Infractiuni la regimul vamal (legea nr.141/1997). Decizia 21/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- Legea nr.141/1997
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.21
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații, G, și, împotriva sentinței penale nr.64 din 15 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 30 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru 06.04.2009 și apoi, pentru data de 14.04.2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, din 23 mai 2006, au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 70 alin. 1 din nr.OUG 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, toate cu art. 33, 34 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, toate cu art. 33, 34 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 175 din Legea nr. 141/1997, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, ambele cu art. 33 lit. a, 34 Cod penal, art. 37 lit. a, b Cod penal.
S-a reținut în sarcina acestora că, în cursul lunii aprilie 2006, inculpații, și au constituit un grup infracțional organizat la care, ulterior, a aderat și inculpatul G în vederea săvârșirii unor infracțiuni de contrabandă. În acest sens, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, în nopțile de 17/18 aprilie și 18/19 aprilie 2006, inculpații, și G (acesta doar în noaptea de 18/19 aprilie 2006), au trecut fraudulos frontiera de stat a României în Republica Ucraina, în zonei bornei de demarcație 904, după care, în același mod și prin același loc, au revenit pe teritoriul României introducând prin contrabandă un număr de 3.000, respectiv 3.820, pachete țigări marca, evaluate la suma de 6.820 Euro, prima cantitate fiind comercializată în municipiul S, iar restul fiind găsită asupra lor în dimineața zilei de 19 aprilie 2006 de către organele poliției de frontieră.
Tribunalul Botoșani, investit cu soluționarea, prin sentința penală nr.64 din 15 martie 2007 condamnă pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:
- art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, cu art. 74 lit. a și c, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. 2 din lege și art. 74 lit. a și c Cod penal și 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;
- art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal și art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită la2 (doi) ani închisoare.
Face în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a teza II, b și c Cod penal.
Deduce din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive din perioada 19 aprilie 2006 - 30 iunie 2006.
Condamnă pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de:
- art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a și c, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare;
- art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. 2 din lege și art. 74 lit. a și c Cod penal și 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de1 (un) an închisoare.
Face în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a teza II, b și c Cod penal.
Deduce din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive din perioada 19 aprilie 2006 - 30 iunie 2006.
Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de:
- art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, art. 74 lit. a și c, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal și 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;
- art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită la1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
Face în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a teza II, b și c Cod penal.
Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de:
- art. 26 raportat la art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, art. 37 lit. a și b Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 1 an;
- art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, contopește restul de pedeapsă de executat de 1526 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 295/2004 a Judecătoriei Suceava, cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani,sporită la 5 (cinci) ani și 4 (patru) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani.
Face în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a teza II, lit. b și c Cod penal.
Deduce din pedeapsa de executat durata reținerii preventive din 19 aprilie 2006.
În temeiul art. 118 lit. b Cod penal, confiscă de la inculpatul, în folosul statului, cantitatea de 3.820 pachete țigări marca, depozitată în Camera de delicte a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B și, în temeiul art. 118 lit. d Cod penal, confiscă de la același inculpat în folosul statului suma de 150 lei.
În temeiul art. 118 lit. b Cod penal, confiscă de la inculpatul, în folosul statului, suma de 5.470 lei consemnată la CEC Sucursala B în baza chitanței nr. -/1 și a unui autovehicul marca Volkswagen Transporter aflat în prezent la Camera de Corpuri delicte a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
În temeiul art. 118 lit. d Cod penal, confiscă de la inculpatul, în folosul statului, suma de 200 lei.
Obligă pe inculpații, G și să plătească statului câte 280 lei fiecare cheltuieli judiciare iar pe inculpatul să plătească statului, cu același titlu, suma de 420 lei, din care 150 lei onorar avocat oficiu se va achita Baroului de Avocați B din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul, este cetățean al Ucraina și este student în anul V la Universitatea din orașul.
Având în vedere că nu realiza venituri, în luna noiembrie 2005, s-a hotărât să câștige bani prin vânzarea în piețele din municipiul S de bunuri alimentare și industriale, mărfuri procurate din și revândute în România la un preț mai mare.
În aceste împrejurări, l-a cunoscut prin intermediul unei rude, pe inculpatul din municipiul S, căruia, în perioada noiembrie 2005 - martie 2006, i-a vândut diferite cantități de bunuri (țigări, lumânări, produse textile, produse alimentare, etc.).
Din declarația inculpatului rezultă că acesta, aflându-se în autogara din orașul, l-a cunoscut pe un tânăr numit care i-a propus realizarea unor activități de contrabandă cu țigări marca din Ucraina în România.
În acest sens, numitul urma să transporte la diferite intervale de timp diverse cantități de țigări în zona localității, comuna, județul B de unde urma a fi preluate de inculpatul.
-l dinainte pe inculpatul, inculpatul a intrat în ziua de 15 aprilie 2006 în România, prin Punctul de Frontieră, s-a deplasata la locuința acestuia și i-a propus să achiziționeze țigări de contrabandă. urmând ca să-i plătească suma de 10,50 lei pentru fiecare cartuș de țigări, având în vedere că acesta avea posibilitatea de a le revinde ulterior în piețele din municipiul S cu suma de 13 lei.
Inculpatul a fost de acord și au stabilit ca transportul pe ruta S - și retur să se efectueze cu microbuzul său, marca Volkswagen Transporter, cu număr de înmatriculare -, țigările urmând a fi disimulate în pereții laterali și în capitonajul autovehiculului. În aceeași zi, în jurul orelor 19,00, cei doi inculpați s-au deplasat cu microbuzul în satul pentru a identifica un localnic dispus să-i ajute în derularea operațiunilor de contrabandă, însă nu au găsit nici o persoană care să-i ajute în acest sens. S-au reîntors în satul în ziua de 16 aprilie 2006, ocazie cu care l-au întâlnit întâmplător pe inculpatul, căruia i-a propus să-i ajute în desfășurarea transportului și depozitării țigărilor de contrabandă, convenind ca, pentru fiecare transă de țigări introdusă fraudulos în România, cei doi inculpați să-i plătească lui câte 100 lei, acesta fiind de acord și găsind pentru depozitarea țigărilor locuința numitului de care acesta din urmă avea grijă în lipsa proprietarului, locuință ce se afla situată pe drumul principal de acces din satul.
De asemenea, s-au înțeles ca pentru demontarea și remontarea într-un timp cât mai scurt a elementelor de prindere a capitonajului microbuzului să folosească o bord mașină electrică cu cap de șurubelniță, pe care inculpatul urma să o pună la dispoziție de fiecare dată.
În dimineața zilei de 18 aprilie 2006, în jurul orelor 04,00, inculpatul a fost sunat pe telefonul mobil de către numitul, fiind anunțat că a lăsat la piciorul podului un număr de 3 saci din material textil, conținând 6 baxuri de țigări marca.
Împreună cu inculpatul, inculpatul s-a deplasat cu atelajul acestuia până la locuința sa din marginea satului, după care și-a continuat pe jos deplasarea, trecând pe lângă stâlpul de demarcație - 904 și ajungând la pod de unde au ridicat cei 3 saci cu țigări, au revenit pe același traseu la locuința lui, au încărcat sacii în atelaj și și-au continuat deplasarea până la locuința numitului. Acolo, împreună cu inculpații și, au demontat pereții laterali și capitonajul microbuzului introducând în compartimentele existente, toată cantitatea de țigări, operațiune efectuată cu bord mașina electrică pusă la dispoziție de primul inculpat.
Potrivit înțelegerii, inculpatul i-a plătit inculpatului pentru serviciile făcute suma de 100 lei, precizându-i că vor reveni în seara aceleiași zile pentru efectuarea unui nou transport de țigări de contrabandă.
Ulterior, inculpații și s-au deplasat cu microbuzul mai sus-arătat către municipiul S unde primul i-a înmânat celui de al doilea, pentru toate țigările achiziționate suma de 400 dolari și o sumă de 2.000 lei, până la concurența valorii de 3.150 lei.
Întrucât numitul i-a comunicat inculpatului că, în aceeași noapte urma să expedieze un alt transport de țigări, acesta din urmă l-a informat despre acest lucru pe inculpatul, solicitându-i să găsească încă o persoană care să-i ajute la transport.
În seara zilei de 18 aprilie 2006, inculpatul a revenit din nou pe teritoriul României prin deplasându-se la locuința inculpatului. La acesta din urmă, se afla și inculpatul G care fusese recrutat de către inculpatul pentru desfășurarea următoarelor activități de contrabandă, întrucât cantitățile de țigări ce urmau a fi introduse nelegal în România urmau a fi tot mai mari.
Cu același microbuz, toți trei s-au deplasat în localitatea, parcând autovehiculul în curtea locuinței lui unde erau așteptați de către inculpatul.
În dimineața zilei de 19 aprilie 2006, în jurul orelor 04,00, inculpatul l-a contactat telefonic pe care i-a spus că a adus în același loc ca și în seara precedentă (sub podul de peste râul ) un număr de 8 saci cu țigări.
Inculpatul și s-au deplasat către pod, folosind același traseu ca și în noaptea precedentă, fiind însoțiți de aceasta dată și de către inculpatul G. Au trecut fraudulos frontiera de stat dintre România și Ucraina pe lângă borna de demarcație - 904 și și-au continuat deplasarea până la pod, de unde au revenit cu un număr de 8 saci cu țigări, la reîntoarcere urmând același traseu și procedând în același mod. La locuința numitului, împreună și cu inculpatul, au disimulat în compartimentele din pereții laterali și din capitonajul autovehiculului țigările existente într-un număr de 6 saci, un număr de 2 saci rămânând nedesfăcuți întrucât nu mai existau compartimente libere, folosind și de această dată bord mașina electrică pentru demontarea și remontarea rapidă și șuruburilor de prindere a capitonajului.
Pentru participarea la activitatea infracțională, inculpatul a primit de la inculpatul 100 lei.
În jurul orelor 06,00, inculpații, și G s-au îmbarcat în microbuz pentru a se deplasa către municipiul S și după aproximativ 15 minute, la ieșirea din localitatea, autovehiculul a fost oprit de către o patrulă a Poliției de Frontieră B, ocazie cu care au fost identificate un număr de 3.820 pachete țigări marca, țigări având aplicate banderole de marcare ucrainene.
De asemenea, asupra inculpatul, a fost identificată suma de 5.470 lei iar în autovehiculului, a fost găsită bord mașina electrică, precum și două perechi de cizme de noi, prezentând urme recente de folosire.
Situația de fapt reținută s-a considerat a fi dovedită cu raportul de eveniment (7), procesul verbal de constatare a infracțiunii (5-6), declarațiile martorilor - (46-47 și 330 dosar), (48-51 și 297 dosar), (52 și 329 dosar), procesele verbale de reconstituire și cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice (58-31, 88-101), dovezile de ridicare a bunurilor (82-86, 102-103 dosar), procesele verbale de verificare a agendelor telefonice (133-141), CD-ul conținând video filmări judiciare (205-207 dosar), listinguri de intrări/ieșire în/din România (130-132), fișe de evidențe a populației (106-121 dosar).
Inculpații, și G, atât la urmărirea penală cât și în instanță, au recunoscut faptele ce se rețin în sarcina lor. Inculpatul, atât la urmărirea penală cât și în instanță a negat participarea la săvârșirea acestor infracțiuni, declarații care însă nu au putut fi luate în considerare, nefiind probate cu nicio probă care să susțină afirmațiile ce le-a făcut, motiv pentru care instanța de fond le-a considerat ca fiind nesincere.
Prin urmare apreciind că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, prima instanță a hotărât condamnarea lor.
Față de inculpatul, instanța de fond a reținut că acesta a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie cât și în stare de recidivă postexecutorie, este grav bolnav, dar a avut o poziție nesinceră atât la urmărirea penală cât și în instanță, motiv pentru care în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante.
S-a reținut că din relațiile primite de la Biroul de executări penale al Judecătoriei Suceava, rezultă că acest inculpat are de executat o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.295/2004 pentru care s-a emis mandatul de executare nr.490 din 24 martie 2004.
În executarea acestui mandat, inculpatul a fost arestat la 28 decembrie 2004 și liberat la 15 iulie 2005 ca efect al admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată pe motive medicale, potrivit art.453 lit.a pr.pen. rămânând un rest de pedeapsă de executat de 1.526 zile (referat aflat la 383 dosar).
Prin urmare, în temeiul art.39 alin.2 Cod penal, tribunalul a contopit restul de pedeapsă de executat de 1.526 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr.295/2004 a Judecătoriei Suceava cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.
În temeiul art.88 Cod penal, Tribunalul Botoșania dedus duratele reținerii și arestării preventive a inculpaților, iar în baza art.118 lit.b și d Cod penal au fost confiscate bunurile care au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, bunurile date pentru a determina comiterea faptelor respectiv cantitatea de 3820 pachete țigări marca " ", suma de 150 lei, suma de 5470 lei și autovehiculul marca Volkswagen Transporte utilizat la transportul țigărilor, suma de 200 lei.
Împotriva sentinței penale nr.64 din 15.03.2007 a Tribunalului Botoșani au declarat apel cei 4 inculpați, iar prin decizia penală nr.109 din 14.11.2007 a Curții de APEL SUCEAVA apelurile au fost respinse ca nefondate.
În cauză au declarat recurs toți inculpații, iar prin decizia penală nr.1202 din 01.04.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, au fost admise recursurile, casată decizia penală nr.109/14.11.2007 și trimisă cauza la Curtea de APEL SUCEAVA pentru rejudecarea apelurilor.
În motivarea hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea - caz de casare prev. de art.3859pct.9 pr.pen. întrucât deși a respins apelurile inculpaților nu a argumentat de ce motivele de apel nu sunt întemeiate, nu a analizat criticile invocate de apelanți cu trimitere la probele administrate, limitându-se doar la a aprecia că motivele de apel formulate de inculpați și care vizează achitarea lor sau reducerea pedepselor nu pot fi primite.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub numărul -, nefiind audiați alți martori ci doar depuse copii ale unor acte medicale, acte de stare civilă.
În susținerea apelului declarat de inculpatul G, apărătorul acestuia a arătat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional prev. de art.7 alin.1, 3 Legea 39/2003, în temeiul art.10 lit.d pr.pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, simpla participare a celor 3 inculpați la un act material al infracțiunii de contrabandă nu poate atrage o asemenea încadrare juridică, ori inculpații au format un grup ocazional în scopul comiterii imediate a infracțiunii de contrabandă. S-a susținut că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine că inculpatului Gis -ar fi adus la cunoștință că urmează să treacă ilegal granița transportând țigări de contrabandă și cum acesta era singurul care nu cunoștea detaliile privind modul de demarcare a granițelor dintre cele 2 state se impune achitarea în baza art.10 lit.d pr.pen. și pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea art.81 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei motivat de situația familială mai deosebită, întrucât acesta provine dintr-o familie d e 15 persoane, este căsătorit, are un copil minor în întreținere, soția sa este bolnavă, a recunoscut fapta.
Pentru inculpatul apelant s-a solicitat de asemenea achitarea în baza art.10 lit.d pr.pen. motivându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional, iar în subsidiar s-a criticat individualizarea modului de executare a pedepsei solicitând aplicarea disp. art.81 Cod penal.
Apărătorii inculpaților apelanți și și-au însușit criticile celorlalți apelanți în sensul că în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d pr.pen. se impune achitarea pentru comiterea infracțiunii de constituire grup infracțional, susținând că lipsesc vinovăția și intenția, că hotărârea infracțională s-a luat fără a exista acea înțelegere prealabilă, fără o pregătire prealabilă.
În subsidiar au solicitat să se procedeze la o reindividualizare a pedepselor aplicate în sensul suspendării executării sub supraveghere potrivit art.861Cod penal, arătându-se că inculpatul suferă de o boală ce necesită o operație pe cord.
Examinând apelurile se constată că în parte sunt întemeiate, respectiv cu privire la greșita individualizare a pedepselor accesorii, a modalității de executare în cazul inculpaților G și, și a sporurilor de pedeapsă aplicate.
Potrivit art.7 alin.1, 3 Legea nr.39/2003 inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform art.2 din aceeași lege prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar, material. Nu constituie grup infracțional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
Astfel din probatoriul administrat în cauză, raport de eveniment (7), proces-verbal de constatare a infracțiunii (5-6), declarațiile martorilor - (46-47 și 330), (48-51 și 297), (52 și 329), procesele verbale de reconstituire și cercetare la fața locului, planșe fotografice (58-31, 88-101), dovezile de ridicare a bunurilor (82-86, 102-103), procesele verbale de verificare a agendelor telefonice (133-141), CD-ul conținând video filmări judiciare (205-207), listinguri de intrări/ieșire în/din România (130-132), coroborat cu declarațiile de recunoaștere totală ale inculpaților, și G, rezultă că inculpații, și au constituit un grup structurat pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (contrabandă) și care urma să-și desfășoare activitatea pe o anumită perioadă de timp pentru a obține în mod direct un beneficiu financiar.
Inculpatul deținea calitatea de lider al grupului, sarcinile sale constând în coordonarea operațiunilor de contrabandă cu țigări prin contactul permanent pe care îl ținea cu furnizorul și cu beneficiarul, participa în mod nemijlocit la transportul țigărilor de pe teritoriul Ucrainei pe teritoriul României, ajutând la disimularea țigărilor în capitonajul microbuzului ce aparținea inculpatului și, de asemenea, încasând de la acesta sumele de bani rezultate din vânzarea țigărilor.
Inculpatul era beneficiarul țigărilor de contrabandă și avea ca sarcini asigurarea transportului țigărilor din localitatea până în mun. S, participa la disimularea țigărilor în capitonajul microbuzului, asigura pe același traseu transportul celor doi inculpați ( și G ), asigura plata unei sume de bani către inculpații și G pentru activitatea infracțională desfășurată de aceștia, plata către inculpatul a contravalorii țigărilor achiziționate, a contactat pe inculpații și G cu privire la transportul de țigări.
De asemenea, inculpatul era persoana de sprijin a grupului, având ca sarcini punerea la dispoziție a celor două imobile (locuința sa și locuința numitului ) pe timpul desfășurării operațiunilor de contrabandă și transport a țigărilor, punea la dispoziție atelajul ce servea la transportul țigărilor între cele două imobile, însoțea pe inculpatul și G în localitate, în timpul desfășurării operațiunilor de contrabandă participând la transportul țigărilor de la podul de peste râul până la microbuzul inculpatului.
În ce privește pe inculpatul G, rezultă din probatoriul administrat că acesta a aderat la grupul infracțional organizat constituit din cei trei inculpați, sus-menționați, având ca sarcini transportul țigărilor de pe teritoriul Ucrainei pe teritoriul României, participând la disimularea țigărilor în capitonajul microbuzului.
Deși acest inculpat susține acum că nu a știu că a trecut frontiera de stat, că nu știa că transporta țigări de contrabandă, aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece din declarația martorului (329 fond) reiese că la reconstituire inculpatul a declarat că și celelalte 2 persoane cu care s-a deplasat în Ucraina erau conștiente că treceau fraudulos frontiera pentru a aduce țigări (deci inclusiv și inculpatul G), iar din declarațiile inculpaților (45), (20 urm) reiese că inculpatul l-a cooptat pe inculpatul G în activitatea infracțională, că aceștia se cunoșteau foarte bine, inculpatul declarând că deși nu a vorbit cu inculpatul G, a dedus că inculpatul i-a spus despre ce este vorba deoarece inculpatul G nu a pus pe drum nicio întrebare, știa foarte bine ce are de făcut, a participat la toate activitățile inclusiv la cele de ascundere a țigărilor de contrabandă în pereții microbuzului.
Ori toate aceste probe precum și comportamentul inculpatului G demonstrează pe deplin că acesta era conștient de întreaga activitate infracțională pe care o desfășoară.
Pe lângă atribuțiile bine determinate pe care le avea fiecare membru, existența în cauză a unui grup infracțional organizat, în sensul art.7 din Legea nr.39/2003 se mai relevă și din modul de obținere a beneficiilor financiare. Astfel, inculpatul achita inculpatului contravaloarea țigărilor de contrabandă, iar inculpatului și G de fiecare dată câte o sumă fixă pentru contribuția infracțională a acestora. După revânzarea țigărilor pe "piața neagră" sumele de bani obținute erau reutilizate pentru continuarea activității.
De asemenea, existența unui spațiu privat într-o localitate de frontieră pentru a oferi siguranță membrilor grupului, utilizarea unui dispozitiv electric (bord mașină) pentru a reduce considerabil timpul afectat montării și demontării capitonajului microbuzului și utilizarea unui echipament adecvat parcurgerii terenului mlăștinos (cizme de recent achiziționate).
-infracțiunea de contrabandă, prev. și ped. de art.175 din Legea nr.141/1997 cu modificările ulterioare.
Potrivit disp. art.175 din Legea nr.141/1997 cu modificările ulterioare, există infracțiune de contrabandă în situația când trecerea peste frontieră se face prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.
Locurile pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri sunt reglementate atât în cuprinsul art.2 din Legea nr.141/1997 cât și în cele ale art.8, 9, 11, 19 și 25 ale OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002.
În speță, existența infracțiunii este evidentă întrucât membrii grupului au introdus țigările în România prin alte locuri decât cele prevăzute de lege, respectiv prin afara punctelor vamale sau, singurele existente în jud.
-infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, prev. și ped. de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002.
Prin depășirea bornei de demarcație - 904, ce delimitează frontiera de stat dintre România și Republica Ucraina, inculpații, și G au săvârșit infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei statului român, trecerea neavând loc printr-un punct autorizat.
Inculpatul a precizat în declarațiile sale că, cunoștea faptul că țigările expediate de nu puteau fi introduse pe teritoriul României decât prin contrabandă, respectiv prin trecerea ilegală a frontierei celor două state. Aceste aspecte erau cunoscute și de către inculpatul care era localnic, având locuința la câteva sute de metri de borna de demarcație. Declarația acestuia că nu ar fi cunoscut acest aspect nu poate fi luată în considerare.
Chiar dacă inculpatul G nu era localnic, precizând că nu cunoștea că, prin deplasarea la acel pod, trecea fraudulos frontiera, rezultă din probele administrate, respectiv declarația inculpatului, că trecerea a fost efectuată chiar pe lângă borna de demarcație, în condiții de vizibilitate bune (lună plină, cer senin) nefiind nevoit să folosească lanterna pe care o avea asupra sa și, prin urmare, nu poate fi credibilă susținerea acestuia că nu ar fi cunoscut că săvârșea o infracțiune deplasându-se pe acel traseu.
Inculpatul apelant nu a recunoscut comiterea faptelor, dar declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, G îl incriminează pe deplin.
Din declarațiile inculpatului (20, 21) reiese că a discutat cu inculpatul și cu inculpatul și au hotărât toți 3 să acționeze doar noaptea pentru a nu fi prinși de grăniceri, că a discutat cu inculpatul și acesta a fost de acord să transporte țigările de contrabandă cu faetonul la locuința lui, că inculpatul este cel ce l-a cooptat pe inculpatul
În același sens sunt și declarațiile inculpaților și G astfel încât participația inculpatului la activitatea infracțională este pe deplin dovedită.
Ori în aceste împrejurări susținerile inculpaților apelanți prin care solicită achitarea pentru comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, sunt neîntemeiate.
Neîntemeiată este și critica apărătorului inculpatului făcută cu ocazia susținerii apelului acestuia în primul ciclu procesual, prin care solicita reducerea pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art.7 alin.1, 3 Legea 39/2003 sub limita minimă specială de 1 an închisoare, motivat de faptul că s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante facultative, deoarece așa cum s-a arătat anterior în cazul acestei infracțiuni limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor sunt de la 5 la 20 ani închisoare, prin aplicarea disp. art.9 alin.2 Legea 39/2003 ele se reduc la J respectiv 2 ani și 6 luni închisoare până la 10 ani, iar prin aplicarea art.76 lit.d Cod penal pedeapsa de coboară sub limita minimă de 2 ani și 6 luni și nicidecum sub limita minimă de 1 an.
Apelurile sunt însă întemeiate sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor, respectiv sub aspectul netemeiniciei sporurilor de pedeapsă aplicate, a greșitei individualizări a modalității de executare a pedepsei principale de către inculpații și G, fiind de asemeni greșit individualizate și pedepsele accesorii aplicate celor 4 inculpați.
Potrivit art.34 lit.b Cod penal când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Conform art.72 Cod penal la individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele ce agravează sau atenuează răspunderea penală, împrejurările comiterii faptelor, urmările lor, cât și de persoana făptuitorului.
În cauză faptele au fost comise în aprilie 2006, au fost săvârșite doar 2 acte materiale, iar de la data comiterii până în prezent apelanții nu au mai intrat în conflict cu legea penală. Apoi inculpații și G au colaborat cu organele de urmărire penală ajutând la identificarea și prinderea întregului grup infracțional, iar inculpatul este grav bolnav (159, 182, 183 dosar urmărire, 14 dosar apel).
În aceste împrejurări instanța de apel constată că sporurile de câte 6 luni închisoare aplicat inculpatului, 2 luni închisoare aplicat inculpatului și 4 luni închisoare aplicat inculpatului, nu se mai justifică, motive pentru care în urma admiterii apelurilor aceste sporuri vor fi înlăturate.
Inculpatul apelant G nu are antecedente penale a recunoscut comiterea faptei, a colaborat în vederea prinderii întregului grup infracțional (104), are un copil minor în întreținere, soția sa este bolnavă încadrată într-un grad de handicap, provine dintr-o familie numeroasă de 15 persoane, părinții săi sunt și ei bolnavi, inculpatul a participat doar la un singur act material, aducându-și un aport redus la activitatea infracțională.
Inculpatul a avut un rol mai diminuat în ce privește constituirea grupului infracțional în raport de inculpații și, nu are antecedente penale, a avut comportări bune în familie și societate, a recunoscut și regretat comiterea faptelor.
În acest context, instanța de apel apreciază că pentru inculpații G și, scopul pedepsei de prevenție generală și reeducare poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepselor rezultante ce li s-a aplicat, conform disp. art.81 Cod penal, în condițiile și cu consecințele prev. de art.82, 83 Cod penal.
Pe de altă parte solicitările inculpaților apelanți și de a li se suspenda sub supraveghere executarea pedepselor rezultante aplicate, nu pot fi primite deoarece aceștia au avut rolul primordial în constituirea grupului infracțional, în derularea întregii activități infracționale. Din probele dosarului (anterior menționate) rezultă că inculpatul era liderul grupului, iar inculpatul asigura transportul țigărilor și persoanelor de la și spre S, asigura prin valorificarea țigărilor de contrabandă recursele financiare necesare grupului infracțional. Apoi aceștia au participat la ambele acte materiale reținute în actul de sesizare, iar inculpatul deși suferă de unele afecțiuni medicale majore, are un bogat cazier judiciar și fiind condamnat de mai multe ori, refuză să-și îndrepte comportamentul infracțional.
De altfel inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor în dauna multiplelor probe care îl incriminează cum ar fi declarațiile celorlalți 3 inculpați, proces-verbal de constatare a infracțiunii, proces-verbal de reconstituire, planșele foto, dovezile de ridicare a bunurilor, etc. acesta fiind chiar prins în flagrant în timp ce transporta cu autoturismul său proprietate 3820 pachete țigări de contrabandă ascunse în capitonajul vehiculului, asupra sa fiind găsită suma de 5470 lei destinată finanțării operațiunilor, iar în vehicul s-a găsit bord-mașina electrică folosită la demontarea pereților interiori ai vehiculului și 2 perechi de cizme de noi, prezentând urme recente de folosire, ceea ce înseamnă că au fost folosite pentru a se parcurge terenul mlăștinos de pe traseul parcurs de inculpați cu ocazia preluării țigărilor din Ucraina.
Toate acestea, precum și ora foarte matinală la care autovehiculul a fost oprit de către organele de poliție, respectiv orele 0615, dovedesc nu doar intenția directă cu care a acționat inculpatul, ci și intenția celorlalți 3 inculpați.
Ca urmare, pentru inculpații și nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinită condiția prev. de art.861lit.c Cod penal - că instanța ar aprecia că inculpații nu vor mai săvârși alte infracțiuni, iar pentru inculpatul nefiind îndeplinite nici cerințele art.861lit.a - pedeapsa aplicată este de cel mult 4 ani și nici cea de la lit.b - infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.
Hotărârea instanței de fond apare nelegală sub aspectul pedepselor accesorii aplicate apelanților, Curtea constatând că acestora în mod nelegal ca pedepse accesorii li s-a interzis, pe lângă interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal și interzicerea dreptului civil prevăzut la litera "c" - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Date fiind împrejurările comiterii faptelor se constată că pentru comiterea infracțiunilor inculpații nu s-au folosit de o funcție, profesie, activitate, astfel încât interzicerea dreptului civil prev. de art.64 lit.c Cod penal, este nejustificată.
Așa fiind, în baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. vor fi admise apelurile celor 4 inculpați, desființată în parte hotărârea instanței de fond și în rejudecare se va proceda în sensul celor anterior arătate cu privire la înlăturarea sporurilor de pedeapsă aplicate inculpaților,; înlăturarea dispoziției prin care celor 4 inculpați li s-a interzis ca pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c Cod penal; dispunerea suspendării condiționate a executării pedepselor rezultante aplicate inculpaților G și, potrivit art.81, 83 Cod penal.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp. art.192 alin.3 pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpații, G, și.
Desființează în partea sentința penală nr. 64 din 15.03.2007 a Tribunalului Botoșani și în rejudecare:
Înlătură din sentința penală dispozițiile prin care s-a aplicat inculpaților sporurile de pedeapsă astfel:
- pentru inculpatul sporul de 6 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare;
- pentru inculpatul sporul de 2 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare;
- pentru inculpatul sporul de 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Înlătură aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. c Cod penal pentru toți inculpații.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal suspendă condiționat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului G pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal suspendă condiționat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
Pune în vedere inculpaților G și disp. art. 83 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 900 lei, reprezentând onorarii avocați oficiu, care se va avansa din fondurile către BA
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpații G și și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 14.04.2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex.
04.05.2009
Jud. -
Președinte:Ghertner Ioan ArturJudecători:Ghertner Ioan Artur, Ilieș Titiana