Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 366/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 366/R Dosar nr-
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Aurelia Munteanu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 39/A din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul revizuient în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat depune la dosar, în ședința publică, copia după procesul verbale de constare și sancționare a contravențiilor din data de 16.11.2006 întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală C pentru care s-a dispus suspendarea judecării plângerii.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al recurentul revizuient, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în motivele de recurs depuse la dosarul cauzei.
Cu ocazia judecării cauzei pe fond, instanța nu avut în vedere faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul, este una de prejudiciu, că trebuia să existe act de sesizare, un act de constatare sau un punct de vederea a organelor fiscale cu privire la accizele în numele cărora s-a pronunțat condamnarea.
Pentru aceste motive, precizate și în scris, apreciază ca admisibilă cererea de revizuire și ca atare trebuie admisă dat fiind existența unei erori judiciare care poate duce la achitarea inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că motivele invocate în susținere în această cale extraordinară de atac art. 394 Cod procedură penală este vorba de fapte și împrejurări.
În replică, avocat precizează că având în vedere practica judiciară, precum și faptul că orice împrejurare care constituie o eroare judiciară, pot duce la motive revizuire.
Recurentul revizuient, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Curtea
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 97 din 21.10.2008 a Judecătoriei Tg. S s-a respins cererea de revizuire formulată de petentul condamnat, a deciziei penale nr. 84/A/04.10.2007 a Tribunalului Covasna.
Revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că, în primul rând, art. 233 din OG 92/2003 republicată ( Codul d e Procedură Fiscală) prevede: "constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni în condițiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este de competența organului fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Gărzii Financiare".
Acest articol nu a existat la data constatării infracțiunii (03.10.2005).
Legea nr. 158 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală a prevăzut că după art. 200 din OG 92/2993 se introduce art. 200^1 (Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni) care prevedea: "constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni în condițiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este de competența organului fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Gărzii Financiare".
Apoi în art. 2 se arată că "dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată".
Legea nr. 158/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial (Partea I) nr. 444/23.05.2006. Astfel, dispoziția care prevedea constatarea infracțiunilor prevăzute de art. 296/1 din Legea nr. 571/2003 în competența organului fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Gărzii Financiare, a intrat în vigoare la 23.06.2006 și s-a aplicat actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată.
În speță, constatarea infracțiunii a avut loc la 03.10.2005, deci anterior, prin urmare nu îi este aplicabilă noua competență materială stabilită prin modificarea legislativă. Nu se poate vorbi de legea penală mai favorabilă, întrucât legea mai favorabilă (sub aspectul că solicită sesizarea unui organ competent, altul decât cel ce a sesizat infracțiunea), stabilește expres în normele sale tranzitorii că se aplică actelor de procedură îndeplinite după intrarea ei în vigoare (23.06.2006), nu și celor anterioare. Deci noua lege de fapt nu este mai favorabilă.
În al doilea rând, art. 394 Cod procedură penală, prevede expres cazurile de revizuire, iar motivul invocat de revizuent ("împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere de instanță", "eroare judiciară constând în greșita sesizare a organelor judiciare") nu se regăsește printre ele. Art. 394 al 2 Cod procedură penală, (invocat de revizuient) raportat la art. 394 al 1 lit. a Cod procedură penală, se referă la "descoperirea de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". Dispozițiile legale în vigoare nu reprezintă împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire, arătând că, noua lege ( nr. 159/2006 ) este legea favorabilă în baza căreia instanța trebuia să judece cauza - instanța de fond s-a pronunțat în anul 2007. La data pronunțării trebuia să existe la dosar actul de constatare al organului fiscal, sau gărzii financiare care să stabilească sub orice aspect ( fiscal, civil, penal ) dacă s-au încălcat sau nu normele legale cu privire la plata accizelor. Instanțele de judecată erau ținute în judecarea lor de existența acestui act de constatare și dată fiind inexistența lui trebuiau să dispună achitarea.
Prin decizia nr. 39/A din 12.03.2009 a Tribunalului Covasnas -a respins apelul declarat de revizuient.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, raportat la motivul invocat în cererea de revizuire, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod procedură penală.
Aplicarea normelor procesual penale în timp este guvernată de regula activității. Spre deosebire de legea penală substanțială, legea procesuală, în principiu, nu poate fi retroactivă, ori ultraactivă, decât în mod cu totul excepțional. De asemenea, în materie procesuală nu se pune problema aplicării legii mai favorabile, nefiind posibilă, în principiu, aplicarea unei alte legi de procedură, decât aceea activă în momentul efectuării actului, cu excepțiile expres prevăzute în lege.
Dispoziția care stabilește competența organului fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Gărzii Financiare, pentru constatarea infracțiunilor prevăzute de art. 296/1 din Legea nr. 571/2003, din cuprinsul art. 200/1 din Legea 158 din 15 mai 2006 - devenit art. 233 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală - nu exista la momentul constatării infracțiunii, și fiind o normă procesual penală, în lipsa unor norme derogatoare, se aplică numai actelor de procedură îndeplinite începând cu data intrării în vigoare, respectiv 23.06.2006, nu și celor efectuate anterior acestui moment.
În aceste condiții, criticile formulate de către apelant, referitoare la neaplicarea legii penale mai favorabilă inculpatului, de către instanța care a judecat cauza în fond, sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, solicitând admiterea cererii sale de revizuire.
Recursul este nefondat.
Curtea reține că, în mod corect motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 394 alin. 1 lit. a-e Cod procedură penală, întrucât aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului nu se încadrează în cazurile de revizuire și sub nici o formă la art. 394 lit. a Cod procedură penală.
Față de considerentele arătate mai sus, potrivit prev. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează a se respinge, ca nefondat recursul declarat de revizuient.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
pentru aceste motive
în numele legii
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul - condamnat împotriva deciziei penale nr. 39/A din 12.03.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Obligă pe revizuient să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- C - - - -
Grefier,
Red. /04.06.2009
dact. /5.06.2009/3 ex
jud. fond-
jud. apel-,
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Aurelia Munteanu, Laura