Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 479/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.479/R/2009
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - - JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
- - - judecător
- grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,. în, nr.519, județul S M, împotriva deciziei penale nr.104/A din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, decizie care desființează în întregime sentința penală nr. 206/P din 4 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent G personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.109 emisă la 02.11.2009 de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual de Avocatură, lipsă fiind partea civilă intimată - Grup SRL prin practician în insolvență.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Potrivit art.385/14 alin.1/1 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului G, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea deciziei apelate ca netemeinică și nelegală, menținându-se hotărârea primei instanțe de achitare a inculpatului. În susținerea recursului arată că în mod corect prima instanță, pe baza probatoriului administrat în cauză, corect a dispus achitarea inculpatului, constatând că lipsește latura obiectivă a infracțiunii, inculpatul neavând intenția de a-și fura propria firmă. În perioada când s-au scos banii, s-a înregistrat profit, sumele fiind compensate prin dividende, aspecte susținute de către expert, operațiunea în contabilitate fiind legală. Depune la dosar copia deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2201/2005 pronunțată în dosar nr.7170/2004.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, considerând că în mod corect instanța de apel coroborând probatoriul administrat a stabilit vinovăția inculpatului, condamnându-l la o pedeapsă legală.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.206/04.12.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, a achitat pe inculpatul G, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului sau bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. și ped. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.
S-au respins excepțiile invocate de apărătorul inculpatului, constând în lipsa plângerii prealabile, lipsa autorizării și exercitării acțiunii penale și sesizarea nelegală a instanței.
S-a luat act de retragere a cererii de schimbarea încadrării juridice a faptei formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești O a
În baza art.14 raportat la art.346 Cod de procedură penală, s-a respins constituirea de parte civilă a societății - Grup SRL prin practician în insolvență și s-a constatat că prejudiciul a fost recuperat de către inculpat.
În temeiul dispozițiilor art.7 din Legea 26/1990 cu modificările și completărilor ulterioare, s-a dispus că după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului S M și în temeiul dispozițiilor art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul parchetului nr.444/P/2006, înregistrat inițial pe rolul instanței la data de 9.01.2007 sub dosar unic nr-, și înregistrat în rejudecare la data de 6.05.2008, sub același dosar unic s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G, cu datele personale aflate la dosarul cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului sau bunurilor societății, într-un scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu prev. și ped. de art.272, alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.
În fapt, în esență s-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, că inculpatul în calitatea sa de administrator și asociat unic la - SRL, în perioada ianuarie 2000 - 31.05.2004, a ridicat avansuri de trezorerie din conturile 461 și 542 ale acestuia în sumă de 7.711.219.482 lei Rol, pentru care nu a depus acte justificative, folosind avansurile în scopuri străine societății.
Prin sentința penală nr.222/30.11.2007, în baza art.272, alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.74 lit.a și lit.c, art.76 lit.d Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, în condițiile art.81, 82, art.71, 83 Cod penal, art.191 alin.1 Cod de procedură penală, reținându-se că inculpatul, a folosit suma de 771.121,94 lei în scop personal.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpatul, apel admis prin decizia penală nr.58/Ap/20.03.2008 a Tribunalului Satu Mare desființându-se în întregime sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare acestei instanțe.
Instanța de apel a reținut că sentința apelată este netemeinică și nelegală, întrucât societatea comercială SRL, nu a fost legal reprezentată în proces, soția inculpatului neavând mandat de reprezentare a societății, inculpatul fiind asociat unic și administrator al societății îndrumând instanța de rejudecare să procedeze la legala citare a societății procedând potrivit Legii nr.31/1990 - la desemnarea unei persoane care să reprezinte societatea, ocazie cu care va analiza și apărările invocate de inculpat, cât și probele administrate în cauză.
În rejudecare, instanța de fond a numit din oficiu ca reprezentant al persoanei vătămate practicianul de insolvență autorizat ( fila 19 rejudecare ).
Ulterior și-a desemnat și - SRL prin inculpat ca reprezentant legal, în calitate de asociat unic și administrator, ca mandatar pe ( fila 23 - rejudecare ).
Instanța de fond, a numit ca reprezentant al societății comerciale un practician de insolvență, deși inculpatul în calitate de reprezentant asociat unic și administrator unic și-a desemnat un mandatar convențional având în vedere că acesta, în exercitarea drepturilor și obligațiilor execută drepturile și obligațiile mandatului în speță, reprezentat de inculpat asociat și administrator unic. În fapt executa interesele inculpatului, astfel că mandatarul desemnat de inculpat se află în conflict de interese cu societatea existând temeinice îndoieli cu privire la modul în care persoana desemnată în fapt chiar de inculpat și-ar îndeplini corect mandatul fiind reprezentant al acestuia, - inculpatul - fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni împotriva societății pe care o reprezintă inclusiv în fața autorității judiciare. Codul d e procedură penală nu prevede expres cine reprezintă societatea comercială în procesul penal în situația în care aceasta este persoană vătămată în proces, iar unicul ei reprezentant este inculpat în același proces, aflându-se deci în conflict de interese, motiv pentru care instanța de fond a apelat la procedeul suplimentului analogic, aplicând în speță dispozițiile art.479 ind.2 alin.2 și 3 Cod de procedură penală, desemnând în temeiul acestora ca reprezentant al societății în proces un practician de insolvență de pe lista autorizată care s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 771.121.9.482 lei ( 7.711.219.482 lei vechi ) în numele și interesul societății, apreciind că este inoportună desemnarea unui mandatar contravențional de către inculpat.
Prin nota de ședințe depuse de inculpat prin aparatul său ( fila 17 ) a ridicat excepția lipsei plângerii prealabile, lipsa autorizării și exercitării acțiunii penale, potrivit art.155 alin.3 din 31/1999 și sesizarea nelegală a organelor de cercetare penală de către o persoană ce nu are competența în virtutea Legii nr.31/1990, solicitând admiterea acestora și încetarea procesului penal, conform art.10 alin.1 lit.f Cod de procedură penală.
Referitor la excepția sesizării nelegale a organelor de cercetare penală făcută de DGFP S M - Serviciul control fiscal, s-a arătat că aceste organe au scop bine definit prin Legea 571/2004, acela fiind de a stabili și colecta impozite și taxe, competența de sesizare este reglementată prin alte legi și nu prin Legea nr.31/1990. Potrivit art.155 din Legea nr.31/1990 acțiunea împotriva fondatorilor, administratorilor, consilierilor sau auditorilor financiari și a directorilor aparține adunării generale plângere prealabilă care lipsește, invocând în sprijinul acestei excepții decizia ICCJ nr.3566/22.09.2000, iar dispozițiile Legii 441/2006, care a introdus art.282 ind.1 nu sunt incidente în cauză, întrucât legea cu excepția celei mai favorabile nu retroactivează, iar printr-o interpretareper contrario,această modificare se poate interpreta ca o recunoaștere ca anterior modificării Legii nr.131/1990 prin Legea nr.441/2006 era necesară plângerea prealabilă pentru a putea pune în mișcare sau exercita acțiunea penală pentru infracțiunile prev. de Legea nr.31/91.
Conform art.137 alin.2 Cod de procedură civilă, instanța a unit cele trei excepții cu fondul cauzei.
În rejudecare în cursul cercetării judecătorești, procurorul ( fila 12 ) prevalându-se de dispozițiile art.281 din Legea nr.31/1990 în baza art.334 Cod de procedură penală, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.272 al.1 pct.2 în infracțiunea prev. de art.215 ind.1 ( 2 ) cu aplicarea art.41 alin.2 Cod de procedură penală (delapidare ).
Ulterior procurorul și-a retras cererea de schimbare a încadrării juridice motivat de faptul că administratorul societății comerciale nu are și calitatea de "funcționar" în sensul prev. art.147 alin.2 Cod penal.
Reexaminând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, apărările și excepțiile invocate de inculpat în cursul cercetării judecătorești, îndrumarul instanței superioare, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul este administrator și asociat unic al societății comerciale SRL, cu sediul social în comuna,-, jud.S M, având toate atribuțiile conferite de lege și statut cu privire la administrarea și reprezentarea legală a societății.
Societatea administrată și reprezentată de inculpat a fost controlată de inspectorii fiscali din cadrul S M, cu privire la modul de determinare, evidențiere și vărsare a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe perioada de la înființare ( 1 ianuarie 2000 ) și până la 31.05.2004. Prin procesul-verbal încheiat la data de 31.05.2004 și înregistrat sub nr.3680/31.05.2004 ( fila 21 - 37 dosar urmărire penală ) s-a constatat, printre altele, că inculpatul în calitatea sa de administrator și asociat unic al societății a ridicat în perioada supusă controlului ( ianuarie 2000 - 31.05.2004 ) avansuri de trezorerie nedecontate din contul societății nr.461 și 542 suma de 7.711.219.482 lei ROL.
Inculpatul, atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, recunoaște că a ridicat suma de mai sus din disponibilitățile bănești ale societății, dar susține că deși nu deține documente justificative pentru decontarea sumei, această sumă n-a fost folosită în scopuri contrare societății sau în folosul lui personal, ci suma de bani a cheltuit-o în scopul activităților societății, cum ar fi plata cazării muncitorilor, efectuarea unor transporturi și servicii utilaje mecanice prestate de persoane fizice, depunând în acest sens topul național al firmelor private, ediția XVI 2007 din care rezultă că societatea SRL, s-a situat pe locul 6 pe domeniu ( Cod nr.112).
Raportul de expertiză contabilă efectuat în faza cercetării judecătorești confirmă cele constatate de inspectorii fiscali prin procesul verbal de control respectiv că evidența contabilă a societății reflectă faptul că inculpatul în perioada ianuarie 2000 - 31.05.2004 a ridicat suma de 711.121,94 lei, cât și inexistența documentelor justificative privind cheltuirea acestei sume.
Tot raportul de expertiză contabilă ( filele 46 -49 dosar fond ) confirmă așa cum susține inculpatul că obligația sa de restituire a sumei ridicate s-a stins prin compensare cu dividendele ce trebuiau plătite inculpatului pe mai mulți ani consecutiv, societatea înregistrând la finele anului 2006 un profit de 893.251,51 lei nerepartizați.
Inculpatul, deși recunoaște că a ridicat banii din conturile societății, susține totuși că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată câtă vreme acuzarea nu i-a demonstrat prin probe că a folosit acești bani în scopul unor interese străine societății sau în folosul său personal.
Este adevărat că probatoriul administrat în cauză n-a demonstrat că inculpatul a cheltuit sumele ridicate în cei patru ani sub formă de avans trezorerie în scopul cerut de prevederile art.272 alin.1 pct.2 din 31/90 modificată și completată ulterior, respectiv contrar societății, în favoarea alteia sau interesul personal al inculpatului.
Potrivit acestui text de lege infracțiunea, constă în fapta fondatorului administratorului, directorului sau reprezentantului legal cât societății care folosește cu rea credință, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
Fapta inculpatului de a ridica în perioada ianuarie 2004 - 31.05.2004, suma de 771.121,94 lei din conturile societății SRL sub forma de avans trezorerie, în calitate de administrator asociat unic și reprezentant legal nu întrunește elementele constitutive prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/90 lipsindu-i latura obiectivă.
Din acest text de lege rezultă că faptele se săvârșesc în trei modalități.
Din probațiune nu rezultă că suma ridicată și nejustificată prin acte contabile inculpatul a folosit-o în scopuri contrar intereselor societății. Dimpotrivă probele demonstrează că societatea condusă și administrată de inculpat la sfârșitul anului 2006 realizat un profit nerepartizat de 893.251.51 lei din care s-a recuperat suma ridicată de inculpat prin compensarea cu dividendele ce i-au revenit inculpatului. Deci acțiunea inculpatului n-a adus sărăcirea societății sau la riscul de sărăcire.
De asemenea, nu s-a demonstrat că suma ridicată din societate inculpatul a folosit-o în interes personal sau în interesul altei societăți, singura ipoteză plauzibilă fiind cea susținută de inculpat că suma a folosit-o în interesul societății pentru plata efectuării unor servicii și lucrări pe șantierele de construcții prestate de persoane fizice și pentru care n-a obținut acte justificative, în acest sens este și jurisprudența bineînțeles contradictorie franceză, care a ajuns la concluzia inexistenței faptei prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/90 într-o asemenea ipoteză. Esențial în caracterizarea faptei ca infracțiune, este atribuirea dată de textul incriminator al termenului de "folosește" precum și înțelesul noțiunii de "bunuri".
Din starea de fapt rezultă că inculpatul n-a folosit suma ridicată ce a însușit-o, vizând banii societății și nu bunuri din patrimoniul societății, motiv pentru care instanța a apreciat că fapta inculpatului că intră sub incidența dispozițiilor art.215 ind.1 Cod penal și nu art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/90.
Este de reținut că banii nu pot fi folosiți în accepțiunea dată de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/90, ci doar în cea prevăzută prin art.215 ind.1 Cod penal întrucât banii sunt bunuri consumtibile consumându-se în procesul de folosire nefiind posibilă readucerea lor în patrimoniul subiectului pasiv al infracțiunii, readucere pe care folosirea o presupune în mod necesar. Numai bunurile consumtibile pot fi folosite, adică întrebuințate conform destinației lor de către o altă persoană și apoi restituite proprietarului, în natura și individualitatea lor. Chiar dacă banii nu se consumă sub natura lor aceștia se consumă juridic, pentru că folosirea lor nu poate fi concepută fără înstrăinare, ceea ce face imposibilă restituirea lor proprietarului. Întrucât banii se consumă în procesul lor de folosire, după scoaterea lor din patrimoniul altei persoane de către făptuitor ar putea fi readuși în patrimoniul de unde au fost scoși nu aceeași bani în individualitatea lor, ci alți bani în aceiași câtime, ceea ce ar echivala cu un împrumut de consumație faptă incriminată distinct de dispozițiile art.272 alin.1 pct.3 din Legea nr.31/1990, astfel că sub aspect material acțiunea inculpatului se poate încadra doar în dispoziția art.215 Cod penal.
Apoi, inculpatul are calitate de funcționar și gestiune în administrare cerință prev. de art.215 ind.1 Cod penal, motiv pentru care fapta inculpatului intră sub incidența acestui text de lege.
Invocarea din oficiu a schimbării încadrării juridice care se impune cât și retragerea cererii de către parchet n-ar fi produs nici un efect juridic, având în vedere dispoz.art.372 Cod de procedură penală, cauza aflându-se în rejudecare ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat, iar prin schimbarea încadrării juridice s-ar agrava inculpatului situația în propria cale de atac, ceea ce este de neadmis.
Reținând că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, ci alte infracțiuni prev. de art.215 ind.1 Cod penal, dar care se află sub incidența dispozițiilor art.372 Cod procedură penală, instanța potrivit art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, întrucât îi lipsește un element esențial respectiv latura obiectivă.
Prin acțiunea sa inculpatul n-a determinat sărăcirea societății pe care a condus-o și administrat-o în perioada ianuarie 2000 - 31.05.2004, ori fraudarea terților, ci dimpotrivă societatea a obținut profit crescându-i reputația și prestigiul, așa cum rezultă din raportul național al firmelor 2007, depus la dosarul cauzei.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de apărătorul inculpatului.
În ceea ce privește lipsa plângerii prealabile Legea 31/1990, privind societățile comerciale a fost modificată și completată și prin Legea nr. 441/2006 ( Of. 955/28.11.2006 ) una din modificări constând în introducerea art.282 ind.1, care stabilește că pentru infracțiunile prevăzute în prezentul titlu acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Această precizare creează aparența că până la data modificării era necesară plângerea prealabilă, inexistența ei ar duce obligatoriu la încetarea urmăririi penale, cum se susține și în prezenta cauză.
În perioada anterioară, din cauza unor interpretări eronate a unor prev. din Legea nr.31/1990 și a ignorării unor principii specifice dreptului penal, erori ce au existat în unele hotărâri judecătorești, chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are statuat că pentru infracțiunile prev. de art.272 ( fost art.94 ) din Legea nr.31/1990, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare doar la plângerea prealabilă a adunării generale a asociaților din cadrul societății comerciale.
Inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr.441/2006.
Titlul intitulat "Contravenții și infracțiuni din Legea nr.31/1990 la acea vreme nu conținea o prevedere cu privire la modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute în acest titlu.
Dispozițiile art.2, alin.2 din Cod de procedură penală consacră principiul oficialității procesului penal. Potrivit acestui text de lege actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când legea dispune altfel.
Așadar în lipsa unei prevederi exprese că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, acțiunea penală se va pune în mișcare întotdeauna din oficiu.
Invocarea dispozițiile art.155 din Legea nr.31/1990 ( art.108, art.150 ) de către inculpat prin apărător, este eronată, prin prisma interpretării sistematice a textului invocat. Sintagma acțiune în despăgubire folosită în acest text, conduce la concluzia că privește o răspundere civilă pentru daune și nu vizează o răspundere penală raportat la locul unde este amplasat textul invocat ( secțiunea a-III-a din Legea 31/1990 ).
Pe de altă parte, examinarea tehnicii legislative de până acum ne arată că ori de câte ori s-a dorit o derogare de la principiul oficialității procesului penal necesitatea plângerii prealabile s-a prevăzut expres în textul următor ceea ce nu este cazul în speță.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat contrar unei practici contradictorii că și înainte de introducerea art.282 ind.1 în Legea nr.31/90, nu era necesară plângerea prealabilă a adunării generale a societăților pentru punerea în mișcare acțiunii penale pentru fapta imputată inculpatului.
Nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 362 Cod de procedură penală.
Și cea de-a doua excepție invocată respectiv lipsa autorizare adunării generale, apare neîntemeiată, și această condiție a prevăzut-o legiuitorul expres în textul incriminator când a considerat necesar această autorizare. Ori, textul incriminator nu prevede o asemenea condiție.
A treia excepție de asemenea apare neîntemeiată, pentru că potrivit art.221 Cod de procedură penală, organul de urmărire penală se sesizează prin plângere, denunț sau din oficiu.
Aliniatul 2 din același text de lege dispune, când potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală, nu poate începe în lipsa acestora.
Cum plângerea prealabilă, cât și autorizarea adunării generale a societății nu sunt necesare, așa cum s-a demonstrat, sesizarea organelor de urmărire penală este nelegală, excepția invocată neîntemeiată, fiind respinsă și această excepție cu consecința respingerii cererii de încetare a procesului penal potrivit art.10 lit.f Cod de procedură penală.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat că partea vătămată - SRL, prin practicianul de insolvență s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 771.121.948 lei ( 7.711.219.482 lei vechi ).
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că prejudiciul a fost recuperat prin compensare cu dividendele ce urmau să fie plătite de către societatea prejudiciată astfel că cererea de constituire de parte civilă apare neîntemeiată astfel că în baza art.14, art.346 Cod de procedură civilă a fost respinsă constatându-se că obligația de restituire de către inculpat a sumei ridicate din contul societății sub formă de avansuri trezorerie ( art.461, 542 ) s-a stins prin compensare, prejudiciul fiind astfel recuperat.
Împotriva prezentei sentințe penale, a declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii penale atacate ca fiind netemeinică si nelegală, iar în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu prev. de art. 272 alin. 1 pct. 2 din 31/1990.
În drept, s-au invocat prevederile art. 379, pct. 2 lit. Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr.104/A din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.382 alin.1 Cod procedură penală, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești O a ș, împotriva sentinței penale nr. 206/04.12.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, care a fost desființată în întregime și în rejudecarea cauzei:
In baza art. 272 alin. l pct. 2 din 31/1990 cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul G, fiul lui și,. la 03.02.1961 în loc., jud. S M, CNP--, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, administrator la - SRL -, căsătorit,. în com., nr.519, jud.S M, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, la pedeapsa de:
- 10 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a teza a Il-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 alin.1 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 din 26/1990, a dispus ca după ce prezenta hotărâre rămâne definitivă să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, din ansamblul probatoriului administrat în cauză în urma coroborării declarațiilor inculpatului cu celelalte probe strânse pe timpul procedurii judiciare se întregește infracțional care evidențiază vinovăția specifică infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu prev. de art. 272 al. 1 pct. 2 din 31/1990
Apărările prezentate de inculpat cu ocazia soluționării apelului, nu vor putea fi primite cât timp modul și împrejurările concrete de realizare a actelor de executare, examinate prin prisma întregului probatoriu administrat în cauză, confirmă existenta tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii în discuție.
Ținând seama de împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a angajat societatea în operațiuni economico-financiare care au presupus cheltuieli, însă nu și-a procurat documente care să justifice existența acestor operațiuni precum și cheltuielile presupuse de derularea lor, ignorând astfel dispozițiile imperative ale art.11 coroborat cu art.6 din Legea contabilității nr.82/1991 privitoare la obligativitatea înregistrării în contabilitate a unor astfel de operațiuni, precum și faptul că inculpatul nu a putut să prezinte în fața organelor judiciare probe care să justifice că sumele de bani ridicate din patrimoniul societății au fost folosite în interesul societății, și având în vedere toate celelalte elemente de specificitate ale cauzei, tribunalul a apreciat că în cauză există suficiente temeiuri care să demonstreze folosirea banilor în folosul personal al inculpatului sau în scopuri străine interesului societății.
Față de considerentele expuse, tribunalul în baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală raportat la art.382 alin.1 Cod de procedură penală, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești O a ș, împotriva sentinței penale nr. 206/04.12.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, pe care o desființat-o în întregime și în rejudecarea cauzei, în baza art. 272 alin.1 pct.2 din 31/1990 cu aplicarea art.74 lit.a și c și art.76 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 alin.1 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.7 din Legea 26/1990 s-a dispus ca după ce prezenta hotărârea rămâne definitivă să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului G si la stabilirea modalității de executare, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal după cum urmează: gradul de pericol social relativ ridicat ce rezultă din modul și împrejurările concrete în care a fost comisă fapta; contextul faptic în care inculpatul a pus în executare hotărârea infracțională, situația juridică a inculpatului; contribuția și rolul avut la realizarea actului infracțional; atitudinea bună manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal; limitele speciale de pedeapsă; posibilitățile mari de reeducare prin prisma situației juridice, sociale și comportamentale; atitudinea de deplină conștientizare a consecințelor produse prin săvârșirea faptei.
Văzând și prevederile art.191 alin.1 și art.192 alin.3 Cod de procedură penală, privitoare la plata cheltuielilor judiciare în caz de condamnare precum si cele privitoare la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea apelului.
Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea și modificarea deciziei apelate ca netemeinică și nelegală, menținându-se hotărârea primei instanțe de achitare a inculpatului. În susținerea recursului arată că, în mod corect prima instanță, pe baza probatoriului administrat în cauză, a dispus achitarea inculpatului, constatând că lipsește latura obiectivă a infracțiunii, inculpatul neavând intenția de a-și fura propria firmă. În perioada când s-au scos banii, s-a înregistrat profit, sumele fiind compensate prin dividende, aspecte susținute de către expert, operațiunea în contabilitate fiind legală.
Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul inculpatului este fondat, urmând a-l admite în consecință.
Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță și instanța de apel, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat fiind legală.
In mod corect și judicios, prima instanță a constatat că fapta inculpatului de a ridica în perioada ianuarie 2004 - 31 mai 2004 suma de 771.121,94 lei din conturile societății - SRL sub formă de avans trezorerie, în calitate de administrator, asociat unic și reprezentant legal, nu întrunește elementele constitutive prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, lipsindu-i latura obiectivă.
În acest sens corect s-a reținut de către instanța de fond că, din probațiunea administrată în cauză, nu rezultă că suma ridicată și nejustificată prin acte contabile, inculpatul a folosit-o în scopuri contrare intereselor societății, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că societatea condusă și administrată de către inculpat, la sfârșitul anului 2006, realizat un profit nerepartizat de 893.251, 51 lei, profit din care de altfel s-a recuperat suma ridicată de inculpat prin compensarea cu dividendele ce i-au revenit inculpatului.
Ca urmare, acțiunea inculpatului de a ridica din conturile societății suma de bani mai sus arătată nu a dus la sărăcirea societății. Mai mult, în mod judicios prima instanță a arătat că nu s-a demonstrat că suma ridicată din societate inculpatul ar fi folosit-o în interes personal sau în interesul altei societăți putând fi acceptată ideea că acesta a folosit-o în interesul societății pentru plata efectuării unor servicii și lucrări pe șantierele de construcții prestate de persoane fizice și pentru care n-a obținut acte justificative.
În acest context apreciem că instanța de apel a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză atunci când a susținut că, pentru simplul fapt că inculpatul nu a întocmit acte justificative, care să ateste modul în care a folosit banii luați din conturile societății, ar fi dovedită vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990. În acest sens, instanța de apel în mod incorect a dedus că aceste sume au fost folosite în interes personal de către inculpat sau în interesul vreunei alte societăți comerciale. Este adevărat că inculpatul, potrivit art.11 coroborat cu art.6 din legea contabilității nr.82/1991 avea obligația înregistrării în contabilitate a tuturor operațiunilor economico-financiare care au presupus cheltuieli, dar lipsa unor astfel de documente nu dovedește faptul că acesta ar fi folosit acea sumă de bani în interes propriu.
Apreciem că, se impune a se da eficiență principiului in dubio pro reo, respectiv atâta timp cât nu există dovezi în sensul folosirii cu rea-credință a acelei sume de bani de către inculpat, subzistă apărarea acestuia pe care am arătat-o anterior și aceasta deoarece, prin acțiunile sale, inculpatul nu a dus la sărăcirea societății ci, dimpotrivă, la creșterea profitului acesteia, aspect care dovedește că de fapt inculpatul a folosit cu bună credință și în interesul societății acea sumă de bani pe care a ridicat-o din conturile societății sub formă de avans trezorerie.
Față de cele ce preced, se va admite recursul penal declarat de inculpatul recurent G împotriva deciziei penale nr.104/A din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va casa și va menține sentința penală nr.206 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent G împotriva deciziei penale nr.104/Ap din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează și menține sentința penală nr.206 fin 4 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești -
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Pt.- - - - - -
în concediu de odihnă
semnează președintele instanței
judecător
HGdecizie - jud.- -
În concept - 16.11.2009
Judecători apel -;
Judecător fond -
-
2 ex./16.11.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina
