Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 242
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr. 34 din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică - lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei decizii, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 16 aprilie 2009.
INSTANȚA
Prin sentința penală nr. 1869/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr- s-au dispus următoarele:
Condamnă inculpatul, fiul lui și C, născut la 22.07.1950 în orașul V D, jud. S, domiciliat în I,-, CNP--, studii superioare, căsătorit, cetățenie română, religie ortodoxă, cadru didactic la Universitatea Al., fără antecedente penale la10 (zece) luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, c, 76 lit. Cod penal.
Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, Cod penal, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 Cod penal.
În baza art. 81, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal referitoare la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Ia act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
La data de 21.04.2006, ora 16,05, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca cu numărul de înmatriculare IS.55. pe drumurile publice, pe strada -. - din lași, inculpatul a acroșat autoturismele marca Skoda cu numărul de înmatriculare B 53400 și marca Renault cu numărul de înmatriculare IS.13. Întrucât organele de poliție sosite la fața locului au constatat că inculpatul prezenta halenă alcoolică, s-a încercat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.
Inculpatul a fost condus la Spitalul de Urgențe lași pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma recoltării primei probe biologice, respectiv la ora 16,35, s-a stabilit că inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,10 g%o, iar în urma recoltării celei de-a doua probe la ora 17,35, a rezultat o alcoolemie de 2,05 g%o, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 759-760/2006.
Ulterior a fost efectuat un calcul retroactiv al alcoolemiei, în vederea stabilirii alcoolemiei la ora 16,05, ora stabilită ca fiind aceea a accidentului, din raportul de expertiză medico-legală nr.407/A/2006 rezultând că ora 16,05 inculpatul ar fi avut o alcoolemie de 1,30 g%
În cursul cercetării judecătorești inculpatul și- nuanțat poziția în ceea ce privește consumul de alcool (cantitatea și momentul la care s- realizat) precum și ceea ce privește medicamentele (cantitatea și felul acestora) ingerate, în vederea solicitării efectuării unor noi calcule retroactive, toate susținerile sale nefiind confirmate de alte probe.
La data de 15.04.2008, după un an de la declarația anterioară, inculpatul a arătat că își menține declarațiile date in timpul urmăririi penale nu insa in ceea ce privește cantitățile de alcool consumate si orele la care s-a realizat consumul.
Deși inculpatul susține că menține declarațiile date, le modifică în ceea ce privește aspectele relevante în soluționarea prezentei cauze, respectiv cantitatea de alcool, tipul acestuia, cantitatea de medicamente consumate.
Instanța apreciază că, raportat la lipsa unor martori care să confirme aspectele menționate de inculpat, în condițiile în care acesta în mod constant a arătat că consumat băuturile alcoolice în mașină, singur fiind, în condițiile în care între cele două declarații date în fața instanței la un interval atât de mare de timp există diferențe ce tind spre modifica valorile alcoolemiei, diferențe rezultând strict din declarațiile inculpatului, instanța nu poate reține decât o atitudine nesinceră a inculpatului în ceea ce privește relatarea modului în care s-au derulat evenimentele, în scopul exonerării sale de răspunderea penală.
În același sens este relevantă și susținerea inculpatului că, diferențele dintre declarațiile date în fața instanței sunt determinate de faptul că primele declarații au fost date sub imperiul momentului iar ulterior s-a gândit mai bine la cele întâmplate. Este de remarcat că fapta s-a comis la 21.04.2006, prima declarație fiind dată, în fața instanței la 20 februarie 2007, interval mare de timp în care inculpatul, în mod firesc ar fi avut posibilitatea de a se gândi la cele întâmplate.
Cererile inculpatului de efectuare a unor noi calcule retroactive s-au bazat exclusiv pe propriile declarații ale acestuia astfel că au fost respinse de instanță, apreciind că relevant în cauză este calculul retroactiv efectuat inițial, care a avut la bază declarațiile de consum date în momentele mai apropiate comiterii faptei, când inculpatul nu a manifestat această atitudine evidentă de a încerca să-și construiască o apărare de natură a duce la înlăturarea răspunderii sale penale.
Instanța nu reține nici nota de consultanță emisă de Medico-Legal Consult care tinde la a schimba sensul interpretării calculului retroactiv sub aspectul stabilirii alcoolemiei în concordanță cu noile declarații ale inculpatului pe considerentul că valorile stabilite anterior bazate tot pe declarațiile inculpatului nu ar fi conforme cu realitatea motivat de faptul că declarația de consum inițială (în cursul urmăririi penale ) ar fi fost dată pe fondul stresului.
Este de remarcat însă că, fapta s-a comis la data de 21.04.2006, ordonanță prin care s-a încuviințat efectuarea calculului retroactiv fiind dată la 20.07.2006, după trecerea a trei luni de la săvârșirea faptei.
Instanța apreciază că vinovăția inculpatului rezultă din probele administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în fața instanței, respectiv procesul -verbal de depistare, buletinul de analiză toxicologica - alcoolemie; proces-verbal de recoltare a probelor biologice; buletinul de examinare clinica;raportul de expertiză medico-legală nr.407/A din 07.09.2006 privind calculul retroactiv al alcoolemiei; procesul-verbal din data de 25.08.2006 ; declarațiile martorilor, - și; declarațiile inculpatului și caracterizare; fisa de cazier judiciar ; procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În ceea ce privește valoarea probantă a procesului verbal de recoltare a se reține că, în cursul urmăririi penale și în fața instanței, până la formularea de concluzii pe fondul cauzei, inculpatul nu a contestat niciodată valoarea alcoolemiei și nici modalitatea de recoltare a probelor biologice ori de întocmire a procesului verbal de recoltare . Mai mult, din conținutul procesului-verbal rezultă orele la care au fost recoltate probele biologice, respectiv 16,35 și 17,35.
În drept, fapta inculpatului constând în aceea că în data de 21.04.2006, în jurul orei 16,05 condus autoturismul marca cu număr de înmatriculare IS.55. având o alcoolemie de 1,30 gr. peste limita legală prevăzută de lege întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge" prevăzută și pedepsită de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii este reprezentat de fapta inculpatului de a se urca la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare IS.55. și de a-l conduce pe drumurile publice, în condițiile în care consumase băuturi alcoolice.
Starea de pericol s-a creat în momentul în care inculpatul, după consumarea băuturilor alcoolice, a condus autovehiculul pe drumurile publice, prin aceasta periclitând siguranța sa și a celorlalți participanți la trafic. Relevat în acest sens este și faptul că autovehiculul condus de către inculpat a intrat în coliziune cu alte autoturisme. Un rol important în producerea accidentului l-a avut prezența alcoolului în sânge.
Instanța apreciază că între elementul material al laturii obiective și starea de pericol creată există un raport direct de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de către inculpat cu intenție indirectă, în condițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul penal. astfel, inculpatul a prevăzut faptul că prin urcarea sa la volan și conducerea autoturismului în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice pune în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, rezultat pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, dispozițiile părții generale a Codului penal, pedeapsa prevăzută de legea pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, gradul de pericol al faptei rezultă din starea de pericol creată siguranței circulației pe drumurile publice de prezența în trafic a inculpatului aflat sub influența băuturilor alcoolice, care duc la o degradare a stării psihofizice prin diminuarea puterii de discernământ, a capacității de concentrare și de atenție, alterarea reflexelor și a timpului de reacție.
Lipsa antecedentelor penale, atitudinea constant sinceră și cooperantă a inculpatului sunt apreciate de instanță ca fiind circumstanțe atenuante judiciare, în sensul art. 74 al.1 lit. a, c din Codul penal.
Având in vedere faptul ca inculpatul este la prima abatere de la normele penale,a avut o atitudine sinceră în fața instanței,regretând săvârșirea faptei, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate.
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului s-a arătat că hotărârea pronunțata este nelegala și netemeinică. S-a susținut că pe parcursul desfășurării întregii urmăriri penale nu a fost asigurata asistența juridica a inculpatului.
S-a invocat totodată nelegala sesizare a instanței de fond, întrucât rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, în temeiul art.264 pr.pen, iar simpla adresa de înaintare a dosarului nu echivalează cu un act de verificare în sensul legii. De asemenea, sesizarea procurorului prin rechizitoriu este nula potrivit art.235 și art.197 pr.pen, deoarece propunerea pentru punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut de inspectorul de poliție pentru alta persoana pentru aceeași infracțiune, iar faptul că prin rechizitoriu s-apus în mișcare acțiunea penal împotriva inculpatului nu înlătură dubiul cu privire la viciul de procedura privind punerea în mișcare a acțiunii penale și dubiul cu privire la care persoană s-au făcut cercetări de Poliția Rutiera. De asemenea, nulitatea sesizării instanței decurge din faptul că la data de 13.06.2007, când s-a început urmărirea penala inculpatului nu i-a fost prezentat dosarul cauzei, iar rezoluția de confirmare a urmării penale este un tipizat din care nu reiese voința procurorului de a se începe urmărirea penala. Nelegalitatea sesizării instanței decurge și din aceea că încadrarea juridica a faptelor data prin rechizitoriu a fost diferita de cea stabilita la și anume art.79 alin.1 din OUG - fața de art.87 alin.1 din Legea 49/2006 prezentarea materialului de urmărire penala. Inculpatul nu a fost audiat de organele de cercetare penala, iar la prezentarea materialului de urmărire penala acesta a fost doar întrebat dacă își menține declarațiile, fără a se proceda efectiv la prezentarea dosarului. Procurorul nu a verificat neregularitățile și contradicțiile existente în actele de urmărire.
În fața instanței, susține apelantul -inculpat i-a fost încălcata prezumția de nevinovăție prevăzuta de art.66 pr.pen, atâta timp cât s-a respins proba cu expertiza toxicologica și a fost încuviințat doar proba cu înscrisuri.
Apelantul inculpat susține că probele sunt discutabile și în ceea ce privește momentul producerii evenimentului rutier, iar procedura de prelevare probelor este viciata întrucât deși s-au prelevat doua probe la 16.35 și 17.35 nu s-a întocmit decât un singur proces verbal, fără a se trece ora întocmirii.
Achitarea inculpatului se impunea având în vedere și faptul că în cauza era incidenta o cauza ce înlătura caracterul penal al faptei - starea de beție - produsă de alcool și medicamente, independent de voința inculpatului (art.49 penal), dar și întrucât fapta, prin conținutul său concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nefiind infracțiune potrivit art.18 indice 1.penal.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere toate datele ce caracterizează persoana inculpatului urmând a se coborî pedeapsa până la minimul general al pedepsei conform art.53 lit.b penal.
Prin decizia penală nr. 34/29.01.2009 a Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:
"Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul apelant, domiciliat I,-, împotriva sentinței penale nr. 1869/10.06.2008 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelantul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea prezentului apel."
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește neregularitățile invocate privind legala sesizare a instanței fondului, Tribunalul reține că toate aspectele invocate au fost supuse dezbaterii în ședința publica din 29.05.2007, fiind înlăturate motivat de instanța fondului.
În mod corect prima instanța a reținut că potrivit art. 264 alin.3 Codul d e procedură penală, rechizitoriul este verificat, sub aspectul legalității si temeiniciei de către primul procuror al parchetului, iar potrivit art. 264 alin. 4 Codul d e procedură penală, dacă rechizitoriul nu a fost infirmat de către primul procuror, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea înaintează rechizitoriul, împreună cu dosarul, instanței de judecată, dispozițiile legale neimpunând obligativitatea încheierii unui act care să constate verificarea legalității, însăși trimiterea dosarului in instanță implicând verificarea legalității si temeiniciei rechizitoriului de către primul procuror și faptul că acesta nu a fost infirmat.
Tribunalul reține că prevederile art. 264 alin.3 Codul d e procedură penală în forma actuala au fost introduse prin OUG 60/2006, publicata la data de 07.09.2006, iar dispoziția de sesizare a instanței de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașis -a realizat la data de 26.01.2007 în temeiul art. 264.pr.penala. Din interpretarea "per a contrario" a dispozițiilor art.264 alin.4 pr.penala, rezulta că dispoziția prim procurorul parchetului, de trimitere a dosarului și a rechizitoriului privind pe instanței de judecată, era subsumată verificării legalității și temeiniciei actului de sesizare al instanței, în condițiile în care prim procurorul nu a procedat la infirmarea acestuia.
Este real că prin Decizia 9/18.02.2008 a Înaltei curți de Casație și Justiție, data în recurs în interesul legii s-a statuat că în aplicarea art.264 alin.3 C.P.P." rechizitoriul trebuie să cuprindă mențiunea "verifica sub aspectul legalității și temeinicie". Lipsa acestei mențiuni atrag neregularitatea actului de sesizare în condițiile art.300 alin.2 din Codul d e procedura penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop", însă potrivit art.414 indice 2 alin.3 C.P.P." soluțiile se pronunța numai in interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate si nici cu privire la situația părților din acele procese". În aplicarea dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție, interpretarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție produce efecte doar pentru viitor și nu poate invalida dispoziția de sesizare a instanței, realizata în cauza la data de 26.01.2007.
În mod corect s-a apreciat că simpla eroare materiala din conținutul referatului de terminare a urmăririi penale, susceptibila de îndreptare conform art.195 pr.penala, cu privire la numele și prenumele învinuitului, în condițiile în care întregul act procedural identifica persoana cercetată, fapta comisă și data acesteia, încadrarea juridica nu poate conduce la nulitatea sesizării instanței în condițiile în care aceasta se realizează prin rechizitoriu, conform art.264 pr.penala.
Tribunalul reține că urmărirea penala a fost începută in raport de dispozițiile legale in vigoare la acel moment, nici o dispoziție procedurală neimpunând prezentarea dosarului învinuitului la acest moment procesual, iar în rezoluția procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașis -a menționat expres "fața de cele constate, în temeiul 228 alin.3 indice 1.C.P.P. dispun confirmarea începerii urmării penale fața de pentru fapta prevăzuta și pedepsita de art.79 lin.1 din OUG 195/2002", mențiune ce lipsește de orice semnificație juridica omisiunea barării rubricii tipizate "constat că sunt/nu sunt întrunite condițiile prev de art.228 alin.1 p Cod Penal", astfel că soluția dispusă de instanța fondului și sub acest aspect este temeinică și legală.
Dispozițiile art.79 alin.1 din OUG 195/2002 exclusiv cu modificările aduse prin ORDONANTA DE URGENTA nr. 50 din 15 iunie 2004 prevedeau: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care are o îmbibație alcoolic de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depșește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se afla sub influenta unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani". Prin Legea 49/2006 de aprobare a Ordonanței de Urgența 195/2002 s-a dat textelor o noua numerotare, prin noile dispoziții - art.87 alin.1 din OUG 195/2002 - încriminându-se "onducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani". Având în vedere că învinuitul era cercetat pentru fapta "de a conduce în ziua de 21.04.2006 autovehicul marca cu nr. de înmatriculare - pe drumurile publice din I având în sânge o alcoolemie de 1,30%o la ora 16,05", fața de modalitatea de reglementare și pedeapsa prevăzută de lege, noul act normativ, Legea 49/2006, nu a condus la nici o modificare a dispozițiilor încriminatoare, pentru a se putea pune problema activității legii penale, inclusiv sub aspectul schimbării încadrării juridice. Atât fapta în materialitatea sa, cât și conținutul concret al dispoziției legale încriminatoare au fost aceleași atât la momentul prezentării materialului de urmărire penala, cât și la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței, astfel încât inculpatul nu poate invoca vreo vătămare decurgând din simpla renumerotare a textelor legale.
Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanța a făcut aplicarea principiului garantării dreptului la apărare, principiu consacrat de art.6 C.P.P. Astfel, prima instanța a constat că, din toate actele dosarului întocmite până la data de 24.07.2006, nu rezultă că inculpatului i s-ar fi adus la cunoștință faptul că are dreptul la un apărător, nefiind respectate astfel dispozițiile art. 6 din Codul d e procedură penală si nici dispozițiile Convenției Europene ale Drepturilor Omului, însă acest aspect nu atrage nulitatea actului de sesizare al instanței, ci doar nulitatea actelor întocmite înainte de acest moment. Prima instanța a arătat că fiind vorba despre declarațiile luate inculpatului între momentul începerii urmăririi penale si momentul luării declarației, în care este consemnat că i s-a adus la cunoștință că are dreptul la un apărător, respectiv 13.06.2006 - 24.07.2006, acestea nu vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei, considerând că sunt date cu încălcarea dreptului la apărare, cu excepția celei dintâi declarații care s-a luat prealabil începerii urmăririi penale.
Inculpatul a fost ascultat de organele de cercetare penală înainte de terminarea cercetărilor, la data de 24.07.2006, iar la prezentarea materialului de urmărire penala acesta nu a solicitat să fie asistat de un apărător, nu a formulat alte cereri, excepții sau probe astfel că susținerea apelantului conform căreia nu s-a procedat efectiv la prezentarea dosarului este lipsita de suport probator.
În ceea ce privește critica apelantului privind greșita respingere a probei cu efectuarea unei noi expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei, ținând cont de medicamentele ingerate de către inculpat si de starea sănătății acestuia,Tribunalul reține că prima instanța a motivat soluția pronunțată, apreciind că "raportat la calculul retroactiv al alcoolemiei aflat la dosar, calcul retroactiv care nu a fost contestat,nu se impune efectuarea unei noi expertize, având in vedere si declarația dată in fața instanței de către inculpat, declarație dată în condițiile in care inculpatul a fost asistat de către un apărător ales, ocazie cu care inculpatul a fost întrebat cu privire la cantitatea si locul in care a consumat băuturile alcoolice, cu privire la starea sănătății, precum si cu privire la medicamentele ingerate înainte de săvârșirea faptei, medicamente care au fost avute in vedere la efectuarea calculului".
Inculpatul a recunoscut parțial consumul de alcool, însă a susținut că " producerea evenimentului rutier s-a datorat medicamentelor ingerate, în special medicamentului care are efect de blocaj, iar mirosul de alcool datorită factorilor arătați poate fi întâlnit la bolnavii de diabet într-o stare avansata datorită alcoolului și corpilor cetonici formați, cât și a stării de oboseala și de stres".
În ceea ce privește susținerea apelantului inculpat conform căreia din buletinul de analiza clinica (anexa 3- 13 dosar urmărire penala) reiese că persoana, de la care s-au prelevat probele biologice supuse analizei, avea greutatea de 62 kg, iar greutatea sa este de 88 kg, Tribunalul reține că în toate înscrisurile medicale din 21.04.2006 persoana a fost identificată, pe baza de date de stare civila, ca fiind, iar determinarea greutății reale a inculpatului s-a realizat la data de25.08.2006conform procesului verbal întocmit (26 dosar urmărire penala). De altfel, calculul retroactiv al alcoolemiei s-a realizat în funcție de greutatea reala de 88 kg și nu cea de 62 kg, ce ar fi condus, având în vedere variabilele ecuației alcoolemiei, la o rezultanta mai mare.
Nici susținerea apelantului inculpatul referitoare la lipsa intenției în săvârșirea faptei, întrucât depășirea limitei de 0,80%o a alcoolemiei a avut la baza exclusiv medicamentația prescrisă pentru maladiile de care suferă, nu poate fi reținută de Tribunal. Pe de o parte,așa cum s-a arătat, această apărare a fost înlăturată științific, prin concluziile raportului medico-legal avizat, iar pe de alta parte, atitudinea inculpatului căruia i se interzisese consumul de alcool (33 dosar fond) de a ingurgita băuturi alcoolice, cunoscând caracterul acestora ( în declarația din 13.10.2006 arătând "în mașina fiind am consumat aproximativ 250-275 ml vodca (peste 50 grade)" denota faptul că inculpatul a cunoscut și acceptat producerea rezultatului socialmente periculos, chiar daca nu l-a urmărit.
Dispozițiile art.49 penal nu au incidența în cauza, cum în mod greșit susține apărătorul apelantului, întrucât stare de beție voluntară nu poate produce efecte favorabile acestuia, ingurgitarea alcoolului realizându-se de inculpat voluntar, conform propriilor declarații, fiind singur în mașina.
În mod corect s-a realizat și aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii prin raportare atât la urmarea produsă, dar și la persoana și atitudinea inculpatului, care în cursul procesului nu a înțeles gravitatea faptei săvârșite, apreciind că starea maladivă este cauza exclusivă a alcoolemiei peste nivelul prevăzut de norma încriminatoare. Împrejurările consumului de alcool - chiar în mașina, la o staționare de scurtă durată, coroborate cu faptul că inculpatul cunoștea recomandările medicale și tratamentul urmat, toate raportate la gradul de cunoaștere și pregătire a apelantului, conferențiar universitar, denotă greșita atitudine a inculpatului fața de dispozițiile legale, corijarea acesteia neputându-se realiza decât prin aplicarea unei pedepse.
Solicitarea apărătorului, de a se reduce pedeapsa în baza art.76 alin.1 lit.d penal până la minimul legal general nu poate fi reținută, în raport de toate circumstanțele cauzei ( fapta fiind săvârșita în plină zi, pe o strada foarte circulată, fără nici o justificare aparent obiectiva, inculpatul fiind într-o stare evidenta de ebrietate), dar și datele ce caracterizează persoana sa, care deși cunoscut în societate cu un comportament corect, nu a înțeles gravitatea faptei și a urmărilor acesteia.
În condițiile în care, prin condamnarea inculpatului cu suspendarea condiționata a executării pedepsei, s-a urmărit în primul rând formarea unei atitudini corecte privind respectarea normelor legale și nu aplicarea unui regim punitiv, Tribunalul apreciaza că sentința pronunțata este legala și temeinică, motiv pentru care în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. nr.1869/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr- pe care o va menține.
În termenul prevăzut de art. 385 ind.3 pr.pen. hotărârea a fost recurată de inculpat și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și recursul, inculpatul reiterează criticile formulate în apel și anume:
- nerespectarea dispozițiile legale privind sesizarea instanței de judecată,
- încălcarea dreptului la apărare,
- lipsa intenției în săvârșirea faptei și incidența disp. art. 49. pen.
Detaliind aceste motive atât în cererea olografă cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, recurentul argumentează identic cu apelul și recursul pe care l-a formulat.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor critici ce vizează cazurile de casare prev. de art. 385 ind.9 pct.2, 6, 10 și 18.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului nu este fondat.
Verificând legalitatea hotărârii apelate, instanța de apel a constatat în mod judicios că instanța de judecată a fost sesizată legal prin rechizitoriu. Dispoziția de sesizare a instanței de către prim-procurorul parchetului s-a realizat la 26.01.2007 când dosarul a fost trimis la instanță, ceea ce înseamnă că rechizitoriul a fost confirmat de primul procuror.
Este evident că primul procuror a verificat actul de sesizare al instanței și constatând îndeplinite condițiile legale, nu l-a infirmat.
Eroarea materială din conținutul referatului de urmărire penală, susceptibilă de îndreptare, eroare cu privire la datele personale ale învinuitului sau încadrarea juridică a faptei, nu constituie un viciu ce ar putea atrage nulitatea absolută a actului, astfel cum susține inculpatul recurent.
În rezoluția procurorului, s-a menționat expres dispoziția prin care acesta confirmă începerea urmăririi penale față de inculpat, pentru fapta prev. de art. 79 alin.1 din OUG 195/2002, așa încât omisiunea organului de urmărire penală de a rubrica din formularul tipizat "constat că sunt/nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 228 alin. 1.pr.pen." nu prezintă relevanță juridică.
Față de modalitatea de reglementare și pedeapsa prevăzută de lege, noul act normativ, Legea 49/2006 nu a condus la nici o modificare a dispozițiilor de incriminare, așa încât inculpatul nu poate invocat vreo vătămare datorită renumerotării textelor legale.
Principiul garantării dreptului la apărare a fost respectat pe tot parcursul procesului.
La prezentarea de urmărire penală inculpatul nu a solicitat să fie asistat de un avocat, nu a formulat cereri, excepții și nu și-a propus probe.
În mod just nu s-au avut în vedere la soluționarea cauzei declarațiile luate inculpatului de la începerea urmăririi penale și până la momentul când i s-a adus la cunoștință că are dreptul la apărător, respectiv 13.06.2006 - 24.07.2006, tocmai pentru că i-a fost respectat dreptul la apărare.
Nici critica ce vizează cazul de casare prev. de art. 385 ind.9 pct. 10.pr.pen. și care se referă la respingerea probei cu o nouă expertiză medico legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, nu este întemeiată.
Expertul a avut în vedere toate împrejurările cauzei, implicit și declarațiile date de inculpat în prezența apărătorului ales, declarație în care acesta preciza cantitățile de alcool precum și medicamentele ingerate și orele ingestiei.
Actele medico-legale avute în vedere la soluționarea cauzei - cu referire la raportul de expertiză medico-legală nr. 407/A/ emis de I cât și raportul întocmit de Comisia de Avizare și Control al actelor medicale nr. 16467/14.01.2009 au stabilit că, medicamentele ingerate de inculpat pentru diabetul zaharat de care suferă, nu au influențat valoarea alcoolemiei.
În ce privește incidența disp. art. 49.pen. în mod judicios s-a reținut că starea de beție voluntară, ingestia voluntară de alcool pe fondul unor stări emoționale deosebite, nu poate fi considerată o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, așa cum a fost avută în vedere de legiuitor în art. 49 alin.1 pen.
În alin.2 din același text, se menționează expres că starea de beție voluntară completă, nu înlătură caracterul penal al faptei dar poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.
Tocmai acest aspect urmează să fie avut în vedere de instanța de recurs, evident coroborat cu toate celelalte circumstanțe reale și personale ce au fost reținute de instanța de fond și de apel ca și circumstanțe atenuante.
În acest context, se apreciază că o pedeapsă dozată cu mult sub minimul special prevăzut de lege, este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 52 Cod penal.
Așa fiind, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d pr.pen. va fi admis recursul inculpatului, în sensul reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 10 luni la 6 luni închisoare și corespunzător acesteia, va opera și reducerea termenului de încercare prevăzut de art. 82.pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Potrivit art. 192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în I,-, jud. I împotriva sentinței penale nr. 1869/10.06.2006 a Judecătoriei Iași și a deciziei penale nr. 34/29.01.2009 a Tribunalului Iași pe care le casează în parte în latură penală.
Rejudecând cauza:
Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, c, art. 76 lit. d Cod penal de la 10(zece) luni închisoare la 6(șase) luni închisoare.
Reduce termenul de încercare la 2(doi) ani și 6 (șase ) luni.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehn.
2 ex/11.05.2009
Tribunalul Iași:
Jud. /
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Mihaela Chirilă, Maria Cenușă
