Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Dosar nr.3033/229/2008
2577/2009
Decizia penală nr. 126
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 130 din data de 9 octombrie 2010 Tribunalului Ialomița - Secția Penală, din Dosarul nr- (566/2009).
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru recurentul inculpat, lipsă la termenul de astăzi, a răspuns avocatul, avocat substituent al apărătorului desemnat din oficiu, în baza delegației de substituire nr. 2/22 ianuarie 2010, depusă la dosar (fila 14).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar (fila 13) a unei cereri de amânare a cauzei, pentru imposibilitate de prezentare, de către avocatul G, apărător ales al recurentului inculpat, neînsoțită de acte justificative.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, întrucât este a doua cerere de amânare a cauzei pentru acest motiv, formulată de avocatul G, iar aceasta nu este dovedită cu documente justificative.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a judecății cauzei formulată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, apreciind că este una neserioasă, față de motivele invocate în cuprinsul ei.
Părțile, întrebate fiind de către instanță, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare reglementat de art. 3859punctul 18 Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a hotărârii pronunțate de instanța de fond și, rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului, în baza art. 11 punctul 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, întrucât nu sunt probe din care să rezulte vinovăția clientului său.
Totodată, invocă și incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859punctul 2 Cod procedură penală, în sensul că instanța de judecată nu a fost legal sesizată, întrucât organul de urmărire penală a încălcat dispozițiile art. 250 și următoarele privind prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul nefiind citat în acest sens.
În subsidiar, în situația în care instanța de recurs va stabili că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, solicită, prin prisma dispozițiilor art. 3859punctul 14 Cod procedură penală, reducerea pedepselor aplicate acestuia, având în vedere distanța mică pe care ar fi parcurs-o inculpatul și circumstanțele sale personale, respectiv împrejurarea că are o familie organizată și este tatăl unui copil minor.
Reprezentantul Ministerului Public consideră criticile formulate de recurentul-inculpat ca fiind neîntemeiate, arătând că instanța de fond a stabilit corect vinovăția inculpatului, ce rezultă din probatoriul administrat în cauză. Astfel, referitor la prima infracțiune, solicită să fie avute în vedere declarațiile martorilor, care se coroborează cu constatările organelor de poliție, iar, referitor la cea de a doua infracțiune, să se aibă în vedere împrejurarea că inculpatul a recunoscut faptul că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice. Față de cele arătate, consideră că nu există motive de achitare, iar, referitor la individualizarea pedepselor, consideră că instanța de fond a făcut o corectă individualizare, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, astfel că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală. Ca urmare, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 109/08.05.2009 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal.
Același inculpat a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) Cod penal.
Conform art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în noaptea de 16/17.06.2007, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la discoteca din comuna, județul C, și, în jurul orelor 2,30, s-a deplasat pe raza municipiului F cu autoturismul său marca cu nr. de înmatriculare - condus de martorul -, în mașină aflându-se și martorii și -.
Ajunși pe raza municipiului F, conducătorul auto și cei doi martori au coborât la intersecția străzii C cu strada - -, pentru a merge la locuința lor.
După ce a rămas singur, inculpatul, deși nu poseda permis de conducere, a întors mașina și, în timp ce conducea pe strada C din municipiul F, pe direcția F-Gară -, a observat în oglinda retrovizoare o mașină a poliției.
Știind că nu posedă permis de conducere, acesta a mărit viteza de deplasare, cu toate că era semnalizat să oprească cu semnalele luminoase ale rampei autoturismului poliției.
La intersecția străzii C cu strada - -, inculpatul a intrat cu autoturismul pe această ultimă stradă și a continuat deplasarea în viteză pe strada - cel, iar, pe strada -, după circa 30 de metri, i s-a oprit motorul.
În tot acest timp, autoturismul condus de inculpat a fost urmărit, de la o distanță de circa 10, de echipajul de poliție format din 4 lucrători.
După oprirea autovehiculului, inculpatul a fost identificat, ocazie cu care a precizat că nu posedă permis de conducere auto și că a consumat o bere. Pentru aceste motive, a fost condus la Spitalul F, unde i s-a solicitat să fie testat cu alcooltestul și să i se recolteze probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat. Față de refuzul repetat al inculpatului, acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului F, pentru cercetări, unde a refuzat să semneze procesul-verbal de depistare și să scrie o declarație cu privire la faptele pentru care era cercetat.
Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de prindere a inculpatului, întocmit de lucrătorii de poliție, adresa nr. 78/-/20.06.2007 emisă de Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor I, rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție, declarațiile inculpatului și ale martorilor.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă stabilite de dispozițiile legale pentru infracțiunile comise, pericolul concret al acestora, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat prin sentința penală nr. 688/20.12.2004 a Judecătoriei Fetești la 1 an închisoare tot pentru infracțiuni intenționate la regimul circulației rutiere, fiind arestat la data de 10.05.2005 și liberat condiționat la 17.01.2006, cu un rest de pedeapsă de 112 zile închisoare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru mai multe motive, respectiv: nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței, ca urmare a nerespectării de către organul de urmărire penală a prevederilor art. 250 și următoarele Cod procedură penală privind procedura prezentării materialului de urmărire penală, în sensul că nu există nicio dovadă că inculpatul a fost căutat în vederea prezentării materialului de urmărire penală; nerespectarea dispozițiilor privitoare la întocmirea unor procese-verbale de către organele de urmărire penală; reținerea de către instanța de fond a unei situații de fapt greșite, ce nu corespunde realității, având în vedere doar depozițiile lucrătorilor de poliție, rapoartele și schița întocmite și depuse de aceștia la urmărirea penală, fără a se ține seama de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii de condamnare și, pe fond, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege, spre minimul general, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.
Prin decizia penală nr. 130/A/9.10.2009, Tribunalul Ialomița - Secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat, în parte, sentința penală atacată, numai în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii și, rejudecând, în fond, a înlăturat dispoziția privind interzicerea dreptului de a alege (art. 64 lit. a teza I-a Cod penal).
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că, printr-o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpat.
În ceea ce privește critica referitoare la nulitatea absolută a actului de sesizare pentru încălcarea dispozițiilor privitoare la neprezentarea materialului de urmărire penală, Tribunalul a arătat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, la fila 71 din dosarul de urmărire penală, se află procesul verbal încheiat de organul de poliție desemnat cu executarea mandatului de aducere nr. 40/2008 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești pe numele lui " în vederea prezentării materialului de urmărire penală" în dosarul nr. 982/P/2007, din care reiese că mama inculpatului a comunicat faptul că fiul său este plecat de mai mult timp în Spania, fiind, astfel, evident că s-au respectat dispozițiile legale privind citarea acestuia, parchetul fiind în imposibilitatea obiectivă de a-i prezenta materialul de urmărire penală.
În legătură cu criticile ce vizează fondul cauzei, Tribunalul a apreciat, de asemenea, că acestea nu pot fi primite, nefiind constatate erori în aprecierea situației de fapt.
Astfel, s-a arătat că analiza coroborată a probelor administrate în cauză conduce la concluzia fermă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
Deși inculpatul a negat faptul că ar fi condus autoturismul în noaptea respectivă, susținând chiar că ar fi fost într-o reală imposibilitate, întrucât cheile mașinii ar fi rămas la șoferul care o condusese anterior (martorul ), Tribunalul a constatat că susținerile sale sunt combătute cu datele reieșite din coroborarea celorlalte probe administrate.
Având în vedere că inculpatul a criticat omisiunea instanței de fond de a analiza declarațiile unor martori (prieteni, rude) care au arătat că nu l-au văzut pe acesta la volanul autoturismului, Tribunalul a reținut că nu toate declarațiile martorilor sunt expresia adevărului, ci numai acelea care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În acest sens, s-a arătat că, din cele trei declarații date de martorul, prin conținutul lor concret, exactitatea datelor și coroborarea cu datele reieșite din rapoartele agenților de poliție, apar ca sincere și reflectând adevărul, declarația dată de martor la urmărirea penală la data de 27.09.2007 (fila 28 dosar de urmărire penală) și declarația dată în fața instanței, din care rezultă că, în seara respectivă, martorul a condus autoturismul până la discoteca din comuna și înapoi la F, până la intersecția străzilor - - și C, iar, când s-a dat el jos din autoturism, au plecat și ceilalți însoțitori, astfel încât inculpatul a rămas singur la mașină; că nu a avut nicio înțelegere cu inculpatul pentru a se întoarce de la domiciliu și a-l conduce acasă sau în altă parte, cum susține acesta, și că, în atare situație, nu a luat cu el cheile autoturismului; că abia a doua zi, a aflat de la inculpat că a fost depistat de organele de poliție și condus la spital pentru recoltare de probe biologice, împrejurare în care inculpatul i-a solicitat să declare în favoarea sa.
Tribunalul a arătat că aceste declarații se coroborează cu datele reieșite din rapoartele lucrătorilor de poliție, privitoare la urmărirea și depistarea inculpatului, care conducea autoturismul pe străzile din municipiul F, precum și la faptul că, după depistarea inculpatului, agentul a luat cheile mașinii din contact și le-a restituit inculpatului după ce a ajuns la sediul poliției.
Cu privire la ceilalți martori audiați în cauză, s-a arătat că aceștia nu au cunoștință de cele petrecute în seara respectivă, întrucât au plecat spre casă, inculpatul rămânând singur la mașină.
Referitor la cea de-a doua infracțiune, Tribunalul a constatat că inculpatul a recunoscut faptul că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, recunoaștere care se coroborează cu celelalte probe administrate.
Ca urmare, față de aceste aspecte, Tribunalul a apreciat ca nefondate criticile vizând greșita condamnare a inculpatului pentru cele două infracțiuni și solicitarea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
Referitor la susținerea privind nerespectarea condițiilor de formă la întocmirea unor procese - verbale de către organele de urmărire penală, s-a arătat că respectivele cerințe au un caracter pur formal și că, oricum, nu conduc la nulitatea hotărârii, cum greșit a susținut apărarea.
Tribunalul a înlăturat și criticile privind netemeinicia pedepselor aplicate, reținând că, la individualizarea acestora, instanța de fond a ținut seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, de nerecunoaștere a faptelor și încercare de inducere în eroare a organelor judiciare, precum starea de recidivă postexecutorie în care au fost comise faptele, inculpatul fiind condamnat anterior tot pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere, astfel încât s-a apreciat că pedepsele au fost corect individualizate și că nu se regăsesc elemente cu valențe de circumstanțe atenuante judiciare care să fie reținute în favoarea acuzatului.
Din oficiu, Tribunalul a constatat că apelul este fondat în legătură cu conținutul pedepsei accesorii, arătându-se că prima instanță a aplicat în mod automat dispozițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, conform cărora condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal.
Având în vedere principiile statuate de jurisprudența CEDO și art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenție, s-a apreciat că instanța de fond era obligată să analizeze în ce măsură, în prezenta cauză, se impunea interzicerea exercițiului dreptului de a alege.
Făcând propriul examen, Tribunalul, în raport de natura infracțiunii și de comportamentul anterior al inculpatului, a apreciat că nu se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I-a Cod penal.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1) nelegala sesizare a instanței, ca urmare a nerespectării de către organul de urmărire penală a dispozițiilor art. 250 și urm. Cod procedură penală privind prezentarea materialului de urmărire penală, caz de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 2 Cod procedură penală;
2) greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002, față de faptul că, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă vinovăția inculpatului, solicitându-se, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 18 Cod procedură penală, achitarea recurentului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală;
3) netemeinicia pedepselor aplicate, solicitându-se, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 14 Cod procedură penală, reindividualizarea sancțiunilor penale, în sensul aplicării unor pedepse într-un cuantum mai redus, față de faptul că inculpatul a condus autoturismul pe o distanță mică, are o familie organizată și este tatăl unui copil minor.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 punctele 2, 14 și 18 Cod procedură penală, Curtea apreciază recursul declarat de inculpatul ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1) Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 2 Cod procedură penală, Curtea arată că acesta are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea primară a instanței de judecată, în ceea ce privește organul sau persoana care o face și actul prevăzut de lege prin care se realizează aceasta, fiind indisolubil legat de prevederile art. 300 Cod procedură penală și referindu-se exclusiv la neregularități ale actului de sesizare a instanței.
Motivul de recurs invocat de inculpat cu privire la neprezentarea materialului de urmărire penală nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 2 Cod procedură penală, întrucât nu vizează neregularitatea actului de sesizare a instanței, ci o procedură anterioară sesizării, pe când pct. 2 al art. 3859Cod procedură penală se referă la dispozițiile ce reglementează tipul actului procedural de sesizare a instanței, conținutul acestuia și persoana care l-a emis, așa încât, fiind vorba despre sesizarea instanței prin rechizitoriu, în speță sunt vizate prevederile art. 262-264 Cod procedură penală, iar nu orice dispoziții ce reglementează desfășurarea urmăririi penale.
Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul de urmărire penală (filele 70-73), în cauză au fost efectuate demersurile necesare pentru chemarea inculpatului în fața procurorului, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, fiind emise două mandate de aducere la adresa de domiciliu a acestuia, din procesele-verbale întocmite cu respectivele ocazii rezultând că a fost găsită mama inculpatului, care a învederat faptul că fiul ei este plecat de mai multe luni în Spania împreună cu familia.
Trebuie precizat, totodată, că nerespectarea dispozițiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât, chiar și în situația în care s-ar considera că aceste prevederi legale nu au fost respectate, ar trebui să se dovedească existența unei vătămări, care, în cauză, nu există, având în vedere că inculpatul a luat cunoștință de actele de urmărire penală la începutul judecății în primă instanță, interesele sale legitime nefiind, astfel, vătămate sub acest aspect.
2) În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 18 Cod procedură penală, este de menționat că eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, cu numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.
În cauză, fără a relua sau a reface raționamentele instanțelor de fond și apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Curtea constată că nu există vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv procesul-verbal de depistare a inculpatului în timp ce conducea pe drumurile publice autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, întocmit de organele de poliție, adresa nr. 78/-/20.06.2007 emisă de Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor I, procesele-verbale și rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție, precum și declarațiile martorilor, și.
De altfel, nici inculpatul nu invocă aspecte esențiale, controversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, ci doar împrejurarea că probatoriul administrat este insuficient pentru a demonstra comiterea faptelor de către acesta.
Or, analiza și reaprecierea probelor administrate în speță nu este atributul instanței de recurs, care, în absența unei erori grave de fapt, nu are dreptul de a cenzura modul în care au fost reținute faptele și împrejurările de fapt ale cauzei.
3) Și sub aspectul proporționalizării pedepselor aplicate inculpatului, Curtea apreciază că s-a făcut o corectă individualizare, ținându-se seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal. Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, au fost aplicate pedepse corect individualizate, egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este de menționat, astfel cum au reținut și instanțele de fond și de apel, că acesta este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) Cod penal, fiind condamnat prin sentința penală nr. 688/2004 a Judecătoriei Fetești, definitivă prin decizia penală a 692/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, la 1 an închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute tot de nr.OUG 195/2002, împrejurare ce denotă perseverența sa infracțională și specializarea în comiterea unor fapte la regimul circulației rutiere.
Cu privire la periculozitatea socială a inculpatului, este de menționat și faptul că acesta a mai fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod penal, prin sentința penală nr. 6/18.01.1995 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin decizia penală nr. 45/6.04.1995 a Curții Supreme de Justiție, aspect ce demonstrează împrejurarea că scopul pedepselor aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare si prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.
Totodată, trebuie avut în vedere comportamentul inculpatului în momentul în care a fost somat de lucrătorii de poliție să oprească autoturismul pe care îl conducea fără a poseda permis de conducere, acesta ignorând semnalele ce i-au fost adresate și continuându-și deplasarea, precum și atitudinea procesuală manifestată atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul încercând să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, în pofida unor probe temeinice de vinovăție.
În ceea ce privește împrejurările invocate de recurent ca argumente pentru reducerea pedepselor aplicate, respectiv faptul că a condus autoturismul pe o distanță mică, are o familie organizată și este tatăl unui copil minor, Curtea nu le poate reține, având în vedere că primul aspect susținut nu are corespondent în realitate, inculpatul deplasându-se pe mai multe străzi din municipiul F și refuzând să oprească autovehiculul la semnalele poliției, iar faptul că acesta are o familie organizată și un minor în întreținere nu este de natură să diminueze gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor și de periculozitate a recurentului pentru a justifica reducerea pedepselor ce i-au fost aplicate.
În consecință, față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal, astfel încât nu se justifică stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 2, 14 și 18 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Având în vedere că recurentul - inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Deciziei penale nr. 130/A/9.10.2009 Tribunalului Ialomița - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Dact./10.02.2010
Ex.2
Red.-I -
Red. -Jud.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
