Infracțiuni la legea privind combaterea terorismului (legea 535/2004). Sentința 110/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR. 110/2009

Ședința publică de la 29 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

Grefier - -

-Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat prin:

- procuror

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 7/23.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția penală în dosarul nr-, formulată de condamnata, domiciliată în S-M,-, jud. S

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat - apărător desemnat din oficiu pentru revizuienta, lipsind aceasta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța din oficiu, în temeiul art. 403 Cod pr. penală pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnata.

Reprezentantul parchetului față de împrejurarea că în cererea formulată de revizuentă nu a identificat nici un motiv din cele prevăzute de art. 394 Cod proc. penală, solicită respingerea ei ca inadmisibilă.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că motivul invocat se încadrează în cel prevăzut de art. 394 lit. a Cod proc. penală.

Față de cele de mai sus, instanța rămâne în pronunțare cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, condamnata a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 7/23.01.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3830/21.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

În motivarea cererii, revizuienta a susținut în esență că obligarea sa la plata despăgubirilor civile, a amenzii administrative și a cheltuielilor judiciare este nedreaptă, deoarece beneficiază doar de o indemnizație lunară de handicap în sumă de 234 lei, iar dacă instanța de recurs ar fi cunoscut venitul său real, nu ar fi obligat-o la plata acestora.

După efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399.pr.pen. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iuliaa înaintat acestei instanțe cererea revizuientei, împreună cu concluziile de respingere a acesteia ca inadmisibilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA la data de 04.09.2009 sub nr-.

În susținerea cererii, revizuienta a depus la dosar înscrisuri, respectiv certificat de încadrare în grad de handicap(fila 30) și dispoziția nr. 5400/11.09.2009 a Consiliului Județean SMp rivind stabilirea drepturilor - prestații sociale(fila 31).

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/23.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 38 din Legea nr. 535/2004 cu apl. art. 41 al. 2.pen. și a art. 37 lit. a pen.

În baza art. 83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1156/28.06.2001 a Judecătoriei Bistrița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 621/R/15.10.2002 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpata urmând să execute 3 ani și 6 luni închisoare.

Instanța a interzis inculpatei drepturile civile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

Inculpata a fost obligată la despăgubiri civile, după cum urmează: 411,71 lei către partea civilă Serviciul Român de Informații - 0573 S M; 826 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean S M; 1182,901 lei către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" S

În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea telefonului mobil marca Siemens A 75, cod -, a cartelei telefonice seria - care corespunde postului telefonic 0729/-, a telefonului marca Siemens A 50 cod - și a cartelei telefonice Smart seria - cu numărul de apel 0727/-, bunuri ridicate de la inculpată.

S-a reținut, în esență, că în perioada 4.02.2005 - 3.08.2006, inculpata a apelat de pe telefonul său mobil, de 9 ori Serviciul de Urgență 112 S M, alarmând, fără motiv întemeiat, organele specializate cu privire la existența unor bombe amplasate în incinta Tribunalului Satu Mare și Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Urmare cercetărilor efectuate de echipajele specializate ale Serviciului Român de Informații, IPJ S M și Serviciului de Ambulanță Județean S M, s-a constatat că alarmele au fost false.

În cursul judecății, deși inculpata a fost citată, inclusiv cu mandat de aducere, a refuzat să se prezinte la proces, neputând fi audiată.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică ce atestă că inculpata prezintă o structurare dizarmonică paranoidă reactivă la conflict prelungit, cu episoade depresive în antecedente, însă are în general discernământul păstrat, acesta putând fi parțial diminuat, în condiții de stres.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a constatat că fapta există, a fost comisă cu vinovăție și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate prev. de art. 38 din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

S-a considerat ca fiind irelevantă, sub aspect probatoriu, adresa comunicată de România SA, care atestă că de la postul telefonic nr. 0729/- nu s-a efectuat nici un apel telefonic în perioada 7.02.2006 - 7.03.2006, câtă vreme urmare a utilizării tehnicii goniometrice, s-a localizat poziția de unde s-a folosit acest post telefonic și s-a constatat că terminalul folosit la activarea acestui post telefonic corespundea cu cel al telefonului mobil ridicat de la inculpată, având cartela cu numărul 0729/-.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 18 și 14 Cod procedură penală, dar și pct. 10 și 17 din același cod.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 181Cod penal, deoarece fapta săvârșită de inculpată nu a avut urmări grave, iar esențială pentru aprecierea gradului de pericol social al faptei este starea de sănătate a inculpatei.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a atestat că inculpata prezintă o structurare dizarmonică paranoidă reactivă la conflict prelungit, cu episoade depresive în antecedente, însă are discernământul păstrat, acesta putând fi parțial diminuat în condiții de stres.

Din probele de la dosar rezultă că inculpata avea mai multe procese pe rolul instanței, posibil factor de stres pentru aceasta.

Din referatul medical aflat la dosarul cauzei rezultă că necesită tratament continuu și prezintă dependență socio-familială, iar certificatul de încadrare în gradul doi de handicap atestă că necesită protecție specială.

Toate aceste elemente duc la concluzia că pericolul social concret al faptei săvârșite se situează sub pericolul social generic avut în vedere de legiuitor atunci când a incriminat fapta ca infracțiune.

Admițând recursul inculpatei pentru aceste considerente, instanța de control judiciar a casat sentința curții de apel, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu referire la art. 181Cod penal a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 38 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 182alin. 3 și art. 91 Cod penal a fost aplicată sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Potrivit art. 394 al. 1 lit. a pr.pen. - invocat de revizuientă în susținerea cererii sale - hotărârile judecătorești definitive pot fi atacate cu revizuire când se descoperă fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

De asemenea, conform art. 394 al. 2.pr.pen. cazul de la lit. a constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Textul legal face referire expresă la fapte și împrejurări(thema probandum -obiectul probațiunii), care în accepțiunea legiuitorului urmează să fie noi, necunoscute de instanță la momentul soluționării fondului cauzei, iar nu la posibilitățile de plată ale celui în cauză, care nu au nici o legătură cu împrejurările ce trebuie stabilite în cadrul unui proces penal.

Astfel, pe de o parte, se constată că aspectele invocate în prezenta cerere de revizuire au fost cunoscute de instanțele care s-au pronunțat pe fondul cauzei, iar pe de altă parte, aceste chestiuni nu pot constitui fapte și împrejurări noi, în accepțiunea art. 394 al. 1 lit.a pr.pen. pentru a constitui temeiul acestei căi extraordinare de atac.

Sancțiunile cu caracter penal, despăgubirile civile și cheltuielile judiciare se stabilesc independent de posibilitățile de plată ale celui în cauză, iar existența unor venituri insuficiente pentru achitarea acestora nu poate constitui un motiv pentru revizuirea unor hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Raportat la aceste considerente, Curtea reține că prin promovarea revizuirii, se urmărește practic o exonerare a condamnatei de la obligațiile pecuniare stabilite în sarcina sa, fapt inadmisibil în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 394 al. 1 lit. a și al. 2.pr.pen. și nefiind incident nici unul din celelalte cazuri de revizuire stipulate de art. 394.pr.pen. Curtea constată că cererea de revizuire formulată de condamnată este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, conform prevederilor art. 403 al. 3.pr.pen.

În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. revizuienta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 403 al. 3 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata, domiciliată în S M,- A, jud. S M, privind revizuirea sentinței penale nr. 7/23.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția penală în dosarul nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă revizuienta la plata sumei de 280 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.09.2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red./Tehnored.

2 ex./16.10.2009

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind combaterea terorismului (legea 535/2004). Sentința 110/2009. Curtea de Apel Alba Iulia