Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1049

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Membri Aurel Ilie

- - - - Președinte Secție

- - VicePREȘEDINTE: Onița Dumitru

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 103 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat apărător oficiu, pentru inculpatul recurent lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpat, a susținut că, în raport de datele personale ale inculpatului - este infractor primar, a recunoscut faptele, a urmat cursurile școlii de șoferi, are părinții grav bolnavi, pedepsele aplicate sunt prea mari și a solicitat reducerea.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pedepsele aplicate fiind just individualizate.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 36/17.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Novaci, în baza art. 86 alin. 1 din. OUG 195/2002 a fost condamnat inculpatul -, fiul lui - și, cu domiciliul în Târgu J, str. -,. 4,. 1,. 7, județul G, cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP - la 2 ani închisoare.

În baza art. 293 alin. 1 din codul penal, a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 lit. a cod penal, inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 alin. 1, raportat la art. 82 alin. 1 din penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra consecinței revocării suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare de 4 ani prevăzut la art. 82 alin. 1 penal.

A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat, că prin rechizitoriul din 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novacia dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și fals privind identitatea prevăzută de art. 293 din codul penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 16 februarie 2008 inculpatul a condus autoturismul Volkswagen Golf pe ruta Târgu J - Râmnicu V fără a deține permis de conducere. de organele de poliție în raza comunei, inculpatul a declarat atât verbal, cât și în scris că se numește -, cu indicarea datelor de stare civilă ale acestuia.

Inițial, acestuia i s-a întocmit proces verbal de contravenție dar, cum a trezit suspiciuni cu privire la locul de naștere, agenții constatatori au solicitat de la dispeceratul Inspectoratului de Poliție al Județului Gof otografie a persoanei declarate, ocazie cu care s-a constatat diferență între fizionomia inculpatului și cea a persoanei a cărei identitate și-a asumat-o, moment în care inculpatul a recunoscut că nu are permis de conducere și și-a dat o identitate falsă.

Ulterior acestui moment inculpatul a fost cooperant pe timpul cercetărilor, atitudine confirmată de martorul G în fața instanței.

În raport de situația de fapt reținută în rechizitoriu și confirmată în instanță prin administrarea nemijlocită a probei cu martorul G și declarația inculpatului, instanța a constatat existența infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și săvârșirea acestora de către inculpat.

Având în vedere recunoașterea faptelor de către inculpat, precum și faptul că acesta a urmat cursurile școlii de șoferi, instanța a considerat că pedeapsa de 2 ani închisoare este suficientă pentru a corespunde scopului pedepsei penale în contextul concret al săvârșirii faptei corespunzător infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.

De asemenea, având în vedere recunoașterea declarării false a identității după observarea de către organele de poliție a diferențelor de fizionomie dintre acesta și fotografia persoanei a cărei identitate și-o asumase, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 din codul penal.

Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pe motivul că pedeapsa aplicată este prea aspră.

Prin decizia penală nr. 103 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Gorja admis apelul, a desființat sentința penală, a descontopit pedeapsa aplicată în pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 și ped. de 6 luni închisoare aplicată pentru art. 293 alin.1 pen.

În baza art. 86 alin.1 din G 195/2002,a condamnat pe inculpat la 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 293 alin.1 pen.a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34.pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a 2 și lit.b pen.pe durata prev. de art. 71.pen.

În baza art. 81.pen.a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prev. de art. 82.pen.

S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83.pen.

În baza art. 71 alin.5 pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale privind obligarea la cheltuieli judiciare statului.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în sensul că, în data 07.02.2008 a condus autoturismul VW Golf pe ruta Tg-J- Râmnicu V, fără a deține permis de conducere, și a fost depistat de către organele de poliție pe raza comunei, ocazie cu care a declarat verbal și în scris că se numește - și a indicat datele de stare civilă ale acestuia.

Faptele au fost demonstrate cu procesul verbal de constatare, adresa G nr. 22346/12.03.2008, declarațiile inculpatului prin care a recunoscut faptele comise, declarația martorului G.

În raport de gravitatea faptelor comise de inculpat, tribunalul a apreciat însă că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 este prea aspră având în vedere faptul că, atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, acesta a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele comise precum și faptul că între timp a urmat cursurile școlii de șoferi iar anterior nu a mai fost condamnat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, fără să formuleze în scris vreo critică și nici în ședința publică nu s-a prezentat pentru a-l susține.

Avocatul din oficiu a solicitat reducerea pedepsei aplicate acestuia, susținând că, în raport de datele personale ale inculpatului - infractor primar, a recunoscut faptele, are părinții bolnavi, a urmat cursurile școlii de șoferi, pedeapsa este mult prea aspră.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859alin.3 Cod pr.penală, se constată că instanțele anterioare au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de acesta.

Conform art. 52 cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni iar potrivit art. 72 cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, în cauză, se constată că instanța de apel, admițând apelul inculpatului a redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, tocmai în considerarea persoanei inculpatului, a datelor personale ce-l caracterizează pe acesta, precum și a împrejurărilor săvârșirii faptelor, circumstanțe ce se regăsesc în cuantumul pedepselor aplicate, așa încât, Curtea apreciază că nu se justifică o reducere și mai mare a acestora.

Pentru motivele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr.penală, se va respinge, ca nefondat, recursul

Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 103 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Obligă la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondurile MJ către Av.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.OD.

IB/06.11.2009

28 octombrie 2009,

Tg. J va încasa de la rec.inc. suma de 700 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Onița Dumitru
Judecători:Onița Dumitru, Membri Aurel Ilie, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Craiova