Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 139
Ședința publică de la 13 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol fiind pronuntarea asupra recursului penal, avand ca obiect "OUG 195/2002", formulat de inculpatul-impotriva deciziei penale nr.482 din data de 18.10.2007, pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, lipsesc partile.
Procedura completa.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 28.02.2008, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta decizie, cand, instanta a amanat pronuntarea pentru data de 06.03.2008 si apoi pentru azi, 13.03.2008.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 397 din 23 mai 2007 Judecătoriei Pașcani, inculpatul - a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. "a" și art. 10 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 371/10 mai 2006 Tribunalului Iași, inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin sentință, în total 2 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. "a,b,c,e" Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 15.05.2006, inculpatul - a împrumutat de la numita din, județul I, autoturismul marca 1310 cu nr. IȘ-01- cu care s-a deplasat din municipiul I până în orașul Tg.-, județul I, unde urma a se întâlni cu o persoană, sus -numita știind că inculpatul a urmat cursurile unei școli de șoferi amatori și că posedă permis de conducere.
În jurul orei 9,48, în timp ce inculpatul circula cu acest autoturism pe strada --- din orașul Tg.-, din direcția P spre I, a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere categoria B, aspect ce rezultă și din adresa nr. 1.252.350/30.05.2006 a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor
Anterior, prin rechizitoriul din 05.06.2006 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani în dosarul penal nr. 383/P/2006, inculpatul a fost trimis în judecată tot pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 al.1 din nr.OUG 195/2002, infracțiune constatată la 14.01.2006.
Coroborând probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că fapta săvârșită de inculpat, în dimineața zilei de 15.05.2006, când a condus autoturismul 1310 cu nr. IȘ-01-, fără a poseda permis de conducere categoria B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, infracțiune de care se face vinovat inculpatul și pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
S-a reținut că inculpatul este recidivist. În acest sens, s-a arătat că prin sentința penală nr. 4453/14.10.2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 371/10.05.2006 a Tribunalului Iași, inculpatul a fost condamnat la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 81 Cod penal, având termen de încercare de 3 ani.
Inculpatul a săvârșit această infracțiune pentru care a fost trimis în judecată în cauza de față în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. "a" Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, prima instanță a hotărât revocarea suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 1(un) an închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală menționată mai sus, inculpatul urmând să execute și această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală apelată.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul critică sentința pentru greșita reținere a dispozițiilor art. 37 "a" Cod penal și art. 83 Cod penal. Infracțiunea dedusă judecății, comisă de inculpat a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași prin decizia penală nr. 371/10 mai 2006 Tribunalului Iași, la expirarea termenului de recurs de 10 zile.
În apel inculpatul a solicitat suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 482 din 18 octombrie 2007 Tribunalului Iași au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 397/23 mai 2007 Judecătoriei Pașcani pe care a desființat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 37 lit. "a" Cod penal, art. 64 lit. "e" Cod penal și art. 83 Cod penal, precum și a art. 10 Cod penal și a făcut aplicarea art. 33 lit. "a", 34 lit. "b" și art. 36 Cod penal și art. 81-83 Cod penal.
Rejudecând cauza, în baza art. 36 Cod penal cu referire la art. 33 lit. "a" și 34 lit. "b" Cod penal a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 (fostul art. 78 alin. 1, anterior renumerotării, prin republicare) din nr.OUG 195/2005, republicată, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni ce va constitui termen de încercare, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a-c" Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța decizia, tribunalul a reținut:
Prima instanță a administrat, în mod legal, un probatoriu corespunzător, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt, ce nu comportă critici. Într-adevăr, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză (respectiv a: a) procesului-verbal încheiat de poliție cu ocazia legitimării inculpatului și a constatării că nu posedă permis de conducere; b) adresei nr. 1.252.350/30.05.2006 a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor I; c) declarațiilor martorilor, și; d) adeverinței eliberată de "" I; f) declarațiile inculpatului de recunoaștere), rezultă, fără echivoc, că la data de 15.05.2006, în jurul orelor 09,48, inculpatul -, a condus pe drumurile publice din orașul Târgu-, autoturismul marca, cu nr. IS.01. în condițiile în care nu poseda permis de conducere, fiind depistat în trafic de organele de poliție.
De altfel, inculpatul-apelant a recunoscut și regretat constant, inclusiv în fața primei instanțe ( 13 - dosar judecătorie), comiterea infracțiunii imputate. Sub acest aspect se constată că hotărârea primei instanțe nu a fost devoluată expres.
Prima instanță a încadrat corect, din punct de vedere juridic, fapta reținută în sarcina inculpatului. Astfel, la momentul săvârșirii acesteia infracțiunea săvârșită de acesta era prevăzută de art. 78 alin. 1 din " OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice". În prezent însă, ca urmare a republicării nr.OUG 195/2002, infracțiunea săvârșită de inculpat este prevăzută identic, cu același conținut și limite de pedeapsă, de art. 86 alin. 1 din ordonanță. În speță, nu este vorba de o schimbare de încadrare juridică propriu-zisă, ci doar de o indicare corectă a textului de lege, ca urmare a renumerotării lui, prin republicare.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanță a făcut, în principiu, o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, chiar dacă a omis să arate, în considerente, cum anume a individualizat pedeapsa stabilită și ce criterii a avut în vedre. Această lipsă va fi suplinită de tribunal prin cele de mai jos. Astfel, pe de o parte, se constată că s-a ținut seama atât limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială (de la 1 la 5 ani închisoare), de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de gradul de pericol social concret al acesteia, precum și urmările produse și care s-ar fi putut produce. De asemenea, se pare că s-au avut în vedere și circumstanțele sale personale deduse din: a) atitudinea sa procesuală corectă, de recunoaștere constantă a faptei și de cooperare cu autoritățile judiciare; b) conduita sa corectă în comunitate și în familie, așa cum ea rezultă din înscrisurile în circumstanțiere atașate și din declarația martorului audiat în circumstanțiere, ( 21- dosar judecătorie); c) persoana inculpatului care este căsătorit și are trei copii minori. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat tot pentru comiterea unor infracțiuni de același fel, în 3 rânduri. Se apreciază că tocmai de aceea nici nu s-a dispus reținerea de circumstanțe atenuante. Corect s-a procedat astfel, avându-se în vedere perseverența inculpatului în comiterea de infracțiuni de același fel (respectiv: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere).
În funcție de toate aceste criterii, se apreciază că prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o, în linii mari, corespunzător la limita minimă și care nu se impune a fi redusă. Totuși, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului în sensul arătat, tribunalul apreciază că s-ar fi impus aplicarea unei pedepse peste limita minimă, dar nu poate dispune în acest sens, având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac și faptul că apelul procurorului a fost declarat în favoarea inculpatului.
Motivele de apel ale procurorului și inculpatului sunt întemeiate. Astfel, în mod greșit, prima instanță a reținut că infracțiunea dedusă judecății ar fi fost comisă în stare de recidivă postcondamantorie. În realitate, sentința penală nr. 4453/14.10.2005 a Judecătoriei Iași, a fost modificată parțial prin decizia penală nr. 371/10.05.2006 a Tribunalului Iași și a rămas definitivă prin nerecurare la data de 23.05.2006 (a se vedea în acest sens și dispozițiile relevante ale art. 416 Cod procedură penală și art. 4161Cod procedură penală referitoare la dat și momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești penale), deci după data de 15.05.2006 a săvârșirii infracțiunii deduse judecății. Ca atare, tribunalul constată că infracțiunea dedusă judecății și pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 1(un) an închisoare a fost săvârșită în condiții de concurs real prevăzut de art. 33 lit. "a" Cod penal cu infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 pentru care acesta a fost condamnat definitiv prin sentința penală a Judecătoriei Iași, anterior menționată.
Se mai constată, din oficiu, și faptul că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului a fost individualizată, parțial în mod greșit. Raportat la persoana sa și la natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanță nu se impunea și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. "e" Cod penal, constând în dreptul de a fi tutore sau curator, mai ales că acesta este căsătorit și are trei copii minori.
În ceea ce privește interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. "c" Cod penal soluția primei instanțe este corectă, aceasta având în vedere și referindu-se la interzicerea dreptului inculpatului de a mai desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o activitate de șofer.
Raportat la toate cele mai sus-arătate, tribunalul constată că apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și inculpatului - sunt întemeiate și, în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală, urmează să fie admise ca atare și să fie desființată parțial sentința criticată, în sensul: a) înlăturării dispozițiilor art. 37 lit. "a" Cod penal, art. 64 lit. "e" Cod penal și art. 83 Cod penal, precum și a art. 10 Cod penal; b) aplicării dispozițiilor art. 33 lit. "a", 34 lit. "b" și art. 36 Cod penal și art. 81-83 Cod penal.
Reținând cauza și rejudecând-o, în limitele menționate, tribunalul, va dispune, mai întâi, în baza art. 36 Cod penal cu referire la art. 33 lit. "a" și 34 lit. "b" Cod penal, contopirea pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 (fostul art. 78 alin. 1, anterior renumerotării, prin republicare) din nr.OUG 195/2002, republicată, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4453/14.10.2005 a Judecătoriei Iași (infracțiunile pentru care aceste pedepse au fost aplicate fiind concurente), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, căreia i se va aplica un spor de 6 (șase) luni închisoare, care este pe deplin justificat de perseverența inculpatului în săvârșirea de mai multe infracțiuni similare într-un interval de timp relativ scurt. Prin urmare, pedeapsa rezultantă va fi de 1 (un) an și 6 luni închisoare.
Ca atare, în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului-apelant pentru cele 2 infracțiuni concurente se vor aplica regulile concursului, respectiv contopirea și nu cumulul aritmetic, specific revocării suspendării condiționate a pedepsei, ceea ce îi este mai favorabil acestuia.
Se va dispune apoi suspendarea condiționată a executării pedepsei principale rezultante, precum și a celei accesorii aplicate inculpatului, fiind întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal. Într-adevăr, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, tribunalul apreciază că scopul pedepsei, prevăzut, de art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei. În plus, pentru infracțiunile comise anterior (altele decât cea avută în vedere de sentința penală nr. 4453/14.10.2005 a Judecătoriei Iași ) sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. 2 Cod penal. Prin urmare, și sub acest aspect, apelul inculpatului este întemeiat.
Ca atare, în baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni ce va constitui termen de încercare, conform art. 82 Cod penal.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
De asemenea, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, va fi suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a-c" Cod penal.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât are 3 copii minori în întreținere, are un loc de muncă stabil, a manifestat atitudine sinceră și de recunoaștere a comiterii faptelor.
Recursul este fondat.
Instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, așa încât faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul. Inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat, iar încadrarea juridică dată faptei este legală și temeinică.
În procesul de individualizare a pedepsei pentru infracțiunea comisă instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, fapta, gradul de pericol social concret, împrejurările și modalitățile de săvârșire, consecințele produse, precum și datele și împrejurările ce țin de persoana inculpatului invocate și în prezentul recurs cât și persistența infracțională a inculpatului pentru infracțiuni de aceeași natură.
Pedeapsa în cuantum și modalitate de executare, trebuie să fie proporțională cu fapta și persoana inculpatului și să-și păstreze caracterul retributiv în vederea realizării prevenției speciale și generale și protejării ordinii sociale, executarea pedepsei rezultantă a fost suspendată condiționat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal.
Așadar critica privind individualizarea pedepsei nu este fundamentată.
Din oficiu însă se constată că inculpatul săvârșind infracțiuni pentru care este cercetat în prezenta cauză la data de 15 mai 2006, deci în concurs real cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași, la aplicarea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni tribunalul a omis să facă aplicarea art. 85 Cod penal privind anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași.
Totodată tribunalul nu a inclus în concursul de infracțiuni, infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2000 comisă de inculpat la data de 05 martie 2006, și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81, 82 și 83 Cod penal prin sentința penală nr. 630/29 septembrie 2006, rămasă definitivă prin neapelare la 10 octombrie 2006.
Față de datele de săvârșire a faptelor, momentele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare se constată că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentințele penale nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași definitivă prin decizia penală nr. 371/10 mai 2006 Tribunalului Iași la expirarea termenului de recurs de 10 zile și prin sentința penală nr. 630/29 septembrie 2006 Judecătoriei Huși sunt concurente cu infracțiunea pentru care este judecat în prezenta cauză.
Și în cazul pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 630/29 septembrie 2006 Judecătoriei Huși sunt incidente dispozițiile art. 85 Cod penal privind anularea suspendării condiționate a executării.
În consecință, toate cele trei pedepse având aceeași modalitate de executare vor fi contopite în pedeapsa cea mai grea, sporită cu un spor legal având în vedere infracțiunile în concurs în temeiul art. 36, 34 lit. "a" și 34 lit. "b" Cod penal.
În acest sens va fi reformată decizia penală atacată, urmând ca potrivit art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. "c" Cod procedură penală să fie admis recursul inculpatului împotriva deciziei penale atacate care va fi casată în parte în latura penală și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente.
În baza art. 85 Cod penal va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 și a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 630/20 septembrie 2006 Judecătoriei Huși pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
În baza art. 36 alin. 1 și art. 33 lit. "a", 34 lit. "b" Cod penal va contopi pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005 Judecătoriei Iași și sentința penală nr. 630/20 septembrie 2006 Judecătoriei Huși cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin hotărârile recurate pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 și pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare sporită cu 6 luni, în total pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale deciziei recurate, pedeapsa de executat fiind suspendată condiționat ca și pedeapsa accesorie dispusă prin decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul-împotriva deciziei penale nr. 482 din 18 octombrie 2007 Tribunalului Iași pe care o desființează in parte in latura penală și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an si 6 luni închisoare in pedepsele componente pe care le repune in individualitatea lor și înlătură sporul aplicat.
In baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 4453/14 octombrie 2005, modificată prin decizia penală nr. 371/10 mai 2006 Tribunalului Iași pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 si pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria Huși prin sentința penală nr. 630/20 septembrie 2006 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
In baza art. 36 alin. 1, art. 33 lit. "a" si art. 34 lit. "b" Cod penal, contopește pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentința penală 4453/14 octombrie 2005 și sentința penală nr. 630/20 septembrie 2006 cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin hotărârile recurate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 (fost art. 78 alin. 1, anterior renumerotării prin republicare) din nr.OUG 195/2002, în pedeapsa de 1 an închisoare pe care o sporește cu 6 (șase) luni, în total1 an si 6 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Cheltuielile judiciare în sumă de 60 lei rămân in sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțata în ședință publică azi, 13 martie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
10.04.2008
2 ex.-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu, Elena Scriminți