Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 49/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2897/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.49/
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.620/A/13.XI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-inculpat, pentru care a răspuns apărătorul ales -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.56.303/04.2010, și intimatul-parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.15 Cod procedură penală, arată că a fost împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, întrucât, de la momentul comiterii infracțiunii prevăzută de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, au trecut 4 ani, 6 luni și 8 zile, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale și, pe fond, în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.g Cod procedură penală cu aplicarea art.122 lit.e Cod penal și art.124 Cod penal, încetarea procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 531 din 30. 06. 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosar nr-, în baza art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a -II- a, lit. b) și lit. c) Cod penal.
A respins acțiunea civilă formulate de partea civilă SC 2S -, cu sediul în B, Șoseaua nr.12, sector 1, ca inadmisibilă.
În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B nr.9923/P/2005 din data de 19.02.2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de liberate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere CEC fără a avea disponibil suficient prev. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934.
În cuprinsul actului de sesizare al instanței, s-a reținut că, începând cu anul 2003, între partea civilă SC 2S 99 SRL și SC Com, al cărui administrator era inculpatul, s-au desfășurat relații comerciale, care au continuat și cu societățile SC Interior SRL și SC Press ProdD. SRL, care au același administrator, inculpatul.
În perioada martie-iunie 2005, la solicitarea inculpatului, partea civilă a livrat marfă (gresie și faianță) către SC Interior SRL și SC Press ProdD. SRL, în acest sens fiind emise de către partea civilă mai multe facturi fiscale, în valoare totală de 150.000 lei.
În luna iunie, inculpatul a înmânat reprezentantului SC 2S 99 SRL, martorul, fila CEC seria - 303 nr.- cu titlu de garanție. Fila CEC nu era completată decât la rubricile "semnătura trăgătorului" și "ștampila" SC Press ProdD. SRL. La momentul înmânării filei CEC, inculpatul a solicitat să nu fie introdusă la plată, deoarece suma datorată urma să fie plătită prin ordin de plată în luna iulie 2005. Cele două societăți administrate de către inculpat au achitat doar parțial valoarea facturilor.
În luna august, inculpatul a solicitat părții civile un termen pentru achitarea sumei restante, comunicând în același timp că în cazul în care partea civilă nu poate aștepta pentru a se efectua toate plățile, se poate returna marfa în orice moment. Partea civilă a dat curs acestei propuneri, așteptând efectuarea plăților înainte de a proceda la prezentarea filei CEC la plată.
În luna septembrie 2005, întrucât inculpatul, prin societățile pe care le administra, avea o datorie către partea civilă în cuantum de 81.457,31 lei, reprezentanții SC 2S 99 SRL au completat fila CEC seria - 303 nr.- la rubrica data emiterii (13.09.2005) și suma (81.457,31 lei) iar la data de 14.09.2005 au introdus-o la plată la BRD-Sucursala. Fila CEC a fost refuzată la plată la plată pe motiv "CEC emis de un trăgător aflat în interdicție, CEC-ul aparține unui set de documente retrase, lipsă totală de disponibil".
În raport de materialul probator administrat în cauză respectiv, plângerea SC 2S 99 SRL, declarațiile martorului, declarațiile inculpatului, facturi fiscale, raport de constatare tehnico științifică nr.-/10.03.2008, fila CEC seria - 303 nr.-, adresele II/4/1179/01.03.2006 și II/4/1178/01.03.2006 ale BNR Direcția Stabilitate Financiară, adresa nr.0403/18.02.2008 a BRD, copii înscrisuri și facturi fiscale, încheierea din 20.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 B, fișa de cazier a inculpatului, instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa și l-a condamnat, conform dispozitivului sentinței penale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B și inculpatul, motivate fiind în scris și susținute oral la termenul de judecată, pentru inculpat prin apărător ales.
In apelul parchetului s-a solicitat desființarea în parte a sentinței penale apelate și rejudecând în fond, să se dispună pronunțarea unei noi hotărâri în care să se aibă în vedere faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în termenul de încercare de 4 ani al pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1052/22. 04. 2002 Judecătoriei sectorului 5 B,definitivă prin decizia penală nr. 2465/16. 12. 2002, executarea pedepsei mai sus-menționate fiind suspendată cu supraveghere, în condițiile în care infracțiunea în prezenta cauză a fost săvârșită în luna iulie 2005.
In consecință, s-a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare menționate mai sus și cumularea acesteia cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză.
In apelul declarat de către inculpat, s-a solicitat în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. 2 lit. a) rap la art. 10 alin. 1 lit.1Cod procedură penală, arătându-se că în raport de gradul de pericol social concret al infracțiunii, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ constituie o măsură mai adecvată decât o sancțiune penală sau să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, în sensul că infracțiunea nu a fost săvârșită cu intenție, partea vătămată a avut cunoștință că fila CEC, la momentul emiterii sale nu avea acoperire, fiind înmânată cu titlu de garanție, aspect cunoscut și recunoscut de către partea civilă, prin urmare, inculpatul nu a săvârșit fapta cu vinovăție.
Prin decizia penală nr. 1510/A/13.11.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 B, a desființat, în parte sentința penală nr. 531/30.06.2006 a Judecătoriei Sector 6 B, în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 259/1934 în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și în baza acestui text de lege a condamnat pe inculpatul cu la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 864alin. 1 Cod penal rap. la art. 83 Cod penal a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1052/22.04.2002 a Judecătoriei Sector 5 B, definitivă prin decizia penală nr. 2465/16.12.2002 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală și a dispus ca inculpatul să execute 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a reținut că, în mod corect, instanța de fond,în raport de materialul probator administrat în cauză respectiv, plângerea SC 2S 99 SRL, declarațiile martorului, declarațiile inculpatului, facturi fiscale, raport de constatare tehnico științifică nr.-/10.03.2008, fila CEC seria - 303 nr.-, adresele II/4/1179/01.03.2006 și II/4/1178/01.03.2006 ale BNR Direcția Stabilitate Financiară, adresa nr.0403/18.02.2008 a BRD, copii înscrisuri și facturi fiscale, încheierea din 20.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 B, fișa de cazier a inculpatului, a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa și l-a condamnat, conform dispozitivului sentinței penale, cuantumul pedepsei și modalitatea de executare fiind judicios individualizate, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
În mod eronat însă, instanța de fond a omis faptul că infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani al pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin 1052/22.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală nr. 2465/16.12.2002 a Curții de Apel București, respectiv, infracțiunea fiind săvârșită în cursul lunii iunie 2005, prin urmare, instanța de fond trebuia să revoce pedeapsa de 2 ani închisoare și să o cumuleze cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aspect care a fost remediat de către Tribunal, prin schimbarea încadrării juridice si reținerii prevederilor art. 37 lit. a) Cod penal și a aplicării ulterioare a prevederilor art. 864alin. 1 Cod penal rap. la art. 83 Cod penal.
Tribunalul a respins apelul declarat de către inculpat pentru următoarele considerente:
Infracțiunea de emitere a unui CEC fără acoperire astfel cum este reglementată în baza art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 presupune emiterea unui CEC fără a avea disponibil suficient în cont, aspect care este cunoscut și de către partea vătămată pentru că altfel, necunoașterea de către partea vătămată a acestui aspect ar conduce la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune astfel cum este reglementată în art. 215 alin. 1, 4 Cod penal, prin urmare, nu a fost luată în vedere achitarea inculpatului ca urmare a lipsei unui element constitutiv respectiv, a vinovăției, el având reprezentarea faptului că acel CEC nu are acoperire în cont la momentul emiterii.
De asemenea, Tribunalul a respins solicitarea inculpatului de achitare în baza art.11 alin. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit.1Cod procedură penală cu consecința aplicării unei sancțiuni administrative în condițiile în care infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, față de o infracțiune anterioară similară celei prezente (înșelăciune prin emitere de CEC fără acoperire) fapt ce denotă din partea inculpatului nărăvire infracțională, astfel că, s-a impus executarea pedepsei în regim de detenție.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul, invocând, în condițiile art. 38510alin. 21Cod procedură penală cazul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 15 Cod procedură penală.
În motivare, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a arătat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale întrucât, de la data comiterii infracțiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 au trecut 4 ani, 6 luni și 8 zile astfel că, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală rap. la art. 122 alin. 1 lit. e) Cod procedură penală și art. 124 Cod procedură penală urmează să se dispună încetarea procesului penal.
Examinând legalitatea și temeinicia decizie penale atacate, potrivit dispozițiilor 38510alin. 21cu referire la art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 15 Cod procedură penală, caz care se ia în considerare și din oficiu atunci când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, Curtea constată:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul 9923/P/2005 din 19.02.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B pentrusăvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului,fiind acuzat că, în luna iunie 2005, în calitate de administrator al societății comerciale SC INTERIOR SRL și PRES PRODD. SRL, a înmânat reprezentantei SC 2S -, ca garanție pentru plata mai multor livrări de gresie și faianță, fila CEC seria - 303 nr. -, care cuprindea doar semnătura trăgătorului și ștampila.
Întrucât plata nu a fost efectuată, în luna septembrie 2005, reprezentanții societății creditoare au completat fila CEC la rubrica data emiterii (13.09.2005) și suma - 81.457,31 lei și au introdus-o, la data de 14.09.2005, la plată la BRD - Sucursala, fiind refuzată pentru lipsa totală de disponibil, CEC emis de trăgător aflat în interdicție.
Faptele prezentate în actul de inculpare au fost reținute ca dovedite de către instanța fondului care a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 luni, privativă de libertate, și a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă promovată de SC 2S -.
În acest sens, s-au avut în vedere declarațiile martorului, adresa emisă de SC INTERIOR SRL, din 11.08.2005, concluziile raportului de constatare tehnico - științifică -/10.03.2008, adresa II/4/1179/01.03.2006 a BNR - Direcția Stabilitate Financiară din care rezultă că în perioadele 07.02.2003 - 07.02.2004 și 17.02.2005 - 14.09.2006, față de societatea administrată de inculpat s-a instituit interdicția de a emite CEC-uri.
S-a mai reținut că, fapta inculpatului, care în luna iunie 2005 emis fila CEC seria - 303 nr. -, către SC 2S - pentru datorita aparținând SC PRES PRODD. SRL, de 223.135.786 lei, deși nu avea la tras, BRD - Sucursala - disponibil suficient, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.
Inculpatul nu a fost audiat, a lipsit de la judecata în fond deși a avut un termen în cunoștință și apărător ales până la ultimul termen de judecată (când contractul de asistență juridică a încetat), a lipsit de la judecata în apel când a beneficiat de asistență juridică în mod ales care a susținut, în principal, lipsa de vinovăție și în subsidiar, lipsa pericolului social al faptei pentru care a fost condamnat cu consecința achitării sale.
Tribunalul a admis apelul parchetului și a revocat suspendarea executării sub supraveghere a unei pedepse de 2 ani închisoare stabilită în mod definitiv, urmare a încălcării de către inculpat a dispozițiilor art.864alin.1 rap. la art. 83 Cod penal, în termenul de încercare (de 4 ani) ce a fost instituit.
În mod nelegal însă a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat prin aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal privind starea de recidivă postcondamnatorie,întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale pentru existența celui de-al doilea termen al recidivei, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr.59/1934 nefiind pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat fiind reținută atât vinovăția sa cu privire la fapta de emitere a CEC-ului fără a avea disponibil suficient, cât și existența condițiilor prev. de art. 17 Cod penal pentru ca aceasta că constituie infracțiune.
Curtea observă că, în recursul său, inculpatul nu a mai susținut chestiunea vinovăției sale, renunțând la beneficiul instituit de art. 13 Cod procedură penală privind dreptul de a cere continuarea procesului penal pentru a-și demonstra nevinovăția, fără ca prin această cerere să piardă beneficiul prescripției, în caz că s-ar stabili totuși, vinovăția sa.
Inculpatul a invocat prescripția răspunderii penale, cauză de stingere a obligației de a suporta consecințele penale ale faptei săvârșite,ca efect al trecerii unui interval de timp, determinat prin dispoziții legale.
Potrivit art. 122 alin. 1 lit. e) Cod penal, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni,dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă
Din toate actele și lucrările dosarului, referindu-ne și la declarația reprezentanților societății ale cărui drepturi patrimoniale au fost lezate, data săvârșirii infracțiunii este situată în luna iunie 2005, dată când în mod necontestat, inculpatul a înmânat fila CEC cu titlu de garanție a unei plăți viitoare. Fila CEC era informă, lipsindu-i mențiunile esențiale - fapt ce ar pune în discuție și încadrarea juridică în art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, dar, tot la fel de necontestat, potrivit adresei BNR din 01.03.2006, în luna iunie 2005, societatea administrată de inculpat nu avea de tras, disponibilul necesar.
În raport cu data reținută ca fiind a comiterii faptei, iunie 2005, termenul de prescripție specială a răspunderii penale a inculpatului, de 4 ani și 6 luni, la data judecării recursului este împlinit (prescripția operând astfel independent de numărul întreruperilor, termenul maxim fixat de art. 124 Cod penal fiind expirat).
Împlinirea termenului prevăzut de lege are drept consecință aceea că prescripția își produce în mod automat efectul, înlăturând posibilitatea aplicării sancțiunii de drept penal.
În speță, existența cauzei generale de înlăturare a răspunderii penale, respectiv prescripția, impune obiectiv a se constata încetarea procesului penal și în consecință a se admite recursul inculpatului în temeiul cazului de casare invocat, prev de art. 3859alin. 1 pct. 15 Cod procedură penală, întrucât există o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului.
Drept pentru care, Curtea în temeiul art.38515pct.2 lit. d) Cod de procedură penală, va admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.620/A/13.XI.2009 a Tribunalului București - Secția II-a penală, din Dosarul nr-.
Va casa, în parte, atât decizia penală, cât și sentința penală nr.531/30.VI.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 B, din Dosarul nr-, și în fond, rejudecând:
În temeiul art.11, punctul 2, litera b, Cod procedură penală, raportat la art.10 alin. 1, lit. g) cu aplicarea art.122 alin. 1 lit. e) alin.2, Cod penal, raportat la art.124, Cod penal, va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul, pentru infracțiunea de emitere a unei file CEC, fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art.84, alin. 1, pct. 2 din Legea nr.59/1934, ca efect al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedurii penale vor rămâne în sarcina statului inclusiv cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului declarat de apelantul-intimat-inculpat.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale privind cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului Ministerului Public, precum și ale sentinței penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit. d) Cod de procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.620/A/13.XI.2009 a Tribunalului București - Secția II-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și Sentința penală nr.531/30.VI.2009 a Judecătoriei Sectorului VI, B, din Dosarul nr-, și în fond, rejudecând:
În temeiulart.11, punctul 2, litera b, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin. 1, litera g, cu aplicarea art.122, alin. 1, litera e, alin.2, Cod penal, raportat la art.124, Cod penal, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul, pentru infracțiunea de emitere a unei file CEC, fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art.84, alin. 1, punctul 2 din Legea nr.59/1934, ca efect al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedurii penale, rămân în sarcina statului inclusiv cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului declarat de apelantul-intimat-inculpat.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale privind cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului Ministerului Public, precum și ale sentinței penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.1.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. - / 18.01.2010
Dact./ 25.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. / Judecătoria Sector 6
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Cristina