Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 65/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 84/1998 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA Nr. 65

Ședința publică din 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Androhovici Daniela

JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 103 din 06 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 07 decembrie 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpaților să depună în scris concluzii vizând apelurile declarate, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică nr. 328/P/2008 din data de 21.07.2008, înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- la data de 29.07.2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, art. 834 al. 1 rap. la art. 780 al. 2 din Legea nr. 95/2006 și art. 834 al. 1 rap. la art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006, toate cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. și art. 33 lit. b pen. și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26.pen. rap. la art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, art. 26.pen. rap. la art. 834 al. 1 rap. la art. 780 al. 2 din Legea nr. 95/2006 și art. 26.pen. rap. la art. 834 al. 1 rap. la art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006, toate cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. și art. 33 lit. b pen,.

În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: societatea, cu sediul în statul SUA, a preluat prin cesiune drepturile și este titulara mărcii verbale, conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 48708/23.11.2001 emis de OSIM, care beneficiază de protecție pentru produse din clasa 5 pe teritoriul României, până la data de 23.11.2011; compania, cu sediul în, SUA, este titulară a drepturilor exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcii, precum și asupra mărcii tridimensionale reprezentând pilula, conform certificatelor de înregistrare emise de OSIM nr. 30535/1996 și 57805/2003, care beneficiază de protecție pentru produse din clasa 5 pe teritoriul României, până la datele de 25.11.2016 și 18.11.2013; în luna martie 2007, în urma anunțului postat pe internet de inculpatul, pe site-ul www.ro-run.ro/anunt_detaliu.php, uz personal-medicină, anunț 22010 cu trimitere la pagina pastile.110mb.com, acesta a comercializat pastile marca, și, pe care le achiziționase de la o persoană fizică titulară a adresei de e-mail -.com. (80 de pastile - 20 de cutii la prețul de 35 RON/cutie, revândute cu 70 RON/cutie) și de la numitul din I, pe care l-a cunoscut prin intermediul inculpatei (200 de pastile, ); în aceeași perioadă, inculpata l-a ajutat pe coinculpat să comercializeze medicamentele menționate prin înmânarea produselor clienților, încasarea prețului, expedierea prin intermediul unor firme de curierat a pastilelor solicitate; conform expertizei efectuate de specialiști din cadrul medicamentele comercializate de inculpat nu sunt produse autentice, tabletele și ambalajele fiind contrafăcute, iar tabletele și ambalajul constituie imitații ale unor produse medicamentoase originale; din adresa nr. 11195/15.11.2007 a Agenției Naționale a rezultă că produsele și sunt medicamente de uz uman și deținătorii autorizațiilor de punere în piață în România sunt și, sunt medicamente autorizate prin procedura centralizată și au autorizație de punere în piață în toate țările europene și se eliberează numai în farmacii; prin adresa nr. 5389/22.05.2008 Agenția Națională aac omunicat că produsul nu este un medicament autorizat de punere în piață și nu beneficiază nici de autorizația Comisiei Europene iar prin adresa nr. -/7.12.2007 OSIM a precizat că pe teritoriul României marca nu este înregistrată pentru produse farmaceutice.

S-a arătat că situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă:: adresa Agenției Naționale a ( 97, 113 ds. ), plângerile & și ( 20, 34 ds. ), corespondența electronică cu învinuiții și ( 125 - 139 ds. ), facturile și documentele bancare de expediție a banilor ( 140 - 142 ds. ), buletinele de expediție completate de învinuiți ( 140 - 142 ds. ), mandatele poștale ( 67-96 ds. ),certificatele de înregistrare a mărcilor "" și "" ( 31, 218 ds. ), declarațiile martorilor ( 194-211 ds. ), coroborate cu declarațiile învinuiților ( 10-18; 172-190 ds. ).

În cursul cercetării judecătorești Tribunalul Suceavaa procedat la audierea: inculpaților ( 24 ds. fd.) și ( 25 ds. fd.), martorilor din lucrări ( 48 ds. fd.) și ( 49 ds. fd.), precum și a martorului propus în circumstanțiere de către inculpați, declarațiile lor fiind consemnate și atașate la dosar.

În condițiile în care, pentru motivele obiectivate în procesele verbale întocmite în considerarea dispozițiilor art. 184 Cod procedură penală și depuse la dosar, organele de poliție competente s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a asigura prezența martorilor din lucrări și, la termenul de judecată din data de 01.04.2009 instanța de fond, înainte de a acorda cuvântul la dezbateri, a dat eficiență practică prevederilor art. 327 al. 3 Cod procedură penală.

Titularii mărcilor în discuție - & și, reprezentați de Societatea Civilă de Avocatură & B și-au materializat în scris poziția procesuală pe care au înțeles să o adopte în prezenta cauză pe latură civilă, aceștia emițând în concret pretenții bănești în cuantum de 4000 euro fiecare, din care câte 1000 euro reprezentând daune materiale, iar cu titlu de daune morale fiind solicitată suma de 3000 euro, cererile lor de constituire parte civilă aflându-se la 16-19 ds. fd.

pus la dispoziția instanței de către organul de urmărire penală conținând 14 folii a câte 4 bucăți pastile " 100", 11 folii a câte 4 bucăți marca "" și 26 folii a câte 2 bucăți pastile marca "" a fost înaintat la primirea dosarului spre păstrare la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Suceava ( 4 ds. fd.).

Prin sentința penală nr.103 din 6 aprilie 2009 Tribunalului Suceava, în baza art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01.04.1985 în municipiul S, cetățean român, CNP: -, student, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul S,-,. 52,. A,. 4, județul S, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, iar conform art. 834 al. 1 raportat la art. 780 al. 2 lit. a și art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de medicamente fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006.

În baza art. 33 lit. b pen. și art. 34 alin. 1 lit. a pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, pedeapsă rezultantă a cărei executare a fost suspendată condiționat, conform art. 81.pen. pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, calculat conform art. 82.pen, iar potrivit art. 359 al.1 s C.P.P.-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei aplicate în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71.pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b pen. pe durata executării pedepsei, iar conform art. 71 al. 5.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Prin aceeași sentință în baza 26.pen. raportat la art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 24.04.1982 în municipiul S, cetățean român, CNP: -, laborant, studii medii, necăsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul S,-,. 23,. B,. 12, județul S, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 de lei, pentru complicitate la infracțiunea de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată și în baza 26.pen. raportat la art. 834 al. 1 și art. 780 al. 2 lit. a, art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de punere în circulație de medicamente fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006.

În baza art. 33 lit. b pen. și art. 34 alin. 1 lit. d pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, pedeapsă rezultantă a cărei executare a fost suspendată condiționat, conform art. 81.pen. pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, calculat conform art. 82.pen, iar potrivit art. 359 al.1 s C.P.P.-a atras atenția acesteia asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei aplicate în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71.pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b pen. pe durata executării pedepsei, iar conform art. 71 al. 5.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. f pen. art. 84 al. 1 din Legea nr. 84/1998, art. 11 al. 1 lit. c, al. 2 din OUG nr. 100/2005 s-a dispus confiscarea de la inculpați și distrugerea, pe cheltuiala inculpaților, a următoarelor produse medicamentoase și ambalajelor:14 folii ce conțin 4 bucăți pastile marca 100, 11 folii ce conțin câte 4 bucăți pastile marca și 26 de folii ce conțin câte 2 bucăți pastile marca.

În baza art. 14, art. 346 al. 1.C.P.P. art. 998, art. 999, art. 1003.civ. art. 14 al. 1, 2 lit. din OUG nr. 100/2005 au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă a sumei de 3000 euro reprezentând daune-interese și către partea civilă. a sumei de 3000 euro cu același titlu, iar fiecare dintre ei la plata către stat a câte 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din materialul probator administrat în cauză următoarea situație de fapt:

În cursul lunii martie 2007 inculpatul a achiziționat de la două persoane fizice mai multe cutii de medicamente marca, și, respectiv 80 de pastile ( 20 de cutii) la prețul de 35 RON/cutie de la persoana fizică titulară a adresei de e-mail -.com. și aproximativ 200 de pastile marca, și de la numitul din I, pe care îl cunoscuse prin intermediul prietenei sale, inculpata. Față de acesta din urmă au efectuat cercetări în dosarul penal nr. 100/P/2008 al Parchetului de pe lângă pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, acesta fiind condamnat de altfel în dosarul nr- al Tribunalului Iași (conform minutei depuse la dosar de părțile civile).

În aceeași lună inculpatul a postat pe internet pe site-ul www.ro-run.ro/anunt_detaliu.php, uz personal-medicină, anunț 22010 cu trimitere la pagina pastile.110mb.com un anunț privind vânzarea medicamentelor menționate, el putând fi contactat prin telefon sau prin e-mail la adresa -.com. Potrivit martorilor, și, aceștia l-au contactat pe inculpat prin modalitățile arătate, comandând medicamente, expedierea făcându-se prin colet poștal sau prin firme de curierat. Conform adresei nr. 276/-.06.2008 a Direcției regionale de Poștă I - Oficiul Județean de Poștă S în luna martie și aprilie 2007 inculpatul a depus la S 6 mai multe colete prezentate în anexă iar un număr de 23 de mandate poștale au fost achitate post-restant inculpatului, în total 1902 lei.

După achiziționarea medicamentelor și pe tot parcursul comercializării lor, acestea au fost depozitate în locuința inculpatei, chiar și după ce inculpatul nu a mai domiciliat împreună cu coinculpata, cu ocazia percheziției efectuate la data de 25.09.2007 la adresa acesteia din municipiul S,-,. 23,. B,.12, fiind găsite 14 folii conținând 4 bucăți pastile marca 100, 11 folii conținând câte 4 bucăți pastile marca și 26 de folii conținând câte 2 bucăți pastile marca, o parte din medicamente fiind găsite în geanta acesteia. Cu privire la medicamentele găsite în geanta sa inculpata a declarat inițial că le uitase în geantă, iar ulterior că le folosea împreună cu inculpatul . Inculpata l-a ajutat pe să comercializeze medicamentele marca, și, fapt recunoscut de ambii inculpați, întâlnindu-se cu clienții, la rugămintea lui, atunci când acesta nu putea, mergând la firme de curierat pentru expedierea coletelor. Ambii inculpați au susținut că la același domiciliu s-a mai efectuat o percheziție în luna mai 2007 de S (Biroul de Combatere a Crimei Organizate) fiind găsite pastile marca care aparțineau inculpatului, efectuată însă în alt dosar din moment ce în prezentul dosar nu se regăsește procesul verbal de percheziție din luna mai 2007. Inculpatul a precizat în declarația sa că ulterior, deși a intenționat să nu se mai ocupe de comercializarea medicamentelor, a apelat de cinci ori la pentru a vinde 28 de pastile, fiind sunat de diverși clienți, el fiind plecat în B, iar din august 2007 nu a mai comercializat medicamente. Conform declarațiilor inculpaților cei doi s-au despărțit în luna iunie 2007, inculpatul plecând în municipiul B, lăsând la domiciliul lui pastilele găsite cu ocazia percheziției din luna septembrie 2007.

Comercializarea medicamentelor marca și de către inculpat este confirmată și de corespondența electronică purtată de acesta cu un reprezentant al părții civile care a comandat pastile marca de la inculpat.

Conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 48708/23.11.2001 emis de OSIM titularul mărcii protejate pe teritoriul României este firma (care a cesionat drepturile sale părții civile ). Echipa tehnică pentru Protecția Globală a Produselor din cadrul a întocmit un raport de cercetare științifică potrivit căruia medicamentele și ambalajele acestora marca, obținute de la inculpat sunt contrafăcute.

Potrivit certificatelor de înregistrare emise de OSIM nr. 30535/1996 și 57805/2003 compania, cu sediul în, SUA, este titulară a drepturilor exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcii, precum și asupra mărcii tridimensionale reprezentând pilula. La dosar a fost depusă o declarație dată de un laborant analist și evaluator în domeniul de asigurare a calității din cadrul companiei, care a analizat medicamentele marca trimise de organele de poliție din S, confiscate de la inculpat, care a concluzionat că produsele sunt contrafăcute, nefiind fabricate sau autorizate de.

Din adresa nr. 11195/15.11.2007 a Agenției Naționale a rezultă că produsele și sunt medicamente de uz uman și deținătorii autorizațiilor de punere în piață în România sunt și, sunt medicamente autorizate prin procedura centralizată și au autorizație de punere în piață în toate țările europene și se eliberează numai în farmacii. Prin adresa nr. 5389/22.05.2008 Agenția Națională aac omunicat că produsul nu este un medicament autorizat de punere în piață și nu beneficiază nici de autorizația Comisiei Europene, iar prin adresa nr. -/7.12.2007 OSIM a precizat că pe teritoriul României marca nu este înregistrată pentru produse farmaceutice.

Reținând vinovăția inculpaților, prima instanță a procedat la condamnarea acestora, la individualizarea pedepselor ținând seama de prevederile art. 72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, respectiv faptul că nu au antecedente penale și au avut atitudine sinceră pe parcursul procesului, astfel că a aplicat acestora pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special, cu o singură excepție, în cazul inculpatei pentru complicitate la infracțiunea de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru care a aplicat pedeapsa amenzii penale, prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii.

Întrucât acțiunile inculpaților, astfel cum au fost descrise mai sus, datorită urmărilor pe care le-au produs, au adus atingere celor două categorii de relații sociale ocrotite de lege, ce constituie obiectul juridic special al celor două infracțiuni reținute în sarcina lor, respectiv au fost prejudiciate drepturile patrimoniale și nepatrimoniale ale titularilor mărcilor de medicamente și în același timp s-a creat o stare de pericol pentru sănătatea persoanelor care au cumpărat produsele medicamentoase comercializate în împrejurările menționate, ele întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni aflate în concurs ideal, conform art. 33 lit. b Cod Penal

În baza art. 71.pen. s-a interzis ambilor inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b pen. pe durata executării pedepsei.

Deși art. 71 al. 2 Cod penal prevede interzicerea de drept a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în caz de condamnare la pedeapsa închisorii, instanța de fond a apreciat că nu se impune interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I și lit. c Cod penal, pentru considerentul că o soluție contrară ar duce la încălcarea art. 3 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a art. 6 din Pactul internațional relativ la drepturile economice sociale și culturale privind dreptul la muncă al persoanei care au o aplicabilitate directă pe teritoriul României în temeiul art. 11 din Constituție. Mai mult art. 20 al. 2 din Constituție prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 28.09.2004 în cauza Sabou contra României s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 8 din CEDO prin interzicerea drepturilor parentale în baza art. 71, art. 64.pen. apreciindu-se că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea vieții de familie nu urmărea un scop legitim, fiind mai mult un blam moral care are ca finalitate pedepsirea condamnatului și nu ca o măsură de protecție a copilului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004, privind cauza Hirst contra Marea Britanie a statuat că interdicția de a vota impusă tuturor deținuților contravine art.3 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În această hotărâre s-a stabilit că, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor. Din motivarea acestor hotărâri rezultă că instanțele ar trebui să aprecieze cu privire la necesitatea interzicerii unuia din drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal iar nu să interzică de plano toate drepturile fără să le raporteze la scopul ingerinței în exercitarea dreptului și tipul de infracțiune săvârșit. De altfel există chiar în codul penal prevăzute excepții de la prevederile art. 71 Cod penal în cazul executării pedepsei aplicate de instanță la locul de muncă.

Apreciind că scopul pedepselor poate fi atins chiar fără executarea lor, instanța a dispus în temeiul art. 81 Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților pe durata unor termene de încercare, determinate în condițiile art. 82 Cod penal.

Pentru aplicarea acestei măsuri prima instanță a ținut seama de persoana inculpaților, respectiv că nu au antecedente penale, inculpatul este student, iar inculpata are un loc de muncă, și ambii inculpați au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, apreciind totodată că, săvârșirea infracțiunilor are caracter incidental, astfel încât îndreptarea lor, în sensul conformării dispozițiilor legii penale, se poate realiza fără privarea de libertate.

În baza art. 118 lit. f pen. art. 84 al. 1 din Legea nr. 84/1998, art. 11 al. 1 lit. c, al. 2 din OUG nr. 100/2005 s-a dispus confiscarea de la inculpați și distrugerea pe cheltuiala inculpaților a următoarelor produse medicamentoase și ambalajelor:14 folii ce conțin 4 bucăți pastile marca 100, 11 folii ce conțin câte 4 bucăți pastile marca și 26 de folii ce conțin câte 2 bucăți pastile marca.

Sub aspectul laturii civile instanța constată că și s-au constituit părți civile cu suma de 4000 de euro fiecare, din care 3000 de euro daune morale și 1000 de euro daune materiale.

Conform art. 998, 999 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

În ceea ce privește fapta ilicită aceasta există, prima instanță reținând în sarcina ambilor inculpați săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată și respectiv complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, precum și vinovăția lor sub forma intenției.

Prejudiciul reprezintă efectul negativ săvârșit de o persoană ca urmare a faptei ilicite. Repararea prejudiciului se face integral, adică atât cel efectiv suferit de persoana vătămată cât și beneficiul nerealizat de acesta. Ca urmare a acțiunilor inculpaților părțile civile au suferit un prejudiciu, atât de ordin material cât și moral. Prejudiciul moral nu este susceptibil de evaluare bănească dar aceasta nu înseamnă că el nu s-a produs. Art. 998, 999.civ. nu face distincție între prejudiciul material și moral, ceea ce înseamnă că ambele categorii de prejudicii trebuie reparate, în acest sens fiind și art. 14 al. 5.C.P.P.

Art. 14 al. 2 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială stabilește criteriile în funcție de care instanța judecătorească stabilește daunele-interese la care poate fi obligată persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat titularului mărcii protejate respectiv la stabilirea daunelor-interese instanța judecătorească va lua în considerare:

a) toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat și, după caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat; sau

b) cu titlu de alternativă, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puțin suma redevențelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, dacă persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat ar fi cerut autorizația de a utiliza dreptul de proprietate în cauză.

Din aceste dispoziții rezultă că stabilirea unei sume forfetare pentru prejudiciul suferit se face în lipsa celorlalte criterii menționate în art. 14 al. 2 lit. În speța de față, Tribunalul a reținut că în stabilirea daunelor-interese produse fiecărei părți civile prin acțiunile inculpaților se va avea în vedere pierderea câștigului suferit de către părțile vătămate (apreciat în funcție de numărul de cutii de medicamente achiziționate și vândute de inculpați și prețul real al medicamentelor în farmacii respectiv 130/140 de lei pentru o cutie), prima instanță neputând reține aprecierea inculpatul în sensul că cei care au achiziționat de la el produsele contrafăcute nu ar fi cumpărat din farmacii medicamentele originale datorită prețurilor ridicate ale acestora, beneficiul realizat de inculpați (doar din mandatele poștale aflate la dosar rezultă obținerea sumei de 1902 lei, însă expedierea medicamentelor s-a făcut și prin intermediul unor firme de curierat), daunele morale aduse titularilor mărcilor, mai precis imaginii acestora, având în vedere vânzarea medicamentelor fără prospecte în unele cazuri, cu altfel de ambalaje decât cele originale și riscul semnificativ pe care medicamentele contrafăcute l-au reprezentat pentru sănătatea consumatorilor.

În consecință, în baza art. 14, art. 346 al. 1.C.P.P. art. 998, art. 999, art. 1003.civ. art. 14 al. 1, 2 lit. din OUG nr. 100/2005 au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă a sumei de 3000 euro reprezentând daune-interese și către partea civilă. a sumei de 3000 euro cu același titlu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în esență achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală și înlăturarea obligației la plata despăgubirilor civile a ambilor inculpați.

În motivare, inculpata a arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa și obligarea, în solidar cu celălalt inculpat la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, anume vinovăția, invocând în acest sens, relațiile anterioare dintre cei doi apelanți, ajutorul acordat inculpatului, la rugămintea acestuia, faptul că nu a cunoscut dacă acele medicamente erau bune sau nu.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, s-a arătat că acesta s-a aprovizionat de la din I, persoană condamnată și obligată la plata unor daune materiale și morale către cele două părți civile, prin sentința penală nr.173/02.03.2003 a Tribunalului Iași, context în care obligarea inculpaților din prezenta cauză la plata despăgubirilor civile ar însemna o dublă despăgubire.

Procedând la soluționarea apelurilor, prin prisma motivelor invocate, în raport de prevederile art. 371 și art.378 Cod procedură penală și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, instanța de fond reținând o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate.

Rezultă din materialul probator că în perioada martie-august 2007 inculpatul, a pus în circulație, fără drept, medicamente purtând o marcă similară cu medicamentele marca și, prejudiciind pe titularii mărcilor înregistrate și. și că în același interval de timp, a pus în circulație, medicamentele contrafăcute și și produsele medicamentoase denumite, fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006, mai precis fără deținerea unei autorizații de punere în piață emisă de către Agenția Națională a și în alte locuri decât în farmacie, în cazul medicamentelor și.

Ori activitățile ilicite desfășurate de inculpat, întrunesc în drept, elementele constitutive - atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective - ale infracțiunilor de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, prevăzută de art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, cât și ale infracțiunii prevăzute de art. 834 al. 1 raportat la art. 780 al. 2 lit. a și art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006, ambele cu aplicarea art. art. 41 al. 2.pen. faptele fiind comise la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale, utilizându-se același mod de operare.

Infracțiunile au fost săvârșite de inculpat cu intenție indirectă, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, și deși nu l-a urmărit, l-a acceptat. Deși acesta a susținut că nu a cunoscut faptul că medicamentele sunt contrafăcute și că aveau un regim special de comercializare, simplu fapt că avea cunoștință că prețul acestora era mai mic decât în farmacii, că unele din ele nu aveau prospecte sau au fost vândute fără ambalaje îl puteau duce la concluzia că nu sunt originale, fiind de notorietate că medicamentele sunt produse cu un regim special de comercializare, că ele sunt vândute doar în farmacii, marea majoritate doar pe bază de prescripție medicală. De altfel, inculpatul a recunoscut că a avut îndoieli la un moment dat privind originalitatea medicamentelor cu toate acestea a continuat să le vândă.

Din același material probator rezultă că în perioada menționată inculpata, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul să desfășoare activitățile infracționale descrise anterior, faptele fiind comise la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale, utilizându-se același mod de operare, fiind întrunite în drept elementele constitutive - atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective - ale complicității la infracțiunea de punere în circulație, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 83 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 și ale complicității la infracțiunea de punere în circulație de medicamente fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006, prevăzute de 26.pen. raportat la art. 834 al. 1 raportat la art. 780 al. 2 lit. a și art. 700 al. 2 din Legea nr. 95/2006, ambele cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.

Deși inculpata a susținut în calea de atac exercitată, că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, și anume intenția, este de remarcat că cea în cauză avea cunoștință de modalitatea în care se preluau comenzile și se expediau sau se predau produsele, urmare a anunțului dat în ziar de fostul său prieten, a recunoscut că la cererea coinculpatului l-a ajutat pe acesta să comercializeze medicamentele, chiar și după separarea părților din iunie 2007, cunoscând faptul că nu avea acest drept, acest lucru realizându-l după ce la domiciliul său avusese loc o primă percheziție ( mai 2007), aspect ce rezultă din coroborarea declarațiilor acestora. Cu toate că probele administrate nu au demonstrat dacă inculpata a beneficiat de pe urma ajutorului acordat, respectiv dacă a primit o parte din banii obținuți din vânzarea medicamentelor, acest lucru nu are relevanță pentru reținerea complicității, care nu este condiționată de un scop anume.

Această situație de fapt a fost dovedită cu mijloacele de probă prezentate detaliat în actul de sesizare și cele administrate în faza cercetării judecătorești de către prima instanță.

Raportat la situația de fapt reținută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunilor comise de inculpați, iar sancțiunile penale stabilite au fost judicios individualizate în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, s-au aplicat regulile de la concursul ideal de infracțiuni, și dându-se eficiență prevederilor art. 34 lit. b Cod penal, s-a stabilit pedeapsa finală de executat, apreciindu-se însă că sunt întrunite condițiile obiective (relativ la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului) prev. de art. 81 Cod penal, cât și faptul că acestea sunt în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile este de observat că sumele acordate de prima instanță fiecărei părți civile, cu titlu de daune interese, sunt pe deplin justificate, fiind de natură a repara atât prejudiciul material suferit de cele două societăți, cât și cel moral, prin atingerea adusă imaginii mărcilor înregistrate în discuție și implicit imaginii companiilor pe piața de profil.

Deși s-a susținut că în raport de dispozitivul sentinței penale nr.173/02.03.2003 a Tribunalului Iași, obligarea inculpaților din prezenta cauză la plata despăgubirilor civile ar însemna o dublă despăgubire, un atare punct de vedere nu poate fi însușit de către instanța de apel, întrucât pe de o parte, din considerentele hotărârii menționate rezultă că în sarcina inculpatului sunt reținute acte proprii de punere în circulație a unei cantități foarte mari de medicamente contrafăcute, în calitate de furnizor, în perioada cuprinsă între toamna anului 2005 - februarie 2007, prin intermediul unor site-uri de pe internet, anunțuri în presă, mandat poștal, curierat, în timp ce inculpații, la rândul lor, în perioada martie-august 2007 au comercializat în maniera descrisă anterior produse medicamentoase contrafăcute purtând fără drept semnele mărcilor și, iar pe de altă parte, achiziționarea unei părți din cantitate de produse puse în circulație de către apelanți provine de la o persoană din A, conform depoziției inculpatului. Nu în ultimul rând trebuie precizat că sentința la care s-a făcut referire nu este definitivă, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Iași, ca urmare a apelului declarat de cetățeanul sirian, aspect ce rezultă din adresa nr.5425/A/12.11.2009 (26 ds.apel).

Pentru cele ce preced, Curtea concluzionează că apelurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art. 379 pct.1 lit b Cod procedură penală.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 103 din 06.04.2009 a Tribunalului Suceava.

Obligă fiecare inculpat apelant să plătească statului câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

2 ex./04.01.2010

Jud.fond:

Președinte:Androhovici Daniela
Judecători:Androhovici Daniela, Ghertner Artur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 65/2009. Curtea de Apel Suceava