Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1323/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1624/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1323
Ședința publică de la 29 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER: - -
*************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat, personal și asista juridic de apărător ales avocat - cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public aduce critici deciziei pronunțate în calea apelului pentru nelegalitate în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului. În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere că din economia textului de lege și circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele, inculpatul se face vinovat de faptele pentru care s-a dispus achitarea sa, din probele dosarului rezultă că inculpatul a fost implicat într-un accident și avea obligația de a anunța organele de poliție în legătură cu evenimentul petrecut, la spital avea obligația de a-și declara identitatea, însă inculpatul a încercat să mușamalizeze fapta, a declarat că a avut loc un incident minor și nu avea calitatea de a aprecia asupra stării de sănătate a victimei.
Astfel, având în vedere atitudinea inculpatului, apreciază că au fost puse în pericol valorile sociale ocrotite de legislația rutieră, sănătatea, integritatea corporală și viata persoanelor, inculpatul nu a avut cunoștință nici un moment despre leziunile părții vătămate, dacă aceasta a fost sau nu internată în spital, astfel că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului, fiind o infracțiune de pericol, prin comportamentul inculpatului s-a îngreunat urmărirea penală, ci doar în urma demersurilor efectuate de soția victimei au fost anunțate organele de urmărire penală, care s-au deplasat la spital unde au fot identificați inculpații.
Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului declarat de parchet, casarea în totalitate a deciziei penale recurate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită a se dispune respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate în apel ca fiind legală și temeinică. În susținerea acestora, arată că instanța de apel în mod corect a apreciat probele administrate în cauză și a constat că inculpatul nu se face vinovat de fapta pentru care instanța de fond l-a condamnat, sens în care solicită a se avea în vedere că, așa cum rezultă chiar din declarația inculpatului ce se coroborează cu declarația soției victimei și declarația coinculpatului, cel pe care îl apără a luat toate măsurile ce se impuneau la momentul producerii evenimentului, nu a părăsit locul accidentului timp de două ore, a fost indus în eroare de coinculpat cu privire la starea de sănătate a victimei și locul unde aceasta fusese transportată, astfel încât nu-i poate fi imputabil lui o atitudine inadecvată, această atitudine avându-o coinculpatul care nu i-a adus la cunoștință ce s-a întâmplat cu partea vătămată.
Intimatul inculpat, având cuvântul, arată că nu se face vinovat de faptele ce-i sunt imputabile întrucât a fost indus în eroare de coinculpat și regretă cele petrecute.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.161 din 27 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, s-a dispus în baza art.184 alin.2, 4 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 alin. 1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în speță, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani și 9 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 81 alin. 1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, prin aceeași hotărâre penală, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul și în baza art. 54 alin.1 din Legea nr.136/1995 republicată, în limita plafonului legal, pe asigurătorul Asigurarea Românească - la despăgubiri către partea civilă, daune materiale în cuantum de 974,13 lei și daune morale în cuantum de 10.000 lei.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, a fost obligat inculpatul și în baza art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995, republicată, în limita plafonului legal, pe asigurătorul Asigurarea Românească - la despăgubiri materiale către Spitalul Universitar de Urgență B, în cuantum de 2705,61 lei.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 800 lei, din care 50 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu și pe inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 650 lei, din care 70 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut că, în dimineața zilei de 20.08.2006, in jurul orei 06,00 inculpatul a condus autoturismul BMW, având nr. de înmatriculare B-07-, pe str.-, iar la efectuarea virajului la stânga către B-dul - - a pierdut controlul volanului si a intrat in autoturismul taxi marca Solenza,având nr. de inmatriculare B-35-, care se afla staționat paralel cu trotuarul.In urma impactului, autoturismul staționat a fost impins lateral dreapta, lovind-o pe partea vătămata care se afla langa usa laterala dreapta a autoturismului, provocandu-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziunile prin caracterul lor punandu-i viata in primejdie părții vătămate.
După accident, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenta B - Neurochirurgie de către inculpatul, care nu și-a declinat identitatea, ambii inculpați părăsind locul accidentului fără să anunțe organele de politie.
Ca urmare a sesizării soției părții vătămate, martora, organele de politie au efectuat verificări și au constatat a autoturismul BMW având nr. de înmatriculare B-07- este proprietatea numitului care este plecat din țară, iar autoturismul este folosit de inculpatului inculpatul (proces verbal de verificare -filele nr. 1-14 dup).
În cauză, a fost efectuată de către Institutul Național de Medicină Legală "Prof.Dr. Minovici" expertiza medico-legală cu nr.Al/10238/23.10.2006, stabilindu-se pe baza examinării părții vătămate și a documentelor medicale prezentate de aceasta că partea vătămată prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu si de corpuri dure, putând data din 22.08.2006. S-a concluzionat că pentru vindecarea acestor leziuni sunt necesare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, iar prin caracterul lor, leziunile traumatice cranio- cerebrale suferite au pus în pericol viața părții vătămate (filele nr.23-24 dup).
Din raportul de expertiză tehnică judiciară nr.2331/20.03.2007 (file 33-42 din ) reiese că din cauza vitezei neadaptate și neatenției în conducere, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției, autoturismul BMW intrând în derapaj necontrolat și lovind autoturismul Solenza staționat pe 1, paralel cu bordura. Ca urmare a impactului, autoturismul Solenza, este deplasat pe o traiectorie aproximativ perpendiculară față de poziția în care staționa, fiind astfel surprinsă și accidentată partea vătămată care se afla lângă autoturismul Solenza, pe partea opusă celei în care acesta a fost lovit. Concluziile acestui raport au relevat faptul ca inculpatul putea să evite accidentul dacă ar fi circulat cu viteză adecvată la trafic, care îi permitea menținerea controlului asupra direcției de mers (filele nr.40-41 din dup).
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de inculpatul la raportul de expertiză tehnică, expertul a menținut concluziile raportului de expertiză, arătând că între viteza de deplasare neadaptată la condițiile de drum și intrarea în derapaj necontrolat cu înscrierea autoturismului BMW pe o traiectorie de intersectare ireversibila cu autoturismul, există fără echivoc raport de cauzalitate directa (filele nr.45-47 dup).
Cu ocazia audierii, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății (filele 56-58 dup), inculpatul a declarat că în timp ce se afla în intersecția - cu pasajul -, pentru a evita coliziunea cu o altă mașina care schimbase direcția de mers fără a semnaliza, a virat brusc dreapta, intrând într-o porțiune de carosabil udă și pierzând controlul volanului.
Inculpatul a menționat, de asemenea, că partea vătămată se afla într-o stare avansată de ebrietate și refuza categoric transportarea la spital, însă inculpatul I-a urcat în autoturismul său și l-a dus la spital (filele nr.49-50, 51-52 dup.).
Instanța nu a reținut afirmația inculpatului, în sensul că accidentul nu s-a produs din culpa sa, ci din culpa altui autoturism aflat la momentul respectiv în intersecție, care a schimbat direcția de mers fără a semnaliza, inculpatul fiind nevoit să vireze brusc și pierzând controlul volanului. Acest aspect nu este confirmat nici de martorul (filele nr.63-64, 65-66 dup) care se afla în autoturismul inculpatului la momentul producerii accidentului și nici de celelalte persoane prezente la locul producerii accidentului. De asemenea, din raportul de expertiză tehnică-judiciară a reieșit că accidentul ar fi putut fi evitat dacă inculpatul ar fi circulat cu viteză adecvată la trafic, care îi permitea menținerea controlului asupra direcției de mers (filele nr.40-41 dup).
Inculpatul a mai declarat că nu a avut intenția de a părăsi locul accidentului și că a lăsat numărul de telefon soției victimei, martora (filele nr.49-50 dup). Însă, din declarațiile date de martora în fața instanței la data de 21.11.2008 (filele nr.61-62), precum și în fața organelor de urmărire penală (filele 26-27 dup), reiese că după ce inculpatul a transportat-o pe partea vătămata la spital, însoțită de soția sa, acesta a dispărut fără ca martora să obțină numărul său de telefon, acesta neoferindu-se să i-l comunice.
În conformitate cu disp.art.69 C.P.P. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În cauză, declarația inculpatului, în sensul că nu a avut intenția de a părăsi locul producerii accidentului, fără a anunța organele de poliție nu este susținută de niciun alt mijloc de probă, astfel că instanța a înlăturat aceste afirmații, ca nefiind conforme adevărului.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a anunțat dispeceratul taxi despre accident, iar acesta a anunțat organele de politie, a așteptat la fața locului 40 de minute până a venit inculpatul, care i-a spus că a dus-o acasă pe partea vătămată, iar nu la spital, întrucât nu avea vătămări, urmând să se întâlnească la poliție în jurul orei 12,00, inculpatul propunându-i să declare că nu au fost pagube auto (filele 55-56,57-58, 59-60 dup).
Susținerile inculpatului în sensul că a anunțat dispeceratul taxi despre producerea accidentului nu pot fi însă coroborate cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. Din adresa din data de 15.08.2008, înaintată de Total Taxi, reiese că aceasta nu poate să comunice dacă inculpatul a anunțat dispeceratul societății despre accidentul din 20.08.2006, întrucât nu dețin informații în acest sens (fila 59 dup). În plus, instanța a reținut că obligația inculpaților și era aceea de a anunța organele de poliție despre producerea accidentului, iar nu dispeceratul societății de taxi unde inculpatul era angajat.
Astfel, chiar în situația în care inculpatul ar fi anunțat dispeceratul societății de taxi despre producerea accidentului, nu îl exonerează pe aceasta de obligația de a anunța organele de poliție.
De asemenea, în cursul judecații, inculpatul a declarat că, întrucât partea vătămată nu a vrut să urce inițial în autoturismul BMW pentru a fi transportată Ia spital, Ia care s-a adăugat și faptul că inculpatul i-a spus ca nu l-a transportat la spital, ci acasă, i-au creat reprezentarea că partea vătămată nu a suferit vătămări de pe urma acestui accident (filele 53-55). Însă, din probele administrate în cauză, instanța a reținut că nici după ce inculpatul i-a mărturisit inculpatului că a transportat partea vătămată la spital, aceștia nu s-au prezentat la organele de politie pentru a declara producerea accidentului, fiind opriți de organele de poliție în cursul serii la unitatea sanitară unde se afla internată partea vătămată. Mai mult, din declarația martorei rezultă că inculpatul înainte de a se deplasa la spital, în cursul serii, a avut cunoștință despre împrejurarea că partea vătămată a fost internată în spital, vorbind la telefon cu martora, în prezența inculpatului, încercând o înțelegere cu aceasta privitoare la nedeclararea accidentului organelor de poliție.
Având în vedere considerentele menționate din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, instanța a reținut că este dovedită săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal și a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art.81 din nr.OUG195-2002, precum și de către inculpatul a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev.de art.81 din nr.OUG195/2002.
A concluzionat instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului - care, din culpă, a urmare a nerespectării dispozițiilor legale în materia circulației pe drumurile publice, a produs părții vătămate leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 -55 zile de îngrijiri medicale, prin caracterul lor, leziunile punând în primejdie viața persoanei vătămate - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă în forma agravată, prevăzută și sancționată de art.184 alin.2 și 4 Cod penal. Potrivit alin.2, infracțiunea de vătămare corporală din culpă este mai gravă dacă fapta a avut vreuna din urmările prev. de art. 182 alin.1 și 2, respectiv dacă fapta a avut drept consecința punerea în primejdie a vieții persoanei. În cauză, fapta inculpatului a produs o vătămare corporală ce a necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, având drept consecința punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate.
De asemenea, în conformitate cu art.184 alin.4 Cod penal, aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanței agravante a săvârșirii faptei prevăzută în alin.2 ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere din materia circulației pe drumurile publice. Astfel, inculpatul a încălcat obligația prevăzută de art.158 lit.n din nr.HG85/2003 de aplicare a nr.OUG195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptei, în sensul că nu a redus viteza la schimbarea direcției de mers prin viraje.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și alin.4 Cp. s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate. Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, prin caracterul lor leziunile punând în primejdie viața persoanei vătămate. Prin raportul de expertiză medico-legală (filele 23-24 dup), s-a stabilit că partea vătămată prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce în data de 20.08.2006 prin lovire cu și de corp dur, posibil în condițiile unui accident rutier, s-a stabilit că pentru vindecarea acestor leziuni sunt necesare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, fapta punând în primejdie viața persoanei vătămate. de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate este dovedită prin probatoriul administrat, concluziile raportului de expertiză tehnică confirmând faptul că între viteza de deplasare neadaptată la condițiile de drum și intrarea în derapaj necontrolat cu înscrierea autoturismului BMW pe o traiectorie de intersectare ireversibilă cu autoturismul, există fără echivoc raport de cauzalitate directă (filele 45-47 dup).
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești cu privire la forma și gradul de vinovăție, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită din culpă, în conformitate cu art.19 alin. 1 pct.2 lit.a Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.
Vinovăția inculpatului în modalitatea culpei cu prevedere rezultă din împrejurarea că la ajungerea în intersecție, inculpatul a virat brusc autoturismul la stânga, deplasându-se cu o viteză care nu îi permitea să efectueze manevre în siguranță, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 33-42 din ). Or, având în vedere că producerea accidentului s-a datorat nerespectării unor obligații prevăzute în sarcina conducătorilor auto prin dispoziții legale din materia circulației pe drumurile publice, nu se poate reține în sarcina inculpatului nici imposibilitatea de prevedere și nici culpa cu neprevedere, din chiar modalitatea de săvârșire a faptei rezultând că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, însă nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.
În sarcina părții vătămate nu s-a putut reține existența unei culpe în producerea accidentului, aceasta aflându-se în afara părții carosabile, fără a avea posibilitatea de prevedea ca autoturismul BMW având număr de înmatriculare B-07- ar putea pierde controlul volanului și a-l accidenta. Pentru aceste argumente, instanța a reținut culpa exclusivă a inculpatului in producerea accidentului.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prev. art.72 Cod penal, instanța a avut in vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.18/1 alin.2 Cod penal, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul, instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea este săvârșită din culpă și a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, prin caracterul lor leziunile punând în primejdie viața persoanei v atârnate.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Acesta este în vârstă de 31 ani, are studii medii, ocupația maseur și este necăsătorit. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei.
De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că din fișa de cazier judiciar aflată la dosar (fila nr.53 din dup) rezultă că inculpatul nu prezintă antecedente penale, nemaifiind anterior condamnat pentru alte fapte penale, reținându-se în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prev.de art.74 alin. 1 lit.a Cod penal, urmare a conduitei bune pe care a avut-o inculpatul anterior datei de 20.08.2006 și, în consecință, dând eficiență disp.art.76 alin. 1 lit.e Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsă cu închisoarea sub minimul special.
În ceea ce privește cuantumul sub minimul închisorii, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 4 luni este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pîrcalab României și Hirst Marii Britanii), a cărei jurisprudența este obligatorie, aplicându-se cu preeminența față de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpatul a unor valori sociale importante, relevă existenta unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cp. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst Marii Britanii, prin care Curtea Europeana a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând astfel o încălcare a art.3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept.
Având în vedere faptul că infracțiunea comisa este absolut independenta de aspectele referitoare la exercitarea funcției si profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat ca nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prev de art 64 alin.l lit.c,d,e Cp. Instanta a retinut ca desi inculpatul a săvârșit fapta ca urmare a nerespectarii dispozițiilor legale in materia conducerii pe drumurile publice nu s-a impus interzicerea dreptului prev.de art.64 alin.l lit.c Cp. inculpatul nefiind nedemn in exercitarea acestuia.
In drept, fapta inculpatului care la data de 20.08.2006, ulterior implicării intr-un accident de circulatie care a avut ca urmare vătămarea corporala a pârtii vătămate a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev de art.81 din nr.OUG195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește latura obiectivă, situația premisă a infracțiunii este reprezentată de implicarea de către inculpat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea integrității corporale a părții vătămate. Elementul material al infracțiunii prev.de art. 81 din nr.OUG195/2002 s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a părăsi locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. Urmarea imediată a infracțiunii constă în producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezulta din însăși săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzuta de art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cp.-intenție directă, acesta având reprezentarea faptei sale si a consecințelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos, vinovăția inculpatului rezulta din ansamblul probatoriului administrat in cauza.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art.81 din nr.OUG195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei, stabilite de art.72 Cp. și la cele de apreciere a gradului de pericol social al faptei comise, enumerate de art. 18/1 alin.2 Cp. instanța a apreciat fapta săvârșita de inculpatul, prezintă un grad minim de pericol social.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului menționate anterior, reținându-se în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prev.de art 74 alin. 1 Cp. ca urmare a conduitei bune pe care a avut-o inculpatul anterior săvârșirii faptei, si,in consecința, dând eficienta disp.art.76 alin.l lit.e Cp. a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare. Instanța a apreciat ca aplicarea unei astfel de pedepse este de natura sa asigure realizarea scopurilor prevăzute de art 52 Cp. fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar si un mijloc de reeducare eficient.
In ceea ce privește pedeapsa accesorie instanta a avut in vedere considerentele menționate anterior, astfel ca raportat la natura si gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, instanța a apreciat ca acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 teza a Il-a si lit.b Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.
Instanța a apreciat ca inculpatul nu este nedemn in exercitarea dreptului de a alege si având in vedere faptul ca infracțiunea comisa este absolut independenta de aspectele referitoare la exercitarea funcției si profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat ca nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a I, c, d și e Cp.
Având in vedere ca infracțiunile au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind săvârșite in concurs real, in baza art 33 lit.a Cp. rap.la art.34 lit.b Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin sentință, acesta urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni, astfel ca inculpatul va executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.
Instanța a constatat ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.1 Cp. respectiv pedeapsa aplicată inculpatului de 1 an și 9 luni, așadar o pedeapsa mai de 3 ani închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 53 dup), experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectiva a acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând ca in mod greșit instanța de fond a constatat vinovăția sa, apreciind eronat declarațiile martorilor ale pârtii vătămate si ale sale, ca inculpat, si relatând ca accidentul s-a creat datorita coinculpatului, care a pierdut controlul volanului cand a efectuat virajul la stânga către autostrada Pitești si a intrat in autoturismul sau Taxi, parcat regulamentar, paralel cu bordura, împingându-l lateral dreapta și astfel lovind-o pe partea vătămata, care se afla lângă ușa taxiului.
Aceleași aspecte le invederează inculpatul și oral în fața instanței de fond cu ocazia acordării cuvântului precizând că la momentul accidentului partea vătămată nu prezenta leziuni, iar inculpatul l-a luat în mașină pentru a-l duce acasă, însă pe parcursul traseului către casă s-a răzgândit și l-a dus la spital, aspect ce nu a fost adus și la cunoștința apelantului inculpat, care a rămas pe loc așteptând circa două ore organele de poliție.
De asemenea, inculpatul apelant a arătat că a aflat târziu că partea vătămată se afla la spital și imediat s-a deplasat acolo interesându-se de soarta ei și cu această ocazie s-a întâlnit cu soția părții vătămate, care i-a spus că nu este vinovat de producerea accidentului și nu are ce discuta cu el.
Inculpatul-apelant a mai invederat în fața Tribunalului că în momentul când a ajuns la domiciliu poliția îl aștepta și a fost condus la secție pentru a da declarații.
Prin decizia penală nr.278/A din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.161/27.02.2009, pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 B; a fost desființată - în - parte sentința penală și în fond, rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.P.P. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002.
În baza art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În apel, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea acestei decizii, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-inculpat, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.371 alin.2 C.P.P. tribunalul a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, din actele dosarului rezulta ca accidentul rutier petrecut la intrarea pe autostrada B-P, s-a desfășurat in următoarele condiții:
Inculpatul apelant, ca șofer de taxi, s-a deplasat cu un client, care îi solicitase acest lucru, până la locul unde începe autostrada B-Pitești în zona Militari--, iar în momentul în care a oprit mașina pentru a se da jos clientul, în timpul cât aștepta să i se facă plata cursei un autoturism BMW condus de coinculpatul a pierdut controlul volanului încercând să ia un viraj spre stânga și l-a izbit în portiera stânga spate, deplasând taxiul și astfel izbind-o pe partea vătămată, care a suferit vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale de 50-55 zile.
Aceasta fiind, deci, situația de fapt, rezultă că apelantul inculpat nu are nicio vinovăție în producerea accidentului rutier, nici măcar cea mai mică culpă deoarece în mod obiectiv el nu a acționat în niciun fel pentru provocarea acestui eveniment în trafic, de vreme ce este cert că la momentul impactului autoturismul său staționa.
Prin urmare, instanța de apel a constatat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002, în temeiul art.11 pct. 2 lit.a rap la art.10 lit.d
C.P.P.Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, invocând cazul de a casare prevăzut de punctul 18 din art.3859,solicitând casarea deciziei penale și rejudecarea în fond a cauzei de către instanța de recurs, care să aplice inculpatului o pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, aceea de părăsire a locului accidentului, faptă prev. de art. 81 din nr.OUG 195/2002.
Analizând actele dosarului și hotărârile atacate, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu disp. art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a apreciat întemeiat că fapta inculpatului întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului,fără încuviințarea organelor de poliție,de către un conducător auto implicat într-un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea corporală a unei persoane,respectiv a părții vătămate.
Astfel, din coroborarea probelor administrate, respectiv declarația părții vătămate confirmată de declarațiile martorilor
,din adresa depusă de Total Taxi, din declarația coinculpatului,rezultă că după ce autoturismul inculpatului a fost lovit de autoturismul celuilalt inculpat,recurentul a cunoscut împrejurarea că în urma atingerii părții vătămate de către propria sa mașină,pe care de altfel a perceput-o nemijlocit,fiind în interiorul acesteia, partea vătămată a suferit vătămări. Inculpatul a declarat inclusiv în fața instanței de recurs că a observat cum aceasta a căzut în urma impactului cu partea laterală a vehiculului la volanul căruia inculpatul se afla,după ce a fost lovită de autoturismul coinculpatului. Inculpatul însă nu s-a conformat obligațiilor impuse de legiuitor, de a anunța imediat organele de poliție și de a rămâne la locul accidentului până la sosirea acestora,ci a preferat să rămână în pasivitate,neanunțând poliția și părăsind ulterior și locul accidentului. Susținerile acestuia în sensul că a crezut că partea vătămată nu a suferit leziuni și nu a fost transportată la spital nu pot fi reținute pentru că nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. Trecând peste împrejurarea că a putut constata și a observat nemijlocit căzătura acesteia, a văzut că partea vătămată s-a urcat în mașina coinculpatului la insistențele acestuia de aot ransporta la spital,iar la revenirea coinculpatului la locul accidentului,după transportarea parții vătămate la spital,a aflat de la acest inculpat că victima a fost dusă la spital. Această împrejurare este confirmată și de martora,care a arătat constant că a discutat cu inculpatul în prezența celuilalt conducător auto,coinculpatul,în timp ce se afla la spital, ambii încercând o înțelegere frauduloasă cu martora în sensul de a nu declara accidentul poliției. Mai mult decât atât, inculpatul nu a putut justifica în nici un mod conduita ulterioară producerii accidentului în sensul că s-a înțeles cu inculpatul să meargă la organele de poliție pentru a declara accidentul,însă, deși au ajuns la secția de poliție,au renunțat să mai declare și au hotărât să meargă la spital. Cu atât mai mult s-ar fi impus,în măsura în care susținerile sale în sensul că doar la acel moment a aflat de la coinculpat că victima a fost transportată la spital, ar fi reale, să anunțe măcar la acel moment organele de poliție,aflându-se la secție, ceea ce însă nu a înțeles să facă, preferând să contacteze martora,pentru a se înțelege într-un alt mod cu aceasta și cu partea vătămată. Dacă martora nu ar fi anunțat ea însăși poliția, cei doi inculpați nu ar fi declarat în nici un fel accidentul, așa cum nu au rămas nici la locul faptei și cum nu au înțeles nici ulterior să procedeze.
Curtea constată de altfel că singurul argument pe care și-a întemeiat soluția de achitare instanța de apel a fost cel potrivit căruia inculpatul nu a avut nici o culpă în producerea accidentului, ignorând cu desăvârșire că fapta acestui inculpat nu a fost aceea de vătămare corporală din culpă, ci părăsirea locului accidentului de către un conducător auto implicat într-un accident de circulație din care au rezultat victime, iar în raport de această infracțiune susținerile instanței de apel sunt irelevante, aceasta referindu-se exclusiv la culpa inculpatului în producerea accidentului. Instanța de apel nu a înțeles nu numai situația de fapt, dar nici încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost condamnați fiecare dintre cei doi inculpați, în raport de gradul diferit de participare al fiecăruia la săvârșirea faptelor proprii.
Or, infracțiunea reținută în sarcina recurentului constă în părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație din care au rezultat victime, iar ceea ce trebuia analizat era exact măsura în care inculpatul a cunoscut împrejurarea că au rezultat victime din accident,ceea ce din probele administrate și anterior analizate a rezultat, și concomitent cu această împrejurare reținută ca fiind dovedită,părăsirea locului accidentului,aspect necontestat de însuși inculpat,cu motivația necunoașterii împrejurării esențiale,susțineri combătute însă, nedovedite și ca atare înlăturate în mod corect de către instanța de fond.
Față de aceste considerente,Curtea apreciază că recursul Parchetului este întemeiat,fiind incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385 indice 9 punctul 18 din Codul d e procedură penală, instanța de apel făcând o gravă eroare de fapt în aprecierea probelor ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare,motiv pentru care va admite recursul conform art. 385 indice 15 punctul 2 lit. din Codul d e procedură penală și constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,va casa integral decizia recurată și va menține hotărârea instanței de fond, respectiv sentința penală nr. 161/27.02.2009, pronunțată de Judecătoria sector 6 B, cheltuielile judiciare din recurs rămânând în sarcina statului,conform art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr. 278 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Casează, în totalitate, decizia penală și menține sentința penală nr.161 din 27 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria sector 6
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.
Red.--II.
Red.-Jud.Sect.6
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina
