Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.267/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 12 MAI 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

JUDECĂTORI - - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - codiță

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la 14.- în B, domiciliat în B,-, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.51/26.02.2008 a Tribunalului Brăila în dosarul nr- (Sentința penală nr.2373/13.12.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

La apelul nominal, făcut la două strigări, ultima la a răspuns pentru inculpatul-recurent, lipsă, avocat, avocat desemnat din oficiu în baza delegației nr.2308/7.05.2008 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, că recursul a fost declarat în termen că este nemotivat și că inculpatul a fost ascultat la instanța de fond, după care;

Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat, susține că s-a declarat recurs pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate. Față de probele existente la dosar și datele privind persoana inculpatului, lasă la aprecierea instanței asupra admisibilității cererii formulate. Solicită acordarea onorariului pentru asistența juridică din oficiu.

Procurorulsusține că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. Pedeapsa aplicată este coborâtă sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea de circumstanțe atenuante. La pedeapsa de 6 luni aplicată s-a adăugat și pedeapsa revocată de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.100/12.01.2007 a Judecătoriei Brăila. Instanțele au avut în vedere modalitatea de comitere a faptei și persoana inculpatului. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Există totuși un motiv de nelegalitate și solicită a se lua act de acesta pentru că în calea de atac a inculpatului nu i se poate agrava situația. Prin Sentința penală nr.100/12.01.2007 a Judecătoriei Brăila, inculpatului i s-au interzis și drepturile prev.de art.64 lit.c Cod penal, astfel că în pedeapsa rezultantă trebuia să se regăsească și această prevedere pentru că s-a efectuat o contopire de pedepse.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTE

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2373/13.12.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-, s-a hotărât următoarele:

În baza dispozițiilor art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

S-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 100/12.01.2007 a Judecătoriei Brăila, modificată prin decizia penală nr. 100/19.09.2007 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă la data de 06.06.2007.

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 100/12.01.2007 a Judecătoriei Brăila, modificată prin decizia penală nr. 100/19.03.2007 a Tribunalului Brăila, definitivă la data de 06.06.2007, în pedepsele componente:

6 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății

6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 173/2004 a Judecătoriei Brăila pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin(1) Cod penal în referire la art. 33 lit.a Cod penal și art. 34 lit.b Cod penal s-a dispus contopirea pedepsei de 5 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 100/12.01.2007 a Judecătoriei Brăila, dându-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

S-a menținut ca autoritate de lucru judecat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 173/2004 a Judecătoriei Brăila și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă, de 6 luni închisoare, stabilită în cauză, rezultând o pedeapsă totală de 1 an închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod penal pe întreaga durată a executării pedepsei.

S-a dispus anularea vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită în cauză.

În baza dispozițiilor art. 191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 27.05.2007, orele 2135, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului B - Serviciul Poliției Rutiere, aflați în serviciul de patrulare pe raza mun. B au oprit pentru control, la intersecția str. - cu str. -, autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -.

În prezența martorilor asistenți și, la volanul autoturismului a fost identificat inculpatul, care a declarat organelor de poliție că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Cu adresa nr. 39556/13.06.2007, B, comunică faptul că inculpatul nu figurează cu permis de conducere.

Din cercetări a rezultat că la data de 27.05.2007, în jurul orelor 21,30 inculpatul a plecat de la locuința prietenei sale, de pe str. - din mun. B conducând autoturismul proprietate personală pentru a ajunge la domiciliul său de pe-. A condus pe str. -, str. -, iar la intersecția cu str. - a fost oprit de organele de poliție.

Martorii audiați în cauză, confirmă situația de fapt expusă mai sus.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care la data de 27.05.2007 a condus pe drumurile publice din mun. B autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunea prevăzută de art.86 al.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepsei prev. de art.86 al.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, gradul de pericol social concret al infracțiunilor pe care instanța îl apreciază ca fiind mediu, raportat la împrejurările concrete fapta a fost comisă, mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos.

De asemenea, instanța de fond a luat în considerare și atitudinea inculpatului care a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei atât în faza de urmărire.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, arătând că motivele de apel se vor depune după redactarea sentinței apelate.

Deși apelantul - inculpat a fost legal citat la fiecare termen și a solicitat un termen pentru a-și angaja avocat, ulterior acesta nu si-a motivat apelul și nu s-a prezentat în instanță pentru a arăta care sunt motivele pentru care este nemulțumit de hotărârea instanței de fond.

Prin Decizia penală nr. 51/26.02.2008, Tribunalul Brăilaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constând că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică a faptei a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.

Totodată, tribunalul a reținut că prima instanță a efectuat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și a rezolvat în mod legal situația antecedentelor penale ale acestuia.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, care însă nu a indicat în scris motivele de nelegalitate sau de netemeinicie și nici nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea căii de atac exercitate.

Apărătorul desemnat din oficiu a invocat netemeinicia hotărârilor recurate, sub aspectul individualizării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârile atacate în raport cu motivul de recurs invocat de inculpat - motiv prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - se constată că pedeapsa aplicată acestuia a fost judicios individualizată, fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.

Astfel, s-a ținut cont de gradul concret de pericol social al infracțiunii, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de faptul că inculpatul avea antecedente penale, dar și de aspectele referitoare la persoana inculpatului, care au justificat reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 din Codul penal și reducerea pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În consecință, motivul de recurs invocat de inculpat, prin apărător, este nefondat.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor penale recurate, în limitele prevăzute de art.3859alin.3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să atragă casarea acestora, urmează a fi respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, conform diuspart.38515pct.1 lit.d Cod procedură penală.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la 14.- în B, domiciliat în B,-, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.51/26.02.2008 a Tribunalului Brăila în dosarul nr- (Sentința penală nr.2373/13.12.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 12 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 30.05.2008

Tehnored. 4,06.2008

2 ex

Fond.

Apel: -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Galati