Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - G nr. 195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 236

Ședința publică de la 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - - JUDECĂTOR 3: Onița

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 299 A din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul cu nr- și a sentinței penale nr. 2839 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tîrgu J în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, care substituie pe avocat din oficiu, pentru recurentul - inculpat lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei și, întrucât, nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul Parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispozițiilor art. 38513C.P.P. se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și redozarea pedepsei principale.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingere a recursului, ca fiind nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

În aplicarea dispozițiilor art. 38514C.P.P. din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2839 din 28 septembrie 2007, pronunțată în dosarul cu nr-, Judecătoria Tîrgu J, în baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a și b și Cod Penal art. 74, 76 Cod Penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 12 aprilie 1964 în comuna Năruja, județul V, cu domiciliul în orașul, strada - -, bloc 4, scara 1, apartament 2, județul G, CNP - - la pedeapsa de 3 luni închisoare.

A fost menținută liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 794 zile închisoare, din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3533/2002 a Judecătoriei Tîrgu

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a și b Cod Penal, pe perioada prevăzută de art. 71 și Cod Penal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că, în ziua de 05 ianuarie 2007, inculpatul, conducând autocamionul înmatriculat sub nr. -, pe DJ 776 B, a fost oprit pe raza localității de către lucrătorii de poliție, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere corespunzător tipului de autovehicul.

Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și următorii Cod Penal, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, pericolul social al acesteia și consecințele produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut fapta și se află în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie prev. de art. 37 lit. a și b cod penal, cu reținerea incidenței dispoz. prev. de art. 74 lit. c cod penal și aplicarea corespunzătoare a dispoz prev. de art. 76 cod penal.

Probatoriile administrate în cauză, respectiv, procesul verbal de constatare al infracțiunii, depozițiile martorilor, G și, fișa privind cazierul judiciar al inculpatului, precum și declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică și la individualizarea pedepselor în condițiile arătate mai sus.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră î raport de gravitatea faptei săvârșite și circumstanțele personale pozitive.

Prin decizia penală nr. 299/A din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nfr-, Tribunalul Gorja admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 22839/28 octombrie 2007, pe care a desfiinbțat-o în parte, în sensul că a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, pe perioada prevăzută de art. 71 Cod Penal, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii și a sentinței, a declarat recurs, în termen, inculpatul, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 teza I-a

C.P.P.

Recursul este nefondat.

Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârile pronunțate, în raport de cazul de casare invocat, Curtea, reține că instanța de fond a încadrat corect fapta și a aplicat inculpatului o pedeapsă ce este în concordanță cu aceste probatorii și cu criteriile de individualizare avute în vedere.

Analizând fișa privind cazierul judiciar al inculpatului, se constată că, în antecedent, acesta a suferit multiple condamnări, unele pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul de circulație, infracțiunea din speță fiind săvârșită în perioada termenului stabilit ca urmare a liberării condiționate dintr-o pedeapsă anterioară, de 5 ani și 6 luni închisoare, cu un rest neexecutat de aproape 2 ani închisoare, fiind evidentă perseverența sa infracțională, precum și predilecția pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.

Pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în speță inculpatului, cu reținerea incidenței dispozițiilor prevăzute de art. 74, 76 Cod Penal, în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, respectă dispozițiile prevăzute de art. 72 și următorii și Cod Penal este în măsură să realizeze finalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 52 Cod Penal, fiind chiar prea blândă, însă nu poate fi modificată, având în vedere că ne aflăm în propria-i cale de atac.

Pe cale de consecință, cum susținerile inculpatului - recurent nu dau conținut cazului de casare invocat, iar la examinarea din oficiu nu se constată altele, dintre cele prevăzute de art. 3859C.P.P. în temeiul dispozițiilor prev. de art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins recursul declarat, iar în baza dispozițiilor art. 192 C.P.P. va fi obligat recurentul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 299 A din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul cu nr- și a sentinței penale nr. 2839 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tîrgu J în dosarul cu nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați C, județul

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud. -

Jud. apel: -

dact. 2 ex./ 25 Martie 2008

-20 martie 2008 -

- Emis extras penal;

- Tîrgu J, va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 160 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Onița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Craiova