Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 148/R/2009

Ședința publică din data de 10 martie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Delia Purice

JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Delia Purice, Monica Rodina președinte Secție Penală

:- -

GREFIER:- -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.18/A/02.02.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere în măsura în care instanța apreciază că procedura de citare nu este îndeplinită legal pentru acest termen, aceasta fiind doar afișată.

Reprezentantul Parchetului apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, inculpatul fiind citat de la domiciliul său de unde a fost citat de obicei, astfel că solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată, chiar dacă a fost afișată, acest lucru făcându-se la domiciliul inculpatului.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 pr.pen. cu raportare la art.18/1 penal, achitarea inculpatului întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. Astfel, solicită a se avea în vedere circumstanțele concrete ale faptei respectiv că inculpatul a condus autoturismul pe o distanță foarte mică iar intenția acestuia nu a fost de a conduce acel autoturism, înainte fiind condus de o altă persoană, precum și circumstanțele personale, respectiv că a avut o atitudine sinceră și este fără antecedente penale. Față de toate acestea, apreciază că poate fi aplicată o sancțiune cu caracter administrativ. Arată că la instanța de fond inculpatul nu a fost audiat iar după angajarea unui apărător ales, acesta a refuzat să dea declarație. Cu onorar din.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel. Este adevărat că inculpatul nu a fost audiat însă, solicită a se avea în vedere că în ședința din data de 27.10.2008, acesta a arătat că-și menține declarațiile date în faza de urmărire penală. Având în vedere modul de comitere a faptei și pericolul concret, apreciază că instanța a reținut corect că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată și a făcut o corectă individualizare a pedepsei.

CURTEA

Prin sentința penală nr.197 din 29.10.2088 pronunțată de Judecătoria Huedin, în baza art. 86 alin.1 OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit.a,c pen. a fost condamnat inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 28.09.1982 în C-N, jud.C, cetățean român, posesor CI seria - nr.-, cu. în com. M sat M nr.184, jud.C, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

In baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, În cuantum de 150 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

In data de 23.02.2008, în jurul orelor 23,00, inculpatul. s-a deplasat cu autoturismul său marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare - condus de numita -, care poseda permis de conducere, avându-i ca pasageri pe numiții -, -- - și, din comuna Mare, jud.C, până în comuna Izvoru-, jud.C, unde au oprit la un bar situat pe un drum lateral față de. După o perioadă de ședere în acest bar, în jurul orelor 02,30, inculpatul și prietenii săi s-au decis să se întoarcă la domiciliile lor din com. - După ce au părăsit barul, aceștia s-au urcat în autoturismul sus menționat, la volan urcându-se inculpatul, care, deși nu poseda permis de conducere, l-a condus pe drumul public din com. Izvorul- spre intersecția cu DN 1 E 60, însă după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 300 metri, a fost oprit de un echipaj de poliție în centrul localității, în apropierea imobilului cu nr.68.

Cu ocazia controlului, inculpatul le-a relatat lucrătorilor de poliție că nu posedă permis, fapt confirmat ulterior prin comunicare Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor jud. C, prin adresa -/06.03.2008. În cursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut fapta comisă, precizând că a dorit să ajungă până în apropierea DN 1 E 60, de unde autoturismul urma să fie condus până în com. -M de către numita -, aspect pe care aceasta și ceilalți pasageri l-au confirmat în declarațiile lor.

În fața instanței au fost audiați martorii - și", care au confirmat starea de fapt, astfel cum a fost aceasta reținută în rechizitoriu, în sensul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, respectiv pe un drum lateral din localitatea Izvoru, ce face legătura cu DN 1 E 60, fără a poseda permis de conducere. De altfel, prin adresa nr. -/06.03.2008 emisă de către Serviciului Public Comunitar, Regim Permise- de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor jud. C (4 ), a rezultat că inculpatul nu posedă permis de conducere, fapt recunoscut de acesta pe parcursul procesului penal.

S-a susținut de către martori că intenția inculpatului a fost numai aceea de a deplasa autoturismul câteva sute de metri astfel încât martora să poată ulterior conduce fără pericolul de a lovi autoturismele parcate pe marginea drumului însă, indiferent de scopul în care inculpatul a urcat la volanul și intenția ulterioară pe care ar fi avut-o acesta - nematerializată, întrucât a fost oprit de echipajul de poliție - probele administrate au arătat indubitabil faptul că inculpatul a condus - fie și câteva sute de metri - un auto turism de drumurile publice, fără a poseda permis.

În drept, fapta inculpatului -, care în noaptea de 23/24.02.2008, în jurul orelor 23,00, fără a poseda permis de conducere, a condus autoturismul propriu marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare CJ- pe un drumul public din raza com. Izvorul-, jud.C, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.86, alin.1 din OUG 195/2002, atât sub raportul laturii obiective, cât și sub raportul laturii subiective, între fapta inculpatului și rezultatul periculos produs, existând legătură de cauzalitate.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art.52 pen. precum și circumstanțele reale ale comiterii faptei și personale ale inculpatului.

Inculpatul are 26 de ani, nu este căsătorit și este de profesie tinichigiu auto la SC SRL, nu are antecedente penale, iar în societate are o comportare bună.

Inculpatul a parcurs o distanță scurtă, pe un drum public cu o circulație redusă, după cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței. Ambii martori au arătat în fața instanței că intenția a fost numai aceea de a conduce mașina în afara porțiunii de drum în care se aflau parcate alte mașini, pentru ca martora, lipsită de experiență, să nu lovească mașina pe care o conducea sau celelalte mașini parcate.

Din actul de sesizare al instanței a rezultat că acesta mai este cercetat în dosarul nr.12507/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, dosar în care i-a fost prezentat materialului de urmărire penală, urmând a fi trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.86, alin.l și art.87 alin.l din OUG 195/02, însă, raportat la prezumția de nevinovăție, acest aspect nu are nicio relevantă în cauză, atâta vreme cât nu există o condamnare definitivă.

Atât în cursul urmăririi penale, la prezentarea materialului de urmărire penală, precum și în fața instanței, inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând fapta comisă, astfel încât în favoarea sa au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c pen.

Față de considerentele expuse, în baza art.86 alin.l OUG 195/23002, cu aplic. art.74 lit.a, c pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Față de aceleași considerente, apreciind că scopul general al pedepsei poate fi atins fără executarea pedepsei de către inculpat în regim penitenciar, în baza art.8l pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.19l alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 150 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul solicitând admiterea sa, desființarea sentinței penale atacate și în urma rejudecări cauzei, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 18/1 pen.Cod Penal, deoarece faptei comise îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, câtă vreme inculpatul a circulat pe o distanță relativ scurtă, pe un drum județean, având cunoștințe solide de conducere a unui autovehicul, deși nu poseda permis de conducere.

Prin decizia penală nr.18/A din 2 februarie 2009, Tribunalul Cluja respins ca nefondat apelul inculpatului. S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, inculpatul fiind obligat la plata în favoarea statului a sumei de 240 lei.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, tribunalul a reținut că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și întemeiată pe aprecierea obiectivă a probelor de la dosar, reținând în mod corect că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.86 al. 1 din OUG 195/2002.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut corect, că în noaptea de 23/24.02.2008, în jurul orelor 23,00, fără a poseda permis de conducere, inculpatul a condus autoturismul propriu, marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare -, pe un drumul public de pe raza com. Izvorul-, jud.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că, la data amintită, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul respectiv o distanță de circa 200-300, pe un drum public de pe raza com. Izvorul-, jud.C, fiind depistat în trafic de către organele de poliție, starea de fapt reținută mai sus fiind confirmată de ansamblul probelor de la dosar, respectiv declarații de martori și adrese ale IPJ C-SPR.

Plecând de la această stare de fapt, s-a solicitat instanței de apel pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului, în baza art. 10 lit b/l pen.Cod Penal pentru aceea că faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, față de împrejurarea că distanța parcursă a fost redusă, s-a circulat pe timp de noapte și pe un drum iar inculpatul a fost sincer în declarații și nu are antecedente penale.

Instanța nu a fost de acord cu teza conform căreia faptei comise îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform art. 18/1 pen. câtă vreme prezenta infracțiune este una de pericol, nefiind întrunite cerințele acestui text de lege, împrejurarea că s-a circulat la o oră târzie, pe un drum sau că distanța parcursă a fost una redusă, nefiind în măsură să atragă o soluție contrară iar circumstanțele referitoare la persoana inculpatului, care a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și este la prima confruntare cu legea penală au fost reținute de instanța fondului ca circumstanțe atenuante. Totodată, nu se poate pierde din vedere împrejurarea că inculpatul mai este cercetat într-un alt dosar pentru o infracțiune similară, comisă la data de 13.02.2008.

Pe de altă parte, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului, a realizat o corectă individualizare judiciară a pedepsei, ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.pen. și în mod just, a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în condițiile în care acesta până la acest moment, nu posedă antecedente penale și a fost sincer în declarațiile sale, realizarea scopului educativ și sancționator al pedepsei fiind posibilă chiar fără executarea sa în regim de detenție.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că sentința judecătoriei este legală și temeinică, context în care în baza art. 379 pct.I lit. b pen.Cod Penal a respins apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică,iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 pr.pen.cu raportare la art.18/1 penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. Astfel, solicită a se avea în vedere circumstanțele concrete ale faptei respectiv că a condus autoturismul pe o distanță foarte mică iar intenția lui nu a fost de a conduce acel autoturism,fiind rugat de ceilalți pasageri să conducă acel autoturism, înainte fiind condus de o altă persoană, precum și circumstanțele personale, respectiv că a avut o atitudine sinceră și este fără antecedente penale. Față de toate acestea, apreciază că poate fi aplicată o sancțiune cu caracter administrativ.

Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, instanțele au reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului,din care a rezultat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 al.1 din OUG 195/2002, constând în aceea că în noaptea de 23/24 febr.2008, în jurul orelor 23,00 condus autoturismul propriu cu nr.- pe un drum public, deși nu posedă permis de conducere.

Nu se poate susține că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni câtă vreme infracțiunile prevăzute de OUG. nr.195/2002 fac parte din categoria infracțiunilor de pericol ce ocrotesc relațiile sociale care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice, dar în condiții de securitate pentru traficul rutier și pietonal. Astfel de fapte pot avea consecințe imprevizibile, de cele mai multe ori soldate cu vătămări ale unor persoane sau bunuri. Nu rezultă din textul de lege ce distanță de drum ar trebui să se parcurgă pentru existența infracțiunii,ci simplul fapt de a conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze. În aceste condiții este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa întrucât a condus pe o distanță scurtă de drum și că anterior autoturismul a fost condus de o altă persoană. În acest context nu trebuie ignorat faptul că a condus autoturismul pe o distanță scurtă, întrucât a fost depistat de organele de poliție,aspect care evident nu este în favoarea inculpatului.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat,obligându-l totodată în baza art.192 al.2 pr.pen. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, ce includ și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în M nr.184 jud.C împotriva deciziei penale nr. 18/A din 2 februarie 2009 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.IM

Dact./3ex.

30.03.2009

Președinte:Iuliana Moldovan
Judecători:Iuliana Moldovan, Delia Purice, Monica Rodina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Cluj