Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG. nr. 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier C
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în mun. D,-, -.18, jud. B, împotriva deciziei penale nr.19A din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat inculpatul recurent, asistat de avocați aleși și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, inculpatul recurent a arătat că dorește să dea o nouă declarație în această fază procesuală.
Instanța a procedat la audierea inculpatului recurent, susținerile sale fiind consemnate în proces verbal, separat atașat la dosarul cauzei, după care, nefiind chestiuni prealabile, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpat, arată că din punctul de vedere al acestuia hotărârile sunt criticabile întrucât s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei soluții de condamnare nelegală. Așa cum se poate remarca dintr-o analiză obiectivă a întreg materialului probator, coroborat cu declarația dată de inculpat la acest termen, consideră că soluția de condamnare își are sorgintea, pe de o parte, în modul total defectuos în care inculpatul și-a condus apărarea, și pe de altă parte faptul că ambele instanțe nu au dovedit un rol activ eficient în sensul aflării adevărului, asta datorându-se și unei oarecare inerții. Deși inculpatul practic nu se făcea vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, totuși, în faza de urmărire penală, în loc să-și concretizeze toate demersurile pentru a dovedi că probele care îl incriminau nu erau valabile în cazul său, nu a făcut altceva decât să solicite o contraprobă în sensul că alcoolemia cu care a fost depistat era alta decât cea care reieșea la testarea cu aparatul etilotest. Pe de altă parte, prima instanță, atunci când a audiat martorii asistenți și, nu a făcut altceva decât să îi întrebe dacă își mențin declarațiile, asta în condițiile în care între declarațiile pe care aceștia le-au dat în faza urmăririi penale și cele din faza cercetării judecătorești existau o serie de contradicții, și anume, dacă în faza urmăririi penale aceștia au declarat că nu au fost de față când inculpatul a fost surprins de către acel echipaj de poliție, ci pur și simplu au fost solicitați de polițiști pentru a se verifica dacă inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. În fața instanței de judecată aceștia și-au completat declarațiile, aducând în discuție o serie întreagă de situații pe care nu le-au relatat în faza inițială, și anume că au fost prezenți când inculpatul a fost oprit de către organele de poliție. Singurul aspect pe care l-a recunoscut inculpatul a fost faptul că la momentul în care echipajul l-a oprit acesta se găsea sub influența alcoolului, important fiind faptul dacă inculpatul a fost surprins conducând un autovehicul pe drumul public, mașină care, din punct de vedere mecanic era aptă să facă asemenea mișcare. Din declarația martorului coroborată cu declarația dată de inculpat la termenul de astăzi rezultă în mod indubitabil că mașina avea un mare defect și anume că bateria era descărcată, nefiind practic aptă să fie condusă pe un drum public.
Simplul aspect că inculpatul a împins mașina pentru a nu prejudicia persoana al cărei loc de parcare a fost ocupat, nu îmbracă forma infracțiunii reținută în sarcina acestuia. Concluzionând a solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a și d Cod procedură penală.
Avocat, pentru inculpat, a arătat că, urmările acestui probatoriu greși orientat este faptul că împotriva inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, carențele conținute de hotărârea instanței de fond și apel constând în aspectul că martorii care au fost propuși de către parchet sunt martori asistenți care au asistat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, în condițiile în care aceștia atât la cercetarea penală cât și în fața procurorului, atunci când au fost audiați, au precizat clar că nu au văzut pe inculpat conducând, iar la momentul când au fost audiați de instanță și-au schimbat în totalitate declarațiile, afirmând faptul că la momentul săvârșirii infracțiunii acesta se afla la volan. Apreciază că ideea esențială pe care instanța trebuia să o stabilească se raportează la acțiunea elementului material, și anume dacă acesta s-a urcat la volan și s-a deplasat efectiv cu mașina pe un drum public. Solicită admiterea recursului și achitarea inculpatului.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, și de menținere a hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, considerând că din probele administrate în cauză rezultă fără nici un dubiu că la data de 21 aprilie 2008, sub influența băuturilor alcoolice, acesta a circulat cu autoturismul pe drumurile publice, fiind oprit în trafic de către organele de poliție. Așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal întocmit în momentul surprinderii de către organele de poliție, precum și din declarațiile martorilor de la fila 25 dosar. Nu există nici un dubiu că la volanul autoturismului se afla inculpatul, aspect recunoscut de acesta și astăzi cu ocazia declarației date în fața instanței. Faptul că motorul era pornit sau nu, nu prezintă relevanță în cauză, atâta vreme cât pentru existența acestei infracțiuni este suficientă prezența inculpatului la volan și deplasarea pe drumurile publice. Pentru acuratețe, dat fiind că instanțele anterioare au reținut în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.c Cod penal nefăcând trimitere la art.76 lit.c Cod penal, care privește reducerea pedepsei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că orice mașină cu servo-direcție care are motorul oprit nu poate fi condusă. Solicită instanței achitarea sa.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,
CURTEA,
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 23 martie 2009.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - OUG. nr. 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.106
Ședința publică din 23 martie 2009
Președinte - -
Judecător - - -
Judecător -
Grefier C
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în mun. D,-, -.18, jud. B, împotriva deciziei penale nr.19A din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 16 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 martie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi din 25 iunie 2008, fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina sa că, în ziua de 21 aprilie 2008, pe B-dul - din D, a condus un autoturism având în sânge îmbibație alcoolică de 2,10 gr%o la a doua probă.
Prin sentința penală nr. 774 din 13.11.2008 a Judecătoriei Dorohoia fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37lit. a Cod penal, 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 466 din 16 septembrie 2004 Judecătoriei Dorohoi și dispus ca aceasta să fie executată pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
S-a dispus ca inculpatul să execute în total 2 ani și 8 luni închisoare.
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a lit. b și Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 Cod penal.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond reținut următoarele:
În seara de 20.04.2008, inculpatul și prietenul său, au consumat băuturi alcoolice, respectiv bere și votcă la locuința acestuia din urmă.
În dimineața zilei de 21 aprilie 2008, în jurul orelor 7:25, cei doi s-au deplasat în parcarea aflată peste drum de PATTI, cu intenția de a porni autoturismul marca, cu numărul de înmatriculare - și a se deplasa spre locuința inculpatului.
Inculpatul a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe B-dul - din mun. D, până când fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere.
Procedându-se la legitimarea conducătorului auto, organele de poliție au sesizat că acesta prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului de respirație fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la Spitalul Municipal D și i s-au recoltat probe biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică nr. 563/564 din 23 aprilie 2008, rezultă că prezenta o alcoolemie de 2,10 gr%o la ora 7:30 și de 1,90 gr%o la ora 8:50.
Considerând valoarea alcoolemiei prea mare, inculpatul a solicitat recalcularea acesteia, iar din buletinul de analiză toxicologică nr. 1045/1046 din 8 mai 2008 emis de Institutul de Medicină Legală I rezultă că acesta prezenta o alcoolemie de 2,10 gr.%o la prima probă, la ora 7:30 și de 1,95 gr.%o la doua probă, la ora 8:50.
Atât la urmărirea penală (16-17 dosar), cât și la interogatoriu (37 dosar), inculpatul recunoscut fapta, precizând că ieșit din parcare cu mașina, dar nu apucat să circule mai mult, pentru că nu avea baterie.
Sentința a fost în mare parte confirmată de Tribunalul Botoșani, care prin decizia penală nr. 19 din 5.02.2009 a admis apelul declarat de inculpat și desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, menținând restul dispozițiilor.
Împotriva hotărârilor formulat recurs inculpatul, care a criticat-o ca nelegală în sensul că s- comis eroare gravă de fapt, motiv de casare prev. de art. 3858pct. 18 Cod pr.penală, solicitând achitarea în baza art. 10 lit. a și Cod pr.penală.
În motivare s-a arătat că recurentul nu a comis fapta, că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar instanțele inferioare nestabilind cu claritate situația de fapt și de drept, nu și-au exercitat rolul activ. În acest sens s- arătat că declarațiile martorilor și sunt contradictorii, aceștia declarând la urmărirea penală că nu au fost de față când echipajul de poliție l-a surprins pe inculpat, pentru ca în fața instanței de judecată să susțină contrariul. Simplul fapt că inculpatul și-a împins mașina nu îmbracă forma infracțiunii reținute în sarcina sa.
Examinând recursul se constată că motivele invocate se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod pr.penală și în conformitate cu disp. art. 3859al. 3Cod pr.penală, este întemeiat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice unui autovehicul având în sânge îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 185/2002, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 21.04.2008, în jurul orelor 7:25 a fost surprins în trafic de către organele de poliție în timp ce conducea autoturismul marca, cu număr de înmatriculare -, pe B-dul - din mun. D, deși se afla în stare de ebrietate.
Pentru a- condamna pe inculpat, instanța de fond reținut ca probatoriu procesul verbal de constatare, buletinele de analiză, declarațiile martorilor, și.
Recurentul contestă faptul că ar fi condus autovehiculul, susținând că împreună cu verișorul său, doar a împins mașina la vale deoarece aceasta nu a pornit datorită bateriei, și cum frâna de mână era defectă, nu putea să oprească autovehiculul decât urcându-se la volan.
Verificând lucrările dosarului se constatată că într-adevăr declarațiile martorilor și par a fi contradictorii. Dacă la urmărirea penală aceștia au fost audiați în calitate de martori asistenți, arătând că au fost solicitați de organele de poliție să asiste la o testare cu aparatul etilotest, în fața instanței aceștia declară că își mențin declarațiile anterioare, completând că au văzut când echipajul de poliție l-au oprit pe inculpat și a început să-l cerceteze.
În condițiile în care inculpatul a susținut că doar a ieșit cu mașina din parcare până în stradă, fără să o conducă datorită defectării bateriei, aspecte susținute de martorul, care era de față împingând mașina, se impune reaudierea celor 3 martori pentru a se clarifica o serie de neconcordanțe legate de pornirea motorului, distanța parcursă de autovehicul, persoana ce stătea la volan, etc.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 2 lit. Cod pr.penală, va fi admis recursul, casată în totalitate decizia cât și sentința și se va reține cauza spre rejudecare, urmând ca în baza art. 38516Cod pr.penală să fie reaudiați martorii, și, fixând termen pentru rejudecare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
ECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.19A din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Casează în totalitate atât decizia penală mai sus-menționată cât și sentința penală nr.774 din data de 13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Dorohoi și reține cauza pentru rejudecare.
Dispune citarea cu mandat de aducere, în calitate de martori, a numiților, și.
Stabilește termen de judecată pentru data de 13.04.2009, cu citarea inculpatului. Adresă Barou S pentru desemnare avocat oficiu inculpat. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.03.2009.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Thred.
2 ex.26.03.2009
Jud. fond
apel
Poziție executări 147/2009
Președinte:Samoilă VioricaJudecători:Samoilă Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner