Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 217

Ședința publică de la 15 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Scriminți

JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă Chirvasă

JUDECĂTOR 3: Aurel

Grefier

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol fiind pronuntarea asupra recursului penal avand ca obiect "OUG 195/2002 - Contestatie in anulare", formulat de contestatorul impotriva deciziei penale nr.712 din data de 16.11.2006, pronuntata de Curtea de Apel I in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, lipseste contestatorul.

Procedura completa.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 10.04.2008, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta a prezentei decizii, cand din lipsa de timp pentru deliberari, instanta a amanat pronuntarea pentru azi, 15.04.2008.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin decizia penală nr. 712 din 16 noiembrie 2006 Curții de APEL IAȘIs -a decis:

"Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 673 din 27.09.2005 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800 RON cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu va fi avansat din fondurile statului".

Instanța de recurs a reținut în motivarea soluției pronunțate:

"Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat, în raport de dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Trebuie precizat încă de la început că, în cauză, sunt incidente dispozițiile cu privire la cazul de casare invocat, întrucât nu se poate aprecia că ar fi vorba de o eroare gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 ind. 15 pct. 18 Cod procedură penală și invocat, de regulă, în situații în care se solicită sau se dispune contrariul (respectiv condamnare - achitare și invers) motivat de faptul că nu rezultă un viciu în stabilirea situației de fapt, concretizat în discordanța dintre considerentele hotărârii și probele administrate, respectiv în modul de percepție și analiză a acestora.

Deși o teorie a probelor prin care să se demonstreze concordanța acestora în sensul stabilirii vinovăției inculpatului este perfectă pentru judecata în fond și în apel, criticile aduse hotărârilor atacate impun a se verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor sub acest aspect.

Curtea consideră că ambele instanțe au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului, fiind infirmată poziția de negare a săvârșirii faptei.

Astfel, din procesul-verbal de depistare în trafic încheiat de organele de poliție la data de 04.07.2003, rezultă că inculpatul emana halenă alcoolică pronunțată, vorbea incoerent, recunoscând consumul a două sticle de bere. Sesizând acest fapt, organele de poliție i-au solicitat inculpatului recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru refuzat de către inculpat. De precizat, că procesul-verbal menționat a fost încheiat în prezența a doi martori asistenți - și care confirmă cele menționate în acesta, proces-verbal care, deși nu a fost semnat de către inculpat, nu a fost contestat de către acesta.

Susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu conducea autoturismul la ora respectivă nu sunt confirmate de nici un element de ordin probator, martorii propuși de acesta precizând că s-au despărțit la un moment dat de inculpat, astfel că la momentul depistării în trafic acesta era singur, aspect confirmat și în procesul-verbal de constatare.

Mai mult, poziția inculpatului în sensul refuzului de recoltare a probelor biologice este confirmată de martorul, brancardier la Spitalul "Sf. ".

În consecință, Curtea apreciază că, din analiza coroborată a materialului probator administrat, în mod judicios și temeinic argumentat ambele instanțe au stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport de situația de fapt reținută.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul procurorului".

În termen legal contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei penale sus menționate, invocând prin apărător ales în motivele de contestație depuse, dispozițiile art. 386 alin. 1 lit. "a" Cod procedură penală, anume că, în cursul judecării recursului a depus o declarație la dosar prin care a solicitat citarea la o altă adresă decât cele anterior precizate.

În cursul judecății prezentei contestații, contestatorul nu s-a prezentat în instanță, fiind citat la toate adresele indicate, respectiv adresa domiciliului ales la cabinetul avatului ales inițial, adresă indicată în declarația dată, prin afișare la Consiliului local.

Verificând motivele invocate de contestator raportat la actele și lucrările dosarului nr- al Curții de APEL IAȘI, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 712/16.11.2006 - a constatat că, într-adevăr recurentul a solicitat să fie citat la adresa din I,-.

Instanța de recurs a constatat, la acel moment că nu se impunea citarea recurentului la acea adresă întrucât acesta a avut termen în cunoștință, soluționând recursul în lipsa acestuia și fără a fi citat.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 Cod procedură penală instanța a examinat admisibilitatea în principiu a cererii formulate de contestatorul, pe baza motivelor invocate și ale aspectelor anterior prezentate.

Astfel, a constatat că cererea a fost făcută în termen legal și sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 386 lit. "a" Cod penal, drept pentru care prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2007 admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul, în baza art. 391 alin. 2 Cod procedură penală.

Ulterior, contestatorul a fost citat la toate domiciliile indicate, avocatul ales inițial nu s-a prezentat la termenul de judecare a contestației, depunând o cerere prin care informează instanța privind rezilierea contractului încheiat cu contestatorul.

Curtea de apel a luat act de declarația dlui avocat ales și a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 171 Cod procedură penală asistența juridică nu este obligatorie raportat la obiectul cauzei (contestația în anulare).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură penală Curtea a examinat pe fond contestația în anulare formulată, la termenul fixat, prin încheierea de admitere în principiu.

Raportat la motivele invocate, pe fond, s-au constatat următoarele:

Dispozițiile art. 177 alin. 2 Cod procedură penală invocate de contestator referitoare la "locul de citare" privesc "Citarea și comunicarea actelor de procedură" - dispoziții ce au fost deplin respectate de instanța de recurs.

Ori, declarația ulterioară termenului în cunoștință avut de recurent, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 177 alin. 2 Cod penal, întrucât principiile generale ce guvernează citarea persoanelorla judecarea cauzeisunt prevăzute de art. 291 Cod procedură penală care impun prin alin. 3 "partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene".

Raportat la aceste dispoziții procedurale, nu se poate constata incidența vreunui element de nulitate prevăzut de art. 197 alin. 2 Cod penal privind legala citare a recurentului.

Față de aceste considerente, se constată pe fondul contestației în anulare formulată de că, aceasta nu este fondată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația in anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 712 din 16.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul penal nr-.

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

Curtea de APEL IAȘI:,

, I--

13.05.2008

2 ex.-

Președinte:Elena Scriminți
Judecători:Elena Scriminți, Mihaela Chirilă Chirvasă, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Iasi