Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 307/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.307/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 27 mai 2008
PREȘEDINTE: Maria Tacea JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru Ion Avram
JUDECĂTORI - - -
- -
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în G,-, -/2,.16, fără forme legale în G,-,trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.20 Cod penal raportat la art.70 din OUG nr.195/2002od penal, împotriva Deciziei penale nr.556/A/18.12.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.1203/8.06.2007 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr- - în format vechi nr.299/P/2006).
La apelul nominal a răspuns avocat, avocat ales, în substituirea dlui avocat, pentru inculpatul-recurent lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr.183/3.12.2007.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, că recursul este declarat în termen și este nemotivat, după care;
Apărătorul inculpatului și procurorul susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că s-a declarat recurs în cauză întrucât hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați este netemeinică și nelegală. Instanțele nu au apreciat în mod corect probele dosarului. La stabilirea pedepsei nu au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu s-a apreciat corect pericolul social și nici modalitatea în care a acționat inculpatul. Fapta comisă este lipsită de pericol social prin modalitatea de comitere a faptei, s-a adus o minimă atingere a valorilor sociale apărare de lege. Cuantumul pedepsei este prea mare pentru fiecare faptă în parte și nu s-a avut în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului. A recunoscut fapta și prezentat la organele de cercetare penale.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și pronunțarea unei hotărâri în sensul arătat.
Procurorulapreciază hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică. Recursul declarat este nefondat. Aspectele invocate în apărare nu sunt arătate în scris astfel că nu sunt aplicabile în cauză. Față d emotivele de apel în care inculpatul a arătat că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei. Toate pedepsele,aplicate sunt peste minimul prevăzut de lege ca urmare a faptului că inculpatul este recidivist. La pedeapsa rezultantă s-a aplicat un spor de o lună. Modalitatea în care s-a comis fapta, precum și datele legate de inculpat, s-a sustras de la urmărirea penală, nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală. Hotărârile sunt corect motivate.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat. și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr.556/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr.556/18.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1203 din 08.06.2007 a Judecătoriei Galați.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1203/08.06.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 70 alin. 1 din. nr.OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005).
A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005).
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) luni închisoare, sporită la 7 (șapte) luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1557/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de disp. art. 20 Cod penal, raportat la art. 70 alin. 1 din. nr.OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005), respectiv infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005).
S-a reținut că, la data de 01.11.2005 inculpatul s-a prezentat la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac cu intenția de a ieși ilegal din țară, prezentându-se sub o identitate falsă.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, prima instanța reținut următoarele:
În noaptea de 30.10 - 01.11.2005, în (Punctul de Trecere al Frontierei) Nădlac, s-a prezentat inculpatul pentru ieșire din țară, prezentând un pașaport pe numele de.
Întrucât între fizionomia inculpatului și fotografia aflată pe pașaport erau diferențe mari, s-au efectuat cercetări și au stabilit identitatea celui în cauză.
S-a probat, astfel, că inculpatul este posesorul pașaportului cu seria -, dar că în luna aprilie 2004 fost returnat din Spania, i s-a reținut pașaportul și i s-a restricționat dreptul de liberă circulație până la data de 01.04.2008.
Cu toate acestea, inculpatul a dorit să plece din țară și, folosind pașaportul seria -, eliberat pe numele de, dobândit în condiții neelucidate, a încercat să părăsească țara.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
A declarat inculpatul că pașaportul i-a fost încredințat chiar de, care pretinde însă că a pierdut acest pașaport și nu i l-a încredințat inculpatului.
Prima instanță a reținut că situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare (fila 5 ), proces verbal de identificare(filele 12-15 ), proces verbal de percheziție corporală (filele 18-25 ), studiu de caz privind substituirea de persoană (fila 26 ) declarațiile inculpatului și ale martorului (fila 11 )
Instanța de fond a mai reținut că din fișa de cazier a inculpatului (fila 9 dosar) rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la 4 ani și 4 luni închisoare, prin sentința penală nr. 1870/1998 a Judecătoriei Buzău, pedeapsă executată în perioada 21.- - 28.03.2001 și care expira la data de 20.12.2002. Din coroborarea mențiunilor din cazierul judiciar cu data săvârșirii infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reiese că acesta se află stare de recidivă postexecutorie, devenind aplic. art. 37 lit.b pen.
S-a reținut că în drept, fapta inculpatului, care s-a prezentat la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac cu intenția de a ieși ilegal din țară, prezentându-se sub o identitate falsă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat și fals privind identitatea, prevăzute și pedepsite de disp. art. 20 Cod penal, raportat la art. 70 alin. 1 din. nr.OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 79) și s-a atașat sentința penală nr. 1870/1998 a judecătoriei Buzău, cu referat privind data și modalitatea rămânerii definitive (filele 21 - 25).
Deși legal citat, inculpatul nu a putut fi audiat de instanță, din adresa Inspectoratului General al poliției de Frontieră reieșind că acesta figurează ca ieșit din țară la data de 17.05.2006 (fila 58).
Prima instanța constatând vinovăția inculpatului, la stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate, vor fi avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al infracțiunii, condițiile și modalitatea în care a acționat inculpatul, cuantumul prejudiciului cauzat, precum și persoana inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, dar care se află stare de recidivă postexecutorie.
În raport de considerentele arătate, instanța de fond a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 70 alin. 1 din. nr.OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005).
S-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.11.2005).
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) luni închisoare, sporită la 7 (șapte) luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului, pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a declarat apel inculpatul, apreciind-o ca nelegală și netemeinică, având în vedere că pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 293 al. 1.pen. nu a fost aplicată în limitele prev. de lege și totodată solicitând aplicarea disp. art. 81-82.pen. în ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Verificând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 al. 2.pen. tribunalul a constatat că prima instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Instanța de fond, în baza unei analize temeinice a probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, a reținut o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a realizat și o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72.pen. și o justă individualizare a modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs inculpatul invocând aceleași motive pe care le-a invocat și în fața Tribunalului Galați, în sensul că pedeapsa este greșit individualizată, avându-se în vedere persoana inculpatului și pericolul redus al faptei săvârșite.
Analizând hotărârea instanței de apel, precum și cea a instanței de fond prin prisma materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, a prevederilor art.3859alin.3 Cod procedură penală,dar și susținerilor inculpatului-recurent, Curtea constată că cele două instanțe au pronunțat hotărâri legale și temeinice, urmând a fi menținute.
În mod corect a fost stabilită pedeapsa aplicată inculpatului, respectându-se prevederile art.72 din Codul penal, ținându-se cont de persoana inculpatului, care este recidivist și funcție și de această împrejurare, precum și de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, apreciindu-se pericolul social al acesteia.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.38515pct.l lit.b Cod procedură penală, să respingă recursul inculpatului declarat împotriva deciziei penale nr.556/2007 a Tribunalului Galați și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat, conf.art.192 alin.2 din Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut 25.03.1975 în G, domiciliat în G,-, -/2,.16, fără forme legale în G,-, CNP -,împotriva Deciziei penale nr.556/A/18.12.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.1203/8.06.2007 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr- - în format vechi nr.299/P/2006).
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul-recurent la 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 2.06.2008
Tehnore. - 4.06.2008
2 ex
Fond:
Apel: -
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Petruș Dumitru Ion Avram