Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 85/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 85

Ședința publică de la 22 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 74/10.02.1006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6715/2005.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - apelant în stare de deținere, asistat de avocat ales .

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată depusă la dosar adresa emisă de Penitenciarul Timișoara, prin care se comunică data arestării în vederea extrădării a inculpatului,respectiv data predării către autoritățile române, după care, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului - apelant, referitor la apelul declarat în cauză, apreciază că acesta este în termenul legal de 10 zile de la începerea executării pedepsei, prev. de art. 365.p Cod Penal, având în vedere că inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată, a fost condamnat în lipsă, precum și conținutul adresei comunicată de locul de detenție.

Pe fondul apelului invocat nulitatea urmăririi penale, solicitând în temeiul prevederilor art. 365, 379 pct.2 lit.b raportat la art. 380.p Cod Penal admiterea apelului și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru refacerea urmăririi penale. În motivare a susținut că activitatea de urmărire penală s-a desfășurat în lipsa inculpatului, cu încălcarea gravă a dreptului său la apărare, actele de urmărire penală fiind efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citare, astfel că inculpatul nu a avut posibilitatea de a propune probe în apărare. De asemenea au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin.3 p Cod Penal, organele judiciare nu au depus diligențe să aducă la cunoștința inculpatului împrejurarea că este cercetat penal și nici pentru prezentarea materialului de urmărire penală. A mai învederat nulitatea rechizitoriului, pe motiv că acesta nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior celui care l-a întocmit.

Procurorul apreciază că apelul declarat de inculpat este în termenul legal prevăzut de lege, iar pe fond solicită respingerea acestuia ca nefondat, motivat de faptul că hotărârea primei instanțe este legală, inculpatul a fost citat de la toate adresele cunoscute conform prevederilor art. 177 pct.4 p Cod Penal, iar mandatul de arestare preventivă a fost emis în lipsă.

Inculpatul - apelant, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea apelului și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74/10.02.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6715/2005, În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal inculpatul a fost condamnat la:6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal același inculpat a fost condamnat la:3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului cu pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 3/5.01.2005 a Judecătoriei Constanța definitivă prin decizia penală nr. 358/7.06.2005 a Curții de Apel Constanța în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 inculpata a fost condamnată la:5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

În baza art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată și republicată aceeași inculpată a fost condamnată la:2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 inculpatul a fost condamnat la:5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată și republicată același inculpat a fost condamnat la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare care a fost sporită cu 6 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 70 alin. 1 și 3 din OUG nr. 105/2001 modificată și republicată cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal au fost condamnați pe inculpații:

, G și, la câte 6 (șase) luni închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpaților și și deduce din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive de la 14.09.2005 la zi.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, G, și în baza art. 82 Cod penal s-a fixat termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei aplicate pentru fiecare inculpat.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

S-a dispus confiscarea sumei de 7500 EURO ridicată de la investigatorul sub acoperire și depusă la Bank SA A, de către organele de poliție, prin procesul verbal de depunere din 15.09.2005 și foaia de vărsământ CR - din 15.09.2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele Prin rechizitoriul Direcției de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara - Biroul Teritorial Arad, din dosar nr. 200 D/P/2005 au fost trimiși în judecată inculpații, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a), b) Cod penal, art. 71 alin.1 din OUG 105/2001 modificată și republicată cu aplicarea art. 37 lit. a), b) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 modificată și republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin. 1 din OUG 105/2001 modificată și republicată, G și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 70 alin. 1 și 3 din OUG nr. 105/2001 modificată și republicată, cu aplicarea art. 75 lit. a) Cod penal.

S-a reținut în sarcina acestora, prin actul de sesizare că în perioada august - septembrie 2005, inculpații, G și au intrat legal în România, prin vămile din estul țării și au fost dirijați spre zona de vest de către numiții,"," și inculpatul. În municipiul T, cei 20 de cetățeni de origine moldoveană au fost preluați de către inculpații și și cazați în condiții precare într-un apartament de trei camere închiriat de pe str. -, -. 69,. A,.16 (închiși în camere, accesul la lumină restricționat, masă o dată pe zi constând în pâine și apă).

În data de 12.09.2005 între inculpatul și colaboratorul acoperit s-a purtat o discuție telefonică care a fost înregistrată, în care sunt stabilite data efectuării transportului de migranți (noaptea de 13/14.09.2005), mijlocul aferent (camion ), numărul persoanelor de origine moldoveană ce urmează a fi trecute fraudulos în Ungaria (douăzeci), precum și sumele de bani ce-i reveneau șoferului pentru transport (1.000 euro/persoană). Alte detalii ale operațiunii au fost stabilite la întâlnirile avute la două terase din municipiul T în zilele de 12.09.2005 și 13.09.2005, la care au participat inculpații, și colaboratorul acoperit, respectiv investigatorul acoperit.

Astfel în noaptea de 13/14.09.2005 cei douăzeci de învinuiți cetățeni moldoveni au fost îmbarcați în două microbuze (câte zece persoane în fiecare) și însoțiți din municipiul T până la intrarea în municipiul A, de către inculpata. Aici, aceștia au fost așteptați de către colaboratorul acoperit și conduși până în zona hipodromului din municipiul La locul respectiv a sosit investigatorul acoperit, care împreună cu inculpata și colaboratorul acoperit i-au urcat pe cei douăzeci de cetățeni moldoveni în camion, la finalul operațiunii de îmbarcare șoferul primind de la inculpata suma de 7.500 Euro. Transportul migranților de la ieșirea din municipiul A până la vama Nădlac a fost efectuat de către investigatorul acoperit. În tot acest interval de timp, între inculpații, și colaboratorul acoperit s-au purtat discuții telefonice.

În Punctul Control Trecere Frontieră Nădlac, cu ocazia controlului efectuat, cei douăzeci de inculpați de origine moldoveană au fost surprinși de către organele Poliției de frontieră și cele vamale, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat a României în Ungaria, ascunși în partea din spate a camionului. Aceștia au fost reținuți pentru cercetări, iar de la investigatorul acoperit a fost ridicată suma de 7.500 euro primită de la inculpata pentru transport.

Concomitent cu acțiunea de prindere în flagrant a migranților din vama Nădlac, au fost organizate descinderi la două imobile situate în municipiul T,-,.36 respectiv str. -, -. 69,. A,. 16, la primul dintre ele fiind identificați doi cetățeni chinezi ce o cunoșteau pe inculpata, iar la cea de-a doua locație (unde de fapt au fost găzduiți cetățenii moldoveni), fiind prinși inculpatul, fiica acestuia - și inculpata. Printre obiectele ridicate de la ultima adresă s-au găsit trei telefoane mobile, mai multe cartele telefonice de fix și mobil, agende, foi volante cu numele tuturor persoanelor de origine moldoveană ce au fost prinse în noaptea de 13/14.09.2005 în PCTF Nădlac, precum și mențiuni privind sumele de bani pe care i-au încasat sau urmau să le primească membrii rețelei de la cetățenii moldoveni sau rudele acestora în Italia.

Inculpatul, în faza de urmărire penală, audiat în prezența apărătorului ales, nu a recunoscut comiterea faptelor. Audiat în fața instanței, în prezența apărătorului ales, după acordarea dreptului de a studia dosarul la arhiva instanței, acest inculpat a revenit asupra declarațiilor anterioare, date în faza de urmărire penală, susținând că nu a participat la comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, înțelegerea sa cu numitul s-a referit doar la înșelarea cetățenilor moldoveni, sens în care a luat legătura cu inculpata, inculpatul și rolul său se limita doar la luarea banilor de la acele persoane.

În faza de urmărire penală, inculpata, în prezența apărătorului ales, nu a recunoscut comiterea faptelor, iar în fața instanței s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, refuzând să dea declarație.

Inculpatul nu a fost audiat în faza de urmărire penală, fiind dispărut, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia în lipsă, fiind emis mandatul de arestare nr. 51/15.09.2005 al Tribunalului Arad. În fața instanței, inculpatul fiind citat în condițiile dispozițiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, prin afișare la Consiliul Local

Inculpații, cetățeni moldoveni, în faza de urmărire penală au recunoscut comiterea faptelor și în faza instanței, deși legal citați la domiciliul procesual ales, nu s-au prezentat Chiar dacă limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații cetățeni moldoveni nu impun asistența juridică obligatorie, tribunalul, văzând gravitatea infracțiunilor imputate acestor inculpați, complexitatea cauzei, personalitatea acuzaților, respectiv faptul că aceștia nu sunt cetățeni români, nu s-au prezentat la judecarea cauzei fiind citați la domiciliul procesual ales și în consens cu dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. c din CEDO și ale art. 53 din Constituție a considerat că se impune desemnarea unor apărători din oficiu pentru acești inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 2 Cod procedură penală.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, respectiv: procese verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, autorizații de folosire a investigatorului acoperit și colaboratorului acoperit, procese verbale privind convorbirile telefonice, autorizații de percheziție, proces verbal, declarațiile martorilor Hu Libei, raport investigator acoperit, proces verbal de audiere a colaboratorului acoperit, listingul convorbirilor telefonice, agendă, proces verbal privind înregistrările de imagini video de pe CD-uri, încheiere și proces verbal de certificare a interceptărilor telefonice și imagini audio-video, dovezi de predare, declarațiile martorilor și coroborate cu declarațiile inculpaților, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În vara anului 2005, în perioada august - septembrie, inculpații cetățeni moldoveni, G, și au intrat legal în România, cu intenția de a pleca în țările din spațiul pentru a-și căuta loc de muncă. Unii dintre aceștia au fost racolați în M de către anumite persoane - "", "", "" (inculpatul ) care contra unor sume de bani cuprinse între 2000 - 3000 euro, le-a promis că-i vor trece frontiera în Ungaria și apoi până în Italia. Alții, inculpați moldoveni, ajunși în România au fost racolați în stația CFR B și în aceeași modalitate li s-a promis trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Cetățenii moldoveni au fost preluați din B, de diferite persoane care fac parte din același grup infracțional organizat, dintre care inculpata, inculpatul și alții și transportați la T, la D și la Cei ajunși în T erau cazați de inculpata într-un apartament închiriat de aceasta în str. -,. 69,. A,. 16. Acestora le era restricționat dreptul de a ieși din acel apartament, stăteau pe întuneric, mai multe persoane într-o încăpere, o dată pe zi primeau mâncare și apă de la inculpata.

În această perioadă, inculpatul, unul din membrii grupului organizat a intrat în legătură cu numitul - solicitându-i ajutorul în realizarea transportului cetățenilor moldoveni peste graniță. Acesta din urmă l-a contactat pe numitul - șofer pe - căruia i-a spus de propunerea inculpatului. sub acoperire a fost de acord cu propunerea, dar a dorit să discute personal cu inculpatul, pentru a-l cunoaște și a pune la punct detaliile transportului. Ca urmare, în 12.09.2005 are loc o convorbire telefonică înregistrată între inculpatul și colaboratorul sub acoperire, în cadrul căreia sunt stabilite data efectuării transportului migranților, mijlocul de transport -, numărul persoanelor. La aceeași dată, în 12.09.2005, pe o terasă din T, are loc o întâlnire între inculpații, și colaboratorul sub acoperire și investigatorul sub acoperire, ocazie cu care se pun la punct detaliile transportului. În urma negocierilor s-a stabilit ca suma plătită către pentru transport să fie de 7500 euro și va fi predată de inculpata, care va însoți cetățenii moldoveni până la A doua zi, la inițiativa inculpatului, are loc la T, pe o terasă, o nouă întâlnire între cei trei inculpați, și și și, întâlnirea și convorbirile fiind înregistrate și filmate de către IGPR -

Astfel, în noaptea de 13/14.09.2005 cei 20 inculpați - cetățeni moldoveni au fost îmbarcați din T, în două microbuze și, însoțiți de inculpata, s-au deplasat spre La intrarea în municipiul A, aceștia au fost așteptați de și conduși până în zona hipodromului, unde erau așteptați de. În acest loc, cei 20 migranți au fost îmbarcați într-un, după care inculpata i-a înmânat lui, suma de 7500 euro. Inculpata s-a întors cu un taximetru în T, a plecat spre casă iar s-a deplasat cu -ul, în care se aflau cetățenii moldoveni, spre Vama Nădlac. Pe tot parcursul deplasării de la T la A și până la îmbarcarea migranților în, între inculpații, și, s-au purtat discuții telefonice, înregistrate. Transportul migranților de la ieșirea din municipiul A și până la Vama Nădlac, unde au fost descoperiți de organele Poliției de frontieră, a fost filmată de IGPR - Cu această ocazie, de la investigatorul sub acoperire a fost ridicată suma de 7500 euro, primită de la inculpata.

Concomitent cu prinderea în flagrant a migranților la Vama Nădlac, au fost efectuate percheziții domiciliare la cele 2 apartamente din T, închiriate de inculpata. În unul din apartamente se găseau 2 cetățeni chinezi iar în celălalt se găseau inculpații, și numita, fiica inculpatului. Din acest din urmă apartament au fost ridicate 3 telefoane mobile, mai multe cartele telefonice pentru telefon fix și mobil, agendă și foi volante, înscrisuri pe care sunt menționate numele cetățenilor moldoveni depistați la vama Nădlac (și a altora), sumele de bani primite de la aceștia și cele care urmau să fie încasate.

Raportând dispozițiile legale la starea de fapt rezultată din probele administrate, tribunalul a apreciat vinovăția inculpaților, și în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, ca fiind dovedită, acțiunile lor fiind în principal de inițiere (inculpatul a luat legătura cu și prin acesta cu și prin intermediul inculpatei cu inculpatul ) și de aderare și sprijin (inculpata și care racolau migranții, îi transportau de la B la T, le ofereau cazare, masă și participau nemijlocit la activitatea grupului care pregătea trecerea frauduloasă a frontierei).

Apărările formulate de inculpatul, prin apărătorul său ales, au fost înlăturate, din următoarele considerente:

Cu privire la invocarea dispozițiilor art. 64 alin. 2 Cod procedură penală, referitor la autorizația procurorului privind utilizarea investigatorului sub acoperire (care este contrară dispozițiilor art. 18 alin. 1, lit. a, c, d din Legea 39/2003 și a art. 224/2 alin. 1 lit. a, b Cod procedură penală, tribunalul constată că, potrivit dispozițiilor art. X din Legea 281/2003, în privința activității investigatorilor sub acoperire, dispozițiile Codului d e procedură penală se completează cu cele din legile speciale.

Astfel, autorizațiile nr. 117 și 118 din 12.09.2005 eliberate de procurorul șef de secție din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, au fost date în bazaordonanței motivate nr. 00128/2005a aceleiași instituții, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. 1 și 2 din Legea nr. 508/2004, art. 17-23 din Legea nr. 39/2003 și art. 224/1 - 224/4 Cod procedură penală. Textele de lege susmenționate se referă la motivarea ordonanței, nu a autorizației emise în baza acesteia, împrejurare față de care, critica este neîntemeiată, autorizațiile fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu privire la susținerile apărătorului inculpatului, vis--vis de "raportul" investigatorului sub acoperire - care nu este certificat de procuror, tribunalul a considerat că atâta vreme cât legea nu prevede în mod expres necesitatea unei astfel de certificări, acesta are valoare probatorie în condițiile în care se coroborează cu alte probe existente în dosarul cauzei - înregistrări audio și video, declarațiile inculpaților și care confirmă întâlnirile cu investigatorul sub acoperire, declarațiile colaboratorului sub acoperire. Susținerile avocatului inculpatului, exemplificate printr-un articol din Revista "Dreptul", reprezintă o opinie cu privire la acest aspect, care nu este împărtășită și susținută de dispozițiile legale.

Față de aprecierile vis--vis de utilizarea colaboratorului sub acoperire, tribunalul a constatat că autorizarea folosirii acestuia s-a dat în baza art. 17 alin. 1 și 2 din Legea nr. 508/2004 - cu referire la dispozițiile art. 224/1 - 224/4 Cod procedură penală, astfel că acestea, (aprecierile) sunt neîntemeiate.

În condițiile art. 86/1 alin. 7 și 86/2 Cod procedură penală, în ședință publică, prima instanță a procedat la audierea sub prestare de jurământ, în calitate de martori a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului sub acoperire, prin intermediul instalației de sonorizare - audio, cu care este dotată instanța, iar alin. 1 al art. 86/2 Cod procedură penală prevede - "dacă există mijloace tehnice corespunzătoare", astfel că împrejurarea că instanța nu dispune de sistem video - nu duce la incidența, în cauză a dispozițiilor art. 64 alin. 2 Cod procedură penală, împrejurări față de care susținerile inculpatului, prin apărătorul său, referitoare la acest aspect, apar ca neîntemeiate.

Referitor la declarațiile colaboratorului sub acoperire și la incidența dispozițiilor art. 68 alin.2, teza II Cod procedură penală, față de acestea Tribunalul Arad constatat că, acesta nu a făcut nici o acțiune de determinare a inculpatului în săvârșirea infracțiunilor, dimpotrivă, inculpatul l-a abordat pe susnumit și i-a cerut ajutorul iar întâlnirile din 12.09 și 13,09,2005 au fost inițiate tot de inculpat. Din materialul probatoriu administrat nu a rezultat că susnumitul a determinat săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul, ci doar a folosit intenția, deja existentă, a acestuia. Pe de altă parte, inculpații și, prezenți în instanță și asistați de apărători, au avut posibilitatea interogării celor doi - și, cu prilejul audierii în instanță, astfel că nu se poate afirma că acestora (inculpaților) li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO - și, în acest sens practica europeană s-a pronunțat în hotărârea din 15.06.1992 - C/.

De altfel, instanța europeană a reținut că nici o dispoziție a Convenției nu reglementează regimul probelor. Ca atare, ea nu ar putea exclude de principiu și in abstracto admisibilitatea unei probe care a fost utilizată fără respectarea dispozițiilor normelor naționale în materie. Revine, așadar, jurisdicțiilor interne sarcina de a aprecia elementele de probă obținute și pertinența celor pe care o parte dorește să le aducă. Curtea rămâne competentă numai în a cerceta procedura discutată în ansamblul ei, spre a vedea dacă au fost respectate garanțiile înscrise în art. 6 din Convenție - hotărârea din 25.03.1999 - C/.

Pentru aprecierea elementelor de fapt, CEDO se bazează pe principiul probei "dincolo de orice îndoială rezonabilă", dar adaugă că o asemenea probă poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante; în plus, poate fi avut în vedere comportamentul părților în timpul aprecierii probelor - hotărârea din 18.06.2002 - C/Turcia.

Așadar, tribunalul a considerat vinovăția inculpaților, și, ca fiind dovedită; faptele acestora, astfel cum au fost descrise mai sus, constituind infracțiunile de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți, prevăzută de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată și republicată.

Solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1 Cod penal, a fost respinsă întrucât, conform art. 69 Cod procedură penală declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor pro, declarația inculpatului, referitoare la intenția de înșelare a cetățenilor moldoveni - nu s-a coroborat cu nici o altă faptă sau împrejurare.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, precum și persoanele acestora.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Arada condamnat inculpații la pedepsele înscrise în dispozitivul sentinței.

La data de 28.01.2008 inculpatul a solicitat în temeiul art. 522 ind. 1.p Cod Penal rejudecarea dosarului nr. 6715/2005 al Tribunalului Arad, cerere înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. dosar -. În motivarea cererii a arătat că a fost condamnat în lipsă, că la data de 07.11.2007 a fost arestat în Italia în vederea extrădării, că nu s-a sustras urmăririi penale sau judecății, deoarece a părăsit legal România înainte de a începe cercetările și nu a avut cunoștință de existența procesului penal.

La termenul de judecată din 12.03.2008 inculpatul, asistat de avocat, a arătat că înțelege să recalifice cererea sa ca fiind apel peste termen și a solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința penală nr. 91/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a declinat competența de soluționare a apelului la Curtea de Apel Timișoara, fiind înregistrată la această din urmă instanță sub nr. dosar - din 26.03.2008.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr.74 din 10.10.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6715/2005, din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art.371 al.2 pr.pen. instanța de apel apreciază că apelul declarat de inculpatul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Potrivit art.177 al.1 pr.pen. inculpatul trebuie citat la adresa unde locuiește, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, dacă nu se cunoaște adresa unde acesta locuiește, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, iar potrivit alin.8, dacă inculpatul locuiește în străinătate, se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. La soluționarea cauzei pe fond inculpatul a fost citat prin afișare la ușa Consiliului Local de la locul săvârșirii faptei deși la dosarul de urmărire penală se afla adresa de la domiciliul acestuia din Republica M, respectiv loc.,--fila 239 dosar de urmărire penală. Procedând la judecarea cauzei în aceste condiții și încălcându-se dispozițiile art.177 al.8 pr.pen. prima instanță a încălcat nu numai dispozițiile legale privind citarea părților, dar și pe cele care garantează dreptul la apărare. Potrivit principiului înscris în art.6 pr.pen. organele judiciare sunt obligate ca, în cursul procesului penal, să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege, să administreze probele necesare în apărare, să încunoștințeze pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, să-i asigure posibilitatea pregătirii apărării și exercitării acesteia. Cum inculpatul a fost judecat în lipsă, cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea, nu a putut fi ascultat cu privire la fapta pentru care a fost cercetat, nu i s-a creat posibilitatea de a-și face apărările și de a aduce probele necesare, nu i s-a respectat dreptul de fi asistat în cursul procesului penal de un apărător ales, necunoscând faptul că este implicat într-un proces penal. Încălcând prevederile legale amintite, instanța de fond nu a respectat principiul potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil, principiu înscris în art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, așa cum a fost amendată prin Protocolul nr.11 intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998. Văzând filele privind îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul aflate la filele 189 și urm. pr.pen. instanța de apel apreciază nerespectarea dispozițiilor anterior menționate, motiv de desființare a sentinței, în privința acestui inculpat.

Instanța de fond, cu ocazia rejudecării va avea în vedere și celelalte motive de apel formulate care nu au fost analizate de instanța de apel, în prezența nulității constatate urmare a neîndeplinirii procedurii de citare și care primează. Raportat la actele depuse la dosar cu privire la data încarcerării și necomunicarea copiei de pe dispozitiv, apelul declarat de inculpate este promovat în termenul legal prevăzut de lege.

Astfel fiind, n temeiul art. 379 pct. 2 lit.b p Cod Penal se va admite apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 74/10.02.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6715/2005.

Se va desființa sentința penală atacată în ceea ce îl privește pe inculpatul și se dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Arad.

Văzând și prevederile art. 192 alin.3

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 379 pct. 2 lit.b p Cod Penal admite apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 74/10.02.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6715/2005.

Desființează sentința penală atacată în ceea ce îl privește pe inculpatul și dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Arad.

În temeiul art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 Mai 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier

Red.AN/tehnored AJ

3 ex/6.06.2008

Prima instanță: Trib. A -

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 85/2008. Curtea de Apel Timisoara