Infracțiuni la normele de conviețuire socială (legea 61/1991 art.1 ind.1). Decizia 353/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 353/2008
Sedința publică din 24 iunie 2008
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian
- - - - judecător
- - - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 105/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent și inculpatul intimat .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată că nu mai sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri urmând ca părțile să se pronunțe și asupra tardivității recursului.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul și inculpatul intimat învederează că recursul este în termen și solicită a se admite acesta ca fondat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca tardiv.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.830/2007, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpații:
-, născut, la 3 luni închisoare pentru infracțiunea port de cuțit în împrejurări care ar fi putut pune în pericol viața sau integritatea fizică a persoanelor, prev. și ped. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
În baza art. 36 al. 1 Cod penal, a contopit pedeapsa stabilită pe fond leu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 438/2006 a Judecătoriei Deva, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal, a stabilit pedeapsa de executat la 1 an închisoare.
În baza art. 36 al. 3 Cod penal, a dedus din pedeapsă perioada de timp executată de la 16 ianuarie 2006 la 12 septembrie 2006.
A privat pe inculpat de drepturile civile prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
- ). ), la 3 luni închisoare pentru infracțiunea de port de cuțit în împrejurări care ar fi putut pune în pericol viața sau integritatea fizică a persoanelor, prev. și ped. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
A privat pe inculpat de drepturile civile prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. h Cod proc. penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților și pentru infracțiunea de lovire, prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, la plângerea prealabilă a părților vătămate și, răspunderea penală fiind înlăturată conform art. 131 al. 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. h Cod proc. penală, a încetat procesul penal împotriva inculpaților și pentru infracțiunea de lovire, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal, la plângerea părților vătămate și, răspunderea penală fiind înlăturată conform art. 131 al. 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile. -
A obligat pe inculpații părți vătămate și la plata a câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe inculpatul parte vătămată și pe partea vătămată la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în noaptea de 2/3 iulie 2005 în timp ce participau la un organizat la locuința numitului de pe strada - - din au purtat asupra lor un cuțit - inculpatul respectiv furcă din fier inculpatul. În urma consumului de alcool aceștia au devenit agresivi, proferând amenințări la adresa invitaților.
În urma intervenției participanților la inculpații au fost dezarmați.
Prin decizia penală nr.105/A/31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara secția penală în dosar nr- au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr.830/2007 a Judecătoriei Deva.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul nemotivat în scris. Recursul declarat este tardiv pentru motivul ce se va detalia.
Conform art.363/3 Cod procedură penală termenul de declarare a recursului este de 10 zile. Aliniatul 3 al acestui text procedural prevede că dispozițiile art.363-365 Cod procedură penală privind data de la care curge termenul, se aplică în mod corespunzător.
Aliniatul 3 al art.363 Cod procedură penală prevede că pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Raportând la cauză aceste texte de lege se reține că inculpatul a lipsit de la judecarea apelului dispozitivul deciziei penale fiindu-i comunicat la domiciliu - 7.04.2008, fiind afișat și la Consiliul local de la locul comiterii faptei.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel la data de 9 mai 2008.
Ultima zi în care inculpatul era în termen legal să declare recurs a fost 18 aprilie 2008, situație în care recursul declarat este tardiv.
Curtea constată că inculpatul a participat la judecată la instanța de fond la termenele de judecată din 2 octombrie 2006 și 22 ianuarie 2007.
Față de aceste considerente conform art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală recursul va fi respins ca tardiv formulat.
În baza art.192 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 105/A/2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum total de 450 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - --CO - - - - --CO
Semn.vicepreședintele Curții de Apel Semn.vicepreședintele Curții de Apel
Grefier
- -
Red.
Dact. 2 ex/2.01.2008
;
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian