Infractiuni la regimul vamal (legea nr.141/1997). Decizia 930/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 930/
Ședința publică din 01 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, nereprezentată partea civilă intimată Ministerul Finanțelor Publice.- Agenția de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului-recurent depune la dosar împuternicire avocațială și un memoriu formulat de inculpat.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, să fie respinsă cererea formulată de DGFP privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile. Precizează că taxele vamale nu sunt datorate atâta timp cât s-a stabilit că autoturismul a fost declarat furat.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate, întrucât este vorba de o infracțiune de rezultat, existența prejudiciului a fost stabilită, iar obligarea inculpatului la plata despăgubirilor către Autoritatea Vamală este justificată.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2720/05.11.2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, în baza art.14, 346.proc.penală. raportat la art.998 și urm. civil, a fost obligat inculpatul -, să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor reprezentată de Direcția Regionala Vamală T, suma de 18.740,9922 lei (RON) plus dobânzi și majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale, conform OG nr. 92/2003.
În baza art. 168-169.proc. penală instanța a respins cererea părții civile " - Compagnia di Generale per lItalia", în substituirea părții civile -, privind restituirea autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricatie 1999, serie.
În baza art. 168-169.proc. penală Judecătoria Timișoaraa respins cererea formulată de partea civilă -, privind restituirea către acesta a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, cu nr. de înmatriculare -.
Prima instanță a respins petitul subsidiar din acțiunea civilă formulată de partea civilă - având ca obiect plata sumei de 52.500 lei, ca nefundat, iar în baza art. 348.proc.penală a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de proprietate și targa auto aflate la filele 23-27 și 29 dosar, contract de vânzare - cumpărare a autoturismului încheiat între vânzătorul și cumpărătorul, aflat la fila 28 dosar UP, precum și toate actele subsecvente, respectiv toate documentele prezentate în vederea efectuării vămuirii autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu (filele 61-65 dos. P), contractul de comodat autentificat la. " " prin încheierea de autentificare nr. 2833/18.06.2001 (fila 57 dos P), raport de verificare tehnică în vederea omologării (fila 88 dos. P), fișă de înmatriculare a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu (filele 125-126 dos.P), cartea de identitate a vehiculului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu (fila 199 dos.P).
În baza art. 348.proc.penală, instanța a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii respectiv radierea din circulație a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, înmatriculat pe baza înscrisurilor false anulate mai sus, cu nr. de înmatriculare -, și restituirea acestuia în natură către partea civilă, singurul titular al dreptului de proprietate asupra autoturismului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.685/PA/2003 din 12.12.2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a fost trimis în judecată inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 11.02.1969 în T, domiciliat în T, Str. - de la Fântâna Albă, -. A,. 5 CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291, 293.Cod Penal, art. 12.87/1994 și art.178 din Legea nr.141/1997, totul cu aplicarea art.33 lit.a
Cod PenalÎn sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 27.03.2001, prin prezentarea sub o identitate falsă și folosirea de documente false, a introdus în România un autoturism furat din străinătate și apoi la data de 12.06.2001 a solicitat înmatricularea autoturismului depunând în acest sens acte false, printre care și unele documente întocmite pe numele unei persoane interpuse în scopul de a beneficia de scutirea de la plata taxelor vamale.
S-a reținut că prin sentința penală nr.223/21.01.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dos. nr.535/2004, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; au fost admise acțiunile civile formulate de Autoritatea Vamală și; s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă - prin societatea Italia; s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
S-a mai reținut că prin decizia penală nr.270/A/27.06.2005 pronunțată în dosarul nr.2593/P/2005 al Tribunalului Timiș, au fost admise apelurile inculpatului, parții civile " - Compagnia di Generale per lItalia" prin și părții civile împotriva sentinței penale nr.223/2005 a Judecătoriei Timișoara, a fost desființată hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Timișoara spre rejudecare.
Pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 10741/27.07.2005.
Prin sentința penală nr.3140/23.11.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.10741/2005, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; au fost admise acțiunile civile formulate de Autoritatea Vamală și; s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă societatea Italia în substituirea părții civile -; s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Prin decizia penală nr.230/A/19.05.2006 pronunțata în dosarul nr.724/P/2006 al Tribunalului Timiș, au fost admise apelurile inculpatului, parții civile " - și Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 3140/2005 a Judecătoriei Timișoara, a fost desființată hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Timișoara spre rejudecare.
În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-.
Prin sentința penală nr.542/12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; s-a admis acțiunea civilă formulată de Autoritatea Vamală fiind obligat inculpatul la plata despăgubirilor în sumă 18.740,9922 RON plus dobânzi și majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale, conform OG nr.92/2003; în baza art. 168-169.proc. penală a fost respinsă cererea părții civile " - Compagnia di Generale per lItalia", în substituirea părții civile, având ca obiect restituirea autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie; în baza art. 168-169.proc. penală a fost respinsă cererea formulată de partea civilă - privind restituirea către acesta a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, cu nr. de înmatriculare -; în baza art. 348.proc. penală s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de proprietate și targa auto aflate la filele 23-27 si 29 dosar UP; contract de vânzare-cumpărare a autoturismului încheiat între vânzătorul și cumpărătorul, precum și toate actele subsecvente, respectiv toate documentele prezentate în vederea efectuării vămuirii autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, contractul de comodat autentificat la BNP prin încheierea de autentificare nr. 2833/18.06.2001, raport de verificare tehnică în vederea omologării, fișă de înmatriculare a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, cartea de identitate a vehiculului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu; în baza art. 348.proc. penală s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii respectiv radierea din circulație a autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu, înmatriculat pe baza înscrisurilor false anulate mai sus, cu nr. de înmatriculare - și restituirea acestuia în natură părții civile, singurul titular al dreptului de proprietate asupra autoturismului.
Instanța de judecată a reținut următoarea stare de fapt: la data de 5.07.2001, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al Județului T - Compartimentul Regim Permise Auto și Certificate de Înmatriculare a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că la 12.06.2001, la ghișeu s-a prezentat numitul -, în calitate de împuternicit al numitului, solicitând înmatricularea unui autoturism marca BMW 530 D cu seria de caroserie.
În vederea înmatriculării acestui autoturism, -, împuternicit în acest sens, a depus următoarea documentație: un certificat de proprietate din care rezultă că mașina cu nr. de înmatriculare BA-366 JK și seria caroseriei a fost proprietatea cetățeanului italian; un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul susmenționat, încheiat la 28.12.2000, la, între vânzătorul și cumpărătorul; targa mașinii având nr. A-BG-, eliberată pe numele lui; chitanța vamală nr. 990/08.06.2001 privind achitarea contravalorii accizelor aferente; adeverință pentru scutire de taxă vamală eliberată de Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoanele cu handicap T pe numele lui din care rezultă că acesta este îndreptățit să beneficieze, conform legislației, de scutire de taxă vamală pentru autovehicul; adeverința potrivit căreia este luat în evidență ca persoană cu handicap; certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială; o procură specială prin care l-a împuternicit pe să-l reprezinte în fața organelor vamale din România la B, la organele de poliție și, precum și în fața altor organe competente, în vederea efectuării tuturor formalităților necesare înmatriculării autoturismului, proprietatea acestuia, marca BMW.
În urma depunerii documentației mai sus arătate autoturismul a fost înmatriculat la data de 13.06.2001, adică a doua zi după depunerea documentației, fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare -, fără însă a fi verificat în baza de date a Interpol.
S-a reținut că, mai mult, la fila 88 dosar, unde se află copia raportului de verificare tehnică în vederea omologării, apare ca dată a eliberării cărții de identitate a vehiculului, data de 26.06.2001, astfel că din cele reținute mai sus de către instanță, rezultă că înmatricularea autoturismului s-a efectuat cu complicitatea unor persoane neidentificate din interiorul compartimentului Registru Permise Auto și Certificate de Înmatriculare, atât timp cat nu s-a stabilit că înscrisul reprezentând cartea de identitate a vehiculului eliberată este un fals. Același lucru rezultă și din adresa nr. 21478/JV/28.06.2001 a Biroului Național Interpol, prin care s-a comunicat faptul că autoturismul pentru care s-a solicitat înmatricularea la data de 12.06.2001 figurează ca fiind reclamat furat din Italia, ceea ce conduce la ideea că verificarea autoturismului în baza de date a Interpol s-a făcut abia după data înmatriculării, tocmai în ideea de a putea fi inițial înmatriculat și pentru a nu mai putea fi identificat ulterior.
S-a reținut de prima instanță că în declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor și arată că nu a dorit decât să ajute pe numitul - la înmatricularea autoturismului, fără a avea cunoștință despre faptul că autoturismul fusese sustras. Însă, inculpatul se contrazice singur în declarații atunci când afirmă că nu a avut niciodată actele mașinii din moment ce acesta s-a prezentat la ghișeul Poliției Rutiere pentru înmatricularea autoturismului. În plus, inculpatul arată că a fost pus numai să semneze niște acte în fața firmei de înmatriculări și că a semnat doar o procură sau un alt act pe care nu l-a citit și nu știe ce reprezenta deoarece nu i-au fost date alte detalii, că a mers să achite vama pentru mașină "cu doamna de la firma de înmatriculări" și de asemenea a mers împreună cu numitul - când acesta a ridicat actele de la Poliție.
Instanța de fond a reținut că inculpatul a încercat sa inducă în eroare atât organele de urmărire penală cât și instanța de judecată prin declarațiile date, având în vedere faptul că dacă numitul ar fi fost persoana care deținea actele false și s-ar fi adresat firmei de înmatriculări pentru a obține înmatricularea autoturismului, acesta nu ar mai fi avut nevoie și de ajutorul inculpatului care (după cum afirmă el) a fost doar persoana care a dus actele la Poliție și le-a preluat de la Poliție pentru a i le înmâna numitului -.
S-a observat faptul că numitul pe lângă faptul că s-a adresat unei firme de înmatriculări auto, evident pentru a-i fi întocmite actele necesare înmatriculării și pentru a evita deplasările la Poliție, Primărie și Registrul Auto, a apelat în acest sens și la inculpatul pentru a face același lucru. De asemenea, pare la fel de curios faptul că inculpatul a semnat în necunoștință de cauză anumite înscrisuri necesare înmatriculării mașinii, pe care însă nu le-a citit, și nici măcar nu a încercat să afle conținutul acestora. Mai mult, pentru a putea da o procură specială, martorul (care nu îl cunoaște pe inculpat) avea nevoie de toate datele de identificare ale acestuia și care au fost trecute în procura autentificata sub nr.1444/6.04.2001, de Biroul Notarului Public " ", lucru care nu ar fi fost posibil dacă inculpatul nu și-ar fi dat acordul și datele de identificare, astfel că acesta cunoscând conținutul procurii avea cunoștință și de celelalte acte pe care le-a introdus la Poliție pentru înmatricularea mașinii.
Prima instanță a reținut că pentru demararea procedurii de înmatriculare inculpatul și au solicitat serviciile unei firme de înmatriculări, urmând ca inculpatul să se ocupe în continuare de cele necesare pentru a putea fi înmatriculată mașina. Dar, după finalizarea înmatriculării, atunci când inculpatul a predat părții civile toate actele autoturismului, acesta a constatat că la rubrica proprietar figura martorul, însă pentru a-l liniști inculpatul i-a comunicat că în cel mai scurt timp va perfecta un contract de vânzare -cumpărare între cei doi. De asemenea, pentru a întări convingerea beneficiarului promisiunii de vânzare-cumpărare -, inculpatul a înmânat acestuia un contract de vânzare-cumpărare privind acel autoturism unde la rubrica "vânzător" figura atât cat și inculpatul. Pentru a-si asigura o garanție în plus până la perfectarea contractului, - l-a contactat pe martorul (astfel cum declara și acesta din urmă), cu care a încheiat un contract de comodat și un înscris din care rezulta că l-a împrumutat pe cu suma de 20.000 DM.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Biroului National Interpol, s-a reținut că proprietarul autoturismului marca BMW - 530 D având număr de înmatriculare BD- 420 MM și seria caroseriei este cetățeanul italian, care la data de 11.05.2000 a reclamat sustragerea de către persoane necunoscute a autovehiculului în care se găseau și libretul de circulație și certificatul de proprietate. Conform adresei nr.1852/17.05.2002 s-a comunicat că nr. de înmatriculare BA-366 JK a fost atribuit la data de 22.01.1999 autovehiculului marca BMW- 530 D, nr. șasiu pe numele lui, iar acest autovehicul nu este raportat furat. În ceea ce privește targa prezentată cu ocazia solicitării înmatriculării, prin adresa amintită s-a precizat că aceasta nu a fost eliberată pentru nici un vehicul în Italia.
Pe de altă parte, din adresa Tar ezultat faptul că inculpatul a fost cel care s-a ocupat de înmatricularea mașinii, fiind împuternicit în acest sens de către. De altfel, și din declarația acestuia din urmă s-a stabilit că a fost contactat tot de către, care i-a solicitat acceptul de a înmatricula autoturismul pe numele său. Analizând toate aceste aspecte, se concluzionează că inculpatul a avut cunoștință despre conținutul fals al actelor folosite și depuse de el pentru înmatricularea autoturismului.
Mai mult, s-a reținut că din declarația părții civile a rezultat că acesta a aflat ulterior înmatriculării autoturismului despre motivul real pentru care s-a procedat la înscrierea mașinii pe numele martorului, cu ocazia insistențelor pe lângă inculpatul - de a se perfecta acel contract de vânzare-cumpărare. În aceste condiții, i-a cerut inculpatului restituirea banilor plătiți, intenționând să predea mașina, însă, întrucât inculpatul nu mai dispunea de acea sumă, cel dintâi a rămas în continuare în posesia mașinii.
Prin decizia penală nr.273/A/26.09.2007 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr- s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpatul apelant și partea civilă, împotriva sentinței penale nr.542/12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Prin decizia penală nr.378/R/01.04.2008 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr- s-au admis recursurile formulate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 273/A/26.09.2007 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-; a fost casată decizia penală recurată și sentința penală nr. 542/12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar -, numai în privința laturii civile, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la petitul subsidiar al acțiunii civile promovate de partea civilă, petit având ca obiect obligarea inculpatului la plata contravalorii autoturismului, iar pentru rațiuni de soluționare unitară s-a dispus rejudecarea întregii laturi civile a procesului.
În vederea rejudecării laturii civile cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.06.2008 sub nr-.
Sub aspectul laturii civile a procesului penal au formulat pretenții de această natură și s-au constituit părți civile: Direcția Regională Vamală T (fila 24 doar nr.535/2004, filele 13,14 dosar -) cu suma de 18,740,9922 lei reprezentând drepturi vamale datorate bugetului de stat pentru introducerea în țară, în mod fraudulos, a autoturismului marca BMW 530 la care se adaugă majorările de întârziere calculate în temeiul OG 92/2003 până la data achitării integrale a prejudiciului; societatea de asigurare din Italia SA care a solicitat restituirea în natură a autoturismului marca BMW 530 întrucât societatea s-a subrogat în drepturile asiguratului ( ) prin plata indemnizației corespunzătoare (fila 132 dosar 535/2004); numitul, în calitate de proprietar al autoturismului care a solicitat restituirea în natură a autovehiculului (fila 153 dosar 535/2004); numitul care a solicitat, în principal, restituirea în natură a autoturismului, iar în subsidiar a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 52.500 lei reprezentând contravaloarea autoturismului (filele 159,160 dosar 535/2004, fila 24 dosar nr-).
Latura civilă implică, în temeiul art.14 alin.3 lit.a Cod procedură penală, și soluționarea aspectelor referitoare restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor precum și la anularea înscrisurilor dovedite a fi false.
În prealabil s-a reținut faptul că din punct de vedere al laturii penale sentința penală nr.542/12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, devenind definitivă în urma exercitării căilor de atac, a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, aspectele privitoare la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia nu fac obiectul laturii civile, instanța de rejudecare fiind obligată să țină seama de situația de fapt intrată în puterea lucrului judecat.
Din situația de fapt expusă anterior și din soluția pronunțată de instanță, menținută în căile de atac, s-a reținut că inculpatul a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv fals privind identitatea (art.293 alin.1 Cod penal), uz de fals (art.291 Cod penal), folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate (art.178 din Legea nr.141/1997) și evaziune fiscală (prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994). Toate aceste infracțiuni au fost săvârșite în scopul introducerii în țară, înmatriculării și comercializării autoturismului marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999 serie șasiu. Pentru eludarea plății taxelor vamale a fost declarat ca beneficiar al bunului martorul (persoană cu handicap) care era îndreptățit la scutirea de la plata taxelor vamale.
Potrivit art.998 cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".
Din analiza acestui text de lege rezultă condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, și anume: fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate, prejudiciul.
Primele trei condiții au fost examinate de instanța de judecată cu ocazia soluționării laturii penale, constatându-se existența acestora.
În legătură cu prejudiciul, s-a reținut că prin fraudarea dispozițiilor legale care reglementează excepțiile de la scutirea plății taxelor vamale, inculpatul a prejudiciat Statul Român reprezentat de Autoritatea Vamală de sumele reprezentând taxele vamale datorate pentru introducerea în țară (importul) autoturismului. În consecință, pretențiile formulate de Direcția Regională Vamală T sunt întemeiate si au fost admise. Trebuie precizat faptul că taxele vamale sunt datorate bugetului de stat cât timp s-a stabilit faptul că bunul face obiectul operațiunii de import și este cuprins în nomenclatorul prevăzut de lege, indiferent de proveniența acestuia.
În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de societatea de asigurare din Italia, s-a reținut că se susține că în urma plății despăgubirilor către proprietarul-asigurat (cetățeanul italian de la care se pretinde că s-a furat autoturismul) asiguratorul s-a subrogat în drepturile asiguratului și poate pretinde, prin urmare, predarea bunului.
Întrucât instanța de judecată are obligația de a soluționa pretențiile civile care sunt în directă legătură cu latura penală a procesului, prima instanță a constatat că în speță, nu a făcut obiectul procesului penal stabilirea împrejurării dacă autoturismul introdus în România a fost sustras sau nu de la proprietarul din Italia. Prin urmare, s-a considerat că toate aspectele legate de prezumtiva sustragere a bunului precum și cele privitoare la raporturile juridice dintre proprietarul asigurat și asiguratorul din Italia, având ca temei contractul de asigurare, nu pot fi analizate cu ocazia soluționării laturii civile. Se impune în consecință, în opinie primei instanțe, restituirea bunului către proprietar, respectiv partea civilă, urmând ca părțile din contractul de asigurare să stabilească regimul juridic al acestuia în raport de clauzele convenției și legislația națională aplicabilă.
În motivarea acțiunii civile (atât a petitului principial cât și a celui subsidiar) s-a reținut că a sustinut că autoturismul a fost indisponibilizat de organele de poliție de la el, este unicul proprietar al bunului și dobânditor de bună-credință, invocând în acest sens prevederile art.1909 alin.2 Cod civil și art.1910 Cod civil (filele 159, 160 dosar 535/2004).
Prima instanță a constatat că contractul de vânzare-cumpărare prezentat la înmatricularea autoturismului, cu care inculpatul a justificat dobândirea bunului, este un fals astfel cum s-a reținut cu ocazia soluționării laturii penale. În consecință, neoperând transferul dreptului de proprietate în patrimoniul inculpatului (și nici al martorului ) aceștia nu aveau cum să înstrăineze bunul lui. Prin urmare partea civilă nu a dobândit dreptul de proprietate în temeiul vreunei convenții translative de drepturi.
S-a analizat dacă partea civilă se poate prevala de dispozițiile art.1909 alin.2 Cod civil sau 1910 Cod civil, texte de lege pe care partea civilă și-a întemeiat acțiunea.
S-a reținut că potrivit textelor de lege menționate anterior - ART. 1909.-Lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuință de vreo curgere de timp.
Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găsește, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are.
ART. 1910- Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vânzare publică, sau de la un neguțător care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului prețul ce l-a costat".
Potrivit art.1909 alin.2 Cod civil posesorul de bună credință al unui bun mobil poate opune proprietarului prezumția prevăzută de acest text de lege dacă proprietarul, de la care bunul a fost sustras (sau pierdut), nu revendică bunul sustras de la posesorul de bună credință în termen de 3 ani din ziua când i s-a furat.
În cazul de față s-a reținut că proprietarul autoturismului a declarat că bunul i-a fost furat în data de 11.05.2000 în comuna d" de către persoane necunoscute (proces verbal - fila 35 dosar de urmărire penală). Autoritățile din România au primit confirmarea faptului că autoturismul a fost declarat sustras de către proprietar la data de 28.06.2001 (adresa de la fila 12 dosar UP, adresa de la fila 39 dosar UP). Autoturismul a fost preluat de către organele de poliție de la partea civilă la data de 12.06.2003 (proces-verbal fila 129 verso dosar UP), fiind indisponibilizat și în prezent. Proprietarul autoturismului a solicitat restituirea acestuia la data de 04.10.2004 cu ocazia judecării procesului penal în primul ciclu procesual (fila 153 dosar 535/2004).
Din situația de fapt expusă prima instanță a reținut că la data prezumtivă a furtului (11.05.2000) și imediat după sustragere proprietarul bunului nu cunoștea autorul furtului și nici persoana în posesia căreia a ajuns autovehiculul. Aceste informații au devenit disponibile după ce proprietarul a fost informat de procesul penal care se desfășura în România (la începutul anului 2004). Prin urmare, doar din acest moment titularul dreptului de proprietate avea posibilitatea de a promova acțiunea în revendicare împotriva găsitorului (partea civilă ), acțiune pe care formulat-o prin constituirea de parte civilă. În raport de data constituirii de parte civilă (04.10.2004) termenul de 3 ani prevăzut de art.1909 alin.2 Cod civil nu s-a împlinit, astfel încât prezumția invocată de partea civilă nu este operantă în speță.
În privința cererii având ca obiect obligarea inculpatului la plata contravalorii autoturismului, s-a constatat că aceasta reprezintă în realitatea o acțiune civilă distinctă și a cărei soluționare excede cadrul procesual determinat de soluția adoptată pe latură penală. Astfel, s-a reținut că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni în dauna numitului ci exclusiv pentru infracțiuni care au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat prin neplata taxelor vamale. În acest context s-a apreciat că verificarea raporturilor juridice dintre inculpat și partea civilă ar implica pronunțarea asupra unui aspect cu care instanța penală nu a fost sesizată, încălcându-se în acest mod limitele sesizării (prevăzute de art.317 Cod procedură penală).
În privința înscrisurilor utilizate pentru introducerea în țară a autoturismului și pentru înmatricularea acestuia, având în vedere că prin hotărârea penală s-a reținut faptul că au fost contrafăcute, instanța de fond dispus anularea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13.02.2009, sub același număr de dosar, respectiv -.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că raportat la starea de fapt reținută pe latura penală s-a stabilit că autovehiculul BMW a fost furat din Italia și urmează a fi restituit proprietarului cetățean italian, de unde rezultă că înmatricularea acestuia în România este nelegală. Un autovehicul obținut ca urmare a unei infracțiuni nu poate circula legal în România. Ca atare, inclusiv instanța a dispus anularea actelor de înmatriculare, proveniență și de origine a automobilului. Or, consecința desființării actelor trebuie urmărită, ca efect clasic al nulității, inclusiv în sensul nedatorării taxelor vamale.
În opinia inculpatului, taxele vamale apar ca fiind nedatorate. Cât timp obligația de a plăti taxe vamale subzistă numai pentru bunuri a căror proveniență este licită și pot fi introduse legal în țară, înseamnă că obligarea inculpatului la plata lor este lipsită de temei.
De asemenea, inculpatul a mai precizat că împrejurarea că autovehiculul va fi restituit proprietarului de la care a fost sustras trebuie tratată ca o repunere a părților în situația anterioară. Aceasta înseamnă că bunul nu a părăsit patrimoniul inițial, că nu a fost introdus într-un stat terț, că nu a fost înmatriculat și că nu este purtător de sarcini fiscale ori vamale.
Prin urmare, potrivit susținerilor inculpatului, soluționarea laturii civile prin obligarea sa la plata taxelor vamale este nelegală.
Prin decizia penală nr. 117/A din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins apelul declarat de apelantul-inculpat fiul lui si, născut la data de 11.02.1969 în T, domiciliat în T, Str. - de la Fântâna Albă, -. A,. 5 CNP -, împotriva sentinței penale nr. 2720/05.11.2008 a Judecatoriei T, pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2.a C.P.P. fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.371 C.P.P. tribunalul a constatat că acesta este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.22 alin.1 hotărârea C.P.P. definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
De asemenea, instanța de apel a reținut că prin nr.542/12.03.2007 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă, în ceea ce privește latura penală a cauzei, prin nr.378/R/01.04.2008 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, constând tocmai în fapta de a se sustrage de la plata taxelor vamale, respectiv în aceea că a înmatriculat un autoturism în circulație, pe baza unor documente false, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale.
În consecință, s-a constatat că existența infracțiunii de evaziune fiscală și a persoanei care a săvârșit-o nu mai pot fi puse în discuție. Or, potrivit dispozițiilor art.12 din Legea nr.87/1994 în forma reținută de către instanță, constituia infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop. În consecință, s-a constatat că infracțiunea de evaziune fiscală este o infracțiune de rezultat, presupunând în mod obligatoriu existența unui prejudiciu.
În acest context, în condițiile în care s-a stabilit în mod definitiv existența infracțiunii de evaziune fiscală, instanța de apel a apreciat că existența prejudiciului a fost de asemenea stabilită. Ca atare, s-a considerat că acest prejudiciu trebuie reparat integral, iar obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către Autoritatea Națională a Vămilor apare pe deplin justificată. Tribunalul a considerat că în mod corect prima instanță a apreciat că taxele vamale sunt datorate bugetului de stat în momentul în care s-a stabilit că bunul face obiectul operațiunii de import și este cuprins în nomenclatorul prevăzut de lege, fără a avea vreo importanță, sub acest aspect, proveniența acestuia sau faptul că a fost restituit proprietarului, în mod obligatoriu prejudiciul fiind necesar să fie acoperit integral, sub aspectul despăgubirii tuturor părților civile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b apelul C.P.P. declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei penale nr. 117/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, să se soluționeze latura civilă în sensul respingerii cererii Direcției Regionale Vamale T de obligare a sa la plata sumei de 187.409.992 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus majorările de întârziere, reprezentând contravaloarea taxei vamale aferente introducerii în țară a autovehiculului.
În motivarea recursului, inculpatul a învederat că raportat la starea de fapt reținută de primele două instanțe, s-a stabilit în mod indubitabil că autoturismul BMW a fost furat din Italia și urmează a fi restituit proprietarului, ceea ce înseamnă că înmatricularea în România este nelegală. Totodată, s-a arătat că autovehiculul nu poate fi indigenizat în România, instanțele inferioare dispunând anularea actelor de înmatriculare, proveniență și de origine a automobilului, urmare a caracterului fals al acestora, iar consecința acesteia ar trebui să fie nedatorarea taxelor vamale. Recurentul a mai susținut că obligația de a plăti taxe vamale subzistă numai pentru bunuri a căror provenință este licită și pot fi introduse în țară ceea ce ar face ca obligarea sa la plata acestora să fie lipsită de temei.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3859alin. 3.pr.pen. instanța constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În prealabil, instanța constată că inculpatul a criticat hotărârile instanțelor de fond numai în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, astfel că potrivit art. 3856.C.P.P. numai acest aspect formează obiectul analizei recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 998, 999.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prin sentința penală nr. 542/12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, definitivă în ceea ce privește latura penală, inculpatul recurent a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, reținându-se în sarcina sa că a înmatriculat în circulație în baza unor documente false pe numele unei persoane cu handicap, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale, autoturismul marca BMW 530 diesel, an de fabricație 1999, serie șasiu. În mod corect instanțele de fond au reținut faptul că infracțiunea de evaziune fiscală este o infracțiune de rezultat, existența ei fiind condiționată de producerea unui prejudiciu, aspect care a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi modificat în latura civilă a cauzei.
Referitor la critica privind faptul că inculpatul a fost obligat la plata unor drepturi vamale pentru un autoturism ce nu putea fi înmatriculat în România, având o provenință ilicită; precum și că s-a dispus anularea actelor de înmatriculare; instanța constată că inculpatul a fost condamnat pentru că a înmatriculat în circulație în baza unor documente false pe numele unei persoane cu handicap a unui autoturism, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale, iar actele au fost anulate pentru caracterul lor nereal, astfel că nu are relevanță că autoturismul ar fi avut o provenință ilicită. În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță că, în speță, nu a făcut obiectul procesului penal stabilirea împrejurării dacă autoturismul introdus în România a fost sustras sau nu de la proprietarul său din Italia. Totodată, trebuie avut în vedere că Legea nr. 141/1997 privind codul vamal, în vigoare la data comiterii faptei, nu exonera de la plata taxelor vamale pe aceia care ulterior întocmirii declarației vamale au fost lipsiți de proprietatea asupra bunului; chiar prevăzând în art. 144 alin. 1 lit. c că datoria vamală ia naștere și în caz de neîndeplinire a uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care bunurile au fost plasate. vamale sunt datorate în speță, cu atât mai mult cu cât inculpatul este în culpă. Pe de altă parte, apărările recurentului în sensul că nu ar datora taxe vamale întrucât bunul nu poate fi indigenizat în România nu pot fi reținute de instanță în contextul în care în art. 147 alin. 1 din actul normativ sus menționat se prevede că datoria vamală ia naștere și în cazul când se referă la mărfurile prohibite sau cu restricție, de orice natură, la import.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 01.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.06.10.2009
Tehnored.2ex/12.10.2009
Prima inst. -jud.s - Judecătoria Timișoara
Inst. Apel -jud., - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Victor Ionescu
