Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 243/
Ședința publică de la 23 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 25 din 298.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul- inculpat lipsă, avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului- inculpat depune la dosar copii, în copii xerox, sentințele penale nr. 323/3.03.2008, nr. 341/7.03.2008 ale Judecătoriei Brăila.
Nemaifiind cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată șiacordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul recurentului- inculpat, având cuvântul, apreciază că hotărârea recurată este netemeinică cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului. Consideră că în mod greșit s-a făcut individualizarea pedepsei, nu s-au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, avându-se în vedere că acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a arătat cantitatea de alcool consumată, distanța mică parcursă și faptul că accidentul s-a produs datorită exploziei cauciucului.
Solicită a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe personale, faptul că nu are antecedente penale, este pensionar pe caz de boală, are o minoră în întreținere și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și reducerea cuantumului pedepsei aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată al cărei cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de lege, au fost avute în vedere aspectele invocate de inculpat în apărare, s-a reținut valoarea mare a alcoolemiei, valoarea mare a prejudiciului cauzat și faptul că inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de poliție cu privire la cantitatea de alcool consumată.
Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2332/2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-, în baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an închisoare și au fost interzise drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata prevăzută de art. 71.Cod Penal
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82.Cod Penal, iar în baza art. 71 al. 5.Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras inculpatului atenția asupra prevederilor art. 83.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, iar în baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest mod instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 28 ianuarie 2007, în jurul orei 15,05, aflându-se în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, organele de poliție au fost sesizate cu faptul că pe șoseaua Buzăului a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane ce fusese transportată la Spitalul Județean B, Corpul "A".
Organele de poliție, s-au deplasat la fața locului și s-a constatat că autoturismul marca 1310 cu nr. - se afla pe a II-a a șoselei Buzăului, iar autoturismul marca Oltcit cu nr. - intrase în gardul de beton al SC SRL.
Ambele autoturisme erau avariate.
La fața locului a fost identificat conducătorul autoturismului marca, în persoana martorului, cadru militar la 02399
La Spitalul Județean B, a fost identificat conducătorul autoturismului marca Oltcit în persoana inculpatului.
La ora 15,26, inculpatul a fost testat cu aparatul care a indicat 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat (28).
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie privind pe inculpatul, rezultă că la prima probă recoltată la orele 15,45, avea o alcoolemie de 1,45 g%o, iar la a doua probă, recoltată la orele 16,45 avea o alcoolemie de 1,40 gr %o (25).
Din declarația martorului rezultă că în ziua de 28.01.2007, în jurul orelor 15,00, în timp ce conducea autoturismul marca 1310 pe șoseaua Buzăului spre strada -. -, în apropierea SC SRL a fost acroșat de autoturismul condus de inculpat care, după ce a trecut în fața sa, a intrat în gardul de beton al societății.
Acesta a chemat salvarea care l-a transportat pe inculpat la spital.
Din declarația dată la 28.01.2007 de către inculpat rezultă că acesta a consumat la domiciliu 500 ml bere în jurul orelor 13,30 (23).
La data de 19.03.2007, cu ocazia reaudierii, inculpatul a declarat că în seara zilei de 27.01.2007 (ziua anterioară producerii accidentului) între orele 18.00 - 24.00 consumat 500 ml votcă, 5-6 beri și 1 de vin alb iar în cursul zilei de 28.01.2007 a consumat 2 beri (24).
Aceeași declarație a dat-o inculpatul și la data de 12.04.2007 (21) în cursul urmăririi penale.
În cauză, s-a dispus, în cursul urmăririi penale, calcularea retroactivă a alcoolemiei avându-se în vedere ultimele declarații ale inculpatului.
Din raportul de expertiză medico-legală efectuat de Institutul de Medicină Legală I, rezultă că la data de 28.01.2007,ora 15.00, valoarea alcoolemiei era de circa 1,50 %o alcool pur în sânge (30).
La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 penal, respectiv: dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în OUG nr. 195/2002, gradul de pericol social concret al faptei pe care instanța îl apreciază ca fiind relativ ridicat, având in vedere gradul de alcoolemie al inculpatului în momentul accidentului, anume 1,50 gr %o alcool pur în sânge ( aproape dublu față de limita de la care fapta intră în sfera penalului) și distanța relativ mare pe care inculpatul intenționa sa o parcurgă la volanul autovehiculului în stare de ebrietate dar, pe de altă parte, și faptul că aceasta a avut ca urmare pe lângă starea de pericol astfel creată pentru participanții la trafic, și prejudicii materiale.
De asemenea, instanța a luat în considerare și atitudinea inculpatului care deși a recunoscut că a condus sub influența băuturilor alcoolice, cu toate acestea atitudinea acestuia a fost de inducere în eroare a organelor judiciare cu privire la cantitățile de alcool consumate și/sau împrejurările în care au fost consumate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală dispusă în cauză.
În termen legal împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul fără să formuleze motive scrise de apel, iar în fața instanței de control judiciar, prin apărător, critică sentința sub aspectul temeiniciei, în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport cu fapta comisă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma motivului de apel invocat și din oficiu sub toate aspectele potrivit prevederilor art. 371 pct. 2.C.P.P. tribunalul constată că prima instanță în baza analizei juste și complete a probelor a stabilit corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat.
Totodată se constată că prima instanță a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72.Cod Penal
Astfel, prima instanță, ținând cont de împrejurările referitoare la persoana inculpatului, care este pensionar, are un copil minor în întreținere și se află la primul impact cu legea penală, dar și de împrejurările săvârșirii infracțiunii, a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege și a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia.
Față de aceste considerente,prin decizia penală nr. 25/2008 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul care apreciază hotărârile recurate ca fiind netemeinice sub aspectul pedepselor aplicate solicitând redozarea acestora prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și avându-se în vedere persoana inculpatului, care este la primul impact cu legea penală și faptul că are trei copii minori în întreținere.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanțele, pe baza analizei probelor administrate în cauză, au constatat săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat și au dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
De asemenea, pedeapsa aplicată precum și modalitatea de executare, a fost dată cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, avându-se în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptei dar și persoana inculpatului care este la primul impact cu legea penală, astfel:
- alcoolemia relativ ridicată de 1,50 gr.%o alcool pur în sânge, aproape dublă decât limitele legale care sunt de 0,80 gr.%o alcool pur în sânge;
- faptul că pe fondul consumului de alcool inculpatul a fost implicat într-un accident de circulație ce a dus la avarierea unui autoturism al martorului precum și cauzarea de leziuni propriei sale persoane datorită faptului că după coliziune autoturismul condus de inculpat a intrat într-un gard de beton.
Toate aceste aspecte formează convingerea instanței că fapta comisă de inculpat, pe lângă faptul că a provocat consecințe prin avarierea unui autoturism dar,fiind o infracțiune de pericol, consecințele consumului de alcool ar fi putut avea urmări mult mai grave.
- instanțele au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale și în raport de gradul de pericol social concret al faptei, grad de pericol mai sus analizat, au aplicat inculpatului o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege.
- de asemenea instanțele au avut în vedere și faptul că inculpatul are copii minori în întreținere și au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată.
- Față de aceste motive pedeapsa aplicată fiind legală și temeinică, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, hotărârile recurate fiind legale și temeinice.
Văzând și disp.art. 192 alin.2 cod pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 21.03.1969 în B, CNP - -) domiciliat în B,-,. 3,. 104. 74) împotriva deciziei penale nr. 25 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila (sentința penală nr. 2332/6.123.2007 a Judecătoriei Brăila ).
În baza disp.art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./08.05.2008
Tehnored./2 ex./12.05.2008
Fond:
Apel. -
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Maria Tacea, Petruș Dumitru