Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - OUG nr. 195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 272

Ședința publică de la 18 Martie 2009

PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 290 de la 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat ales, reprezentând pe recurentul - inculpat.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul recurentului depune la dosar împuternicirea avocațială emisă de Baroul Dolj la 25.02.2009, confirmarea de primire și factura nr.- emisă la 29.11.2008 de Poșta Română - Oficiul Poștal C 1, după care instanța de control judiciar, din oficiu, pune în discuție excepția tardivității formulării prezentului recurs, solicitând părților formularea de concluzii și cu privire la această excepție.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, privitor la excepția ridicată arată că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, în raport de actele depuse la dosar, respectiv confirmarea de primire și factura nr.- emisă la 29.11.2008 de Poșta Română, iar cu privire la fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței recurate și achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât singurul martor pe baza căruia s-a fundamentat acuzarea inculpatului, respectiv numitul, a recunoscut în faza de cercetare judecătorească a recunoscut că l-a văzut pe inculpat conducând autoturismul, ci a dedus numai că acesta l-ar fi condus, fiind de față numai la testarea inculpatului cu aparatul etilotest; s-a invocat principiul conform căruia, în caz de dubiu, declarațiile se interpretează în favoarea inculpatului și faptul că instanța de fond a dispus condamnarea acestuia, deși existau date clare că nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, această situație fiind relatată de inculpat încă de la prima declarație, când nu a fost asistat de un apărător; în subsidiar, s-a solicitat ca, în situația în care instanța va aprecia că există probe pentru condamnarea inculpatului, să se constate că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de gravitatea faptei comise, iar într-un alt subsidiar, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10 lit.1Cod procedură penală, respectiv achitarea inculpatului, întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, alcoolemia fiind la limita unei amenzi administrative, nu s-a produs nici un prejudiciu, astfel încât se poate aprecia că inculpatul se poate îndrepta și fără aplicarea unei pedepse, cu atât mai mult cu cât, acesta este angajatul unei instituții importante în C, DISTRIGAZ, condamnare care-l va afecta grav la locul de muncă.

Reprezentantul Parchetului solicită instanței respingerea recursului formulat de inculpat, ca fiind tardiv formulat, cu obligarea corespunzătoare a recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar dacă instanța va aprecia că recursul este formulat în termenul legal, solicită respingerea ca nefondat întrucât hotărârile atacate sunt legale și temeinice, în raport de probele administrate în dosar.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.823 din 25 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a dispus, n baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 lit. d Cod Penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71.Cod Penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pe Cod Penal durata executării pedepsei; în baza art. 81.Cod Penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat potrivit art. 82.p, iar în temeiul art. 71 alin. 5.Cod Penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, atrăgându.se atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 6969/P/2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului, acuzat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În fapt, instanța de fond a constatat că, potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliție la data de 20.06.2007, în acea noapte, în jurul orelor 135, inculpatul a fost oprit în trafic pe str. - - din mun. C, în timp ce conducea autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare -. În urma testării inculpatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0, 85 mg/l (fila 6 ).

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C unde i-au fost recoltate probe biologice, iar în urma analizării acestora a rezultat că a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 1,70 g/l alcool pur în sânge, la orele 155și respectiv 1,55 g/l alcool pur în sânge la orele 255(filele 7-8 ).

Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost administrate - în faza urmăririi penale - de către următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare, rezultatul testării concentrației alcoolice în aerul expirat, proces-verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, declarații martori, declarații inculpat, iar în faza de cercetare judecătorească, au fost audiați inculpatul și, sub prestare de jurământ, martorii și (propuși de inculpat, pentru dovedirea situației de fapt) și și (propuși prin rechizitoriu).

În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, alcoolemia ridicată, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, dar care a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, după cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că se impunea ca, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea, dat fiind că acesta nu a fost oprit în trafic, fiind văzut de echipajul de poliție că s-a urcat în mașină, însă nu a mai plecat, conducând întrucât văzuse echipajul de poliție, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea condamnării penale cu o sancțiune cu caracter administrativ conform art. 90 Cp.

Prin decizia penală nr. 290 de la 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de inculpat și a fost obligat apelantul la plata sumei de 55 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că instanța de fond a administrat un probatoriu concludent, just apreciat, pe baza căruia a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, iar pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită a fost corect individualizată.

Astfel, s-a constatat că, din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv proces verbal de constatare, proces verbal de recoltare a probelor biologice, rezultatul testării concentrației alcoolice în aerul expirat, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, declarațiile martorilor, -, declarațiile inculpatului, a rezultat că, în noaptea de 19/20.06.2007, în jurul orelor 01,35, inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe strada - - a fost oprit de către organele de poliție aflate în executarea serviciului de supraveghere și control de circulație și, întrucât prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,85 mg/l, iar în urma recoltării probelor biologice s-a stabilindu-se o îmbibație alcoolică de 1,70 g/l alcool pur în sânge.

Această stare de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță, apreciindu-se în mod corect cu privire la înlăturarea depozițiilor martorilor și, propuși în timpul cercetării judecătorești, în sensul lipsei de credibilitate, primul martor lucrând în barul pe care inculpatul îl frecventează des, iar cel de-al doilea, prietenul inculpatului, care consumase împreună cu acesta din urmă, chiar în acea seară, băuturi alcoolice.

În privința încadrării juridice, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut corect că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,800/l alcool pur în sânge, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG195/2002.

În speță, s-a constatat de asemenea că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 Cod Penal, reținând la individualizarea judiciară a pedepsei pericolul social corect, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, alcoolemia ridicată, atitudinea nesinceră a inculpatului, dar și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Pe lângă cele arătate mai sus, având în vedere și natura infracțiunii săvârșite, valoarea socială lezată prin săvârșirea faptei, frecvența săvârșirii unor astfel de infracțiuni - care se soldează în ultimul timp cu decesul ori vătămarea altor persoane participante la trafic, ori cu avarierea autoturismului, Tribunalul a apreciat că, prin conținutul ei concret, fapta este lipsită de importanță și că prin săvârșirea ei s-a adus doar o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în așa fel încât să fie posibilă aplicarea unei sancțiuni administrative

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, susținând în esență că instanțele de fond și de apel au dispus în mod greșit condamnarea sa pentru fapta prevăzută de art. 87 din nr.OUG 195/2002, în condițiile în care, din probele administrate nemijlocit a rezultat că nu a condus pe drumurile publice, element esențial pentru reținerea acestei infracțiuni, iar instanța de apel nu a ținut seama de cele solicitate în apărare, în această cale de atac.

Recursul este tardiv formulat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 3853alin. 1 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel și, în raport de alin. 2 al aceluiași articol și de art. 363, 365 Cod procedură penală, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul menționat mai sus curge de la pronunțare.

Ori, în cauza de față, analizând actele existente la dosar, se constată că recurentul inculpat a fost prezent în ședința publică de la 17 noiembrie 2008, când au avut loc dezbaterile, astfel încât, termenul de recurs de 10 zile curge de la data menționată mai sus, respectiv ultima zi în care avea posibilitatea de a declara în termen legal recursul era de 28 noiembrie 2008. Din analiza actelor depuse la dosar rezultă că inculpatul a depus cererea de recurs la data de 29 noiembrie 2008, deci după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel încât, neconstându-se existența unor cauze temeinice de împiedicare, care ar justifica o eventuală repunerea în termenul de recurs, se apreciază că recursul declarat în cauza de față este tardiv introdus și, în consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, va fi respins.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul - inculpat va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv introdus, recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 290 de la 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. apel:

Dact. 2 ex./ 07 aprilie 2009

-19 martie 2009 -

- C, va urmări și încasa de la recurentul-inculpat suma de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Sorina Petria Mitran
Judecători:Sorina Petria Mitran, Liana Balaci, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Craiova