Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.178/R/2008

Ședința publică din 12 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Ana Covrig

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva deciziei penale nr.275/A/31.10.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și rejudecând cauza, menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Din probațiunea administrată în cauză rezultă că inculpatul a comis accidentul în jurul orei 20.00. Expertiza efectuată la IML C care a stabilit o alcoolemie apropiată de valoare de 1,70 gr.%o la ora 19,30 și de 1,40 gr%o la ora 21,15. Calculul retroactiv al alcoolemiei efectuat de IML Minovici a stabilit o alcoolemie cuprinsă între 0,75-1,70 gr% S-a arătat că în ipoteza terminării consumului de alcool la orele 19,10-19,20, alcoolemia maximă în valoare de 1,45 gr/o a fost atinsă la orele 20.50, deci în mod cert la ora producerii accidentului, respectiv la ora 20, aceasta era peste limita legală. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Se invocă în susținerea recursului, probațiunea administrată în faza de cercetare judecătorească, cât și la urmărire penală, a raportului de expertiză medico-legală retroactivă a IML Conform Ordinului 1/2000 dacă există contradicții între rapoartele de expertiză medico-legală, acestea sunt supuse Comisiei Superioare de avizare a actelor medico-legale, care trebuie să avizeze unul din aceste rapoarte, concluziile fiind obligatorii. Din punct de vedere științific, raportul de expertiză medico-legală a IML C nu prezintă relevanță și nu poate fi considerată probă în susținerea unei hotărâri judecătorești. Trebuie avut în vedere raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML Minovici care este avizat de Comisia Superioară. Acest raport stabilește că alcoolemia posibilă pe care o putea prezenta la orele 19,30-19,40 inculpatul era cuprinsă între 0,75-1,70 gr% Nu se stabilește, însă alcoolemia exactă. Inculpatul a recunoscut în materialitatea lor faptele. În ce privește ora producerii accidentului, s-a reținut de către prima instanță că aceasta ar fi la 19,30, la fel reținând și instanțele de apel și recurs, însă în rejudecare, prima instanță a reținut, fără nicio probă ora producerii accidentului ca fiind ora 20,00. Accidentul s-a produs la orele 19,30-19,40, iar în acest interval alcoolemia era cuprinsă între 0,75 și 1,70 gr% Nici experții și nici instanțele de judecată nu au putut să stabilească cu certitudine care era alcoolemia la acea oră. Ca urmare, existența acestui dubiu trebuie să profite inculpatului. Alcoolemia putea să fie de 0,75 gr%o și atunci era sub limita legală. Tribunalul Maramureșa dat eficiență acestui principiu in dubio pro reo și a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit.b pr.pen. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea deciziei atacate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă că a fost implicat în accident, recunoaște consumul de alcool, dar nu a depășit limita legală. Ca atare, solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat.

CURTEA

Prin sentința penală nr.554 din 10 aprilie 2007 Judecătoria Baia Marea dispus condamnarea inculpatului la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată (art.79 alin.1 din vechea reglementare), cu aplicarea art.74 lit.a,c Cod penal raportat la art. 76 lit.d Cod penal.

În temeiul art.81 pen. -a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În temeiul art. 71 alin. 1. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.191 alin.1 proc.pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanță, rejudecând cauza, a reținut că la data de 15.04.2004, inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul și în localitatea S, unde urma să participe la o înmormântare.

Din declarația martorului a rezultat că slujba de înmormântare și s-au terminat în jurul orelor 17,00 oră la care inculpatul a consumat alcool, respectiv o cantitate de 200 mI de vin.

În jurul orelor 17,30 inculpatul și martorii și au plecat cu același autoturism condus de martor, în localitatea de, la domiciliul martorului, unde inculpatul a mai consumat 200- 250 mI de vin și alimente, fără însă a se putea stabili cantitatea și consistența acestui aport alimentar.

Aceștia au plecat de la locuința martorului, cu același autoturism, în jurul orelor 192, iar la ieșirea din localitatea, întrucât inculpatul a avut o ceartă cu martorul, l-a dat din mașină pe acesta din urmă și pe și și-a continuat deplasarea spre B Autoturismul, în care se mai afla martorul Gaf ost condus de inculpat pe DJ 108/ A M, iar după aproximativ 1 km, acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe câmp.

Martorul a precizat că după ce a coborât din autoturism, împreună cu au luat o mașină de ocazie și au ajuns la locul accidentului în jurul orelor 1930- 1940.

Organele de poliție au sosit la locul producerii accidentului în jurul orelor 21 și întrucât au constat că nu erau competente din punct de vedere teritorial au anunțat telefonic organele de poliție din localitatea, jud.M.

În raport de aceste aspecte și având în vedere și ora la care inculpatul declară că a părăsit locuința martorului, din de, respectiv 1920, iar pe drum, inculpatul s-a certat cu martorul și chiar l-a dat pe acesta din mașină, instanța de fond a reținut că accidentul de circulatie s-a produs cel mai probabil in jurul orei 2000.

În urma recoltării de probe biologice, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.171 /15.04.2004 inculpatul a avut o imbibație alcoolică in sânge de 1,25 gr. %0 la ora 2215 și respectiv, de 1,15 gr.%o la ora 2255(8 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală de calculul retroactiv al alcoolemiei nr.5481/IX/d/169 din data de 10.09.2004 efectuată de IML C N, alcoolemia teoretică a inculpatului avea la ora 1930o valoare apropiată de 1,70 gr.%o, iar la ora 2115, o valoare apropiată de 1,40 gr.%o (25 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.487/i din data de 06.04.2005 intocmit de INML " Minovici" B, in intervalul orar 1930-1940, inculpatul ar fi putut avea, teoretic, o alcoolemie cuprinsă intre-0,75 - 0,90 gr. %o, in funcție de plenitudinea reală a stomacului, de momentul real al inceperii ultimului consum de băutură, de secvența ingestiei de vin și de ritmul individual de absorbție al alcoolului in organism (28 din dosarul nr.8690/2004 al Judecătoriei Baia Mare ).

Ulterior, Comisia Superioară de Medicină Legală a comunicat instanței avizul nr.E- din data de 28.02.2007, prin care a aprobat raportul de expertiză medico-legală nr.487/i din data de 06.04.2005 al IML B, iar in funcție de parametrii reali ai consumului de alcool, inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie cuprinsă teoretic intre 0,75 gr.%o și 1,70 gr.%o la ora 19,30 (53 din dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare ).

Dat fiind gradul M de relativitate a aspectelor comunicate de Comisia Superioară de Medicină Legală, instanța a procedat la examinarea comparată a celor două rapoarte de expertiză medico-legală efectuate în cauză, ale căror concluzii au fost coroborate cu avizul -menționat.

Având in vedere caracterul teoretic al concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legaIă, precum și faptul că la intocmirea acestora s-a plecat de la unele date relative, instanta a retinut următoarele:

Din probele administrate in cauză a rezultat că inculpatul a consumat aproximativ 500 ml vin, insoțit de aport alimentar, iar terminarea consumului de băutură alcoolică a avut loc in jurul orei 1920.

Accidentul de circulație provocat de inculpat a avut loc in jurul orei 20, ținând cont că acesta a plecat din localitatea de la ora 1930și a avut un incident pe drum, iar accidentul s-a produs la ieșirea din localitatea.

În raport de concluziile actelor medico-legale efectuate in cauză, instanța reține că alcoolemia maximă a fost atinsă la aproximativ 1 ore de la terminarea consumului de băutură (1920), respectiv la ora 2050.

Având in vedere că prin avizul Comisiei Superioare Medico-Legale s-a apreciat că la ora 2050valoarea maximă a alcoolemiei ar fi fost de 1,45 gr. %0, iar la ora 1930, alcoolul s-ar fi aflat în faza de absorbție și ar fi avut o valoare cuprinsă între 0,75 gr. %0- 0,90 gr. %0 și ținând cont că accidentul de circulație s-a produs în jurul orei 2000, instanța a constatat că la acest ultim moment, alcoolemia inculpatului avea în mod cert o valoare mai M de 0,80 gr%

În consecință, în raport de starea de fapt expusă și de considerentele menționate anterior, prima instanță a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată (art. 79 alin. 1 din vechea reglementare).

A reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a,c Cod penal, având în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare relativ sinceră pe parcursul procesului.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, l-a condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor pedepsei, prevăzută de art.52 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, apel prin care a solicitat desființarea în întregime a sentinței pronunțate și judecând cauza să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În motivarea apelului, inculpatul arată că nu a contestat starea de fapt descrisă în sensul că a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice după care a condus autoturismul, însă nivelul alcoolemiei la momentul producerii accidentului nu a depășit limita legală așa cum de altfel rezultă și din expertizele medico-legaIă.

Prin dec izia penală nr. 275/A/31.10.2007 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 378.proc.pen. s-a admis apăelul declarat de către inculpate, iar sentința penală nr. 554/10.04.2007 a Judecătoriei Baia Mares -a desființat în totalitate.

Judecând cauza, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. rap. la art. 10 lit. b proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol de către o persoană acând în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002.

Potrivit art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținu că prin sentința penală nr.776/21.04.2005 a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul nr.8690/2004, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, în faza de cercetare judecătorească fiind efectuată o nouă expertiză medico-legaIă.

Sentința a fost mentinută prin decizia penală nr.212/A/28.06.2005 a Tribunalului Maramureș.

În urma declarării recursului de către inculpat, prin decizia penală nr.683/R/23.11.2005 a Curții de Apel Cluja fost casată atât decizia penală nr.212/A/28.06.2005 a Tribunalului Maramureș, cât și sentința penală nr. 776/21.04.2005 a Judecătoriei Baia Mare și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare acestei din urmă instanțe, indicându-se instanței de fond să solicite avizul Comisiei Superioare Medico-Legale de pe lângă INML " Minovici" B cu privire la actele medico-Iegale efectuate.

Rejudecând cauza instanța a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea în sensul că la data de 15 aprilie 2004 inculpatul însoțit de martorii și a participat la înmormântarea unui coleg în localitatea S, deplasare pe care a făcut-o cu auto turismul proprietate personală.

La terminarea slujbei de înmormântare cei trei au participat la unde inculpatul a consumat aproximativ 200 ml vin și a mâncat.

În jurul orelor 17,30 inculpatul și martorii cu autoturismul condus de unul din martori până în de unde s-au oprit la, un coleg de serviciu. Aici inculpatul a mâncat dar a mai consumat și aproximativ 200 ml vin.

În jurul orelor 19-19,20 cei trei au plecat spre casă cu autoturismul condus tot de.

La ieșirea din loc. inculpatul s-a certat cu martorul drept pentru care i-a dat pe cei doi din mașină după care s-a urcat el la volan. A condus aproximativ 1 km deoarece a pierdut controlul mașinii răsturnându-se pe câmp.

Conform declarațiilor martorilor și în special a martorului care a afirmat că ei au ajuns la locul accidentului în jurul orelor 19,30 - 19,40 și asta abia după ce au găsit o mașină de ocazie, rezultă că accidentul s-a produs înainte de 19,40, nu cum greșit a reținut instanța de fond ora 20,00. De altfel, în primul ciclu procesual s-a stabilit de către instanța de fond și cele de control judiciar ca oră a producerii accidentului - 19,30, oră de altfel însușită și de parchet și necontestată de nici una din părți și luată drept reper și la analiza teoretică a nivelului alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică (fila 8 dosar ) inculpatul la ora 22,15 (aproximativ la 3 ore de la producerea accidentului) avea o alcoolemie de 1,25 g%o iar la ora 22,55 de 1,15 g%

La calculul retroactiv al alcoolemiei IML C-N a concluzionat că alcoolemia teoretică a inculpatului era de o valoare apropiată de 1,70 g%o la ora 19,30 ( ora producerii accidentului) și de 1,40 g%o la ora 21,15.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de INML " Minovici" în intervalul orar 19.30 - 19,40 inculpatul ar fi putut avea teoretic o alcoolemie cuprinsă între 0,75 - 0,90 %0 în funcție de plenitudinea reală a stomacului, de momentul începerii consumului și de ritmul individual al absorbției alcoolului în organism.

Comisia Superioară de Medicină Legală a aprobat doar raportul de expertiză medico-legală efectuat de NM. " Minovici" stabilind că inculpatul în funcție și de parametrii reali ai consumului, ar fi putut avea o alcoolemie cuprinsă între 0,75 g%o și 1,70 g%o, la ora 19,30.

Având în vedere că aceste limite nu permit în mod cert stabilirea împrejurării dacă fapta inculpatului se circumscrie ilicitului penal, sau nu, instanța de fond trebuia să dea eficiență principiului" in dubio pro reo" cu atât mai mult cu cât consumul real este greu de stabilit pe baza altor probe iar rezultatul calculului retroactiv are un grad M de relativitate și depinde de foarte multe criterii obiective care în prezent nu mai pot fi.

De altfel în prezenta cauză încă din faza de urmărire toate elementele necesare unei juste soluționări au stat sub semnul incertitudinii, incertitudini care nu s-au lămurit nici prin vastul probator administrat și nici prin concluziile expertizelor medico-legale care au procedat doar la un calcul retroactiv al alcoolemiei.

În concluzie, apreciind ca fiind imposibilă stabilirea cu certitudine a gradului de îmbibație alcoolică din sânge pe care inculpatul a avut-o la ora producerii accidentului și reținând ca fiind rezonabilă presupunerea că alcoolemia acestuia se situa sub limita legală, în aplicarea principiului" in dubio pro reo ", tribunalul a desfiițat hotărârea instanței de fond și pe cale de consecință l-a achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b pr.pen. pentru săvârșirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 135/2002.

În baza art. 192 al.3 proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, criticând decizia atacată ca fiind nelegală și a solicitat casarea soluției atacate și pronunțarea unei decizii prin care să se mențină sentința instanței de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că, efectându-se calculul retroactiv al alcoolemiei de către IML Minovici, calcul care a fost avizat de către Comisia Superioară de Medicină legală, s-a stabilit o alcoolemie cuprinsă între 0,75-1,70 gr%o, precizându-se că în ipoteza terminării consumului de alcool la orele 19,10-19,20, alcoolemia maximă în valoare de 1,45 gr%o ar fi fost atinsă la aorele 20,50, deci în mod cert la orele 20,00 aceasta se situa peste limita legală.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

În data de 15.04.2004 inculpatul, împreună cu martorul și numiții și G, s-a deplasat în localitatea S unde cu toții au participat la funeraliile unui fost coleg de serviciu.

Potrivit depozițiilor martorilui ( 13 dos., 12 dos. 8690/2004), ceremonia funerară a durat până în jurul orelor 16,oo după care, potrivit obiceiului locului, s-a servit o masă pentru pomenirea memoriei defunctului.

Atât martorul, cât și inculpatul confirmă că acesta din urmă a consumat alimente și un pahar de vin și că, în jurul orelor 17,30 plecat împreună cu martorul și numitul spre localitatea l de, la locuința martorului, autoturismul fiind condus de martorul.

Rezultă din declarația inculpatului și a martorilor și ( 12 dos., 21 dos. 8690/2004) că inculpatul a consumat și aici băuturi alcoolice, după care a plecat în jurul orelor 19,00-19,20, la volanul mașinii aflându- se tot martorul.

Pe traseu, la ieșirea din localitatea, inculpatul și numitul au început să se certe astfel că acesta din urmă a solicitat oprirea autoturismului pentru a coborî. Împreună cu numitul a coborât din mașină și martorul astfel că inculpatul s-a suit la volanul autoturismului și a plecat spre localitatea de destinație.

După acest moment a condus mașina circa 1 km unde, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.

Din declarația martorului ( 13 dos. p, 12 dos. 8690/2004 a Judecătoriei baia Mare ) rezultă că distanța dintre localitățile de de și a fost parcusrsă îmn circa 10 minute, că, după ce a coborât din mașină, a stat împreună cu și că după circa 30 de minute, respectiv în jurul orelor 20,00, au fost luați de către un taximetru și, după ce au parcurs circa 1 km, au văzut mașina inculpatului răsturnată pe un camp. A mai precizat martorul că inculpatul a refuzat să discute cu cei doi astfel că aceștia și-au continuat călătoria spre B

Din declarația martorului ( 21 dos. 8690/2004 a Judecătoriei Baia Mare ) rezultă că din localitatea de și până în localiatea este o distanță de circa 10- 12 km, confirmând astfel depoziția martorului potrivit căreia până în localitatea a condus circa 10 minute.

Coroborând această din urmă declarație cu declarația martorului potrivit căreia a plecat de la locuința martorului în jurul orelor 19,00-19,20, că a condus autoturismul circa 10 minute până la coborâre, că a ajuns la locul accidentului în jurul orelor 20,00 după parcurgerea unei distanțe de 1 km și după ce a stat circa 30 de minute în așteptarea unui mijloc de transport, concluzia care se desprinde este aceea că inculpatul a condus autoturismul pe o distanță de un km începând cu ora 19,10-19,30 și că momentul producerii accidentului se sitează cel mai târziu în jurul orei 19,40 astfel cum a indicat inculpatul ( 6 dos. 8690/2004 a Judecătoriei Baia Mare ) și cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 487/i/6.04.2005 a IML " Minovici " B ( 28 dos. 8690/2004 a Judecătoriei Baia Mare ), în intervalul orar 19,30-19,40 inculpatul ar fi putut avea, teoretic, o alcoolemie cuprinsă între 0,75-0,90 gr.%o în funcție de plenitudinea reală a stomacului, de momentul real al începerii ultimului consum de băutură, de secvența ingestiei de vin și de ritmul individual de absorbție al alcoolului în organism.

Acest raport a fost avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală prin avizul nr. E- din data de 28.02.2007 arătându-se că în funcție de parametric realiu ai consumului de alcool, inculpatul ar fi putut avea la ora 19,30 o alcoolemie cuprinsă teoretic între 0,75gr%o și 1,70 gr.%o ( 53 dos. 8690/2004 a Judecătoriei Baia Mare ).

Așa fiind, neputându-se stabili în mod indubitabil că la momentul conducerii pe drumurile publice a autoturismului inculpatul avea o alcoolemie care depășea limita legală, instanța de apel în mod corect a dat eficiență principiului " in dubio pro reo" astfel că soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. rap. la art. 10 lit. b proc.pen. este temeinică și legală.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, iar decizia atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat vor fi suportate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva deciziei penale nr.275/A din 31 octombrie 2007 Tribunalului Maramureș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red./LH/CA

3 ex./ 28.03.2008.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Luminița Hanzer
Judecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Cluj