Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 132

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu

JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal, având ca obiect "infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (OUG nr.195/2002)", declarat deinculpatul, fiul lui si C, născut la 24.09.1960 - aflat in stare de libertate, împotriva deciziei penale nr.117/A din 05.06.2009 pronunțata de Tribunalul Vaslui in dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședința publica, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat care, apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

Avocat depune la dosar un număr de 8 înscrisuri - caracterizare emisă de SC Sa, caracterizare emisă de SC 93 SRL, caracterizare emisă de SC SRL, caracterizare emisă de Asociația de Locatari nr. 250 B, caracterizare emisă de SC Auto SRL G,Caracterizare emisă de SC SRL ( toate pe numele inculpatului ), adeverință de student emisă de Universitatea "Dunărea de " din G emisă pe numele lui, fiul inculpatului și proces verbal nr. 4535/P/2008 emis de poliția - copie xerox, provenind din altă cauză, prin care dorește să dovedească instanței practica organelor de urmărire penală, condițiile în care a fost începută urmărirea penală. Precizează că aceste acte se completează cu actele medicale depuse la instanța de recurs.

Se înmânează procurorului înscrisurile depuse pentru inculpat, pentru a lua cunoștință de conținutul lor.

Interpelat, inculpatul precizează că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală prevalându-se de disp. art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, și că își menține declarațiile date până în prezent în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, susține că prin decizia pronunța, Tribunalul Vasluia admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1663/26.11.2008 a Judecătoriei Vaslui numai sub aspectul reindividualizării judiciare a pedepsei aplicate.

Drept urmare, instanța de apel a desființat in parte sentința, si, rejudecând, a redus de la 2 (doi) ani închisoare la 1 (un) an închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută și pedepsită de art. 79 alin. 4 din nr.OUG 195/2002 (art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002 republicată conform. nr. 49/2006) cu aplicarea art. 37 lit. a si art. 13 Cod penal

Cu toate acestea, cu privire la unele din apărările inculpatului, invocate prin motivele de apel, Tribunalul Vaslui nu a răspuns, după cum respingerea altor motive s-a realizat prin nerespectarea, neobservarea dispozițiilor legale in materie dar și cu ignorarea probelor administrate în calea de atac.

Aceste aspecte fac ca hotărârea recurată sa fie nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel formulate.

In primul caz se invoca irelevanța declarațiilor martorilor si, datorită poziției lor subiective, având in vedere ca aceștia avuseseră anterior un conflict cu inculpatul, conflict recunoscut si relatat de toate părțile implicate și, reținut chiar și de prima instanța în motivarea sentinței penale.

In privința neregulilor semnalate de inculpat față de modul de întocmire a procesului verbal de constatare a infracțiunii instanța de apel răspunde si motivează în felul următor: "instanța a analizat in contextul întregului material probator și deficiențele semnalizate de inculpat prin apărător cu privire la modul de întocmire a procesului verbal de constatare și în mod corect a apreciat ca nu sunt elemente care să afecteze valabilitatea acestuia"

O asemenea expediere formală a unor apărări concrete - ce priveau amânarea nejustificată a înregistrării respectivului proces verbal față de data întocmirii sale, semnăturile diferite ale acelorași persoane de pe procesul verbal de constatare și de pe declarațiile date in cursul urmăririi penale (cazul martorului ), instrumentul de scris diferit folosit pentru semnarea procesului verbal de către persoanele semnatare etc. - nu constituie o rezolvare legala și corecta a motivelor invocate de inculpat.

Trebuia examinata în concret apărarea inculpatului cu atât mai mult cu cât acesta a susținut ca actul de constatare nu a fost încheiat in acea noapte și la față locului, cu atât mai puțin in prezenta sa. Abia după circa 3 luni, inculpatul a fost contactat de agentul de politie care i-a cerut să semneze respectivul înscris, ocazie cu care, a constatat că procesul verbal nu purta semnătura niciunui martor asistent.

Cu atât mai mult trebuia să se aplece instanța de control asupra acestor ilegalități in condițiile în care aspectele relatate de inculpat au fost confirmate de martora I, care, la data respectivă, i-a acordat asistență juridică și a participat, în calitate de avocat al lui, la întâlnirea și discuția cu polițistul.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 117/A/05.06.2009 a Tribunalului Vaslui și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, inculpatul neputând fi privat de un grad de jurisdicție în judecarea apărărilor și motivelor formulate.

Al doilea motiv de recurs vizează interpretarea nelegală de către instanța de apel a normelor imperative ce garantează și asigură exercitarea dreptului la apărare al inculpatului pe parcursul procesului penal.

În primul rând, prin teza oferită, instanța limitează exercițiul acestui drept fundamental, consacrat atât de legislația naționala cât si de cea europeana, doar la situațiile prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod proc. pen. - se apreciază că "încălcările invocate de inculpat cu privire la audierea martorilor, si, precum și la administrarea celorlalte probe folosite la urmărirea penală, pot fi sancționate doar cu nulitatea relativa". Însă, a cel mai important este faptul ca Tribunalul Vasluia reținut în sprijinul argumentației anterioare că " inculpatul a invocat încălcarea dreptului la apărare în sensul că martorii nu au fost audiați în prezenta avocatului si audierea martorilor s-a făcut înainte ca el să fie audiat". Deși este real ca martorii au fost audiați înaintea inculpatului și în lipsa apărătorului său ales, ceea ce este mai grav și înlătura întrutotul dreptul inculpatului de a se apăra în tot cursul urmăririi penale, este faptul că aceste probatorii s-au administrat fără ca să fie înștiințat despre începerea urmăririi penale împotriva sa, fără să i se fi adus la cunoștință drepturile sale procesuale (inclusiv dreptul de a fi apărat de un avocat ales pe durata întregii proceduri a urmăririi penale) și fără să i se dea efectiv acestuia posibilitate de a-și angaja un avocat care să-1 asiste sau să-l reprezinte la toate actele de urmărire.

Dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului este garantat in primul rând prin Constituție, potrivit art. 24 alin. 1 " dreptul la apărare este garantat" iar potrivit alin. 2 " in tot cursul procesului, părțile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", dar si prin reglementările comunității europene, obligatorii si pentru tara noastră, care la art. 6 pct. 3 lit. a prevede că "orice acuzat are in special dreptul sa se apere el însuși sau sa fie asistat de un apărător ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plați un apărător, sa poată fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer".

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, prin art. 6 Cod proc. penală. legiuitorul a reafirmat principiul garantării dreptului la apărare a persoanei cercetate (învinuitului/inculpatului) in tot cursul procesului penaj instituind in acest sens in sarcina organelor judiciare obligația de a asigura părților deplina exercitare a drepturilor procesuale in condițiile prevăzute de lege.

Unul din aceste drepturi constă în asistarea învinuitului de apărător in tot cursul procesului penal-art. 6 alin. 4 Cod proc. pen.

Pentru asigurarea si exercitarea efectiva a dreptului la apărare al învinuitului, prin art. 172 alin. 1 Cod proc. pen. s-a prevăzut in cursul urmăririi penale, dreptul apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penala.

Este adevărat ca art. 171 alin. 2 Cod proc. pen. stabilește cazurile in care asistenta juridica este obligatorie si pentru care se ia măsura desemnării unui apărător din oficiu, daca învinuitul/inculpatul nu are apărător ales. Cu toate acestea, in condițiile in care persoana in cauză da curs prevederilor art. 6 Cod proc. pen. si își angajează apărător pe perioada urmăririi penale, asistenta juridica devine obligatorie alături de celelalte cazuri prevăzute de art. 171 alin. 2 Cod proc. pen. dispozițiile art. 172 alin. 1 - dreptul apărătorului ales de a asista la orice act de urmărire penala - aplicându-se in mod corespunzător. A interpreta altfel, înseamnă a lipsi de garanție efectiva exercitarea dreptului la apărare prin alegerea unui apărător de către inculpat care sa asiste la efectuarea oricărui sau a tuturor actelor de urmărire penala.

De aceea, in mod corect, in doctrina dar si in practica judiciara s-a considerat ca solicitarea si angajarea unui apărător ales constituie un caz de apărare obligatorie, potrivit art. 197 alin. 2 Cod proc. pen. chiar daca in cauza nu sunt incidente situațiile expres prevăzute de acest text de lege.

Legiuitorul național si normele europene nu admit nici un fel de discriminare in privința garantării si exercitării dreptului la apărare al învinuitului/inculpatului pe tot parcursul procesului penal, indiferent ca acesta este cercetat pentru o infracțiune minora (spre ex. lovire si alte violente) sau pentru o infracțiune deosebit de (spre ex. omor); învinuitul/inculpatul aflat in stare de libertate cat si cel arestat dispun de aceleași drepturi in privința apărării; situația este diferita in cazurile prevăzute de art. 171 alin. 2, 3 Cod proc. pen. atunci când, in lipsa unui apărător ales, organul de ancheta sau instanța de judecata trebuie sa asigure exercitarea apărării prin intermediul unui avocat desemnat din oficiu.

Prin urmare, respectarea celor doua drepturi (al învinuitului/inculpatului si al apărătorului acestuia) - ce se completează pentru exercitarea dreptului fundamental la apărare al părții - impune, in primul rând, obligația din partea organului de urmărire penala ca, după începerea urmăririi penale, dar înainte de efectuarea oricărui act de urmărire, sa-1 cheme pe învinuit si sa-i aducă la cunoștința fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridica precum si drepturile sale procesuale, in special dreptul de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, apărător ce are dreptul de a asista la toate actele de urmărire penala.

Numai după înștiințarea învinuitului despre fapta, încadrarea juridica si a dreptului la apărare prin asistarea de către un apărător ales/din oficiu pe parcursul întregii proceduri se poate trece la efectuarea actelor de urmărire penala (administrarea probelor), dreptul constituțional putând fi astfel si exercitat in mod concret.

In cauza, probele aduse in sprijinul învinuirii inculpatului au fost administrate doar in faza urmăririi penale si au constat in principal in audierea următoarelor martorilor la datele de 07.09.2005 si, respectiv, 02.04.2006, la 08.09.2005 si 02.04.2006 și la data de 07.09.2005.

In primul rând, declarațiile numiților, si, consemnate la datele de 07.09.2005 si, respectiv, 08.09.2005 nu au caracterul unui mijloc de proba pentru ca nu au fost luate in contextul legal, procedural al unui proces penal - la acea data in cauza nu era începuta urmărirea penala; potrivit procesului verbal de începere a urmăririi penale ( 5) si a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale ( 4) aceasta a fost declanșata abia la 03.03.2006.

Prin urmare, declarațiile respective au doar caracterul unor acte premergătoare in sensul dispozițiilor art. 224 alin. 1 Cod proc. pen, legea nerecunoscându-le acestora nici o eficienta juridica sau forța probatorie.

După începerea urmăririi penale la data de 03.03.2006 au fost reaudiați, la data de 02.04.2006, doar martorii si. Aceste mijloace de proba sunt însă nelegale, fiind obținute cu încălcarea dreptului la apărare al învinuitului, ntrucât învinuirea si drepturile sale procesuale i-au fost aduse la cunoștință la data de 05.04.2008, iar la data audierilor inculpatul nu se putea apăra singur si nici prin avocat ales care să asiste la luarea declarațiilor pentru ca nu avea cunoștința despre proces.

Trebuie observat că, după întocmirea procesului verbal din data de 05.04.2006, nu a mai fost administrata nici o proba la urmărirea penala.

Modalitatea in care au procedat organele de ancheta in cursul urmăririi penale - administrarea tuturor probelor pe care se sprijină acuzarea, constând in audierea martorilor, înainte de chemarea învinuitului si aducerea la cunoștința a drepturilor privind apărarea sa - a negat si a înlăturat in mod absolut exercitarea acestui drept constituțional pe durata întregii urmăriri penale.

Probele astfel administrate nu pot sta la baza trimiterii in judecata; urmărirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infracțiunilor, identificarea făptuitorilor si pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea in judecata; sesizarea instanței este legala doar daca prima procedura obligatorie si prealabila s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale; ori in cauza acest lucru nu s-a întâmplat, nefiind respectat dreptul la apărare al învinuitului.

Pentru aceleași considerente solicită restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului - art. 385 ind. 16 alin. 2, art. 380 raportat la art. 332 alin. 2 Cod proc. pen.

Inculpatului i-a fost încălcat si dreptul la un proces echitabil prin faptul ca nu i s-a dat posibilitatea audierii martorilor acuzării in prezenta sa sau a apărătorului sau.

Potrivit dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenție pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, intre altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării.

In raport cu aceste dispoziții obligatorii, dacă martorii acuzării, in speța martorii din lucrări, au fost audiați numai in cursul urmăririi penale, in lipsa inculpatului/a apărătorului sau, iar in cursul judecații acești martori nu au fost audiați, instanța neepuizând mijloacele legale pentru aducerea lor spre a fi audiați in prezenta inculpatului, nu sunt respectate exigentele dreptului la un proces echitabil, prevăzute de articolul din Convenție anterior menționat.

Prevederile art. 327 alin. 3 Cod proc. pen. - conform cărora, daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depoziției date de acesta in cursul urmăririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei - sunt aplicabile, in lumina dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenție, numai in cazul in care, in ciuda eforturilor instanței, martorii nu pot fi aduși in fața sa pentru a fi audiați, judecătorul trebuind sa epuizeze așadar toate mijloacele in acest sens.

In aceeași ordine de idei, fata de administrarea probei testimoniale in faza de urmărire penala, potrivit jurisprudenței Curții Europene, instanța de judecata nu va putea retine decât in mod excepțional situațiile de fapt relatate de martor sau orice altă persoană audiată în cursul urmăririi penale dacă învinuitul/inculpatul sau apărătorul său nu au avut posibilitatea de a formula întrebări persoanei audiate.

Absența avocatului învinuitului sau inculpatului de la audierile din cursul urmăririi penale îl pune pe procuror in imposibilitate de a folosi aceste declarații in susținerea acuzării in fata instanței, in cazul in care persoana audiata in faza urmăririi penale nu mai poate fi audiata in cadrul procesual al cercetării judecătorești.

Se observă ca in această analiză a jurisprudenței europene nu se face nici o distincție între apărarea obligatorie si cea facultativa.

In cauza, martorii au fost audiați numai în faza de urmărire penala cu încălcarea flagranta a dreptului la apărare al inculpatului - la data audierilor nici si nici un apărător angajat de acesta nu puteau pune întrebări martorilor, pentru ca inculpatul nici măcar nu fusese înștiințat de începerea procesului penal si de drepturile pe care i le conferea calitatea de învinuit.

In cursul cercetării judecătorești martorii nu s-au prezentat in instanță pentru a fi audiați in condiții de legalitate iar Judecătoria Vaslui nu a epuizat toate mijloacele de a-i aduce in fata sa.

Astfel, din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere a martorilor rezulta ca aceștia au fost găsiți in mod repetat de organele de ordine, li s-a pus in vedere sa se prezinte la termenele de judecata fixate de instanța, martorii semnând in acest sens de luare la cunoștința.

Lipsa inculpatului si a apărătorului acestuia la doua termene de judecata atunci când martorii ar fi fost prezenți este irelevanta in condițiile in care ulterior la mai multe termene aceștia din urma au fost găsiți la domiciliu, li s-a pus in vedere sa se prezinte in instanța însă, in mod cu totul nejustificat, martorii nu s-au prezentat.

Așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond nu a epuizat toate mijloacele de a audia nemijlocit martorii, in condițiile in care s-a mulțumit doar cu întocmirea proceselor verbale aferente mandatelor de aducere emise deși, prin aceste acte se preciza identificarea persoanelor aflate sub puterea mandatului. În concret, instanța trebuia sa dispună executarea efectiva a mandatelor si aducerea martorilor de către organele de politie, jandarmerie sau politie comunitara așa cum prevăd dispozițiile art. 184 alin. 1 Cod proc. pen.

Lipsa rolului activ al primei instanțe in acest demers menit sa asigure administrarea nemijlocita a probelor rezida si din faptul ca după restituirea dosarului de la Curtea Constituționala instanța nu a mai dispus in nici un fel citarea martorilor din lucrări, deși au fost acordate, pentru administrarea și a altor probatorii, mai multe termene de judecata.

de aducere nu au fost practic executate, fapt acceptat ușor de instanța, acestea îndeplinind mai degrabă rolul unor simple citații, neexistând motive obiective dintre cele prevăzute de art. 184 alin. 2, 3 care sa împiedice aducerea efectiva a martorilor in fata instanței de judecata.

Ca o excepție de la situația prezentata mai sus, in privința martorei I (de profesie avocat), propusa de inculpat in apărare, Judecătoria Vasluia dispus încă de la primul termen citarea sa cu mandat de aducere cu executare efectiva; organele Jandarmeriei au executat întocmai dispoziția instanței, acestea conducând martora de la domiciliul sau din G pana in sala de judecata, deși inculpatul își luase angajamentul ca o va aduce personal.

De asemenea, necitarea martorilor din rechizitoriu pana la ultimul termen de judecata a fost in măsura sa afecteze grav dreptul inculpatului la un proces echitabil.

Imposibilitatea audierii martorilor a fost dovedita in calea de atac a apelului (aceștia erau plecați in străinătate la adrese necunoscute) insa acest fapt nu acoperă neregularitățile din primele doua faze procesuale.

Tribunalul Vaslui nu s-a pronunțat fata de o proba esențiala administrata in apel. Este vorba de declarația martorului propus în apărare de inculpat pentru a dovedi in special faptul ca nu a condus autoturismul înainte de sosirea organelor de politie.

Astfel, proba testimoniala administrata in apel este deosebit de relevanta întrucât dovedește faptul ca, de la locuința martorului si până la restaurantul unde inculpatul a servit o cafea si a avut loc conflictul cu martorii si, autoturismul a fost condus de martorul.

Chiar daca s-ar retine ca organele de politie i-au solicitat lui sa se supună recoltării probelor de sânge, in cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. 4 din nr.OUG 195/2002 (art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002 republicata) întrucât, nu orice persoana poate fi subiect activ al acestei infracțiuni ci doar conducătorul auto depistat in trafic, ori, in cauza tocmai aceasta condiție nu este realizata.

In primul rând, declarațiile martorilor menționați in actul de sesizare nu pot fi primite.

Martorul nu a dat declarații după începerea urmăririi penale, iar mărturia anterioară nu prezintă forța probatorie, având caracterul unui act premergător.

Declarațiile martorilor si trebuie privite cu rezerva, având in vedere poziția subiectiva ce ar putea fi adoptata de aceștia datorita conflictului avut in bar cu inculpatul, conflict recunoscut si relatat de toate părțile implicate si reținut chiar de instanța.

Cauzele declarate de cei trei au fost însă diferite - martorii au relatat ca ar fi intervenit in ajutorul unei tinere șicanate de inculpat in bar, in timp ce i-a acuzat de sustragerea unor documente, printre care si actele mașinii - certificatul de înmatriculare

Sub acest aspect - ca un exercițiu al sincerității acestor persoane - susținerile celor doi martori si ale inculpatului pot fi verificate prin prisma altor probatorii aflate la dosarul cauzei. Astfel, certificatul de înmatriculare a fost restituit lui după câteva luni de la data conflictului de către organele de politie, după ce in prealabil actele mașinii - certificatul de înmatriculare, anexa, asigurare obligatorie RCA - fuseseră găsite de un cetățean pe strada - din Aceste acest fapte fac plauzibile si probează susținerile inculpatului.

Nu exista nici o dovada cu privire la afirmațiile martorilor privind conduita inculpatului din bar. Tocmai datorita stării de dușmănie, ivite ca urmare a acelui conflict, organele de urmărire penala trebuiau sa analizeze critic declarațiile date de si prin raportare la alte mărturii - spre exemplu gestionarul, ospătarul din bar, fata șicanata de inculpat etc.

Cum aceste probe lipsesc iar asupra sincerității si credibilității afirmațiilor făcute de cei doi martori exista dubii, interesul acestora fiind evident, declarațiile respective, necoroborate cu alte probatorii, nu pot servi pentru reținerea faptei infracționale.

Pe de alta parte ridica semne de întrebare atitudinea si conduita acestora de neprezentare in fața instanței de fond si de a nu depune mărturie, in condițiile in care au luat cunoștința personal de termenele la care au fost citați.

Procesul verbal de constatare a faptei infracționale prezintă neregularități în modul de întocmire, ceea ce face ca si cele expuse in cuprinsul său să fie puse sub semnul îndoielii.

In lipsa oricărui element de înregistrare care să-i garanteze caracterul oficial, raportul întocmit de numitul rămâne un simplu înscris sub semnătura privata fără efecte si forța probatorie; nu exista nici o dovada privind existenta acestei persoane si calitatea/funcția deținuta.

De altfel, daca s-ar da crezare celor consemnate ar rezulta ca " agenții de politie" l-au instigat pe inculpat sa săvârșească o infracțiune întrucât i-au cerut să conducă și să parcheze autoturismul in fata magazinului de piese sanitare deși îl suspectau ca era sub influenta băuturilor alcoolice.

In lipsa unor probe concludente si legal administrate soluția pe fond nu poate fi decât de achitare in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod proc. pen. prezumția de nevinovăție nefiind răsturnata de organul de urmărire penală.

Motivele ce au stat la baza respingerii acordării circumstanțelor atenuante nu pot fi primite pentru următoarele aspecte:

Angajarea succesiva a unor avocați pe parcursul procesului penal nu poate fi apreciată ca o tergiversare a soluționării cauzei in condițiile in care apărătorii aleși, din alt barou si altă localitate, nu au putut sa se prezinte in instanța la mai multe termene iar in final au reziliat contractul de asistenta juridica. Dreptul la apărare este garantat inculpatului pe tot parcursul procesului penal astfel ca nu i se poate imputa acestuia faptul ca si-a angajat un alt apărător in condițiile in care avocatul ales inițial a reziliat unilateral contractul de asistenta juridica. In condițiile lipsei apărătorului ales la mai multe termene de judecata, dispozițiile procedurale permiteau instanței desemnarea unui apărător din oficiu, astfel ca desfășurarea procesului nu ar fi fost cu nimic afectata.

Pe de altă parte, motivația si necesitatea plecării inculpatului in mijlocul nopții la G, starea tensionata in care se afla motivat de agravarea stării de sănătate a soției (aspecte dovedite prin desfășurătorul convorbirilor telefonice si declarația martorului audiat in apel), faptul ca nu a fost o călătorie programata ci una imprevizibila, situația sa familială - căsătorit, doi copii minori, persoana sa, pregătirea profesionala si conduita sa in societate de la momentul liberării condiționate - imediat s-a angajat si a lucrat permanent pentru a-si întreține familia; ocupând funcții de conducere si responsabilitate, referințele acordate in acest sens fiind dintre cele mai bune, faptul că de la data faptei 2005, inculpatul nu a înregistrat nici o alta abatere, dar si elementele ce caracterizează persoana inculpatului si conduita sa in societate, toate acestea reprezintă aspecte semnificative in privința aprecierii gradului de pericol social generat de persoana sa dar si că faptele reținute constituie un incident izolat. De asemenea, și faptul că inculpatul s-a prezentat in fața organelor de ancheta cât și in fața instanțelor de judecata, reprezintă aspecte si împrejurări care constituie tot atâtea circumstanțe atenuante ce pot fi reținute in favoarea inculpatului. De asemenea, solicită a fi avută în vedere și starea de sănătate a inculpatului, care, nu cu mult timp în urmă, a avut un accident de circulație, a stat o lună de zile în spital și în momentul de față urmează un tratament de specialitate.

În concluzie, domnul avocat solicită admiterea recursului în temeiul art.385 ind. 9 pct. 2, 6, 9, 10, 14, 18 Cod proc. penală și coborârea pedepsei aplicate sub minimul special de 1 an prevăzut de lege la acea data pentru infracțiunea reținuta,având în vedere și faptul că pedeapsa urmează a fi executată doar în regim de detenție, astfel cum prevede legea în momentul de față.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că sunt nefondate criticile inculpatului privind nulitatea urmăririi penale. Sub un prim aspect, instanța de apel a apreciat corect că este vorba de o nulitate relativă depășită. Spre deosebire de alte legislații, nu există, în procedura penală, nu există trasată o ordine obligatorie în cadrul căreia să fie efectuate actele. S-a susținut de către apărare că inculpatul nu a știut de începerea urmăririi penale și că în acest mod ar fi avut posibilitatea să-și angajeze un apărător și acel apărător să formuleze cerere de a participa la audieri. Apreciază procurorul că este vorba de o supoziție automată, o speculație, pe care nici măcar Curtea Europeană nu o stabilește în jurisprudența sa și anume că, dacă ar fi știut că se începe urmărirea penală împotriva sa, învinuitul, deși asistența juridică nu este obligatorie, și-ar fi angajat apărător. Și o altă supoziție cu valoare de adevăr absolut, este și aceea că acel apărător ar fi formulat cerere de a asista la urmărire penală. Ori, a evalua o nulitate privind încălcarea dreptului la apărare prin prisma unor supoziții bazate pe ce ar fi făcut o persoană într-o situație dată, nu corespunde unei certitudini a nulității.

În cauză, urmărirea penală a început în anul 2006, când, dispozițiile art. 72 alin.1 nu prevedeau că apărătorul poate să asiste la orice act de urmărire penală. Sintagma folosită de legiuitor este că apărătorul asistă, nu participă, nu pune întrebări și nu intervine. Chiar dacă s-ar fi prezentat apărătorul ales, acesta nu era în postura de a formula întrebări pentru că legea nu permite. Atunci care era finalitatea de care a fost privat inculpatul? Orice vătămare, trebuie să fie efectivă.

De asemenea, toate dispozițiile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil au fost respectate, având în vedere că însăși Convenția recunoaște că există un o fază activității de urmărire penală care nu este publică, iar în faza urmăririi penale nu este obligatoriu să se pună la dispoziție, în faza incipientă, persoanei acuzate toate probele, iar Codul d e procedură penală este structurat ca multe alte coduri din statele Uniunii Europene, ce prevede că există o prezentare a materialului de urmărire penală, în afară de acuzații, la final cu ocazia prezentării materialului, ceea ce s-a și întâmplat.

La dosar există o prezentare a materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului, ocazie cu care acesta nu a invocat încălcarea dreptului la apărare, nu a invocat necomunicarea începerii urmăririi penale nici faptul că apărătorul său nu a putut asista la audierea martorilor, nu solicitat reaudierea acestora. -le în acest mod, nu le poate invoca ulterior, cu depășirea acelui moment procesual.

Cu privire la declarațiile martorilor și, despre care s-a susținut că nu ar fi valabile, potrivit dispozițiilor art. 224 Cod procedură penală, actele, procesele verbale, efectuate în faza premergătoare pot servi ca probă în cursul procesului penal.

Cu privire la judecată, s-a criticat faptul că instanța de fond nu a epuizat toate căile de audiere a martorilor, însă la filele 37-40 din dosarul instanței de fond, există hotărârea Curții Constituționale, dată în urma atacării de către inculpat a dispozițiilor art. 223 care permitea ca instanța să dea citire declarațiilor de martori. Curtea Constituțională nu a motivat pe fond, însă a făcut trimitere la alte două decizii din 2004 și 2006, în care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate. Curtea Constituțională, în toate hotărârile la care a făcut trimitere a explicat de ce nu contravine procesului echitabil și nici Constituției, faptul că instanța poate să dea citire declarațiilor martorilor.

În apel, s-a constatat că a fost imposibilă aducerea acelor martori și în aceste condiții cum mai puteau fi aduși?

Acest aspect coroborat cu respingerea excepției de neconstituționalitate atestă că nu a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul legii, prin nerealizarea acestor audieri.

Critica formulată cu privire la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la i probă importantă, și anume martorul audiat în apel, susține procurorul că depoziția acestuia nu era relevantă și prin urmare, instanța nici nu avea de ce să motiveze că-l îndepărtează sau nu. Acest martor acoperă situația de fapt de la plecarea inculpatului de la prietenul său din V până la acel bar unde a avut conflictul, dar temeiul pentru care organele de poliție i-au cerut inculpatului să se supună testării nu este că a condus de la V până la acel bar, ci, pentru că patrula de poliție îl observase în trafic și l-a oprit. Trimiterea în judecată a inculpatului nu s-a făcut pentru comiterea unei infracțiuni de a circula în stare de ebrietate, sau fără permis, ci, pentru refuzul unui conducător auto de a se supune unei testări. În aceste condiții, era irelevantă depoziția martorului, care nu îl însoțea pe inculpat în acel moment, ci într-o perioadă anterioară. În aceste condiții critica aducă instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra probei este nefondată.

În concluzie, solicită admiterea în parte a recursului formulat de inculpat în sensul redozării pedepsei, în raport de scurgerea timpului, de impactul social redus și de contextul în care s-a comis fapta.

În replică, avocat susține că este adevărat că în Codul d e procedură penală nu este prevăzută o ordine obligatorie în cadrul căreia să fie efectuate actele de urmărire penală, dar această ordine rezultă din modalitatea în care se desfășoară fiecare etapă de urmărire penală. Dacă nu ar exista această ordine, atunci nu s-ar da posibilitatea asigurării și garantării dreptului la apărare inculpatului sau învinuitului, însă de la primul act desfășurat de organele de anchetă. Ori, Constituția garantează dreptul la apărare, indiferent de calitatea persoanei.

De asemenea, procurorul a susținut că nu există nicio dovadă că dacă s-ar fi respectat această procedură și i s-ar fi adus la cunoștință învinuirea înainte de a se face orice act de anchetă și-ar fi angajat apărător, însă sarcina respectării dreptului la apărare incumba organului de anchetă. O dovadă că pe inculpat îl interesa soarta sa, a fost că la momentul la care a fost înștiințat s-a prezentat cu avocat angajat, iar la toate celelalte etape procesuale a avut apărător ales.

Susține de asemenea, că atunci când a invocat că s-a încălcat inculpatului dreptul la un proces echitabil, s-a avut în vedere lipsa rolului activ manifestat de către instanță, prin neexecutarea efectivă a acelor mandate de aducere, deși, organele de poliție, au identificat persoanele respective.

De asemenea, cu privire la proba privind martorul, susține apărarea că dispozițiile art. 356 alin. 1 lit. c Cod procedură penală sunt clare și imperative, în sensul că prin hotărârea pronunțată, instanța trebuie să facă o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei cât și a celor care au fost înlăturate. Nu rezultă din hotărârea pronunțată că această probă a fost analizată.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile formulate de apărătorul său.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului Penal de față.

Prin sentința penală nr.1663/26.11.2008 Judecătoria Vasluia respins cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în vederea refacerii urmăririi penale, formulată de inculpat.

În baza art.79 al.4 din nr.OUG 195/2002 (art.87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată conform Legii 49/2006) cu aplic. art.37 lit. a Cod penal și art.13 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și C, născut la 24.09.1960 în or. H, domiciliat în G,-, -.6,.4,.59, județul G, - -, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 61 al.1 Cod penal penal a menținut beneficiul liberării condiționate a restului de 1268 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 10/08.01.2001 a Tribunalului Brăila.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În ziua de 06.09.2005, inculpatul s-a deplasat de la G unde își are domiciliul, la V pentru a efectua un control la o firmă din această localitate, în virtutea atribuțiilor de serviciu pe care le avea.

În jurul orei 18.00 s-a încheiat activitatea de control pe ziua respectivă, urmând ca aceasta să fie continuată a doua zi, iar inculpatul s-a deplasat la un prieten.

În jurul orei 2.30, inculpatul a hotărât să plece spre G, determinat spune acesta, de un telefon primit de la familie în jurul orei 23.00, motiv pentru care însoțit de prietenul său s-a deplasat până pe str. -, inculpatul oprindu-se la barul non - stop " ", iar prietenul întorcându-se acasă.

În bar a existat o altercație verbală între inculpatul și martorii - și, după care inculpatul a ieșit din bar, s-a urcat la volanul autoturismului Cielo cu nr. de înmatriculare VS.76-, care era parcat pe str. -, vis - a - vis de barul respectiv, după care s-a deplasat pe str. - către "" V, fiind oprit de organele de poliție în dreptul magazinului " " V, în urma semnalizării cu sistemul de avertizare luminoasă a autoturismului organelor de ordine publică.

Aceștia l-au legitimat, inculpatul refuzând acest lucru, ulterior sosind la fața locului și un echipaj al poliției rutiere.

Agentul de circulație a sosit la locul respectiv, în prezența martorilor asistenți, - și, l-a legitimat pe inculpat care a declarat verbal că se numește și că domiciliază în mun. G, însă nu a prezentat nici un document de legitimare.

De asemenea, i s-a solicitat inculpatului să fie testat cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat. De asemenea, inculpatului i s-a solicitat să meargă la Spitalul de Urgență Județen V pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă inculpatul a refuzat categoric și acest lucru.

Inculpatul audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești a negat săvârșirea faptei de care era acuzat, menționând că în seara respectivă a consumat într-adevăr 3 pahare de bere, iar la ora 2.30 hotărât să plece spre G fiindcă mai devreme primise un telefon de la familia sa, comunicându-i-se că soția sa, care era însărcinată, fusese internată la urgență în stare gravă. Mai arată inculpatul că a intrat în barul respectiv pentru a consuma o cafea și că nu a condus autoturismul până în momentul în care a discutat cu organele de poliție, întâlnindu-se cu aceștia la ieșirea din bar.

De asemenea, a mai arătat inculpatul că nu poate preciza cu certitudine dacă i s-a solicitat să fie testat cu etilotestul, precum recoltarea de probe de sânge, fiindcă nu-și mai amintește.

Cele declarate de inculpat nu pot fi însușite de instanță, acestea nefiind confirmate de nici una din probele administrate în cauză.

Astfel deși inculpatul a afirmat (declarație-fila 82 dosar inst.), că a trebuit să plece spre G în noaptea respectivă din cauza unui telefon primit la ora 23.00 din care aflase că soția sa este în stare gravă, acesta și-a permis să aștepte și să plece spre G la ora 2.30- 3.00, hotărând chiar să intre și într-un bar, conduită greu de crezut că ar fi avut-o orice persoană aflată într-o situație similară, care ar fi plecat de îndată spre casă.

Mai mult, actele medicale depuse chiar de inculpat la dosar, au infirmat susținerile inculpatului în acest sens, din copia filei din foaia de observații( fila 116- dosar instanță) rezultând că soția sa a fost internată încă din data de 31.08.2005 și externată la data de 07.09.2005.

De asemenea, deși inculpatul a declarat că autoturismul a fost parcat vis-a-vis de barul "" a fost ambiguu în ceea ce privește modalitatea în care a fost oprit în fața magazinului " " V, în sensul contrar celui de deplasare spre

Inculpatul a invocat în apărarea sa faptul că procesul-verbal de constatare, deși a fost întocmit la data de 07.09.2005, a fost înregistrat la poliție, abia la data de 14-09.2005, acest aspect demonstrând, a spus acesta, nevinovăția sa.

Instanța a apreciat că acest fapt nu poate fi reținut, neexistând o dispoziție legală care să prevadă termenul în care se înregistrează procesele-verbale la poliție.

Situația de fapt ce a fost de instanță dovedită și de declarațiile martorilor direcți - (fila 18,20 dosar UP), (fila 22-dosar UP) și (fila 14,16 dosar UP), neexistând nici un motiv care să indice caracterul mincinos al acestora, existând concordanță între cele relatate de aceștia. De asemenea, și raportul către șeful Poliției mun. V( fila 25-dosar UP) întocmit de din cadrul Biroului Ordine Publică a confirmat cele reținute.

Declarația martorei I (fila 83) a arătat că procesul- verbal de constatare ar fi fost întocmit în mod incorect, însă cele relatate nu s-au coroborat cu nici una din probele administrate în cauză, nefiind în măsură să demonstreze nevinovăția inculpatului. Chiar dacă s-ar fi presupus că i s-a prezentat ulterior inculpatului procesul - verbal să-l semneze, aceasta nu înlătură existența faptei de care este acuzat, martorii care au semnat procesul-verbal respectiv făcând în mod expres declarații, prin care s-au confirmat cele reținute în procesul-verbal, nefăcându-se în vreun fel dovada și neputându-se presupune că semnăturile acestora ar fi false.

Un alt aspect invocat de către inculpat în concluziile pe fondul cauzei, prin apărător, a fost solicitarea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, motivat de faptul că mijloacele de probă au fost obținute ilegal, audierea martorilor din lucrări nefăcându-se și în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, și că astfel, i s-a încălcat inculpatului dreptul de apărare garantat de art.6 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a mai precizat că, deși inculpatul a avut apărător angajat în cursul urmăririi penale, nu i s-a dat acestuia dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, fiind încălcate astfel, dispozițiile art. 172 al.1 Cod procedură penală.

S-a invocat ca temei de drept al acestei cereri dispozițiile art. 6, 171, 172, 197 al.2,3 și art.332 al.2 Cod procedură penală.

Din actele aflate la dosarul cauzei a rezultat că instanța a făcut toate demersurile legale necesare în scopul audierii nemijlocite a martorilor din cursul urmăririi penale, însă acest fapt a fost practic imposibil.

Însă declarațiile acestora, făcute în cursul urmăririi penale în condiții legale, atât timp cât se coroborează atât între ele cât și cu ansamblul materialului probator al cauzei, atât timp cât nu s-a făcut în vreun fel dovada caracterului lor mincinos, au fost luate în considerație, fiind prezumate a fi adevărate.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare, încuviințându-i - se administrarea tuturor probelor pe care le-a considerat necesare.

Dreptul la apărare este, într-adevăr, o cerință și totodată o garanție, necesare pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei și ale societății,principiul garantării acestui drept fiind consacrat atât de art. 24 al. 2 din Constituția României cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale. Aceste texte cu caracter general se regăsesc în concret și în textele speciale din art. 6 și art. 172 Cod procedură penală.

Însă, aspectul invocat de inculpatul prin apărător referitor la încălcarea dreptului la apărare a constat în aceea că, deși în cursul urmăririi penale a existat delegația avocatului ales al inculpatului(învinuit la acel moment), actele de urmărire penală,respectiv audierea martorilor, s-au efectuat fără ca acesta să fie încunoștințat despre aceasta.

Instanța a constatat că, într-adevăr, conform dispozițiilor art. 172 al. 1 Cod procedură penală, în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii, dar aceasta nu echivalează cu obligația organelor de urmărire penală de a efectua orice act de urmărire doar în prezența avocatului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a aflat în prezența unuia din cazurile în care asistența juridică este obligatorie, caz în care lipsa avocatului ar fi atras nulitatea absolută, iar din actele aflate la dosar a rezultat că s-a depus doar o delegație de asistență juridică și reprezentare, fără o solicitare expresă de a fi încunoștințat de organele de urmărire penală despre toate actele ce vor fi efectuate, pentru a participa la acestea.

Ori, în această situație organele de urmărire penală nu au putut prezuma acest lucru.

În consecință, instanța a apreciat că, atâta vreme cât inculpatul se află în stare de libertate,iar fapta imputată nu este dintre cele care impun asigurarea asistenței juridice obligatorii, nerespectarea dispozițiilor sus-menționate ar putea fi sancționate cu nulitate relativă și nu cu nulitate absolută a actelor de urmărire penală,inculpatului fiindu-i respectat pe tot parcursul procesului penal dreptul de apărare. Mai mult,pentru a-și produce efectele,această nulitate ar fi trebuit invocată în condițiile art. 197 al. 4 Cod procedură penală ori aceasta a fost invocată abia cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei.

În consecință, instanța a apreciat că săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului au fost clar dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces -verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor, rapoartele lucrătorilor de ordine publică și agenți de circulație, acte depuse de inculpat, fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Fapta inculpatului în modalitatea reținută de instanță, care în calitate de conducător al autoturismului cu nr. Vs-76- în seara de 6/7.09.2005 a refuzat să se supună recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 79 al 4- OUG 195/2002 (art.87 al.5 - OUG 195/2002 republicată) cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. Instanța a apreciat că, în această privință nu se poate vorbi de o schimbare a încadrării juridice a faptei, deoarece textul de lege a rămas același în urma intrării în vigoare a legii 49/2006 dându-se articolelor OUG 195/2002 o nouă numerotare ca urmare a republicării acesteia.

Având în vedere că s-au schimbat, față de data săvârșirii faptei - 06.09.2005. limitele de pedeapsă fixate de legea specială pentru fapta comisă în sensul majorării acestora de la 1- 5 ani, la 2 - 7 ani, instanța a făcut aplicarea art. 13 Cod penal.

Împotriva sentinței penale nr.1663/26.11.2009 a Judecătoriei Vaslui, în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală, a declarat apel inculpatul prin apărătorul ales criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

1.Hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât urmărirea penală s-a desfășurat fără respectarea dispozițiilor legale privind administrarea probelor dar și a dreptului la apărare a inculpatului.

a) Deși instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că declarațiile martorilor (la datele de 08.09.2005 și 02.04.2006), ( la data de 07.09.2005) și (la datele de 07.09.2005 și 02.04.2006) au fost făcute în cursul urmăririi penale în condiții de legalitate, depozițiile acestor martori nu pot proba însă săvârșirea infracțiunii și nu pot servi ca temei al condamnării inculpatului, întrucât au fost obținute nelegal, iar conform art.64 alin.2 Cod procedură penală "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".

Consideră că sunt ilegale declarațiile celor trei martori deoarece aceștia au fost audiați la datele de 07.09.2005 și 08.09.2005 momente la care nu era începută urmărirea penală în cauză, drept pentru care aceste declarații ar fi putut avea doar caracterul unor acte premergătoare în sensul dispozițiilor art.224 alin.1 Cod procedură penală. După începerea urmăririi penale (03.03.2006) au fost reaudiați la data de 02.04.2006 doar martorii și, însă și aceste mijloace de probă sunt nelegale, deoarece au fost obținute cu încălcarea dreptului la apărare al învinuitului.

Urmărirea penală a fost începută la data de 03.03.2006 iar la data de 05.04.2008 i-au fost aduse la cunoștință învinuitului învinuirea și drepturile sale procesuale. La data de 02.04.2006 au fost audiați în calitate de martorii numiții și, dată la care învinuitul era lipsit de apărare - nu i s-a oferit posibilitatea angajării unui apărător care să asiste la audierea celor doi martori.

Pe de altă parte, depozițiile celor doi martori și trebuiau privite cu rezervă, având în vedere poziția acestora subiectivă, datorită conflictului avut în bar cu inculpatul, conflict recunoscut și relatat de toate părțile implicate.

Sub acest aspect - ca un exercițiul al sincerității acestor persoane - susținerile celor doi martori și ale inculpatului pot fi verificate prin prisma altor probatorii aflate la dosarul cauzei; astfel, certificatul de înmatriculare a fost restituit inculpatului după câteva luni de la data conflictului de către organele de poliție, după ce în prealabil actele mașinii (certificatul de înmatriculare, anexa, asigurarea obligatorie RCA) fuseseră găsite de un cetățean pe strada - din V (filele 23,24); acest fapt fac plauzibile și probează susținerile inculpatului.

Nu există însă, nicio dovadă cu privire la afirmațiile martorilor privind conduita inculpatului din bar. Tocmai datorită stării de dușmănie, ivite ca urmare a acelui conflict, organele de urmărire penală trebuiau să analizeze critic declarațiile date de numiții și prin raportare la alte mărturii (gestionarul, ospătarul din bar, fata șicanată de inculpat etc).

b) În timpul cercetării judecătorești s-au constatat și dovedit nereguli și față de modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a infracțiunii. Chiar dacă procesul verbal data de la 07.09.2005 se observă că a fost înregistrat la. V abia la data de 14.09.2005.

Inculpatul a arătat că nu a fost încheiat nici un proces verbal în acea noapte, iar ulterior, după aproximativ 3 luni, a fost contactat de același agent de poliție care i-a cerut să semneze respectivul înscris, prilej cu care inculpatul a sesizat că acel proces verbal nu purta semnătura niciunui martor asistent. De altfel, se observă din procesul verbal că semnăturile martorilor asistenți au fost executate cu mijloace de scris diferite între ele și, totodată, diferite față de cel prin care s-a scris cuprinsul actului și s-a realizat semnătura agentului.

Cu toate acestea, în motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut doar faptul că nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă termenul în care se înregistrează procesele-verbale la poliție și că martorii care au semnat procesul-verbal au făcut ulterior declarații prin care au confirmat cele consemnate. De asemenea, instanța nu a oferit niciun răspuns criticilor aduse raportului întocmit de agentul și care nu putea fi reținut ca mijloc de probă deoarece acesta nu poartă nici măcar un număr de înregistrare. Dacă s-ar da crezare celor consemnate în procesul-verbal, ar rezulta că agenții de poliție l-au instigat pe inculpat să săvârșească o infracțiune (i-au cerut să conducă și să parcheze autoturismul în fața magazinului de piese sanitare, deși îl suspectau că era sub influența băuturilor alcoolice).

Este de neînțeles de ce inculpatul nu a fost condus la sediul poliției pentru identificare (s-a reținut că nu prezenta nici un act la control) și pentru a da declarații în legătură cu faptele constatate (nu există nicio dovadă din care să rezulte că i s-ar fi cerut de polițiști îndeplinirea cestor cerințe iar inculpatul ar fi refuzat să se supună).

Consideră inculpatul prin apărător că urmărirea penală este incompletă și s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare, drept pentru care solicită restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia.

1.În condițiile în care instanța de apel nu va admite cererea de restituire pentru motivele expuse anterior, inculpatul prin apărător solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "a" Cod procedură penală, deoarece în cauză nu există probe certe și legal administrate care să susțină acuzațiile aduse.

2.Chiar dacă s-ar reține că organele de poliție i-au solicitat inculpatului să se supună recoltării probelor de sânge, în condițiile în care nu exista dovada certă a conducerii autoturismului pe drumurile publice, în cauză, consideră inculpatul prin apărător, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.79 alin.4 din nr.OUG192/2002 (art.87 alin.5 din nr.OUG195/2002 republicată), întrucât nu orice persoană poate fi subiect activ al acestei infracțiuni, ci doar conducătorul auto depistat în trafic, condiție care în cauză nu s-a realizat.

3.Mai consideră inculpatul prin apărător, că instanța de fond nu a făcut o individualizare justă a pedepsei aplicate, întrucât nu a acordat eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, de pe o parte, iar pe de altă parte nu a reținut alte împrejurări ce constituie, de asemenea, circumstanțe atenuante.

De asemenea, consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut conduita inculpatului de tergiversare a cauzei pe considerentul că acesta și-a angajat succesiv mai mulți apărători care, în cele din urmă au reziliat contractul de asistență juridică, în condițiile în care desfășurarea procesului nu ar fi fost cu nimic afectată dacă instanța ar fi uzat de dispozițiile procesuale ce permiteau desemnarea unui apărător din oficiu.

Apărătorul inculpatului solicită instanței să rețină în favoarea acestuia aspecte și împrejurări ce ar putea constitui circumstanțe atenuante:

-motivația și necesitatea plecării inculpatului în mijlocul nopții la G;

-situația sa familială (căsătorit, doi copii minori);

-persoana sa, pregătirea profesională și conduita sa în societate la momentul liberării condiționate, faptul că imediat s-a angajat și a lucrat permanent pentru a-și întreține familia;

-a ocupat și funcții de conducere și responsabilitate iar referințele acordate în acest sens sunt dintre cele mai bune;

-de la data faptei 2005, deși au trecut 4 ani, inculpatul nu a înregistrat nicio altă abatere;

-s-a prezentat în fața instanței de judecată și a colaborat cu această autoritate prin declarația dată.

Inculpatul, prin apărător, solicită ca în baza tuturor acestor aspecte și împrejurări, coborârea pedepsei aplicate sub minimul special (de 1 an) prevăzut de lege la acea dată pentru infracțiunea reținută.

Tribunalul, a apreciat că apelul este fondat sub următoarele aspecte.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii determinată de încălcarea dispozițiilor legale în timpul urmăririi penale privind administrarea probelor dar și a dreptului la apărare.

Încălcările invocate de către inculpat cu privire la audierea martorilor, și, precum și la administrarea celorlalte probe folosite la urmărirea penală, pot fi sancționate doar cu nulitatea relativă și, conform dispozițiilor art.197 alin.4 Cod procedură penală, aceste încălcări atrag nulitatea actului numai dacă au fost invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit de la efectuarea actului.

În prezenta cauză, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită a fost la data de 07.11.2006, iar inculpatul nu a invocat nicio încălcare a dispozițiilor legale din timpul efectuării urmăririi penale. La acel termen, instanța de judecată a constatat practic regularitatea actului de sesizare al instanței și implicit a actelor de urmărire penală. Abia în notele de concluzii scrise, înregistrate la instanță la data de 24.11.2008, inculpatul a invocat încălcarea unor dispoziții legale la urmărirea penală și apreciază că acestea ar fi prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art.197 alin.2 teza a II-a, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestora de apărător când sunt obligatorii potrivit legii. Încălcările invocate de către inculpat prin apărător și care sunt reluate în motivele de apel, nu se circumscriu acestor dispoziții legale.

Inculpatul invocă încălcarea dreptului la apărare în sensul că martorii nu au fost audiați în prezența avocatului și audierea martorilor s-a făcut înainte ca el să fie audiat.

În cauză urmărirea penală a fost începută la data de 03.03.2006 și inculpatul a fost audiat în prezența avocatului ales la data de 05.04.2006 după ce, în prealabil, i s-au adus la cunoștință învinuirea și drepturile procesuale.

Faptul că martorii și au fost audiați după începerea urmăririi penale, însă înainte de a fi audiat inculpatul nu este o încălcare a normelor privind desfășurarea procesului penal. Nu există nicio dispoziție care să interzică audierea martorilor sau administrarea altor probe înainte de audierea inculpatului. Acesta avea posibilitatea să solicite reaudierea martorilor în prezența avocatului ales sau să propună probe în apărare, însă nu a făcut aceasta.

La finalul declarației date în prezența apărătorului ales, inculpatul a precizat că nu are de propus probe în apărare.

Inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 6 mai 2006 când, de asemenea, a precizat că nu are de formulat cereri noi.

Urmărirea penală s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, inclusiv a celor care garantează dreptul la apărare al inculpatului.

La cercetarea judecătorească, martorii și au fost prezenți la termenele din 8 octombrie 2006 și, respectiv la 9 ianuarie 2007, însă nu au putut fi audiați datorită lipsei inculpatului și avocaților acestuia.

La termenul din 15.01.2008, avocatul inculpatului a lăsat la aprecierea instanței să stabilească dacă mai este necesară citarea martorilor din lucrări. Instanța a constatat imposibilitatea audierii martorilor din lucrări și, conform art.327 alin.3 Cod procedură penală a citit declarațiile martorilor, și, urmând ca acestea să fie avute în vedere la soluționarea cauzei. Nici inculpatul și nici avocatul acestuia nu au făcut obiecțiuni față de această situație.

Instanța a analizat în contextul întregului material probator și deficiențele semnalizate de inculpat prin apărător cu privire la modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și în mod corect a apreciat că nu sunt elemente care să afecteze valabilitatea acestuia.

Faptul că raportul întocmit de agentul nu poartă un număr de înregistrare, nu este de natură să creeze îndoială cu privire la conținutul său.

Instanța a făcut o analiză completă și corectă a probelor legal administrate și a ajuns la concluzia justă a existenței faptei și vinovăției inculpatului. Inculpatul a fost depistat în trafic conducând autoturismul și a fost oprit de către agentul de poliție care a folosit pentru aceasta semnalele luminoase ale autovehiculului din dotare. Întrucât inculpatul a refuzat să prezinte documentele sale și ale autoturismului pe care îl condusese, agentul de poliție a solicitat prin stație ajutorul unui polițist de la circulație. S-a prezentat agentul de poliție care a constatat că inculpatul este sub influența alcoolului. La solicitarea polițistului, inculpatul a refuzat să fie testat cu alcool-testul și să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice. Lucrătorul de poliție i-a solicitat inculpatului să parcheze autoturismul și să nu mai circule, dată fiind starea lui avansată de ebrietate. Inculpatul a încuiat autoturismul și a plecat. La puțin timp însă, revenind în patrulare prin acel loc, polițistul a constatat că autoturismul nu mai era parcat.

Inculpatul, după ce polițiștii au plecat, s-a urcat în autoturism și s-a îndreptat spre G, iar pe raza comunei a comis un accident și s-a constatat că era sub influența alcoolului.

Instanța nu a reținut în mod justificat în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a motivat de ce a avut în vedere atât pericolul social concret al faptei, atitudinea nesinceră a inculpatului în timpul procesului penal, tendința de a tergiversa soluționarea procesului, cât și persoana inculpatului care este recidivist, are vârsta de 48 ani, are un copil în vârstă de 3 ani și o soție cu probleme de sănătate.

Raportat la aceste din urmă criterii, precum și la faptul că inculpatul nu poate executa pedeapsa decât în regim de detenție, tribunalul a constatat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, apare ca fiind excesivă raportat la scopul pedepsei așa cum este el definit în art.52 din Codul penal.

În acest context, a apreciat că aplicarea unei pedepse la limita minimului special prevăzut de lege este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei și corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei arătate în art.72 Cod penal.

Nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante enumerate în motivele de apel și care ar putea fi apreciate ca atare în spiritul dispozițiilor art.72 alin.2 Cod procedură penală, în condițiile în care datele privind persoana și situația familială a condamnatului trebuie privite prin prisma conduitei sale procesuale și a stării de recidivă.

Pentru considerentul arătat mai sus, în baza art.379 pct.2 lit. "a" Cod procedură penală, apelul inculpatului a fost admis, iar sentința penală nr.1663/26.11.2008 a Judecătoriei Vaslui va fi desființată în parte.

S-a redus pedeapsa de la 2 (doi) ani închisoare la 1 (un) an închisoare inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 al.4 din OUG nr.195/2002 (art.87 al.5 din OUG nr.195/2002 republicată conform Legii nr.46/2006), cu aplic. art. 37 lit. a, art. 13 Cod penal.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 1268 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.10/8.01.2001 a Tribunalului Brăila.

Au fost înlăturate dispozițiile contrare din sentință și menținute celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

În termenul legal prevăzut de art. 385³alin. 1 Cod procedură penală decizia instanței de apel a fost recurată de inculpatul și criticată ca nelegală și netemeinică.

Motivându-și recursul declarat, inculpatul a formulat următoarele critici:

a)instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel ce vizau irelevanța declarațiilor martorilor și - persoane cu care a avut anterior un conflict - și neregulile procesului-verbal de constatare a infracțiunii.

În raport de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Vaslui și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe;

b)nelegala interpretare de către instanța de apel a normelor ce garantează și asigură exercitarea dreptului la apărare al învinuitului/inculpatului pe parcursul procesului penal.

-în faza urmăririi penale martorii au fost audiați înaintea sa și în lipsa apărătorului ales, fără a fi înștiințat despre începerea urmăririi penale, despre drepturile sale procesuale și fără să i se dea efectiv posibilitatea de a-și angaja un avocat care să-l asiste/reprezinte la toate actele de urmărire ceea ce constituie o încălcare a dreptului său la apărare.

-probele aduse în sprijinul învinuirii sale au fost administrate doar în faza urmăririi penale și au constat în audierea martorilor, și ce au doar caracterul unor acte premergătoare, fără nicio eficiență juridică sau forța probatorie, iar, depozițiile date de martorii și după începerea urmăririi penale sunt nelegale, fiind obținute cu încălcarea dreptului său la apărare.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dreptului său la apărare, în baza art. 385¹⁶alin. 2 Cod procedură penală, art. 380 rap. la art. 332 alin. 2 Cod penal.

c)încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin faptul că nu i s-a dat posibilitatea audierii martorilor acuzării în prezența sa sau a apărătorului său conform dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. "d" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în cauză, instanța de fond neepuizând mijloacele legale pentru aducerea lor spre a fi audiați.

d) Tribunalul Vaslui nu s-a pronunțat asupra unei probe esențiale administrate în apel, respectiv declarația martorului, propus în apărare, ce dovedește că nu a condus autoturismul anterior sosirii organelor de poliție, și pe cale de consecință nu se poate reține că are calitatea de conducător auto depistat în trafic cerută de dispozițiile art. 79 alin. 4 din nr.OUG 195/2002.

e)în lipsa unor probe concludente și legal administrate, soluția de condamnare dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel este greșită.

- având în vedere dubiile existente asupra sincerității și credibilității martorilor și datorită stării de dușmănie, neregularitățile în întocmirea procesului-verbal de constatare a faptei și lipsa valorii probatorii a raportului întocmit de numitul ce nu prezintă vreun element de înregistrare, recurentul a solicitat a se dispune achitarea sa, în baza art.11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "a" Cod procedură penală.

f) pe planul individualizării pedepsei aplicate inculpatul a susținut că starea tensionată în care se afla în momentul plecării la G într-o călătorie imprevizibilă, impusă de agravarea stării de sănătate a soției coroborată cu situația sa familială, pregătirea profesională, buna sa conduită în societate și atitudinea procesuală caracterizată prin prezentarea în fața organelor judiciare constituie împrejurări de natură a atenua răspunderea penală cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancționator.

Curtea, verificând hotărârile recurate și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate -art. 385⁹pct. 2,6,9,10,14 și 18 Cod procedură penală, constată următoarele:

În ce privește criticile de nelegalitate invocate de recurent privind modul de desfășurare a urmăririi penale și de administrare a probatoriului în această fază și încălcarea dreptului său la apărare analizate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 386⁹pct. 2 și 6 Cod procedură penală:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 alin. 4 din nr.OUG 195/2002 (art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002 republicată conform Legii nr. 46/2006).

După începerea urmăririi penale, conform procesului verbal întocmit la data de 5.04.2006, inculpatului i s-a adus la cunoștință, în temeiul art. 6 alin. 3 și 5 Cod procedură penală, fapta pentru care este cercetat, precum și faptul că are dreptul de a fi asistat de un apărător și de a nu face nici o declarație.

În această fază a procesului penal inculpatul, a fost asistat de apărător și a dat declarații în cauză prin care a precizat că nu formulează probe, poziție pe care și-a menținut-o și la momentul prezentării materialului de urmărire penală, când a declarat, în prezența apărătorului, că are cunoștință de conținutul dosarului și nu are alte cereri.

În raport cu cele menționate anterior, Curtea constată că au fost luate toate măsurile legale pentru a asigura inculpatului o informare precisă și completă cu privire la faptă și calificarea ei juridică, acordându-i-se acestuia toate facilitățile pentru a-și pregăti apărarea în mod corect și efectiv, în scopul asigurării exercitării drepturilor garantate de art. 6 din Convenția Europeană astfel cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Probele administrate în faza urmăririi penale au fost prezentate inculpatului și apărătorului său, care au avut cunoștință de rezultatul investigațiilor făcute pe parcursul întregii proceduri, și au avut posibilitatea de a contesta probele aduse în acuzare, de a solicita reaudierea martorilor sau efectuarea de confruntări cu aceștia.

Ori, prin toate declarațiile date în această fază, inculpatul a precizat că nu solicită administrarea de probe și nu are de formulat cereri, înțelegând să-și organizeze apărarea în această manieră.

În raport de prevederile art. 171 alin. 2 Cod procedură penală ce reglementează situațiile în care asistența juridică este obligatorie, în speță, recurentul nu se află în nici unul din aceste cazuri care să fi impus organelor de urmărire penală obligația de a-i desemna un apărător din oficiu.

Din momentul informării sale oficiale asupra acuzației ce i se aduce, recurentul și-a ales un apărător căruia i-au fost asigurate facilitățile necesare organizării apărării, maniera concretă în care a fost exercitată apărarea fiind cea prezentată anterior.

Susținerile sale privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 197 al. 2 Cod procedură penală privind sancțiunea nulității absolute urmare încălcării dreptului său la apărare și pe cale de consecință restituirea cauzei la Parchet conform art. 332 al. 2 Cod procedură penală au fost examinate și înlăturate în mod corect atât de prima instanță cât și de instanța de apel.

Conform prevederilor legale invocate instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

În raport cu prevederile art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală nerespectarea dispozițiilor referitoare la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător,când aceasta este obligatorie,potrivit legii, atrage nulitatea actelor efectuate, fără a putea fi înlăturate în nici un mod.

Cum, în speța de față asistența juridică a inculpatului nu era obligatorie nu se poate reține că ar fi existat vreo încălcare a dispozițiilor legale privind asistarea inculpatului în sensul art. 197 alin. 2 Cod procedură penală pentru a putea fi incidente prevederile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală.

În ce privește incidența unei eventuale nulități relative, instanțele au apreciat corect că invocarea unei astfel de sancțiuni trebuie făcută cu respectarea dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, respectiv trebuia invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Ori, în cauză, inculpatul a înțeles să invoce această nulitate după terminarea cercetării judecătorești, cerere care este tardivă, în raport cu dispozițiile legale citate.

De altfel, Curtea constată că, încălcările invocate de inculpat cu privire la administrarea probelor de către organele de urmărire penală nu impun anularea urmăririi penale în condițiile în care acesta, asistat fiind de apărător ales, nu a înțeles să invoce nicio încălcare a dispozițiilor legale sub acest aspect, precizând că nu solicită probe și nu are de formulat cereri, atât pe parcursul derulării primei faze a procesului penal, cât și cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.

Prin recursul declarat inculpatul a invocat și faptul că martorii, și nu au fost audiați la instanță,fiind astfel lipsit de beneficiile unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 3 lit. "d" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care îi dă dreptul la "administrarea probelor incriminatorii în prezența sa, în ședința publică, în condiții de contradictorialitate".

Critica formulată nu este fondată.

Din examinarea dosarului rezultă că prima instanță a dispus audierea lor pentru a-i oferi posibilitatea de a adresa întrebări autorilor depozițiilor respective în ședința publică în cadrul unor dezbateri contradictorii, însă, în ciuda eforturilor instanței, persoanele respective nu au putut fi aduse spre audiere.

În cauză, instanța de fond a dispus audierea celor trei martori, persoane ce au fost chemate în fața instanței atât prin citații scrise, cât și prin emiterea de mandate de aducere, conform art. 183 Cod procedură penală.

Doi dintre cei trei martori au fost prezenți la două termene de judecată, însă nu s-a putut proceda la audierea lor întrucât au lipsit inculpatul și apărătorii acestuia.

Ulterior, în pofida demersurilor legale luate de prima instanță, audierea martorilor nu a fost posibilă, imposibilitatea audierii lor fiind pusă în discuția părților, în ședință publică, fără a exista obiecțiuni din partea apărării inculpatului și constatată de prima instanță în mod corect pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de poliție ce au efectuat cercetări în vederea aducerii persoanelor respective, dar și de instanța de apel ce a dispus la rândul ei, audierea celor trei martori.

În cauză, potrivit celor expuse anterior, există dovezi că instanțele au epuizat mijloacele pentru aducerea martorilor spre a fi audiați în prezența inculpatului, conform exigențelor prevederilor art. 6 paragraf 3 litera "d" din Convenție.

De asemenea, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia, s-a procedat la citirea depozițiilor martorilor din faza urmăririi penale, conform art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, dispoziții ce au fost supuse controlului Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 334 din 18 martie 2008 respins excepția de neconstituționalitate invocată și și-a menținut jurisprudența în această materie, statuând că prevederile legale criticate nu contravin dreptului constituțional la apărare și nici dreptului la un proces echitabil.

În raport cu cele menționate, Curtea constată că în cauză nu există vreo împrejurare din care să rezulte că procesul a fost inechitabil, inculpatul având posibilitatea să exercite toate prerogativele dreptului la apărare și să-și expună cauza în condiții care nu l-au dezavantajat față de partea adversă.

Cu privire la criticile invocate de recurent în sensul incidenței cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 9,10 și 18 Cod procedură penală, instanța de recurs constată următoarele:

Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală ce impun a se face o analiză a tuturor probelor administrate și a se argumenta soluția pronunțată pe acele probe care coroborate susțin situația de fapt reținută.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a înlăturat apărările formulate de inculpat prin care acesta a prezentat altă variantă a situației de fapt, lipsită de suport probator și mai mult infirmată de actele medicale existente la dosar din care rezultă perioada internării soției sale în spital, de procesul-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție, raportul întocmit de din cadrul Biroului Ordine Publică și declarațiile martorilor -, și, persoane ce au perceput în mod nemijlocit momentul în care agentul de circulație l-a legitimat pe inculpat și i-a solicitat acestuia să fie testat cu aparatul alcooltest și să meargă la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, solicitări ce au fost refuzate de inculpat.

Probatoriul menționat mai sus a fost corect interpretat și coroborat de prima instanță, având în vedere toate împrejurările și datele ce conduc la o reală stabilire a situației de fapt și a activității infracționale desfășurate de inculpat, prin expunerea argumentelor de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția îndeplinindu-și obligația de a motiva hotărârea pronunțată.

În mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe ce au stat la baza soluției de condamnare dispusă față de inculpat și în urma propriului examen al probelor a stabilit în mod corect la rândul ei vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 79 alin. 4 din nr.OUG 195/2002.

Prin recursul declarat, inculpatul a invocat omisiunea instanței de apel dea examina susținerile saleprivind lipsa de relevanță a declarațiilor martorilor și -, persoane cu care a avut un conflict în noaptea de 6/7.09.2005 -, și neregulile în înlocuirea procesului verbal de constatare a infracțiunii precum și depoziția martorului, audiat în apărarea sa, în faza apelului.

Critica formulată nu este fondată.

Instanța de apel a analizat și a înlăturat în mod corect, în raport cu situația de fapt relevată de probe, criticile inculpatului, statuând în mod just și argumentat asupra valorii probatorii a depozițiilor martorilor și a procesului -verbal întocmit de organele de poliție.

Declarațiile martorilor menționați, precum și mențiunile din procesul-verbal criticat de inculpat au fost examinate în contextul tuturor probelor administrate în cauză, fiind reținute în mod corect în procesul evaluării câtă vreme împrejurările de fapt relevate de aceste probe, se coroborează cu elementele probatorii oferite de celelalte probe ce dovedesc fără echivoc că în seara de 6/7.09.2005, inculpatul în calitate de conducător al autoturismului cu nr. VS.76. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.

Împrejurarea că a existat o altercație verbală între inculpat și martorii - și nu este de natură a înlătura valoarea probatorie a depozițiilor date de aceștia în condițiile în care relatările lor de fapt sunt confirmate de celelalte probe administrate.

De asemenea, lipsa unui număr de înregistrare a raportului întocmit de lucrătorul de poliție sau înregistrarea ulterioară a procesului-verbal de constatare a infracțiunii nu constituie aspecte de neregularitate care să atragă anularea lor și pe cale de consecință înlăturarea din ansamblul probator ce susține atestările înserate în conținutul înscrisurilor respective.

În ce privește depoziția martorului audiat de instanța de apel în urma solicitării inculpatului, având în vedere relatările martorului ce nu au oferit nici un element probator de natură a modifica situația relevată de celelalte probe administrate în cauză, nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, nefiind îndeplinită cerința ca proba asupra căreia instanța a omis a se pronunța să fie de natură a schimba soluția procesului.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța de recurs constată că din probele administrate în cauză nu rezultă existența vreunui viciu în stabilirea situației de fapt, în considerentele hotărârii de condamnare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel fiind reținută situația de fapt ce rezultă în mod evident din probele administrate fără a exista o neconcordanță între modul în care acestea au fost percepute și analizate în hotărâre.

Prin urmare, nu poate fi primită nici critica formulată de inculpatul-recurent în sensul comiterii unei erori grave de fapt în sensul art. 385⁹pct. 18 Cod procedură penală.

În raport cu situația de fapt reținută, evaluarea juridică a faptei inculpatului este legală și în concordanță cu conținutul constitutiv al normei de incriminare.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect că fapta inculpatului întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. 4 din nr.OUG 197/2002.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul pe drumurile publice, fiind oprit de organele de poliție în urma semnalizării cu sistemul de avertizare luminoasă și legitimat, nu și-a îndeplinit obligația ce revine conducătorilor auto de a se supune testării eventualei alcoolemii atât în aerul expirat, cât și în sânge, a refuzat orice testare solicitată de organele de poliție, fiind pe deplin conștient de consecințele faptei sale.

În cauză probatoriul a dovedit atât existența laturii obiective -situația premisă constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice și comiterea acțiunii de sustragere - cât și a celei subiective, astfel că în mod corect a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii, susținerile sale în sens contrar fiind neîntemeiate.

Sub aspectul tratamentului sancționator aplicat și criticat de recurent - Curtea constată că potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate și nu selectiv în operațiunea judiciară de stabilire și aplicare a pedepsei.

Pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activității infracționale comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracțiunii comise, a împrejurărilor și modului în care a fost săvârșită, precum și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului - vârsta, situația familială, atitudinea nesinceră adoptată pe parcursul procesului penal și perseverența infracțională manifestată de inculpat.

În mod judicios instanța de apel a apreciat că împrejurările invocate de inculpat privind persoana și situația sa familială justifică aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de textul sancționator.

Nu se poate admite, însă, ca aceleași împrejurări să justifice prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe atenuante și în consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum solicită recurentul.

În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante acestea trebuie raportate la gradul de pericol social al faptei săvârșite, la ansamblul condițiilor în care a fost comisă, precum și la orice elemente ce privesc persoana făptuitorului.

În cauză, inculpatul a săvârșit o infracțiune prevăzută de nr.OUG 195/2002 ce face parte din categoria infracțiunilor de pericol ce ocrotesc relațiile sociale care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice, dar, în condiții de securitate pentru traficul rutier și pietonal, fapte ce pot avea consecințe imprevizibile de cele mai multe ori soldate cu vătămări grave ale unor persoane sau bunuri -, nu a dat dovadă de sinceritate și a manifestat persistență în activitatea infracțională -fiind condamnat anterior și liberat condiționat cu un rest de 1268 zile închisoare rămas neexecutat, a înțeles să-și continue conduita ilicită, săvârșind în stare de recidivă postcondamnatorie infracțiunea dedusă judecății de față, elemente care conduc la concluzia că nu se justifică reținerea vreunei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de apel.

În raport cu cele menționate anterior, Curtea constată că nu poate fi reținută critica inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate a acesteia, dar și o constrângere corespunzătoare legii penale.

Pentru aceste considerente, motivele de recurs invocate de inculpat fiind neîntemeiate, iar, din examinarea actelor dosarului, nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385⁹alin. 3 Cod procedură penală care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, ce va fi menținută.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

11.03.2010

Tribunalul Vaslui:

- -

-

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal: