Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 6/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 6/A/2009

Ședința publică din 22 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței penale nr. 247/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații intimați asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat și apărător ales, avocat, lipsă fiind părțile civile intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpați, avocat, solicită instanței să ia act de încetarea mandatului său, prin prezentarea apărătorului ales și acordarea onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța ia act de încetarea mandatului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații intimați, avocat, prin prezentarea apărătorului ales al acestora, avocat.

Inculpații intimați, și declară că nu doresc să dea declarații.

Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului susține apelul sub aspectul netemeiniciei și nelegalității privind greșita achitare a inculpatului, având în vedere că cele două probe esențiale (înscrisuri) la care se face referire și în motivare ar dovedi participarea la săvârșirea infracțiunii și a inculpatului. Pentru aceste motive solicită admiterea apelului și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii și în sarcina inculpatului.

Apărătorul ales al inculpaților intimați, avocat, solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, având în vedere că la dosarul cauzei există decizia nr. 5/01.03.2005 prin care deleagă pe cei doi inculpați intimați și să se ocupe de activitatea magazinului. Solicită instanței să aibă în vedere și atitudinea sinceră a inculpaților.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită menținerea hotărârii instanței de fond.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 247/15 septembrie 2008 Tribunalului Alba, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 83 al. 1 lit. b din Legea 84/1998.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b/1 Cod penal au fost achitați inculpații și, față de care s-a extins acțiunea penală în cursul judecății pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 al. 1 lit. b din Legea 84/1998, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 83 al. 1 lit. b din Legea 84/1998.

În baza art. 18/1 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal s-a aplicat fiecărui inculpat o amendă administrativă de câte 200 lei.

În baza art. 14, 15 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil și art. 346 al. 2 Cod procedură penală a fost admisă în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă International prin reprez. legal. Civilă de Avocați " și Asociații" și au fost obligați inculpații și în solidar la plata sumei de 1.000 lei daune morale în favoarea acestei părți civile.

S-a constatat că partea vătămată AG prin mandatar autorizat SA nu s-a constituit parte civilă.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată de International împotriva inculpatului conform art. 346 al. 3 Cod procedură penală.

În baza art. 118 lit. d Cod procedură penală au fost confiscate 29 perechi încălțăminte tip sport și 49 costume sport purtând mărcile și aflate în custodia inculpatului.

În baza art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații și la câte 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Societatea comercială Mixt SRL S al cărei administrator era inculpatul are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate și a altor produse, societatea deținând un magazin în mun. S,- în care se comercializează în special obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte.

La data de 19.08.2006 organele de poliție au efectuat un control la acest magazin, ocazie cu care s-au depistat expuse la vânzare 29 perechi încălțăminte tip sport purtând mărcile "" și "" și 49 costume sport având aceleași mărci. Inculpatul nu a putut prezenta certificate de garanție sau calitate, declarând că au cumpărat aceste produse de la Complexul "Europa" B, sens în care au prezentat factură și chitanță fiscală care dovedește achiziționarea produselor.

Prin reprezentanții lor, părțile vătămate și International au formulat plângere penală împotriva inculpatului arătând că produsele menționate mai sus sunt contrafăcute și pot fi achiziționate numai de la distribuitori oficiali, iar produsele nu prezintă caracteristicile produselor originale ale acestor mărci.

Această stare de fapt rezultă din plângerile părților vătămate, procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție cu ocazia controlului, facturile fiscale, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Audiat în cursul judecății, inculpatul a arătat pe de o parte faptul că nu a avut cunoștință că mărfurile sunt contrafăcute câtă vreme i s-au eliberat din Complexul Europa facturi, chitanțe și nu a putut să își dea seama de faptul că produsele nu erau originale. A mai arătat că nu s-a ocupat de activitatea magazinului, împuternicindu-i pe fiica ca și pe ginerele său să se ocupe de gestiunea magazinului și aprovizionare, sens în care a depus la dosar Decizia nr. 5/1 martie 2005 (fila 64).

Aceleași aspecte le-au susținut și cei doi martori și -audiați la filele 72-73- în sensul că doar ei s-au ocupat din 2005 de funcționarea magazinului.

La termenul din 12 mai 2008, la solicitarea parchetului, instanța a admis cererea de extindere a procesului penal față de și pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, respectiv art. 83 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998.

Audiați fiind în calitate de inculpați de această dată cei doi au declarat că nu au avut cunoștință despre faptul că mărfurile sunt contrafăcute câtă vreme li s-au eliberat documente în urma achiziționării lor din Complexul Europa și câtă vreme și altor cumpărători li se eliberau aceste documente și cumpărau din acest complex mărfuri asemănătoare.

În raport de cele arătate, Tribunalul a constatat că fapta prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 nu a fost comisă de inculpatul care din anul 2005 nu s-a mai ocupat de aprovizionarea, gestionarea și administrarea magazinului, aceste atribuții fiind delegate celorlalți doi coinculpați așa cum rezultă din Decizia nr. 5/1 martie 2005 (fila 64).

Prin urmare, inculpatul nu a achiziționat mărfurile constatate ca fiind contrafăcute o ocazia controlului din 19 august 2006 și nici nu le-a pus în circulație prin vânzare în magazinul său și ca atare nu-i poate fi reținută vinovăția sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, fapta nefiind săvârșită de acesta, așa încât instanța urmează să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.

În ce-i privește pe inculpații și, aceștia au achiziționat mărfurile constatate ca fiind contrafăcute din Complexul Europa, pe care le-au expus la vânzare în magazinul Mixt S -depistate cu ocazia controlului, astfel că cei doi se face fiecare vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998.

Nu se poate reține că nu există latura subiectivă a infracțiunii câtă vreme aceștia puteau să constate că mărfurile sunt contrafăcute atât datorită semnelor exterioare cât și datorită diferenței de preț considerabile între produsele pe care ei le-au achiziționat și cele originale pe care orice comerciant este de la sine înțeles că le cunoaște.

Însă, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei și anume că atât cei doi inculpați cât și multe alte persoane achiziționează asemenea mărfuri din Complexul Europa, în raport de consecințele produse prin fapta lor -respectiv prejudiciu redus în dauna părților vătămate precum și în raport de atitudinea procesuală a acestora, persoana, vârsta și lipsa antecedentelor penale, Tribunalul a apreciat că fapta în conținutul ei concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că urmează să dispună achitarea celor doi inculpați conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală și conform art. 18/1 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal va aplica fiecăruia dintre inculpați o amendă administrativă de câte 200 lei.

La alegerea și dozarea acestei sancțiuni instanța a avut în vedere criteriile enumerate mai sus legate de fapta și persoana inculpaților, apreciind că scopul efectiv și moralizator al sancțiunilor penale poate fi atins în acest caz prin aplicarea acestei sancțiuni ce va avea caracter preventiv în viitor în sensul evitării comiterii acestor genuri de infracțiuni de către cei doi inculpați.

Sub aspectul laturii civile instanța va constata pe de o parte că AG prin reprezentantul său nu s-a constituit parte civilă iar pe de altă parte va constata întrunite condițiile răspunderii civile delictuale astfel că în baza art. 14, 15 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil și art. 346 alin. 2 Cod procedură penală va admite acțiunea promovată de partea civilă International prin reprez. legal. Civilă de Avocați " și Asociații" și va obliga inculpații și în solidar la plata sumei de 1.000 lei daune morale în favoarea acestei părți civile, apreciind că această parte civilă a suferit un prejudiciu moral prin atingerea adusă drepturilor de proprietate intelectuală exclusive prin fapta comisă de cei doi inculpați, suma fiind de natură să ofere o reparație echitabilă în raport de consecințele produse și fără a constitui o îmbogățire fără just temei pentru partea civilă.

Tribunalul a respins acțiunea civilă promovată de International împotriva inculpatului conform art. 346 al. 3 Cod procedură penală.

În baza art. 118 lit. d Cod procedură penală s-au confiscat 29 perechi încălțăminte tip sport și 49 costume sport purtând mărcile și aflate în custodia inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba susținând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, care a îndeplinit atribuțiile de administrator și a semnat acte de preluarea mărfurilor contrafăcute, iar în ce îi privește pe inculpații și au comis o infracțiune de pericol social ridicat pentru care trebuia să li se aplice o condamnare penală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut în mod corect vinovăția inculpaților și pentru infracțiunea prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 și s-a greșit când s-a pronunțat achitarea inculpatului considerându-se că fapta nu a fost comisă de acest inculpat.

Este dovedit că la data de 19 august 2006 în magazinul al cărui administrator era inculpatul, organele de poliție au depistat expuse spre vânzare 29 perechi încălțăminte tip sport purtând mărcile "" și "" și 49 costume sport având aceleași mărci, mărfuri care erau contrafăcute. S-a mai dovedit că în acea perioadă inculpații și se ocupau de activitatea magazinului, aceștia recunoscând faptele, însă pretinzând că nu au cunoscut că mărfurile nu aparțin acestor firme, însă aceștia au putut constata că mărfurile sunt contrafăcute.

Deși prima instanță a reținut că în acea perioadă inculpatul nu s-a mai ocupat de aprovizionarea, gestionarea și administrarea magazinului, delegând aceste atribuții celorlalți doi inculpați, bazându-se pe o decizie nr. 5/1.03.2005, depusă doar în fața instanței de inculpatul, această delegare de atribuții și lipsa oricărei vinovății a acestui inculpat nu este reală. Decizia nr. 5/1.03.2005 cuprinde date eronate în ce privește numirea ca gestionar a coinculpatului care, în perioada 1.03.2006 - 15.02.2007 nici nu era salariat al SC Mixt SRL (a se vedea nota de constatare a Gărzii Financiare). Vinovăția inculpatului este însă dovedită prin nota de recepție nr. 8 din 16.08.2006 (fila 20 dosar urmărire penală) care atestă recepția produselor contrafăcute, în care la rubrica "gestionar" apare semnătura inculpatului, deci, este fără dubiu că acest inculpat personal a achiziționat marfa contrafăcută și a introdus-o în gestiune.

Prin urmare, toți inculpații se fac vinovați de fapta imputată și au comis fapta de a pune în circulație mărfuri contrafăcute prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998.

În ce privește pericolul social al acestei fapte, pe care prima instanță l-a apreciat a nu fi al unei infracțiuni, Curtea constată că această apreciere este corectă în raport de cantitatea redusă de marfă contrafăcută, care a fost pusă în circulație și de persoana inculpaților, aflați la prima încălcare a legii penale, însă sancțiunea cu caracter administrativ are un cuantum redus, necorespunzător faptei comise.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul Parchetului, se va desființa sentința atacată sub aspectul temeiului juridic al achitării inculpatului, al răspunderii solidare a acestuia și a cuantumului sancțiunilor administrative aplicate și rejudecând, se va schimba temeiul juridic al achitării inculpatului din art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală în art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu aplicarea art. 181Cod penal și se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei; se va stabili și răspunderea solidară a acestui inculpat cu inculpații și la plata despăgubirilor civile; pentru inculpații și se va majora cuantumul amenzii cu caracter administrativ la suma de câte 1000 lei.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.

În temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în apel în cuantum de 300 lei, reprezentând 1/3 din suma integrală va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței penale nr. 247/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul temeiului juridic al achitării inculpatului, al răspunderii solidare a acestuia și a cuantumului sancțiunilor administrative aplicate inculpaților și procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

Schimbă temeiul juridic al achitării inculpatului, din art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, în art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală cu aplic. art. 181Cod penal.

Aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.

Stabilește răspunderea solidară a inculpatului cu inculpații și la plata despăgubirilor civile acordate părții civile International.

Stabilește cuantumul amenzilor administrative aplicate inculpaților și la 1000 lei.

Menține în rest toate celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpați, în cuantum de 300 lei, reprezentând câte 1/3 din suma integrală înscrisă pe delegație, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații și comunicare cu părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./12.02.2009

jud. fond -

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Elena Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 6/2009. Curtea de Apel Alba Iulia