Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.105/ DOSAR NR-
Ședința publică din 12 februarie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Mihaela Alexandru
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 32 alin.3 din nr.OG 96/1998, cauza fiind reținută spre rejudecare prin decizia penală nr. 420/R din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată,lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 05 februarie 2009 și apoi la data de 12 februarie 2009, când,
1. Constată că, prin decizia penală nr.420/2008, Curtea de APEL BRAȘOVa admis recursul declarat de inculpatul impotriva deciziei penale nr.14/A/11.02.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o casat-o, și împotriva sentintei penale nr.138/19.11.2007 a Judecătoriei Targu S pe care a desființat-o și retinut cauza spre rejudecare, dat fiind că materialul probator era incomplet și nu fuseseră verificate toate aspectele relevante pentru stabilirea adevărului în cauză.
Cu ocazia rejudecării, potrivit celor stabilite prin decizia de casare, întrucât inculpatul a contestat valoarea prejudiciului încă din cursul urmăririi penale, astfel cum rezultă si din adresa Politiei municipiului Tg.S, de la fila 52, și nu s-a procedat la calcularea prejudiciului cauzat de inculpat prin dispunerea efectuării unei expertize, curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice în materie silvică, pentru înlăturarea oricărei suspiciuni de care ar putea fi acuzate organele Ocolului Silvic C, care, în același timp, au constatat și săvârșirea faptei si au procedat și la stabilirea prejudiciului.
De asemenea, inculpatul, prin apărător, a depus la dosar acte cu care a intenționat să facă dovada că a avut aprobare pentru tăierea arborilor.
2. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. cu nr. 485/P/2007, din 9.04.2007, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, prev. de art. 32 al. 3 din nr.OG 96/1998, reținându-se în sarcina acestuia faptul că a tăiat 95. arbori nemarcați din pădurea proprietatea privată a mamei sale, cauzând un prejudiciu total de 38.493,17 lei.
3. Pe baza tuturor probelor administrate, curtea va reține, ca stare de fapt că, în cursul anului 2006, mama inculpatului, a formulat mai multe cereri catre B prin care a solicitat aprobarea unor cote de tăiere a materialului lemons pentru anul 2006, din pădurea proprietate personală, iar in urma aprobarilor obtinute Ocolul Silvic C s-a ocupat de procedura necesară pentru tăierea arborilor.
l-a împuternicit pe inculpat să exploateze materialul lemnos, exploatare care, așa cum se reține și în actul de acuzare, a început numai după ce organele silvice au procedat la predarea efectivă, către acesta, a parchetelor puse la dispoziție din pădurea proprietatea numitei.
La data de 05.06.2006, întrucât pădurarul urma să fie disponibilizat, iar parchetele aflate în gestiunea sa urmau să fie predate, s-a efectuat un control în urma căruia s-a descoperit un nr. de 95 de cioate nemarcate cu ciocanul silvic rotund în pădurea proprietatea mamei inculpatului.
În ziua de 6.06.2006 s-a întocmit procesul - verbal de constatare a infracțiunii silvice de către lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic
Un prim aspect care trebuie lămurit pe bază de probe în cauză îl constituie stabilirea valorii materialului lemnos tăiat în condiții nelegale, dat fiind că, potrivit legii, pentru ca fapta să constituie infracțiune este necesar ca ăierea fără drept de arbori, atunci când nu are caracter repetat, să însumeze o masă lemnoasă a cărei valoare să fie de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
După cum rezulta din calculul aflat la fila 51 (dosar ), prețul mediu în vigoare al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, care a fost avut in vedere de organele Ocolului Silvic C la întocmirea calculului prejudiciului ar fi fost de 273.700 ROL/mc. Este însă de observat că Ordinul nr.537 din 18 noiembrie 2002, în vigoare la data săvârșirii faptei (abrogat prin Ordinul nr.416 din 13 iunie 2006, in vigoare cu data de 1 august 2006 ) stabilea că prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior pe baza căruia se calcula valoarea despăgubirilor era de 230.000 ROL/mc. S-a depus, la dosar un tabel (fila 55 dosar ) din cuprinsul căruia rezulta valoarea factorului "k" - avut in vedere la determinarea valorii despăgubirilor, funcție de diametrul in centimetri a arborilor taiati - factor "k" ce se înmulțește cu valoarea medie a unui metru cub de masa lemnoasa pe picior. În raport chiar de tabelul depus de organul constatator se poate observa că sumele menționate de Ocolul Silvic C nu corespund unui astfel de calcul. Inculpatul a contestat valoarea stabilită prin calculul efectuat de organul constatator.
Pentru că la dosar există numai evaluarea efectuată chiar de organul constatator, s-a procedat la stabilirea contravalorii celor 95 de arbori prin expertiză. Astfel, prin lucrarea efectuată de expertul desemnat de instanță în condițiile legii, s-a stabilită că valoarea masei lemnoase tăiată de inculpat fără aprobare, respectiv cei 95 de arbori, este de 10.390,46 lei, fila 46 din dosarul curții, valoare necontestată de organul constatator și stabilită pe baza criteriilor legale de calcul care erau prevăzute la data săvârșirii faptei.
În aceste condiții, rezultă fără nici un dubiu că valoarea celor 182,232 mc material lemnos tăiat de inculpat nu este de 38.493,17 lei, ci de 10.390,46 lei.
Pe de altă parte, pentru a se aprecia în mod corect asupra laturii subiective, respectiv a formei de vinovăție, curtea trebuie să examineze și să ia în considerare situația reală privitoare la obținerea aprobărilor necesare pentru tăierea arborilor.
Astfel, este de necontestat că proprietara pădurii, precum și fiul acesteia, mandatat în acest scop, au urmat procedurile legale necesare pentru a obține aprobarea de exploatare a materialului lemnos de care aveau nevoie.
Conform adreselor emise de Inspectoratul teritorial d e regim silvic și de vânătoare B ( nr. 2215/28.02.2006, 1369/03.02.2006, 1375/03.02.2006 și 1367/03.02.2006), numitei i s-a aprobat pentru exploatare o masă lemnoasă care totalizează peste 400 mc, cu mult mai mult decât cantitatea de 182,23 mc, despre care s-a apreciat că ar fi fost tăiată fără drept. Rezultă astfel că aprobarea a existat și că, de fapt, ceea ce s-a constatat că nu se executase era marcarea unora dintre arbori cu ciocanul silvic, operațiune care corespunde unei identificări în teren a arborilor care urmează a fi exploatați.
Autorizațiile de exploatare s-au eliberat la 25.04.2006 și există avizele de însoțire eliberate de Ocolul Silvic C pentru materialul lemnos exploatat, ceea ce înseamnă că exploatarea și ridicarea materialului lemnos s-a făcut sub controlul organului silvic competent. La 26.o5.2006, Direcția Silvică Cac onstatat că exploatarea se făcuse în întregime, fără a fi evidențiate nici un fel de nereguli în exploatare. ( filele 17- 19 dosar )
Constatarea tăierii de arbori nemarcați nu este consecința unui control întreprins de pădurar în timpul expolatării făcute de inculpat și nici ca urmare a sesizării organelor silvice în legătură cu săvârșirea unor ilegalități de către acesta. Doar necesitatea predării gestiunii silvice, ca urmare e eliberării din funcție a pădurarului, a dus la verificarea parchetelor și la constatarea că sunt arbori nemarcați și tăiați pe terenul proprietatea mamei inculpatului și aceasta numai în luna iunie 2006, după ce exploatarea lemnoasă se încheiase cu mai mult timp înainte, fila 62 verso, dosar ).
Martorul, care a fost însărcinat cu predarea-primirea gestiunii silvice între cei doi pădurari, a fost cel care a observat că există cioate nemarcate pe proprietatea numitei și numai în aceste condiții s-a pus problema tăierii de arbori fără drept. a și marcat respective, deși această operațiune trebuia făcută anterior de pădurarul, care era în serviciu atunci când s-a făcut exploatarea lemnoasă de către inculpat și care nu avea cum să nu cunoască despre tăierea arborilor, fiind eliberate și avizele de însoțire a materialului lemnos exploatat. În acest sens inculpatul arată că, având aprobare pentru o cantitate mare de material lemnos care trebuia exploatat, a cerut pădurarului să marcheze arborii însă cel în cauză a amânat de mai multe ori să îndeplinească această obligație de serviciu și din acest motiv s-au tăiat și arbori nemarcați, pentru a se realiza în timp util exploatarea lemnoasă aprobată.
Față de modul în care a acționat inculpatul, cu respectarea condițiilor cerute de lege pentru exploatarea și ridicarea materialului lemnos, rezultă că acesta a avut reprezentarea că tăierea arborilor este făcut cu drept, așa încât curtea constată lipsa intenției în ceea ce privește tăierea fără drept a celor 95 de arbori.
În aceste condiții, ne fiind întrunite condițiile privitoare la latura subiectivă, respectiv vinovăția, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Nu este lipsit de interes a se avea în vedere și datele care caracterizează pe inculpat și care sunt relevante în raport de acuzațiile aduse. Inculpatul este cunoscut cu o foarte bună comportare, este bine integrat social, este medic veterinar are și o familie față de care este atașat, iar faptele pentru care a fost incriminat nu sunt săvârșite pe fondul unui comportament specific infracțional (filele 18-21 dosar apel) ci în urma unor demersuri licite.
4. Așa fiind, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.b și art. 10 lit. d Cod procedură penală curtea va dispune achitarea inculpatului ( cu datele personale de la dosar) pentru săvârșirea infr. prev. de art. 32 alin.3 din nr.OG 96/1998, modificată prin Legea 183/2005, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
5. Potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, în toate instanțele, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.11 pct.2 lit.b și art. 10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpatul ( fiul lui și, născut la data de 01.06.1972 în Or. Sf. G, jud. C, CNP -) pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 32 alin.3 din nr.OG96/1998, modificată prin Legea 183/2005.
Cheltuielile judiciare, în toate instanțele, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
red./27.02.2009
dact.Gh./02.03.2009
2 exemplare
jud apel/ /
jud fond/
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Constantin Epure, Mihaela Alexandru