documente contabile de către acesta.
În concret, denunțătoarea a făcut referire la dispoziția de plată nr.01/15.07.2005, completată de către inculpat în favoarea sa pentru suma de 4.550 RON, reprezentând "contravaloare avans misiune conform dispoziției de zi nr.138/2005 și ordinului de serviciu nr.-/14.07.2005". Potrivit denunțătoarei, inculpatul a ridicat din casierie suma de 50.000.000 ROL, în ziua în care a plătit avansul pentru achiziționarea unui autoturism Skoda, iar ulterior a restituit numai suma de 4.500.000 ROL, întocmind în fals dispoziția de plată nr.01/15.07.2005 pentru diferența rămasă.
Cu privire la acest aspect, inculpatul a declarat că, în noaptea de 14/15 iulie 2005, stat la serviciu pentru a finaliza situațiile financiare ale primului semestru al anului 2005 și, la un moment dat, întâmpinând dificultăți din cauza intervenirii denominării monedei naționale, a decis să facă o pauză, în timpul căreia a întocmit dispoziția de plată cu privire la avansul necesar pentru deplasarea sa de a doua zi la B, potrivit dispoziției de zi și ordinului de serviciu. La întocmirea acelei dispoziții de plată, persistând în greșeala cu care se confruntase anterior, a sumei trecut în mod greșit suma de 4.550 RON, în loc de 45,50 RON, cât ar fi trebuit. Inculpatul a mai arătat că nu ar fi avut niciun motiv să ridice din casierie suma de 45.500.000 ROL, întrucât pentru achitarea avansului în vederea achiziționării autoturismului Skoda soția sa lichidase mai multe depozite bancare, din care chiar a mai rămas unul în valoare de peste 90.000.000 ROL. De asemenea, a arătat că, întrucât a doua zi nu a mai avut timp să îndeplinească formalitățile necesare ridicării avansului menționat în dispoziția de plată, a lăsat acest act, completat în cursul nopții, pe biroul său.
Judecătoria a constatat că dispoziția de plată nr.01/15.07.2005 a fost întocmită de către inculpat pentru suma de 4.550 RON, deși suma necesară pentru deplasarea lui la B era de numai 45,50 RON, însă, din probatoriul cauzei, nu rezultă că această sumă a și fost ridicată de către inculpat din casierie. Singura probă în acest sens este declarația martorei, care nu se coroborează însă cu nicio altă probă. Mai mult, din expertiza tehnică contabilă efectuată în cauză, rezultă că suma de 4.550 RON nu a fost ridicată din casierie, nici de către inculpat și nici de către altă persoană.
a susținut că argumentele expuse de inculpat sunt neplauzibile, printre altele și din cauza faptului că o parte din banii plătiți pentru avansul la autoturism a fost asigurată, la data de 13 iulie 2005, din contul curent al inculpatului deschis la BRD, unde, în aceeași zi, deci anterior încasării drepturilor salariale, acesta depusese suma de 3.100 RON. Judecătoria a constatat însă că, în cauză, nu există nicio probă în sensul că suma de 3.100 RON, depusă în contul curent al inculpatului, reprezintă o parte din banii despre care se pretinde că ar fi fost ridicați de către acesta din casieria instituției la care lucrează.
Inculpatul a mai fost acuzat că a falsificat anexa la ordinele de plată nr.400/12.05.2005 și nr.404/12.05.2005, în sensul că și-a majorat cuantumul normei de hrană cu suma de 37.749.840 ROL, sumă care i-a fost virată pe cardul de salarii și pe care a utilizat-o în interes personal timp de 8 zile. În concret, cu prilejul centralizării statelor de plată întocmite de martorii și (angajați ai compartimentului financiar-contabil), denunțătoarea a constatat că, la rubrica inculpatului, suma înscrisă cu titlu de normă de hrană era disproporționată în raport cu cea stabilită pentru aceeași categorie de personal. a semnalat acest aspect celor doi martori, care, verificând în evidența informatizată, au constatat, la rândul lor, existența erorii, anunțându-l pe inculpat despre cele sesizate. Din declarațiile celor doi martori, rezultă că, la momentul când au fost sesizați, ei nu mai putea corecta acea eroare, deoarece actele fuseseră deja trimise la trezorerie.
Inculpatul a recunoscut că, într-una din zile, a efectuat o simulare în programul informatic, la matricea lui, pentru a verifica dacă instituția se încadrează în limitele bugetare în ceea ce privește angajarea de personal nou și a precizat că, probabil din eroare, la suma reprezentând norma de hrană pentru o zi a tastat în plus cifra 3, rezultând astfel diferența respectivă.
Judecătoria a constatat că in nicio probă nu rezultă însă intenția inculpatului de a falsifica anexa respectivă, în scopul de a primi sume de bani în plus.
a susținut că singura explicație plauzibilă este aceea a efectuării modificării în mod voit de către inculpat, în condițiile în care, din cuprinsul adresei nr.576/1235/23.02.2006 a BANK POST - Sucursala T, rezultă că acesta beneficiase de un card de credit, cu o limită de creditare de 30.000.000 ROL și de o descoperire de cont pe cardul de salarii de 31.500.000 ROL și că, potrivit contractului, obligația inculpatului era ca, până la data de 27 mai 2005, să aibă pe cardul de salarii, pentru cel puțin o zi, un sold creditor de cel puțin 31.500.000 ROL, apărând astfel evident interesul inculpatului de a-și asigura virarea pe cardul de salarii a unei sume majorate în raport cu cea care i se cuvenea de fapt și care nu ar fi fost suficientă pentru îndeplinirea obligației din contract.
Judecătoria a constatat însă că, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că cele două carduri ale inculpatului au fost lichidate la data de 19 mai 2005 (cardul ) și respectiv la 26 mai 2005 (cardul ), astfel că acesta nu avea niciun interes ca, până la 27 mai 2005, să aibă în cont o anumită sumă de bani.
În aceste condiții, Judecătoria a apreciat că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, întrucât, din probele administrate, nu rezultă intenția acestuia de a obține foloase materiale prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea unei dispoziții de plată care să nu fie înregistrată în contabilitate și în baza căreia să ridice din casierie suma de 4.550 RON și respectiv prin falsificarea anexei la statul de salarii, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, cu privire la infracțiunea respectivă, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.
Inculpatul a mai fost acuzat că a completat cu date nereale adeverința de salariu înregistrată în evidențele T sub nr.388/16.05.2005, înscris pe care l-a prezentat apoi la BANK - Sucursala T, în vederea garantării unui credit solicitat de către soția sa,. În concret, la rubrica privind salariul lunar net în ultimele 6 luni, inculpatul a înscris alte sume decât cele efectiv încasate.
Referitor la acest aspect, inculpatul s-a apărat susținând că, la indicația verbală a reprezentanților băncii, a avut în vedere toate sumele de bani primate în perioada respectivă, iar nu doar pe cele încasate cu titlu de salariu și că a folosit o metodă proprie de calcul, care i-a permis să menționeze ca venituri lunare aproximativ aceleași sume.
Judecătoria a constatat că inculpatul a întocmit astfel un înscris ce cuprinde mențiuni nereale, pe care l-a folosit apoi pentru obținerea unui credit de către soția sa.
Inculpatul s-a mai apărat susținând că salariul real obținut îi era suficient pentru garantarea creditului, însă Judecătoria a apreciat acest aspect ca fiind nerelevant, întrucât, în cazul infracțiunii de fals, este suficient ca mențiunile din înscris să nu fie reale, indiferent dacă acestea sunt ori nu necesare sau favorabile autorului falsului, pentru obținerea vreunui rezultat prin folosirea înscrisului.
În consecință, Judecătoria a constatat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alin.1 din Codul penal (înscrisul fiind întocmit de acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu), dar și a infracțiunii de uz de fals (înscrisul fiind folosit pentru obținerea creditului bancar).
Reținând însă că, potrivit celor anterior menționate, inculpatul nu este însă vinovat și de falsificarea anexei la statul de salarii și implicit nici de uz de fals, cât privește același înscris, Judecătoria a procedat, conform art.334 din Codul d e procedură penală, la schimbarea încadrării juridice, cu privire la infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 și respectiv de art.291 din Codul penal, în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile cu privire la care a constatat vinovăția acestuia, Judecătoria a avut în vedere pericolul social al faptelor (constând în falsificarea înscrisului chiar de către contabilul-șef al instituției, chemat să asigure buna funcționare a compartimentului și respectiv în utilizarea acestuia în interes personal), modul și împrejurările concrete de comitere, precum și persoana inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală.
În temeiul art.33-34 din Codul penal, au fost contopite pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni concurente reținute în sarcina inculpatului, aplicându-se acestuia pedeapsa cea mai grea, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit art.81 din Codul penal, Judecătoria apreciind că scopul pedepsei respective poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.
În temeiul art.348 din Codul d e procedură penală, Judecătoria a dispus anularea înscrisului constatat ca fiind falsificat de către inculpat, respectiv adeverința nr.388/16.05.2005 emisă de
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța (la data de 25 aprilie 2007) și inculpatul (la data de 02 mai 2007).
Parchetul a criticat sentința atacată pe motiv că instanța de fond, în mod nelegal, nu a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică dispusă, pe care a apreciat-o ca fiind eronată și, de asemenea, în mod greșit, l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv de art.288 alin.2 din Codul penal.
Inculpatul a solicitat să se dispună achitarea sa și în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 și respectiv de art.291 din Codul penal, susținând că prima faptă nu întrunește elementele constitutive ale celei dintâi infracțiuni, iar cea de-a doua faptă nu există.
PrinDecizia penală nr.38/A din data de 19 februarie 2008, pronun țată în Dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Penală (unde judecarea apelurilor a fost strămutată, la cererea inculpatului, conformîncheierii nr.5130 din data de 30 octombrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală)a decis astfel:
A admis apelul declarat de inculpatul.
A desființat în parte sentința apelată și, în fond, rejudecând, a hotărât următoarele:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.1din Codul d e procedură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 din Codul penal și art.291 din Codul penal.
În baza art.181rap. Ia art.91 din Codul penal, a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.
A înlăturat aplicarea art.33-34 și art.81-83 din Codul penal.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Ulterior pronunțării acestei decizii, sesizând omisiunea de a se pronunța asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, Tribunalul Călărași - Secția Penală a dispus, prinîncheierea din Camera de Consiliu de la data de 03 martie 2008, în temeiul art.195 din Codul d e procedură penală, îndreptarea acestui aspect, apreciat drept o eroare materială, în sensul respingerii, ca nefondat, a acelui apel.
Pentru a pronunța această decizie (din care face parte integrantă și încheierea ulterior pronunțată), Tribunalul a constatat în fapt că, din întregul probatoriu administrat, rezultă că inculpatul a completat cu date nereale adeverința de salariu nr.388/16.05.2005, înscriind la rubrica privind salariul lunar net din perioada noiembrie 2004 - aprilie 2005 alte sume decât cele efectiv încasate, pe care a prezentat-o apoi la bancă, în vederea garantării unui credit solicitat de către soția sa și, de asemenea, a falsificat anexa la ordinele de plată nr.400/12.05.2005 și nr.401/12.05.2005, cuprinzând sumele ce i se cuveneau cu titlu de salariu și normă de hrană pe luna aprilie 2005, în sensul că a majorat cuantumul celei din urmă cu suma de 3.775 RON, ce i-a fost virată pe cardul de salarii și pe care a utilizat-o în interes personal timp de opt zile, săvârșind astfel două infracțiuni de fals.
Analizând modalitatea de comitere a faptelor anterior menționate, Tribunalul a constatat însă că, prin acestea, nu s-au creat prejudicii însemnate părții vătămate și nici pentru o perioadă lungă de timp, ci doar pentru 8 zile, suma fiind apoi restituită. De asemenea, a constatat că inculpatul este infractor primar, a fost sincer și cooperant pe tot parcursul procesului penal și a acoperit paguba produsă prin activitatea infracțională. Pentru aceste motive, Tribunalul a apreciat că faptele pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat în primă instanță nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și că obligarea acestuia la plata unei amenzi administrative este în măsură să realizeze coerciția lui.
În ceea ce privește apelul Parchetului, Tribunalul a apreciat că, deși instanța de fond trebuia să pună în discuția părților eventuala aplicare a dispozițiilor art.334 din Codul d e procedură penală, omisiunea de a proceda astfel nu constituie motiv de nulitate a sentinței, câtă vreme, în urma deliberării, a dispus achitarea inculpatului.
De asemenea, a apreciat că soluțiile de achitare a inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 și art.288 alin.2 din Codul penal sunt temeinice, deoarece acesta nu a avut reprezentarea unei îmbogățiri fără justă cauză și a producerii unui prejudiciu, probatoriul cauzei atestând hotărârea sa de a restitui banii încasați în plus, iar avantajul de care a beneficiat este în strânsă legătură cu contractul de overdraft, acea operațiune financiară fiind unică și accidentală.
Împotriva acestei decizii,au declarat recursîn termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (la data de 20 februarie 2008) și inculpatul (la data de 28 februarie 2008).
Parchetul a criticat în scris decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: neîndeplinirea de către instanța de fond a obligației de punere în discuție a schimbării de încadrare juridică, potrivit art.334 din Codul d e procedură penală; greșita schimbare de către aceeași instanță a încadrării juridice din infracțiunile continuate de fals intelectual și uz de fals în aceleași infracțiuni simple; greșita achitare a inculpatului de către aceeași instanță pentru infracțiunile prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv de art.288 alin.2 din Codul penal; motivarea insuficientă și incompletă a soluției de respingere de către instanța de apel a căii de atac exercitate de Parchet; greșita achitare a inculpatului de către aceeași instanță pentru infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 și art.291 din Codul penal, cu aplicarea unei sancțiuni administrative.
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul a invocat, ca motiv de recurs, și omisiunea instanței de apel a se pronunța prin decizie asupra căii de atac exercitate de Parchet și nelegalitatea suplinirii acestei omisiuni printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Inculpatul a criticat decizia în ceea ce privește temeiul achitării sale pentru infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 și art.291 din Codul penal, susținând că faptele respective fie nu sunt prevăzute de legea penală, fie nu întrunesc elementele constituie ale infracțiunilor reținute în sarcina lui.
PrinDecizia penală nr.584/R din data de 30 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a hotărât următoarele:
A admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul.
A casat atât decizia recurată, cât și încheierea din data de 03 martie 2008 și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, Curtea, examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2 și art.3851alin.3 din Codul d e procedură penală, a constatat că omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra căii de atac a Parchetului nu face parte dintre acele situații ce pot fi îndreptate conform art.195 din Codul d e procedură penală, întrucât nu este vorba despre o eroare materială, ci despre neexaminarea unei cereri esențiale, ca urmare a unei erori de judecată. De asemenea, a constatat că încheierea de îndreptare a erorii materiale este ea însăși lovită de nulitate absolută, potrivit art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, întrucât a fost pronunțată fără participarea procurorului, a cărui prezență era obligatorie, conform art.376 din Codul d e procedură penală. Curtea a mai constatat că împrejurarea analizării apelului Parchetului în cuprinsul deciziei nu suplinește omisiunea instanței de a se pronunța asupra acelui apel, întrucât soluția trebuia consemnată în minuta întocmită (ceea ce nu s-a realizat), iar nu în considerentele hotărârii, care au fost redactate ulterior. În sfârșit, Curtea a constatat că analiza pe care Tribunalul a făcut-o apelului declarat de Parchet este lapidară și incompletă, referindu-se numai la unele dintre motivele invocate.
În consecință, constatând incidența cazului de casare prevăzut de 3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală și având în vedere dispozițiile 38515pct.2 lit.c din Codul d e procedură penală, Curtea a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Călărași pentru rejudecarea ambelor apeluri declarate în cauză.
Curtea a constatat că incidența cazului de casare anterior menționat face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, dispunând însă ca, în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere toate criticile formulate.
În rejudecarea celor două apeluri, prinDecizia penală nr.192/A din data de 05 noiembrie 2008, pronun țată în Dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Penală a hotărât astfel:
În baza art.379 pct.2 lit.b din Codul d e procedură penală, a admis ambele apeluri, a desființat în întregime sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond la Judecătoria Călărași.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că, potrivit art.132din Legea nr.78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Prin textul de lege redat mai sus, s-au incriminat, ca asimilate infracțiunilor de corupție, trei infracțiuni a căror definiție este cuprinsă în Codul penal, la art.246, art.248 și art.247 (în ordinea enumerării din art.132din Legea nr.78/2000).
Fapta reținută la primul punct din rechizitoriu (pentru care instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare) a fost încadrată juridic în infracțiunea prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000, fără nicio referire la care dintre cele trei infracțiuni menționate în acel text se face raportarea normei din legea specială. Or, textul art.132din Legea nr.78/2000 nu descrie și nu determină structura unei noi infracțiuni (alta decât cele trei menționate în art.246, art.247 și art.248 din Codul penal), ci incriminează modalități agravate ale acestora, pentru situația când faptele au fost comise în realizarea unui anumit scop.
Instanța de fond nu a remediat această lipsă de acuratețe din actul de trimitere în judecată, nici în dispozitivul și nici în considerentele sentinței apelate, astfel încât Tribunalul a apreciat că analiza existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii în discuție nu se raportează la o anume infracțiune dintre cele trei la care face trimitere art.132din Legea nr.78/2000.
Pentru acest motiv, Tribunalul a considerat că, în primă instanță, nu s-a soluționat fondul cauzei, întrucât nu a fost stabilită corect și complet încadrarea juridică a faptelor, împrejurare în raport cu care a apreciat că se impune desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Călărași (deoarece efectele strămutării se propagă și asupra instanței ierarhic inferioare, căreia îi revine competența materială de judecare în primă instanță, ce se află în raza de competență teritorială a instanței de apel la care s-a dispus strămutarea), fără a mai analiza în apel criticile referitoare la netemeinicia sentinței atacate.
Împotriva noii decizii din apel,a declarat recursîn termenul legal (la data de 14 noiembrie 2008) inculpatul, care, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.17 din Codul d e procedură penală, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare, încălcând dispozițiile art.38518din Codul d e procedură penală; aceeași instanță a examinat cauza sub alte aspecte decât cele pentru care s-a formulat apel d e către Parchet și inculpat; decizia recurată este nelegală întrucât, prin desființarea în întregime a sentinței, fără menținerea probelor administrate în primă instanță, i se agravează situația juridică, îngreunând și lungind desfășurarea procesului; instanța de apel a considerat în mod greșit că încadrarea juridică a faptei pentru care, în primă instanță, s-a dispus achitarea sa, prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000, este lipsită de acuratețe juridică.
PrinDecizia penală nr.143/R din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a hotărât următoarele:
A admis recursul declarat de inculpatul.
A casat în întregime decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea apelurilor.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide în acest sens, Curtea, examinând cauza prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, a constatat că recursul cu care a fost sesizată este fondat, însă pentru un alt motiv decât cele invocate de inculpat.
Astfel, Curtea a constatat că soluția adoptată de către instanța de apel este contrară legii, întrucât nerezolvarea fondului cauzei nu se încadrează în cazurile, expres și limitativ prevăzute de art.379 pct.2 lit.b din Codul d e procedură penală (după modificarea prin Legea nr.356/2006), pentru care se poate dispune desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În schimb, susținerea inculpatului în sensul că instanța de apel trebuia să analizeze exclusiv motivele de apel a fost apreciată de C ca fiind nefondată, în raport cu dispozițiile art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora instanța respectivă avea nu doar posibilitatea, ci chiar obligația ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia, în baza efectului devolutiv al apelului, repunând în discuție toate faptele care au constituit obiectul judecății în primă instanță, inclusiv încadrarea lor juridică.
Curtea a mai reținut că, în baza aceluiași efect, instanța de apel avea posibilitatea să pună în discuție încadrarea juridică a faptelor, în măsura în care aprecia că cea dată prin rechizitoriu și menținută de către instanța de fond nu este corectă.
Curtea a constatat incidența în speță numai a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, deoarece, adoptând soluția nelegală anterior menționată, instanța de apel nu a analizat și, ca atare, nici nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de Parchet și inculpat în apelurile declarate de aceștia, iar nu și a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, susținut de inculpat, întrucât, în cauză, prin decizia recurată, nu s-a dat o încadrare juridică greșită faptelor.
După casarea cu trimitere, prinDecizia penală nr.78/A din data de 23 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Penală a decis următoarele:
În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
A desființat în întregime sentința apelată și, rejudecând cauza în fond, a hotărât astfel:
În baza art.334 din Codul d e procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal în art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal.
În baza art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal cu aplic. art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.289 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.288 alin.2 din Codul penal cu aplic. art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.291 teza I-a din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a din Codul penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din Codul penal.
În baza art.81-82 și art.71 alin.5 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83-84 din Codul penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A luat act că partea vătămată T nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat în totalitate prin restituire.
În baza art.348 din Codul d e procedură penală, a dispus anularea adeverinței nr.388/16.05.2005, emisă de T, precum și a dispoziției de plată nr.01/15.07.2005.
A obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fondului.
În baza art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul.
A obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare aferente apelului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat, în primul rând, că fapta reținută la primul punct din rechizitoriu a fost greșit încadrată juridic în textul art.132din Legea nr.78/2000, fără nicio referire la care dintre cele trei infracțiuni menționate în acel text se face raportarea acestuia, situație în care a pus în discuție și a dispus schimbarea încadrării juridice în art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal, fără aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal (menționate în rechizitoriu), motivat de faptul că, din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul nu a ridicat din casierie suma de 4.550 RON.
În ceea ce privește situația de fapt, Tribunalul a constatat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul, în mod repetat, în calitate de contabil-șef, a determinat-o pe numita să-i elibereze din casierie suma de 4.550 RON, în baza unei dispoziții de plată întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru care nu existau documente justificative și, totodată, a modificat prin adăugire suma care i se cuvenea cu titlu de normă de hrană pentru luna mai 2005, sumele astfel obținute folosindu-le în interes personal.
Inculpatul s-a apărat susținând că, la întocmirea dispoziției de plată, ca urmare a unei greșeli, determinate de dificultățile de adaptare la denominarea monedei maționale, a trecut în mod greșit suma de 4.550 RON, în loc de 45,50 RON, cât ar fi trebuit.
Din probatoriul administrat, Tribunalul a constatat că dispoziția de plată nr.01/15.07.2005 a fost întocmită de inculpat în modalitatea expusă mai sus.
În schimb, nu rezultă că suma de bani a fost ridicată de inculpat din casierie, singura probă în acest sens fiind declarația martorei, care nu se corohorează însă cu nicio altă probă administrată. Mai mult, din expertiza tehnică-contabilă, rezultă că suma de 4.550 RON nu a fost ridicată din casierie, nici de inculpat și nici de o altă persoană.
În ceea ce privește falsificarea anexei la ordinele de plată nr.400 și nr.404 din data de 12 mai 2005, în care inculpatul și-a modificat prin adăugire suma ce i se cuvenea cu titlu de normă de hrană, Tribunalul a constatat că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal.
Astfel, Tribunalul a reținut că, la rubrica inculpatului, suma înscrisă cu titlu de normă de hrană este disproporționată în raport cu cea stabilită pentru aceeași categorie de personal. Martora a semnalat acest aspect martorilor și, angajați în cadrul compartimentului financiar-contabil, care au verificat evidența informatizată și au constatat existența erorii, cel din urmă anunțându-l pe inculpat despre cele sesizate. Din declarațiile celor doi martori, rezultă că, la momentul când ei au fost sesizati de către martora, nu se mai putea corecta acea eroare, deoarece actele fuseseră deja trimise la trezorerie.
Inculpatul a recunoscut că, într-una din zile, a efectuat o simulare în program la matricea lui, pentru a verifica dacă instituția se încadrează în limitele bugetare în ceea ce privește angajarea de personal nou și a susținut că, probabil din eroare, la suma reprezentând norma de hrană pentru o zi a tastat în plus citra 3, rezultând astfel diferența respectivă.
Prin expertiza contabilă efectuată, s-a stabilit că cele două carduri de credit ale inculpatului au fost lichidate la data de 19 mai 2005 (cardul ) și respectiv la data de 26 mai 2005 (cardul ), iar instanța de fond a apreciat că, în această situație, inculpatul nu avea niciun interes ca, până la data de 27 mai 2005, să aibă în cont o anumită sumă de bani.
Tribunalul a constatat însă că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că falsificarea anexei la ștatul de salarii a avut consecință la data 13 mai 2005, când pe cardul de salarii inculpatului i-a fost virată suma de 62.520.302 ROL, din care a fost retrasă de la bancomat suma de 22.000.000 ROL. La acea dată, din overdraftul acordat, era consemnată suma de 9.211.859 ROL, iar, conform contractului, obligația inculpatului era ca, până la data de 27 mai 2005, să aibă pe cardul de salarii, pentru cel puțin o zi, un sold creditor de minim 38.500.000 ROL.
Pentru acest motiv, Tribunalul a apreciat ca fiind evidentă intenția inculpatului de a-și asigura virarea pe cardul de salarii a sumei majorate, întrucât, dacă i-ar fi fost virată doar suma reală, respectiv 24.770.462 ROL, aceasta nu ar fi fost suficientă pentru a îndeplini obligația din contractul de overdraft. Potrivit probatoriului, inculpatul a beneficiat de acest avantaj pentru 7 zile, respectiv în perioada 13-19 mai 2005.
Tribunalul a apreciat că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.288 alin.2 din Codul penal, reținând că acțiunea acestuia de a accesa programul informatic în vederea executării unei așa-zise simulări, fără a întâmpina opoziție, nu reprezintă altceva decât intenția sa de a falsifica anexele, în scopul asigurării unei valori mai mari a salariului cuvenit în acea lună, tocmai pentru a îndeplini condiția impusă de bancă prin contractul de overdraft. Dacă ar fi fost într-adevăr o simulare, atunci inculpatul ar fi depus toate diligențele pentru îndepărtarea erorii, atunci când aceasta i-a fost adusă la cunoștință de către subordonați, în data de 13 mai 2005, iar nu după 7 zile.
În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art.289 și art.291 din Codul penal, Tribunalul a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării lor juridice, prin înlăturarea formei continuare reglementate de art.41 alin.2 din Codul penal.
În acest sens, a reținut că inculpatul a completat cu date nereale adeverința de salariu înregistrată în evidențele T sub nr.388/16.05.2005, pe care a prezentat-o apoi la Bank - Sucursala T, în vederea garantării unui credit solicitat de soția sa,. În concret, la rubrica privind salariul lunar net în ultimele 6 luni, inculpatul a înscris alte sume decât cele efectiv încasate.
Referitor la acest aspect, inculpatul a declarat că, la indicația verbală a reprezentanților băncii, a avut în vedere toate sumele de bani primite în perioada respectivă, iar nu doar pe cele încasate cu titlu de salariu și că a folosit o metodă proprie de calcul, care i-a permis să menționeze ca venituri lunare aproximativ aceleași sume.
În această situație, Tribunalul a constatat că inculpatul a întocmit un înscris ce cuprinde mențiuni nereale, pe care l-a folosit ulterior pentru obținerea unui credit de către sotia sa.
Deși inculpatul s-a apărat susținând că salariul real obținut îi era suficient pentru garantarea acelui credit, Tribunalul a constatat că, pentru existența infracțiunii de fals, este suficient ca mențiunile din înscris să nu fie reale, indiferent dacă acestea sunt ori nu necesare autorului falsului, pentru obținerea vreunui rezultat prin folosirea înscrisului.
Pentru aceste motive, Tribunalul a considerat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, întrucât a falsificat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atât înscrisul anterior menționat, cât și anexa la ștatul de salarii, conform celor expuse mai sus, precum și de comiterea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
În consecință, Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu pot fi aplicate dispozițiile art.10 lit.d din Codul d e procedură penală și nici dispozițiile art.10 lit.1din Codul d e procedură penală, întrucât pericolul social al faptelor este mare, în condițiile în care inculpatul a falsificat înscrisuri în calitatea sa de contabil-șef al instituției, deși era chemat să asigure buna funcționare a compartimentului și le-a utilizat în interes personal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere modul și împrejurările de comitere a faptelor, dar și persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, aspect în raport cu care a apreciat că i se pot acorda circumstanțe atenuate, conform art.74-76 din Codul penal și se poate stabili, ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, suspendarea condiționată, scopul acesteia putând fi atins și fără executare în regim de detentie.
Împotriva ultimei decizii din apel,au declarat recursîn termenul legal (la data de 27 aprilie 2009) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul.
În motivele scrise de recurs, redactate la data de 29 mai 2009, susținute și cu ocazia dezbaterilor, Parchetul, întemeindu-se în drept pe cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.17 și pct.14 din Codul d e procedură penală, a criticat decizia atacată sub două aspecte: greșita schimbare de încadrare juridică, în cazul infracțiunii prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal, prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal, ca urmare a comiterii unei grave erori de fapt în ceea ce privește constatarea ca nedovedită a acțiunii inculpatului de a-și fi însușit din casieria unității suma de 4.550 RON și respectiv greșita individualizare, atât a duratei pedepselor aplicate acestuia, prin reținerea nejustificată de circumstanțe atenuante, cât și a modalității de executare a pedepsei rezultante.
În motivele scrise de recurs, expediate prin poștă la data de 16 iunie 2009, cu respectarea dispozițiilor art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală și completate ulterior la data de 30 iunie 2009, susținute și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.3, pct.9, pct.10, pct.18 și pct.171din Codul d e procedură penală, a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, achitarea sa pentru toate infracțiunile ce fac obiectul judecății, conform art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, întemeindu-se pe următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie aduse deciziei atacate: nelegala compunere a instanței de apel, prin includerea unui judecător aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.47 alin.1 din Codul d e procedură penală; nemotivarea deciziei din apel cu privire la fiecare element constitutiv al infracțiunilor pentru care a dispus condamnarea sa și la pericolul social al faptelor; nepronunțarea aceleiași instanțe asupra tuturor motivelor de apel invocate; comiterea de către instanța respectivă a unei grave erori de fapt, prin reținerea unei situații faptice contrare probatoriului administrat în cauză; greșita aplicare a legii (cu referire și la prevederile art.6 parag.1 CEDO) de către instanța de apel, care a pronunțat condamnarea inculpatului, inclusiv pentru infracțiuni cu privire la care acesta a fost achitat în primă instanță, fără administrarea directă și nemijlocită a probelor pe care s-a întemeiat soluția dispusă în calea de atac, împrejurare de natură să afecteze dreptul acestuia la un proces echitabil.
La cererea inculpatului recurent, încuviințată de C, a fost administrată în recurs, potrivit art.38514alin.1 din Codul d e procedură penală, proba cu înscrisuri noi, în cadrul căreia acesta a depus la dosar, în copie, acte privind raporturile conflictuale dintre inculpat și martora denunțătoare, acte medicale privind problemele de sănătate ale soției inculpatului în perioada vizată de rechizitoriu și respectiv acte privind reputația profesioanală a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de Parchet și inculpat, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată căambele recursuricu care a fost sesizatăsunt fondate, în speță fiind incidente cazurile de casare reglementate deart.3859alin.1 pct.9, 10 și 171(cel din urmă repus în vigoare în baza Deciziei nr.783 din data de 12 mai 2009 Curții Constituționale - publicată în Monitorul Oficial al României nr.0404/15.06.2009) din Codul d e procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit rechizitoriului nr.40/P/2006 din data de 27 iulie 2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanta, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată (2 fapte), prevăzută de art.132din Legea nr.78/2000 (fiind corectă raportarea din decizia recurată la dispozițiile art.248 din Codul penal, omise în actul de sesizare) cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, constând în aceea că, acționând potrivit unei rezoluții infracționale unice și îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu, a determinat-o pe martora denunțătoare să-i elibereze din casieria unității suma de 4.550 RON, în baza unei dispoziții de plată pe care chiar el a falsificat-o și, de asemenea, prin falsificarea anexei la statul de plată, a încasat în mod necuvenit suma de37.749.840 ROL, mai mare decât cea care i se cuvenea cu titlu de normă de hrană pentru luna mai 2005.
- fals intelectual, în formă continuată (2 fapte), prevăzută de art.289 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, constând în aceea că a întocmit în fals dispoziția de plată nr.01/15.07.2005, determinând-o cu intenție pe martora denunțătoare să nu o înregistreze în registrul de casă și, de asemenea, a completat cu date nereale propria adeverință de salariu nr.388/16.05.2005.
- fals material în înscrisuri oficiale (o faptă), prevăzută de art.288 alin.2 din Codul penal, constând în aceea că a falsificat, prin adăugire, în statul de salarii întocmit pentru luna mai 2005, suma care i se cuvenea cu titlu de normă de hrană.
- uz de fals, în formă continuată (3 fapte), prevăzută de art.291 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, constând în aceea că a folosit toate cele trei înscrisuri contrafăcute anterior menționate.
Prin sentința pronunțată în primă instanță, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunile prevăzute de art.132din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv de art.288 alin.2 din Codul penal, apreciindu-se că faptele imputate acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective.
În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv de art.291 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, prin aceeași sentință s-a apreciat că inculpatul se face vinovat numai de săvârșirea câte unei singure fapte, constând în falsificarea adeverinței de salariu nr.388/16.05.2005 și respectiv în folosirea acesteia pentru obținerea unui credit de către soția sa, situație în care, în temeiul art.334 din Codul d e procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea, în cazul ambelor infracțiuni, a formei lor continuate, prevăzută de art.41 alin.2 din Codul penal.
Soluționând, în cea de-a doua rejudecare, apelurile declarate împotriva acestei sentințe de către Parchet și inculpat, prin decizia în prezent recurată, Tribunalul Călărași, în mod nelegal, aflându-se într-o vădită confuzie cu privire la înseși faptele ce fac obiectul judecății, conform art.317 din Codul d e procedură penală,a omis a analiza și a se pronunța asupra unora dintre aceste fapte, deși a dispus în final condamnarea inculpatului pentru toate faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina sa și, mai mult,făcând o greșită aplicare a legii, a considerat că aceeași faptă întrunește elementele constitutive ale două infracțiuni distincte, deși nu sunt îndeplinite condițiile concursului ideal de infracțiuni, prevăzut de art.33 lit.b din Codul penal.
Astfel, sub primul aspect, Curtea constată că instanța de apel nu s-a pronunțat, nefiind identificată vreo motivare pertinentă în considerentele deciziei recurate, asupra faptei de falsificare a dispoziției de plată nr.01/15.07.2005 - reținută în rechizitoriu ca fiind una dintre cele două acțiuni care realizează conținutul infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art.289 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal - deși, cel puțin aparent, având în vedere soluțiile din dispozitiv (atât în ceea ce privește condamnarea pronunțată, cât și în ceea ce privește anularea înscrisului respectiv), contrare celor hotărâte în primă instanță, a considerat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea ei.
Tot sub primul aspect, Curtea constată că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra faptei de folosire a aceleiași dispoziții de plată (apreciată aparent a fi fost falsificată de către inculpat, conform celor anterior menționate) - reținută în rechizitoriu ca fiind una dintre cele trei acțiuni care realizează conținutul infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal - întrucât din considerentele deciziei recurate lipsește orice referire la această faptă.
Sub cel de-al doilea aspect, analizând considerentele deciziei recurate (paginile 7-8), Curtea constată că instanța de apel a considerat că fapta de falsificare a anexei la statul de salarii pe luna mai 2005 realizează conținutul constitutiv atât al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.2 din Codul penal (astfel cum s-a reținut și în rechizitoriu), cât și al infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 alin.1 din Codul penal, aspect nelegal și, în concret, imposibil, care, în plus, nici măcar nu a primit vreo motivare.
Curtea mai constată că, fiind încălcate dispozițiile imperative ale art.378 alin.3 din Codul d e procedură penală,decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului declarat de inculpat, Tribunalul Călărași limitându-se la a se pronunța asupra acestuia printr-o trimitere absolut formală la considerentele expuse cu ocazia analizării prealabile a apelului Parchetului, fără a răspunde însă în concret criticilor formulate de inculpat, atât în scris (filele 42-47 din Dosarul nr- al Tribunalului Tulcea - Secția Penală), cât și oral, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 14 aprilie 2009, unele dintre aceste critici, a căror temeinicie este de natură a influența în mod esențial însăși soluția procesului cu privire la unele dintre faptele deduse judecății (incriminate de art.289 alin.1 și respectiv de art.291 din Codul penal), referindu-se la împrejurările că adeverința de salariu nr.388/16.05.2005 - pentru falsificarea și folosirea căreia inculpatul a fost condamnat în primă instanță, în calitate de autor - nu a fost semnată și ștampilată de către el, că, în legătură cu eliberarea acesteia, inculpatul nu avea nicio atribuție de serviciu și respectiv că, în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, nu este dovedită intenția sa de a utiliza acea adeverință în scopul producerii vreunei consecințe juridice, întrucât același rezultat putea fi obținut și prin completarea adeverinței cu mențiuni reale.
În sfârșit, Curtea constată căinstanța de apelnu s-a supus nici dispozițiilor imperative ale art.378 alin.11din Codul d e procedură penală, întrucâtnu a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului(prezent personal în fața sa la termenul din data de 14 aprilie 2009), deși acesta fusese achitat în primă instanță pentru fapte cu privire la care Parchetul a solicitat în calea de atac condamnarea lui.
inculpatului de către instanța de apel, chemată, potrivit dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, să examineze cauza sub toate aspectele ei de fapt și de drept, se impunea și pentru a asigura dreptul acestuia la un proces echitabil, în accepțiunea art.6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Curtea reamintește jurisprudența constantă a, potrivit căreia, în situația când jurisdicția de apel trebuie să examineze o cauză în fapt și în drept și să procedeze la o apreciere globală a vinovăției sau nevinovăției unei persoane, nu poate să statueze asupra acestui aspect fără a evalua directelementele de probă prezentate personal de către inculpatulcare dorește să dovedească că nu a comis un act constitutiv cerut pentru existența infracțiunii (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din data de 25 iulie 2000 în cauza Tierce și alții contra).
În speță, inculpatul a contestat în mod explicit săvârșirea tuturor infracțiunilor cu privire la care a fost trimis în judecată, pentru o parte dintre acestea fiind și achitat în primă instanță, astfel încât, în considerarea dreptului său la un proces echitabil, instanța de apel avea obligația de a-l asculta nemijlocit în legătură cu infracțiunile respective și, în măsura în care apărările astfel prezentate de inculpat ar fi impus readministrarea, în tot sau în parte, a probatoriului din cursul cercetării judecătorești în primă instanță sau chiar administrarea unui probatoriu nou, să procedeze în acest sens, pentru deplina lămurire a cauzei.
Încălcând însă toate aceste exigențe, instanța de apel a omis să procedeze la ascultarea inculpatului, fără a exista vreo dovadă pertinentă că acesta a înțeles să se prevaleze în fața instanței respective de dreptul la tăcere ce îi este recunoscut de art.70 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Sub acest aspect, Curtea observă că, în practicaua încheierii de amânare a pronunțării de la termenul din data de 14 aprilie 2009, se menționează numai că, fiind întrebat de către instanța de apel, inculpatul a precizat că își menține declarațiile date în cauză, fără a se consemna însă că acesta ar fi și refuzat să fie ascultat în calea de atac.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.3 din Codul d e procedură penală (invocat de inculpat), Curtea constată că acesta nu este incident în speță, întrucât, deși unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia recurată a făcut parte și din completul care a judecat anterior apelurile, prin Decizia penală nr.192/A din data de 05 noiembrie 2008, acesta nu și-a exprimat, prin decizia respectivă, părerea asupra fondului cauzei, ci numai asupra unui aspect de ordin strict procedural (pentru care a apreciat, în mod greșit, că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în fond), astfel că nu se află într-o situație de incompatibilitate dintre cele reglementate în art.47 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
Curtea nu va examina cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.14 și pct.17 din Codul d e procedură penală (susținute de Parchet) și respectiv de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală (invocat de inculpat), întrucât acestea privesc aspecte ce țin de temeinicia deciziei recurate, care sunt subsecvente aspectelor de nelegalitate deja constatate.
Față de toate aceste considerente și având în vedere soluția legală pe care o atrage incidența a două dintre cazurile de casare reținute în speță, conformart.38515pct.2 lit.c teza I-din Codul d e procedură penală, Curtea va admite ambele recursuri cu care a fost sesizată, va casa în întregime decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță, Tribunalul Călărași, care se va supune dispozițiilor art.38518alin.1 din Codul d e procedură penală, examinând, pe fond, și toate celelalte critici de netemeinicie formulate de Parchet și inculpat și având în vedere inclusiv înscrisurile noi depuse de către cel din urmă în dosarul de recurs.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentelor recursuri vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.78/A din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în Dosarul nr-.
Casează, în întregime, decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul Călărași.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Damian
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 21.07.2009
/ -
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Carmen Veronica Găină, Damian
