Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.103/A/2008

Ședința publică din 9 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale numărul 155/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, asistat de avocat, apărător ales, lipsind celelalte părți. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că inculpatul apelant a depus la dosar motive de apel, formulate prin apărător ales.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant solicită a se lua act de încetarea mandatului și a se dispune plata onorariului aferent în conformitate cu prevederile Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu la 1 octombrie 2008.

Instanța pune în vedere inculpatului apelant că are posibilitatea de a da declarație în cauză dacă dorește.

Inculpatul învederează instanței că își menține declarațiile date până în prezent și nu dorește să dea altă declarație.

Apărătorul ales al inculpatului apelant și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecare a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.

Sub aspectul laturii civile a cauzei solicită respingerea pretențiilor părților civile ca nefondate.

În susținerea apelului învederează că inculpatul a achiziționat le de la firmă din Germania, iar pe facturi s-a menționat că programele nu sunt returnabile, astfel că inculpatul avea certitudinea că nu trebuie să achiziționeze și licențele.

Mai arată sub un alt aspect că simpla împrejurare că inculpatul este administratorul societății SC SRL Sibiu nu este de natură să antreneze răspunderea sa, în cauză nefiind stabilit raportul de cauzalitate dintre răspunderea persoanei juridice și cea a persoanei fizice.

Sub aspectul laturii civile învederează că în cauză nu s-au dovedit cu nici o probă pretențiile civile. Părțile civile au depus o simplă bază de calcul.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului inculpatului sub aspectul laturii civile a cauzei întrucât nu s-a stabilit cu certitudine prejudiciul cauzat, respectiv nu s-au probat pretențiile civile formulate în cauză.

Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că a fost indus în eroare atunci când a achiziționat le întrucât pe facturi s-a făcut mențiunea programele nu sunt returnabile. Arată că el nu deține cunoștințe de programe pe calculator ci doar de simplă operare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

În deliberare, constată:

Prin sentința penală nr. 155/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.09.1946 în loc., jud. C, domiciliat în Sibiu,-,. 11, jud. Sibiu, căsătorit, cetățean român, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, fără antecedente penale, administrator la Sibiu, CNP -, la:

- 1000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calculator a programelor de calculator.

În baza art. 81, art. 82 alin. 2.pen. s-a dispus ca pedeapsa aplicată să fie suspendată condiționat pe o perioadă de 1 (un) an. care reprezintă termenul de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate, în baza art. 83.pen. și art. 359.pr.pen.

În baza art. 14, 346.pr.pen. și art. 998 și urmat. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile, după cum urmează:

A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Sibiu, la plata sumei de 2900 USD, reprezentând despăgubiri materiale, sau contravaloarea acestora în lei la data plății către partea civilă.

A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Sibiu, la plata sumei de 19950 USD, reprezentând despăgubiri materiale, sau contravaloarea acestora în lei la data plății către partea civilă InD.

S-a respins cererea părților civile de acordare de daune morale.

S-a constatat că în cauză nu s-a aplicat sechestru asigurător pe bunurile părții responsabile civilmente.

În baza art. 191 alin. 3.pr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Sibiu, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700 lei în faza de urmărire penală și la instanța de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 22.02.2007, lucrătorii din cadrul Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat din oficiu despre faptul că numitul din localitatea Sibiu folosește fără drept programe pentru calculator la punctul de lucru al L Sibiu din aceeași localitate.

La aceeași dată, organele de poliție al Sibiu au efectuat un control la punctul de lucru - de proiectare arhitectură, aparținând L Sibiu, situat în Sibiu,-, județul Sibiu, unde au constatat faptul că în incinta punctului de lucru era un număr de 4 pe care erau reproduse următoarele programe de calculator:

- Windows XP Profesional - reprodus pe 4,

- Auto 2000 - reprodus pe 3,

- 97 - reprodus pe 3,

- Plan 2003 - reprodus pe 4, - Auto 2007- reprodus pe un calculator,

- 2002- reprodus pe un calculator,

- 2002 - reprodus pe un calculator.

Titularul drepturilor de autor pentru programele de calculator Windows XP Professional și 1997 și 2002, identificate ca instalate, stocate și rulate fără drept de inculpat, respectiv, prin reprezentantul legal în România, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului și în subsidiar împotriva L Sibiu, cu suma de 8.061 lei RON, echivalentul în lei al sumei de 3.200 USD, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept (1.300 USD contravaloarea Windows XP Professional, 1.600 USD contravaloarea 1997 și 2002, respectiv 300 USD reprezentând daune morale).

De asemenea titularul drepturilor de autor pentru programele de calculator 2002, 2000 și 2007, identificate ca instalate, stocate și rulate fără drept de inculpatul, respectiv, prin reprezentantul legal în România, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului și în subsidiar împotriva L Sibiu cu suma de 73.637 lei RON, echivalentul în lei a sumei de 21.950 Euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept (4.250 Euro - contravaloarea 2002,3.925 Euro - contravaloarea Auto 2007, 11.775 Euro - contravaloarea Auto 2000 și 2.007 Euro - reprezentând daune morale).

Audiat în calitate de învinuit, numitul a arătat în faza de urmărire penală că este asociat și administrator al L Sibiu, societate având ca obiect de activitate, activități de proiectare, urbanism și inginerie și alte servicii tehnice. S-a mai susținut de acesta că la momentul controlului, la 22.02.2007, la societate se găseau un număr de patru destinate desfășurării activității, că în mod rea se folosesc doar două dintre cele patru, că societatea are doi angajați specializați, iar la data controlului s-a constatat că pe cele patru existente erau reproduse următoarele programe: Windows XP- Professional, Auto 2000 97, Plan 2002, 2002. Cu privire la programul Auto 2007 arată că era instalată o variante demonstrativă, iar cu privire la programul a menționat că deși acesta era instalat pe patru, nu poate fi folosit simultan întrucât este cu mufă specială pentru un singur calculator. A mai precizat învinuitul că celelalte programe au fost instalate de foști angajați și alte persoane care au activat în firmă, fără a-i putea însă nominaliza, și că a făcut demersurile necesare pentru achitarea programelor fără licență.

Inculpatul a menționat că a considerat că o parte din programele reproduse pe cele patru achiziționate din Germania erau instalate în mod legal.

Audiat în instanță, inculpatul a declarat că a primit le din Germania, de la fiul său, programele fiind instalate deja, respectiv programele care a considerat el că îi folosesc, mai precis o parte din ele, și a presupus că sunt instalate în mod legal și le poate folosi în continuare. Susține că Auto 2007 era instalat probabil de un angajat al său, dar nu a folosit acest program, iar după control a achiziționat Auto 2008, dar demersurile le-a făcut înainte de control. De asemenea, a arătat că programul Plan 2003 nu 1-a putut folosi, deoarece este protejat și nu intră decât printr-o singură mufa, iar programul Auto 2007 1-a avut instalat demonstrativ în timpul controlului.

Martorul, audiat în faza de urmărire penală (fila 39), a arătat că la punctul de lucru al societății existau în momentul controlului din 22.02.2007, patru, pe aceste erau reproduse programele Windows XP Professional (pe 4 ), 97 (pe 3 ), Auto 2000 (pe 3 ), Plan 2003 (pe 4 ), Auto 2007 (pe un calculator), Auto 2002 (pe un calculator), și 2002 (pe un calculator). Martorul a mai declarat că toate programele enumerate erau efectiv instalate pe și utilizate în activitate societății, fiind toate în stare de funcționare. _

Martorul a susținut că în momentul controlului, societatea deținea licență pentru programul Plan 2003, iar programul Windows XP a fost achiziționat cu calculatorul. Martorul a mai arătat că pentru programul Auto nu existau licențe.

Însă, ceea ce este important de subliniat, martorul a precizat că de achiziționarea licențelor se ocupa familia, iar toate programele erau funcționale, nefiind nicio versiune demonstrativă.

Același martor, audiat în instanță (fila 126), a susținut de această dată că, din câte își amintește, o versiune 2007 programului Auto era demonstrativă, luată de pe internet. De asemenea, că programul Auto era instalat pe fiecare dintre cele patru, iar când a ajuns el la societate, programele erau instalate.

Martorul, audiat în faza de urmărire penală (fila 40), a declarat că este student în anul IV la Universitatea Româno - Germană, Secția, iar în perioada noiembrie 2006 - februarie 2007 se deplasa ocazional la SRL. Cât privește procesul - verbal de control încheiat de Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor, a precizat că cele constatate în acesta sunt reale, neexistând obiecțiuni din partea sa (ca martor asistent) sau a reprezentanților societății.

Martorul a mai declarat că nu cunoaște dacă pentru programele de calculatori reproduse existau licențe, confirmând însă faptul că de acest aspect se ocupa familial, iar programele erau deja instalate la sosirea sa în firmă.

Același martor, audiat în instanță (fila 69), arată că unul dintre programe era demonstrativ și că totodată la cererea inculpatului a reinstalat anumite programe de calculator, respectiv a reparat acele programe, iar programele de pe erau în stare de funcționare.

Acest martor a declarat că înainte de control 1-a văzut pe inculpat întrebând diverse despre modul de achiziționare a unor licențe, respectiv pentru Auto, ceea ce confirma din nou faptul că inculpatul era administratorul de fapt și de drept al societății. Se arată în continuare că în relațiile cu Oficiul de Cadastru, experții de la foloseau Auto și exista un program mic care convertea alte programe din alt format în format Auto, că inculpatul avea cunoștințe de bază operare pe calculator, iar programele reținute în procesul - verbal de control erau instalate pe calculator chiar de când martorul s-a dus să se specializeze la

Din câte cunoaște martorul, acesta bănuiește că Auto 2000 era compatibil cu versiunea Oficiului de Cadastru, iar Auto 2007 nu era compatibil cu Auto 2000.

Și martorul, în declarația dată în instanță și consemnată la fila 68, confirmat faptul că activitatea la societate o coordona inculpatul cu soția lui.

Din probele de la dosar a rezultat cu certitudine că la data controlului se găseau instalate pe le SRL mai multe programe de calculator fără licență.

Luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză, calitatea avută în firmă de către inculpat, instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, în varianta stocării și rulării pe le societății a diverselor programe de calculator fără licență, instalarea efectivă a acestor programe nefiind reținută în sarcina inculpatului în rechizitoriu, și prin urmare neurmând a fi luată în discuție.

Faptele inculpatului, așa cum au fost reținute întrunesc elementele constitutive al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 139/9 din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal.

În cauză au fost aplicabile și dispozițiile art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal, urmând a fi reținută conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii.

Totodată, s-a ținut seama că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale și se va avea în vedere și vârsta inculpatului.

Prin urmare, față de cele mai sus reținute, în baza art. 139/9 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal, și cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calculator a programelor de calculator.

Pedeapsa aplicată nu s-a coborât sub minimul special al faptei, având în vedere caracterul repetat al faptei, conform dispozițiilor art. 80 alin. 2 Cod penal.

Întrucât au fost îndeplinite condițiile art. 81, art. 82 alin. 2 Cod penal, s-a dispus ca pedeapsa aplicată să fie suspendată condiționat pe o perioadă de 1 ( un) an, care reprezintă termenul de încerce.

S-a atras atenția inculpatului asuprea cauzelor de revocare a suspendării condiționate, în baza art. 83 Cod penal și art. 359 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului și în subsidiar împotriva SRL Sibiu cu suma de 8061 lei RON, echivalentul în lei al sumei de 3200 USD, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept, din care 300 USD reprezentând daune morale.

De asemenea, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 73637 lei RON, echivalentul în lei a sumei de 21950 Euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept, din care 2000 Euro reprezintă daune morale.

Din actele de la dosar, instanța a reținut că inculpatul a inițiat o înțelegere amiabilă cu părțile civile (fila 17), cumpărând licențe pentru o parte din programele nelicențiate, conform facturilor seria - nr. 1258 din 24.04.2007 și seria - nr. 5237 din 14.05.2008.

Este însă de subliniat faptul că aceste achiziții s-au făcut ulterior contractului din 22.02.2007, astfel că instanța s-a raliat la opinia că aceste achiziții reprezintă doar o intrare în legalitate, care produce efecte doar pentru viitor și nu o recuperare a prejudiciului, cum au arătat și părțile civile (fila 137 dosar). Prin urmare, prejudiciul se consideră nerecuperat până în prezent.

De asemenea, s-a reținut din procesul-verbal de control că nici unul dintre programele menționate nu era în versiune demonstrativă, iar martorul asistent și reprezentanții societății parte responsabilă civilmente nu au avut nici un fel de obiecții la data controlului, în acest sens. De asemenea, martorii au arătat în faza de urmărire penală că programele erau funcționale și nu erau versiuni demonstrative.

Prin urmare, cum între faptele inculpatului și prejudiciul produs există raport de cauzalitate și cum modul de calcul a fost depus la dosar, instanța va admite acțiunile civile așa cum au fost formulate în ce privește despăgubirile materiale, urmând a fi respinse daunele morale, și îl va obliga pe inculpat, în baza art. 14, art. 346.pr.pen. raportat la art. 998 și următoarele civ. în solidar cu partea responsabilă civilmente SRL, la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- 2900 USD, reprezentând despăgubiri materiale sau contravaloarea acestora în lei la data plății către partea civilă;

- 19950 USD, reprezentând despăgubiri materiale, sau contravaloarea acestora în lei, la data plății către partea civilă.

Cererile părților civile de acordare a daunelor morale s-au respins, întrucât aceștia nu au făcut în nici un mod dovada prejudiciului moral suferit.

S-a constatat că în cauză nu s-a aplicat sechestru asigurător pe bunurile părții responsabile civilmente.

În baza art. 191 alin. 3.C.P.P. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SRL Sibiu, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700 lei în faza de urmărire penală și la instanța de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, solicitând prin apărător ales achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c CPP, pe motivul că inculpatul achiziționase le de la o firmă din Germania, iar pe facturi era menționat că programele nu sunt returnabile, astfel că inculpatul ar fi avut certitudinea că nu trebuie să achiziționeze și licențele. A mai invocat faptul că simpla sa calitate de administrator al societății nu este de natură să antreneze răspunderea sa. S-a mai invocat nedovedirea pretențiilor civile.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivului de apel invocat, precum și din oficiu, Curtea constată că apelul inculpatului este fondat, pentru următoarele considerente:

În ce privește latura penală a cauzei, în mod legal a reținut instanța de fond calitatea de subiect activ al infracțiunii privind drepturile de autor. Astfel, în calitatea sa de administrator, prin puterile conferite de lege, inculpatul este cel care se ocupă de îndeplinirea tuturor operațiunilor cerute pentru îndeplinirea obiectului societății, reprezentând totodată societatea în raporturile juridice ale acesteia.

Ca atare, în mod justificat s-a reținut în cauză răspunderea persoanei fizice - administrator al societății, ca subiect activ al infracțiunii privind drepturile de autor, fiind de datoria inculpatului ca administrator (și nu a vreunui angajat) să achiziționeze în mod legal echipamentele de lucru pentru desfășurarea activității societății. Chiar și în ipoteza în care le au fost achiziționate cu programele deja instalate, se impunea ca acestea să fie licențiate, respectiv achiziționate legal, cu licență. În consecință, apărarea inculpatului în sensul că s-ar fi aflat în eroare de fapt cu privire la achiziția programelor nu poate fi primită.

În ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că partea civilă s-a mărginit la a formula pretențiile civile în cauză, fără însă a le dovedi.

În situația unor asemenea infracțiuni, pentru stabilirea prejudiciului, se impunea a se ține seama și de faptul că pe teritoriul României, achiziționarea licențelor pentru programele pe calculator se face la alte prețuri decât cele ale licențelor similare din SUA.

Ca atare, Curtea apreciază că în mod greșit și cu încălcarea art. 1169 Cod Civil, s- dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct.2 lit. a CPP, Curtea va admite apelul inculpatului.

- desființa sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce privește admiterea acțiunii civile și obligarea la plata despăgubirilor a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 14, art. 346 CPP, va respinge acțiunea civilă formulată de părțile civile și împotriva inculpatului și părții responsabile civilmente SC SRL Sibiu.

- menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul acordat parțial apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 155/A/24.09.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce privește admiterea acțiunii civile și obligarea la plata despăgubirilor a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 14, art. 346 CPP, respinge acțiunea civilă formulată de părțile civile și împotriva inculpatului și părții responsabile civilmente SC SRL Sibiu.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul acordat parțial apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din 9.12.2008.

Președinte, Judecător - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact../ 2 ex. /8.01.2009

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Alba Iulia