Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. dec.17-
Ședința publică din 19 Februarie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr.- -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul penal declarat de inculpatul, domiciliat în Curtea de A, str. - -, --26,.D,. 59, județul A, împotriva sentinței penale nr.556 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierea din 5 februarie 2008, care face parte integrantă din prerzenta decizie, fiind amânată pronunțarea la 12 februarie 2008, 19 februarie 2008, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului penal formulat;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.45 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul (născut la data de 23 iulie 1972, domiciliat în Curtea de A, -) la:
-3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.139/6 alin.1 lit.a, alin.3 și 5 din Legea nr.8/1996;
-6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.140 alin.1 lit.a din Legea nr.8/1996.
In baza art.33, 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
In baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a dispus confiscarea produselor pirat, -ul computerului și a inscriptorului marca "" aflate la camera de corpuri delicte a
S-a constatat că părțile vătămate RO- B, SYSTEM și nu s-au constituit părți civile.
In fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, în fapt, instanța a reținut:
La începutul lunii ianuarie 2006, numitul, la rugămintea inculpatului, a închiriat o căsuță poștală la Oficiul Poștal nr.1 Curtea de A și a expediat mai multe colete la adrese ce-i erau indicate de către acesta.
Inculpatul a creat și o pagină pe site-ul "netfirms.com", pagină care conținea anunțurile de vânzare a produselor pirat, prețurile și lista acestor produse indicând și adresele de e-mail la care se puteau face comenzile.
In baza comenzilor, cu ajutorul calculatorului personal și al unui inscriptor de CD-uri marca ( - writter) inculpatul a inscripționat CD-uri "-uri" aprovizionate din magazinul Metro, pe care, apoi, le ambala și le expedia, către solicitanți, prin intermediul căsuței poștale închiriate de.
Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate 3.045 CD-uri și D-uri piratate precum și disk-ul computerului folosit de inculpat la efectuarea copiilor pirat.
Din adresa nr.1247/2006, emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, rezultă că în urma expertizării CD-urilor și -urilor ridicate de la inculpat s-a constatat că 429 din prima categorie și 29 din cea de-a doua conțin fonograme pirat. Tot astfel, 1.131 CD-uri și 1.266 D-uri conțin videograme pirat iar un număr de 102.D-uri și 88 -uri sunt produse soft piratate.
In drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea.
Urmare apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul, s-a desființat sentința penală nr.45/2007 și s-a trimis cauza spre rejudecare la ribunalul Argeș, constatându-se că judecata s-a făcut fără ca procedura cu părțile să fi fost legal îndeplinită.
Rejudecând cauza, tribunalul, prin sentința penală nr.556 din 14 noiembrie 2007, l-a condamnat pe inculpat la:
-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.139/6 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.8/1996;
-6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.139/6 alin.5 din Legea nr.8/1996;
-o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.140 alin.1 lit.a din Legea nr.8/1996.
In baza art.33, 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
In baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 5 ani.
Au fost instituite în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1 Cod penal, iar cu privire la cea prevăzută la lit.a s-a dispus să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, conform programului ce va fi stabilit de acest serviciu.
S-a dispus, în baza art.118 lit.a și b Cod penal, confiscarea de la inculpat a produselor pirat, hard disk-ul computerului și inscriptorul aflate la Camera de corpuri delicte a
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile: 3.680 lei către partea civilă, cu sediul în B, și 81.618,3 lei către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
S-a constatat că partea vătămată RO, cu sediul în B nu s-a constituit parte civilă.
Au fost respinse cererile părților civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.
In baza art.191 Cod pr.penală, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de rejudecare a reținut aceeași stare de fapt, dar a încadrat-o în cele trei infracțiuni pentru care a pronunțat condamnarea și, individualizând pedeapsa, a constat că scopul acesteia poate fi atins și fără executare, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că inculpatul a adus prin faptele sale prejudicii părților civile și UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA, în cuantumurile menționate în dispozitiv, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.14 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, a fost obligat la plata acestora.
Impotriva ultimei hotărâri inculpatul a formulat apel, susținând:
-s-a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei, în sensul că în raport de gravitatea faptelor săvârșite se impunea suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art.81 Cod penal;
-în mod greșit s-a dispus confiscarea a 3.045 CD-uri și D-uri, deoarece potrivit art.118 Cod penal, se putea confisca doar hard-ul de capacitate;
-în mod greșit a fost obligat la despăgubiri în sumă de 3.680 lei către și 81.613,03 lei către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, întrucât nu există nici o dovadă privind cauzarea prejudiciului iar, în plus, o asemenea obligare nu se putea face legal în apelul admis al inculpatului.
Examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.371, 372 Cod pr.penală, se constată că apelul este fondat, în sensul în care se va preciza, urmând a fi admis ca atare.
In legătură cu starea de fapt, se constată că aceasta a fost reținută corect de prima instanță, constând în faptul că inculpatul, după ce și-a creat o pagină web pe site-ul "netfirmes.com" a oferit spre vânzare produse pirat cu prețuri și listă iar, apoi, cu ajutorul calculatorului personal și al unui inscriptor de CD-uri a inscripționat un număr de 3.045 CD-uri, cumpărate din magazinul Metro pe care, apoi, le-a ambalat și le-a expediat, către solicitanți, prin intermediul căsuței poștale închiriată de.
Incadrarea juridică a fost făcută în cele trei infracțiuni pentru care s-a pronunțat condamnarea și tot astfel, individualizarea judiciară a pedepsei.
Sub acest ultim aspect se constată că prima instanță a aplicat corect, la speță, criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului șui de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aceste criterii de individualizare au îndreptățit prima instanță să aprecieze că finalitatea pedepsei înscrise în art.52 Cod penal, poate fi atinsă prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Ca atare, nu se impune o nouă reindividualizare în urma căreia să se dispună suspendarea simplă din moment ce aceasta a fost corect făcută de către prima instanță.
Confiscarea celor 3.045 CD-uri și D-uri s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.118 lit.a din Codul penal, deoarece erau bunuri produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, așa cum s-a arătat în descrierea stării de fapt.
Se constată însă, că prima instanță, în rejudecarea cauzei, a încălcat principiul "neagravării situației în propria cale de atac" prevăzut de art.372 Cod pr.penală, obligând pe inculpat să plătească părților civile și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România sumele de 3.680 lei și 81.618,30 lei despăgubiri civile.
Astfel, rezultă că rejudecarea cauzei, în care s-a pronunțat sentința penală nr.556 din 14 noiembrie 2007, care face obiectul apelului, s-a făcut și în urma admiterii apelului inculpatului și, ca atare, nu i se putea crea o situație mai grea decât cea avută la data pronunțării sentinței desființate.
Din conținutul hotărârii, rezultă că inculpatul-apelant nu a fost obligat la despăgubiri civile către părțile vătămate și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România iar obligarea ulterioară, în rejudecare, încalcă principiul enunțat.
Nelegalitatea hotărârii va fi înlăturată prin admiterea apelului, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, în sensul desființării în parte a sentinței și înlăturarea obligării inculpatului-apelant la plata despăgubirilor către cele două părți civile.
Examinându-se și din oficiu hotărârea apelată, în limitele și în conformitate cu dispozițiile textelor pre-citate nu au fost constate și alte motive de nelegalitate sau netemeinicie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de inculpatul (născut la 23 iulie 1972, domiciliat în municipiul Curtea de A, str.- -, -.26,.D,.59, -) împotriva sentinței penale nr.556 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Desființează în parte sentința.
Inlătură obligarea inculpatului la plata sumei de 3.680 lei către partea vătămată B și 81.618,3 lei către partea vătămată UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, dr.-,
Grefier,
Red.Gh.-
Tehnored./ex.4/21 februarie 2008
Jud.fond Gh.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu