Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.147/ DOSAR NR-
Ședința publică din 26 februarie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.24/Ap din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată, lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2009, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,
Constată că,prin sentința penală nr. 161/2007, Judecătoria Sf. Gad ispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru comiterea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit procesului verbal de constatare (5 dosar), se consemnează faptul că la data de 28.05.2006, orele 01,20, agentul de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit autoturismul condus de inculpat, care circula din direcția în direcția și întrucât inculpatul prezenta semne vădite că se afla în stare de ebrietate, în prezența martorului asistent, i s-a solicitat inculpatului testarea cu fiola alcoolscop, precum și prezentarea la unitatea sanitară în vederea recoltării probelor biologice, inculpatul refuzând însă ambele solicitări. Cele consemnate în procesul verbal menționat contravin însă depozițiilor martorilor audiați pe parcursul procesului penal.
Astfel, audiați în fața instanței, martori declară faptul că, în jurul orei 01,00 dimineața, în parcarea aflată în centrul satului, l-a văzut pe inculpat stând de vorbă cu agentul de poliție, timp de aproximativ 10 minute, după care cei doi s-au îndreptat împreună spre bar, fără ca martorul să poată auzi ce anume au discutat aceștia. Martorul a învederat totodată faptul că din cauza distanței ( aproximativ 100 metri) nu a putut vedea dacă în timpul discuției cu inculpatul, agentul de poliție a întocmit vreun proces verbal, însă precizează cu certitudine faptul că martorul ( ce apare drept martor asistent în cuprinsul procesului verbal de constatare ), nu se află în parcare, alături de cei doi, ci se afla în fața barului, alături de martorul. Același martor menționează și faptul că nu a văzut ca lucrătorul de poliție să-i fi solicitat lui să semneze vreun act.
În cursul urmării penale, există un înscris întocmit de același agent de poliție, în care se consemnează ( în plus față de depoziția martorului, semnată de acesta), faptul că la solicitarea organelor de poliție, inculpatul a refuzat să se prezinte la secția de poliție pentru a fi testat cu fiola alcoolscop, declarația nefiind semnată de acest martor, făcându-se mențiunea, că martorul refuza să semneze. Nu se dă însă o explicație pentru acest refuz, care apare în totală contradicție cu declarația luată martorului la data de 29.08.2006, semnată de acesta. Se menționează în înscrisul aflat la fila 23 dosar - nesemnat de martor, faptul că în momentul opririi autoturismului condus de inculpat, în mașină, împreună cu acesta se mai afla și martorul, însă potrivit depoziției date de acesta în cursul urmării penale, deși martorul precizează că a mers cu autoturismul condus de inculpat la data respectivă ( coborând la un moment dat, iar inculpatul continuându-și drumul ), nu menționează nicidecum faptul că ar fi fost opriți de organele de poliție și că inculpatul ar fi refuzat să accepte testarea cu fiola alcooscop - aspect în totală contradicție cu declarația luată agentului de poliție martorului ( care a refuzat să semneze).
De asemenea, martorul - arată faptul că inculpatul aflat la volanul autoturismului oprit mașina în parcare, la o distanță de circa 50 - 100 metri de barul ( cofetăria ) unde se afla martorul, moment în care un agent de poliție s-a îndreptat spre inculpatul care coborâse, cei doi întâlnindu-se în momentul în care inculpatul se afla la o distanță de 20 metri de mașina parcată și având o discuție scurtă, de aproximativ câteva minute, fără ca martorul să poată auzi ce anume s-a discutat. Martorul precizează că în timpul discuției dintre inculpat și agentul de poliție, numitul nu s-a apropiat de aceștia, ci s-a aflat lână martorul, în fața barului.
De altfel, atât procesul verbal de constatare, cât și declarația aflată la fila 23 sunt efectuate la data de 28.05.2006, în condițiile în care urmărirea penală a fost începută la data de 07.07.2006, în condițiile în care nu există proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, nefiind astfel mijloace de probă.
În cursul urmării penale, prin declarația aflată la fila 12 dosar, martorul menționează că agentul de poliție i-a solicitat inculpatului testarea cu fiola alcoolscop, precum și prezentarea la unitatea sanitară în vederea recoltării probelor de sânge, însă inculpatul a refuzat categoric acest lucru.
Cu ocazia audierii sale în fața instanței de judecată, același martor a precizat însă că la momentul discuției dintre inculpat și agentul de poliție, martorul se află la o distanță de 150 metri ( aspect confirmat și de declarațiile martorilor și - ), fără a auzi ce anume au discutat cei doi. Martorul a învederat de asemenea, faptul că declarația din cursul urmării penale a fost scrisă de agentul de poliție ( întrucât martorul nu știe să scrie ), a doua zi, acasă la martor și nu la locul incidentului, cu o seară înainte. Mai mult, martorul precizează că în declarația respectivă au fost consemnate aspecte pe care martorul nu le-a declarat, precum și faptul că atunci când i-a fost citită declarația de către același lucrător de poliție, acesta din urmă nu i-a citit martorului aspectele consemnate cu privire la solicitarea agentului de poliție în sensul testării inculpatului și nici cele consemnate referitoare la refuzul inculpatului de a se supune testării.
De altfel, aceleași aspecte au fost învederate și de către martorii (aceasta declarând că depoziția din cursul urmării penale nu i-a fost tradusă), (care precizează că declarația de la poliție nu i-a fost citită ), (care menționează cu privire la declarația aflată la fila 23 că aceasta nu a fost scrisă în întregime de lucrătorul de poliție, iar martorul a refuzat să o semneze întrucât cele consemnate nu corespundeau realității).
Rezultă astfel, din materialul probatoriu administrat în cauză faptul că niciun martor nu a auzit discuția dintre polițist și inculpat, fără a se putea așadar stabili, fără putință de tăgadă, dincolo de orice îndoială, dacă agentul de poliție i-a solicitat într-adevăr inculpatului testarea și acesta din urmă a refuzat- Este evident că la data respectivă inculpatul s-a întâlnit cu lucrătorul de poliție, că între aceștia a existat o discuție, după care ambii au intrat în bar. Mai puțin evident este însă în ce a constat acea discuție dintre inculpat și lucrătorul de poliție, învinuirea reținută prin actul de sesizare a instanței nefiind susținută de nicio probă aflată la dosarul cauzei.
Nici faptul că inculpatul a condus autoturismul la acea dată, fiind sub influența băuturilor alcoolice ( aspect relatat de martori) nu este relevant în cauză, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, ci pentru infracțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice - infracțiune nedovedită în cauză.
Prin urmare, față de materialul probatoriu administrat în cauză, în sensul celor reținute anterior, instanța apreciază că există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, neputându-se stabili în mod cert dacă agentul de poliție i-a solicitat inculpatului testarea, iar acesta din urmă a refuzat acest lucru.
Prin decizia penală nr. 24/A/2008, Tribunalul Covasnaa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu -G considerând că soluția adoptată de prima instanță nu este corectă deoarece probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului, astfel că a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță în mod greșit a înlăturat tot probatoriul administrat în cursul urmării penale, dispunând în mod nejustificat achitarea inculpatului, doar în baza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești, deși din coroborarea tuturor probelor, rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârșit cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa.
Văzând contradicțiile dintre declarațiile martorilor audiați în cauză în faza de urmărire penală și declarațiile acestora date în fața instanței de fond, instanța de apel a pus în discuție și a dispus reaudierea martorilor, precum și confruntarea acestora.
Astfel, deși inculpatul s-a prelevat de dreptul prev. de art. 70 alin.2 Cod procedură penală și nu a dorit să dea declarație în fața instanței de apel; din declarația martorului și procesul verbal de confruntarea martorilor, precum și din raportul agentului de poliție, probe administrate în apel, rezultă că după identificarea inculpatului, acesta a fost invitat la postul de poliție, pentru a fi testat cu fiolă alcooltest, refuzând acest lucru, iar în timp ce se îndreptau spre cofetărie, agentul de poliție i-a solicitat să meargă la dispensar pentru a-i recolta probe biologice, însă inculpatul a refuzat categoric, apoi a intrat în cofetărie.
Acest aspect, rezultă parțial și din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală în care acesta recunoaște că, în timp ce circula cu autoturismul spre centul satului l-a văzut pe agentul de poliție în fața cofetăriei, motiv pentru care a oprit în parcare și după ce coborât din mașină a venit la el acest polițist și i-a solicitat documentele, apoi i-a mai supus ceva, dar el nu a înțeles, precum și faptul că polițistul i-a mai suspus că nu are voie să conducă beat mașina și că nu are fiolă la el.
Așa fiind, coroborând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, respectiv: procesul - verbal de constatare, declarațiile martorilor, și, raportul organului constatator și procesul verbal de confruntare, precum și declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală, instanța de apel conchide că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și în consecință urmează să fie tras la răspundere penală.
Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia, iar în cadrul rejudecării, achitarea sa întrucât nu a comis fapta ce i se impută și, prin urmare, menținerea hotărârii primei instanțe.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele prev. de art. 3856rap. la art. 3859Cod procedură penală, se constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Soluția adoptată de prima instanță în sensul achitării inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este corectă deoarece materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, în toate fazele procesului penal, nu dovedește cu certitudine și fără urmă de îndoială vinovăția inculpatului, existând un puternic dubiu care profită inculpatului, potrivit principiului "in dubio pro reo".
Singurul martor ocular, care cunoaște împrejurările în care s-ar fi comis infracțiunea, este, care a avut însă pe parcursul judecării cauzei o atitudine oscilantă și un comportament ce pune sub semnul întrebării sinceritatea și buna sa credință. Dacă la urmărirea penală a semnat o declarație scrisă și citită de lucrătorul de poliție (martorul nu știe să scrie), în fața instanței de fond, martorul arată că nu a fost de față la discuția dintre inculpat și polițist și nu știe dacă inculpatul a refuzat sau nu să se supună operațiunii de recoltare a probelor biologice. A precizat, totodată, că a spus același lucru și la poliție, iar când i s-a citit declarația nu apărea nimic despre faptul că ar fi fost prezent la discuție. La tribunal, martorul a avut o atitudine și mai nehotărâtă, confirmând lipsa de credibilitate a celor relatate. În momentul audierii sale de către instanța de apel, prima dată spune că nu știe dacă inculpatul a refuzat cererea polițistului, după care revine și arată că, de fapt, inculpatul a refuzat solicitarea lucrătorului de poliție de a se supune recoltării de probe biologice și că l-a auzit personal (transcrierea declarației martorului, filele 28-33 dosar curte de apel). Ulterior, cu ocazia confruntării cu ceilalți martori, la un alt termen, din transcrierea înregistrării ședinței (filele 15-17 dosar curte de apel), rezultă că, pe parcursul confruntării, martorul a continuat să susțină că nu a auzit dacă inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice (martorii confirmând că el se afla în fața barului, iar nu în stradă, unde inculpatul discuta cu polițistul) și că l-a văzut vorbind cu polițistul, însă nu a auzit nimic datorită distanței. Martorul nu a explicat sau motivat în nici un fel comportamentul său oscilant și schimbarea constantă a declarațiilor sale, trecerea de la o afirmație la alta total opusă.
In condițiile în care inculpatul a arătat constant, încă de la urmărirea penală, că nu a comis nicio infracțiune și că nu a refuzat să se supună recoltării de probe biologice deoarece lucrătorul de poliție nu i-a cerut-o, iar ceilalți martori nu confirmă această împrejurare, nefiind de față, rezultă că vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa prin rechizitoriu nu este dovedită, astfel că nu se poate dispune condamnarea sa, nefiind întrunite condițiile cerute de lege, conform art. 345 alin. 2 Cod procedură penală. Prezumția de nevinovăție consacrată de lege în favoarea sa nu a fost răsturnată prin probe certe de vinovăție astfel că soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală adoptată de prima instanță este legală și temeinică.
În mod corect s-a subliniat de prima instanță (motivare însușită și de instanța de recurs) că din materialul probatoriu administrat rezultă că niciun martor nu a auzit cu certitudine și fără urmă de îndoială discuția dintre polițist și inculpat, neputându-se stabili fără putință de tăgadă dacă agentul de poliție a cerut într-adevăr inculpatului să fie testat, iar acesta din urmă refuzat. Este evident că la data respectivă inculpatul s-a întâlnit cu lucrătorul de poliție, că între aceștia a existat o discuție, după care ambii au intrat în bar. Mai puțin evident este însă în ce a constat acea discuție dintre inculpat și lucrătorul de poliție, învinuirea reținută prin actul de sesizare a instanței nefiind susținută de nicio probă aflată la dosarul cauzei.
Nici faptul că inculpatul a condus autoturismul la acea dată, fiind sub influența băuturilor alcoolice (aspect confirmat de martori) nu este relevant în cauză, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, ci pentru infracțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice - infracțiune nedovedită în cauză.
Raportat la aspectele expuse anterior,Curtea de Apel va admite - în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală - recursul inculpatului, va casa decizia tribunalului și va menține sentința judecătoriei ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 24/2008 a Tribunalului Covasna pe care o casează și menține sentința penală nr. 161/2007 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
- -
red./19.03.2009
dact.G/25.03.2009
4 exemplare
jud apel/ /
jud fond/
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Constantin Epure, Alexandru Vasiliu
