Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.139

Ședința publică de la 20 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anti Silviu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Crîșmaru

JUDECĂTOR 3: Dumitru Pocovnicu

*

GREFIER - - -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva încheierii de ședință din 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-revizuient, în stare de arest, asistat de avocat oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Recurentul-revizuient a învederat instanței că nu a avut timp să-și angajeze un apărător ales.

Nefiind alte cereri de formulat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-revizuient, a arătat că apelul declarat de revizuient împotriva sentinței de condamnare pentru infracțiunea de furt calificat a fost respins ca tardiv, iar recurentul, fiind nemulțumit de soluțiile date în cauză, a formulat cerere de revizuire, în cadrul căreia a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții ale Codului d e procedură penală. Apărătorul a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât excepția privește dispoziții care nu au legătură cu judecarea cauzei, fiind neîndeplinite dispozițiile Lg.47/1992.

Recurentul-revizuient, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului și că va înainta o nouă cerere de neconstituționalitate întrucât există probe clare de nevinovăție.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea din data de 17.02.2009 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art.29 al.6 din Legea nr.47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantul-revizuient, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38514, 321 și 322 Cod pr.penală.

S-a motivat de către prima instanță că se află în Penitenciarul Bacău, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin 191/1 oct. 2007 Judecătoriei Buhuși, rămasă definitivă la 26.10.2007.

Apelul susnumitului formulat împotriva hotărârii de condamnare a fost respins ca tardiv, prin 181/A/3 aprilie 2008, soluția fiind confirmată de către instanța de recurs prin 499/4 sept. 2008 Curții de APEL BACĂU.

Revizuientul a invocat neconstituționalitatea art.38514, 321 și 322 C.P.P. raportat la art.20 alin.2 din constituție și la protocolul 11 din CEDO.

Art. 38514din se C.P.P. referă la verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și

apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți.

Atâta vreme cât instanța a fost investită cu un apel penal, în acest moment nu sunt aplicabile prevederile art. 38514.C.P.P. privind recursul penal.

Art. 321.C.P.P. se referea la ordinea cercetării judecătorești, iar art. 322.C.P.P. se referă la începerea cercetării judecătorești, la fond.

Cum condamnatul a sesizat Tribunalul Bacău cu un apel, nici prevederile articolelor din care C.P.P. se referă la judecata în fond n-au legătură cu cauza dedusă judecății.

Dacă deținutul a fost sau nu ascultat în fața primei instanțe, dacă trebuia să mai fie ascultat în apel în condițiile în care apelul său era tardiv și dacă trebuia să fie ascultat în recurs, în condițiile în care apelul său fusese respins ca tardiv formulat, sunt chestiuni care nu se rezolvă pe calea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, care, de altfel nici nu au legătură cu revizuirea dedusă judecății.

Cum excepțiile de neconstituționalitate trebuie să privească numai dispozițiile legale de care depinde judecarea cauzei, instanța a constatat că nu se impune a fi sesizată CURTEA CONSTITUȚIONALĂ.

Prin urmare, cererea de sesizare a CURȚII CONSTITUȚIONALE formulată de revizuientul a fost respinsă întrucât nu îndeplinește condițiile de admisibilitate specifice excepțiilor de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii a formulat recurs revizuientul, solicitând în continuare sesizarea Curții Constituționale.

Analizând încheierea recurată, cererea de sesizare cu excepție de neconstituționalitate a Curții Constituționale, precum și actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel reține următoarele:

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții legale, este necesar, potrivit art.29 al.1 din Legea nr.47/1992, ca acestea să aibă legătură cu cauza.

Revizuientul consideră neconstituționale dispozițiile art.38514, 321 și 322 din Codul d e procedură penală, prevederi ale legii care nu au incidență în cadrul procesual stabilit de cererea sa, respectiv declanșarea căii de atac extraordinare a revizuirii, pentru motivele expres prevăzute de art.394 Cod pr.penală.

Punerea în discuție a hotărârii de condamnare a revizuientului nu poate avea loc decât prin existența unuia din cele 5 motive și în procedura prevăzută în art.393-407 Cod pr.penală, însă articolele de lege atacate nu au incidență în cauză.

Ca atare, în mod corect prima instanță a dispus respingerea cererii de sesizare întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, în baza art.28515pct.1 lit.b Cod pr.penală, urmând a fi respins și recursul revizuientului, de Curtea de APEL BACĂU, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2 Cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

DECIDE

În baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, respinge recursul formulat de recurentul-revizuient, împotriva încheierii din 17.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, ca nefondat.

În baza art.189 Cod pr.penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu,.

În baza art.192, al.2 Cod pr.penală, obligă recurentul la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009, în prezența revizuientului în stare de deținere.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.înch.- /

Red.dec.recurs -

Tehnored. - 2 ex.

20.02.2009

Președinte:Anti Silviu
Judecători:Anti Silviu, Gabriel Crîșmaru, Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Bacau