Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - G 195/2002-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1186

Ședința publică de la 30 2009

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

- - - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.98/A din 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat - apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, recurentul - inculpat a învederat că înțelege să-și retragă recursul, solicitând judecarea cauzei.

În consecință, părțile prezente neavând alte excepții sau cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat, iar pentru recursul propriu a solicitat admiterea, casarea deciziei și menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit.1Cod Procedură penală este nelegală, întrucât infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni de pericol și prin simpla săvârșire a acțiunii incriminată de lege, se produce și pericolul pentru ordinea publică. În speță s-a arătat că pericolul rezultat din infracțiune este demonstrat atât de nivelul alcoolemiei inculpatului, cât și de producerea evenimentului rutier de către acesta.

Avocat, pentru recurentul - inculpat, a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a acestuia, iar pentru recursul Parchetului a solicitat respingerea ca nefondat, arătând că soluția de achitare dispusă de instanța de apel este legală și temeinică, deoarece fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotită de lege, iar împrejurările personale favorabile justifică sancționarea administrativă a inculpatului în condițiile art. 10 lit.1Cod Procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal.

Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat a arătat că retrage recursul declarat, iar pentru recursul promovat de Parchet a solicitat respingerea, însușindu-și concluziile formulate de apărătorul său, arătând totodată că regretă fapta săvârșită și că aceasta a constat într-o manevră unică de parcare a autoturismului.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 1132/15.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tr. S, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, c si Cod Penal art. 76 lit. d fost condamnat inculpatul-fiul lui si, născut la data de 06.03.1965, în municipiul DTS, județul M, CNP -, domiciliat în Dr.Tr.S, str. - nr.11, -.2,.4, județul M, la 8 luni închisoare.

În temeiul 71.Cod Penal s- interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pe Cod Penal durata executării pedepsei.

În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 8 luni.

În temeiul art. 71 alin. 5.Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.Cod Penal

fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut la data de 28.10.2008, în jurul orei 21,00, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare - la barul - situat pe str. - din Dr.Tr.S, parcând autoturismul în fața barului, după care a intrat în bar, unde a consumat băuturi alcoolice cu numitul.

Ulterior, s-a urcat la volanul autoturismul cu care venise si a efectuat manevra de mers înapoi, neasigurându-se corespunzător, a lovit autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare - proprietatea numitului, care staționa regulamentar în dreptul barului. În urma recoltării probelor biologice de sânge, s-a stabilit că prezenta o alcoolemie de 1, 70 gr. alcool pur în sânge la ora 0305și respectiv 1,50 gr. alcool pur în sânge la ora 04,05.

Față de această stare de fapt, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, iar a individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, faptul că, din cauza consumului de alcool la volan, numărul accidentelor este din ce în ce mai mare, de alcoolemia ridicată, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, și atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal.

Față de aceste împrejurări, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod Penal, iar pedeapsa s-a dispus să fie executată în condițiile art. 81.

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele scrise de apel acesta a solicitat într-o primă teză achitarea sa, în baza art. 10 lit. C.P.P. arătând că în mod greșit s-a reținut că a săvârșit infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective. În acest sens s-a arătat că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că a avut intenția de a conduce autoturismul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În teză subsidiară, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.1C.P.P. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în raport de disp. art. 181.Cod Penal În concret, s-a arătat că inculpatul a recunoscut și a regretat fapta, are un comportament corespunzător în familie și în societate, paguba pricinuită prin infracțiune a fost integral recuperată până la pronunțarea hotărârii, costul reparațiilor fiind redus și în raport de faptul că inculpatul a manevrat autoturismul pentru a-l poziționa mai bine și pentru a nu obstrucționa circulația în parcare, s-a concluzionat că fapta este în mod vădit lipsită de importanță.

În teză secundară, a fost criticată sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei arătându-se că nu s-a dat eficiență împrejurărilor prev. de art. 74 lit. a, c reținute Cod Penal ca circumstanțe atenuate cu efectul reducerii pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 98/A din 30 septembrie 2009, Tribunalul Mehedinți a admis apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr. 1132/15.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tr. S și a desființat parțial sentința în sensul că:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b indice 1.C.P.P. și art. 18 indice 1.Cod Penal a achitat inculpatul apelant pentru infracțiunea prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002.

În baza art. 91.a Cod Penal aplicat apelantului inculpat sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 300 lei.

S-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la plata cheltuielilor judiciare.

S-a admis cererea formulată de avocatul din oficiu - și s-a dispus plata a 50% din onorariul înscris în delegația nr. 2121/29.06.2009, respectiv suma de 50 lei ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt, corespunzător reținută în raport de materialul probator administrat în cauză (probe testimoniale, coroborate cu declarațiile inculpatului), a fost greșit interpretată de prima instanță sub aspectul pericolului specific infracțiunii, astfel cum este reglementat în art. 18 și art. 181Cod penal.

Astfel, s-a reținut că fapta inculpatului a constatat într-o manevră unică de deplasare a autoturismului în direcția înapoi, în scopul efectuării unei parcări corespunzătoare, aceste acțiuni realizându-se de către inculpat, care avea o alcoolemie de 1,60 - 1,40 gr. %o la orele 22,30 - 23,20, aceasta fiind o faptă care, prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță.

Totodată, s-a reținut că pentru stabilirea pericolului social concret al unei fapte penale, trebuie analizate atât împrejurările concrete în care s-au derulat evenimentele, cât și urmarea produsă, scopul urmărit, alături de împrejurări referitoare la persoana și conduita inculpatului.

Față de aceste cerințe ale legii, s-a apreciat că, în speță, inculpatul nu avea intenția de a se deplasa la domiciliul său, cu autoturismul, ci doar de a parca acest vehicul în alt loc, pentru a nu bloca circulația pe strada respectivă, împrejurări care, coroborate cu datele pozitive referitoare la persoana inculpatului, permit concluzia că în speță sunt incidente prevederile art. 181Cod penal.

În consecință, apelul inculpatului a fost apreciat ca fondat și, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod Procedură penală, a fost desființată în parte sentința și, în rejudecare, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, în baza art. 10 lit.1Cod Procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal și sancționarea administrativă a acestuia cu amendă în sumă de 300 lei.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul.

Recurentul - inculpat, cu ocazia dezbaterii recursurilor, a invocat dispozițiile art. 3854alin. 2 Cod Procedură penală, arătând că înțelege să retragă recursul declarat, astfel că instanța de recurs urmează să ia act de această manifestare de voință.

În recursul declarat de Parchet, pentru motivul de casare prev de art. 3859pct. 18 Cod Procedură penală, s-a criticat decizia ca nelegală și netemeinică, privitor la greșita apreciere asupra pericolului social concret al faptei inculpatului, care a condus la o greșită soluție de achitare, arătându-se că infracțiunea prev de art. 87 din nr.OUG 195/2002 constituie o infracțiune de pericol, în cazul căreia rezultatul socialmente periculos incriminat în conținutul infracțiunii - starea de pericol - se produce prin chiar săvârșirea faptei de conducere cu alcoolemie peste limita legală.

Curtea, analizând recursul declarat de Parchet, reține:

În raport de conținutul art. 18 Cod penal, constituie faptă care prezintă pericol social orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale ocrotită de legea penală, urmând ca stabilirea în concret a gradului de pericol social să se realizeze în condițiile art. 181alin. 2 Cod penal.

În acest ultim caz, se reține că legiuitorul a stabilit drept criterii de evaluare, prioritar, criterii obiective - precum: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce - și, secundar, criterii subiective constând în împrejurări referitoare la persoana și conduita făptuitorului.

În speță, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că fapta inculpatului a constat în conducerea autoturismului proprietatea sa, pe un drum public (strada - din municipiul DTS ), inculpatul având o alcoolemie în limite cuprinse între 1,60 - 1,40 gr. %o, respectiv în ritm descrescător de la data producerii accidentului, la data recoltării probelor biologice, și, în aceste condiții, prin efectuarea unei manevre de deplasare înapoi, a colizionat cu un alt autoturism, parcat pe trotuarul străzii.

Față de aceste împrejurări de fapt, se constată că a fost periclitată valoarea socială ocrotită de norma penală incriminatoare a infracțiunii - siguranța traficului rutier -, prin producerea unui eveniment rutier, de către o persoană cu o îmbibație alcoolică în sânge dublă față de limita legală (1,60 gr. %o față de 0,80 gr. %o), fiind astfel indiscutabil că urmarea socialmente periculoasă sancționată de legiuitor, s-a produs.

Ori, pentru a ne afla în ipoteza prev de art. 181alin. 1 Cod penal, este necesar ca fapta prevăzută de legea penală să fi adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite, astfel încât să se poată concluziona că, prin conținutul ei concret, a fost, în mod vădit, lipsită de importanță, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul este infractor primar, integrat social, care a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciului rezultat din coliziunea vehiculelor, constituie circumstanțe personale favorabile care au fost corect evaluate și reținute de prima instanță prin aplicarea prevederilor art. 74 lit. a și c Cod penal.

Față de aceste considerente, se constată caracterul fondat al recursului declaat de Parchet, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. a Cod Procedură penală, să fie desființată decizia și să fie menținută sentința penală nr. 1132/15.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tr. S, privitor la soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare, în condițiile art. 81 - 83 Cod penal.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 98/A din 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva aceleiași decizii penale.

Casează decizia penală nr. 98/A din 30.09.2009 a Tribunalului Mehedinți și menține hotărârea instanței de fond - sentința penală nr. 1132 din 15.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tr.

Obligă inculpatul la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.

- - - - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

Dact. 3 ex./S () - 30.12.2009

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Craiova