Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 138/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 138/
Ședința publică din data de 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în mun. Focșani,-,. 4, județul V, împotriva deciziei penale nr. 609 din 30 octombrie 2008 Curții de APEL GALAȚI.
La apelul nominal a răspuns contestatoarea, în stare de libertate, asistată de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 42676/23.01.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
CURTEA aduce la cunoștință contestatoarei faptul că au fost admise cererile de abținere formulate în cauză de judecătorii care au pronunțat decizia împotriva căreia a formulat prezenta contestație în anulare.
S-a procedat la verificarea identității contestatoarei, aceasta prezentând cartea de identitate din care rezultă că are CNP -.
CURTEA pune în discuție admisibilitatea contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că este admisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea.
Apărătorul contestatoarei de asemenea, consideră că prezenta contestația este admisibilă.
CURTEA, în urma deliberării, constată că prezenta contestație în anulare este admisibilă, întrucât îndeplinește condițiile legale în materie.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în susținerea pe fond a contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei depune la dosar dovada imposibilității de a se prezenta în instanță la termenul anterior și un set de acte medicale, în copie.
Susține că a formulat această contestație în anulare într-un context delicat, având în vedere că hotărârea contestată a fost dată într-un dosar mediatizat aproape 10 ani, și consideră că poate fi admisă deoarece nu este o manoperă, o inginerie juridică, ci atestă niște elemente fără echivoc.
Contestația în anulare este întemeiată pe disp. art. 386 lit. c Cod procedură penală, având în vedere faptul că instanța de recurs era obligată, așa cum este consacrat și în doctrină, să verifice dacă existau motive care ar fi împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale deci, în consecință, dacă erau cazuri de încetare a acțiunii penale. În acest sens, solicită să se aibă în vedere lucrările profesorilor și.
Consideră că existau aceste motive și se referă la art. 10 lit. teza a III-a Cod procedură penală. Susține că există o cauză legală care ar fi împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale. Din studiul dosarului se poate observa că nu există niciunul din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 Cod procedură penală, care să îndrituiască începerea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței. Nu există o plângere a nici unei părți vătămate, nici un denunț și nici un proces-verbal întocmit privind sesizarea din oficiu.
Este curios ca după mai multe rejudecări într-o astfel de cauză această neregularitate să subziste. O consideră o nulitate chiar în ceea ce privește disp. art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
În cauză, contestatoarea a fost condamnată pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune, neexistând niciunul din modurile de sesizare a organului de cercetare penală prevăzute de art. 221 Cod procedură penală. Consideră că un asemenea aspect nu poate fi trecut cu vederea.
Inexistența acestor moduri de sesizare înlătură toate actele efectuate în așa-zisa urmărire penală, fiind încălcat în mod grav dreptul la apărare al unei persoane care nu a avut niciodată un cadru fix procesual penal pentru a-și putea face o apărare. Se observă că urmărirea penală a avut un caracter evolutiv, iar contestatoarea a fost prinsă de valul acelor evenimente și a ajuns să fie condamnată la niște pedepse considerabile, fără să existe unul din cele trei moduri de sesizare.
faptul că în cazuri similare Olanda, și Republica Cehă au fost condamnate pentru încălcarea art. 6 din CEDO și anume, acestea au încălcat principiul egalității armelor și dreptul de a nu se autoincrimina. cazurile respective.
Sesizarea, potrivit disp. art. 221 Cod procedură penală, nu are numai un caracter informativ al organului de cercetare penală. Aceasta este justificarea tuturor actelor și activităților procedurale și procesuale, este primul act de procedură. Dispozițiile art. 228 Cod procedură penală consacră ca și condiție a începerii urmăririi penale existența unei sesizări în modurile prev. de art. 221 Cod proc. pen.
Consideră că, atâta timp cât toate actele de urmărire penală sunt nule, nu poate fi vorba de punerea în mișcare a unei acțiuni penale care nu are nici un fundament. Acesta este un aspect clar de înlăturare și de împiedicare din cauze legale a punerii în mișcare a acțiunii penale, așa cum este consacrată de teza III lit. f din art. 10 Cod procedură penală.
Susține că această contestație în anulare nu este exercitarea de formă a unei căi de atac extraordinare, ci este întemeiată, întrucât prin hotărârea pronunțată în cauză se aduce o vătămare gravă contestatoarei, pentru că neexistând nicio sesizare împotriva sa, a fost condamnată la 7 ani închisoare. Contestatoarea este prezentă astăzi în sala de judecată pentru că instanța de executare a întrerupt executarea pedepsei. Aceasta a avut o conduită mai mult decât docilă în ceea ce privește respectarea legii, a fost prezentă în permanență în fața instanțelor, s-a prezentat imediat după condamnare la locul de deținere, iar această întrerupere a executării pedepsei este datorată faptului că fiica sa suferă de o maladie foarte gravă. Învederează că în perioada scandalului, contestatoarea era însărcinată, apoi a născut copilul. Depune la dosar înscrisuri medicale din care rezultă afecțiunea de care suferă fiica contestatoarei și faptul că fost operată acum câțiva ani. Precizează că această afecțiune nu poate fi remediată în scurt timp.
În măsura în care vor fi primite aceste concluzii, solicită să se dispună anularea deciziei în parte și rejudecând cauza, în temeiul art. 385 lit. b Cod proc. penală, să se constate încetarea procesului penal, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală, și să se dispună achitarea contestatoarei.
Subliniază încă o dată că în doctrina procesual penală este consacrat faptul că în fața instanței de recurs nu este nevoie ca inculpatul să sesizeze sau să solicite instanței să facă această verificare, ci instanța de recurs din oficiu trebuie să nu omită să facă această verificare. Consideră că este o neregularitate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea, în ceea ce o privește pe contestatoare, a deciziei contestate.
Având în vedere că instanța va rămâne în pronunțare, consideră că nu mai este necesar să susțină cererea de suspendare.
Deși în acest context nu poate antama fondul cauzei, pentru a creiona profilul contestatoarei, învederează câteva aspecte. În cauză, contestatoarea a fost condamnată pentru săvârșirea a trei infracțiuni.
Astfel, a fost condamnată pentru deturnarea creditelor și folosirea creditelor societății, ori în condițiile în care aceasta era administrator, asociat unic, nu putea să provoace decât propriei persoane un prejudiciu.
De asemenea, a fost condamnată pentru emiterea unui CEC fără acoperite, în condițiile care acesta nu a fost emis de societatea contestatoarei, iar acesta nu a semnat CEC-ul. Precizează că între societatea care a tras cec-ul și societatea contestatoarei nu există raporturi juridice de nicio natură.
În decizia contestată se arată că nu are importanță faptul că nu există raporturi juridice între societăți, că CEC-ul este un înscris aparte, care trăiește independent.
Legat de acest aspect, susține că cecul este un instrument de plată și că el nu-și poate justifica existența în efectuarea unei plăți decât dacă există niște raporturi juridice. Ca exemplu, învederează situația în care ar emite un cec unui terț, cu care nicio legătură, și persoana respectivă îl trage - acea persoană nu îl poate incrimina de înșelăciune, pentru că nu are de ce să o înșele, nu există nici un raport sinalagmatic între ei sau măcar unilateral în care emitentul să aibă angajată o obligație.
Susține că în dosarul cauzei nu s-a făcut nicio expertiză. A lecturat motivarea deciziei și consideră că este superfluă în acest sens. Dacă s-ar fi efectuat o expertiză a fondurilor bancare s-ar fi constatat că banca nu a fost prejudiciată de contestatoare (oricum prejudiciul unei bănci ține de o altă instituție de drept), că sumele ieșite din contul așa-zis prejudiciat au fost acoperite în aceeași zi cu o altă sumă dintr-un alt cont. Deci, nu există nici un prejudiciu: nici al propriei societăți, nici în ceea ce privește tragerea unui CEC fără acoperire.
Având în vedere că în dosarul cauzei există copia cecului necompletată (în alb) și copia cecului completat, se pune întrebarea când s-a făcut plângerea penală, care, de altfel, nu este făcută împotriva contestatoarei. Se observă că plângerea făcută de numitul împotriva administratorului SC nu se referă la contestatoare. Este o plângere penală adresată unei societăți terțe și administratorului acelei societăți. Nu există în cuprinsul acelei plângeri numele. Nu este nicio ordonanță, niciun înscris, nici un act procedural în dosarul cauzei care să refere o extindere a cercetărilor, să ducă la ideea unei complicități, un proces-verbal de sesizare din oficiu. Nu există niciunul din modurile de sesizare prev. de art. 221 Cod procedură penală în această cauză.
A făcut aceste referi la fond pentru a arăta că nu este un infractor, ci este ajunsă într-un moment nepotrivit într-un context în care, dată fiind amploarea, s-au făcut erori. În ceea ce privește aceste erori, contestatoarea este victimă.
Solicită să se aprecieze că nu este necesar ca să execute 7 ani de închisoare, în condițiile în care fondul nu este cercetat. Dar, în cauză fiind vorba de contestație în anulare, se observă că instanța de recurs a omis să verifice dacă există piedici în ceea ce privește punerea în mișcare a acțiunii penale, care să conducă la încetarea procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea.
În primul rând, pentru infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea 31/1990, s-a solicitat schimbarea temeiului pentru care s-a dispus încetarea procesului penal.
Consideră că în aplicarea dispozițiilor din instituția prevăzută de art. 386 Cod procedură penală, și față de motivul invocat, întemeiat pe lit. c din acest text, nu se poate ajunge la o schimbare a temeiului pentru care se dispune încetarea procesului penal, respectiv din art. 10 lit. g în art. 10 lit. f Cod procedură penală. În consecință, consideră că pentru acest motiv este nefondată contestația formulată.
În ceea ce privește al doilea motiv, privind existența unui proces-verbal de sesizare din oficiu, consideră că nu este o condiție prevăzută de lege pentru a se pune în mișcare acțiunea penală, ci este necesar pentru a se stabili pe ce căi au luat cunoștință organele de urmărire penală despre săvârșirea unor infracțiuni.
În cauza de față acest lucru rezultă din procesul-verbal de începere a urmăririi penale, aflat la fila 42 din vol. I dosar urmărire penală.
Pe de altă parte, învederează că, inițial, cercetările în dosarul au demarat în dosarul nr. 6753/99, în care au fost cercetați mai mulți învinuiți din conducere care au acordat credite curier. În acel dosar există un act de sesizare din oficiu, cum s-a invocat, iar ulterior în dosarul 427/99 al V este o mențiune în care se arată că s-au extins cercetările făcute. Deci, în dosarul inițial s-a dispus extinderea cercetărilor și s-a început urmărirea penală întrucât s-a constatat că au participat și alți făptuitori la infracțiunile săvârșite de primii învinuiți cercetați. Nu s-au putut efectua cercetările simultan, s-au constituit două dosare.
Revenind la ideea inițială, arată că acest proces-verbal nu este o condiție prevăzută de lege pentru a se pune în mișcare acțiunea penală. Încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. f Cod procedură penală se referă la situațiile în care este necesară o plângere prealabilă, autorizarea sau sesizarea unui organ competent, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, având în vedere că infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune care se cercetează din oficiu.
Consideră că legea nu cere o astfel de condiție, nu este necesară o sesizare specială pentru ca în lipsa ei să se dispună încetarea procesului penal, astfel că și pentru aceste motiv solicită respingerea contestației ca nefondată, și implicit, respingerea cererii de a se rejudeca recursul.
Apărătorul contestatoarei, în replică, susține că nu s-a referit la lit. g din art. 10 Cod procedură penală, ci s-a referit la art. 10 lit. f teza a III- Cod procedură penală, potrivit căreia, citează: "ori altă condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale". Contestația formulată se încadrează în această teză.
S-a susținut că nu este nevoie de un proces-verbal de sesizare din oficiu, dar acesta este unul din cele trei moduri de sesizare reglementate de art. 221 Cod procedură penală. Dacă nu există niciunul dintre ele, nu există urmărire penală. de această infracțiune, nu de o plângere prealabilă, dacă nu există urmărire penală nu se poate pune în mișcare acțiunea penală. Consideră că lipsește condiția esențială a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv urmărirea penală, modul de sesizare.
Apreciază că prezenta contestație se încadrează în disp. art. 386 lit. c Cod procedură penală.
Învederează că măcar procesul-verbal de sesizare din oficiu trebuia să existe. Susține că inculpata nu putea să se apere în condițiile în care nu erau trasate coordonatele procesului și că urmărirea penală a fost făcută "la ".
În ceea ce privește motivul contestației în anulare, arată că este consacrat faptul că instanța de recurs trebuie să verifice potrivit art. 386 lit. c Cod procedură penală, dacă există această cauză, chiar dacă inculpatul nu solicită această verificare.
Contestatoarea, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală 609/30.10.2008 a Curții de APEL GALAȚI, după admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpați s-au dispus, printre altele:
Reducerea de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare a pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal și de la 8 ani la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 4, Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Conform art. 33 lit. a în ref. la art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Împotriva deciziei penale 609/30.01.2008 a Curții de APEL GALAȚI condamnata a formulat prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c Cod procedură penală, întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 10 lit. f Cod procedură penală, în sensul că lipsește una din condițiile imperative prevăzute de lege necesară punerii în mișcare a acțiunii penale.
S-a susținut că la dosarul de urmărire penală nu a existat nici un fel de sesizare a organului de urmărire, în sensul celor prevăzute de art. 221 Cod procedură penală.
A mai arătat contestatoarea că nu a existat sesizarea organului de urmărire penală nici pentru infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea 31/1990, față de care instanța de apel a constatat incidența prescripției.
În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare și, rejudecând cauza, să se constate încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală și să se dispună achitarea sa.
Contestația în anulare este nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, considerăm că motivele invocate de contestatoare în prezenta cauză nu pot fi primite.
Conform art. 386 lit. c Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. f -1Cod procedură penală cu privire la care existau probe la dosar.
În susținerea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c Cod procedură penală, contestatoarea a invocat incidența disp. art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală, în sensul că "lipsește sesizarea organului competent necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale".
Pentru existența acestui caz de contestație în anulare (art. 386 lit. c) este necesară existența următoarelor condiții:
- instanța de recurs să nu se fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, deși s-a formulat de parte un motiv de casare privind aplicarea cauzei de încetare a procesului penal sau s-a cerut oral, în cadrul dezbaterilor, asupra recursului să se dea eficiență unei asemenea cauze, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs sau asupra acestei cereri;
- la dosar există probe din care rezultă existența unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanța de recurs în soluționarea recursului.
În speță, însă, nu se constată existența nici a uneia din cele două condiții arătate mai sus, care ar putea conduce la incidența dispozițiilor art. 386 lit. c Cod procedură penală.
Astfel, cu ocazia dezbaterilor în recurs nu a fost invocată de către contestatoare existența unei cauze care ar împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale (pentru infracțiunile deduse judecății)asupra căreia instanța să nu se fi pronunțat.
De asemenea, constatăm că la dosarul cauzei nu există probe care să conducă la concluzia că în speță ar fi incidente disp. art. 10 lit. f Cod procedură penală.
Având în vedere dispozițiile art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală, practica și doctrina judiciară au stabilit că "lipsa sesizării organului competent" nu au o aplicabilitate generală, ci se referă la anumite infracțiuni cum ar fi: lipsa sesizării din partea comandantului pentru infracțiunile prev. de art. 331-334, art. 348, art. 353-354 Cod penal; lipsa sesizării din partea organului competent al căilor ferate pentru infracțiunile prev. de art. 273 alin. 1, art. 274 alin. 1, art. 275 alin. 1 și 2 Cod penal; lipsa sesizării din partea organului de specialitate al administrației publice centrale în domeniul civile pentru unele infracțiuni reglementate de Codul aerian.
În cauza de față, însă, pentru infracțiunile reținute în sarcina contestatoarei, respectiv cele prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, art. 215 alin. 1, 4 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 266 pct. 2 din Legea 31/1990 nu era necesară "sesizarea organului competent".
În susținerea contestației în anulare, invocând dispozițiile art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală, contestatoarea face trimitere la dispozițiile art. 221 și 228 Cod procedură penală.
Dispozițiile art. 221 Cod procedură penală reglementează modurile de sesizare ale organelor de urmărire penală, neexistând nicio similitudine între aceste aspecte (sesizarea organului de urmărire penală prin plângere, denunț ori sesizare din oficiu) și "lipsa sesizării organului competent" reglementată de dispozițiile art. 10 lit. f teza III Cod procedură penală.
Dispozițiile art. 228 Cod procedură penală reglementează "începerea urmăririi penale" însă în cauză nu se constată existența nici a unui caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 10 lit. f teza finală Cod procedură penală, în sensul că "lipsește. altă condiție prevăzută de lege, necesară punerii în mișcare a acțiunii penale".
La dosarul de urmărire penală există la fila 42 procesul-verbal de începere a urmăririi penale, proces-verbal în care se fac referiri și cu privire la contestatoarea.
Se constată, de asemenea, că inițial au fost efectuate cercetări în dosarul (nr. 6753/1999) față de mai mulți învinuiți, dosar în care se regăsește un act de sesizare din oficiu. Ulterior, în dosarul 427/99 au fost extinse cercetările și cu privire la alți învinuiți, existând astfel două dosare de urmărire penală.
Față de cele de mai sus, considerăm că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. c Cod procedură penală, sens în care urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea (fiica lui și, născută la data de 01.10.1963 în comuna Bisoca, județul B, cu domiciliul în mun. Focșani,-,. 4, județul V) împotriva deciziei penale 609/30.10.2008 a Curții de APEL GALAȚI (decizia penală 402/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală 989/21.03.2006 a Judecătoriei Focșani pronunțată în dosarul nr. 4651/2005).
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/05.03.2009
Tehnored. /2 ex./24.03.2009
Recurs:,
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Ion
