Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Legea nr.8/1996 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.139

Ședința ne publică de la 22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

S-a luat în examinare apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.370 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător ales, părțile responsabile civilmente și .

Au lipsit Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cât și părțile civile Electronic Arts. B, Universal - B, Romanian (RO ) B, - B, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul inculpatului susține apelul declarat, potrivit motivelor scrise de nelegalitate și netemeinicie, depuse în scris, potrivit cărora solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței, cu consecința adoptării unei soluții de achitare, raportate la art.11 pct.2 lit.a, 10 lit.1Cod pr.penală, cu aplicarea art.181Cod penal, apreciind, în esență, că inculpatul a fost greșit condamnat, întrucât faptelor prev.de art.1396alin.1 (și alin.2) lit.a și alin.3 din Legea nr.8/1996, cu art.41 alin.2 Cod penal, art.99 și urm.Cod penal, le lipsește pericolul social prevăzut de lege.

Procurorul apreciază că, dimpotrivă, faptele săvârșite de inculpatul minor prezintă pericolul prevăzut de lege, sunt demonstrate de probatoriu, au fost judicios încadrate legal, pentru care s-au aplicat pedepse just individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare ales pentru pedeapsa rezultantă.

Părțile responsabile civilmente lasă la aprecierea instanței soluția.

Apelantul inculpat își însușește apelul în sensul celor dezvoltate oral și în scris de apărătorul său ales.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.370 din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinți, în baza art.1396alin.1 lit.a și alin.3 din Legea nr.8/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 Cod penal, rap.la art.109 Cod penal, art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 27.06.1988, în DTS, județul M, cu domiciliul în aceiași localitate, str. - nr.91, - 2,. 1,. 4, necăsătorit, student, CNP - -, fără antecedente penale, la pedeapsa de o lună închisoare.

In baza art.1396alin.2 și alin.3 din Legea 8/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 Cod penal, rap. la art.109 alin.1 Cod penal, art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.33-34 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.81 Cod penal, rap. la art.110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art.118 lit.a și b Cod penal, s-a dispus confiscarea suporturilor optice tip CD și, precum și unitatea centrală a sistemului de calcul ridicate de organele de urmărire penală de la inculpat.

În temeiul art. 998 - 999 Cod civil, rap. la art.139 din Legea nr. 8/1996, s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile și a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata către partea civilă Electronic Arts, reprezentată de, cu sediul în B, str. -. - nr.8, sector 5, a sumei de 1.671 lei despăgubiri civile, la plata către partea civilă Romanian (RO-), cu sediul în Calea, nr.201, Bl. 9, A,.5,.17, sector 2 - B, a 462 lei despăgubiri civile, la plata către partea civilă, reprezentate de Societatea civilă de Avocați " & " cu sediul în B, B-dul. - I, nr. 50,. 1,. 4,. 9, sector 2, a 14.644 lei despăgubiri civile, iar către partea civilă, cu același domiciliu, la 13.324 lei despăgubiri civile și la plata a 1.129,68 lei despăgubiri civile către partea civilă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în B, str. - nr.88 B, sector 1.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata a 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 500 lei reprezentă cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că la data de 3 decembrie 2005, inculpatul minor a fost depistat de organele de poliție în timp ce comercializa în târgul "" din DTS, un număr de 405 suporturi CD și, conținând 388 de reproduceri de programe pentru calculator tip aplicații (jocuri) și 17 reproduceri de opere audio-vizuale (filme de desene animate).

Potrivit adresei nr.1855 din 7 martie 2006 (fila 18 dosar), a rezultat că cele 405 reproduceri sunt produse pirat, iar activitatea de producere neautorizată a acestora a creat prejudicii societăților Electronic Arts. (constituită parte civilă cu suma de 1.215 euro), Universal - (constituită parte civilă cu suma de 612,50 euro), ambele cu sediul în B, cât și societății (RO ART), cu sediul în B (constituită parte civilă cu suma de 266 USD).

Prejudiciile astfel produse, nu au fost recuperate.

La percheziția domiciliară efectuată la 17 februarie 2006, la locuința inculpatului s-au identificat un alt număr de 669 produse tip CD și, și acestea piratate, conținând videograme, fonograme și programe pentru calculator, iar din cele stabilite prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.5077 din 24 octombrie 2006, efectuat de, a rezultat că în memoria calculatorului inculpatului erau stocate două hard-disck-uri, mai multe programe soft, precum și opere audio-vizuale ale căror titluri se regăsesc pe produsele piratate, ridicate de la inculpat.

Pentru reproducerea neautorizată a celor 669 CD-uri și -uri, ridicate în condițiile mai sus arătate, s-au constituit părți civile - B (cu sumele de 6.023 USD și, respectiv, 4.023 euro), Electronic Arts. B (cu suma de 496,2 euro), cât și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (cu suma de 1.129,68 lei).

Și aceste din urmă prejudicii nu au fost recuperate.

Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptelor, cât și vinovăția inculpatului, au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile de recunoaștere făcute de inculpatul minor, acestea coroborate cu declarațiile martorilor, cu cele stabilite prin raportul de constatare tehnico-științifică, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului.

În drept, s-a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor prev.de art. 1396alin.1 lit.a și alin.3 din Legea nr.8/1996 și prev.de art. 1396alin.2 și alin.3 din Legea nr.8/1996, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 și urm.Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepselor, cât și la stabilirea modalității de executare aleasă pentru pedeapsa rezultantă, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea s-au consumat, cât și unele elemente ce privesc pe făptuitor, minor, lipsit de antecedente penale, cu un comportament adecvat anterior săvârșirii celor două infracțiuni, bine caracterizat de referatul de evaluare aflat la dosar, împrejurări cărora le-a fost recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art.76 lit. Cod penal, în planul stabilirii pedepselor.

Totodată, s-a apreciat că scopurile pedepsei rezultante pot fi atinse și fără executarea efectivă, făcându-se aplicarea art.81 rap.la art.110 Cod penal, dispoziții în sensul cărora s-a dispus suspendarea executării, pe durata unui termen de încercare de 7 luni.

Rezolvând latura civilă a cauzei, cu referire la dispozițiile art.998 - 999 Cod civil, în considerarea suportului probator administrat în cauză, instanța a acordat despăgubiri societăților constituite părți civile, la plata cărora inculpatul a fost obligat, în solidar, cu persoanele responsabile civilmente.

S-a luat act că SC - B, nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției, apreciind atât în motivele scrise, cât și prin apărător, că faptelor pentru care a fost condamnat, le lipsește pericolul social prevăzut de art. 1396alin.1 lit.a și alin.3 din Legea nr.8/1996 și art. 1396alin.2 și alin.3 din Legea nr.8/1996, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 și urm.Cod penal, considerente pentru care a solicitat adoptarea unei soluții corespunzătoare de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.1Cod pr.penală, cu aplicarea art.181Cod penal.

În aplicarea dispozițiilor art.378 alin.1 Cod pr.penală, la cererea apelantului inculpat, Curtea a apreciat ca oportună administrarea unei expertize contabile, aceasta urmând să verifice și, în final, să stabilească întinderea prejudiciilor cauzate părților civile, contestate de inculpat, în sensul supraevaluării acestora.

Raportul de expertiză judiciară a fost întocmit de expertul, și se află la dosar.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, a materialului de la dosarul cauzei, cât și în considerarea concluziilor expertizei contabile, Curtea constată că apelul declarat de inculpat, pentru motivul de nelegalitate și netemeinicie invocat, este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

Astfel, atât din declarațiile inculpatului, acestea coroborate cu declarațiile martorilor, cât și cu cele stabilite în urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, rezultă că, în ziua de 3 decembrie 2005, acesta a fost depistat de poliție în timp ce comercializa 405 suporturi tip CD și, conținând 388 de reproduceri de programe pentru calculator și 17 reproduceri de opere audio-vizuale, toate pirat.

Totodată, în urma percheziției ce s-a făcut la domiciliul acestuia la 17 februarie 2006, s-au identificat un alt număr de 669 produse tip CD și piratate, conținând videograme, fonograme și programe pentru calculator.

Din același probatoriu a rezultat că produsele piratate identificate de poliție au fost reproduse în parte de inculpat, iar altele au fost achiziționate de la persoane necunoscute, tot în vederea valorificării.

Prin urmare, judicios s-a stabilit de către instanța de fond, activitatea infracțională a inculpatului minor, consumată în împrejurările de mai sus, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor prev.de art. 1396alin.1 lit.a și alin.3 din Legea nr.8/1996 și prev.de art. 1396alin.2 și alin.3 din Legea nr.8/1996, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 și urm.Cod penal, pericolul social concret al faptelor săvârșite decurgând din urmările produse - pe planul vătămării drepturilor nepatrimoniale aparținând societăților părți civile, cât și din modul de operare, ingenios, adoptat de către inculpat.

Atât pedepsele, cât și modalitatea de individualizare a executării, vor fi apreciate ca just stabilite, acestea reflectând corespunzător criteriile înscrise în art.72 Cod penal, cât și cerințele prev.de art.52 Cod penal.

Latura civilă a cauzei a fost corect rezolvată de către prima instanță, despăgubirile fiind just acordate, cu referire la dispozițiile art.998, 999 Cod civil, în considerarea unui probatoriu bine apreciat și evaluat.

Întrucât la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, nu s-au desprins alte motive de nelegalitate ori netemeinicie, urmează ca în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat.

Văzând și dispoz.art.192 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.370 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare statului, împreună cu părțile responsabile civilmente.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 22 iunie 2009.

- - G -

Pt.Grefier

- --pensionată

Grefier șef secție

Red.jud.GV


PS/22.07.2009

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Craiova