Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 479/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 479/R/2008
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,domiciliat în comuna, sat Pârâul nr.71, județul G, împotriva deciziei penale nr. 136/A din 7 mai 2008 Tribunalului Bihor, decizie care menține în totalitate sentința penală nr.1536 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar unic, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.3138/05.06.2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate, în principal a se dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina acestuia, în temeiul art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "d" Cod de procedură penală, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția. În subsidiar, solicită achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "b" Cod de procedură penală, raportat la art.18/1 Cod penal și 91 Cod penal, respectiv aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Apreciază că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acesta avea asupra sa la data trecerii frontierei de stat un pașaport consular, deci un act oficial.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a recursului declarat de inculpatul recurent, însă pentru alte considerente, respectiv a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind îndeplinit termenul de prescripție, impunându-se astfel încetarea procesului penal în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. g Cod de procedură penală.
Inculpatul recurent având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
,
CURTEA DE APEL
DE LIBERÂND:
Asupra recursului penal de față,
În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1536 din 07.11.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 70 alin.1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 17.11.2000 la 29.11.2000.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 17.11.2000, inculpatul, împreună cu învinuita, au intrat ilegal în România din Ungaria pe direcția bornei BH 98/2, de-a lungul căii ferate, apoi s-au deplasat prin pădure, ocolind punctul de trecere a frontierei lui, iar după aproximativ 500 metri au ieșit pe șosea, continuându-și deplasarea spre localitatea lui. După aproximativ 800 metri, au fost opriți de un echipaj al poliției de frontieră care le-a solicitat să se legitimeze. Întrucât nu aveau documente asupra lor, cei doi au fost conduși la sediul poliției.
Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală, unde a recunoscut că împreună cu "a trecut frontiera română ilegal, pe direcția căii ferate, fiind protejați de pădurea din apropiere", declarație coroborată cu a învinuitei care arată că împreună cu inculpatul s-a deplasat pe calea ferată în România la adăpostul grupurilor de pădure, iar după trecerea frontierei au ieșit pe șoseaua spre lui. Inculpatul deși modifică parțial declarația dată în faza de urmărire penală, recunoaște că vrând să ocolească controlul efectuat de autoritățile maghiare a urmat traseul căii ferate.
Aceste declarații s-a apreciat de prima instanță că sunt relevante pentru că, dacă ar fi avut intenția de a intra legal în țară, cei doi nu ar fi mers de-a lungul căii ferate ci pe șosea.
Martorul a arătat că a făcut serviciul militar în cadrul poliției de frontieră lui. În timpul serviciului de patrulare l-a văzut pe inculpat împreună cu o femeie, la aproximativ 200- 300 metri de punctul de trecere a frontierei lui. Cei doi veneau dinspre vamă. I-a legitimat, aceștia au prezentat buletinele și i-a lăsat să plece. Ulterior a aflat că aceștia au fost opriți de o altă patrulă ( 64).
Declarația acestui martor, chiar dacă nu confirmă trecerea peste frontieră a celor două persoane, s-a reținut că atestă însă un alt fapt important și anume acela că inculpatul s-a legitimat cu buletinul și nu cu pașaportul. Acest aspect este deosebit de important deoarece la acel moment trecerea frontierei se putea face legal doar cu pașaportul.
Din adresa Sectorului Poliției de Frontieră lui rezultă că inculpatul nu figurează ca intrat în țară la data de 17.11.2000 sau o dată apropiată, folosindu-se de un pașaport consular (17).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și în consecință achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.70 al.1 din OUG 105/2001, iar în subsidiar solicită aplicarea disp.art.18/1 Cod penal față de inculpat.
Prin decizia penală nr.136/A pronunțată la data de 7 mai 2008, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul penal declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.1536 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totalitate, obligând pe apelant să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a apreciat că starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de nimeni).
In mod corect și judicios, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, din probele administrate în cauză, coroborate cu declarațiile de recunoaștere parțială ale inculpatului, rezultând fără dubii că acesta, în data de 17.11.2000, împreună cu învinuita, au intrat ilegal în România din Ungaria pe direcția bornei BH 98/2, de-a lungul căii ferate, apoi s-au deplasat prin pădure, ocolind punctul de trecere a frontierei lui, iar după aproximativ 500 metri au ieșit pe șosea, continuându-și deplasarea spre localitatea lui. După aproximativ 800 metri, au fost opriți de un echipaj al poliției de frontieră care le-a solicitat să se legitimeze. Întrucât nu aveau documente asupra lor, cei doi au fost conduși la sediul poliției.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.70 al.1 din OUG 105/2001, s-a apreciat ca fiind nefondată, câtă vreme chiar inculpatul, în cursul urmăririi penale, a recunoscut săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost descrisă anterior, iar în cursul judecății, deși a recunoscut doar parțial săvârșirea acestei infracțiuni, a arătat că a trecut frontiera maghiară pe o linie de cale ferată, ocolind punctul de control al documentelor efectuat de autoritățile maghiare. Pe de altă parte, numita a arătat că a trecut, împreună cu inculpatul, în România pe direcția căii ferate,la adăpostul grupurilor de pădure, iar după ce au trecut frontiera, au ieșit pe șoseaua spre lui. Mai mult, după cum corect a arătat prima instanță, martorul, în timpul serviciului de patrulare (a făcut serviciul militar în cadrul Poliției de Frontieră lui ), l-a văzut pe inculpat împreună cu o femeie, venind dinspre vamă, la o distanță de aproximativ 200-300 de metri de Punctul de trecere a frontierei lui și că, legitimându-i, aceștia au prezentat buletinele, și nu pașapoartele, deși la data respectivă se putea trece legal frontiera doar cu pașaportul. Totodată, din adresa Sectorului Poliției de Frontieră lui, aflată la fila 17 dosar fond, rezultă că inculpatul nu figurează că a intrat în țară în data de 17 noiembrie 2000 sau la o altă dată apropiată de aceasta.
Totodată, raportat la pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările comiterii infracțiunii, respectiv faptul că inculpatul a trecut ilegal frontiera de stat a României, tribunalul a apreciat că atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu prevederile art.72 Cod penal, precum și în concordanță cu scopul prevăzut de art.52 Cod penal (prima instanță procedând la valorificarea judicioasă în sistemul pugnitiv a tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal ). Ca urmare, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod de procedură penală, câtă vreme fapta reținută în sarcina sa nu este vădit lipsită de importanță și atinge gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea deciziei în sensul de ase dispune, în principal, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art.11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10lit. "d" Cod de procedură penală, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "b" Cod de procedură penală, combinat la art.18/1 Cod penal și 91 Cod penal,respectiv aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este netemeinică, iar recursul declarat de inculpatul este întemeiat, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală va fi admis, se vor casa și modifica hotărârile recurate în sensul că se va înlătura pedeapsa de 3 luni închisoare, precum și dispozițiile art.71 Cod penal combinat cu art. 64 lit. a, teza II și b Cod penal, iar în temeiul prevederilor art. 11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod de procedură penală se va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal. Totodată se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la 17 noiembrie 2000 până la 29 noiembrie 2000.
Din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că, în data de 17 noiembrie 2000, inculpatul recurent a intrat ilegal în România din Ungaria pe direcția bornei B 98/2, pentru a ocoli punctul de trecere al frontierei lui, județul
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de către instanța de fond rezultând din ansamblul materialului probator administrat în cauză, inclusiv din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului ( 15-17, 19; 12; 14).
Cererea inculpatului formulată în sensul de a se casa decizia recurată și de a se dispune achitarea sa pe motiv că lipsește latura subiectivă a infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat României, prevăzută și pedepsită deart.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal, este neîntemeiată.
Susținerea inculpatului formulată în sensul că la momentul respectiv avea pașaport diplomatic nu are relevanță, atâta timp cât este dovedit cu probele administrate în cauză, inclusiv cu poziția de recunoaștere a inculpatului, că acesta împreună cu numita au intrat ilegal în România, iar când au fost opriți de echipajul poliției de frontieră lui s-au legitimat cu buletinele, cu toate că aceea dată România nefiind stat membru al Uniunii Europene, intrarea sau ieșirea de pe teritoriul său se putea realiza doar prin prezentarea pașaportului individual. Afirmația inculpatului că la data de 17 noiembrie 2000 avea asupra sa acel pașaport diplomatic nu este dovedită cu nici un mijloc de probă existent la dosar și nu este credibilă atâta timp cât inculpatul nu s-a prevalat în fața autorităților de frontieră de acel pașaport și că a intrat în România printr-o zonă nepermisă, ori dacă avea un pașaport consular era un nonsens să procedeze de această manieră ( a se vedea în acest sens declarațiile numitei - 10-11; ale martorilor - 6 și 64; - 48 și - 7, adresa Inspectoratului Poliției de Frontieră din care rezultă că la data respectivă inculpatul nu a intrat în România prin nici unul din punctele de frontieră - 17).
Cererea inculpatului formulată în sensul de a se dispune achitarea sa în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală și de i se aplica o sancțiune administrativă este neîntemeiată.
Art.18/1 alin.1 Cod penal are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În alin.2 al aceluiași text se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social.
În același context al reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art.18 Cod penal, care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții, și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.
Examenul complet al conținutului acestor dispoziții legale pune în evidență că factorul preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului.
În speță, dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția reglementată de art.18/1 Cod penal, ajungem la concluzia justă, cum a ajuns și Tribunalul Bihor, privind existența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.
Este demonstrat că inculpatul a intrat ilegal pe teritoriul României, săvârșind infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat României, prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal și art.13 Cod penal.
De asemenea, este dovedit cu fișa de cazier ( 18) că inculpatul a mai fost condamnat, de două ori, la pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr.179/1991 a Tribunalului Militar Cluj și la 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 2250/1993 a Judecătoriei Târgu J i u, pentru infracțiuni contra avutului privat, ceea ce denotă persistența inculpatului în arealul infracțional.
Pentru aspectele reliefate, instanța de control judiciar apreciază că, în cauza dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile art.18/1 Cod penal.
Instanța de control judiciar constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, întrucât fapta săvârșită de inculpat este prescrisă.
Potrivit dispozițiilor art.121 alin.1 Cod penal prescripția înlătură răspunderea penală, iar față de obiectul cauzei, termenul de prescripție prevăzut de art.122 alin.1 lit. d Cod penal este împlinit. Astfel fiind, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală se va admite recursul formulat de către inculpatul, se vor casa și modifica hotărârile atacate în sensul că se va dispune încetarea procesului penal conform art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod de procedură penală pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat României, prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a fost arestat în preventiv în prezenta cauză prin ordonanța pe baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.357 din 17 noiembrie 2000 ( 22; 20) la data de 17 noiembrie 2000 și pus în libertate la data de 29 noiembrie 2000, instanța de control judiciar va constata că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada sus menționată.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.2 lit. "d" Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în, localitatea Pârâul nr.71, județul G, împotriva deciziei penale nr. 136/A din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr.1536 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:
Înlătură pedeapsa principală de 3 luni închisoare și dispozițiile art.71 Cod penal combinat cu art.64 lit. a teza II, b Cod penal; în baza dispozițiilor art. 11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod de procedură penală dispune încetarea procesului penal față de inculpat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art.13 Cod penal.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 noiembrie 2000 până la 29 noiembrie 2000.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate, care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
decizie /29.09.2008
Judecător apel -
Jud. fond
Tehnored. AS/ 30.09.2008
În 3 ex.
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe
