Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 337/
Ședința publică din 05 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile penale declarate de inculpații:, fiul lui și, născut la 16.04.1974, în Curtea de A, județul A, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, CNP--, fiul lui și, născut la 06.11.1974, în Pitești, județul A, domiciliat în Pitești,- A, județul A, CNP-- și de părțile civile: STATUL ROMÂN PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B, sector 2,- și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei penale nr.241 din 20.12.2007 a Tribunalului Argeș, dosar nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 29 mai 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 05 iunie 2008, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.230/09.03.2006 a Judecătoriei Curtea d Argeș, s-a dispus condamnarea inculpaților și la câte 100 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.280 Codul muncii cu aplic. art.41 alin.2 și art.74 și 76 Cod penal, la câte 150 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii prev.de art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplic. art.41 alin.2 și art.74 și 76 Cod penal, și la câte 2500 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.188 alin.2 Cod procedură fiscală cu aplic.art.41 alin.2 și art.74 și 76 Cod penal.
Pedepsele au fost contopite, dispunându-se executarea celei mai grele, de 2.500 lei amendă penală.
Au fost obligați inculpații, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator, la plata către partea civilă a sumei de 94.943,14 lei, precum și a dobânzii legale și a penalităților până la data începerii procedurii falimentului ML Curtea de A, respectiv 28.10.2005. A fost respinsă cererea privind instituirea sechestrului asigurător și fiecare inculpat a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator, la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și partea civilă Statul Român, prin ANAF.
Prin decizia nr.229/27.06.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală în dosarul nr.901/P/2006, s-au admis apelurile inculpaților, s-a desființat în totalitate sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de Statul Român, prin ANAF, ca fiind tardiv formulat.
Prin sentința penală nr.215/02.07.2007 a Judecătoriei Curtea d Argeș, inculpații și au fost achitați în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, pentru infracțiunile prev.de art.280 Codul muncii cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal și, respectiv art.188 alin.2 Cod pr.fiscală cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 Cod penal.
În baza art.111 din Legea nr.76/2002, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.74-76 lit.e Cod penal, fiecare inculpat a fost condamnat la câte 250 lei amendă.
În baza art.346 Cod pr.penală și art.36 din Legea nr.85/2006, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF.
S-a respins cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpaților.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.1730/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d e A, au fost trimiși în judecată inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.280 Codul muncii, art.188 alin.2 Cod pr.fiscală și art.111 din Legea nr.76/2002, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se că inculpații au administrat, în perioada ianuarie 2000 - septembrie 2004, SC ML SRL Curtea de A, și, deși au încasat de la salariații acestei societăți contribuțiile datorate de aceștia către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor de șomaj și către bugetul asigurărilor sociale de sănătate, precum și contribuția datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale pentru șomaj, în valoare totală de 3.018.186.992 lei, cei doi inculpați nu au depus în termenele legale, în conturile stabilite pentru colectarea lor, o parte din contribuțiile reținute și totodată nu au virat lunar, în termen de 30 de zile de la scadență, sumele reținute de la salariați cu titlu de impozit pe salarii și venituri asimilate salariilor.
După rejudecare, în urma probatoriului administrat, instanța de judecată a reținut următoarele:
Pe parcursul cercetării judecătorești din primul ciclu procesual, prin intrarea în vigoare a Legii nr.241/2005, începând cu luna august 2005, au fost abrogate textele art.280 Codul muncii și art.188 Cod procedură fiscală, care incriminau două dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (art.16 din Legea nr.241/2005). Cele două fapte prevăzute ca infracțiuni de cele două texte abrogate, au fost incriminate într-o singură infracțiune, de un singur text de lege, respectiv art.6 din Legea nr.241/2005, intervenind și unele modificări privind conținutul constitutiv al noii infracțiunii raportat la cele două infracțiuni abrogate.
Elementul esențial care diferențiază noua reglementare față de textele de lege anterioare este intenția, care este prevăzută în mod expres în textul ce incriminează noua infracțiune, spre deosebire de cele două texte abrogate din Codul muncii și din Codul d e procedură fiscală, unde acest element al laturii subiective al infracțiunii nu era prevăzut. Astfel, pentru a se reține în sarcina inculpaților cele două infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată, datorită modificărilor legislative arătate mai sus, trebuie ca faptele să se fi comis cu intenție.
Din coroborarea probelor administrate a rezultat că sumele datorate către stat și care trebuiau reținute prin stopaj la sursă, nu au fost efectiv reținute de inculpați de la salariați, aceste sume neexistând practic în conturile ML Curtea de A, nevirarea sumelor respective nefiind imputabilă inculpaților, și, deci, celor două infracțiuni pentru care aceștia au fost trimiși în judecată (art.280 Codul muncii și art.188 Cod procedură fiscală) le lipsește intenția ca element al laturii subiective. Ambele infracțiuni presupun ca pentru existența elementului material al laturii obiective inculpații să fi încasat, respectiv reținut, de la salariați sumele datorate către bugetul consolidat al statului, ori operațiile de încasare, respectiv reținere, a sumelor respective nu au fost efectuate de către inculpați. Deci nici sub acest aspect nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni.
Datorită faptului că de la data declanșării cercetărilor în cauză și până în prezent a intervenit un text de lege penală mai favorabil pentru inculpați sub aspectul acestor două infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată (art.6 din Legea nr.241/2005), care prevede expres că faptele trebuie comise cu intenție, instanța, făcând aplicațiunea art. 13 Cod penal, a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile prev. de art.280 Codul muncii cu aplic art.41 alin. 2 Cod penal și, de art.188 alin.2 Cod procedură fiscală cu aplic art.41 alin. 2 Cod penal, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală, rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic.art.41 alin. 2 Cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, din probele administrate, instanța a reținut că această faptă există și a fost săvârșită de către inculpați cu vinovăție. Potrivit acestui text de lege, constituie infracțiune încălcarea de către angajator a obligațiilor prevăzute de art.26 alin.1 din aceeași lege, constând în sustragerea de la obligația privind plata contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Așa fiind, în baza art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal, s-a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpați la pedeapsa amenzii penale pentru această faptă.
Acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpaților și și părții responsabile civilmente ML Curtea de A, prin administrator special, prin care s-a solicitat obligarea, în solidar, a acestora la plata sumelor datorate de către societate bugetului statului, a fost lăsată nesoluționată, în baza art. 346 Cod pr.penală și art.36 din Legea nr.85/2006. S-au avut în vedere disp.art.36 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, conform cărora se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Oricum, partea civilă este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei - partea responsabilă civilmente, cu suma datorată la bugetul consolidat al statului, fiind vorba de o creanță privilegiată.
S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător întrucât s-a apreciat că nu este necesară deoarece bunurile societății sunt deja indisponibilitate ca efect al declanșării procedurii falimentului și sunt suficiente pentru acoperirea prejudiciului.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d e A, inculpații și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.241 din 20 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecatoria Curtea d e A, a desființat în parte sentința, în sensul ca a înlăturat achitarea apelanților-inculpați pentru infracțiunile prev.de art.280 Codul muncii cu aplic.art.41 al.2 și art.13 Cod penal și respectiv art.188 al.2 Cod procedura fiscală cu aplic.art.41 al.2 și art. 13 Cod penal.
In baza art. 280 Codul muncii cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art. 13 și art.74-76 Cod penal, au fost condamnați apelanții-inculpați la câte 100 lei amendă.
In baza art.188 al.2 Cod procedura fiscală cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.13 si art.74-76 Cod penal, au mai fost condamnați apelanții-inculpați la câte 2500 lei amendă.
S-a redus cuantumul amenzii aplicată pentru apelanții-inculpați pentru infracțiunea prev.de art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplic.art.41 al.2 și art.74-76 Cod penal, de la 250 lei la 150 lei.
In baza art.33 lit.a, 34 lit.c Cod penal, s-au contopit cele 3 pedepse și s-a dispus ca fiecare apelant-inculpat să execute pedeapsa cea mai mare de 2500 lei amenda.
S-a înlăturat dispoziția referitoare la lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile și au fost obligați apelanții-inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator, la plata sumei de 94.943,14 lei despăgubiri civile precum și dobânzi legale și penalități până la data începerii procedurii falimentului părții responsabile civilmente SC SRL - 28.10.2005, menținându-se în rest dispozițiile sentinței.
S-a respins ca inadmisibil apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
Au fost obligați apelanții-inculpați și apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice A la plata sumei de câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat următoarele:
Un prim aspect de nelegalitate al sentinței apelate, îl constituie faptul că instanța de fond, fără a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni menționate într-o singură infracțiune, cea prev.de art.6 din Legea nr.241/2005, aceasta motivează sentința pe dispozițiile din Legea evaziunii fiscale, dar a pronunțat achitarea pentru infracțiunile prevăzute de Codul muncii și Cod pr.fiscală, existând astfel contradicție între considerente și dispozitiv.
În funcție de criteriile de determinare a legii penale mai favorabile (condiții de încriminare, de pedepsire, termen de prescripție), tribunalul a apreciat că legea mai favorabilă este Codul muncii și Codul d e pr.fiscală și nu Legea evaziunii fiscale. Prin urmare, vinovăția inculpaților a fost analizată în raport cu infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Instanța de fond a invocat, în mod greșit, în considerente, lipsa intenției în comiterea celor două infracțiuni, cu respectarea expusă la latura subiectivă a art.6 din Legea nr.241/2005.
Cele două texte legale se diferențiază în ce privește latura subiectivă; astfel, în timp ce în cazul Legii evaziunii fiscale, intenția trebuie să fie calificată (determinată de scopul activității infracționale - sustragere de la plata obligațiilor fiscale), Codul muncii și Codul d e pr.fiscală sancționează faptele comise cu intenție (directă sau indirectă).
În baza declarațiilor inculpaților, rapoartelor de expertiză contabilă și celelalte probe administrate în cauză, s-a reținut vinovăția inculpaților în comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, făcându-se dovada atât a reținerilor pe statele de plată ale salariaților cât și a nevirării contribuțiilor către bugetul statului, indiferent de argumentele expuse de inculpați.
Pentru a nu fi încălcat principiul "non reformatio in pejus", tribunalul a avut în vedere criteriile de individualizare reținute de instanța de fond în primul ciclu procesual și vor fi reținute în favoarea lor circumstanțele atenuante prev.de art.74-76 Cod penal, pentru toate infracțiunile, pedepsele ce se vor aplica neputând depăși cuantumul stabilit de instanța de fond.
De altfel, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile prev.de art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, dar pedeapsa aplicată a fost mai mare decât cea din primul ciclu procesual.
În consecință, apelul declarat de parchet a fost admis, s-a desființat în parte sentința, s-a înlăturat achitarea apelanților inculpați pentru infracțiunea prev.de art.280 Codul muncii cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 cod penal și, respectiv art.188 alin.2 Cod pr.fiscală, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal.
S-a dispus condamnarea și pentru aceste două infracțiuni precum și reducerea cuantumului amenzii aplicate pentru infracțiunea prev.de art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.74-76 Cod penal, cele trei pedepse au fost contopite în baza art.33 lit.a, art.34 lit.c Cod penal.
Cât privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, întrucât acțiunea civilă, potrivit art.346 alin.4 Cod pr.penală, rămâne nesoluționată numai atunci când se pronunță achitarea pentru cazul prev.de art.10 lit.b Cod pr.penală și nicidecum în baza art.10 lit.d Cod pr.penală.
Instanța era obligată să soluționeze acțiunea civilă (admitere/ respingere) cu respectarea dispozițiilor legii civile, art.36 din Legea 85/2006 nefiind incident în cauză, ele referindu-se la suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciare ce privesc executarea unui titlu și nu obținerea unui titlu executoriu.
În consecință, dispunându-se condamnarea inculpaților, în temeiul disp.art.998 Cod civil, art.14 și art.346 cod pr.penală s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile Statul Român prin ANAF și au fost obligați, în solidar inculpații cu partea responsabilă civilmente - prin lichidator, la plata a 94.943,14 lei, reprezentând suma totală nevirată la bugetul statului în perioada 01.01.2000 - 30.09.2004. S-au adăugat penalități de întârziere și dobânda calculată până la data de 28.10.2005, data declanșării procesului de lichidare conform art.37 din Legea nr.64/1995.
Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate.
Cât privește apelul declarat de A, acesta a fost respins ca inadmisibil, conform art.379 pct.1 lit.a Cod pr.penală, întrucât aceasta nu are calitate de parte civilă în cauză, parte civilă fiind Statul Român prin ANAF.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații și, și partea civilă Statul Român.
Inculpații au criticat decizia instanței de apel sub mai multe aspecte:
-instanța de apel nu putea admite apelul parchetului în ceea ce privește latura civilă, câtă vreme apelul părții civile Statul Român, prin Direcția Finanțelor Publice, a fost respins prin aceeași hotărâre ca fiind inadmisibil, invocându-se prevederile art.362 pct.1 lit.a Cod pr.penală, în sensul că apelul procurorului, pe latură civilă, este inadmisibil în lipsa apelului formulat de parte, cu excepția cazurilor în care aceasta se exercită din oficiu, situație care nu se regăsește pentru partea civilă în art.17 Cod pr.penală;
-instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, respectiv asupra raportului de expertiză dispus chiar urmare admiterii apelului inculpaților care a stabilit un prejudiciu penal de doar 13.454,51 RON, restul constituind prejudiciul rezultat din săvârșirea unor contravenții,
-instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de achitare în baza art.18/1 Cod penal și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ
-condamnarea inculpaților este greșită, iar în condițiile în care a existat o succesiune de legi în timp, nu s-a motivat stabilirea legii mai favorabile și încadrarea juridică, perioadele în care activitatea inculpaților a constituit infracțiune în diversele modalități de realizare, nu s-a observat faptul că plățile au fost efectuate, dar cu depășirea termenului legal.
Partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat decizia pentru săvârșirea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, invocând dispozițiile art.385/9 alin.1 pct.18 și alin.2 Cod pr.penală, considerând că în mod greșit s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de A, deși aceasta făcuse dovada calității de reprezentant al Statului Român.
Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, va fi casată decizia menționată și va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Argeș, pentru considerentele care urmează:
Prin actul de trimitere în judecată, s-a reținut în sarcina inculpaților că, în perioada ianuarie 2000 - august 2004, au reținut, dar nu au virat, lunar, sumele reținute de la salariați cu titlu de contribuții pentru fondul de șomaj, contribuții pentru pensia suplimentară, contribuții individuale de asigurări sociale, contribuții pentru asigurări sociale de sănătate.
S-a apreciat că, prin fapta de a nu depune în termen de 15 zile de la încasarea prin reținere pe statul de plată a sumelor reprezentând contribuție la sistemul public de asigurări sociale, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, constituie infracțiunea prevăzută de art.280 Codul muncii.
Fapta acelorași inculpați, de a se sustrage de la plata contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj (3% din fondul de salarii), constituie infracțiunea prevăzută de art.111 din Legea nr.76/2002, iar fapta de a nu vira în termen de 30 de zile de la scadență sumele reprezentând impozit pe salarii, constituie infracțiunea prev. de art.188 alin.2 din nr.OG92/2003, privind Codul d e procedură fiscală.
Instanța de apel a reținut în mod corect că nu se putea pronunța achitarea pentru cele două infracțiuni care priveau nevirarea contribuțiilor individuale la bugetele speciale și neplata impozitului pe salariu în baza textelor de lege în vigoare la data săvârșirii faptei, dar cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în legea nouă.
De asemenea, în mod corect instanța de apel a stabilit că față de împrejurarea că rejudecarea s-a dispus urmare admiterii doar a apelurilor inculpaților, în al doilea ciclu procesual nu li se putea crea acestora o situație mai grea prin aplicarea unor pedepse mai aspre decât cele din sentința penală nr.230/09.03.2006 a Judecătoriei Curtea d Argeș.
Cu toate acestea, deși a sesizat corect existența unei succesiuni de legi în timp și că faptele inculpaților au dobândit caracter infracțional la momente diferite (pentru unele fapte anul 2001, pentru altele 2002 etc), instanța de apel a reținut global săvârșirea faptelor, începând cu data de 1 ianuarie 2000, ceea ce echivalează cu o nestabilire a situației de fapt și, evident, cu o greșită soluționare a laturii civile.
Textele de lege aplicabile fiecărei activități în parte, pentru anumite perioade de timp, sunt diferite, trebuie făcută distincția între cele trei tipuri de sume a căror neplată în termen constituie infracțiune, respectiv,contribuții ale angajațilorla bugetele speciale - al asigurărilor sociale, de sănătate și pentru șomaj,contribuția angajatoruluila fondul pentru șomaj și, respectiv,impozitulpe salarii, dar și între modalitățile de a se produce prejudiciul, respectiv prinîntârzierea la plată, peste termenul prevăzut de lege sau prinneachitareaacestor sume.
Astfel, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de neplată de către angajator a contribuțiilor datorate bugetului asigurărilor de șomaj reținute de la salariați, această faptă constituia infracțiune conform art.112 din Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (legea anterioară în materie, nr.1/1991 sancționa doar contravențional nevărsarea la termen a sumelor de constituire a fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin).
Începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv Codul muncii, aceeași infracțiune, se regăsea în art.280. Același text din Codul muncii incriminează ca infracțiune și nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, a sumelor încasate de la salariați, cu titlu de contribuție datorată către sistemul public de asigurări sociale și către bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Până la intrarea în vigoare a Codului Muncii, fapta persoanei care utiliza în alte scopuri și nu vira la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuția de asigurări sociale reținută de la angajat, constituia infracțiunea prevăzută de art.146 din Legea nr.19/2000, lege intrată în vigoare însă, conform articolului 196, la un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv la 1 aprilie 2001!
De asemenea, art.94 din OUG nr.150/2002, sancționa fapta persoanei care utilizează în alte scopuri sau nu virează la fondul special contribuția reținută de la angajați pentru bugetul asigurărilor sociale de sănătate, ca și infracțiune de deturnare de fonduri, prevăzută de art.302/1 Cod penal.
In mod distinct, art.188 din Codul d e procedură fiscală, adoptat, inițial prin nr.OG92 din 24 decembrie 2003, după republicarea, în temeiul art.II din Legea nr.174/2004, prevede ca infracțiune în alin.2, reținerea și nevărsarea de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentândimpoziteși contribuții cu reținere la sursă, în cel mult 30 de zile de la scadență.
Modalitățile incriminate în textele de lege succesive, termenele avute în vedere, felul vinovăției, pedepsele prevăzute de lege, cauzele de nepedepsire sau atenuare a pedepsei, diferă și trebuia argumentat în fiecare caz în parte determinarea legii mai favorabile față de situația concretă a inculpaților. Deci situația de fapt trebuia stabilită pentru fiecare infracțiune în parte, respectiv perioada avută în vedere ca timp al săvârșirii faptei, modalitatea realizării elementului material, precum și forma și gradul de vinovăție, încadrarea juridică, cerințe impuse de art.356 alin.1 lit.b) și alin.2 Cod procedură penală.
De asemenea instanțele, față de momentul la care a intrat în vigoare fiecare text de lege dintre cele arătate anterior, trebuiau să rețină numai acele concluzii care distingeau între sumele reprezentând prejudiciu din fapta penală și cel anterior incriminării ca infracțiune sau, dacă nici una dintre expertize nu răspundea acestei cerințe, să impună experților contabili să calculeze prejudiciul rezultând din infracțiune, pentru fiecare activitate infracțională vizând neachitarea unui anume tip de contribuție sau impozit, deoarece acțiunea civilă se alătură celei penale. Pentru celelalte sume neplătite de către inculpați, chiar reținute prin stopaj la sursă, pot exista (și unele sunt prevăzute în legile speciale în mod expres), în cazul în care nu a intervenit prescripția, alte titluri executorii emise de organele fiscale.
In cursul urmăririi penale expertul a făcut distincția dintre sumele "nevirate în termen", dar plătite totuși, chiar dacă după perioada scadenței și sumele "rămase nevirate" (14-15 dos.urm.pen.), acestea din urmă fiind, conform calculelor sale, pentru perioada ianuarie 2000- august 2004, de doar 46.446,2807 RON.
Deși expertul a avut ca obiectiv să stabilească fiecare sumă datorată în funcție de actele normative în vigoare și succesiunea lor, acest expert s-a limitat la a enumera actele normative și textele din care rezulta obligația de plată, fără a recalcula sumele - stabilite, în fapt, pentru întreaga perioadă avută în vedere prin rechizitoriu, plus luna septembrie 2004 (130 - dosar 586/2005). Astfel s-a stabilit suma de 94943, 14 RON la care au fost obligați inculpații în primă instanță, în primul ciclu procesual și această sumă a fost preluată de către instanța de apel în decizia recurată.
In al doilea ciclu procesual, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize de către expertul contabil -, acesta răspunzând și obiectivului criticat anterior în legătură cu prima expertiză, respectiv eșalonând în funcție de momentul intrării în vigoare a textului de lege ce incrimina fiecare activitate ca infracțiune, sumele datorate statului, concluzionând că prejudiciul rezultat din fapte penale ar fi de 13.454,51 RON, iar restul de 18.772,48 RON, ar constitui prejudiciul rezultat din contravenția prevăzută de art.189 alin.1 Cod pr.fiscală (însă încadrarea faptei ca infracțiune sau contravenție este tot atributul judecătorului).
In ce privește modalitatea în care s-a ajuns la suma de 94.943,14 RON, la care au fost obligați inculpații prin decizie, instanța de apel nu face nici un fel de motivare, nearătând de unde rezultă această sumă, ce reprezintă ea, ignorând expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, dar și pe cea din al doilea ciclu procesual, fără a arăta ce neajunsuri au aceste expertize, deși între toate cele trei expertize există diferențe majore.
O astfel de hotărâre, este nemotivată sub aspectul laturii civile, în condițiile în care tribunalul era prima instanță care, în cel de-al doilea ciclu procesual, stabilea cuantumul prejudiciului, deoarece instanța de fond lăsase nesoluționată latura civilă. Față de momentul pronunțării sentinței penale nr.230 din 9 martie 2006 Judecătoriei Curtea d Argeș, la care se pare că s-a raportat instanța de apel, în cauză se mai efectuase o expertiză contabilă la care tribunalul nu a făcut nici un fel de referire, ori atunci când se apelează la părerea unor specialiști, iar opiniile acestora sunt diferite, instanța este datoare să motiveze de ce a ales o anume concluzie și de ce le înlătură pe celelalte.
Întemeiat este și motivul de recurs care viza relevanța modului de soluționare a laturii civile asupra soluției ce poate fi adoptată sub aspect penal, pentru că, în raport de cuantumul prejudiciului stabilit de ultima expertiză, inculpații au solicitat aplicarea unei sancțiuni administrative, cerere asupra căreia tribunalul nu s-a pronunțat, deși fiecare motiv distinct de apel trebuia să aibă un răspuns în motivarea deciziei.
Față de această împrejurare, curtea constată incidente cazurile de casare prevăzute de art.385/9 pct.9 și 10 Cod pr.penală, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sub aspectul laturii civile, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cereri și probe administrate esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, cazuri care atrag casarea deciziei din perspectiva recursurilor inculpaților.
Și recursul părții civile este fondat, apelul acesteia fiind respins în mod greșit ca inadmisibil. În astfel de cauze persoana vătămată este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor deoarece se are în vedere inclusiv definiția dată prin articolul 2 lit.a) din Legea 241/2005 bugetului general consolidat, ca ansamblu al tuturor bugetelor publice.
La fila 26 din dosarul 586/2005 se află cererea din data de 27.05.2005, de constituire de parte civilă a Ministerului Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, deși chiar această direcție indicase încă de la data de 5.05.2005 că în cauză trebuie introdusă Agenția de Administrare Fiscală ca parte civilă. Aceste creanțe ale statului au fost de fapt preluate de la DGFP la ANAF, dar subiectul pasiv al infracțiunii rămâne același, adică statul, care este reprezentat de aceeași instituție, Ministerul Finanțelor, în subordinea căruia se află atât direcția cât și agenția menționate.
Calea de atac a apelului este, de asemenea, declarată de Ministerul Economiei Finanțelor, care este atât pe antetul declarației de apel d e la fila 4, cât și pe motivele de apel d e la fila 25, deci nu se putea face o discuție privind lipsa calității cerute de lege pentru a promova o cale de atac, în condițiile în care acest minister este cel care stă în judecată, iar reprezentarea Ministerului Finanțelor, la rândul lui, în cursul judecății nu este de natură să afecteze admisibilitatea căii de atac.
Fiind privată partea civilă de un grad de jurisdicție prin greșita respingere ca inadmisibilă a unei căi de atac, și recursul părții civile urmează a fi admis, iar față de cele expuse, constatând existența unor cazuri de casare care impun rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre va fi desființată, în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.c Cod pr.penală, curtea va dispune casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș și rejudecarea apelurilor de către aceeași instanță, ținând seama de indicațiile anterioare ale instanței de recurs și de toate motivele de apel și recurs ale părților.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații:, fiul lui și, născut la 16.04.1974, în Curtea de A, județul A, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, CNP-- și, fiul lui și, născut la 06.11.1974, în Pitești, județul A, domiciliat în Pitești,- A, județul A, CNP-- și de către partea civilă STATUL ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR, împotriva deciziei penale nr. 241 din 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează decizia menționată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Argeș.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.V/Tehnored.
ex.3/26.06.2008
Jud.fond
Jud.apel /
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu
