Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.249/
Ședința publică din data de 10 Aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului penal formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL împotriva Deciziei penale nr. 490/A din data de 20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- privind pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art.87 alin.1 din G 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal și asistat de avocat în baza delegației nr.1822 emise de Baroul Galați la data de 10.04.2009.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că acest termen a fost acordat la solicitarea inculpatului pentru a-și angaja apărător, după care;
Întrebat fiind, arată că nu și-a angajat apărător și înțelege ca asistența juridică să ii fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu. Depune la dosar, în copie, Bilet de ieșire din spiral, și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind netemeinice; solicită ca în urma admiterii recursului să se dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond și, pe cale de consecință să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.
Consideră că împrejurările în care a fost comisă infracțiunea justifică aplicarea unei pedepse intr-un cuantum mai mare având în vedere distanța de drum pe care inculpatul a parcurs-o având în sânge o imbibație de 2,10 gr% alcool, respectiv din comuna până în municipiul G, cum de altfel a declarat inculpatul cu ocazia depistării în trafic. În ceea ce privește starea în care se afla inculpatul la acel moment, apreciază ca fiind relevantă modalitatea în care a dat prima declarație, scrisul său fiind dezordonat și ilizibil.
Apreciază că împrejurările reținute de instanța de judecată nu au aptitudinea de a constitui circumstanțe atenuante astfel încât solicită înlăturarea acestora iun urma admiterii recursului declarat de parchet.
Avocat, pentru intimatul-inculpat -, solicită respingerea recursului declarat de parchet cu privire la netemeinicia reținerii circumstanțelor atenuante.
Precizează că inculpatul este la primul impact cu legea penală, a fost cooperant cu organele de poliție în momentul opririi sale, a regretat săvârșirea faptei, nu s-a opus recoltării probei de sânge iar ora la care inculpatul a condus, respectiv 23.55, circulația era practic inexistentă pe drumurile comunale. Astfel, inculpatul nu a produs niciun eveniment rutier, are un copil, un loc de muncă, iar prima instanță în mod corect a reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului consecința reducerii pedepsei.
Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Intimatul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, arată că regretă fapta săvârșită, a colaborat cu organele de poliție.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația formulat recurs împotriva deciziei penale nr.490/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați privind pe intimatul-inculpat.
Prin decizia penală nr.490/20.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați împotriva sentinței penale nr. 621 din 07.04.2008 a Judecătoriei Galați.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.621 din 07.04.2008 a Judecătoriei Galați (dosar fond nr-) inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din G 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art.74 lit.a si c si art.76 din Cod penal.
A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b si c din Cod penal, iar conform art.81-82 si art.71 al.5 din Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.
Conform art.189 si 191 din Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 17.07.2007, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său și l-a condus pe str.- - din
La un control de rutină efectuat de organele de poliție inculpatul a fost oprit și, întrucât emana miros de alcool, a fost testat alcoolscopic, testele efectuate, inclusiv proba de sânge, relevând o îmbibație alcoolică de 2,10 gr%o în sânge.
Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, iar situația de fapt și vinovăția sa au fost dovedite si cu: procesul-verbal de constatare, testele alcoolscopice, rezultatele probelor biologice, declarații de martori coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Împotriva sentinței penale nr.621 din 07.04.2008 a Judecătoriei Galați, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea redusă și se impune majorarea acesteia în apel, iar pe de altă parte, nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului deoarece fapta comisă este gravă.
Inculpatul prin apărător a solicitat respingerea apelului declarat de parchet deoarece Judecătoria Galația pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Tribunalul Galația apreciat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați este nefondat.
Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate de parchet, dar si din oficiu, conform art.371 al.2 din Cod procedură penală, tribunalul a constatat că Judecătoria Galația pronunțat o hotărâre temeinică și legală deoarece:
Instanța de fond a făcut o temeinică analiză a probelor administrate, ajungând la concluzia certă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar la stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare au fost respectate criteriile generale de individualizare prev. de art.72 din Cod penal.
În fapt, în luna iulie 2007, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului său iar când a fost oprit in trafic de organele de poliție s-a constat o alcoolemie de 2,10 gr%.
Instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată si retinerea circumstanțelor atenuante este corectă deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut si regretat fapta comisă și se bucură în societate de respect și apreciere.
Deși aparent fapta ar părea gravă prin valoarea relativ ridicată a alcoolemiei depistate în urma probei biologice, în concret gravitatea este diminuată prin faptul că inculpatul a condus autoturismul pe o porțiune foarte mică de drum, iar pe de altă parte s-a condus autoturismul pe timp de noapte, cânt traficul rutier era foarte redus, aproape inexistent si prin urmare, riscul de a comite accidente de trafic era practic inexistent sau mult diminuat.
Inculpatul a cooperat cu organele de poliție, a manifestat multă căință față de cele întâmplate și pe de altă parte, nu a opus niciun fel de rezerve la recoltarea probelor biologice.
Inculpatul este posesor al permisului de conducere de mai mulți ani, ceea ce denotă dexteritate și multă experiență în conducerea autoturismului și, raportat la acest aspect, riscurile în trafic erau, de asemenea, diminuate.
Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, criticând-o sub aspectul temeiniciei, arătând că, în mod netemeinic instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, situație menținută și de către instanța de apel.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârile celor două instanțe, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, Curtea constată că, în mod greșit s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința scăderii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
Din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică foarte mare, respectiv în procent de 2,1 gr. %, situație ce afectează foarte mult capacitatea conducătorului auto de a fi stăpân pe manevrele pe care trebuie să le efectueze.
Nu poate fi reținută motivarea celor două instanțe, în sensul că acesta a condus autoturismul pe timp de noapte și nu a produs nici un accident rutier, întrucât infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către un conducător auto ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol și nu una de rezultat.
Infracțiunea săvârșită este foarte gravă și pune în pericol circulația pe drumurile publice, cu consecința creării insecurității persoanelor și a bunurilor acestora.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza art.38515pct. 2 lit.d din Codul d e procedură penală, să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr.490/2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, să condamne pe inculpatul la o pedeapsă cu închisoare, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia.
Având în vedere faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, Curtea apreciază că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, sub rezerva atragerii atenției inculpatului asupra prevederilor art.83 din codul penal, conform art.359 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Parchetul DE PE LÂNGĂ Tribunalul Galați împotriva Deciziei penale nr.490/A/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (Sentința penală nr. 621/07.04.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr.14371/-).
Casează, în parte, Decizia penală nr.490/A/20.11.2008 a Tribunalului Galați și Sentința penală nr.621/07.04.2008 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:
În baza art.78 alin.1 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.11.1981 în B, județul B, cu domiciliul în G,-, - 1, apartament 74, județul G, și fără forme legale în comuna, nr.115, județul G) la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal și art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi plătită din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /14.04.2009
Tehnored. -/ 2 ex./17.04.2009
Fond: /Apel.,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru