Infractiuni la regimul vamal (legea nr.141/1997). Decizia 327/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 327
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect, judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, împotriva deciziei penale nr.187/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Dată fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință, din data de 23 martir 2009, când având în vedere complexitatea cauzei și timpul scurt pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 27 martie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.702 din 22.09.2006, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Reșița, în baza art. 32 alin.2 din nr.OG96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 13 cod penal și a art. 37 lit. b cod penal și a art. 74 alin.1 lit. c - art. 76 alin. 1 lit. d și art. 80 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 322alin. 3 din Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 13 cod penal și a art. 37 lit. b cod penal, a condamnat inculpatul, la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a - c cod penal pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 334 dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G din infracțiunea prevăzută de art. 25 cod penal rap. la art. art. 322alin. 3 din nr.OG96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 13 cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 32 alin.2 din nr.OG96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 13 cod penal.
În baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit.a cod procedură penală, a achitat pe inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tăiere ilegală de arbori.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a obligat inculpatul la plata sumei de 5.456 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă reprezentând daune materiale, respingând în rest pretențiile părții civile.
A constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în rejudecare, din actele și lucrările dosarului, a reținut că în cursul anului 2000, inculpatul i-a solicitat inculpatului G să îl ajute pentru a procura lemne de foc pentru gospodărie, sens în care inculpatul i-a comunicat inculpatului că deține pădure în locul numit "", să meargă să adune lemnele uscate și căzute.
Inculpatul l-a solicitat pe numitul pentru a merge cu drujba să-i taie lemnele indicate de către inculpatul, însă acesta a refuzat datorită faptului că arborii indicați nu erau marcați.
În final, inculpatul împreună cu s-au deplasat în pădurea numită "" de unde au tăiat de pe picior un număr de 108 arbori nemarcați, au fasonat arborii respectivi, iar lemnele rezultate, în cantitate de 38,865 mc. masă lemnoasă, au fost fie vândute, fie folosite în gospodăria proprie de către inculpatul, primind doar o sumă de bani reprezentând contravaloarea prestației sale.
Arborii au fost tăiați de pe proprietatea numitului ai cărui moștenitori sunt, și.
În ceea ce îl privește pe inculpatul G, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tăiere ilegală de arbori.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă judecătoria Reșița a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare, în infracțiunea de complicitate la tăiere ilegală de arbori, motivând că activitatea inculpatului se circumscrie sferei complicității ca formă participației la săvârșirea unei fapte penale având în vedere existența unei înțelegeri între cei doi inculpați vizând tăierea ilegală a unor arbori.
Instanța de fond a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice este întemeiată, întrucât nu s-a dovedit în cauză că ar fi întrunite condițiile de existență ale instigării că formă a participație penale, respectiv existența unei activități de determinare, cu intenție, a unei persoane să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Din contră, inculpatul a fost cel care l-a rugat pe inculpatul G să îl ajute la procurarea unor lemne.
Astfel, instanța de fond, în baza art.334 cod procedură penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 25 cod penal raportat la art. 32 ind.2 alin. 2 din Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 13 cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 26 cod penal rap. la art. 32 alin. 3 din OG96/1998, aprobată prin legea nr. 141/1999, cu privire la inculpatul G.
Deși, noua încadrare juridică a faptei de care este acuzat inculpatul este corectă în drept, instanța de fond a constatat că în fapt, probele administrate nu susțin această învinuire. Astfel, inculpatul a declarat că inculpatul G nu i-a spus să taie arbori nemarcați și nici nu i-a cerut să îi aducă lemnele tăiate. Nici martorul nu a putut afirma că inculpatul G i-ar fi cerut să taie o anumită cantitate de lemne și dintr-un anumit loc. Mai mult, nicio altă probă din dosar nu a demonstrat existența faptei de complicitate reținută în sarcina inculpatului G.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, conform disp. art.362-363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul greșitei achitări a inculpatului G în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală.
La dosarul cauzei nu s-au solicitat probe noi.
Prin decizia penală nr. 57/17.04.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, împotriva sentinței penale nr. 702/22.09.2006, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. 3650/P/2005; cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conform probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind în mod corect că nu se poate reține în sarcina inculpatului G, existența infracțiunii de complicitate la tăiere ilegală de arbori.
În ceea ce privește aspectele invocate în motivele de apel, formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, tribunalul a apreciat că sunt nefondate întrucât în procesul aprecierii probelor administrate într-o cauză, instanța reține aceste probe, care se coroborează cu restul probelor existente la dosar și care conduc la aceeași concluzie, respectiv a inexistenței infracțiunii reținute în sarcina inculpatului G, în speța de față, rolul final al procesului penal fiind acela al aflării adevărului cu privire la fapte, împrejurări și persoana făptuitorului.
Întrucât în apel nu s-au produs probe care să determine modificarea sentinței de fapt și de drept a cauzei, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.
Împotriva deciziei penale nr. 57/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S a susținut că hotărârile instanțelor de fond netemeinice sub aspectul greșitei achitări a inculpatului G, în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tăiere ilegală de arbori.
Prin decizia penală nr. 1095/25.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei nr. 57/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S, a fost casată decizia penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C-S pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița; cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a constatat că decizia penală recurată este nelegală, pentru următoarele considerente:
Astfel, s-a reținut că potrivit art.378 alin.3 Cod procedură penală, instanța sesizată cu judecarea apelului este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, iar, conform art.383 alin.1 Cod procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului. Prin urmare, în cuprinsul deciziei trebuia analizat fiecare dintre motivele de apel invocate de procuror, motivându-se temeiurile de fapt și de drept care au condus la admiterea sau la respingerea fiecărui motiv de apel, iar în contextul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a arătat că soluția de achitare este contrazisă de declarațiile martorilor se impune analiza acestora. Astfel, deși în motivarea apelului s-a susținut de către procuror că există probe care conduc la reținerea vinovăției inculpatului, invocându-se declarațiile martorilor și, declarația martorului din cursul urmăririi penale, Tribunalul C-S nu a analizat aceste aspecte, nu a prezentat motivele care au condus la înlăturarea declarațiilor sau aprecierea lor ca neconcludente. Această analiză era obligatorie în contextul în care apelul procurorului se întemeiază tocmai pe susținerea unei evaluări eronate a probelor administrate în cauză.
În acest context, Curtea de Apel Timișoaraa reținut că hotărârea recurată este supusă casării și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C-S pentru rejudecarea apelului declarat de procuror.
Prin DP nr. 187/2008, pronunțată de Tribunalul C S, în dosar nr-, a fost espinsă excepția prescripției răspunderii penale a faptei pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G, invocată de apărătorul acestuia.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins apelul formulat de apelanta PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REȘIȚA împotriva sentinței penale nr.702/22.09.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr.3650/P/2005.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut următoarele:
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul C-S sub nr- în data de 09.11.2007. În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea intimatului-inculpat G, potrivit dispozițiilor art.378 alin.11Cod procedură penală. Totodată, a fost audiat martorul, s-a dat citire declarațiilor anterioare ale martorilor și, întrucât în urma demersurile instanței aceștia nu au putut fi prezentați în fața instanței.
La solicitarea intimatului-inculpat Gaf ost audiat martorul, a cărui necesitate de a fi audiat a rezultat din declarația unui alt martor audiat în apel.
La termenul din 22.12.2009 apărătorul ales al intimatului-inculpat G, avocat, a invocat faptul că în speță a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Examinând excepția invocată, instanța de apel a constatat că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă ca atare. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a luat act de faptul că - după cum s-a arătat mai devreme - prin sentința penală nr. 702/22.09.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul-intimat G din cea prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.322alin.2 din Legea nr. 141/1999 cu aplicarea art.13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.32 alin.3 din OG96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999 cu aplicarea art.13 Cod penal. Această schimbare de încadrare juridică a rămas definitivă, prin hotărârile ulterioare atât Tribunalul C-S(decizia penală nr. 57/17.04.2007), cât și Curtea de Apel Timișoara (decizia penală nr. 1095/R/25.10.2007) menținând această parte a hotărârii apelate și respectiv recurate, instanța de apel menținând hotărârea instanței de fond, iar instanța de recurs dispunând doar casarea deciziei penale pronunțată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel pe considerentul că respectiva instanță de apel nu se pronunțase cu privire la toate probele administrate în cauză, citând în acest sens unele declarații de martori.
În consecință, constatând că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul-intimat, instanța de control judiciar a luat act că termenul de prescripție a răspunderii penale în acest caz este cel prevăzut de art.122 alin.1 lit.c Cod penal, respectiv de 8 ani. Acest termen de prescripție a fost însă întrerupt în conformitate cu dispozițiile art.123 alin.1 Cod penal, după respectivele întreruperi(intervenite ca urmare a comunicării către inculpat a unora dintre hotărârile judecătorești pronunțate în speță în întreg ciclul procesual, putându-se exemplifica în acest sens cu sentința penală nr. 702/22.09.2006 a Judecătoriei Reșița și cu decizia penală nr. 57/17.04.2007 a Tribunalului C-S) începând să curgă un nou termen de prescripție. De remarcat că, în concordanță cu dispozițiile art.122 alin.2 Cod penal, termenul de prescripție de 8 ani a început să curgă din anul 2000, chiar dacă data exactă a săvârșirii infracțiunii nu a fost stabilită cu precizie nici de către organele de urmărire penală și nici de către instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză, oricum respectivele întreruperi intervenind până la epuizarea termenului respectiv oricând s-ar considera că ar fi început el în cursul anului 2000.
Nefiind împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale în speță, urmează s-a examinat dacă ar fi îndeplinit termenul de prescripție specială pe care-l invocă apărătorul inculpatului. Conform dispozițiilor art.124 Cod penal, independent de numărul de întreruperi care ar interveni, este înlăturată răspunderea penală dacă termenul de prescripție arătat mai sus ar fi depășit cu încă Așadar, pentru a putea fi admisă excepția prescripției speciale a răspunderii penale ar trebui împlinit un termen de 12 ani, care a început să curgă din anul 2000, din nou nemaiprezentând importanță perioada exactă care ar marca debutul său. Un astfel de termen este evident că s-ar împlini abia în anul 2012, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că în speță nu a intervenit nici un fel de prescripție a răspunderii penale în ceea ce-l privește pe inculpatul G, fiind necesară examinarea pe fond a apelului.
Examinând sentința atacată, față de cererea de apel cât și din oficiu, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma disp.art.371, 378 Cod procedură penală, s-a constată de către tribunal că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița este nefondat.
Astfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului s-a apreciat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conform probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind o stare de fapt și drept conformă acestora. În vederea aflării adevărului, instanța de fond a lămurit cauza sub toate aspectele pe bază de probe, conform dispozițiilor art.62 Cod procedură penală.
Instanța de control judiciar și-a însușit punctul de vedere exprimat de către un alt complet de judecată din cadrul Tribunalului C-S prin decizia penală nr. 57/17.04.2007, punct de vedere conform căruia motivele de apel susținute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița sunt nefondate, din coroborarea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată rezultând inexistența infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Astfel, în cuprinsul acestor motive de apel se face vorbire despre faptul că, întrucât instanța de fond nu l-a audiat personal pe martorul, în lipsa unor ierarhii a probelor, aceasta ar fi trebuit să țină cont de declarațiile date în faza de urmărire penală, îndepărtarea unei probe trebuind motivată. Instanța de control judiciar a procedat în schimb - printre alte probe administrate - și la audierea respectivului martor(fila 171 dosar cauză) constatând că acesta a declarat expres că nu cunoaște dacă l-a determinat cineva pe inculpatul să procedeze la tăierea de arbori nemarcați. Mai mult, același martor declară că nu cunoaște amânunte exacte în legătură cu tăierea de arbori nemarcați survenită în cursul anului 2000 în locul numit "", știind doar că "lumea vorbea prin localitate că autorii acelor tăieri erau și ". Se conchide astfel că declarația acestui martor întărește concluzia la care au ajuns instanțele citate anterior, anume că nu s-a demonstrat existența vreunei infracțiuni al cărei autor să fie inculpatul G.
Pornind tot de la susținerile apelantei, instanța de control judiciar - dată fiind imposibilitatea obiectivă de audiere a martorilor și - a procedat în schimb la audierea martorului, necesitatea audierii acestuia rezultând atunci când s-a dat procedural citire în ședință publică declarației martorului (fila 20 dosar urmărire penală). De menționat că în cuprinsul acelorași motive de apel parchetul face o întreagă discuție cu privire la revenirea martorului asupra unei declarații dată anterior, în condițiile în care a spus că-și menține declarația aflată la fila 20 dosar urmărire penală. Mai mult, se insistă în cuprinsul acestei discuții asupra faptului că șeful de ocol despre care se vorbește în declarația respectivă ar fi fost informat despre tăierea ilegală de lemne din pădurea aflată în proprietatea inculpatului. Întrucât respectivul șef de ocol era tocmai martorul, indicat de martorul ca fiind singurul care a asistat la discuția purtată între el și inculpatul cu privire la permisiunea acordată inculpatului de a tăia lemne din locul respectiv și în perioada respectivă, s-a considerat utilă și concludentă în cauză verificarea declarației martorului cu privire la acest aspect, tocmai prin audierea martorului.
Din cuprinsul declarației acestui martor(fila 226 dosar cauză) s-a desprins însă informația că el nu l-a cunoscut niciodată pe inculpatul, neavând nici un fel de relații profesionale cu el. Afirmă același martor de asemenea că "este sigur că nu a auzit nici o discuție purtată între martorul și inculpat, în anul 2000, privind tăierea de arbori". Este indubitabil în consecință că acest aspect suplimentar contribuie fără dubiu la întărirea concluziei desprinsă de Judecătoria Reșița în motivarea sentinței penale nr. 702/22.09.2006, concluzie conform căreia probele administrate nu susțin învinuirea adusă inculpatului G, întrucât pe de o parte inculpatul a declarat că inculpatul nu i-a spus să taie arbori nemarcați și nici nu i-a cerut să-i aducă apoi lemnele tăiate, iar pe de altă parte nici martorul nu afirmat că inculpatul i-ar fi cerut să taie o anumită cantitate de lemne dintr-un anumit loc.
În consecință, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REȘIȚA împotriva sentinței penale nr.702/22.09.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr.3650/P/2005.
Împotriva deciziei Tribunalului C-S a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pe motiv că inculpatul Gaf ost în mod greșit achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 cp rap. la art.32 al.3 din OG 96/1998 aprobată prin Legea 141/1999 având în vedere declarațiile martorilor, și din care rezultă complicitatea acestui inculpat cu inculpatul la săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu conform prev. art. 39510, al.21cpp se constată că decizia instanței de apel și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
Din analiza actelor de la dosar rezultă că sentința instanței de fond privind achitarea inculpatului G este temeinică și legală și se întemeiază pe o corectă interpretare a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Inculpatul nu a recunoscu că i-a spus inculpatului să taie arborii nemarcați și aceiași susținere o face și inculpatul care în fața instanței de judecată a declarat că inculpatul nu i-a spus să taie arbori nemarcați ci doar că i-a dat voie să taie lemne de foc din pădurea sa ceea ce nu poate duce la stabilirea unei complicități la săvârșirea infracțiuni de tăiere ilegală de arbori.
La fel martorul, care a tăiat lemnele cu drujba, a declarat că inculpatul i-a spus că poate să meargă să taie lemne cu inc. că el răspunde însă el a precizat că din discuțiile purtate cu acesta a înțeles că el răspunde de plata lemnelor tăiate fiindcă a fost atenționat că inc. este rău platnic. Același martor a mai declarat că inc. nu i-a spus câte lemne sîă taie și nici din ce loc și că la fața locului s-a deplasat doar cu in. care i- arătat ce lemne să taie.
În mod întemeiat a fost înlăturată și declarația martorului din dosarul de urmărire penală care în fața instanței de judecată a declarat că nu-l cunoaște pe inculpatul și nu a semnat declarația aflată la fila 20 și nu recunoaște nici scrisul de pe aceea declarație(p. 37 dos.5990/2002).
Nici martorul nu a relevat aspecte pe baza cărora să poată fi stabilită vinovăția inculpatului el declarând doar că a fost prezent la reconstituirea faptei la care a participat și martorul și care a susținut, cu acel prilej, că el a tăiat arborii la solicitarea inculpatului și cu acordul inculpatului insă în fața instanței de judecată el și-a precizat declarația afirmând că inc. a spus despre inc. doar că este pădurea acestuia.
Prin urmare din probele administrate nu rezultă complicitatea inculpatului G la săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori în mod ilegal astfel că recursul parchetului este nefondat și urmează a fi respins, în baza art.38515, pct.1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.3 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.187/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 27 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: CC/01.04.2009
Dact: 2 exempl/01.04 2009
Primă instanță: Judecătoria Reșița
Jud:
Apel: Tribunalul C
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky
