Infracțiuni privind comerțul electronic (legea nr. 365/2002). Decizia 112/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA Nr.112
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009,
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
Grefier: - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de procuror.
*****
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 21 noiembrie 1987, domiciliat în C,-, -9,.B,.4,.41, județul C, împotriva sentinței penale nr.62/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care în baza art.42 alin.1, 3 din Legea 161/2003 a fost condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2009 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 62/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a dispus, în baza art.42 alin.1, 3 din Legea 161/2003, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 21 noiembrie 1987, fără antecedente penale, student, necăsătorit și fără copii, domiciliat în C,-, -9,.B,.4,.41, județul C, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.46 alin.3 din legea 161/2003 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, în baza art. 25 din Legea 365/2002 la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar conform art. 33 lit.a - 34 lit.b cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute, pedeapsa cea mai grea,aceea de 3 ani închisoare.
Conform art. 86/1 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un interval de 6 ani ce va constitui termen de încercare pentru condamnat.
Pe acest termen s-a dispus a se suspenda și executarea pedepselor accesorii dispuse în condițiile art. 71 și 64 lit.a al.2 și lit.b cod penal.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare nr- emis de Tribunalul Buzău la data de 19.11.2008, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a computat din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive și s-a confiscat de la inculpat dispozitivul și telefonul mobil Nokia 6500C. acesta fiind obligat la 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpatul, în ziua de 18.11.2008, s-a deplasat din județul C în B, cu autoturismul cu număr de înmatriculare -, proprietatea SC SRL, județul T, bun aflat la dispoziția sa, în mașină cu el aflându-se și, vărul său.
Inculpatul cumpărase în prealabil, de la persoane necunoscute, un dispozitiv de culoare gri având pe carcasă înscrise mențiunile și, o baghetă din material plastic prevăzută cu un orificiu cu diametrul de circa 3 mm, un telefon mobil marca Nokia 6500 de culoare neagră, în stare de funcționare având setată data 23.01.2007, telefon prevăzut cu camera video.
S-a mai reținut că inculpatul, împreună cu vărul său, au montat, în cursul aceleiași zile de 18.11.2008, dispozitivul descris mai sus, la un bancomat amplasat de Banca Transilvania SA, pe strada - în zona magazinului "" din municipiul B și în timp ce așteptau, urmărind operațiunile efectuate de titularii unor card-uri bancare la acest, au fost surprinși de organele de urmărire penală ce fuseseră sesizate.
Cei doi au fugit de la locul faptei, dar numai inculpatul a fost prins, a reușit să părăsească municipiul B, folosindu-se de mașina aflată la dispoziția inculpatului, ce fusese lăsată cu cheile în contact.
Procedând la cercetarea criminalistică a bancomatului, cu asistența de specialitate a reprezentanților Băncii Transilvania SA B, s-a constatat că peste în care se introduc card-urile bancare de către titulari se afla un dispozitiv de culoare gri lipit de carcasa -ului cu bandă adezivă albă, format din dispozitive electronice racordate la un acumulator care pe carcasă aveau înscrise simbolurile și, și că -ul are în partea superioară o baghetă din material plastic în forma literei F cu însemnele bancare. Pe aceasta, lipită cu bandă dublu adeziv s-a găsit un telefon mobil marca Nokia 6500 de culoare neagră, în stare de funcționare prevăzut cu cameră video, telefonul avea setată data de 23.01.2007 și nu conținea cartela.
La poziționarea dispozitivului identificat la s-a constatat că obiectivul camerei cu care era prevăzut acest telefon se suprapunea cu fanta prevăzută în bagheta de plastic.
S-a mai reținut că, în primele declarații date în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat că scopul prezenței în municipiul și în acea zonă a bancomatului a fost pentru monta dispozitivul la, pentru a-l proba, pentru a testa funcționarea lui, deoarece ulterior doreau să-l vândă.
S-a efectuat în cursul urmăririi penale o constatare tehnico-științifică, care a reținut că montarea dispozitivului descris mai sus este una calificată, deoarece dispozitivul s-a dovedit a fi un cititor de card-uri magnetice, ce a fost construit cu scopul citirii și memorării datelor de pe a 2-a a card-urilor magnetice și cu posibilitatea de a citi și cartelele magnetice bancare folosite în scopul efectuării de plăți electronice comerciale.
S-a mai stabilit, prin același raport de constatare tehnico-științifică, și faptul că acest dispozitiv, dar și telefonul mobil (care avea rolul de a filma codul PIN, informație confidențială doar la dispoziția obiectului bancar care o introduce prin tastatura bancomatului în magnetică a cardului său bancar) au funcționat în mod efectiv.
Prima instanță a apreciat că datele din anexa 2 a raportului de constatare tehnico-științifică, dar și CD-ul anexat acestui raport, sunt edificatoare și că aceste dispozitive servesc la fraudarea card-urilor bancare utilizate în bancomatul aparținând Băncii Transilvania SA B din municipiul B, ca și în alte -uri asemănătoare. Acesta este în condițiile Legii 161/2003 un mijloc de colectare, prelucrare și transmitere a unor date informatice - un mijloc informatic pus la dispoziția unor card-uri bancare, instrumente de plată electronice eliberate cu respectarea legii clienților bancari, posesori ai unor depozite bănești.
S-a mai reținut de către tribunal că, prin deținerea echipamentului susmenționat, echipament să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică ( card-uri bancare), inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. și ped. de art. 46 alin.2 din 161/2003 republicată, iar prin montarea dispozitivului la bancomat și obținerea de date informatice (cele înregistrate, dar și cele filmate) fără drept și cu încălcarea măsurilor de securitate ale bancomatului, inculpatul a săvârșit și infracțiunea prev. și ped. de art. 42 alin.1,3 din Legea 161/2003.
Totodată, deținând acest echipament să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul a săvârșit și infracțiunea prev. și ped. de art. 25 din Legea 365/2002.
Ca atare, constatând vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea acestuia, iar la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea fiecăreia din infracțiunile menționate, s-au avut în vedere pericolul social al fiecăreia din infracțiunile săvârșite, frecvența deosebită a acestor fapte, dar și pericolul social al inculpatului, pericol considerat ca fiind manifestat în cursul cercetării penale și judecătorești.
S-a mai luat în considerare și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr și cu posibilități de reeducare și deci de reinserție socială, elemente în funcție de care s-a apreciat că pedepsele situate la limita minimă prevăzută de textul încriminator, sunt suficiente în vederea atingerii scopului pedepsei.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, prima instanță a apreciat că, în contextul în care inculpatul a manifestat preocupare pentru un nivel de pregătire superior, dovada fiind calitatea de student în anul III, sunt incidente art. 81 din Cod Penal, scopul pedepsei putând fi atins în cazul inculpatului și fără executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim motiv de apel, inculpatul a susținut că au fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează constatarea regularității actului de sesizare a instanței, deoarece, deși la prima zi de înfățișare s-a formulat cerere de restituire a cauzei la procuror, instanța fiind obligată să se pronunțe potrivit dispozițiilor art.300 alin.1 și 2.pr.penală, în sensul de verifica din oficiu la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare, cu toate acestea s-a reunit această cerere cu fondul cauzei. Prima instanță nu s-a pronunțat însă asupra acestui aspect, susținându-se de către apelant că, chiar și în situația în care s-a considerat în mod legal sesizată, instanța nu a arătat pentru care motive s-a considerat investită, nepronunțându-se în nici un fel asupra cererii de restituire la procuror și nici asupra motivelor de nelegalitate a urmăririi penale, invocate de către inculpat.
Față de acest motiv, apelantul a apreciat că se impune admiterea apelului desființarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță potrivit art.379 pct.2 lit.b pr.penală.
C de al doilea motiv de apel privește de asemenea nelegala sesizare a instanței, dar sub aspectul neconcordanței între considerentele de fapt și de drept ale rechizitoriului, și dispozitivul acestuia, ceea ce, în opinia apelantului, ar atrage restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Din acest punct de vedere, s-a arătat că, deși în partea introductivă a rechizitoriului sunt reținute trei infracțiuni pretins comise de către inculpat, în partea expozitivă, procurorul reține existența altor trei infracțiuni, pentru ca motivarea să cuprindă o singură infracțiune, cea prev. de art.42 alin.1,3 din Legea nr.161/2003.
În partea expozitivă a actului de sesizare, s-a reținut infracțiunea prevăzută de art.46 alin.1 din Legea nr.161/2003, pentru ca în dispozitiv să se rețină infracțiunea prev. de art.46 alin.3 din Legea nr.161/2003.
Tot sub acest aspect, s-a mai invocat și faptul că rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului a fost întocmită de-abia după arestarea sa preventivă și nu imediat după înregistrarea cauzei la procuror, cu toate că organele de urmărire penală au fost sesizate imediat, dat fiind caracterul flagrant al faptelor pretins comise. În plus, procesul verbal întocmit cu ocazia așa-zisei cercetări la fața locului este lovit de nulitate absolută, întrucât inculpatul nu a fost de față la întocmirea acestui act, semnându-l fără să-l fi citit, iar martorii asistenți la întocmirea acestuia, precum și însăși polițiștii ce l-au întocmit și semnat, au confirmat acest lucru, în declarațiile pe care le-au dat în fața instanței de fond. De asemenea, prima declarație luată inculpatului imediat după prinderea sa, a fost consemnată pe coală albă, fără a fi asistat de către apărător și fără a se specifica persoana sau organul în fața căruia a fost dată.
În raport de aceste critici, s-a solicitat admiterea apelului desființarea sentinței și restituirea cauzei la procuror, pentru efectuare actelor de urmărire penală cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.
În fine, cel de-al treilea motiv de apel, care privește fondul cauzei, se referă la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunile ce constituie obiectul judecății, în condițiile în care împotriva acestuia nu există probe solide de vinovăție, nefăcându-se dovada că inculpatul a montat acel dispozitiv. Expertiza depusă de către Ministerul Public în apel este evazivă în ceea ce îl privește pe apelant, reținându-se doar existența unei posibilități și nu a unei certitudini sub acest aspect.
Și încadrarea juridică a faptelor pretins comise de inculpat a fost criticată, susținându-se pe de o parte că dispozitivul depistat la bancomat nu poate fi asimilat unui sistem informatic, în înțelesul art. art.35 alin. 1 lit.a din Legea nr.161/2003, solicitându-se din acest punct de vedere, achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.penală rap. la art.10 lit.c pr.penală, sau schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din cele 3 infracțiuni, într-o singură infracțiune, aceea prev.de de art.25 din Legea nr.365/2002.
Un alt obiect al criticii inculpatului l-a constituit greșita individualizare a pedepsei, solicitându-se atât reducerea cuantumului pedepselor, cât și schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante, în sensul de a se face aplicarea disp. art.81 cod penal privind suspendarea condiționată.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 pr.penală și în limitele impuse de art.372 și art.373 pr.penală, constată că apelul este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.60/D/P/2008 din data de 12.12.2008 al - Biroul Teritorial Buzău pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.42 alin.1 și 3 din Legea nr.161/2003, prev. de art.46 alin.3 din Legea nr.161/2003 și de art.25 din Legea nr.365/2002.
S-a reținut în esență în sarcina inculpatului că la 18.11.2008 aflându-se în Baa ccesat fără drept un sistem informatic prin încălcarea normelor de securitate ale acestuia, montând, la un bancomat, un dispozitiv de citire a benzii magnetice a card-urilor și a codului PIN ce se accesează la, a deținut un dispozitiv menit să contribuie la săvârșirea infracțiunii menționate anterior, un program de cod de acces cu care era prevăzut respectivul dispozitiv, destinat aceluiași scop, precum și un dispozitiv care servește în final la falsificarea instrumentelor electronice de plată, fapte care s-au reținut a fi comise în împrejurările reliefate în considerentele rechizitoriului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 12.12.2008, fixându-se primul termen de judecată la 20 ianuarie 2009, iar la termenul intermediar din 15 decembrie 2008 instanța a pus în discuție verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului arestat preventiv, făcându-se aplicarea disp. art.300/1 pr.penală.
La primul termen de judecată din 20 ianuarie 2009, inculpatul prin apărători a formulat mai multe critici în legătură cu desfășurarea urmăririi penale, susținând că aceasta s-a efectuat fără a se dispune începerea urmăririi penale, măsură care a fost dispusă în cauză de abia la 12.12.2008 când s-a prezentat materialul de urmărire penală și a fost întocmit rechizitoriul.
Invocându-se încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, s-a susținut, în esență, că în cauză operează nulitatea absolută prev. de art.197 pr.penală și s-a solicitat conform art.332 pr.penală restituirea cauzei la procuror.
Însă, la primul termen de judecată, care echivalează cu prima zi de înfățișare, prima instanță nu a făcut aplicarea în cauză a disp. art.300 alin.1 și 2 pr.penală, potrivit cărora instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare, și atunci când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată deîndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Asupra acestei cereri, formulată de inculpat, privind restituirea cauzei la procuror, instanța de fond a făcut precizarea că o unește cu fondul cauzei, ceea ce denotă că a avut în vedere, așadar, pronunțarea asupra aspectelor criticate ca fiind nelegale, odată cu pronunțarea asupra fondului cauzei.
Însă, la momentul pronunțării asupra fondului cauzei, prin sentința atacată în prezent, instanța a omis să facă vorbire despre aspectele criticate de către inculpat la prima zi de înfățișare, cu toate că în conținutul încheierii de amânare a pronunțării (fila 110 dosar fond) apărătorii inculpatului au arătat în mod expres că au formulat o cerere de restituire a cauzei la procuror, cerere care a fost unită cu fondul și față de care instanța urmează să se pronunțe.
Mai mult decât atât, la termenul de judecată din 17 februarie 2009, inculpatul, prin apărători, a reiterat cererea de restituire a cauzei le procuror, pentru refacerea urmăririi penale - filele 54-55 dosar fond - și, din nou, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, nefăcând nici un fel de referire la aceste aspecte.
De asemenea, cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc asupra fondului cauzei, au fost criticate de către apărătorii inculpatului mai multe aspecte, ce au fost reiterate de altfel ca motive de apel, legate atât de desfășurarea urmăririi penale, care s-a susținut că a avut loc cu încălcarea dispozițiilor legale, sancționate cu nulitatea prevăzută de art.197 pr.penală, cât și de vinovăția inculpatului, susținându-se că împotriva acestuia nu există probe certe de vinovăție.
Sentința pronunțată însă, nu face, de asemenea, referire la niciunul dintre actele procedurale apreciate de inculpat ca desfășurându-se cu încălcarea dispozițiilor legale, prima instanță limitându-se la a face descrierea situației de fapt și încadrarea în drept a faptelor comise de către inculpat, fără a se pronunța în nici un fel asupra aspectelor ce au constituit obiect al cererii de restituire la parchet și nici asupra legalei sesizări a instanței.
Legat de acest aspect, al motivării hotărârii, curtea constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, motivarea soluției reprezintă o componentă a dreptului la un proces echitabil, iar argumentele decisive în soluționarea unei cauze trebuie să-și găsească reflectarea în hotărâre,- a se vedea hotărârile din 9 decembrie 1994 pronunțate în cauzele Balani contra Spaniei și respectiv Torija contra Spaniei.
Or, în speță se observă că instanța de fond nu a realizat nici un fel de analiză a mijloacelor de probă și nici nu motivat în nici un mod aspectele în raport de care a apreciat asupra vinovăției inculpatului, nefiind combătute din nici un punct de vedere criticile formulate de către acesta și fără a se arăta, în concret, pentru care motive au fost înlăturate susținerile formulate de inculpat în apărarea sa, ceea ce echivalează practic cu nemotivarea hotărârii pronunțate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, se observă că, în considerentele sentinței atacate, se face precizarea că, prin "deținerea echipamentului să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003, text de lege în baza căruia urmează a fi condamnat".
Or, în dispozitivul sentinței inculpatul este condamnat nu în baza art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003, ci în baza art.46 alin.3 din Legea nr.161/2003.
Nici minuta întocmită cu prilejul deliberării nu clarifică textul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea în legătură cu săvârșirea acestei infracțiuni, remarcându-se faptul că la alineatul corespunzător al art.46 din Legea nr.161/2003, este efectuată o modificare, nesemnată, care este de natură să atragă îndoiala asupra textului de lege ce a constituit obiectul condamnării.
Curtea observă însă că, în redactarea Legii nr.161/2003, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor deduse judecății, conținutul articolului 46 nu cuprinde decât două alineate, alineatul 1 și alineatul 2, astfel încât infracțiunea prevăzută de art.46 alineat 3 practic nu există, cu toate că aceasta a fost reținută și descrisă în sarcina inculpatului prin actul de sesizare.
În situația în care instanța de fond a observat acest aspect, era datoare să facă aplicarea în cauză a disp. art.334 pr.penală, prin punerea în discuție a părților a schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în actul de sesizare.
Procedând de maniera arătată mai sus, deci fără a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, știut fiind că, în repetate rânduri, instanța supremă a evidențiat în jurisprudența sa că încălcarea disp.art.334 cod procedură penală este sancționată cu nulitatea absolută, deoarece presupune încălcarea dreptului la apărare.
Așa cum s-a decis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.74/ 08 octombrie 2001 pronunțată de completul de 9 judecători, pentru judecarea unei infracțiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu. Sesizarea este legală doar în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată a rechizitoriului este menționată fapta, cu încadrarea ei juridică.
În altă ordine de idei, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, aplicate inculpatului, Curtea constată că, sub acest aspect, există neconcordanță între motivarea și dispozitivul hotărârii, neputându-se clarifica care anume modalitate de executare a fost avută în vedere în concret de către tribunal.
Astfel, în minuta întocmită cu prilejul deliberării și în dispozitivul sentinței atacate, se face precizarea că "conform art.86/1 penal dispune suspendarea executării pedepsei pe un interval de 6 ani, ce va constitui termen de încercare pentru condamnat ".
Trecând peste faptul că nu se precizează în concret, care anume modalitate de suspendare a fost avută în vedere de către instanța de fond, Curtea constată că cazul aplicării disp. art.86/1 penal ce reglementează instituția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanței îi revine obligația de a stabili în concret măsurile de supraveghere definite de art. 86/3 penal, unele din ele obligatorii, altele facultative, care trebuie să fie respectate de inculpat pe durata termenului de încercare.
Prima instanță nu a stabilit, nici în minută și nici în dispozitiv, niciuna dintre aceste măsuri de supraveghere, astfel încât practic suspendarea sub supraveghere nu poate fi pusă în executare, iar hotărârea pronunțată nu poate fi reformată în calea de atac, chiar dacă aceasta are efect devolutiv, deoarece nu se poate exercita controlul judiciar în raport de contradicțiile dintre considerentele și dispozitivul hotărârii.
Astfel, Curtea mai observă că, în contradicție cu conținutul minutei și al dispozitivului, considerentele hotărârii atacate fac referire la incidența " disp.art.81 penal", apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins în cazul inculpatului și fără executare, considerente în raport de care instanța "dispune suspendarea executării pedepsei".
Simpla observare a cuantumului pedepsei rezultante aplicate inculpatului, cuantum în raport de care se poate aprecia asupra legalității suspendării condiționate, nu poate atrage însă clarificarea aspectelor contradictorii de mai sus. Cu alte cuvinte, chiar dacă suspendarea condiționată nu se poate dispune în cazul concursului de infracțiuni, decât atunci când pedeapsa rezultantă este de maxim 2 ani și nu de 3 ani cât a fost stabilită în cazul inculpatului, cu toate acestea existența contradicțiilor reliefate mai sus și omisiunea primei instanțe de a stabili în concret conținutul măsurilor de supraveghere impuse inculpatului pe durata termenului de încercare, conduc la concluzia că prima instanță a pronunțat sub acest aspect o hotărâre nelegală.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin încălcarea disp. art.197 alin.2 pr.penală, mai exact prin încălcarea dispozițiilor vizând dreptul la apărare al inculpatului, încălcare care constă în nepunerea în discuție a părților a schimbării încadrării juridice conform art.334 pr.penală, în nepronunțarea asupra aspectelor criticate de inculpat ca încălcând dispozițiile legale ce reglementează legala sesizare a instanței și desfășurarea urmăririi penale și deci a cererii formulate de inculpat privind restituirea cauzei la procuror, dar și prin nearătarea motivelor pentru care a înlăturat susținerile formulate de inculpat în apărare și, pe cale de consecință, prin neanalizarea sub nici o formă a apărărilor inculpatului.
Nepronunțându-se în nici un fel asupra nici unuia dintre aceste aspecte, prima instanță nu s-a pronunțat practic asupra fondului, întrucât aspectele sus - menționate vizează în mod direct fondul cauzei, iar sancțiunea încălcării acestor dispoziții este cea prevăzută în art.379 alin.2 lit. b teza a II-a pr.penală, respectiv desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, așa încât, Curtea va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra tuturor acestor aspecte reținute în considerentele prezentei decizii.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 21 noiembrie 1987, domiciliat în C,-, -9,.B,.4,.41, județul C, împotriva sentinței penale nr.62/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și în consecință:
Desființează sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.11.2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Cr.
-
4 ex,/08.12.2009
f-
Gh.
Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu
