Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 196/ Dosar nr-

Ședința publică de la 25 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Epure

JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 3: Laura Popa

Grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 8/A din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat T, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat -.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile declară că nu alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că s-a declarat recurs împotriva deciziei penale 8/A din data de 13 ianuarie 2009 Tribunalului Brașov, motivul declarării recursului fiind netemeinicia soluției pronunțate în cauză, cu referire strictă la cuantumul pedepsei.

Precizează că s-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării acesteia, apreciind că cuantumul pedepsei este scăzut în raport gradul de pericol social a faptei săvârșite, infracțiunea săvârșită de inculpat fiind prin excelență una de pericol.

Consideră că, instanțele puteau să aplice inculpatului o pedeapsă în cuantum mai ridicat înlăturând circumstanțele atenuante care nu se justifică în această cauză.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și majorarea cuantumului pedepsei aplicate, menținând modalitatea de executare.

Avocat -, apărătorul din oficiu al intimatului inculpat T solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.

Apreciază că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect starea de fapt.

Pedeapsa aplicată inculpatului de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal, apreciază a fost corect individualizată ținându-se cont atât de pericolul social al faptei săvârșite, de împrejurările concrete în care s-a comis fapta precum și de persoana inculpatului, respectiv fără antecedente penale, și-a recunoscut și a regretat fapta.

Față de ceste considerente solicită respingerea recursului și menținerea deciziei penale pronunțată de Tribunalul Brașov.

Intimatul inculpat T, având ultimul cuvânt, recunoaște săvârșirea faptei.

Curtea

1. Constata ca prin sentința penala nr. 1342/9.10.2008 Judecătoria Brașov a dispus în baza art. 79 alin 1 din OUG nr. 195/2002 ( art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în actuala reglementare ), cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a si si art. 76 lit. Cod penal, condamnarea inculpatului T la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge; în baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate mai sus pe o durata de 2 ani si 8 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si b pe durata executării pedepsei iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate; a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare; în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul sa plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

2. Pentru a pronunța aceasta hotărâre prima instanța a reținut următoarea stare de fapt:

In data de 15.09.2005 inculpatul T după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel Astra cu număr de înmatriculare - și în timp ce se deplasa pe str. - din B spre Feldioara a fost surprins de către aparatul, fiind oprit de către organele de politie. Organele de politie l-au legitimat si i-au solicitat actele la control după care au efectuat testul cu aparatul etilotest. Văzând ca în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie peste limita legala, respectiv 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul fost condus la Spitalul Județean B unde i-au fost recoltate doua probe de sânge.

Din buletinele de analiza toxicologica alcoolemie nr. 2078 si 2079/14.10.2005 emise de Serviciul de Medicina Legala G -judetul C rezulta ca inculpatul avea în sânge la ora 1350o alcoolemie de 1,10 g%, iar la ora 1450o alcoolemie de 0,95 gr.%.

Din expertiza medico-legala nr. 73/I din data de 27.01.2006 întocmită de Institutul Național de Medicină Legală Minovici Bar ezultat că la ora 1240învinuitul putea avea o alcoolemie de cca. 1,25 gr.% concentratie ce provine dintr-un consum de bauturi nedeclarat sau necunoscut.

3. Împotriva sentinței a formulat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul neaplicării art. 13 Cod penal raportat la art. 71 alin. 2 Cod penal privind pedeapsa accesorie raportat la data săvârșirii faptei și sub aspectul individualizării judiciare.

Prin decizia penală nr. 8/A/2009 Tribunalul Brașova admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr. 1342/9.10.2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a desființat-o numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal și a nereținerii art. 13 Cod penal și rejudecând în aceste limite, a reținut aplicarea dispozițiilor art. 13 Cod penal privind neaplicarea pedepsei accesorii și suspendarea pedepsei accesorii.

4. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova declarat recurs împotriva acestei decizii și invocând prevederile art. 3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală, solicitând înlăturarea aplicării prevederilor art. 74 și 76 Cod penal și majorarea cuantumului pedepsei.

5. Recursul este fondat.

Starea de fapt a fost corect reținută de ambele instanțe, iar încadrarea juridică este cea legală.

Din probele administrate rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o alcoolemie de 1,25%

Individualizarea judiciară a pedepsei nu răspunde însă exigențelor art. 72 Cod penal.

În primul rând este de observat că elementele care s-a reținut că îl caracterizează pe inculpat nu au consistența unor circumstanțe atenuante judiciare, mai ales că prima instanță a reținut poziția nesinceră a inculpatului, care a încercat inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la consumul real de băuturi alcoolice.

Lipsa antecedentelor sau o comportare anterioară corectă constituie date care caracterizează orice persoană cu un comportamente corect așa încât astfel de elemente pot justifica aplicarea unei pedepse în cuantum scăzut, dar nu și reținerea de circumstanțe atenuante.

Pe de altă parte în procesul de individualizare a pedepsei trebuie puse în aceeași balanță și condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta și care îi conferă un anume grad de pericol social concret.

6. Așa fiind, în temeiul art. 38515cpt.2 lit. Cod procedură penală recursul urmează să fie admis, decizia instanței de apel urmând a fi casată, iar sentința primei instanțe desființată dar numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.

Rejudecând în aceste limite, se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 alin.1 lit. a și c și art. 76 lit.d Cod penal, iar pedeapsa va fi majorată de la 8 luni la 1 an închisoare.

Se vor menține dispozițiile privitoare la aplicarea art. 81 Cod penal, fiind îndeplinite condițiile cerute de lege și se va fixa un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenția supra prevederilor art. 83 Cod penal.

Se vor aplica disp. art. 13 Cod penal cu privire la pedeapsa accesorie, a cărei aplicare o înlătură.

7. Potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală heltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu, de 200 lei, care se va suporta din fondurile

pentru aceste motive

în numele legii

E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva dec. pen. nr. 8/A/2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o casează și pe cale de consecință desființează și sent. pen. nr. 1342/9.10.2008, pron. de Judecătoria Brașov, dar numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.

Rejudecând în aceste limite, înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 alin.1 lit. a și c și art. 76 lit.d Cod penal și majorează pedeapsa de la 8 luni la 1 an închisoare.

Menține dispozițiile privitoare la aplicarea art. 81 Cod penal. și fixează un termen de încercare de 3 ani, atrăgând atenția supra prevederilor art. 83 Cod penal.

Aplică disp. art. 13 Cod penal cu privire la pedeapsa accesorie, a cărei aplicare o înlătură.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu, de 200 lei, care se suportă din fondurile

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

red. /15.04.2009

dact. /17.04.2009/2 ex

jud. fond-

jud. apel-,

Președinte:Constantin Epure
Judecători:Constantin Epure, Alexandru Vasiliu, Laura Popa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Brasov