Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 37

Ședința publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva SP nr. 282/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Dată fără citarea părților.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 martie 2009, când având în vedere complexitatea cauzei și timpul scurt pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 27 martie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin SP nr. 282/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în baza art.139/6 alin.2,3 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.143/1 alin.2 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 29.08.1982 în A, cetățean român, studii superioare, șofer, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,domiciliat în A,- jud. A, CNP -, la:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de oferire, distribuire, deținere în scopul distribuirii de mărfuri pirat în scopi comercial, în formă continuată

În baza art.139/6 alin.5 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.143/1 alin.2 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005, a fost condamnat același inculpat la:

-3 luni închisoare pentru infracțiunea de promovare de mărfuri pirat prin orice mijloc sau în orice mod, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

În baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a,b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și în baza art.82 Cod penal a fost fixat acestuia un termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei aplicate.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele suma cu titlu de despăgubiri civile: părții civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de -,35 lei; părții civile RO- suma de 30824,64 lei; părții civile suma de 29442 lei; părții civile suma de suma de 27787 lei; părții civile Electronic Arts suma de 9183 lei; părții civile suma de 2994 lei.

Au fost confiscate în vederea distrugerii 13553 CD -uri și -uri înaintate la Oficiul Român pentru Drepturi de autor cu adresa nr.60/20.02.2006 a IPJ A, Serviciul de cercetări penale,aflate la această instituție.

Au fost confiscate de la inculpat următoarele bunuri: marca 7200.7de 120 Gb, model ST -AS, cu seria 3JT2VRAN; marca 1600seria -O, de 160Gb; Maxtor model 6L250SO, seria -, de 250GB; marca, seria - 13A011, care se află depuse în Camera Corpuri delicte a IPJ A cu dovada Seria C nr.- din 13.07.2006.

Au fost confiscate de la inculpat următoarele bunuri: 1 imprimantă HP 5150 seria - cu cablu de alimentare; 80 A4 autocolante cu model de etichetă pentru CD; 300 plicuri de hârtie de culoare albă model pentru CD; 25 carcase din plastic de culoare neagră model pentru, bunuri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ A, depuse cu dovada Seria D nr.11760 din 20.02.2006.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr.24/P/2006 înregistrat la Tribunalul Arad la data de 25 februarie 2008 fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.139/6 alin.2,3 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.139/6 alin.5 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. S-a reținut în sarcina acestuia că în perioada 2005-ianuarie 2006 desfășurat activități de contrafacere și piraterie audio-video la domiciliu, în scop comercial, fiind oferite spre comercializare, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare (internet) și direct persoanelor interesate care au cunoștință despre activitățile desfășurate în acest scop.

Inculpatul atât în faza de urmărire penală cât și cu prilejul ascultării sale în fața primei instanțe a recunoscut comiterea faptelor. A arătat că dorește să repare prejudiciul cauzat părților civile dar îl consideră prea mare raportat la sumele pe care el le-a obținut.

Din analiza materialului probatoriu administrat în cauză respectiv: procese verbale de percheziție domiciliară, raport de constatare tehnico-științifică, anexe la acest raport, planșa foto, adresă, înscrisuri, proces verbal, declarațiile inculpatului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În timpul cercetărilor efectuate de organele de poliție în dosarul nr. /2006 față de învinuitul minor, acesta l-a indicat pe inculpatul ca fiind persoana de la care achiziționa CD-uri și - uri pirat. În urma acestor precizări organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor prevăzute de art.139/6 alin.2,3 și 5 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005.S-.a procedat la efectuarea unei perchiziții domiciliare la domiciliul acestuia din A,- jud. A, ocazie cu care au fost găsite un nr. de 11 CD -uri, care au fost ridicat. În urma expertizării acestora de către, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.5004 din 20.09.2006 s-a constatat că sunt neînregistrate și au fost restituite inculpatului.

Ulterior, la 13.02.2006 s-a efectuat o nouă percheziție domiciliară la locuința inculpatului, în baza autorizației de percheziție nr.16, ocazie cu care s-au găsit 13553 CD-uri și - uri, mai multe unități de calculator, unități optice de inscripționare și imprimante. S-a procedat la ridicarea acestora și înaintarea la pentru expertizare. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.4774 din 21.08.2006 Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a stabilit că:7068. CD/ sunt videograme pirat; 1175. CD sunt fonograme pirat; 3140. CD/ sunt produse soft pirat; 69. CD sunt produse soft originale; 27. CD conțin înregistrări ce nu fac obiectul dreptului de autor, 819. CD/ sunt defecte și 1302. CD/ sunt neînregistrate.

S-a procedat, de asemenea, la efectuarea unei percheziții în sistem informatic asupra mediilor de stocare a datelor în format digital și pe unele dintre acestea s-au găsit directoare și fișiere al căror conținut interesează prezenta cauză.

Din adresa nr.294/1463 din 30.03.2006 a Oficiului de Poștă A rezultă că în perioada ianuarie 2005-februarie 2006 inculpatul a expediat,în diverse orașe ale țării, la mai mulți destinatari, un nr. de 86 colete, valoarea declarată fiind cea minimă de 1 RON, iar conținutul era "diverse". În realitate, prin această modalitate inculpatul a expediat CD-uri și -uri pirat. De asemenea, inculpatul și-a deschis pe internet un site dat.tk. pe care a afișat o listă cu filme și a trecut nr. său de telefon pentru eventualele contacte. Filmele trecute pe listă erau copiate de pe internet.

Faptele inculpatului astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracțiunile de oferire, distribuire, deținere în scopul distribuirii de mărfuri pirat în scop comercial, în formă continuată prevăzută de art.139/6 alin.2,3 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și promovare de mărfuri pirat prin orice mijloc sau în orice mod, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, în formă continuată, prevăzută de art.139/6 alin.5 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În cursul urmăririi penale, pentru a beneficia de dispozițiile art.143/1 alin.2 din Legea nr.8/1996, inculpatul a formulat un denunț împotriva numitului, ceea ce a condus la cercetarea acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.139/6 alin.2,3 și 5 din Legea nr.8/1996, fiind întocmit rechizitoriul la 19.03.2007.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului,care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor.

În limitele legale ale pedepselor tribunalul l-a condamna pe inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare în baza art.139/6 alin.2,3 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.143/1 alin.2 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 și la 3 luni închisoare în baza art.139/6 alin.5 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.143/1 alin.2 din Legea nr.8/1996 modificată prin OUG nr.123/2005.

Văzând că faptele au fost comise de inculpat înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, aflându-se în situația concursului real de infracțiuni prevăzut de art.33 lit. a Cod penal, tribunalul în baza art.34 lit. b Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare fără aplicarea vreunui spor.

Ca o consecință a condamnării tribunalul, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a,b Cod penal,cu excepția dreptului de a alege, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal. În opinia primei instanțe dreptul de a alege trebuie recunoscut acestuia în virtutea dispozițiilor art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Văzând că pedeapsa aplicată este închisoarea de 1 an și 6 luni, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o bună conduită în familie și societate anterior comiterii acestei fapte, a făcut demersuri pentru găsirea unui loc de muncă în străinătate, obținând dreptul de rezidență în Spania, a avut o atitudine cooperantă, recunoscând comiterea faptelor pe care le regretă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată în fața instanței, deși locuiește în Spania, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art.52 Cod penal, va putea fi atins în cazul acestuia și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate. În aceste condiții prima instanță a reținut că persoana inculpatului și comportamentul lui creează convingerea că reeducarea se va realiza prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, astfel că a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.

În baza art.82 Cod penal a fixat inculpatului un termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei aplicate deci 3 ani și 6 luni.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în timpul termenului de încercare, situație în care se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În cauză s-au constituit părți civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu suma de -,35 lei, prejudiciu care reprezintă prețul de vânzare al produselor originale pe piața internă; RO- -Romanian cu suma de 30824,64 lei, sumă în care sunt incluse costurile de producție ale suportului respectiv și roialitățile către casa producătoare; cu suma de 29442 lei; cu suma de 27787 lei; Electronic Arts cu suma de 9183 lei; cu suma de 2994 lei.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a fost de acord cu repararea prejudiciului și principiul disponibilității, specific legii civile, care este incident în cadrul procesului penal pentru soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță, în baza art.14,346 Cod procedură penală a admis acțiunile civile exercitate de părțile civile și în baza art.998 cod civil a obligat inculpatul să plătească acestora sumele cu care s-au constituit părți civile, respectiv cele susmenționate.

În baza art.118 lit. b Cod penal a confiscat, în vederea distrugerii 13553 CD-uri și -uri înaintate la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor cu adresa nr.60/20.02.2006 a IPJ A, Serviciul de cercetări penale, aflate la această instituție.

În baza art.118 lit. b Cod penal a confiscat de la inculpat în vederea distrugerii următoarele bunuri: 13553 CD -uri și -uri înaintate la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor cu adresa nr.60/20.02.2006 a IPJ A, Serviciul de cercetări penale, aflate la această instituție.

A confiscat de la inculpat următoarele bunuri: marca 7200.7de 120 Gb, model ST -AS, cu seria 3JT2VRAN; marca 1600seria -O, de 160Gb; Maxtor model 6L250SO, seria -, de 250GB; marca, seria - 13A011, care se află depuse în Camera Corpuri delicte a IPJ A cu dovada Seria C nr.- din 13.07.2006.

A confiscat de la inculpat următoarele bunuri: 1 imprimantă HP 5150 seria - cu cablu de alimentare; 80 A4 autocolante cu model de etichetă pentru CD; 300 plicuri de hârtie de culoare albă model pentru CD; 25 carcase din plastic de culoare neagră model pentru, bunuri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ A, depuse cu dovada Seria D nr.11760 din 20.02.2006.

Împotriva SP nr. 282/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând desființarea hotărârii și în rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art.139/6 alin.2,3,5 din 8/96, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, în art.139/6 alin.2,3,6 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.136/6 alin.5 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, și cu aplicarea art.33,34

Cod Penal

Apelul parchetului este fondat.

Analizând sentința penală apelată în raport cu solicitările formulate de către parchet și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că inculpatul, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.139/6 alin.2,3,5 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2

Cod Penal

Prin sentința penală nr. 282/23.09.2008, hotărâre atacată cu apel d e către parchet, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea a două fapte, respectiv infracțiunile prev.de art.139/6 alin.2,3 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.143/1 alin.2 din 8/1996 și infracțiunea prev.de art. 139/6 alin.5 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.143/1 alin.2 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005.

Instanța a dispus deci, condamnarea inculpatului pentru două fapte în formă continuată, deși prin rechizitoriu acesta a fost trimis în judecată pentru o singură faptă în formă continuată. Această încadrare dată de către instanță, este o încadrare corectă, faptele prev.de art.139/6 alin.2,3 din 8/1996 modificată, și art.139/6 alin.5 din aceeași lege, modificată prin OUG.123/2005, fiind infracțiuni distincte, respectiv oferirea, deținerea, distribuirea în scop comercial al unor mărfuri pirat, și infracțiunea de promovare de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace electronice, dar instanța trebuia să dispună potrivit art.334 C.P.P. schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, cu încadrarea juridică corectă dată de către instanță.

Sub acest aspect apelul parchetului este fondat, urmând ca după desființarea hotărârii să se dispună schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu în cele două infracțiuni menționate anterior.

De asemenea, apelul declarat de către parchet este fondat și sub aspectul nereținerii dispozițiilor art.139/6 alin.6 din 8/1996, modificată, în privința infracțiunii de oferire, deținere, distribuire în scop comercial a unor mărfuri pirat, în formă continuată, prin consecințele deosebit de grave aduse titularilor de drepturi, pagube care au fost constatate de către instanță, iar inculpatul a fost obligat la plata acestor despăgubiri civile, către titularii de drepturi și a căror valoare depășesc suma de 200.000 lei.

În consecință, urmează ca la încadrarea juridică să se facă aplicațiunea dispozițiilor art.139/6 alin.6 din 8/1996, în privința infracțiunii prev.de art.139/6 alin2 și 3 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005.

Instanța va mai reține în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c Cod Penal, având în vedere atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal, precum și faptul că acesta este la primul contact cu legea penală. De asemenea, la individualizarea pedepselor se va avea în vedere, așa cum a solicitat și parchetul, a reținerii dispozițiilor art.143/1 alin.2 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, având în vedere că inculpatul a facilitat identificarea numitului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 138/6 alin.2,3 și 5 din 8/1996.

În consecință, în baza art.379 pct.2 lit.a C.P.P. va fi admis apelul parchetului sub aspectele indicate și în baza art.139/6 alin.2,3,6 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.143/1 din aceeași lege și cu aplicarea art.74 lit.a și c și Cod Penal art.76 lit.c Cod Penal- prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.139/6 alin.5 din 8/1996, modificată prin OUG.123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.143/1 alin.2 din aceeași lege și cu aplicarea art.74 lit.a și c și Cod Penal art.76 Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, la 2 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b se Cod Penal vor contopi pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, iar în baza art.81 și 82.Cod Penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu fixarea unui termen de încercare de 4 ani.

Față de persoana inculpatului, care este fără antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei stabilite, în condițiile în care sunt întrunite condițiile legale prev.de art.81

Cod Penal

Celelalte dispoziții ale hotărârii urmează a fi menținute.

Potrivit art. 192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.2, lit.a C.P.P. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva SP nr. 282/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, desființează hotărârea și rejudecând condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29 august 1982 în A, domiciliat în A,-, CNP. -, în baza art. 139/6 alin.2,3, și 6 din 8/96 modificată prin OUG. 123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.143/1 alin.2 din aceeași lege și cu aplicarea art.74 lit.a și c și Cod Penal art.76 lit.e Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 139/6 alin.2,3, și 6 din 8/96 modificată prin OUG. 123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 p, la:

-2 ani închisoare, pentru infracțiunea de oferire, distribuire, deținere în scop comercial, în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 139/6 alin.5 din 8/96 modificată prin OUG. 123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.143/1 alin.2 din aceeași lege și cu aplicarea art.74 lit.a și c și Cod Penal art.76 lit.e Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 139/6 alin.2,3,5 din 8/96 modificată prin OUG. 123/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 p, condamnă pe același inculpat, la:

-2 luni închisoare, pentru infracțiunea de promovare de mărfuri pirat, prin orice mijloc sau orice mod, inclusiv prin utilizarea de mijloace electronice de comunicare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod Penal, contopește pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata și în condițiile art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege și face aplicarea art. 71 alin.5

Cod Penal

În baza art.81 Cod Penal, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate ți în baza art.82 fixează Cod Penal un termen de încercare de 4 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83

Cod Penal

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu părțile.

Pronunțată în ședință publică azi 27 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky

- - G -

GREFIER

- -

RED: VI/22.04.2009

Dact: 2 exempl/ 23 aprilie 2009

Primă instanță: Tribunalul Arad

Jud:.

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Timisoara