Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.114/R/2010
Ședința publică din 16 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Viorel Virgil Andreieș Iuliana
JUDECĂTORI: - - -
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - reprezentat prin
PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr.320/A/2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.87 alin.1 și de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.33 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal asistat de apărător ales, av. -, din cadrul Baroului C, fără delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Motivul de recurs este cel prev.de art.385/9 pct.18 pr.pen. în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Motivul principal care a condus la soluția de condamnare a inculpatului a fost acele mici inadvertențe între declarațiile date de inculpat și soția acestuia în faza de urmărire penală cu privire la anumite ore și cantități de alcool. Ori, tocmai aceste nepotriviri duc la concluzia că inculpatul nu a încercat să-și construiască o apărare prin care să ascundă adevărul. Poziția inculpatului a fost una constantă încă de la momentul primei audieri recunoscând că a consumat băuturi alcoolice atât înainte cât și după evenimentul rutier. Din calculul retroactiv al alcoolemiei de la punctul 2 se poate vedea că singura condiție în care alcoolemia era între 0,60+0,75g% în momentul producerii evenimentului rutier era ca inculpatul să fi consumat ulterior orei 16,15 cantitatea de 200 ml alcool, aspect ce reiese din toate declarațiile date atât de inculpat cât și de martora. Dacă inculpatul încerca să ascundă adevărului nu mergea acasă după producerea incidentului unde știa că va fi ușor identificat și găsit de poliție. Solicită a se ține seama de faptul că inculpatul este o persoană cu o vârstă înaintată, o persoană sinceră neavând nici o tangență cu legea penală.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală, aceasta în mod corect făcând o reapreciere a probelor. Apreciază că în mod corect s-a reținut cea de-a treia variantă de calcul a alcoolemiei, fiind singura care conține date obiective. Declarațiile inculpatului au fost oscilante la fel și cele ale martorilor audiați. Consideră că individualizarea pedepsei a fost făcută în mod corespunzător aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă pe măsura gravității faptei. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate și lasă soluția ce se va pronunța în cauză la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin Sentința penală nr. 628/10.09.2009 Judecătoria Cluj -N în temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.P.P. raportat la art. 10 lit. b a C.P.P. dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 13.05.1930 în, jud. G, studii superioare, pensionar, fără antecedente penale, CNP -, în C-N,-,.112, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. d s C.P.P.-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002. În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța sentința de mai sus s-a reținut că la data de 01.06.2007, în jurul orelor 16,15, organele de poliție din cadrul Biroului Politiei Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost anunțate prin dispecerat că pe strada - din C-N, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto responsabil de producerea acestuia a părăsit locul faptei.
Organele de poliție s-au deplasat la fata locului și au constatat că pe strada -, în dreptul imobilului cu numărul 10, se afla autoturismul marca, cu număr de înmatriculare -, care prezenta mai multe avarii, fiind proiectat cu partea din spate într-un stâlp metalic. A fost identificat martorul care a relatat organelor de poliție, că în timp ce se afla într-un magazin din apropiere a auzit un zgomot puternic și când a ieșit afară a observat că autoturismul marca a fost avariat și împins câțiva metri din locul unde a fost parcat, aflând de la niște trecători, că persoana responsabilă de producerea accidentului este conducătorul autoturismului marca Daewoo, cu număr de înmatriculare -, care a părăsit locul faptei.
Organele de poliție au identificat prin dispecerat proprietarul autoturismului menționat mai sus, rezultând că acesta se numește și s-au deplasat la locuința acestuia situată în apropiere, respectiv pe strada - -. S-a constatat de asemenea că în parcarea imobilului cu numărul 6, se afla autoturismul marca, cu număr de înmatriculare -, care prezenta avarii în partea dreaptă față.
S-a luat legătura cu inculpatul care a recunoscut că a condus autoturismul marca și a avariat un alt autoturism parcat pe strada - din C-N, părăsind locul accidentului pentru că era foarte speriat. La întrebarea organelor de poliție inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și după ce a ajuns la domiciliu.
Inculpatul a fost testat la ora 17,17 cu aparatul alcooltest din dotare, care a indicat valoarea de 0,91 mg/l, iar ulterior a fost condus la 3 C pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit procesului verbal de recoltare aflat la fila 14 din dosar. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3478/IX/a/1016, din 12.06.2007, a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,70 %o alcool pur în sânge pentru proba recoltată la ora 17,55 și 1,55 gr% pentru proba recoltată la ora 18,55 (13).
Inculpatul a fost audiat în data de 01.06.2007, imediat după ce a fost depistat de organele de poliție și a declarat că, în jurul orelor 16,00, a condus autoturismul marca, iar când a ajuns pe strada - a apărut un alt autoturism, iar pentru a-l evita a acroșat o mașină parcată pe partea dreaptă a străzii. Inculpatul a menționat că nu a rămas la locul accidentului, ci a condus până la locuința sa și pentru că era foarte agitat a consumat aproximativ 200-250 ml. votcă, iar după cca.15-30 minute la domiciliul său s-au prezentat organele de poliție care l-au legitimat și l-au întrebat dacă a condus autoturismul marca între orele 16,00-16,30 pe drumurile publice. În legătură cu consumul de băuturi alcoolice din ziua respectivă, inculpatul a arătat că în jurul orelor 07,00-07,30 consumat 150 ml rachiu alb și aproximativ 200 ml alcool din spirt după producerea evenimentului rutier. Ulterior a fost condus la Clinica de Urgență unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (31-33).
Inculpatul a fost reaudiat după începerea urmăririi penale și a declarat că în data de 01.06.2007, între orele 11,00 și 13,00, a consumat o cantitate de 200-300 ml. alcool dublu rafinat diluat, fără a mânca nimic, iar în jurul orelor 15,30-15,45 condus autoturismul marca pe drumurile publice. Inculpatul a descris împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier și a declarat că în urma impactului s-a lovit la mână și la cap speriindu-se foarte tare. Ulterior a consumat 200 ml votcă și a urcat în apartament fiind identificat după aproximativ 30 de minute de organele de poliție. Inculpatul a arătat că a recunoscut imediat faptul că a consumat băuturi alcoolice atât înainte, cât și după producerea accidentului și că regretă cele întâmplate.
În cursul urmăririi penale (ulterior infirmării actului de sesizare întocmit în data de 18.04.2008 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N) s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, cu următoarele obiective: care a fost alcoolemia inculpatului la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv ora 16,15, raportat la datele certe stabilite prin probatoriul administrat, inclusiv a împrejurării privind consumul suplimentar de alcool între momentul comiterii faptei și cel a prinderii învinuitului, în măsura în care acesta este dovedit.
Pentru efectuarea expertizei s-au avut în vedere declarațiile inculpatului referitoare la consumul de băuturi alcoolice astfel: declarația din data de 01.06.2007 în care a arătat că a consumat între orele 07,00-7,30, 150 ml alcool de 35-40 grade și imediat după evenimentul rutier încă 200 ml alcool de 40-45 grade; declarația din data de 05.10.2007, în care a arătat că a consumat 200-300 ml alcool de 35-40 grade între orele 11,00-13,00 și 200 ml votcă imediat după evenimentul rutier; declarația din 26 martie 2008 în care inculpatul recunoaște un consum de 150 ml alcool înainte de eveniment și 300-350 ml imediat după ora 16,15.
Prin raportul de expertiză nr. 5256/IX/d/276, din data de 21.10.2008, întocmit de IML C, s-a stabilit în privința consumului de băuturi alcoolice declarat inițial de numitul (declarația din data de 01.06.2007), că acesta nu justifică valorile alcoolemiilor stabilite la analiză.
Referitor la varianta de consum declarată în data de 05.10.2007, prin raportul de expertiză s-a stabilit că din consumul de alcool declarat anterior evenimentului rutier inculpatul ar fi realizat o alcoolemie maximă teoretică de 1,05-1,20 gr.%o, dacă ar fi consumat 200 ml alcool sau de 1,58- 1,81 gr.%o, dacă ar fi consumat 300 ml. alcool. Prin corelarea datelor de consum declarate în a doua variantă de date cu valorile alcoolemiilor stabilite la analiză se constată o concordanță între alcoolemia teoretică rezultată din această variantă de consum de alcool și valorile alcoolemiilor stabilite la analiză, dar numai în cazul în care inculpatul a consumat ulterior orei 16,15 cantitatea de 200 ml alcool. În această variantă calculul retroactiv indică pentru ora evenimentului rutier o alcoolemie a inculpatului mai mică de 0,80 gr.%o, cu o valoare teoretică cuprinsă între 0,60-0,75 gr.%
A fost efectuat calcul retroactiv și numai pe baza valorilor alcoolemiei stabilite la analiză, a fazei toxicocinetice indicate de acestea și a intervalului de timp scurs de la evenimentul rutier până la prima recoltare de sânge rezultând pentru ora evenimentului rutier o alcoolemie teoretică a inculpatului mai mare de 0,80 gr.%o cu o valoare apropiată de 1,90 gr.% (20-23).
Inculpatul a solicitat în probațiune în cursul urmăririi penale și în cursul judecății audierea martorei. Aceasta a declarat că în vara anului 2007 inculpatul a plecat de acasă cu mașina și când s-a întors i-a povestit că a fost agresat de niște tineri în aproprierea trecerii de pietoni, observând momentul în care s-a deplasat la cămara din bucătărie de unde a luat o sticlă cu Ť. de 200-250 gr. din care a băut tot conținutul. Martora a arătat că inculpatul i-a povestit că a lovit o mașină, iar după aproximativ 1 oră de la momentul în care a consumat alcoolul în locuință a venit poliția care l-a dus pe inculpat la secție. Martora a precizat la finalul declarației că în sticla pe care inculpatul a luat-o din era Ť. și vișinată pe care ea le-a amestecat anterior. Aceasta a arătat că soțul ei a băut tot ce era în sticluță, datorită stării de agitație în care se afla. În cursul judecății martora a arătat că își menține declarația în faza de urmărire penală.
În cursul urmăririi penale și în cursul judecății a fost audiat martorul care a declarat că, în data de 01.06.2007, se afla pe strada - din C-N, iar între orele 15,30-16,00 auzit o bubuitură puternică ce venea din stradă. Martorul a arătat că a ieșit în stradă și a văzut un autoturism marca avariat aflând de la două persoane că mașina a fost lovită de un șofer care conducea un, care a plecat de la fața locului. Martorul a declarat că a anunțat organele de poliție și după aproximativ 20 de minute a văzut un echipaj de poliție la locul accidentului observând că era prezent și conducătorul autoturismului marca, căruia i s-a arătat mașina avariată. Martorul a menționat în cursul judecății că nu poate preciza dacă inculpatul se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice și că nu cunoaște dacă a avut loc un conflict între persoanele care i-au spus ce s-a întâmplat și inculpat.
În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut la secțiunea "în drept", că fapta inculpatului care a condus autoturismul marca Daewoo pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur (fără a fi indicată valoarea concretă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Din expunerea anterioară acestei secțiuni rezultă că pentru a se aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii s-au avut în vedere valorile alcoolemiei stabilite prin buletinul de analiză toxicologică (fiind menționate în paragraful anterior, respectiv: 1,70 g%o pentru proba recoltată la ora 17,55 și 1,55 g%o pentru proba recoltată la ora 18,55).
Ulterior s-a menționat faptul că nu poate fi avut în vedere conținutul raportului de expertiză, deoarece inculpatul ar fi avut o poziție oscilantă, iar declarațiile soției acestuia, ar fi vădit părtinitoare.
Instanța de fond a apreciat că se impune analiza raportului de expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei, cu atât mai mult cu cât inițial a fost infirmat actul de sesizare de către prim-procuror, tocmai pentru a se stabili valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier, având în vedere că până la recoltarea primei probe biologice a trecut un interval de timp, respectiv, 1 h și 45 minute și existau indicii în sensul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice și ulterior conducerii autoturismului pe drumurile publice.
Cu privire la acest ultim aspect, instanța a constatat că poziția inculpatului a fost constantă, încă de la momentul primei audieri din data de 01 iunie 2007 ("am urcat în apartament și fiind foarte agitat am consumat aproximativ 200-250 ml votcă" - pagina 32), aspect care exclude ipoteza construirii unei apărări de către inculpat, în vederea influențării rezultatului raportului de expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei care a fost dispus în cauză ulterior, respectiv în cursul anului 2008. De asemenea în cuprinsul procesului verbal de constatare întocmit de organele de poliție este consemnat faptul că inculpatul a recunoscut că "a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și după ce a ajuns la domiciliu".
Martora a declarat în faza de urmărire penală, anterior efectuării raportului de expertiză medico-legală, faptul că în ziua respectivă inculpatul a venit acasă și a luat din o sticluță cu băutură (precizând ulterior că era vorba de Ť. amestecată cu vișinată), în care se aflau cca 200- 250 grame și a băut tot conținutul (fila 42-43). Cu ocazia audierii de către instanță, martora a declarat aceleași aspecte arătând că își menține declarația din faza de urmărire penală (faptul că martora nu și-a amintit cu exactitate toate amănuntele este explicabil datorită vârstei - 79 de ani, a intervalului de timp care a trecut de la data faptei până la momentul audierii de către instanță, precum și din cauza stării emoționale în care se afla).
Față de cele menționate mai sus, instanța de fond a apreciat că în mod neîntemeiat nu s-a dat eficiență de către procuror concluziilor punctului 2 din raportul de expertiza medico-legala întocmit de IML C, potrivit căruia prin corelarea datelor de consum declarate în a doua variantă de date (200-300 ml. alcool de 35-40 grade între orele 11,00-13,00 și 200 ml. votcă imediat după evenimentul rutier) cu valorile alcoolemiilor stabilite la analiză se constată o concordanță între alcoolemia teoretică rezultată din această variantă de consum de alcool și valorire alcoolemiilor stabilite la analiză, dar numai în cazul în care inculpatul a consumat ulterior orei 16,15 cantitatea de 200 ml. alcool; în această variantă calculul retroactiv indică pentru ora evenimentului rutier o alcoolemie a inculpatului mai mică de 0,80 gr.%o cu o valoare teoretică cuprinsă între 0,60-0,75 gr.%
Având în vedere faptul că poziția inculpatului cu privire la consumul de băuturi alcoolice ulterior evenimentului rutier a fost constantă și raportat la declarația martorei (a cărei depoziție nu poate fi exclusă de plano, doar pentru că aceasta este soția inculpatului) care confirmă același aspect, instanța de fond a apreciat că se impune valorificarea din punct de vedere probator a punctului 2 din raportul de expertiză, de unde rezultă că pentru ora evenimentului rutier, alcoolemia inculpatului era sub limita legală de 0,80 g%o, respectiv cu o valoare teoretică cuprinsă între 0,60-0,75 g% Instanța a apreciat că raportul de expertiză privind calculul retroactiv nu poate fi exclus dintre probele care stau la baza pronunțării soluției de către organul judiciar, deoarece are ca scop stabilirea alcoolemiei persoanei învinuite în momentul conducerii autoturismului, în comparație cu buletinul de analiză toxicologică ce are în vedere alcoolemia la momentul recoltării probelor de sânge; în ipoteza în care recoltarea probelor are loc la un interval mare de timp, aspect valabil pentru prezenta cauză, se impune efectuarea calculului retroactiv, fapta fiind infracțiune doar dacă la momentul conducerii autoturismului în trafic conducătorul auto ar avea alcoolemia peste limita legală.
Față de cele de mai sus, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 (ca urmare a renumerotării articolelor OUG nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006), atâta timp cât la ora evenimentului rutier 16,15 inculpatul prezenta o alcoolemie de 0,60-0,70 gr%o, așa cum rezultă din punctul 2 al concluziilor raportului de expertiză medico-legală, iar datele pe baza cărora a fost exprimată această concluzie au fost confirmate prin probele administrate expuse anterior.
Faptul că la momentul depistării de către organele de poliție inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice, aspect menționat în cuprinsul procesului verbal de constatare, este explicabil, atâta timp cat acesta a consumat alcool după ce a ajuns la domiciliu. Acest aspect nu poate concluziona însă că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, care presupune stabilirea unei alcoolemii cu o valoare mai mare de 0,80 gr%o, ci poate duce la concluzia ca inculpatul a săvârșit eventual contravenția prevăzută de art. 102 pct. 38 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002. Față de aceste aspecte, instanța de fond dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. b achitarea C.P.P. inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 (ca urmare a renumerotării articolelor OUG nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006), fapta nefiind prevăzuta de legea penala.
În legătură cu infracțiunea de părăsire a locului accidentului, instanța de fond a constatat că în actul de sesizare a fost reținută săvârșirea acesteia de către inculpat, în forma prevăzută de teza finala a art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv "ărăsirea p. locului accidentului de către conducătorul vehiculului,. implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei". În cauza de față accidentul s-a apreciat că accidentul s-a produs ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Atâta timp cât instanța a constatat că inculpatul nu a săvârșit această infracțiune, rezultă faptul că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Raportat la acest aspect nu se impune analizarea laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (apărarea inculpatului în sensul că a plecat de la locul faptei din cauza amenințărilor proferate de persoane aflate la fața locului, nu a fost confirmată de probele administrate, nefiind întrunite condițiile constrângerii la care a făcut referire apărătorul acestuia cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri judiciare).
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N solicitând desființarea sentinței pe care o apreciază netemeinică și nelegală și condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni comise de acesta.
Prin decizia penală nr. 320/A din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, cu majoritate de voturi s-a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N sentința a fost desființată și rejudecând cauza a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG195/2002 cu aplic art.74 lit. a, art.76 lit.d pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare; părăsirea locului accidentului, prev. de art.89 al.1 din OUG195/2002 cu aplic art.74 lit. a, art.76 lit.d pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Cu consecințele prevăzute de art. 71, art.64 lit.a, teza a II-a și art.64 lit.b pen. În baza art.81 pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani și atrage atenția inculpatului asupra prev. art.83 pen.
În temeiul art.71 al.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.191 al.1 pr.pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în mod cu totul greșit, instanța de fond a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG195/2002, și în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, luând în considerare varianta a II-a din expertiza calculului retroactiv al alcoolemiei, variantă care are la bază declarația inculpatului, respectiv un consum de 200-300 ml. alcool de 35-40 grade între orele 11,00-13,00 și 200 ml. votcă, imediat după evenimentul rutier.
Pentru a face o analiză obiectivă a faptelor comise de inculpatul s-au avut în vedere toate declarațiile date de inculpat pe parcursul întregului proces penal, luând în calcul varianta a III-a din expertiză, care are la bază calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului la ora producerii accidentului (16,15), calcul efectuat doar pe baza recoltărilor de sânge de la orele 17,55 și 18,55 din data de 01.06.2007, în baza cărora s-a stabilit o alcoolemie de 1,70 gr. o/oo pentru ora 17,55 și de 1,55 gr. o/oo pentru ora 18,55 și în baza acestor date la ora 16,15, inculpatul a avut o alcoolemie de cca. 1,90 gr. o/oo, cu mult peste limita de 0,80 gr.o/oo prevăzută de lege.
Este stabilit fără nici un dubiu că la orele 17,17 minute, testat fiind cu aparatul alcooltest, acesta indica în aerul expirat de inculpatul, o valoare de o,91 mg/l, iar alcoolemia din sânge este cel puțin dublul alcoolemiei din aerul expirat și cum din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei și raportul de expertiză a calculului retroactiv al alcoolemiei rezultă că între orele 17,55 și 18,55 alcoolemia inculpatului era în regres, putem spune fără nici cel mai mic dubiu că la ora 16,15, inculpatul avea cu certitudine o alcoolemie de cel puțin 1,90 gr. o/oo, așa cum rezultă din varianta a III-a din expertiză.
În declarația din 01.06.2007, inculpatul a arătat că a consumat 150 ml. rachiu alb, în jurul orelor 7,00-7,30 și 200-250 ml.alcool din spirt dublu rafinat, după producerea evenimentului rutier, consumul de alcool având loc la domiciliul său unde au apărut la cca. 15-30 minute organele de poliție.
După cum rezultă din procesul verbal întocmit de organele de poliție, acestea au ajuns la domiciliul inculpatului la orele 16,25 (10 verso dos.urm.pen.) și după ce l-au luat pe inculpat s-au deplasat pentru recoltarea de probe biologice, trecând pe la locul accidentului după aproximativ 20 de minute, aspect reținut de instanța fondului (34 din sentință) și confirmat de martorul care arată că a anunțat telefonic organele de poliție despre accident și că numai după 20 minute au apărut la fața locului, organele de poliție cu inculpatul.
În declarația din 05.2007, inculpatul a susținut că între orele 11,00-13,00 ar fi consumat 200-300 ml. alcool dublu rafinat fără aport alimentar, iar în jurul orelor 15,30-15,45 plecat de la domiciliu cu autoturismul la o vulcanizare de pe str.- din C-N, iar la întoarcere spre casă, pe str. - a lovit un autoturism parcat pe trotuar, după care și-a continuat drumul spre casă, fără să se gândească la consecințe.
Tot pe aceeași pagină a declarației (26 dos.urm.pen.), declarație pe care se bazează hotărârea instanței de fond, inculpatul a arătat că după ce a ajuns în parcarea din apropierea blocului de pe str. -, unde locuiește, a închis ușile autoturismului, s-a dus la alimentară și a cumpărat o sticluță de 200 ml. votcă pe care a băut-o lângă mașină, după care a urcat în apartament, soția inculpatului, martora, susținând în depoziția sa că ar fi consumat alcool după ce a intrat în apartament.
Tot prin această declarație a recunoscut alcoolemia de o,91 mg/l, aer expirat și valorile stabilite prin buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, fără să facă vreo referire la consumul de alcool după ce a intrat în apartament, în prezența martorei, soția sa.
Abia în declarația de la data de 26.03.2008 (27 verso, dos.urm.pen.) inculpatul a arătat că a consumat 300-350 ml.alcool dintr-o sticlă de, în prezența soției, martora și că înaintea producerii accidentului a consumat 150 ml. alcool, nu 200-300 ml. alcool cum a arătat în declarațiile anterioare și că a părăsit locul accidentului de frică să nu fie bătut de o persoană care l-a amenințat.
Cu toate că martora, soția inculpatului a declarat în sensul acestei ultime declarații făcute de către inculpat, s-a apreciat subiectivă declarația acesteia.
Instanța de fond a preluat din fiecare declarație a inculpatului și a martorei, acele pasaje care avantajau pe inculpat și care se coroborau cu varianta a II-a din expertiza calculului retroactiv al alcoolemiei.
În susținerea acestei afirmații, s-a arătat că în prima declarație, aceea din 01.06.2007, inculpatul a declarat că a consumat 150 ml. rachiu alb, în jurul orelor 7,00 - 7,30 și după eveniment a consumat 200-250 ml.alcool, ca la data de 05.2007, inculpatul să susțină că între orele 11,00-13,00 ar fi consumat 200-300 ml. alcool dublu rafinat fără aport alimentar, iar în jurul orelor 15,30-15,45 plecat de la domiciliu cu autoturismul la o vulcanizare de pe str.- din C-N, că după accident, a ajuns în parcarea de la domiciliu, a închis ușile autoturismului, s-a dus la alimentară și a cumpărat o sticluță de 200 ml. votcă pe care a băut-o lângă mașină, după care a urcat în apartament.
În depoziția sa martora, a infirmat declarațiile inculpatului, martora arătând că inculpatul a plecat de acasă înainte de ora 10,00 ca urmare, susținerea inculpatului că între orele 11,00-13,00 ar fi consumat 200-300 ml. alcool dublu rafinat fără aport alimentar, iar în jurul orelor 15,30-15,45 plecat de la domiciliu cu autoturismul la o vulcanizare, apare ca.
Depoziția martorei nu se coroborează nici cu cele reținute în procesul verbal de către poliție, unde s-a aratat că la orele 16,25 au ajuns la domiciliul inculpatului, cu cele afirmate de martorul care arată că a anunțat telefonic organele de poliție despre accident și că după 20 minute, de la accident, au apărut la fața locului, organele de poliție cu inculpatul, martora susținând în declarația sa că organele de poliție au ajuns la domiciliul inculpatului, la o oră de la consumul de alcool, după care inculpatul a fost dus la secție.
Organele de poliție erau în apropierea locului accidentului și după identificarea rapidă a proprietarului autoturismului, numărul - și culoarea fiindu-le comunicate de către martorul, prin stația din dotare au aflat rapid domiciliul inculpatului și cum erau în apropierea domiciliului acestuia, în 10 minute au ajuns la apartamentul inculpatului, ca urmare în aceste 10 minute, luând în calcul și timpul de deplasare de la locul accidentului până la sosirea organelor de poliție, inculpatul ar fi putut consuma, 200, 300 sau 350 ml. apă, nu alcool, așa cum arată inculpatul în declarațiile sale.
S-a reținut că atunci când instanța are în față un inculpat nesincer, nu poate să-și fundamenteze hotărârea pe anumite pasaje dintr-o declarație care-l avantajează pe acesta, mai ales atunci când afirmațiile inculpatului nu se coroborează nici cu depoziția soției, ca în cazul martorei și a inculpatului, contradicții evidențiate mai sus, peste care instanța fondului a trecut cu multă ușurință, apreciind fără nici un temei convingător, ca exprimând adevărul varianta a II-a din expertiza calculului retroactiv al alcoolemiei.
Într-o speță s-a luat în calcul varianta a III-a din expertiză, care are la bază calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului la ora producerii accidentului (16,15), calcul efectuat doar pe baza recoltărilor de sânge de la orele 17,55 și 18,55 din data de 01.06.2007, în baza cărora s-a stabilit o alcoolemie de 1,70 gr. o/oo pentru ora 17,55 și de 1,55 gr. o/oo pentru ora 18,55 și în baza acestor date la ora 16,15, inculpatul a avut o alcoolemie de cca. 1,90 gr. o/oo, cu mult peste limita de 0,80 gr.o/oo prevăzută de lege.
Văzând contradicțiile din declarațiile inculpatului și care intră în conflict și cu afirmațiile soției sale, martora, este imposibil susținerea variantei a II-a din expertiza calculului retroactiv al alcoolemiei și achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.P.P. raportat la art. 10 lit. b pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, achitare care așa cum s-a arătat în sentința atacată a dus în mod inevitabil la achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit d pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002.
Apreciind dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, starea de fapt fiind confirmată de probele de la dosar, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.2 lit. a pr.pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul,solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Motivul de recurs este cel prev.de art.385/9 pct.18 pr.pen. în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Motivul principal care a condus la soluția de condamnare a inculpatului a fost acele mici inadvertențe între declarațiile date de inculpat și soția acestuia în faza de urmărire penală cu privire la anumite ore și cantități de alcool. Ori, tocmai aceste nepotriviri duc la concluzia că inculpatul nu a încercat să-și construiască o apărare prin care să ascundă adevărul. Poziția inculpatului a fost una constantă încă de la momentul primei audieri recunoscând că a consumat băuturi alcoolice atât înainte cât și după evenimentul rutier. Din calculul retroactiv al alcoolemiei de la punctul 2 se poate vedea că singura condiție în care alcoolemia era între 0,60+0,75g% în momentul producerii evenimentului rutier era ca inculpatul să fi consumat ulterior orei 16,15 cantitatea de 200 ml alcool, aspect ce reiese din toate declarațiile date atât de inculpat cât și de martora. Dacă inculpatul încerca să ascundă adevărul nu mergea acasă după producerea incidentului unde știa că va fi ușor identificat și găsit de poliție. Solicită a se ține seama de faptul că inculpatul este o persoană cu o vârstă înaintată, o persoană sinceră, neavând nici o tangență cu legea penală.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că tribunalul atunci când a pronunțat decizia atacată a dat o interpretare temeinică și judicioasă materialului probator administrat în cauză și în consecință în mod corect a admis apelul Parchetului și a dispus condamnarea inculpatului.
Astfel, într-adevăr, așa cum a reținut și tribunalul, au existat o serie de contradicții între declarațiile inculpatului pe de o parte și între cele date de el și cele date de soția sa, martora,pe de altă parte, care duc la concluzia că acesta nu a fost sincer în toate declarațiile sale și evident că a încercat să-și construiască apărarea, pentru a scăpa de răspunderea penală.
Încă la începutul urmăririi penale (1.06.2007) inculpatul a declarat că în ziua respectivă a consumat 150 ml rachiu în jurul orelor 7 - 7,30 și 200-250 ml spirt dublu rafinat după producerea accidentului, după ce a ajuns la domiciliu. Ulterior, respectiv la data de 5.10.2007, deci după 4 luni de zile, și-a schimbat declarația, susținând că a consumat alcool în jurul orelor 11-13, o cantitate mai mare, respectiv 200-300 ml alcool și că după producerea accidentului ajungând lângă blocul în care locuiește și-a cumpărat o sticlă de 200 ml votcă pe care a băut-o lângă mașină și apoi s-a dus la domiciliul său. Această declarație vine în contradicție inclusiv cu declarațiile soției sale care a arătat că soțul său a consumat 200-250 ml Ť. amestecată cu vișinată după ce a ajuns acasă, deci motivarea primei instanțe că inculpatul a avut o poziție constantă încă de la începutul urmăririi penale, nu corespunde adevărului, ci dimpotrivă acesta și-a "construit" apărarea, în sensul că a declarat alte ore și alte cantități de alcool pentru a demonstra că la ora accidentului alcoolemia sa era mai mică de 0,80 gr% Evident că însușirea acestui punct al II-lea al expertizei efectuată în cauză doar pe baza declarațiilor nesincere și neconstante date de inculpat este greșită.
De altfel acest comportament al inculpatului, de a consuma alcool, apoi a conduce autoturismul și a produce un accident rutier după care a fugi de la locul accidentului și a consuma alcool din nou (cantități apreciabile după cum însuși inculpatul declară) cu motivația că s-a speriat, nu poate fi decât unul care contravine oricăror norme privind traficul rutier, neputând fi încurajat în nici un fel de instanțele de judecată. Pentru a preîntâmpina orice dubiu inculpatul trebuia să rămână la locul accidentului pentru ca organele de poliție să facă cercetările de rigoare la acel moment.
În concluzie tribunalul stabilit în mod corect că inculpatul se face vinovat de cele două infracțiuni și a decis condamnarea acestuia, sens în care Curtea în baza art. 385/15 pct.1 lit.b proc.pen, va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
- obliga inculpatul în baza art.192 alin.2 proc.pen. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului în sumă de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în C-N-. 112 jud. C, împotriva deciziei penale nr. 320 din 30 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj
Stabilește in favoarea Baroului de avocați C, suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.IM
Dact./4ex./08.03.2010
Judecători:Luminița Hanzer, Viorel Virgil Andreieș Iuliana