Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 277/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 277/
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mița Mârza
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 609 din 30.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru contestatorul, lipsă, avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că prin încheierea nr. 778 din 14.04.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins, ca nefondată cererea formulată de petiționarul pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Galați, după care;
Dl. judecător - -, formulează oral cerere de abținere în soluționarea prezentei cauze întrucât a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 609/30.10.2008 a Curții de apel Galați.
CURTEA, suspendă ședința de judecată în vederea soluționării cererii de abținere formulată.
La apelul nominal, făcut după suspendare, a răspuns pentru contestatorul, lipsă, avocat - apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că prin încheierile pronunțate în Camera de Consiliu au fost respinse, ca nefondate, cererile de abținere formulate de D-nii judecători - - și, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că deși au formulat cinci motive de recurs, au fost analizate doar trei, motivul de recurs privind faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel- nici acesta nu a fost analizat de instanța de recurs.
Sub aspect strict format, instanța urmează să analizeze admisibilitatea în principiu, care presupune o examinare doar a îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 291 Cod pr.penală, respectiv dacă contestația în anulare este formulată în termen, dacă se bazează pe unul dintre cazurile prev. de art. 386 Cod pr.penală și dacă se invocă dovezi în acest sens.
Apreciază că cerințele admisibilității în principiu sunt îndeplinite, condițiile prev. de art. 386 lit. e Cod pr.penală - neascultarea inculpatului la instanța de apel și la instanța de recurs, în condițiile în care ascultarea sa era obligatorie. Consideră că ascultarea inculpatului era obligatorie prin raportare la prev. art. 6 din, care este obligatorie pentru statul român, în raport de practica întrucât România a fost condamnată pe aceste motive.
De asemenea arată că s-a formulat în termen contestația în anulare, s-au invocat și s-au depus dovezi cu privire la această cerință a neascultării contestatorului. Invederează că ascultarea contestatorului se impunea și prin prisma faptului că instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice fără ca acest lucru să fie pus în discuția părților, fără să se asculte punctul de vedere al inculpatului.
Față de aceste argumente solicită admiterea în principiu a contestației și fixarea unui termen.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că așa cum rezultă din dosarul cauzei, contestatorul, în calitate de inculpat, a fost audiat la instanța de fond atât în data de 23.10.2003 cât și în data de 29.11.2002, în apel nu s-a prezentat iar în recurs s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată însă, conform legii, nu se impunea a fi audiat întrucât nu fusese achitat nici la fond și nici în apel, și ca atare nu era obligatorie audierea sa.
Este adevărat că s-a schimbat încadrarea juridică, reținându-se în favoarea sa și disp.art. 258 Cod penal dar a fost favorabilă inculpatului și ca atare legea nu impunea audierea.
De asemenea în recurs a depus și motive scrise de recurs și în ultimul cuvânt a spus tot ceea ce avea de completat față de ceea ce declarase anterior, așa cum rezultă din încheierea de ședință.
Solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată.
Avocat, în replică, arată că soluția dată în recurs este în rejudecare care impunea ascultarea inculpatului.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 16.01.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.609/30.10.2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a respectat dispozițiile art.38514alin.11Cod pr.pen. și ale art.38516alin.1 Cod pr.pen. în sensul că nu a procedat la ascultarea sa, așa cum prevăd dispozițiile legale menționate, lipsindu-l de posibilitatea de a se apăra și de a beneficia de garanțiile unui proces echitabil.
De asemenea, contestatorul a susținut că nu a fost ascultat de instanța de apel.
S-a invocat cazul prevăzut de art.386 lit. e Cod pr.pen. potrivit căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art..38514alin.11Cod pr.pen. ori art.38516alin.1 Cod pr.pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, potrivit art.391 cpp, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform dispozițiilor art.391 Cod pr.pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii, fără citarea părților și în situația în care constată că cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art.386 Cod pr.pen. și că în susținerea contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Rezultă așadar că, fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât în termenul prevăzut de lege și împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art.386 Cod pr.pen.
Potrivit art..38514alin.11Cod pr.pen. și art.38516alin.1 Cod pr.pen. instanța de recurs procedează la ascultarea inculpatului prezent, conform dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Din examinarea lucrărilor și materialului din dosarul nr- al Curții de Apel Galați în care s-a pronunțat decizia penală contestată se constată că inculpatul a fost audiat la instanța de fond ( fila 533 din dosar), iar la instanța de apel, deși legal citat nu s-a prezentat (fila 38 din dosar ), împotriva sa pronunțându-se o hotărâre de condamnare, astfel că afirmațiile contestatorului nu pot susține contestația, neconstituind dovezi în sensul art.391 Cod pr.pen.
Cum admisibilitatea în principiu este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor sus arătate, cerințe care în cauza de față nu sunt întrunite, se constată că cererea având ca obiect contestația în anulare apare ca inadmisibilă.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art.391 Cod pr.pen. contestația în anulare formulată de condamnatul, prin apărător, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul (fiul lui și, născut la data de 12.12.1950 în mun.Râmnicu S, jud. B) domiciliat în sat, com. Merei, jud.B, cu privire la decizia penală nr. 609/ 30.10.2008 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr- (decizia penală nr. 402/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală nr. 989/31.03.2006 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 4651/2005).
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestator la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
Cu opinie separată în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatorul.
JUDECĂTOR,
- -
Red./13.05.2009
Tehnored./2 ex.
Motivare opinie separată:
Contestatorul a formulat contestația în anulare a deciziei penale nr. 609/2008 a curții de Apel Galați, motivat de disp.art. 386 lit. d Cod pr.pen. în sensul că la judecata recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea sa era obligatorie.
contestației în anulare este faptul că aceasta are două etape procesuale:
a) când instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii
b) în cazul în care constată că sunt probe la dosar în sprijinul contestației formulate, admite în principiu contestația și dispune citarea părților pentru judecarea cauzei pe fond.
Apreciem că în condițiile în care petentul și-a întemeiat contestația pe o dispoziție legală, respectiv art. 386 lit. e Cod pr.pen. nu se poate respinge ca inadmisibilă cererea formulată deoarece, în prima etapă procedurală, instanța are obligația de a verifica pe fond dacă temeiul invocat, respectiv faptul că nu a fost ascultat, este întemeiat sau nu.
Ori, în speță, instanța a verificat pe fond afirmațiile petentului în sensul că nu a fost ascultat în recurs și a constatat că cele invederate nu sunt reale deoarece ascultarea nu era obligatorie.
În această situație, intrându-se pe fondul admisibilității contestației, aceasta trebuia respinsă ca nefondat și nu ca inadmisibilă deoarece motivul invocat se încadra în prevederile legale, deci era admisibil.
S-ar putea respinge ca inadmisibilă o contestație în anulare numai în condițiile în care motivul invocat de contestator nu s-ar încadra în prevederile strict prevăzute de art. 386 Cod pr.pen. ( ex.: pe calea contestației în anulare se cere redozarea pedepsei aplicate sau schimbarea încadrării juridice a unei fapte).
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Petruș Dumitru, Marcian Marius