Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.146/R/2010
Ședința publică din 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Livia Mango, Delia Purice, Ioana Cristina președinte secția penală
- -
GREFIER: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr.357/A din data de 23 decembrie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul G și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 (inc. G) și mărturie mincinoasă, prev.de art.260 alin.1 pen. (inc. ).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 februarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta deciziei.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Gherla prin sentința penală nr.1374 din 16.11.2009 pronunțată în dosarul penal nr-, a condamnat pe inculpatul G, fiul lui și, născut la 5 iulie 1955 în comuna, județul D, CNP -, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 16 octombrie 1958 în municipiul G, județul C, CNP -, la pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a și b pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
Au fost obligați inculpații să achite fiecare, câte 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din declarația semnată de către inculpatul G la 30 septembrie 2008 (8), în aceeași zi, în jurul orelor 17,00 - 17,30, după ce a consumat băuturi alcoolice, acesta s-a urcat la volanul autoturismului marca " 1310" cu numărul de înmatriculare - conducându-l pe drumurile publice din municipiul G până în localitatea -, județul
Ajuns în localitatea -, în jurul orelor 18,00, inculpatul Gao prit autovehiculul în apropierea magazinului " de aur" gestionat de martora, de unde a intenționat să cumpere lumânări. Informat asupra prețului acestora, inculpatul a declarat că nu deține asupra sa suma necesară, susținând că se va deplasa până la autoturism să aducă banii. Martora declară că a remarcat faptul că persoana respectivă se afla sub influența alcoolului. Inculpatul nu s-a mai întors pentru finalizarea achiziției, iar martora a văzut un autoturism marca " 1300" de culoare albă deplasându-se cu spatele pe drumul public dinspre direcția localității, spre intersecția cu drumul Pădureni- Autovehiculul s-a deplasat circa 10 metri după care a părăsit carosabilul și a intrat în șanțul adiacent carosabilului, pe partea unde este situată clădirea Bisericii Ortodoxe din localitate. Martora a remarcat că motorul autoturismului a fost turat, în încercarea de a ieși din șanț după care șoferul a părăsit autovehiculul, fiind aceeași persoană care încercase să cumpere lumânări. De conducătorul auto s-a apropiat șeful Postului de Poliție -.
Prezența inculpatului în zona magazinului " de aur" din - a fost sesizată și de martorul, lucrător de poliție aflat, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 17,00-18,00 în afara orelor de lucru. În timp ce se deplasa, la ora menționată în direcția magazinului " de aur" martorul nu a remarcat prezența vreunui autovehicul parcat în apropierea clădirii Bisericii Ortodoxe. Când a ajuns la magazin, a observat că la chioșc se afla inculpatul precum și faptul că lângă biserică era parcat un autoturism marca " 1300" de culoare albă. Martorul a intrat în chioșc în timp ce martora discuta cu inculpatul două minute mai târziu, martora a atras atenția martorului că persoana interesată de lumânări a intrat în șanț. Martorul a văzut, prin geamul magazinului că în șanțul din fața clădirii Bisericii se află autoturismul "", anterior parcat în apropierea lăcașului de cult. Partea dreapta spate a acestuia se afla în șanț, iar stânga față era suspendată în aer, vehiculul fiind îndreptat către localitatea. Lângă autoturism martorul a remarcat prezența persoanei care anterior se afla la geamul chioșcului.
Declarațiile martorilor și s-au coroborat în întregime atât cu declarațiile martorilor și A cât și cu cele consemnate de agentul de poliție în procesul-verbal de constatare din 30 septembrie 2008.
Martorul a susținut că la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 17,00, se afla în fața sediului Postului de Poliție - alături de martorul A și șeful postului care efectua constatări asupra autovehiculelor martorilor, anterior implicate într-o tamponare.
Ortodoxă din localitate și zona adiacentă acesteia erau clar vizibile martorului și acesta nu a observat anterior prezența autoturismului inculpatului. La un moment dat martorul a văzut că un autoturism marca " 1310" de culoare albă efectua pe drumul public spre localitatea Pădureni o manevră de întoarcere intrând cu partea din față și ulterior cu întreg autovehiculul în șanțul alăturat carosabilului, pe sensul de mers către Pădureni. După ce a ambalat motorul autovehiculului, spre a încerca să iasă din șanț, conducătorul acestuia, singurul ocupant, a ieșit din autovehicul îndreptându-se către barul din apropiere. Manevrele acestuia au atras atenția șefului Postului de Poliție - care l-a abordat solicitându-i să intre în incinta unității de poliție. Martorul a remarcat, după modul în care s-a deplasat șoferul că acesta se afla sub influența alcoolului. Ulterior, martorul a aflat numele conducătorului auto, inculpatul
Martorul Aar emarcat autoturismul condus de inculpatul, la circa 50 metri distanță de locul unde se găsea, autovehiculul aflându-se în șanțul situat pe marginea carosabilului, pe partea cu din localitate. Câteva minute conducătorul auto a încercat să scoată autoturismul din șanț, ambalând motorul, această activitate atrăgând atenția șefului postului de poliție care s-a deplasat până la vehicul întorcându-se în sediul unității însoțit de șofer. Martorul a remarcat că inculpatul emana un miros specific consumului de alcool. A mai precizează că înainte să observe incidentul s-a aflat în zona sediului unității de poliție circa 30 minute fără a vizualiza autoturismul, ulterior acesta a intrat în șanț, fără să fi fost parcat lângă clădirea Bisericii, timp îndelungat.
Aceleași aspecte au fost consemnate și în procesul-verbal întocmit de către lucrătorul de poliție, indicându-se că, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 18,15, agentul de poliție a constatat că autoturismul marca " 1310", culoare albă, cu numărul de înmatriculare -, circulând pe 172F din direcția municipiului G, ajuns la intersecția cu un drum comunal a fost pilotat greșit, cu spatele, în vederea efectuării manevrei de întoarcere astfel încât acest vehicul a părăsit carosabilul pătrunzând cu partea din spate într-un șanț. Conducătorul auto și-a declinat identitatea, în incinta postului de poliție unde a fost invitat, deoarece emana o halenă alcoolică.
La ora 18,51 inculpatul a fost testat cu dispozitivul alcooltest "", rezultatul indicând prezența alcoolului în aerul expirat de inculpat, în cantitatea de 0,90 mg/litru.
Inculpatul a fost condus la Spitalul municipal G unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la orele 19,35 respectiv 20,35. Recoltarea celor două probe biologice, s-a efectuat conform Instrucțiunilor Ministerului Sănătății si Familiei, utilizându-se seringi de unica folosința, flacoanele în care a fost depozitat sângele fiind curate și neprezentând urme de alcool. tegumentului s-a făcut conform sus-menționatelor instrucțiuni, fără a se folosi alcool, eter, benzen sau alte substanțe volatile.
Probele recoltate au fost analizate în cadrul laboratorului Institutului de Medicină Legală C-N, în conformitate cu dispozițiile articolului 88 alin. 2 din OUG195/2002, rezultatele, consemnate în Buletinul de Analiză - Alcoolemie nr. 2246 din 9 octombrie 2008 indicând o îmbibație alcoolică in sânge la ora 19,35 zilei de 30 septembrie 2008 de 2,00 g%o si la ora 20,35 din aceeași zi, de 1,80 g%
La orele 20,30, în municipiul G, inculpatul Gas emnat o declarație (fila 8), redactată de soția sa, învinuita, declarație în care se consemna "în cursul zilei de 30.09.2008 am consumat 4-5 beri iar în jurul orelor 17,30 m-am deplasat cu autoturismul marca 1310 cu nr. - în loc. - pentru a rezolva o problemă de serviciu. Când am ajuns în centrul comunei, am vrut să întorc autoturismul și am dat în marșalier, astfel că am intrat în șanțul din partea dreaptă. La fața locului a ajuns organul de poliție și m-a condus la sediul postului de poliție unde am fost testat cu aparatul ieșindu-mi alcoolemia de 0,90 mgl, ocazie cu care mi-au fost recoltate probe de sânge" În declarație se mai consemnează că aceasta a fost scrisă de învinuita deoarece inculpatul G s-a lovit la mână când a scos mașina din șanț.
Ulterior semnării acestei declarații, de altfel singura din cele date de inculpat care se află în concordanță cu celelalte probe administrate (dintre care unele au fost analizate mai sus), inculpatul Gac ontestat vehement cele consemnate în cuprinsul ei, și anume faptul că ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare -, la 30 septembrie 2008 pe drumurile publice, între localitățile G și - și pe raza acestei din urmă localități.
Atât într-o declarație olografă datată 21 octombrie 2008 și atașată dosarului, cât și cu ocazia audierii acestuia în cursul urmăririi penale, la 6 ianuarie 2009, inculpatul Gas usținut că autoturismul său fusese condus la 30 septembrie 2008, orele 17,30 între localitățile G și - de către inculpatul. În - cei doi au mers la o cârciumă, au consumat băuturi alcoolice după care inculpatul a plecat motivând că trebuie să se întâlnească cu o terță persoană. După plecarea inculpatului, la circa 30 minute de la sosirea în localitatea -, inculpatul Gav ăzut că autovehiculul folosit pentru deplasare se găsea în șanț, probabil fiindcă inculpatul uitase să acționeze frâna de parcare. Când a văzut autoturismul ieșit în afara carosabilului, inculpatul Gaa pelat-o pe învinuita spre a-l lua din localitatea -. Între timp, la fața locului a ajuns un agent de poliție care i-a solicitat să se supună testării în vederea depistării prezenței alcoolului în aerul expirat. Deși inculpatul a explicat că nu condusese vreun autovehicul, totuși s-a supus testării și după ce soția sa a ajuns la fața locului s-au deplasat, cu autovehiculul Poliției în localitatea G unde i s-au recoltat probe biologice, după care lucrătorul de poliție i-a solicitat să se întoarcă în - pentru o declarație. Întrucât învinuita nu se simțea bine, s-a decis ca declarația să se consemneze în sediul unității al cărei angajat este inculpatul. În urma insistențelor lucrătorului de poliție învinuita a acceptat să redacteze o declarație "ca să putem pleca de-acolo". Polițistul a început să dicteze învinuitei ceea ce trebuia scris în declarație. Deși inculpatul a protestat vehement și a solicitat soției să nu scrie nimic cu privire la cele pe care agentul de poliție le dorea a fi consemnate de către învinuita, arătând că sunt "tâmpenii", aceasta continuat redactarea declarației, care poartă nu semnătura inculpatului ci a învinuitei. Deși lucrătorul de poliție îi promisese că în ziua următoare i se va lua o declarație în care putea relata faptele așa cum se întâmplaseră, cu toate insistențele inculpatului, aceasta nu s-a mai luat.
Susținerilor inculpatului G li s-au raliat și cele ale inculpatului și ale învinuitei.
Inculpatul a declarat, la 5 noiembrie 2008, în calitate de martor, sub prestare de jurământ că a condus, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 17,00-17,30 autoturismul inculpatului G de la parcarea din municipiul G până în -. Aici inculpatul a parcat autoturismul în fața bisericii din localitate, fără a mai cunoaște pe care parte a carosabilului. Cei doi inculpați au rămas într-un local din -, G interesându-se dacă persoana cu care urma să se întâlnească inculpatul, sosise. Între timp inculpatul a fost apelat de către o persoană din G, persoană al cărei nume nu îl cunoaște și care i-a solicitat să se deplaseze alături de acesta în localitatea După aproximativ 4-5 minute a sosit la fața locului persoana din G al cărui nume inculpatul nu îl cunoștea dar despre care știa că este același cu cel ce l-a apelat anterior și alături de care s-a deplasat în localitatea D în autoturismul acestuia, posibil Mercedes negru al cărui număr de înmatriculare nu îl cunoaște.
Învinuita a declarat, la 29 ianuarie 2009, în calitate de martor, sub prestare de jurământ, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile articolului 80 alin. 1 Cod procedură penală, printre altele că după ce a ajuns în -, agentul de poliție a anunțat-o că trebuie să se deplaseze în municipiul G pentru ca soțului său, G să-i fie recoltate probe biologice. Pe drum, în urma solicitării învinuitei, polițistul i-a relatat că mașina soțului său alunecase în șanț. După ce s-a efectuat recoltarea probelor biologice, inculpatul G și învinuita și lucrătorul de poliție s-au deplasat la locul de muncă al inculpatului pentru o declarație. În timp ce se deplasau între localitățile - și G, Gaa firmat că nu dă nici o declarație, aceeași fiind poziția acestuia și după ce au ajuns la sediul locului său de muncă. Polițistul a tot insistat, astfel că învinuita, agasată, a redactat declarația, după dictarea agentului de poliție, deși soțul său, inculpatul G "striga că sunt minciuni și că nu trebuie să scriu".
După ce i-a fost prezentată declarația aflată la dosarul parchetului, la fila 8, învinuita a susținut că a executat personal semnătura din josul paginii, în locul soțului său. A doua zi după incident, soțul său i-a relatat că a condus autoturismul cu care s-au deplasat la - și că mașina parcată de acesta a alunecat în șanț cu una din roți.
Susținerile inculpaților G și potrivit cărora autoturismul cu numărul de înmatriculare - a fost condus din municipiul G în - de către inculpatul care l-a parcat în apropierea clădirii Bisericii Ortodoxe, după care, la întoarcerea de la barul din apropiere a fost găsit de inculpatul, intrat în șanțul adiacent carosabilului, fără vreo contribuție umană, sunt contrazise categoric de probele administrate în dosar.
Cum s-a indicat în rechizitoriu, martorii, și A au văzut manevra de întoarcere efectuată de inculpatul G la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare -, părăsirea carosabilului și încercarea de a scoate autoturismul în afara șanțului în care intrase, probe ce contrazic susținerile inculpaților G și în sensul că acest din urmă inculpat a parcat autoturismul inculpatului lângă clădirea Bisericii Ortodoxe din localitate și că ulterior, autovehiculul a alunecat spontan în șanțul adiacent carosabilului.
Și o eventuală ipoteză că altcineva ar fi condus autoturismul inculpatului G până în -, l-ar fi parcat lângă clădirea Bisericii Ortodoxe după care inculpatul ar fi efectuat manevra eșuată de întoarcere, a fost exclusă, de vreme ce, martorii și declară că anterior momentului când au remarcat manevrele efectuate de inculpat au observat fără probleme zona Bisericii Ortodoxe din localitate (circa 30 minute de către martorul ), fără a vizualiza autoturismul implicat în incident, să fi fost parcat lângă lăcașul de cult. În același sens a declarat și martorul care, la momentul când se apropia de magazinul " de aur" a privit către clădirea Bisericii fără a remarca prezența vreunui autoturism parcat în zonă. Autovehiculul " 1310" al inculpatului, cel pe care martorul l-a văzut, câteva minute mai târziu în șanțul din fața Bisericii nu a fost remarcat de martor, până la momentul în care l-a observat pe inculpat la geamul magazinului. Martorii, și au observat că în momentul în care inculpatul, încerca să-și scoată autovehiculul din șanț, se afla singur în autoturism, prin manoperele efectuate atrăgând atenția lucrătorilor de poliție.
Susținerile inculpaților G și au fost contrazise și de declarațiile martorilor, și.
Martorul, căruia învinuita i-a solicitat să o transporte din G până în - spre a-l aduce pe inculpatul Gad eclarat că, la un moment imediat acestei solicitări, în timp ce se afla la garajul blocului de locuințe unde locuiesc martorul și inculpatul și învinuita a auzit, dat fiind că geamul de la locuința soților, situată la etajul I al clădirii era deschis, o conversație telefonică purtată de învinuita, agitată, reproșând interlocutorului său că "a intrat cu mașina în șanț".
Martorul, agent în cadrul Poliției Municipiului Gad eclarat că a fost trimis în - spre a testa, în vederea stabilirii prezenței alcoolului în aerul expirat un conducător auto. Agentul i-a explicat că l-a surprins pe inculpatul G, conducând un autoturism marca "", și efectuând o manevră de întoarcere. Șeful Postului - a relatat martorului și inculpatului G că trebuie să fie testat cu dispozitivul alcooltest. Față de cele expuse de agentul, inculpatul G nu a avut vreo atitudine de negare sau protest, susținând doar că "da, dar să amânăm testarea până mâine întrucât azi am consumat băuturi alcoolice". După ce i s-a explicat că o astfel de atitudine reprezintă infracțiune, inculpatul a acceptat să se supună testării.
Martorul s-a aflat, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 19,00 printre cei care au ajutat șeful Postului de Poliție - să scoată autoturismul inculpatului din șanț. La fața locului se afla un individ căruia lucrătorul de poliție i-a solicitat cheile vehiculului, individ care părea, după atitudine, a fi sub influența alcoolului și care "a spus că a dat mașina cu spatele și a intrat cu ea în șanț".
Afirmațiile inculpaților G și, la care se face referire mai sus au fost contrazise, în primul rând de declarația semnată de inculpatul la 30 septembrie 2008, la doar câteva ore după săvârșirea faptei de către acesta, declarație în care el recunoaște că, după ce a consumat alcool, a condus autoturismul său până în - unde, după ce a efectuat o manevră nereușită de întoarcere, a introdus vehiculul în șanț.
Afirmațiile inculpatului G și învinuitei asupra identității persoanei care a semnat declarația (pretinzându-se că această persoană a fost ) au fost probate ca fiind contrare adevărului, în urma efectuării în cauză a unei constatări tehnico-științifice, concluziile acesteia consemnate în Raportul nr. - din 18 martie 2009 indicând că există identitate între persoana care a semnat declarația olografă din 30 septembrie 2008 și persoana care a semnat imprimatul emis de dispozitivul "" (martorul declarând că, în prezența sa inculpatul Gas emnat acest imprimat), că semnătura a fost probabil executată de G și nu de către.
Se poate lesne reține că afirmațiile făcute de inculpatul G și învinuita despre împrejurările în care a fost dată declarația din 30 septembrie 2008 și anume că ea a fost redactată de învinuita, agasată de insistența lucrătorului de poliție, cu toate că soțul său afirma vehement și repetat că cele dictate de polițist sunt contrare adevărului și că nu ar trebui să redacteze nici o declarație, nu sunt plauzibile. Apare contrară logicii elementare, o situație în care o soție ar redacta, la solicitările unui agent de poliție o declarație incriminatoare împotriva soțului său, pe care acesta din urmă o și semnează, cu toate că soțul nu doar cu ocazia redactării dar și anterior, pe drumul către locul unde a dat-o, și-a susținut vehement și repetat nevinovăția precum și solicitarea ca soția sa să nu redacteze nici o declarație.
De fapt un indiciu serios asupra lipsei de sinceritate a celor doi inculpați și a învinuitei este și opoziția acestora la efectuarea testului poligraf.
Mai mult, odată cu audierea sa în calitate de martor, la 5 noiembrie 2008, inculpatul a refuzat să indice date, care ar fi putut fi verificate, prin audierea unei terțe persoane cu privire la identitatea celui care l-ar fi contactat telefonic în timp ce se afla în - și care l-ar fi transportat ulterior în D sau cu privire la numărul de înmatriculare, sau conformația autoturismului aceluia. Nu poate fi considerată rațională susținerea acestuia că identitatea persoanei respective îi era necunoscută de vreme ce acesta a susținut că aceeași persoană, care l-a apelat pe telefon este cel care s-a prezentat ulterior și l-a transportat în D, deplasarea acestora având ca obiectiv rezolvarea unei probleme legate de edificarea unei construcții și a implicat vizita inculpatului la terenul persoanei necunoscute.
Starea de fapt reținută mai sus, a fost dovedită cu procesul-verbal de sesizare din oficiu din 30 septembrie 2008 (2) și procesul-verbal de constatare a infracțiunii (3); declarația de refuz a supunerii la testul pentru detectarea comportamentului simulat (22), din partea inculpatului; declarațiile inculpaților G (8, 52-55) (73-74) și învinuita (75-76); declarații martorilor (12,47-48), (13-14 și 43-44), A (15 și 45), (37), (41-42), (49) și (46); declarații date în calitate de martor de inculpații (39-40) și (56-58), imprimat emis de dispozitivul alcooltest (50); buletin de examinare clinică și proces-verbal de recoltare a probelor biologice din 30 august 2008 (5-6) precum și buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.2246 din 9 octombrie 2008 (7); raport de constatare tehnico-științifică nr.- din 18 martie 2009 (61-68), procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (83 și 89) și cu declarațiile martorilor din fața instanței (135, 136, 145-150).
În drept, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului G, de a conduce, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 18,00, autovehiculul cu num ǎ rul de înmatriculare - pe drumurile publice, între municipiul G și localitatea -, și pe cele ( 172F) de pe raza localității -, având o îmbibație alcoolic ǎ de peste 0, 80 grame alcool pur la 1000 mililitri sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev ǎ zută de articolul 87 alineatul 1 din Ordonanța de Urgenț ǎ a Guvernului nr. 195/2002.
Fapta inculpatului de a declara, contrar adevărului, la 5 noiembrie 2008, în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, sub prestare de jurământ, că a condus, la 30 septembrie 2008, în jurul orelor 17,00-17,30 autoturismul inculpatului G de la parcarea din municipiul G până în - unde a parcat autoturismul în fața bisericii din localitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de articolul 260 Cod penal.
La individualizarea pedepsei care i-a fost stabilită inculpatului G, instanța de fond a avut în vedere următoarele criterii prev. de art.72 pen.: gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la valoarea alcoolemiei; persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (9) și are o comportare bună în familie și societate (124), limitele speciale ale pedepsei.
În baza acestor elemente, instanța de fond a stabilit inculpatului G, o pedeapsă de 2 ani închisoare.
La individualizarea sancțiunii care i-a fost stabilită inculpatului, instanța de fond a avut în vedere următoarele criterii prev. de art.72 pen.: gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la circumstanțele în care a fost săvârșită fapta; persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (80) și are o comportare bună în familie și societate (123), limitele speciale ale pedepsei.
În baza acestor elemente, instanța de fond a stabilit inculpatului, o pedeapsă de 1 an 8 luni închisoare.
În temeiul art.71 pen. văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța de fond a apreciat în baza criteriilor prev. de art.71 alin.3 pen. că se justifică numai interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel inculpații G și, apeluri admise prin decizia penală 357 din 23 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost desființată hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a sancțiunilor, făcându-se aplicarea art.81 pen. și suspendându-se condiționat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare prevăzute de art.82 pen.
S-au suspendat totodată și pedepsele accesorii prev.de art.64 lit.a teza a II-a pen.pe durata prev.de art.71 alin.5 pen.
Decizia Tribunalului Cluja fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care a solicitat casarea acesteia în întregime, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Judecătoriei Gherla, apelul inculpaților fiind greșit admis.
În esență, în motivarea recursului, parchetul a învederat că atât fapta cât și persoana inculpaților prezintă un pericol social sporit, raportat la dispozițiile art.72 și 52 pen și numai o pedeapsă care să fie executată prin privare de libertate, poate contribui la resocializarea lor pozitivă viitoare.
S-a susținut că dincolo de gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de către cei doi inculpați, inculpatul G conducând autovehiculul pe o distanță apreciabilă, având o îmbibație alcoolică egală cu coma alcoolică, 2 gr.%o, și fiind implicat într-un eveniment rutier, iar inculpatul încercând în mod repetat să împiedice cursul justiției și tragerea la răspundere penală a șoferului vinovat, cu riscul propriei condamnări, nu poate fi omisă atitudinea inculpaților pe tot parcursul procesului penal, aceea de nesinceritate totală și de negare a realității evidente, refuzul de a se supune testului poligraf. Pe cale de consecință, s-a apreciat că doar menținerea hotărârii instanței de fond va fi în măsură să atingă atât scopul sancționator cât și cel preventiv educativ al pedepselor aplicate.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Având în vedere apărarea formulată de inculpații G și, în cursul urmăririi penale și al judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:"principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului., îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu". (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, și Jabordo versus Spania).
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Raportând conținutul recursului parchetului, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele argumente.
Inculpații G și nu au recunoscut infracțiunile reținute în sarcina lor, astfel că în stabilirea vinovăției acestora, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză.
Inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de parchet hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, instanta hotărăste prin sentință, pronuntind după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
Art. 345 al.2 din același Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul d e procedura penala, "urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca "judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu".
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorii infractiunilor sunt inculpații G și și că faptele au existat în realitate.
Toți martorii indicați în rechizitoriul parchetului au fost audiați nemijlocit de către Judecătoria Gherla, în urma interpretării și coroborării declarațiilor acestora, fiind stabilită fără echivoc vinovăția celor doi inculpați.(declarații martori, -, A-, -, și ).
Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarațiile inculpaților G și sunt nesincere, ele necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiții în care vor rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art. 69 proc.pen. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi" iar nu "servesc" doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpaților sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestora de consecințele penale ale faptelor lor, fiind vădite pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispozițiile art.63 alin.2 proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpaților date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Tribunalul Cluja concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpaților.
Au fost avute în vedere: procesul-verbal de sesizare din oficiu a organelor de poliție și procesul verbal de constatare a infracțiunii, ambele din 30 septembrie 2008, declarația de refuz a supunerii la testul poligraf a inculpatului; declarațiile martorilor, -, A-, -, și; declarații date în calitate de martori a inculpatului și; alcoolemia inculpatului G evidențiată de dispozitivul alcooltest; buletinul de examinare clinică pentru dovedirea alcoolemiei, întocmit în urma recoltării probelor de sânge și procesul-verbal de recoltare a probelor biologice; buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.2246 din 9 octombrie 2008; proba științifică grafologică din care a rezultat că declarația întocmită de la 30 septembrie 2008 în municipiul G, a fost semnată de inculpatul G, și nu de aceasta.
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunii de prev.de art.87 din OUG 195/2002 de către inculpatul G și a infracțiunii prev.de art. 260 pen. de către inculpatul.
Deși inculpații au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnați pe nedrept, susținerile acestora nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăția inculpaților rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor, -, A-, -, și, care se coroborează perfect cu procesul-verbal de sesizare din oficiu a organelor de poliție și procesul verbal de constatare a infracțiunii, ambele din 30 septembrie 2008, declarația de refuz a supunerii la testul poligraf a inculpatului; declarații date în calitate de martori a inculpatului și; alcoolemia inculpatului G evidențiată de dispozitivul alcooltest; buletinul de examinare clinică pentru dovedirea alcoolemiei, întocmit în urma recoltării probelor de sânge și procesul-verbal de recoltare a probelor biologice; buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.2246 din 9 octombrie 2008; proba științifică grafologică din care a rezultat că declarația întocmită de la 30 septembrie 2008 în municipiul G, a fost semnată de inculpatul G, și nu de aceasta. Instanțele de fond au dovedit fără echivoc că inculpatul G la 30 septembrie 2008 a condus autoturismul personal pe drumurile publice pe ruta G - precum și pe drumurile județene de pe raza localității, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2 gr.%o, egală cu coma alcoolică, provocând totodată un eveniment rutier minor, după care a antrenat în câmpul infracțional pe inculpatul care a afirmat mincinos că el a condus autoturismul inculpatului, din G până în, și pe propria soție, în ciuda declarațiilor evidente ale martorilor menționați mai sus, care l-au observat nemijlocit, pe inculpatul în timp ce pilota autovehiculul și în cadrul manevrelor de înlăturare a acestuia din șanț.
Alcoolemia de 2 gr.%o deși este suficientă prin ea însăși pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretată într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezultă doar din expunerea pur și simplu a cifrelor ce exprimă alcoolemia, ci din faptul că aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasă prin ea însăși, motiv pentru care legiuitorul a și prevăzut ca infracțiune distinctă o faptă nu doar probată prin cifre, ci constatată clinic, în teza a II-a a textului incriminator.
Desigur că în situația când starea exprimată cifric este însoțită și de o evidentă situație sanitară alterată, constatabilă clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurării, că respectiva stare ar fi lipsită de pericol social. Dar, în speță tocmai datorită constatării urmărilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisă de inculpat.
Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.
Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, sau aflată în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei "conduceri" pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc și consumarea infracțiunii.
Instanța apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existența infracțiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operația de individualizare judiciară a sancțiunii.
Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpații au dat dovadă de nesinceritate.
În fine, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,00 gr.%o, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, și efectiv. Așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune.
lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu.
În concluzie, atâta vreme cât inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică cu mult peste limita legală respectiv 2,00gr%o, într-o zonă cu o circulație intensă, la o oră de vârf, ar fi greșită aprecierea instanței de recurs că fapta comisă nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni, iar soluția de aplicare a unei sancțiuni cu suspendarea condiționată a executării ar fi netemeinică, nepunând în evidență periculozitatea deosebită a infracțiunii și a inculpatului, potențată de atitudinea acestuia de totală nesinceritate în toate fazele procesului penal.
În privința inculpatului, Curtea reține că acel caracter esențial al împrejurărilor la care trebuie să se refere afirmațiile mincinoase nu se determină în funcție de sentința pronunțată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă, ci în funcție de obiectul probei. Dacă aceasta este concludentă, în raport cu învinuirea adusă inculpatului, sau cu orice alt aspect de natură să influențeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea relatată mincinos de martor are caracter esențial, în sensul art.260 alin.1 pen.
În speța de față, sunt întrunite atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii incriminate prin art.260 pen. deoarece potrivit acestui text, fapta martorului care, participând în această calitate într-o cauză, face afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, constituie această infracțiune, indiferent dacă instanța care a soluționat cauza a înlăturat din ansamblul probator administrat, declarațiile date de acesta ca fiind nesincere, întrucât infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmațiile mincinoase cu privire la împrejurările esențiale, (declarația de la parchet din 5 noiembrie 2008) neavând relevanță dacă au influențat sau nu soluția pronunțată, punct de vedere concordant cu cel al instanței supreme exprimat constant în practica judiciară.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, care au avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier și sunt încadrați în muncă.
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 pen. gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Faptele sunt neîndoielnic grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunile inculpaților au avut drept consecință o stare de pericol pentru siguranța traficului rutier, (fapta inculpatului G) iar a inculpatului de împiedicare a cursului justiției și tragerea la răspundere penală a șoferului vinovat cu riscul propriei condamnări, împrejurări care coroborate cu totala nesinceritate a inculpaților demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apărăpersoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.a proc.pen.recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr. 357 din 23 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va casa în întregime și va menține sentința penală nr.1374/16.11.2009 a Judecătoriei Gherla, apelul inculpaților fiind greșit admis.
În baza art.189 proc.pen. se va stabili suma de 150 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului G, av., sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.3 proc.pen.cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.2 lit.a proc.pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr.357 din 23 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime și menține sentința penală nr.1374/16.11.2009 a Judecătoriei Gherla.
În baza art.189 proc.pen.stabilește suma de 150 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului G, av., sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.3 proc.pen.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red.PD/CA
6 ex. - 05.03.2010
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Delia Purice, Ioana Cristina
