Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 348/
Ședința publică din 21 Mai 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile penale declarate PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și partea civilă STATUL ROMÂN PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei penale nr.240 din 13 noiembrie 2008,pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ - secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierea de ședință din 5 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțarea la 12 mai 2009, 19 mai 2009 și 21 mai 2009, când, în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin rechizitoriul nr.1091/P/2005, întocmit la data de 22 decembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, inculpatul (născut la data de 4 iulie 1960, domiciliat în orașul C,-, recidivist, administrator la " 2002" C) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicația art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal.
In esență, actul de trimitere în judecată a reținut:
Inculpatul este administratorul " 2002" C, iar în perioada februarie 2002- februarie 2005, înregistrat în contabilitatea firmei un număr de 23 facturi de aprovizionare cu materiale de la 8 societăți comerciale cu sediul în municipiul B ( " CS", " Import Export", " Internațional Com ", " Com", " Com Serv", "Euro ", " România" și " Com " ), societăți care fie nu își aveau obiect de activitate furnizarea de materiale, ori nu existau sau își încetaseră activitatea.
Astfel, în nota de constatare nr.2230 din 28 noiembrie 2005, întocmită de Garda Financiară - Comisariatul Regional A, s-a stabilit fictivitatea celor 23 facturi întocmite, operațiunile de aprovizionare cu materiale având același caracter, motiv pentru care, potrivit Legii nr.571/2003, privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu constituiau cheltuieli deductibile, care să fie avute în vedere la calcularea impozitului pe profit. Sub acest aspect, inculpatul prin înregistrarea operațiunilor fictive și disimularea realității, creând aparența existenței unor operațiuni reale, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 163.219,6 lei (127.323,6 lei tva și 35.898,9 lei impozit pe profit).
Cu soluționarea cauzei a fost sesizată Judecătoria Costești care, prin sentința penală nr.70 din 13 martie 2008, dispus achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.d Cod pr.penală.
Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut că inculpatul s-a aprovizionat în mod real cu materiale de la cele 8 societăți comerciale, întocmind astfel cele 23 facturi care, în nici un caz, nu conțin date nereale. Tot astfel, a stabilit prima instanță, că fictivitatea societăților comerciale sau a actelor întocmite nu i se poate imputa inculpatului, din moment ce acesta a înregistrat în contabilitatea firmei cele 23 facturi, întocmind note de recepție pentru bunurile aprovizionate. Tot astfel, s-a decis că nu se poate concluziona că operațiunea comercială a fost fictivă, din simplul fapt că aprovizionarea s-a făcut uneori de la firme fantomă atât timp cât nu exista obligația comerciantului ca la derularea actului de comerț să solicite cocontractantului, în speță vânzătorului, dovezile privind ființarea legală, cum este cazul firmei " ", pentru care a fost declanșată procedura de declarare ca firmă fantomă.
Prin urmare, a concluzionat prima instanță, că toate operațiunile menționate în cele 23 facturi sunt reale, astfel că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de evaziune fiscală, în sensul dispozițiilor art.9 alin.ș1 lit.c din Legea nr.241/2005.
Sentința a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și de către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că prin ignorarea dispozițiilor legale și a materialului probator administrat în cauză, s-a dispus, neîntemeiat, achitarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din legea nr.241/2005.
TRIBUNALUL ARGEȘ, prin decizia penală nr.240 din 13 noiembrie 2008, respins ca nefondate cele două apeluri, apreciind, ca și prima instanță, că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, atât timp cât nu i se poate imputa faptul că cele 8 societăți comerciale care au întocmit cele 23 facturi de aprovizionare cu materiale, sunt inexistente sau că nu au înregistrate în contabilitate asemenea acte. Esențial este, a reținut tribunalul, că inculpatul și-a înregistrat în contabilitatea proprie facturile întocmind în acest sens și note de recepție pentru marfa primită, evidențiind în continuare și operațiunile de revânzare efectuate.
Impotriva deciziei tribunalului au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Recursurile vizează același caz de casare, respectiv cel prevăzut de art.385 /9 pct.18 Cod pr.penală, în sensul că cele două instanțe au comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare. Sub acest aspect, s-a susținut că cele 23 facturi de aprovizionare cu materiale nu reflectă operațiuni reale, iar activitatea inculpatului a fost astfel desfășurată încât să se sustragă de la plata obligațiilor privind achitarea impozitului pe profit și a
Examinând hotărârile pronunțate, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 386/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursurile sunt fondate, cazul de casare constituindu-l dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod pr.penală, deoarece atât prima instanță cât și instanța de apel au comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.9 lit.c din Legea nr.247/2005.
Cele două instanțe au ignorat probele administrate în cauză și au dat o interpretare greșită presupuselor acte comerciale efectuate de către inculpat, tocmai în intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor legale către stat, respectiv a impozitului pe profit și a
Cert este faptul că, în contabilitatea firmei " " C, al cărei administrator era inculpatul, au fost înregistrate un număr de 23 facturi care, atestau în mod nereal faptul că firma respectivă se aprovizionase cu diverse materiale feroase și neferoase de la un număr de 8 societăți cu sediul în municipiul
În cauză, au fost efectuate expertize tehnice contabile, inculpatul desemnându-și chiar un expert consilier care, pe toată perioada efectuării lucrării, a asistat expertul numit iar, în plus, a întocmit și separat o lucrare.
Din expertizele efectuate rezultă că toate cele 23 facturi sunt fictive, respectiv: facturile fiscale seria - nr.- din 4 decembrie 2002 și seria - nr.- din 26 decembrie 2002, emise pe numele " CS" B; factura fiscală seria - nr.- din 1 septembrie 2003, emisă pe numele " Internațional Com " B (firma a existat, dar nu a emis factura respectiv); factura fiscală seria - nr.- din 10 septembrie 2003, emisă pe numele " Com" B (firma a existat dar nu a emis factura respectivă); facturile fiscale seria - nr.- și seria - nr.-, ambele din 27 decembrie 2002, emise pe numele " " B (firma a existat dar nu a emis cele două facturi); factura fiscală - nr.- din 4 octombrie 2003 emisă pe numele " Com Serv" B (firma a existat însă nu a emis factura); facturile seria - nr.- din 3 noiembrie 2003 și seria - nr.- din 23 noiembrie 2003, emise pe numele "Euro " B (firma nu a existat la data emiterii celor două facturi); facturile seriile - nr.- din 5 iulie 2003, - nr.- din 23 decembrie 2003, nr.- din 3 iulie 2004, - - din 2 august 2004, - nr.- din 14 septembrie 2004, - nr.- din 2 decembrie 2004, - nr.- din 6 decembrie 2004, toate emise pe numele " România" (martorul - directorul general al firmei declară că nu a avut relații comerciale cu " " C); facturile seriile nr.- din 1 februarie 2005, nr.- din 2 februarie 2005, nr.- din 3 februarie 2005, nr.- din 4 februarie 2005, nr.- din 5 februarie 2005, nr.- din 6 februarie 2005 și nr.- din 7 februarie 2005, emise pe numele " Com 95" B (raport expertiză întocmit de expertul contabil - 133 dosar instanță).
Faptul că " 2002" Caî nregistrat în jurnalul de casă și jurnalele contabile cele 23 facturi fiscale false, nu legaliza operațiunea comercială fictivă, chiar dacă mergând pe acest lanț mai departe, a vândut cu documente legale materialele (feroase și neferoase) menționate în facturile respective.
Ca atare, inculpatul a evidențiat în actele contabile ale firmei cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, în sensul dispozițiilor art.9 lit.c din Legea nr.241/2005, privind evaziunea fiscală. In aceste condiții, potrivit Legii nr.571/2003, privind aprobarea Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare, " 2002" C nu putea deduce din profitul realizat cheltuielile efectuate cu aprovizionarea, astfel că trebuia plătit impozit de către inculpat la întregul profit realizat.
Atât timp cât cele 8 firme vreo legătură cu emiterea celor 23 facturi, rezultă că inculpatul deținând date în legătură cu parte din ele a emis în mod fictiv pe numele acestora facturi de aprovizionare cu diverse materiale, pe care le dobândise în mod nelegal și apoi prin înregistrarea în contabilitatea firmei le-a revândut în mod legal. Această operațiune "legală" de ieșire din patrimoniul firmei a materialelor respective nu legaliza și operațiunea fictivă privind aprovizionarea cu materialele menționate în facturi.
Prin urmare, cele două instanțe, printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale pertinente în speță și printr-o gravă eroare de fapt au concluzionat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, dispunând în mod greșit achitarea, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.d Cod pr.penală.
In raport de aceste considerente, se vor admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, se vor casa în totalitate hotărârile și, rejudecând cauza, se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.9 lit.c din Legea nr.241/2005, privind evaziunea fiscală.
Sunt aplicabile și dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal, privind infracțiunea continuată, deoarece inculpatul a săvârșit mai multe acte materiale în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale.
Tot astfel, sunt aplicabile dispozițiile art.37 lit.a Cod penal, privind starea de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr.7/2002 a Judecătoriei Costești, infracțiunea din prezenta cauză fiind săvârșită în condițiile acestei stări de recidivă. De asemenea, avându-se în vedere că pedeapsa de 3 ani a fost grațiată în baza Legii nr.137/1997 și că, în termenul de încercare de 3 ani prevăzut de art.10 din această lege, inculpatul a săvârșit cu intenție o altă infracțiune, se va dispune revocarea grațierii, astfel că această pedeapsă se va executa alăturat de cea aplicată în prezenta cauză.
Individualizarea pedepsei se va face în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, apreciindu-se că finalitatea acesteia nu poate fi atinsă decât prin executarea în condiții privative de libertate. Sub acest aspect se constată că inculpatul persistă în săvârșirea unor fapte penale, chiar apropiate ca gen (anterior a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune), astfel că nu s-ar impune o altă modalitate de executare.
Referitor la latura civilă a cauzei, se constată că prin infracțiunea săvârșită, inculpatul a cauzat statului un prejudiciu de 163.219,6 lei, astfel cum s-a menționat, urmând a fi obligat la plata acestuia, în temeiul dispozițiilor art.14 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, în solidar cu partea responsabilă civilmente " 2002"
In conformitate cu art.11 din Legea nr.241/2005, privind evaziunea fiscală, se va institui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurența prejudiciului stabilit.
Tot astfel, în baza art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005 se va dispune comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Văzând și dispozițiile art.191 și urm. Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și partea civilă F- B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva deciziei penale nr. 240 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ - secția penală, în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia și sentința penală nr.70 din 13 martie 2008 Judecătoriei Costești.
Înlătură achitarea inculpatului.
În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul (fiul lui și, născut la 4 iulie 1960 în C,cu același domiciliu-, județul A, cetățean român, stagiul militar îndeplinit, administrator la " 2002" C, căsătorit, recidivist) la 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a-c Cod penal.
Revocă în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 grațierea pentru pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentința penală nr.7/2002 a Judecătoriei Costești și dispune executarea alăturat de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, în total 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.
Obligă pe inculpat, în solidar cu SC " 2002" SRL C să plătească părții civile Agenția Națională de Administrație Fiscală B, suma de 163 219, 6 lei plus dobânda legală la data efectuării plății.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 instituie sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului, până la concurența prejudiciului stabilit.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, dispune comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Conform art.191 Cod procedură penală obligă pe inculpat la 2000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, -, dr.
Grefier,
Red.Gh.-
Tehnored./ex.5
Jud.fond
Jud.apel
27 mai 2009
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius
